Sistemul Ceremonial al Jertfelor si Planul de Mantuire!

Gen 3:21 – Domnul Dumnezeu a facut lui Adam si nevestei lui haine de piele si i-a imbracat cu ele.

Gen 4:4 – Abel a adus si el o jertfa de mancare din oile intai nascute ale turmei lui si din grasimea lor. Domnul a privit cu placere spre Abel si spre jertfa lui;

Isa: 53:10 – Domnul a gasit cu cale sa-L zdrobeasca prin suferinta… Dar, dupa ce Isi va da viata ca jertfa pentru pacat…

Ioan 1:29 – A doua zi, Ioan a vazut pe Isus venind la el si a zis: „Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii!

Rom 3:25 – Pe El, Dumnezeu L-a randuit mai dinainte sa fie, prin credinta in sangele Lui, o jertfa de ispasire, …

Evr. 7:27 – caci lucrul acesta l-a facut o data pentru totdeauna, cand S-a adus jertfa pe Sine insusi.

Evr. 9:14 –  sangele lui Hristos, care, prin Duhul cel vesnic, S-a adus pe Sine insusi jertfa fara pata lui Dumnezeu…

Evr. 9:26,28 – fiindca atunci ar fi trebuit sa patimeasca de mai multe ori de la intemeierea lumii; acum, la sfarsitul veacurilor, S-a aratat o singura data, ca sa stearga pacatul prin jertfa Sa. Hristos, dupa ce S-a adus jertfa o singura data, ca sa poarte pacatele multora, Se va arata a doua oara, nu in vederea pacatului, ca sa aduca mantuirea celor ce-L asteapta.

1 Ioan 2:2 – El este jertfa de ispasire pentru pacatele noastre; si nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale intregii lumi.

1 Ioan 4:10 – Si dragostea sta nu in faptul ca noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi si a trimis pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.

1 Petru 18:19,20 – caci stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din felul desert de vietuire pe care-l mosteniserati de la parintii vostri, ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana. El a fost cunoscut mai inainte de intemeierea lumii si a fost aratat la sfarsitul vremurilor pentru voi.

Jertfa pentru păcat

Când Adam a adus o jertfă pentru păcat, potrivit cu învăţăturile speciale ale lui Dumnezeu, a fost pentru el cea mai dureroasă ceremonie. Mâna lui trebuia să se ridice pentru a lua viaţa pe care numai Dumnezeu o poate da şi să aducă o jertfă pentru păcat. Pentru prima oară a fost martorul morţii. În timp ce privea victima sângerândă, zvârcolindu-se în agonia morţii şi reprezentându-L pe Fiul lui Dumnezeu, trebuia să-L vadă, prin credinţă, pe Acela care avea să moară ca jertfă pentru om.

Această jertfă pentru păcat, stabilită de Dumnezeu, trebuia să-i amintească permanent lui Adam de vina sa şi de recunoaşterea cu pocăinţă a păcatului lui. Acest fapt, de a lua viaţa, i-a dat lui Adam o înţelegere mai profundă şi mai clară a nelegiuirii sale, pe care n-o putea ispăşi nimic altceva decât moartea Fiului scump al lui Dumnezeu. El a fost uimit de bunătatea infinită şi iubirea fără seamăn care erau dispuse să plătească un astfel de preţ pentru a-l salva pe vinovat.

Când Adam ucidea victima nevinovată, i se părea că vărsa cu mâinile sale sângele Fiului lui Dumnezeu. Ştia că, dacă ar fi rămas credincios lui Dumnezeu şi Legii Lui sfinte, n-ar fi existat moarte pentru nici un animal sau om. Totuşi, în jertfa pentru păcat, ce arăta către jertfa măreaţă şi desăvârşită a Domnului Hristos, a apărut o stea de speranţă spre a lumina viitorul întunecat şi îngrozitor şi a-l elibera de sub deznădejdea şi ruina totală.

La început, capul fiecărei familii era considerat conducătorul şi preotul familiei. Mai târziu, când oamenii s-au înmulţit pe pământ, bărbaţi numiţi de Dumnezeu au îndeplinit acest serviciu solemn al aducerii jertfelor pentru popor.

În mintea păcătoşilor, sângele animalului jertfit trebuia să fie asociat cu sângele Fiului lui Dumnezeu. Moartea victimei avea să dovedească tuturor că plata păcatului este moartea. Prin actul jertfei, păcătosul îşi recunoştea vina şi îşi manifesta credinţa, privind înainte către sacrificiul măreţ şi desăvârşit al Domnului Hristos, pe care Îl reprezenta victima. Fără ispăşirea Fiului Său, Dumnezeu nu putea transmite omului binecuvântare sau salvare. Dumnezeu era gelos pentru onoarea Legii Sale. Călcarea ei a produs o despărţire înspăimântătoare între Dumnezeu şi om. Lui Adam, în starea lui de nevinovăţie, i s-a oferit comunicare directă, liberă şi plăcută cu Făcătorul lui. După nelegiuirea lui, însă, Dumnezeu a comunicat cu omul prin Hristos şi prin îngeri.

Dumnezeu i-a îmbrăcat cu haine din piei, ca să-i protejeze de frigul şi de căldura la care erau expuşi. Lui Adam i-au fost descoperite evenimente viitoare importante, de la excluderea lui din Eden la potop şi apoi până la prima venire a Domnului Hristos pe pământ. Dragostea pentru Adam şi urmaşii lui Îl va determina pe Fiul lui Dumnezeu să Se coboare până acolo încât să ia natura omenească şi în felul acesta, prin propria-I umilire, să-i înalţe pe toţi cei care vor crede în El. O asemenea jertfă avea suficientă valoare ca să salveze întreaga lume; dar numai câţiva se vor folosi de mântuirea adusă lor printr-un sacrificiu aşa de minunat.

Cei mai mulţi nu vor fi de acord cu condiţiile ce li se cer pentru a fi părtaşi la măreaţa Lui salvare. Ei vor prefera păcatul şi călcarea Legii lui Dumnezeu, mai degrabă decât pocăinţa, ascultarea şi dependenţa prin credinţă de meritele jertfei oferite. Această jertfă avea o valoare infinită, putând să-l facă pe omul care se va folosi de ea mai scump decât aurul, chiar mai scump decât aurul de Ofir.

Adam a fost purtat de-a lungul generaţiilor şi a văzut înmulţirea crimei, a vinei şi a degradării, din cauză că omul va ceda înclinaţiilor lui naturale puternice de a călca Legea sfântă a lui Dumnezeu. A văzut blestemul lui Dumnezeu apăsând tot mai greu asupra rasei umane, asupra turmelor şi asupra pământului, din cauza nelegiuirii neîntrerupte a omului. I s-a arătat că nedreptatea şi violenţa vor spori în mod constant; totuşi, în tot acest val de nefericire şi durere, întotdeauna vor fi câţiva care vor păstra cunoaşterea de Dumnezeu şi vor rămânea nepătaţi în mijlocul degenerării morale predominante.

Adam a fost făcut să înţeleagă ce este păcatul: călcarea Legii. I s-a arătat că degenerarea morală, mintală şi fizică va veni asupra omenirii ca rezultat al nelegiuirii, până ce lumea se va umple de cu orice fel de nenorocire. Zilele omului au fost scurtate din cauza propriului său păcat, care a constat în nesocotirea Legii celei drepte a lui Dumnezeu. În cele din urmă, omenirea s-a degradat aşa de mult, încât părea o rasă inferioară şi aproape fără valoare. În general nu erau în stare să aprecieze taina Calvarului, adevărurile măreţe şi înalte ale ispăşirii şi Planul de Mântuire, din cauza îngăduinţei faţă de gândirea firească. Totuşi, fără a ţine seama de slăbiciunile oamenilor şi de puterea lor scăzută mintală, morală şi fizică, Domnul Hristos, credincios scopului pentru care a părăsit cerul, continuă să fie interesat de cei slabi, depreciaţi şi degeneraţi şi-i invită să-şi ascundă în El slăbiciunea şi marile lipsuri. Dacă vor veni la El, El va răspunde tuturor nevoilor lor.

Jertfele si sacrificiile au fost poruncite de Dumnezeu spre a fi pentru om o continuã amintire si o recunoastere plinã de pocãintã a pãcatului sãu, cum si o mãrturisire a credintei sale în Rãscumpãrãtorul fãgãduit. Ele aveau rolul de a imprima în neamul omenesc cãzut adevãrul solemn cã pãcatul a fost acela care a adus moartea. Pentru Adam, aducerea primei jertfe a fost o ceremonie dintre cele mai dureroase. Mâna sa a trebuit sã se ridice spre a lua viata, pe care numai Dumnezeu o putea da. A fost pentru prima datã când el a fost martor al mortii si a fost constient de faptul cã, dacã ar fi fost ascultãtor de Dumnezeu, nu ar fi existat moartea omului sau a animalelor.

Ellen White – Istoria Mantuirii, Ispitirea si caderea

Ellen White – Istoria Mantuirii, Planul de Mantuire

Ellen White – Patriarhi si Profeti, Planul de Mantuire