Degradarea societatii din timpurile moderne! (II)

Lumea păcatului se îndreaptă cu paşi repezi spre nimicire. În curând judecăţile lui Dumnezeu urmează a fi revărsate, iar păcatul şi păcătoşii să fie nimiciţi. Mântuitorul nostru spune:

„Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un hoţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului” – asupra tuturor acelora ale căror interese sunt legate de lumea aceasta. „Vegheaţi dar în tot timpul şi rugaţi-vă ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului” (Luca 21,34-36). 

Înainte de nimicirea Sodomei, Dumnezeu a trimis lui Lot solia: „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi şi să nu te opreşti în vreun loc din câmpie; scapă la munte, ca să nu pieri”. Aceeaşi voce de avertizare a fost auzită de ucenicii lui Hristos înainte de distrugerea Ierusalimului: „Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că pustiirea lui este aproape. Atunci cei din Iudea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el şi cei de prin ogoare să nu intre în el” (Gen.19,17; Luca 21,20-21). Ei nu trebuia să zăbovească pentru ca să ia ceva din bunurile lor, ci trebuia să folosească cât mai bine acel prilej pentru a scăpa.

Avea loc o ieşire, o categorică despărţire de cei nelegiuiţi, o fugă pentru a scăpa cu viaţă. Aşa a fost în zilele lui Noe; aşa s-au petrecut lucrurile cu Lot; aşa a fost cu ucenicii înainte de distrugerea Ierusalimului şi aşa va fi în zilele din urmă. Din nou vocea lui Dumnezeu se aude într-o solie de avertizare, îndemnând pe poporul Său să se despartă de nelegiuirea ce predomină.

Starea de decădere şi apostazie ce va exista în zilele din urmă în lumea religioasă a fost înfăţişată profetului Ioan în viziunea cu privire la Babilon, „cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului” (Apoc.17,18). Înainte de nimicirea ei urmează să se adreseze din cer chemarea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei” (Apoc.18,4). Ca şi în zilele lui Noe şi ale lui Lot, trebuie să existe o vizibilă despărţire de păcat şi păcătoşi. Nu trebuie să fie nici un compromis între Dumnezeu şi lume, nici o întoarcere pentru a pune la adăpost comorile pământeşti. „Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Mat.6,24).

Asemenea locuitorilor din valea Sidimului, oamenii visează belşug şi pace. „Scăpaţi-vă viaţa” este avertizarea din partea îngerilor lui Dumnezeu; dar alte glasuri se aud spunând: „Nu vă neliniştiţi; nu este nici un motiv de îngrijorare”. Mulţimile strigă: „Pace şi siguranţă”, în timp ce Cerul spune că o nimicire grabnică este gata să se abată peste călcătorul de Lege. În noaptea dinaintea nimicirii lor, cetăţile din câmpie se desfătau în plăceri şi îşi băteau joc de temerile şi avertizările solului lui Dumnezeu, dar batjocoritorii aceia au pierit în flăcări; chiar în noaptea aceea, uşa milei s-a închis pentru totdeauna pentru locuitorii cei nelegiuiţi şi nepăsători ai Sodomei. Dumnezeu nu poate fi batjocorit la infinit. El nu Se lasă a fi mult desconsiderat. „Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă care va preface tot pământul în pustiu şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el” (Is.13,9).

Cea mai mare parte a locuitorilor lumii va lepăda mila lui Dumnezeu şi va fi copleşită de o pieire grabnică şi fără scăpare. Dar aceia care iau seama la avertizare vor locui „sub ocrotirea Celui Prea Înalt” şi se vor odihni „la umbra Celui Atotputernic”. Adevărul Lui va fi scutul şi pavăza lor. Pentru ei făgăduinţa sună: „Îl voi sătura cu viaţă lungă” (Ps.91,1.4.16).

Când Lot a intrat în Sodoma, a intenţionat în mod categoric să se păstreze departe de nelegiuire şi să poruncească familiei sale după el. Dar el a dat în totul greş. Influenţele corupătoare din jurul său au avut efect chiar asupra credinţei sale, iar legăturile copiilor săi cu locuitorii Sodomei au făcut ca într-o măsură oarecare interesele sale să fie ca ale lor. Urmările ne stau în faţă. Mulţi fac şi astăzi aceeaşi greşeală. În alegerea unui loc de locuit, ei privesc mai mult la avantajele trecătoare pe care le pot avea decât la influenţa morală şi socială care îi va înconjura pe ei şi familiile lor.

Ei aleg un ţinut frumos şi roditor sau se mută într-un oraş înfloritor, în speranţa strângerii unei averi mai mari; dar copiii lor sunt înconjuraţi de ispite şi prea adesea îşi fac prietenii ce sunt nefavorabile creşterii evlaviei şi formării unui caracter drept. Atmosfera unei moralităţi decăzute, a necredinţei, a indiferenţei faţă de cele religioase are tendinţa de a lucra împotriva influenţei părinţilor. Exemple de răzvrătire împotriva autorităţii părinteşti şi divine stau totdeauna înaintea tineretului; mulţi ajung să facă legături cu cei necredincioşi şi netemători de Dumnezeu şi aleg să împărtăşească soarta vrăjmaşilor lui Dumnezeu.

În alegerea unei locuinţe, Dumnezeu doreşte ca mai întâi să luăm seama la influenţele morale şi religioase care ne vor înconjura pe noi şi familiile noastre. S-ar putea să fim aduşi în situaţii dificile, căci mulţi nu pot avea în jurul lor ceea ce ar dori să aibă; şi oriunde ne cheamă datoria, Dumnezeu ne va ajuta să rămânem neatinşi de stricăciune, dacă veghem şi ne rugăm, încrezându-ne în harul lui Hristos. Noi însă nu ar trebui să ne expunem – fără să fie nevoie – influenţelor nefavorabile formării unui caracter creştin.

Dacă ne aşezăm de bunăvoie într-o atmosferă lumească şi de necredinţă, ajungem neplăcuţi lui Dumnezeu şi alungăm îngerii cei sfinţi din căminul nostru. Aceia care strâng pentru copiii lor bogăţie şi onoare lumească cu preţul vieţii veşnice vor descoperi în final că aceste avantaje sunt o pierdere îngrozitoare. Asemenea lui Lot, mulţi văd pe copiii lor pierduţi şi abia dacă ajung să se salveze pe ei înşişi. Osteneala întregii lor vieţi este spulberată, iar viaţa lor” un trist eşec. Dacă ar fi dat pe faţă adevărata înţelepciune, atunci copiii lor poate că ar fi avut mai puţine bunuri pământeşti, dar şi-ar fi asigurat o moştenire nepieritoare.

Moştenirea pe care Dumnezeu a făgăduit-o poporului Său nu este din lumea aceasta. Avraam n-a avut nici o stăpânire pe pământul acesta, „nici măcar o palmă de loc” (Fapte 7,5). El a avut o mare avere şi a folosit-o spre slava lui Dumnezeu şi spre binele semenilor săi; dar el n-a considerat lumea aceasta ca fiind căminul său.

 Aceia care sunt copii ai lui Avraam vor umbla după cetatea pe care o aştepta şi el, „al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu”.

Ellen White – Patriarhi si Profeti, Cap. 14,  Distrugerea Sodomei.

Degradarea societatii din timpurile moderne! (I)

Luca 17:28 -29 – Ce s-a intamplat in zilele lui Lot se va intampla aidoma: oamenii mancau, beau, cumparau, vindeau, sadeau, zideau; dar, in ziua cand a iesit Lot din Sodoma, a plouat foc si pucioasa din cer si i-a pierdut pe toti.

Luca 10:12 – Eu va spun ca in ziua judecatii va fi mai usor pentru Sodoma decat pentru cetatea aceea.

Romani 1:26.27 – ….Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.

Romani 1:29-31 – Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.

2 Timotei 3:1-5 – Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.

Daca in subiectele trecute v-am vorbit despre decaderea morala din timpul lui Noe, imoralitatea din timpul lui Lot, astazi voi dezbate un subiect asemanator referitor la imoralitatea de astazi. Sa vedem ce ne spune Isus referitor la degradarea societatii dinaintea revenirii sale a doua oara pe norii cerului. Va invit sa descoperim impreuna ce are Isus de spus despre ultima generatie.

Ar trebui să ne ferim de a trata cu uşurătate măsurile pline de har ale lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Sunt creştini care spun: „Nu am plăcere de mântuire dacă nu sunt mântuiţi împreună cu mine soţul şi copiii mei”. Ei consideră că cerul n-ar fi cer pentru ei, fără prezenţa acelora care le sunt aşa de scumpi. Dar oare au aceştia, care cultivă astfel de simţăminte, o concepţie clară a legăturii lor cu Dumnezeu, având în vedere marea Sa bunătate şi milă faţă de ei? Au uitat ei oare că sunt legaţi, prin cele mai puternice legături ale iubirii, ale onoarei şi ale credincioşiei, să slujească Creatorului şi Răscumpărătorului lor? Chemarea harului se adresează tuturor; şi, pentru că prietenii noştri resping iubirea stăruitoare a Mântuitorului, să o lepădăm oare şi noi?

Mântuirea sufletului este preţioasă. Hristos a plătit un preţ nespus de mare pentru mântuirea noastră şi nici unul dintre cei ce apreciază valoarea acestui mare sacrificiu sau valoarea sufletului nu va dispreţui harul pe care Dumnezeu îl oferă, numai pentru faptul că alţii aleg să facă aşa. Tocmai faptul că alţii nu iau în seamă cerinţele Lui drepte ar trebui să ne trezească la o mai mare stăruinţă, ca noi înşine să-L onorăm pe Dumnezeu şi să-i conducem pe toţi aceia pe care îi putem determina ca să primească iubirea Lui. Flăcările care au consumat cetăţile din câmpie îşi trimit lumina ca o avertizare până în zilele noastre. Ni se dă astfel teribila şi solemna lecţie că şi atunci când mila lui Dumnezeu îl suportă mult timp pe păcătos, există totuşi o limită în a păcătui, dincolo de care oamenii nu pot trece. Când s-a ajuns la această limită, îmbierile harului se retrag şi începe aplicarea pedepselor.

Răscumpărătorul omenirii declară că sunt păcate şi mai mari decât acelea pentru care au fost nimicite Sodoma şi Gomora. Aceia care aud invitaţia Evangheliei ce cheamă pe păcătoşi la pocăinţă şi nu iau seama la ea sunt mult mai vinovaţi înaintea lui Dumnezeu decât au fost locuitorii din valea Sidim. Şi mult mai mare este păcatul acelora care mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu şi păzesc poruncile Lui şi care totuşi tăgăduiesc pe Hristos în caracterul şi viaţa lor zilnică. În lumina avertizărilor Mântuitorului, soarta Sodomei este o mustrare solemnă nu numai pentru aceia care sunt vinovaţi de păcate făţişe, ci şi pentru aceia care iau în mod uşuratic lumina şi privilegiile date de Cer.

Martorul Credincios spune bisericii din Efes: „Ce am împotriva ta este că ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti” (Apoc.2,4-5). Mântuitorul aşteaptă un răspuns la chemările iubirii şi iertării Sale, cu o bunătate mult mai gingaşă decât aceea care mişcă inima unui părinte pământesc, pentru a ierta un fiu rătăcit şi suferind. El strigă după cei rătăciţi: „Întoarceţi-vă la Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi” (Mal.3,7). Dar, dacă cel greşit refuză cu încăpăţânare să asculte de glasul ce-l cheamă cu iubire milostivă şi duioasă, el va fi lăsat în cele din urmă în întuneric. Inima care a dispreţuit atât de mult timp mila lui Dumnezeu se împietreşte în păcat şi nu mai este deloc sensibilă la influenţa harului lui Dumnezeu. Teribilă va fi soarta acelui suflet despre care Mântuitorul, care îl îndemnase atâta vreme, va spune în cele din urmă: „S-a lipit de idoli; lăsaţi-l în pace” (Osea 4,17). Va fi mult mai uşor în ziua judecăţii pentru cetăţile din câmpie decât pentru aceia care au cunoscut iubirea lui Hristos şi care totuşi s-au depărtat spre a alege plăcerile unei lumi păcătoase.

Voi, cei care dispreţuiţi chemările harului, gândiţi-vă la lungul şir al socotelilor ce s-a strâns împotriva voastră în cărţile din ceruri; căci acolo se ţine un raport al nelegiuirilor naţiunilor, familiilor şi fiecărui individ în parte. Dumnezeu poate avea îndelungă răbdare, totuşi o evidenţă continuă să se ţină. El continuă să cheme la pocăinţă şi să ofere iertare; şi totuşi va veni un timp când se va umple măsura, când sufletul va lua hotărârea, când prin propria sa alegere îşi va pecetlui soarta. Atunci se va da semnalul ca judecata să fie adusă la îndeplinire.

Este motiv de îngrijorare în starea lumii religioase de astăzi. Harul lui Dumnezeu este tratat cu uşurătate. Mulţimea înlătură Legea lui Iehova, „învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti” (Mat.15,9). Necredinţa predomină în multe din bisericile de astăzi, nu necredinţa în sensul ei cel mai larg, o negare deschisă a Bibliei, ci o necredinţă ce este îmbrăcată în haina creştinismului, în timp ce subminează credinţa în Biblie, ca o descoperire de la Dumnezeu. Consacrarea profundă a fost înlocuită cu un formalism sec. Ca rezultat, apostazia şi senzualitatea predomină. Hristos declară: „Cum s-a întâmplat în zilele lui Lot” tot aşa se va întâmpla şi în ziua când Se va arăta Fiul omului” (Luca 17,28.30). Raportul zilnic al evenimentelor care au loc dă mărturie despre împlinirea cuvintelor Sale.

Ellen White – Patriarhi si Profeti, Cap. 14,  Distrugerea Sodomei.

 

Distrugerea Sodomei si Gomorei!

Geneza 19:24 – Atunci Domnul a facut sa ploua peste Sodoma si peste Gomora pucioasa si foc de la Domnul din cer.

Geneza 19:28 – Si-a indreptat privirile spre Sodoma si Gomora si spre toata campia; si iata ca a vazut ridicandu-se de pe pamant un fum, ca fumul unui cuptor.

Ier.50:40 – Ca si Sodoma si Gomora si cetatile vecine, pe care le-a nimicit Dumnezeu, zice Domnul, asa nu va mai fi locuit nici el, si nimeni nu se va mai aseza  acolo.

2 Petru 2:6 – daca a osandit El la pieire si a prefacut in cenusa cetatile Sodoma si Gomora, ca sa slujeasca de pilda celor ce vor trai in nelegiuire,

Razele strălucitoare ale dimineţii păreau că vestesc numai prosperitate şi pace pentru cetăţile din câmpie. Forfota unei vieţi active începu pe străzi; oamenii mergeau pe diferitele lor căi, preocupaţi de treburile sau plăcerile zilei. Ginerii lui Lot făceau haz de temerile şi avertizările bătrânului slab de minte.

Deodată şi în mod neaşteptat, ca şi când un trăsnet ar bubui dintr-un cer fără nori, izbucni furtuna. Domnul a început să plouă foc şi pucioasă din cer asupra cetăţilor şi asupra câmpiei roditoare; palatele şi templele ei, locuinţele ei costisitoare, grădinile şi viile, cum şi mulţimile vesele şi căutătoare de plăceri, care numai cu o noapte înainte insultaseră pe trimişii cerului – totul a fost mistuit. Fumul vâlvătăii se înălţa asemenea fumului unui cuptor uriaş. Şi minunata vale a Sidimului a ajuns un pustiu, un loc ce nu mai avea să fie vreodată rezidit sau locuit – o mărturie pentru toate generaţiile cu privire la certitudinea judecăţilor lui Dumnezeu asupra nelegiuirii.

Înainte de nimicirea Sodomei, Dumnezeu a trimis lui Lot solia: „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi şi să nu te opreşti în vreun loc din câmpie; scapă la munte, ca să nu pieri”. Avea loc o ieşire, o categorică despărţire de cei nelegiuiţi, o fugă pentru a scăpa cu viaţă. Aşa a fost în zilele lui Noe; aşa s-au petrecut lucrurile cu Lot.  În noaptea dinaintea nimicirii lor, cetăţile din câmpie se desfătau în plăceri şi îşi băteau joc de temerile şi avertizările solului lui Dumnezeu, dar batjocoritorii aceia au pierit în flăcări; chiar în noaptea aceea, uşa milei s-a închis pentru totdeauna pentru locuitorii cei nelegiuiţi şi nepăsători ai Sodomei.

Lot a locuit pentru scurtă vreme în Ţoar. Aici predomina nelegiuirea ca şi în Sodoma şi el s-a temut să rămână acolo, ca nu cumva cetatea să fie şi ea nimicită. Nu mult după aceea, Ţoar a fost şi ea nimicită, aşa cum a intenţionat Dumnezeu. Lot s-a îndreptat spre munţi şi a locuit într-o peşteră, lipsit de toate lucrurile acelea de dragul cărora el a îndrăznit să-şi supună familia influenţelor unei cetăţi stricate. Dar blestemul Sodomei l-a urmărit chiar şi aici. Purtarea păcătoasă a fiicelor sale a fost o urmare a întovărăşirilor rele din locul acela stricat.

Ce mare deosebire a fost între viaţa lui Avraam şi aceea a lui Lot! Cândva ei fuseseră tovarăşi, închinându-se la acelaşi altar, locuind unul lângă altul în corturile lor de peregrini; dar cât de departe erau acum unul faţă de celălalt! Lot îşi alesese Sodoma pentru plăcerile ei şi pentru câştig. Părăsind altarul lui Avraam şi jertfele zilnice aduse viului Dumnezeu, el le îngăduise copiilor săi să se amestece cu nişte oameni stricaţi şi idolatri; cu toate acestea, el păstrase în inima sa temerea de Dumnezeu, deoarece Sfânta Scriptură îl declară ca fiind un om „neprihănit”; sufletul său drept era întristat de vorbirea nelegiuită ce-i supăra zilnic auzul, cum şi de violenţa şi crimele pe care era neputincios să le împiedice. În cele din urmă el a fost mântuit ca „un tăciune scos din foc” (Zah.3,2), dar lipsit de averile lui, de soţia şi copiii săi, locuind în peşteri asemenea animalelor sălbatice, acoperit de ruşine tocmai la bătrâneţe; şi a dat lumii nu un neam de oameni neprihăniţi, ci două naţiuni idolatre, în vrăjmăşie cu Dumnezeu şi războindu-se cu poporul Său, până când, cupa nelegiuirilor lor fiind umplută, au fost date nimicirii. Cât de teribile au fost rezultatele ce au urmat unui pas neînţelept!

Înţeleptul spune: „Nu te chinui ca să te îmbogăţeşti, nu-ţi pune priceperea în aceasta”. „Cel lacom de câştig îşi tulbură casa, dar cel ce urăşte mita va trăi”. Iar apostolul Pavel declară: „Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe om în prăpăd şi pierzare” (Prov.23,4; 15,27; 1 Tim.6,9).

Când Lot a intrat în Sodoma, a intenţionat în mod categoric să se păstreze departe de nelegiuire şi să poruncească familiei sale după el. Dar el a dat în totul greş. Influenţele corupătoare din jurul său au avut efect chiar asupra credinţei sale, iar legăturile copiilor săi cu locuitorii Sodomei au făcut ca într-o măsură oarecare interesele sale să fie ca ale lor. Urmările ne stau în faţă.

Corupţia morală din  acel loc se întreţesuse atât de mult cu caracterul lor, încât n-au putut face deosebire între bine şi rău. Singurii urmaşi ai lui Lot, moabiţii şi amoniţii, au fost triburi stricate, idolatre, răzvrătite împotriva lui Dumnezeu şi vrăjmaşi înverşunaţi ai poporului Său.

Ellen White – Patriarhi si Profeti, Cap. 14,  Distrugerea Sodomei.

http://www.trilulilu.ro/Acelashi/06afc8d7a3acc1

Sodoma si Gomora – imoralitatea dusa la extrem!

Geneza 18:20 – Şi Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit, şi păcatul lor într-adevăr este nespus de greu.

Tef. 2:9 – Moabul va fi ca Sodoma, si …ca Gomora:  un loc acoperit cu maracini, o groapa de sare, un pustiu vesnic;

2 Petru 2:6 – daca a osandit El la pieire si a prefacut in cenusa cetatile Sodoma si Gomora, ca sa slujeasca de pilda celor ce vor trai in nelegiuire,

Iuda 1:7 – Tot asa, Sodoma si Gomora si cetatile dimprejurul lor, care se dadusera ca si ele la curvie si au poftit dupa trupul altuia, ne stau inainte ca o pilda,

Gen. 13:13 – Oamenii din Sodoma erau răi şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului.

Romani 1:26.27 – ….Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.

Romani 1:28 – Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.

Ezec. 16:49 – Iată care a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mâna celui nenorocit şi celui lipsit.

Sodoma era cea mai mândră dintre cetăţile din valea Iordanului, în ceea ce priveşte rodnicia şi frumuseţea ei. Arta şi comerţul contribuiau la îmbogăţirea îmgâmfatei cetăţi din câmpie. Comorile Orientului împodobeau palatele ei şi caravanele deşertului aduceau tezaurele lor de lucruri preţioase, aprovizionând astfel pieţele de negoţ. Cu puţină gândire sau osteneală puteau fi satisfăcute toate nevoile vieţii şi tot anul părea un şir de sărbători. Belşugul ce domnea în tot locul a dat naştere la lux şi mândrie. Lenevia şi bogăţia împietriseră inimile care n-au fost niciodată apăsate de lipsă sau împovărate de întristare. Iubirea de plăceri era favorizată de bogăţie şi trândăveală, iar oamenii se lăsau în voia plăcerilor senzuale.

Nimic nu este mai de dorit între oameni decât bogăţia şi o viaţă fără muncă şi tocmai acestea au dat naştere la păcatele ce au dus la nimicirea cetăţilor din câmpie. Viaţa lor nefolositoare şi trăită în lenevie i-a făcut o pradă uşoară ispitelor lui Satana şi au schimonosit chipul lui Dumnezeu. În loc să dea pe faţă caracterul divin, ei au ajuns satanici. Lenevia este cel mai mare blestem ce poate cădea peste oameni, căci viciul şi crima vin pe urma ei. Ea slăbeşte mintea, perverteşte înţelegerea şi înjoseşte sufletul.

Sodoma era plină de veselie şi petreceri, de banchete şi beţie. Pasiunile cele mai josnice şi cele mai brutale erau fără frâu. Oamenii nesocoteau făţiş pe Dumnezeu şi Legea Sa şi se complăceau în fapte de violenţă. Deşi aveau înaintea lor exemplul oamenilor dinainte de potop şi cunoşteau felul în care mânia lui Dumnezeu s-a manifestat în nimicirea lor, cu toate acestea ei au mers pe aceeaşi cale a nelegiuirii. La data când Lot s-a mutat în Sodoma, corupţia nu ajunsese generală şi, în mila Sa, Dumnezeu a îngăduit ca raze de lumină să strălucească în mijlocul întunericului moral. Când Avraam i-a scăpat pe captivi din mâna elamiţilor, atenţia poporului a fost îndreptată asupra credinţei adevărate.

Se apropia acum ultima noapte a Sodomei. Norii răzbunării îşi aruncaseră deja umbrele lor asupra cetăţii blestemate. Dar oamenii nu-şi dădeau seama de faptul acesta. În timp ce îngerii se apropiau pentru îndeplinirea misiunii lor de nimicire, oamenii visau încă belşug şi plăcere. Ultima zi a fost aidoma oricărei alte zile ce a venit şi a trecut. Seara se lăsa asupra unei scene plăcute şi în afară de orice pericol. Priveliştea, de o frumuseţe neîntrecută, era scăldată de razele soarelui ce cobora spre apus. Răcoarea serii îi atrăsese afară pe locuitorii cetăţii, iar mulţimile căutătoare de plăceri umblau într-o parte şi alta, dedate distracţiilor acelui ceas.

În amurg, doi străini se apropiară de poarta cetăţii. După înfăţişare, păreau că sunt călători care veneau să poposească peste noapte acolo. Nimeni nu întrezărea în călătorii aceştia umili pe puternicii vestitori ai judecăţii divine şi puţin se gândea mulţimea nepăsătoare şi veselă că, prin felul în care ei îi vor trata pe aceşti soli cereşti, chiar în noaptea aceea, vor atinge apogeul vinovăţiei lor, care atrăgea nenorocirea asupra îngâmfatei lor cetăţi.

Dar s-a găsit acolo un om care a dat pe faţă o atenţie plină de bunăvoinţă faţă de străini şi care i-a invitat acasă la el. Lot nu cunoştea adevărata lor origine, dar politeţea şi ospitalitatea erau ceva obişnuit la el; ele erau o parte a religiei lui, învăţături pe care le-a luat din exemplul lui Avraam. Dacă n-ar fi cultivat un spirit de curtoazie, ar fi fost lăsat să piară împreună cu restul Sodomei. Multe familii, închizând uşile în faţa unui străin, au ţinut afară pe solul lui Dumnezeu, care ar fi adus binecuvântare, nădejde şi pace.

Fiecare act al vieţii, cât de mărunt ar fi el, are influenţa lui spre bine sau spre rău. Credincioşia sau neglijenţa în ceea ce se pare că sunt cele mai mărunte datorii pot deschide uşa spre cele mai bogate binecuvântări ale vieţii sau spre cele mai mari nenorociri ale ei. Lucrurile mici sunt acelea care pun caracterul la probă. Dumnezeu Se bucură de faptele nepretenţioase ale unei vieţi de lepădare de sine, săvârşite cu o inimă voioasă şi binevoitoare. Noi nu trebuie să trăim pentru noi înşine, ci pentru alţii. Şi numai prin uitare de sine şi prin cultivarea unui spirit iubitor şi gata de a da ajutor putem face din viaţa noastră o binecuvântare. Micile atenţii, neînsemnatele fapte simple de curtoazie ajută mult la realizarea fericirii vieţii, pe când neglijarea acestora constituie – şi nu în mică măsură – nenorocirea vieţii omeneşti.

Văzând abuzurile la care erau expuşi străinii în Sodoma, Lot îşi făcuse ca o datorie a sa de a-i apăra la intrarea lor în cetate, oferindu-le ospitalitate în casa sa. Îngerii i-au făcut cunoscut lui Lot rostul misiunii lor: „Avem să nimicim acest loc, pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului, împotriva locuitorilor lui.”  Străinii pe care Lot se străduise să-i ocrotească au făgăduit acum să-l apere pe el, să-i salveze pe toţi membrii familiei lui care vor fugi împreună cu el din cetatea nelegiuită.

Ingerii i-au poruncit să se scoale, să-şi ia nevasta şi cele două fiice care încă locuiau în casa sa şi să părăsească cetatea. Dar Lot zăbovea. Deşi era zilnic întristat văzând faptele de violenţă, el nu avea o înţelegere clară a nelegiuirii degradante şi respingătoare ce se practica în cetatea aceea ticăloasă. El nu-şi dădea seama de categorica necesitate ca judecăţile lui Dumnezeu să pună capăt păcatului.

Unii dintre copiii săi se alipiseră de Sodoma, iar soţia sa refuza să plece fără ei. Gândul de a-i părăsi pe aceia pe care-i preţuia cel mai mult pe acest pământ i se părea peste putinţă de suportat. Era greu să-şi lase casa luxoasă şi toată averea pe care o adunase din munca sa de o viaţă întreagă şi să plece ca un pribeag sărac. Nemaiştiind ce să zică de durere, el zăbovea, venindu-i greu să plece. Dacă n-ar fi fost îngerii lui Dumnezeu, toţi ar fi pierit în ruinele Sodomei. Solii cereşti l-au luat pe el, pe soţia şi pe fiicele lui de mână şi i-au scos afară din cetate.

Dar unul dintre fugari a îndrăznit să arunce o privire înapoi la cetatea blestemată şi a devenit un monument al judecăţii dumnezeieşti. Dacă Lot n-ar fi dat pe faţă ezitare în a asculta de avertizarea îngerilor, ci ar fi fugit cu toată hotărârea spre munţi, fără să mai facă vreo rugăminte sau să rostească vreun cuvânt de împotrivire, atunci şi soţia sa ar fi reuşit să scape.

Influenţa exemplului său ar fi salvat-o de la păcatul ce i-a pecetluit soarta. Dar tărăgănarea şi amânarea lui au făcut ca ea să nu ia în serios avertizarea divină. În timp ce trupul ei se afla pe câmpie, inima îi era agăţată de Sodoma şi a pierit împreună cu ea. Ea s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu pentru faptul că judecăţile Lui au cuprins şi averea şi pe copiii ei, nimicindu-i. Cu toate că fusese aşa de mult favorizată, încât a fost chemată să părăsească cetatea nelegiuită, i s-a părut că a fost prea aspru tratată, deoarece averea, pentru care avusese nevoie de ani de zile ca s-o strângă, avea să fie lăsată pradă nimicirii.

În loc să primească cu recunoştinţă eliberarea, ea privi sfidător înapoi, ca o manifestare a dorinţei după viaţa acelora care au respins avertizarea divină. Păcatul ei a dovedit că nu era vrednică de viaţa pentru a cărei păstrare ea avea atât de puţină recunoştinţă.

Ellen White – Patriarhi si Profeti, Cap.14 – Distrugerea Sodomei

http://www.arkdiscovery.com/sodom_&_gomorrah.htm

Imoralitatea generatiei de astazi! (II)

Tabloul pe care inspiraţia ni l-a înfăţişat cu privire la lumea dinainte de potop reprezintă prea fidel starea de lucruri către care societatea modernă aleargă foarte repede. Chiar acum, în veacul acesta, şi în ţările pretins creştine, se săvârşesc zilnic crime tot aşa de negre şi de înfiorătoare ca acelea din pricina cărora au fost nimiciţi păcătoşii lumii de atunci.

Mai înainte de potop, Dumnezeu l-a trimis pe Noe să avertizeze lumea, ca oamenii să fie aduşi la pocăinţă şi să scape astfel de ameninţarea distrugerii. Pe măsură ce timpul revenirii lui Hristos se apropie, Domnul îi trimite pe slujitorii Săi spre a avertiza lumea cum să se pregătească pentru evenimentul cel mare. Mulţimea a fost într-o făţişă neascultare faţă de Legea lui Dumnezeu, iar acum, în mila Sa, El îi cheamă la ascultare de preceptele ei sfinte. Tuturor acelora care vor îndepărta păcatele din viaţa lor prin pocăinţă faţă de Dumnezeu şi credinţa în Hristos li se va oferi iertare. Dar multora li se pare că li se cere un sacrificiu prea mare, atunci când li se cere să-şi părăsească păcatele. Pentru că viaţa lor nu se armonizează cu principiile curate ale cârmuirii morale a lui Dumnezeu, ei resping avertizările şi tăgăduiesc autoritatea Legii Sale.  Din marea mulţime a oamenilor de pe pământ, dinainte de potop, numai opt suflete au crezut şi au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu transmis prin Noe. Timp de o sută douăzeci de ani, predicatorul dreptăţii a avertizat lumea de nimicirea ce avea să vină, dar solia lui a fost lepădată şi dispreţuită.

Tot astfel este şi astăzi. Mai înainte ca Dătătorul Legii să vină ca să-i pedepsească pe cei neascultători, călcătorii de lege sunt avertizaţi să se pocăiască şi să se întoarcă la ascultare; dar pentru cei mai mulţi, aceste avertizări vor fi zadarnice. Apostolul Petru spune: „Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor, şi vor zice: ‘Unde este făgăduinţa venirii Lui? (2 Petru 3, 3)

Pe măsură ce timpul incercării lor se apropia de încheiere, oamenii dinainte de potop se dedau mai mult la distracţii şi petreceri triviale. Cei ce aveau influenţă şi putere se străduiau să ţină mintea oamenilor preocupată de jocuri şi plăceri, ca nimeni şi nimic să nu fie cumva mişcat de ultima avertizare solemnă. Nu vedem noi oare repetându-se aceleaşi lucruri şi astăzi? În timp ce slujitorii lui Dumnezeu vestesc solia care face cunoscut că „sfârşitul lucrurilor este aproape”, lumea este absorbită în distracţii şi căutarea de plăceri. Există un şir nesfârşit de petreceri ce au ca rezultat nepăsare faţă de Dumnezeu şi îi împiedică pe oameni să fie impresionaţi de adevărul care este singurul ce-i poate salva de la nimicirea ce vine. În timpul lui Noe, filozofii declarau că este imposibil ca lumea să fie nimicită de apă; tot astfel se găsesc şi astăzi oameni de ştiinţă care se străduiesc să demonstreze că lumea nu poate fi nimicită prin foc – că acest lucru este în dezacord cu legile naturii. Dar Dumnezeul naturii, Făcătorul şi Diriguitorul legilor ei, poate folosi lucrarea mâinilor Lui ca aceasta să slujească împlinirii planurilor Sale.

Când oamenii cei mari şi înţelepţi au dovedit, spre satisfacţia lor, că era imposibil ca lumea să fie nimicită prin apă, când temerile oamenilor au fost potolite, când toţi considerau profeţia lui Noe ca o înşelăciune – iar el era privit ca un fanatic – atunci a fost timpul ca Dumnezeu să intervină. „Izvoarele Adâncului celui mare s-au rupt şi s-au deschis stăvilarele cerului” (Gen.7,11), iar batjocoritorii au fost aduşi la tăcere de apele potopului. Cu toată filozofia lor cu care se mândreau, oamenii şi-au dat prea târziu seama că înţelepciunea lor a fost o nebunie, că Dătătorul Legii este mai mare decât legile naturii şi că Cel Atotputernic nu este lipsit de mijloace pentru a-şi îndeplini planurile.

„Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe” tot aşa va fi şi în ziua în care se va arăta Fiul omului” (Luca 17,26.30). „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul cu tot ce este pe el, va arde” (2Petru 3,10). Când raţionamentul filozofiei a îndepărtat teama de judecăţile lui Dumnezeu, când învăţătorii religioşi îndreaptă atenţia spre lungi veacuri de prosperitate şi pace, iar lumea este absorbită într-un şir nesfârşit de afaceri şi plăceri, sădind şi clădind, petrecând şi veselindu-se, lepădând avertizările lui Dumnezeu şi bătându-şi joc de slujitorii Lui – „atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, şi nu vor scăpa” (1 Tes.5,3).

Ellen White – Patriarhi si Profeti, Cap. 7, Potopul

Imoralitatea generatiei de astazi! (I)

2 Timotei 3:1-5 – Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.

Romani 1:29-31 – Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.

Romani 1:32 – Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

Matei 24:38-39  – În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie,  şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.

 „Prin Cuvântul lui Dumnezeu”  lumea de atunci a pierit înecată de apă.  Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi” (2 Petru 3,5-7). O altă furtună stă să vină. Pământul va fi din nou nimicit de mânia pustiitoare a lui Dumnezeu, iar păcatul şi păcătoşii vor fi nimiciţi.

Păcatele care au adus pedeapsa asupra lumii dinainte de potop se făptuiesc şi astăzi; temerea de Dumnezeu este alungată din inimile oamenilor, iar Legea Sa este tratată cu nepăsare şi dispreţ. Stricăciunea morală ce nu cunoştea oprelişti a acelei generaţii de oameni este egalată de aceea a neamului de oameni ce trăiesc astăzi.

Dumnezeu nu i-a condamnat pe oamenii dinainte de potop pentru că mâncau şi beau; El le dăduse în mod îmbelşugat roadele pământului pentru a le împlini nevoile fizice. Păcatul lor consta însă în faptul că se înfruptau din aceste daruri fără să fie mulţumitori Dătătorului şi, în ticăloşia lor, se lăsau în voia unui apetit fără frâu. Era normal, legal, ca ei să se căsătorească. Căsătoria făcea parte din legile stabilite de Dumnezeu; a fost una dintre primele instituţii pe care El le-a stabilit. El a dat îndrumări speciale în legătură cu această orânduire şi a îmbrăcat-o cu sfinţenie şi frumuseţe; dar aceste îndrumări au fost date uitării, şi căsătoria a fost pervertită şi făcută să slujească la satisfacerea pasiunilor.

O stare de lucruri asemănătoare există şi astăzi. Ceea ce în sine este drept, îngăduit, este dus la exces. Apetitul este satisfăcut fără nici un fel de reţinere. Aşa-zişii urmaşi de astăzi ai lui Hristos mănâncă şi beau împreună cu beţivii, în timp ce numele lor stau în mare cinste în registrele bisericii. Necumpătarea slăbeşte puterile morale şi spirituale şi pregăteşte calea pentru pasiunile josnice. Mulţimile nu se mai simt sub obligaţia morală de a pune frâu dorinţelor lor senzuale şi devin robii poftelor. Oamenii trăiesc pentru satisfacerea plăcerilor senzuale; ei trăiesc numai pentru lumea şi viaţa aceasta.

