Decaderea morala din timpul lui Noe! (I)

Geneza 6:5 – Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.

Matei 24:37 – Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.

Matei 24:38 – În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie,

Matei 24:39 – şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.

2 Petru 2:5 – daca n-a crutat El lumea veche, ci a scapat pe Noe, acest propovaduitor al  neprihanirii, impreuna cu alti sapte insi, cand a trimis potopul peste o lume de nelegiuiti;

Evr. 11:7 – Prin credinta Noe, cand a fost instiintat de Dumnezeu despre lucruri care inca nu se vedeau, si, plin de o teama sfanta, a facut un chivot ca sa-si scape casa; prin ea, el a osandit lumea si a ajuns mostenitor al neprihanirii care se capata prin credinta.

În zilele lui Noe, pământul se afla sub un îndoit blestem, ca urmare a păcatului neascultării lui Adam şi a crimei comise de Cain. Totuşi, acest fapt n-a schimbat prea mult faţa naturii. Existau semne evidente ale stricăciunii, dar pământul era încă bogat şi frumos din pricina darurilor providenţei divine. Neamul omenesc mai păstra încă mult din vigoarea lui de la început. 

Erau pe atunci mulţi uriaşi, bărbaţi de o statură şi putere mare, renumiţi pentru înţelepciunea lor, pricepuţi în născocirea celor mai iscusite şi mai minunate lucruri; dar vinovăţia lor – că lăsau frâu liber nelegiuirii – era într-un raport direct proporţional cu iscusinţa şi înţelepciunea lor.

Dumnezeu a revărsat asupra oamenilor care au trăit înainte de potop multe şi bogate daruri; dar ei au folosit aceste binecuvântări ca să se slăvească pe ei înşişi şi le-au transformat într-un blestem, datorită faptului că şi-au legat inima de aceste daruri, în loc să o lege de Cel care le-a dat. Ei au folosit aurul şi argintul, pietrele preţioase şi lemnul cel mai ales la construirea de case pentru ei, întrecându-se unul pe celălalt în înfrumuseţarea locuinţelor lor, împodobindu-le cu lucrările cele mai iscusite.

Ei căutau să-şi satisfacă numai poftele inimii lor mândre şi se desfătau în orgii şi ticăloşii. Pentru că nu doreau să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, au ajuns în curând să nege existenţa Lui. Se închinau naturii, în loc să se închine Dumnezeului naturii. Glorificau geniul uman şi se închinau la lucrarea mâinilor lor şi îi învăţau pe copii să se plece în faţa chipurilor cioplite. Oamenii L-au scos pe Dumnezeu din cunoaşterea lor şi s-au închinat făpturilor propriei lor imaginaţii şi, ca urmare, au decăzut din ce în ce mai mult. Dacă aceşti oameni, cu viaţă lungă, cu puterile lor rare de a chibzui şi realiza, s-ar fi devotat slujirii lui Dumnezeu, atunci ei ar fi făcut ca numele Creatorului lor să fie proslăvit pe pământ şi ar fi răspuns scopului pentru care El le-a dat viaţă.

Dumnezeu le dăduse oamenilor poruncile Sale ca o regulă de vieţuire, dar Legea Sa a fost călcată, şi urmarea a fost săvârşirea a tot felul de păcate ce s-au putut închipui. Nelegiuirea oamenilor era făţişă şi sfidătoare, dreptatea era călcată în picioare şi strigătele celor oprimaţi au ajuns până la cer.

Este o lege a sufletului omenesc, şi anume că privind suntem schimbaţi. Omul nu se va ridica niciodată mai sus decât concepţia lui despre adevăr, curăţie şi sfinţenie. Dacă mintea, fiinţa lui, nu se înalţă mai presus de nivelul firii pământeşti, dacă nu se ridică prin credinţă să contemple înţelepciunea şi iubirea infinită a lui Dumnezeu, atunci omul se va cufunda mereu mai jos şi tot mai jos. Închinătorii falşilor dumnezei au înveşmântat zeităţile lor cu atribute şi pasiuni omeneşti şi astfel standardul caracterului lor a fost coborât la asemănarea cu firea pământească păcătoasă. Ca urmare a acestui fapt, ei s-au stricat.

Poligamia fusese de timpuriu introdusă, şi aceasta contrar rânduielilor divine de la început. Dumnezeu i-a dat lui Adam o singură nevastă, arătând astfel care este rânduiala Sa în această privinţă. Dar, după cădere, oamenii au ales să-şi satisfacă dorinţele lor păcătoase; iar ca rezultat, crima şi ticăloşia au crescut cu o mare rapiditate. Nu erau respectate nici legăturile de căsătorie şi nici drepturile de proprietate. Oricine poftea nevasta sau averea aproapelui său le lua prin forţă şi oamenii se făleau cu faptele lor de violenţă. Se complăceau în nimicirea vieţii animalelor, şi folosirea ca hrană a cărnii îi făcea mai cruzi şi mai setoşi de sânge, până când au ajuns să privească viaţa omului cu o înspăimântătoare indiferenţă.

Ellen WhitePatriarhi si Profeti, Cap. 7, Potopul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: