Posts Tagged ‘ateism; rationalism; savanti; apostolii reformei;’

Salvarea idealului cunoaşterii depline în varianta sa creştină

decembrie 24, 2017

12190094_459073150963465_5065547875208505678_nDin păcate, noua paradigmă culturală, care a afectat civilizaţia europeană din ultimele secole, a avut din capul locului nişte limite greu de observat în contextul entuziasmului general cu privire la întoarcerea spre om (unul dintre marile idealuri renascentiste), spre natură (alt ideal al Renaşterii), spre imanenţă (ideal de cunoaştere care a devenit în scurt timp ideal de raţionalitate şi etalon al atitudinii realiste în faţa realităţii). Singura reacţie viguroasă la această degradare a ideii de transcendenţă a fost Reforma.

Nici Biserica Apuseană, nici Biserica Răsăriteană nu ar fi putut contracara avansarea ateismului, adică al raţionalismului, pozitivismului şi scientismului, glorificate în numele emancipării de religie, deoarece prin „religie” savanţii moderni şi filosofii iluminişti înţelegeau exact religia romano-catolică şi pe cea creştin-ortodoxă. Când acuzau gândirea speculativă, discuţiile scolastice sau lipsa de relevanţă pentru viaţa practică, ei se refereau exact la aceste religii. Tot aşa cum referirile lor la arbitrariul tradiţiei sau la corupţia clerului vizau Biserica Romano-Catolică; promiscuitatea morală şi misticismul pe care le descrie Denis Diderot în Călugăriţa (1796) se refereau la atmosfera din mânăstirile catolice ale Franţei.

Ghilotina iacobinilor a fost un răspuns la rugurile Inchiziţiei, iar cuvântul Vaticanului nu mai avea relevanţă.

12552957_730291860437313_992219200434854535_nApostolii Reformei au avut marele merit de a fi preluat o sarcină pe care catolicismul nu o mai putea duce la îndeplinire: opoziţia faţă de o viziune despre lume şi o atitudine faţă de cunoaşterea acesteia care aveau nişte limite încă invizibile la nivel empiric, dar care din perspectivă biblică erau expresia celui mai mare păcat: trufia. Luther, Huss, Wycliffe, Zwingli, Calvin, fraţii Wesley şi alţii au fost tot timpul conştienţi de riscul acestui păcat, iar iluziile savanţilor moderni nici nu le-au trecut prin cap. Care erau aceste iluzii? În primul rând, discursul ştiinţific al modernităţii este considerat cu atât mai obiectiv cu cât elimină mai mult subiectul cunoscător; dar acesta este, în acelaşi timp, şi subiectul acţiunii. În al doilea rând, pozitivismul legitimează iluzia unei raţiuni umane nelimitate şi a posibilităţii unei obiectivităţi depline a cunoaşterii umane. În al treilea rând, adevărul este conceput ca o corespondenţă între o realitate (primă) şi un discurs (întotdeauna, secund), ceea ce exclude posibilitatea participării discursului la naşterea realităţii sau la schimbarea acesteia.

Articol scris de Dumitru Bortun – doctor în Filosofie al Universității din București, este profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative și președintele Juriului de Onoare al Asociației Române de Relații Publice. A publicat peste 100 de lucrări, în domeniile: epistemologie, semiotică, etică, relații publice, comunicare politică și responsabilitate socială corporativă, pentru Revista Semnele Timpului nr. 12/2016