Extravaganţa a pus stăpânire pe toate clasele sociale. Integritatea este sacrificată pentru lux şi manifestări de paradă. Cei care sunt nerăbdători să ajungă bogaţi pervertesc dreptatea şi oprimă pe cel sărac şi „sclavii şi sufletele oamenilor” încă se mai vând şi cumpără. Înşelăciunea, mita şi jaful se lăfăiesc necondamnate atât în locurile de sus, cât şi în cele de jos. Ziarele abundă de relatări ale crimelor – crime săvârşite cu atâta sânge rece şi pentru motive atât de neînsemnate, încât se pare că s-a stins orice simţământ umanitar. Iar aceste atrocităţi au devenit atât de obişnuite, încât abia dacă mai dau loc la un comentariu sau dacă mai surprind pe cineva. Spiritul anarhiei pătrunde la toate popoarele şi izbucniri care din timp în timp constituie groaza lumii nu sunt decât indicii ale faptului că dedesubt arde focul pasiunilor şi nelegiuirilor care, o dată scăpat de sub control, va umple pământul cu vaiet şi mizerie.

Ellen White – Patriarhi si Profeti, Cap. 7, Potopul

Decaderea morala din timpul lui Noe! (II)

Petru 2:5 – daca n-a crutat El lumea veche, ci a scapat pe Noe, acest propovaduitor al  neprihanirii, impreuna cu alti sapte insi, cand a trimis potopul peste o lume de nelegiuiti;

Evr. 11:7 – Prin credinta Noe, cand a fost instiintat de Dumnezeu despre lucruri care inca nu se vedeau, si, plin de o teama sfanta, a facut un chivot ca sa-si scape casa; prin ea, el a osandit lumea si a ajuns mostenitor al neprihanirii care se capata prin credinta.

În mijlocul decăderii ce se întindea tot mai mult, Noe şi mulţi alţii s-au străduit să păstreze vie cunoaşterea adevăratului Dumnezeu şi să pună stavilă puhoiului de decădere morală. Cu o sută douăzeci de ani înainte de potop, Domnul i-a făcut cunoscut lui Noe, printr-un înger, planul Său şi l-a îndrumat să construiască o corabie. În timp ce lucra la corabie, el trebuia să vestească faptul că Dumnezeu avea să aducă un potop de ape pe pământ, spre a nimici pe cei nelegiuiţi. Aceia, însă, care aveau să primească, să creadă această solie şi care aveau să se pregătească pentru acest eveniment, prin pocăinţă şi schimbarea vieţii lor, vor găsi iertare şi vor fi salvaţi. În timp ce Noe adresa lumii soliile sale de avertizare, faptele sale mărturiseau despre sinceritatea lui. Aşa se face că credinţa lui a fost adusă la desăvârşire şi pusă în evidenţă. El a dat lumii un exemplu, crezând exact ceea ce spune Dumnezeu.

La început se părea că mulţi primesc avertizarea; şi totuşi ei nu s-au întors la Dumnezeu cu o adevărată pocăinţă. Nu erau dispuşi să renunţe la păcatele lor. În decursul timpului ce a trecut până la venirea potopului, credinţa lor a fost pusă la probă şi ei au dat greş în a suporta încercarea. Copleşiţi de necredinţa ce se întindea tot mai mult, în cele din urmă s-au alăturat vechilor lor prieteni în respingerea solemnei avertizări.

Unii erau pe deplin convinşi şi ar fi dat ascultare cuvintelor de avertizare; dar au fost atât de mulţi aceia care luau lucrurile în râs şi în bătaie de joc, încât ei s-au molipsit de acelaşi spirit, rezistând invitaţiilor milei şi, în curând, au fost printre cei mai îndrăzneţi şi cei mai obraznici batjocoritori; căci nimeni nu este atât de dârz şi nu se afundă mai adânc în păcat, ca aceia care au avut odată lumina, dar care au rezistat convingerilor date de Duhul lui Dumnezeu.

Nu toţi oamenii din generaţia aceea au fost idolatri, în deplinul înţeles al cuvântului. Mulţi mărturiseau a fi închinători ai lui Dumnezeu. Ei pretindeau că idolii lor erau reprezentări ale Divinităţii şi că prin ei poporul putea ajunge la o mai clară înţelegere a Fiinţei divine. Această clasă de oameni era în fruntea celor care respingeau propovăduirea lui Noe. În străduinţa de a-L înfăţişa pe Dumnezeu prin lucruri materiale, mintea lor a ajuns oarbă faţă de maiestatea şi puterea Lui; ei au încetat să-şi mai dea seama de sfinţenia caracterului Său sau de natura sfântă şi neschimbătoare a cerinţelor Lui.

Cum păcatul s-a generalizat, el a ajuns să li se pară din ce în ce mai puţin păcătos, iar în cele din urmă au declarat că Legea divină nu mai era în vigoare nicidecum; că era contrar caracterului lui Dumnezeu să pedepsească fărădelegea; ei au negat faptul că judecăţile Lui aveau să cadă asupra pământului. Dacă oamenii din generaţia aceea ar fi ascultat de Legea divină, ei ar fi recunoscut vocea lui Dumnezeu în avertizările slujitorului Său; dar mintea lor a fost aşa de orbită de respingerea luminii, încât au ajuns să creadă că în adevăr solia lui Noe era o înşelăciune.

De partea adevărului nu se găsea mulţimea sau majoritatea. Lumea se aliase contra dreptăţii şi Legii lui Dumnezeu, iar Noe era privit ca fanatic.  Lumea dinainte de potop gândea că, timp de secole, legile naturii fuseseră stabile. Ciclul anotimpurilor se desfăşura după rânduiala lor. Până la data aceea nu căzuse niciodată ploaie pe pământ; acesta era udat  de către o ceaţă sau de rouă.

Pe măsură ce timpul trecea, fără ca în natură să se vadă vreo schimbare, oamenii, a căror inimă a tremurat cândva de frică, au început să se liniştească. Ei au început să argumenteze, aşa cum mulţi susţin astăzi, că natura este mai presus de Dumnezeul naturii şi că legile ei sunt aşa de trainic stabilite, încât nici chiar Dumnezeu în persoană nu le poate schimba. Considerând că, dacă solia lui Noe este corectă, atunci natura şi-ar fi ieşit din făgaşul ei, aceştia au făcut ca solia aceea să fie socotită – de minţile lumii – o înşelătorie, o mare înşelătorie. Ei şi-au manifestat dispreţul faţă de avertizările lui Dumnezeu, făcând exact ce făcuseră şi mai înainte ca solia de avertizare să fie transmisă. Au continuat petrecerile şi mesele lor pline de îmbuibare; au mâncat şi au băut, au sădit şi au construit, făcând planuri cu privire la câştigurile pe care nădăjduiau să le aibă în viitor. S-au dedat la nelegiuiri şi mai mari, fiind mai dispreţuitori în neascultarea lor faţă de cerinţele lui Dumnezeu, pentru a demonstra că nu au nici o teamă de Cel veşnic. Ei ziceau că, dacă era ceva adevărat în cele spuse de Noe, atunci bărbaţii de seamă, înţelepţii, pricepuţii, oamenii mari ar fi înţeles lucrul acesta.

Dacă oamenii dinainte de potop ar fi dat crezare avertizării şi s-ar fi pocăit de faptele lor rele, atunci Dumnezeu S-ar fi întors din mânia Sa …. Dar datorită împotrivirii încăpăţânate faţă de mustrările de conştiinţă şi avertizările profetului lui Dumnezeu, generaţia aceea a umplut măsura nelegiuirii şi s-a copt pentru nimicire. Timpul pentru punerea lor la probă era aproape să se încheie. Noe a urmat cu credincioşie instrucţiunile pe care le-a primit de la Dumnezeu.

Corabia a fost terminată din toate punctele de vedere, aşa după cum dăduse Domnul îndrumările, şi era încărcată cu hrană pentru oameni şi animale. Acum solul lui Dumnezeu adresă ultimul său apel solemn oamenilor. Cu o dorinţă până la agonie, pe care cuvintele nu o pot exprima, el i-a chemat să caute un adăpost cât timp acesta se mai putea găsi. Ei au respins din nou cuvintele lui şi şi-au ridicat vocea rostind cuvinte de ocară şi de batjocură.

Deodată, o tăcere cuprinse mulţimea batjocoritoare. Fiare de tot soiul, de la cele mai fioroase şi până la cele mai blânde, au fost văzute venind din munţi şi păduri, croindu-şi liniştit drumul spre corabie. S-a auzit un zgomot ca vântul ce suflă şi iată că din toate părţile păsările au venit în zbor, întunecând cerul cu mulţimea lor, şi într-o ordine perfectă au intrat în corabie. Animalele au ascultat de porunca lui Dumnezeu, în timp ce oamenii s-au dovedit a fi neascultători. Când neamul omenesc sortit pieirii a văzut soarele strălucind în toată splendoarea lui şi pământul înveşmântat într-o frumuseţe aproape edenică, atunci ei au alungat temerile, tot ce se furişase în suflet, dedându-se la petreceri zgomotoase, iar prin faptele lor de silnicie ei păreau că invită asupra lor mânia, şi aşa trezită, a lui Dumnezeu. 

Mila încetase să mai mijlocească pentru neamul omenesc vinovat. Fiarele câmpului şi păsările cerului intraseră în locul refugiului lor. Noe şi familia sa se aflau în corabie şi „Domnul a închis uşa după el” (Gen.7,16 u.p.). Timp de şapte zile după ce Noe şi familia sa au intrat în corabie, nu s-a ivit nici un semn al furtunii ce trebuia să vină. În decursul acestui timp, credinţa lor a fost încercată. A fost un timp de triumf pentru cei din afara corăbiei. Întârzierea aparentă a întărit în ei credinţa că solia lui Noe era o înşelăciune şi că potopul nu va veni niciodată. S-au adunat grămadă în jurul corăbiei, batjocorind pe cei dinăuntru cu o violentă îndrăzneală, cum nu mai făcuseră niciodată până atunci.

Dar în a opta zi, nori întunecoşi au acoperit cerul. Apoi, bubuiturile tunetelor şi fulgerelor sfâşiară cerul. Nu peste mult timp, stropi mari de ploaie au început să cadă. Lumea nu mai văzuse niciodată aşa ceva şi inimile oamenilor s-au umplut de groază. Apa părea că se revarsă din nori, în puternice cataracte. Râurile au ieşit din matca lor, revărsându-se în văi. Coloane de apă izbucneau din pământ cu o forţă ce nu se poate descrie, aruncând stânci uriaşe la zeci de metri înălţime, iar acestea, căzând, se îngropau adânc în pământ. Oamenii au văzut mai întâi nimicirea lucrărilor mâinilor lor. Clădirile splendide, grădinile şi dumbrăvile lor frumoase, în care ei şi-au înălţat altare pentru idolii lor, au fost distruse de fulgerele cerului, iar ruinele lor au fost împrăştiate în toate părţile. Altarele pe care se aduseseră până atunci sacrificii umane au fost distruse, iar închinătorii, făcuţi să tremure în faţa puterii viului Dumnezeu şi să ştie că stricăciunea şi idolatria lor au fost acelea care i-au dus la nimicire.

Cum furtuna se dezlănţuia din ce în ce mai sălbatic, copacii, clădirile, stâncile şi pământul erau azvârlite în toate părţile. Groaza oamenilor şi a animalelor nu putea fi descrisă. Mai presus de mugetul furtunii dezlănţuite, se auzeau vaietele oamenilor care dispreţuiseră autoritatea lui Dumnezeu.

O mare parte dintre oameni, Îl blestemau pe Dumnezeu şi, dacă ar fi fost în stare, L-ar fi dat jos de pe tronul puterii. Alţii, îndemnaţi de groază, îşi întindeau mâinile spre corabie, stăruind să fie primiţi. Dar rugăminţile lor erau zadarnice. În sfârşit, li se trezise conştiinţa, ca să ştie că există un Dumnezeu care domneşte în ceruri. Ei Îl implorau cu stăruinţă, dar urechea Lui nu mai era deschisă la strigătele lor. În clipele acelea teribile, ei au înţeles că ceea ce a adus nenorocirea lor a fost călcarea Legii lui Dumnezeu. Cu toate acestea, deşi de frica pedepsei ei şi-au recunoscut păcatul, totuşi nu simţeau nici o reală mustrare de cuget, nici scârbă faţă de rău. Dacă judecata s-ar fi abătut de la ei, atunci s-ar fi întors la dispreţul lor faţă de Cer.

De pe vârfurile cele mai înalte, oamenii vedeau în jurul lor un ocean fără margine. Avertizările solemne ale slujitorului lui Dumnezeu nu mai erau subiect de batjocură şi luare în râs.  „Prin Cuvântul lui Dumnezeu” lumea de atunci a pierit” înecată de apă.

Ellen White – Patriarhi si Profeti, Cap. 7,  Potopul

Decaderea morala din timpul lui Noe! (I)

Geneza 6:5 – Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.

Matei 24:37 – Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.

Matei 24:38 – În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie,

Matei 24:39 – şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.

2 Petru 2:5 – daca n-a crutat El lumea veche, ci a scapat pe Noe, acest propovaduitor al  neprihanirii, impreuna cu alti sapte insi, cand a trimis potopul peste o lume de nelegiuiti;

Evr. 11:7 – Prin credinta Noe, cand a fost instiintat de Dumnezeu despre lucruri care inca nu se vedeau, si, plin de o teama sfanta, a facut un chivot ca sa-si scape casa; prin ea, el a osandit lumea si a ajuns mostenitor al neprihanirii care se capata prin credinta.

În zilele lui Noe, pământul se afla sub un îndoit blestem, ca urmare a păcatului neascultării lui Adam şi a crimei comise de Cain. Totuşi, acest fapt n-a schimbat prea mult faţa naturii. Existau semne evidente ale stricăciunii, dar pământul era încă bogat şi frumos din pricina darurilor providenţei divine. Neamul omenesc mai păstra încă mult din vigoarea lui de la început. 

Erau pe atunci mulţi uriaşi, bărbaţi de o statură şi putere mare, renumiţi pentru înţelepciunea lor, pricepuţi în născocirea celor mai iscusite şi mai minunate lucruri; dar vinovăţia lor – că lăsau frâu liber nelegiuirii – era într-un raport direct proporţional cu iscusinţa şi înţelepciunea lor.

Dumnezeu a revărsat asupra oamenilor care au trăit înainte de potop multe şi bogate daruri; dar ei au folosit aceste binecuvântări ca să se slăvească pe ei înşişi şi le-au transformat într-un blestem, datorită faptului că şi-au legat inima de aceste daruri, în loc să o lege de Cel care le-a dat. Ei au folosit aurul şi argintul, pietrele preţioase şi lemnul cel mai ales la construirea de case pentru ei, întrecându-se unul pe celălalt în înfrumuseţarea locuinţelor lor, împodobindu-le cu lucrările cele mai iscusite.

Ei căutau să-şi satisfacă numai poftele inimii lor mândre şi se desfătau în orgii şi ticăloşii. Pentru că nu doreau să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, au ajuns în curând să nege existenţa Lui. Se închinau naturii, în loc să se închine Dumnezeului naturii. Glorificau geniul uman şi se închinau la lucrarea mâinilor lor şi îi învăţau pe copii să se plece în faţa chipurilor cioplite. Oamenii L-au scos pe Dumnezeu din cunoaşterea lor şi s-au închinat făpturilor propriei lor imaginaţii şi, ca urmare, au decăzut din ce în ce mai mult. Dacă aceşti oameni, cu viaţă lungă, cu puterile lor rare de a chibzui şi realiza, s-ar fi devotat slujirii lui Dumnezeu, atunci ei ar fi făcut ca numele Creatorului lor să fie proslăvit pe pământ şi ar fi răspuns scopului pentru care El le-a dat viaţă.

Dumnezeu le dăduse oamenilor poruncile Sale ca o regulă de vieţuire, dar Legea Sa a fost călcată, şi urmarea a fost săvârşirea a tot felul de păcate ce s-au putut închipui. Nelegiuirea oamenilor era făţişă şi sfidătoare, dreptatea era călcată în picioare şi strigătele celor oprimaţi au ajuns până la cer.

Este o lege a sufletului omenesc, şi anume că privind suntem schimbaţi. Omul nu se va ridica niciodată mai sus decât concepţia lui despre adevăr, curăţie şi sfinţenie. Dacă mintea, fiinţa lui, nu se înalţă mai presus de nivelul firii pământeşti, dacă nu se ridică prin credinţă să contemple înţelepciunea şi iubirea infinită a lui Dumnezeu, atunci omul se va cufunda mereu mai jos şi tot mai jos. Închinătorii falşilor dumnezei au înveşmântat zeităţile lor cu atribute şi pasiuni omeneşti şi astfel standardul caracterului lor a fost coborât la asemănarea cu firea pământească păcătoasă. Ca urmare a acestui fapt, ei s-au stricat.

Poligamia fusese de timpuriu introdusă, şi aceasta contrar rânduielilor divine de la început. Dumnezeu i-a dat lui Adam o singură nevastă, arătând astfel care este rânduiala Sa în această privinţă. Dar, după cădere, oamenii au ales să-şi satisfacă dorinţele lor păcătoase; iar ca rezultat, crima şi ticăloşia au crescut cu o mare rapiditate. Nu erau respectate nici legăturile de căsătorie şi nici drepturile de proprietate. Oricine poftea nevasta sau averea aproapelui său le lua prin forţă şi oamenii se făleau cu faptele lor de violenţă. Se complăceau în nimicirea vieţii animalelor, şi folosirea ca hrană a cărnii îi făcea mai cruzi şi mai setoşi de sânge, până când au ajuns să privească viaţa omului cu o înspăimântătoare indiferenţă.

Ellen White – Patriarhi si Profeti, Cap. 7, Potopul

Semne in societate!

Matei 24:37 – Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.

Matei 24:38 – În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie,

Matei 24:39 – şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.

Geneza 6:5 – Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.

Geneza 18:20 – Şi Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit, şi păcatul lor într-adevăr este nespus de greu.

Iuda 1:7 – Tot asa, Sodoma si Gomora si cetatile dimprejurul lor, care se dadusera ca si ele la curvie si au poftit dupa trupul altuia, ne stau inainte ca o pilda,

Romani 1:26.27 – ….Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.

Romani 1:28 – Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.

2 Petru 2:6 – daca a osandit El la pieire si a prefacut in cenusa cetatile Sodoma si Gomora, ca sa slujeasca de pilda celor ce vor trai in nelegiuire,

Romani 1:29-31 – Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.

Romani 1:32 – Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

2 Timotei 3:1-5 – Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.

Matei 24:12 – Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.

In versetele de mai sus, Hristos vorbeşte arătând starea lumii la venirea Lui.  El ne spune că, după cum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi când va veni Fiul omului. Cum a fost în zilele lui Noe? Domnul ne spune ca rautatea omului era mare pe pamant. Locuitorii lumii dinainte de potop se îndepărtează de Dumnezeu, refuzând să împlinească voinţa Lui sfântă. Ei se lăsau conduşi de plăsmuirile minţii lor nesfinţite şi de idei pervertite.

Tocmai din cauza stricăciunii lor au fost distruşi; şi astăzi, lumea este pornită pe aceeaşi cale. Călcătorii Legii lui Dumnezeu umplu pământul de nelegiuiri. Pariurile, cursele de cai, jocurile de noroc, risipa, practicile desfrânate, patimile neîmblânzite umplu rapid lumea de violenţă.

Lumea, plină de răzvrătire şi plăceri nelegiuite, a adormit în siguranţa firească. Oamenii consideră venirea Domnului îndepărtată. Ei râd de avertismente. Tocmai în timpul când lumea întreabă în batjocură: „Unde este făgăduinţa venirii Lui?” se împlinesc semnele. Când strigă „pace şi linişte”, vine deodată distrugerea. Când batjocoritorul, cel care leapădă adevărul, a devenit îndrăzneţ, când oamenii caută să câştige bani fără să ţină seama de principii, când cercetătorul caută cunoştinţe de tot felul, dar numai din Biblie nu, Hristos vine ca un hoţ.

Totul se agită în lume. Semnele timpului sunt de rău augur. Evenimentele gata să izbucnească îşi aruncă deja umbrele. Spiritul lui Dumnezeu Se retrage de pe pământ şi nenorociri după nenorociri vin pe apă şi pe uscat. Au loc furtuni mari, cutremure de pământ, incendii, inundaţii, crime de tot felul. Cine poate citi viitorul?

Unde este siguranţa? Siguranţa nu este în nimic din cele pământeşti sau omeneşti. Oamenii se grupează rapid sub steagul pe care şi l-au ales. Cu nelinişte, aşteaptă şi urmăresc mişcările conducătorilor lor.

Criza se furişează asupra noastră. Soarele străluceşte pe cer, urmându-şi cursul obişnuit, şi cerurile încă mai spun slava lui Dumnezeu. Oamenii încă mai mănâncă şi beau, sădesc şi zidesc, se căsătoresc şi dau în căsătorie. Negustorii încă mai cumpără şi mai vând. Oamenii încă se mai aruncă unii asupra altora, luptându-se pentru locul cel mai de frunte. Iubitorii de plăceri încă se mai duc cu grămada la teatre, la curse de cai, la jocuri de noroc.

Deşi se manifestă cea mai mare agitaţie, ceasul de probă este aproape să se încheie şi fiecare caz este pe punctul de a fi hotărât pentru veşnicie. Satana vede că timpul lui este scurt. El şi-a pus toţi agenţii la lucru pentru ca oamenii să fie amăgiţi, înşelaţi, ocupaţi şi vrăjiţi, până când trece ziua cercetării şi uşa milei se va închide pentru totdeauna.

Domnul Isus va veni atunci cand structura morala a societatii se destrama. Decaderea morala a societatii occidentale anunta in mod izbitor implinirea cuvintelor Domnului Isus. Chiar si o privire superficiala spre ceea ce se intampla in societatea noastra arata ca s-a facut o greseala tragica. La 14 ani, un copil obisnuit din Statele Unite a urmarit deja 12.000 de crime la televizor. Familia, candva bastionul puterii, ca Stanca Gibraltar, in prezent este atacata. In anii 1990, in tarile occidentale a existat un divort la una din doua casatorii. Pornografia este la ordinea zilei. Marile tendinte pe care Domnul Isus le-a anuntat cu secole in urma sunt prezente astazi in societatea noastra.