Lacomia (III) – Parabola bogatului neintelept

Luc.12:15 – Vedeti si paziti-va de orice fel de lacomie de bani; caci viata cuiva nu sta in belsugul avutiei lui.

Luca 12:1619 – Si le-a spus pilda aceasta: „Tarina unui om bogat rodise mult. Si el se gandea in sine si zicea: „Ce voi face? Fiindca nu mai am loc unde sa-mi strang roadele.”   „Iata”, a zis el, „ce voi face: imi voi strica granarele si voi zidi altele mai mari; acolo voi strange toate roadele si toate bunatatile mele;  si voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea si inveseleste-te!”

Luca 12:20,21 – Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar in noaptea aceasta ti se va cere inapoi sufletul; si lucrurile pe care le-ai pregatit ale cui vor fi?”  Tot asa este si cu cel ce isi aduna comori pentru el, si nu se imbogateste fata de Dumnezeu.”

Marc. 7:21 – Caci, din inima oamenilor, ies gandurile rele, …lacomiile, viclesugurile, inselaciunile, …nebunia.

Prin parabola bogatului neînţelept, Domnul Hristos a arătat nesăbuinţa celor care fac din lume singurul scop al vieţii lor. Acest om primise totul de la Dumnezeu. Soarelui i s-a îngăduit să strălucească peste pământul lui, pentru că razele lui cad atât peste cei drepţi, cât și peste cei nedrepţi. Ploile cerului coboară atât peste cei răi, cât și peste cei buni. Domnul a făcut ca vegetaţia să crească și câmpul să aducă roade îmbelșugate. Bogatul era în încurcătură, pentru că nu știa cum ar trebui să procedeze cu recolta lui.

Grânarele lui erau pline până la refuz și nu mai avea loc să-și depoziteze surplusul secerișului. El nu s-a gândit la Dumnezeu, de la care veniseră toate darurile lui. El nu și-a dat seama că Dumnezeu îl făcuse un administrator al bunurilor Sale, ca să-i poată ajuta pe cei nevoiași. El avea o ocazie binecuvântată de a fi un dăruitor al lui Dumnezeu, dar se gândea doar la modul în care urma să se îngrijească de confortul propriu.

În atenţia bogatului a fost adusă situaţia săracilor, a orfanilor, a văduvelor, a celor suferinzi și necăjiţi. Existau multe locuri unde putea fi de folos cu bunurile lui. El s-ar fi putut lipsi cu ușurinţă de o parte din belșugul lui și multe cămine ar fi fost eliberate de povara nevoilor. Mulţi oameni flămânzi ar fi putut fi hrăniţi, mulţi oameni goi ar fi putut fi îmbrăcaţi, multe inimi ar fi putut fi făcute fericite și multe rugăciuni pentru pâine și haine ar fi primit răspuns, iar cântecul lor de laudă s-ar fi înălţat la cer.

Domnul auzise rugăciunile celor nevoiași și, în bunătatea Sa, pregătise un răspuns pentru cei nenorociţi (Psalmi 68,10). Prin binecuvântările revărsate asupra bogatului, se pregătise o rezervă îmbelșugată pentru nevoile multora. Dar bogatul și-a închis inima faţă de strigătul celor nevoiași. Ţintele acestui om nu erau mai înalte ca acelea ale animalelor pieritoare.

El trăia ca și când nu ar fi existat nici un Dumnezeu, nici un cer și nici o viaţă viitoare, ca și când tot ce avea îi aparţinea și nu datora nimic nimănui, nici lui Dumnezeu și nici oamenilor. Psalmistul îl descria pe acest bogat, spunând: „Nebunul zice în inima lui: ’Nu este Dumnezeu’” (Psalmi 14,1). Acest om trăia și plănuia pentru sine. El vedea că viitorul îi este asigurat cu îmbelșugare și că nu-i rămâne nimic de făcut, decât să depoziteze roadele muncii sale și să se bucure de ele. El se considera favorizat mai presus de alţi oameni și își asuma meritele pentru administrarea lui înţeleaptă. El era onorat de concetăţenii lui ca fiind un om cu judecată sănătoasă și un cetăţean prosper. Pentru că oamenii te vor lăuda când îţi faci bine ţie însuţi (Psalmi 49,18).

Dar „înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3,19). În timp ce bogatul privea în viitor, la anii de desfătare, Domnul avea planuri total diferite. Acestui administrator necredincios i s-a adresat următoarea solie: „’Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi viaţa’.” Iată o cerere pe care banii nu o pot răscumpăra. Bogăţia pe care o acumulase nu putea cumpăra nici o graţiere. Într-o singură clipă, tot ce se străduise să adune de-a lungul întregii vieţi a devenit fără valoare pentru el. „Și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?” Terenurile lui întinse și grânarele pline urmau să intre în stăpânirea altcuiva. El „strânge la comori și nu știe cine le va lua” (Psalmi 39,6).

Bogatul nu dobândise acel unic lucru care ar fi putut avea valoare pentru el. Trăind pentru sine, el respinsese acea iubire divină care s-ar fi manifestat plină de milă faţă semenii lui. În felul acesta, el a respins însăși viaţa. Pentru că Dumnezeu este iubire, iar iubirea este viaţă. Acest om a ales mai degrabă lucrurile pământești, decât lucrurile spirituale, și trebuia să moară o data cu cele pământești. „Omul pus în cinste și fără pricepere este ca dobitoacele pe care le tai” (Psalmi 49,20).

Tot așa este și cu cel ce își adună comori pentru el și nu se îmbogăţește faţă de Dumnezeu.”  Tabloul acesta este valabil pentru oamenii din toate timpurile. Poţi plănui doar pentru binele egoist, poţi să-ţi aduni comori, poţi construi case mari și înalte, așa cum au făcut constructorii Babilonului antic, dar nu poţi clădi un zid atât de înalt sau o poartă atât de puternică, încât să împiedici solii nimicirii.

Împăratul Belșaţar „a dat un ospăţ mare în palatul său” și „au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă și de fier, de lemn și de piatră”. Dar mâna Celui Nevăzut a scris pe ziduri cuvintele blestemului, iar ameninţarea armatelor vrăjmașe s-a auzit la porţile palatului său. „Chiar în noaptea aceea, Belșaţar, împăratul Haldeilor, a fost omorât” (Daniel 5,30).

A trăi pentru sine înseamnă a muri. Setea de avuţie și dorinţa de a câștiga doar pentru folosul personal despart sufletul de viaţă. Preocuparea de a acapara, de a acumula pentru sine este spiritul lui Satana. Dar spiritul lui Hristos este acela de a dărui, de a te sacrifica pentru binele altora. „Și mărturisirea aceasta: ’Dumnezeu ne-a dat viaţă veșnică și această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viaţă, cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţă’” (1 Ioan 5,11-12).

De aceea, Domnul Isus a spus: „Vedeţi și păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani, căci viaţa cuiva nu stă în belșugul avuţiei lui”  (Luca 12,15).

Ellen White, Parabolele Domnului Hristos –  Un câstig care înseamnã o pierdere

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: