Sodoma si Gomora – imoralitatea dusa la extrem!

Geneza 18:20 – Şi Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit, şi păcatul lor într-adevăr este nespus de greu.

Tef. 2:9 – Moabul va fi ca Sodoma, si …ca Gomora:  un loc acoperit cu maracini, o groapa de sare, un pustiu vesnic;

2 Petru 2:6 – daca a osandit El la pieire si a prefacut in cenusa cetatile Sodoma si Gomora, ca sa slujeasca de pilda celor ce vor trai in nelegiuire,

Iuda 1:7 – Tot asa, Sodoma si Gomora si cetatile dimprejurul lor, care se dadusera ca si ele la curvie si au poftit dupa trupul altuia, ne stau inainte ca o pilda,

Gen. 13:13 – Oamenii din Sodoma erau răi şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului.

Romani 1:26.27 – ….Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.

Romani 1:28 – Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.

Ezec. 16:49 – Iată care a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mâna celui nenorocit şi celui lipsit.

Sodoma era cea mai mândră dintre cetăţile din valea Iordanului, în ceea ce priveşte rodnicia şi frumuseţea ei. Arta şi comerţul contribuiau la îmbogăţirea îmgâmfatei cetăţi din câmpie. Comorile Orientului împodobeau palatele ei şi caravanele deşertului aduceau tezaurele lor de lucruri preţioase, aprovizionând astfel pieţele de negoţ. Cu puţină gândire sau osteneală puteau fi satisfăcute toate nevoile vieţii şi tot anul părea un şir de sărbători. Belşugul ce domnea în tot locul a dat naştere la lux şi mândrie. Lenevia şi bogăţia împietriseră inimile care n-au fost niciodată apăsate de lipsă sau împovărate de întristare. Iubirea de plăceri era favorizată de bogăţie şi trândăveală, iar oamenii se lăsau în voia plăcerilor senzuale.

Nimic nu este mai de dorit între oameni decât bogăţia şi o viaţă fără muncă şi tocmai acestea au dat naştere la păcatele ce au dus la nimicirea cetăţilor din câmpie. Viaţa lor nefolositoare şi trăită în lenevie i-a făcut o pradă uşoară ispitelor lui Satana şi au schimonosit chipul lui Dumnezeu. În loc să dea pe faţă caracterul divin, ei au ajuns satanici. Lenevia este cel mai mare blestem ce poate cădea peste oameni, căci viciul şi crima vin pe urma ei. Ea slăbeşte mintea, perverteşte înţelegerea şi înjoseşte sufletul.

Sodoma era plină de veselie şi petreceri, de banchete şi beţie. Pasiunile cele mai josnice şi cele mai brutale erau fără frâu. Oamenii nesocoteau făţiş pe Dumnezeu şi Legea Sa şi se complăceau în fapte de violenţă. Deşi aveau înaintea lor exemplul oamenilor dinainte de potop şi cunoşteau felul în care mânia lui Dumnezeu s-a manifestat în nimicirea lor, cu toate acestea ei au mers pe aceeaşi cale a nelegiuirii. La data când Lot s-a mutat în Sodoma, corupţia nu ajunsese generală şi, în mila Sa, Dumnezeu a îngăduit ca raze de lumină să strălucească în mijlocul întunericului moral. Când Avraam i-a scăpat pe captivi din mâna elamiţilor, atenţia poporului a fost îndreptată asupra credinţei adevărate.

Se apropia acum ultima noapte a Sodomei. Norii răzbunării îşi aruncaseră deja umbrele lor asupra cetăţii blestemate. Dar oamenii nu-şi dădeau seama de faptul acesta. În timp ce îngerii se apropiau pentru îndeplinirea misiunii lor de nimicire, oamenii visau încă belşug şi plăcere. Ultima zi a fost aidoma oricărei alte zile ce a venit şi a trecut. Seara se lăsa asupra unei scene plăcute şi în afară de orice pericol. Priveliştea, de o frumuseţe neîntrecută, era scăldată de razele soarelui ce cobora spre apus. Răcoarea serii îi atrăsese afară pe locuitorii cetăţii, iar mulţimile căutătoare de plăceri umblau într-o parte şi alta, dedate distracţiilor acelui ceas.

În amurg, doi străini se apropiară de poarta cetăţii. După înfăţişare, păreau că sunt călători care veneau să poposească peste noapte acolo. Nimeni nu întrezărea în călătorii aceştia umili pe puternicii vestitori ai judecăţii divine şi puţin se gândea mulţimea nepăsătoare şi veselă că, prin felul în care ei îi vor trata pe aceşti soli cereşti, chiar în noaptea aceea, vor atinge apogeul vinovăţiei lor, care atrăgea nenorocirea asupra îngâmfatei lor cetăţi.

Dar s-a găsit acolo un om care a dat pe faţă o atenţie plină de bunăvoinţă faţă de străini şi care i-a invitat acasă la el. Lot nu cunoştea adevărata lor origine, dar politeţea şi ospitalitatea erau ceva obişnuit la el; ele erau o parte a religiei lui, învăţături pe care le-a luat din exemplul lui Avraam. Dacă n-ar fi cultivat un spirit de curtoazie, ar fi fost lăsat să piară împreună cu restul Sodomei. Multe familii, închizând uşile în faţa unui străin, au ţinut afară pe solul lui Dumnezeu, care ar fi adus binecuvântare, nădejde şi pace.

Fiecare act al vieţii, cât de mărunt ar fi el, are influenţa lui spre bine sau spre rău. Credincioşia sau neglijenţa în ceea ce se pare că sunt cele mai mărunte datorii pot deschide uşa spre cele mai bogate binecuvântări ale vieţii sau spre cele mai mari nenorociri ale ei. Lucrurile mici sunt acelea care pun caracterul la probă. Dumnezeu Se bucură de faptele nepretenţioase ale unei vieţi de lepădare de sine, săvârşite cu o inimă voioasă şi binevoitoare. Noi nu trebuie să trăim pentru noi înşine, ci pentru alţii. Şi numai prin uitare de sine şi prin cultivarea unui spirit iubitor şi gata de a da ajutor putem face din viaţa noastră o binecuvântare. Micile atenţii, neînsemnatele fapte simple de curtoazie ajută mult la realizarea fericirii vieţii, pe când neglijarea acestora constituie – şi nu în mică măsură – nenorocirea vieţii omeneşti.

Văzând abuzurile la care erau expuşi străinii în Sodoma, Lot îşi făcuse ca o datorie a sa de a-i apăra la intrarea lor în cetate, oferindu-le ospitalitate în casa sa. Îngerii i-au făcut cunoscut lui Lot rostul misiunii lor: „Avem să nimicim acest loc, pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului, împotriva locuitorilor lui.”  Străinii pe care Lot se străduise să-i ocrotească au făgăduit acum să-l apere pe el, să-i salveze pe toţi membrii familiei lui care vor fugi împreună cu el din cetatea nelegiuită.

Ingerii i-au poruncit să se scoale, să-şi ia nevasta şi cele două fiice care încă locuiau în casa sa şi să părăsească cetatea. Dar Lot zăbovea. Deşi era zilnic întristat văzând faptele de violenţă, el nu avea o înţelegere clară a nelegiuirii degradante şi respingătoare ce se practica în cetatea aceea ticăloasă. El nu-şi dădea seama de categorica necesitate ca judecăţile lui Dumnezeu să pună capăt păcatului.

Unii dintre copiii săi se alipiseră de Sodoma, iar soţia sa refuza să plece fără ei. Gândul de a-i părăsi pe aceia pe care-i preţuia cel mai mult pe acest pământ i se părea peste putinţă de suportat. Era greu să-şi lase casa luxoasă şi toată averea pe care o adunase din munca sa de o viaţă întreagă şi să plece ca un pribeag sărac. Nemaiştiind ce să zică de durere, el zăbovea, venindu-i greu să plece. Dacă n-ar fi fost îngerii lui Dumnezeu, toţi ar fi pierit în ruinele Sodomei. Solii cereşti l-au luat pe el, pe soţia şi pe fiicele lui de mână şi i-au scos afară din cetate.

Dar unul dintre fugari a îndrăznit să arunce o privire înapoi la cetatea blestemată şi a devenit un monument al judecăţii dumnezeieşti. Dacă Lot n-ar fi dat pe faţă ezitare în a asculta de avertizarea îngerilor, ci ar fi fugit cu toată hotărârea spre munţi, fără să mai facă vreo rugăminte sau să rostească vreun cuvânt de împotrivire, atunci şi soţia sa ar fi reuşit să scape.

Influenţa exemplului său ar fi salvat-o de la păcatul ce i-a pecetluit soarta. Dar tărăgănarea şi amânarea lui au făcut ca ea să nu ia în serios avertizarea divină. În timp ce trupul ei se afla pe câmpie, inima îi era agăţată de Sodoma şi a pierit împreună cu ea. Ea s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu pentru faptul că judecăţile Lui au cuprins şi averea şi pe copiii ei, nimicindu-i. Cu toate că fusese aşa de mult favorizată, încât a fost chemată să părăsească cetatea nelegiuită, i s-a părut că a fost prea aspru tratată, deoarece averea, pentru care avusese nevoie de ani de zile ca s-o strângă, avea să fie lăsată pradă nimicirii.

În loc să primească cu recunoştinţă eliberarea, ea privi sfidător înapoi, ca o manifestare a dorinţei după viaţa acelora care au respins avertizarea divină. Păcatul ei a dovedit că nu era vrednică de viaţa pentru a cărei păstrare ea avea atât de puţină recunoştinţă.

Ellen WhitePatriarhi si Profeti, Cap.14 – Distrugerea Sodomei

http://www.arkdiscovery.com/sodom_&_gomorrah.htm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: