Archive for the ‘Declinul adevaratei spiritualitati’ Category

Declinul adevăratei spiritualităţi!

mai 28, 2010

2Timotei 3:1-5 – Sa stii ca in zilele din urma vor fi vremuri grele. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, …neiubitori de bine, …iubitori mai mult de placeri decat iubitori de Dumnezeu; …avand doar o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea.

Matei 24:12 – Si, din pricina inmultirii faradelegii, dragostea celor mai multi se va raci.

Luca 18:8 – Dar cand va veni Fiul omului, va gasi El credinta pe pamant?

2Petru 3:3-4 – Inainte de toate, sa stiti ca in zilele din urma vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trai dupa poftele lor si vor zice: Unde este fagaduinta venirii Lui? Caci, de cand au adormit parintii nostri, toate raman asa cum erau de la inceputul zidirii!

2 Timotei 4:3-4 – Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi-şi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr.

Col. 2:8 – Luati seama ca nimeni sa nu va fure cu filozofia si cu o amagire desarta, dupa datina oamenilor, dupa invataturile incepatoare ale lumii, si nu dupa Hristos.

1 Timotei 4:1 – Dar Duhul spune lămurit că în vremile din urmă unii se vor lepăda de credinţă ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor.

Mat. 24:24 – Caci se vor scula hristosi mincinosi si proroci mincinosi; vor face semne mari si minuni, pana acolo incat sa insele, daca va fi cu putinta, chiar si pe cei alesi.

Mat. 24:14 – Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.

Batjocoritori sunt cei ce iau in deradere Biblia. Exista multi care pretind ca sunt membri la Biserica, dar nu cred si trateaza cu usurinta istoria si profetia Biblica. Putini din membrii Bisericilor de astazi mai au credinta vie in doctrina Bibliei despre reintoarcerea literala si vizibila a lui Hristos. Ei sunt batjocoritori.

Exista mai multi membri in Biserici astazi decat oricand mai inainte, totusi putini frecventeaza Bisericile. Dintre acestia mai putini traiesc deosebit decat cei care sunt nereligiosi. Ei au o „forma de evlavie” dar ii tagaduiesc puterea.

Cautarea placerilor ocupa timpul liber. Locurile in Biserici sunt aproape goale. in timp ce cluburile de noapte, teatrele, salile de dans si alte locuri de placeri sunt aglomerate. Chiar membrii Bisericilor participa la jocuri de noroc, la teatru si cinematograf – fiind „iubitori mai mult de placeri decat iubitori de Dumnezeu”. 

Rugaciunea este aproape necunoscuta intre membrii Bisericii, in afara de vremile de necaz si criza. Studiul Bibliei nu este obisnuit la majoritatea oamenilor. Se vand anual milioane de Biblii si totusi cat de putin sunt citite. Unde este credinta? Deoarece exista pacate intre cei ce se cred religiosi, dragostea pentru lucrurile spirituale este parasita. Din cauza inmultirii pacatului intre asa numitii crestini, „dragostea celor mai multi se va raci.” Traim intr-un astfel de timp.

Cuvântul lui Dumnezeu învaţă clar că în timpul de pe urmă pierderea credinţei în adevărurile fundamentale ale Bibliei va fi foarte răspândită. Forma religiei va rămâne, dar puterea ei de viaţă spirituală va lipsi.

Timp de secole, creştinismul a rezistat tuturor atacurilor din afară. Astăzi el este atacat din lăuntru. Mulţi oameni ai bisericii cred că Geneza este mit şi legendă. Aceşti conducători religioşi atacă însăşi esenţa creştinismului învăţând că Isus a fost doar un om. Ei tăgăduiesc naşterea Lui miraculoasă dintr-o fecioară; ei nu cred în învierea Lui dintre morţi. Biblia mai spune că acei ce se cheamă creştini nu vor mai avea plăcere să audă adevărul.

De la multe amvoane se învaţă că venirea lui Hristos va fi spirituală, la fiecare credincios. Învăţăturile oamenilor înlocuiesc adevărul solid biblic. Învăţătorii religioşi care predică numai o parte a adevărului, cum şi acei care fac mai mult apel la simţurile oamenilor decât la ascultarea lor completă de Dumnezeu aveau să fie deci populari în timpul sfârşitului. 

Cel mai mare semn in lumea religioasa este predicarea Evangheliei in lumea intreaga chiar inaintea reintoarcerii lui Isus. Evanghelia aceasta a împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul” Matei 24:14.

Tocmai de aceea va fi propovăduită şi în lumea creştină de mult – ca oamenii să vadă cât de departe au ajuns bisericile populare faţă de învăţătura lui Dumnezeu la care toţi se referă. Şi pentru încă un motiv: Ca fiecare să ia o hotărâre personală, în cunoştinţă de cauză, faţă de adevăr. Mântuirea este prea importantă ca să fie lăsată pe seama altor oameni, indiferent ce funcţii deţin ei în ierarhia bisericească.

Mijloacele de comunicare, presa, radioul şi televiziunea fac posibilă publicarea veştii celei bune aproape instantaneu în orice parte a globului. Misionarii crestini lucreaza in toate natiunile. Sateliţii de comunicaţii acoperă practic toată suprafaţa planetei.  Aceasta profetie se implineste sub ochii nostri.