Planul de Mantuire (I)

Gen. 3:15 – Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei. Aceasta iti va zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul.

Ioan.3:16 – Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.

Rom 3:25 – Pe El, Dumnezeu L-a randuit mai dinainte sa fie, prin credinta in sangele Lui, o jertfa de ispasire, …

Evr. 7:27 – caci lucrul acesta l-a facut o data pentru totdeauna, cand S-a adus jertfa pe Sine insusi.

1 Ioan 2:2 – El este jertfa de ispasire pentru pacatele noastre; si nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale intregii lumi.

1 Ioan 4:10 – Si dragostea sta nu in faptul ca noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi si a trimis pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.

1 Petru 18:19,20 – caci stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din felul desert de vietuire pe care-l mosteniserati de la parintii vostri, ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana. El a fost cunoscut mai inainte de intemeierea lumii si a fost aratat la sfarsitul vremurilor pentru voi.

Evr. 9:26 – Hristos, acum, la sfarsitul veacurilor, S-a aratat o singura data, ca sa stearga pacatul prin jertfa Sa.

Cãderea omului în pãcat a umplut cerul de durere. Lumea pe care Dumnezeu o fãcuse a ajuns ruinatã de blestemul pãcatului si locuitã de fiinte omenesti sortite mizeriei si mortii. Se pãrea cã nu existã nici o scãpare pentru aceia care au cãlcat Legea. Îngerii si-au încetat cântecele lor de laudã. Peste tot, în curtile cerului, era plânset din cauza ruinei pe care o adusese pãcatul. Fiului lui Dumnezeu, Comandantul lui cel glorios al cerului, I s-a fãcut milã de neamul omenesc cãzut. Inima Sa a fost miscatã de o netãrmuritã milã, atunci când vaietele lumii s-au înãltat pânã la El. Dar iubirea divinã concepuse un plan prin care omul sã poatã fi rãscumpãrat. Legea lui Dumnezeu cãlcatã cerea viata pãcãtosului.

În tot Universul nu se afla decât Unul singur care, în folosul omului, putea sã satisfacã cerintele ei. Deoarece Legea divinã este tot asa de sfântã ca si Dumnezeu, numai cineva deopotrivã cu Dumnezeu putea face ispãsire pentru cãlcarea ei. Nimeni altul, ci numai Hristos putea sã rãscumpere neamul omenesc din blestemul Legii si sã-l aducã iarãsi în armonie cu cerul. Hristos avea sã ia asupra Sa vinovãtia si rusinea pãcatului – pãcat ce este atât de dezgustãtor pentru un Dumnezeu sfânt, încât avea sã-L despartã pe Tatãl de Fiul Sãu. Hristos avea sã coboare pânã în adâncurile mizeriei, pentru a salva neamul omenesc din ruina lui.

Comandantul oştilor îngereşti le-a făcut cunoscut îngerilor faptul că se găsise o cale de scăpare pentru omul pierdut. Le-a spus că a stăruit pe lângă Tatăl Său, oferindu-Se să-Şi dea viaţa ca răscumpărare şi să ia asupra Lui sentinţa de moarte, pentru ca omul să poată găsi iertare prin El; ca, prin meritele sângelui Său şi prin ascultare de Legea lui Dumnezeu, omul să poată avea favoarea lui Dumnezeu, să fie adus în frumoasa grădină şi să mănânce din rodul pomului vieţii.

Hristos nu le-a ascuns nimic, ci le-a descoperit Planul de Mântuire, dar la început îngerii nu s-au putut bucura. Isus le-a spus că va sta între mânia Tatălui Său şi omul vinovat, că va purta fărădelegea şi batjocura şi doar câţiva Îl vor primi ca fiind Fiul lui Dumnezeu.

Aproape toţi Îl vor urî şi-L vor respinge. Îşi va părăsi toată slava din cer, va veni pe pământ ca om, Se va smeri ca un om, va cunoaşte, din proprie experienţă, diferitele ispite de care este asaltat omul, ca să ştie cum să-i ajute pe aceia care vor fi ispitiţi; iar în final, după ce misiunea Lui ca învăţător va fi îndeplinită, va fi dat în mâinile oamenilor şi va îndura aproape orice fel de cruzime şi suferinţă pe care le-ar putea produce Satana şi îngerii lui prin oamenii răi inspiraţi de el; va suferi cea mai crudă moarte, atârnat între cer şi pământ ca un păcătos vinovat; va îndura ceasuri îngrozitoare de agonie, la care nici îngerii nu vor putea privi, ci îşi vor acoperi feţele.

El nu va suferi numai agonie fizică, ci şi mintală, care nici nu se poate compara cu suferinţa corpului. Greutatea păcatelor întregii lumi va apăsa asupra lui. El le-a spus îngerilor că va muri, va învia a treia zi şi Se va înălţa la Tatăl Său ca să mijlocească pentru omul îndărătnic şi vinovat.  Planul de Mântuire fusese alcãtuit mai înainte de aducerea la existentã a pãmântului, cãci Hristos este „Mielul care a fost junghiat de la întemeierea lumii” (Apoc.13,8); totusi, a fost o luptã chiar pentru Împãratul Universului ca sã dea pe Fiul Sãu sã moarã pentru neamul omenesc cãzut.  Dumnezeu avea sã fie manifestat în Hristos, „împãcând lumea cu Sine” (2 Cor.5,19).

Datoritã pãcatului, omul a ajuns atât de decãzut, încât era imposibil ca prin el însusi sã vinã în armonie cu Cel a cãrui naturã este bunãtate si curãtie. Dar Hristos, dupã ce l-a rãscumpãrat pe om de sub condamnarea Legii, poate sã dea putere divinã, care sã se uneascã cu eforturile omenesti. Astfel, prin pocãintã fatã de Dumnezeu si credintã în Hristos, copiii lui Adam, cãzuti în pãcat, pot iarãsi deveni „copii ai lui Dumnezeu” (1 Ioan 3,2). Singurul plan prin care se putea realiza mântuirea omului angrena cerul întreg în sacrificiul sãu infinit.

Îngerii s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea Lui. Şi-au oferit vieţile lor. Isus le-a spus că prin moartea Lui îi va salva pe mulţi şi că viaţa unui înger nu poate plăti vina. Numai viaţa Sa ar putea fi acceptată de Tatăl ca răscumpărare pentru om. Le-a mai spus că ei vor avea rolul de a fi cu El şi de a-L întări în diferite ocazii; că va lua natura căzută a omului şi că tăria Lui nu va fi nici măcar egală cu cea a îngerilor; că ei vor fi martorii umilirii şi marilor Lui suferinţe; că, văzând aceste lucruri precum şi ura oamenilor împotriva Lui, vor fi mişcaţi de cele mai profunde sentimente şi, datorită dragostei faţă de El, vor dori să-L salveze şi să-L elibereze din mâinile ucigaşilor Lui; dar că nu trebuie să intervină, pentru a nu împiedica nimic din cele ce vor vedea, şi că vor avea un rol la învierea Lui; că Planul de Mântuire a fost pus la punct şi că Tatăl Său l-a acceptat.

Hristos i-a asigurat pe îngeri cã, prin moartea Sa, El va rãscumpãra pe multi si va nimici pe acela care are puterea mortii. El va recâstiga Împãrãtia pierdutã prin pãcãtuire, iar cei rãscumpãrati o vor mosteni împreunã cu El si vor locui pentru totdeauna acolo. Pãcatul si pãcãtosii nu vor mai fi, pentru ca sã nu mai tulbure niciodatã pacea cerului sau a pãmântului. El a cerut ostilor ceresti sã fie de acord cu acest plan, pe care Tatãl Sãu l-a acceptat, si sã se bucure cã, prin moartea Sa, omul cãzut poate fi reîmpãcat cu Dumnezeu. Atunci, o bucurie, o inexprimabilã bucurie a umplut cerul. Slava si binecuvântarea unei lumi rãscumpãrate au întrecut pânã si durerea si sacrificiul Printului vietii.

Prima fãgãduintã cu privire la rãscumpãrare i-a fost comunicatã omului în sentinta pronuntatã asupra lui Satana în grãdinã. Domnul a declarat atunci: „Vrãjmãsie voi pune între tine si femeie, între sãmânta ta si sãmânta ei. Aceasta îti va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi cãlcâiul” (Gen.3,15). Aceastã sentintã rostitã în auzul primilor nostri pãrinti a fost pentru ei o fãgãduintã. În timp ce prevestea un rãzboi între om si Satana, declara, de asemenea, cã puterea acestui mare adversar avea sã fie zdrobitã în cele din urmã. Adam si Eva stãteau ca niste nelegiuiti înaintea dreptului Judecãtor, asteptând sentinta pe care o cerea cãlcarea poruncii divine, dar, mai înainte ca ei sã audã de viata de muncã grea si de necazurile care aveau sã fie partea lor sau sentinta cã ei trebuia sã se întoarcã în tãrânã, ei au auzit cuvintele care le-au dat sperantã. Desi aveau sã sufere din cauza puterii vrãjmasului lor, ei puteau privi înainte, spre biruinta finalã.

Când a auzit cã între el si femeie, între sãmânta lui si sãmânta ei va exista vrãjmãsie, Satana a stiut cã lucrarea lui de stricare a naturii omenesti avea sã fie întreruptã, cã prin unele mijloace omul avea sã fie fãcut în stare sã reziste puterii lui. Dar, pe mãsurã ce Planul de Mântuire a fost mai bine fãcut cunoscut, Satana si îngerii lui s-au bucurat pentru faptul cã l-au fãcut pe om sã cadã în pãcat si sã-L aducã aici, jos, pe Fiul lui Dumnezeu, din înalta Lui pozitie. El a afirmat cã planurile sale fuseserã pânã aici pline de succes pe pãmânt si cã, atunci când Hristos avea sã ia asupra Sa natura omeneascã, El va fi de asemenea biruit, înfrânt, si în acest fel va putea fi anihilatã rãscumpãrarea neamului omenesc.

Îngerii cerului au dezvãluit primilor nostri pãrinti planul pe care Dumnezeu l-a fãcut pentru mântuirea lor. Adam si tovarãsa lui au primit asigurarea cã, în ciuda pãcatului lor mare si grav, nu aveau sã fie lãsati sub controlul lui Satana. Fiul lui Dumnezeu S-a oferit sã facã ispãsire, cu propria Sa viatã, pentru pãcatul lor. Un timp de probã avea sã le fie dat si, prin pocãintã si credintã în Hristos, ei vor putea sã devinã iarãsi copii ai lui Dumnezeu.

Sacrificiul cerut pentru nelegiuirea lor le-a descoperit lui Adam si Evei caracterul sacru al Legii lui Dumnezeu si ei au vãzut, asa cum nu vãzuserã niciodatã pânã atunci, vinovãtia pãcatului si rezultatele lui. În remuscarea si durerea lor, ei au cerut ca pedeapsa sã nu cadã asupra Lui, a Aceluia a cãrui dragoste fusese izvorul întregii lor bucurii, ci mai degrabã sã vinã asupra lor si asupra urmasilor lor. Li s-a spus însã cã, deoarece Legea lui Dumnezeu este temelia guvernãrii Sale în ceruri, ca si pe pãmânt, nici chiar viata unui înger nu putea fi primitã ca jertfã pentru neascultarea lor. Nici unul dintre preceptele ei nu putea fi anulat sau schimbat pentru a putea veni în întâmpinarea omului, în starea sa cãzutã; doar Fiul lui Dumnezeu, care l-a creat pe om, numai El putea face ispãsirea aceasta. Dupã cum neascultarea si pãcatul lui Adam au adus nenorocire si moarte, tot astfel, sacrificiul lui Hristos avea sã aducã viatã si nemurire.

Nu numai omul, ci si pãmântul – din cauza pãcatului – a ajuns sub puterea celui rãu si trebuia sã fie restaurat prin Planul de Mântuire. La crearea sa, Adam a fost asezat ca stãpân peste pãmânt. Dar, prin cedarea în fata ispitei, el a fost adus sub stãpânirea lui Satana. „Cãci fiecare este robul lucrului de care este biruit” (2 Petru 2,19). Când omul a devenit robul lui Satana, stãpânirea pe care o avea a trecut la învingãtorul sãu. În acest fel, Satana a devenit „dumnezeul veacului acestuia” (2 Cor.4,4). El a uzurpat stãpânirea asupra pãmântului, care la început i-a fost datã lui Adam. Dar Hristos, prin sacrificiul Sãu, a plãtit pedeapsa pãcatului si nu numai cã îl va rãscumpãra pe om, ci va recâstiga si stãpânirea pierdutã.

În nevinovãtia sa, Adam se bucurase de comuniunea deschisã cu Fãcãtorul sãu; dar pãcatul a adus despãrtirea între Dumnezeu si om si numai jertfa ispãsitoare a lui Hristos, numai ea putea face punte peste abis, fãcând posibilã comunicarea binecuvântãrii sau a mântuirii, din ceruri, pe pãmânt. Omul era încã lipsit de o legãturã directã cu Creatorul sãu, dar Dumnezeu avea sã comunice cu El prin Hristos si prin îngeri.

În acest fel i-au fost descoperite lui Adam evenimentele importante din istoria mântuirii, din momentul în care a fost pronuntatã sentinta divinã în Eden si pânã la potop, si mai departe, la prima venire a Fiului lui Dumnezeu. Lui i-a fost arãtat cã, în timp ce sacrificiul lui Hristos avea sã fie suficient de valoros pentru salvarea întregii omeniri, multi aveau mai degrabã sã aleagã o viatã de pãcat decât una de pocãintã si ascultare. Prin satisfacerea apetitului si a pasiunilor, oamenii vor ajunge incapabili sã mai aprecieze marile adevãruri ale Planului de Mântuire. Cu toate acestea, Hristos, credincios scopului pentru care a pãrãsit cerul, avea sã continue sã se intereseze de oameni, invitându-i sã ascundã slãbiciunile si deficientele lor în El; avea sã Se îngrijeascã de nevoile tuturor acelora care prin credintã aveau sã vinã la ElSi totdeauna vor exista unii, putini la numãr, care vor pãstra cunoasterea de Dumnezeu si vor rãmâne nemânjiti, nezdruncinati în mijlocul nelegiuirii ce abundã în jurul lor.

Ellen WhitePatriarhi si Profeti, Planul de Mantuire

Ellen WhiteIstoria Mantuirii, Planul de Mantuire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: