Mutam acum obiectivul de la istorie (trecut) si de la criza care este chiar in fata noastra si ne concentram atentia asupra esentei problemei. Poti deveni chiar acum copilul lui Dumnezeu – chiar in minutul acesta, daca vrei. Dumnezeu deja a facut tot ce un Dumnezeu ar putea face, pana ce accepti ce a facut El. Dumnezeu te-a iubit asa de mult „ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vecinica.“ (Ioan 3,16).
Forta care imputerniceste
Ai primit darul acesta? Tuturor care-L accepta, li se da puterea sa devina copiii lui Dumnezeu. „Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat puterea sa se faca copii ai lui Dumnezeu.“ (Ioan 1, 12). Apartii lui Dumnezeu. El te-a facut. Asadar, esti al Lui prin creatiune. El te-a rascumparat. Esti al Lui prin mantuire. Dar El nu te va lua cu forta; trebuie sa-I recunosti drepturile si relatia ta cu El.
Daca te predai lui Dumnezeu, atunci esti al Lui. Vezi Romani 6, 16. In momentul in care ti-ai predate viata ghidarii Sale, El preia conducerea. Atunci incepe umblarea continua cu Dumnezeu. Condus de El, esti copilul Lui. „Caci toti cei ce sunt calauziti de Duhul lui Dumnezeu sunt fii al lui Dumnezeu“(Romani 8, 14).
Stii ca pacatul este calcarea legii lui Dumnezeu? „Oricine face pacat, calca si legea; caci pacatul este calcarea legii“(1 Ioan 3,4; vezi sI Romani 5, 13 si 7, 7).
Stii ca ziua a saptea este Sabatul Domnului ? „In ziua a saptea, Dumnezeu si-a sfarsit lucrarea pe care o facuse; si in ziua a saptea Sa odihnit de toata lucrarea Lui pe care o facuse. Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca in ziua aceasta S-a odihnit de toata lucrarea Lui, pe care o zidise si o facuse.“ (Genesa 2, 2.3; vezi si Exodul 20,8-11).
Nasterea din nou
Stabilim o legatura cu un prieten pamantesc printr-o privire sau printr-o atingere. Cu Domnul Isus ne unim in gandire. Crezi in cuvantul lui Dumnezeu, din toata inima. Vezi Romani 10,10. „Astfel, credinta vine in urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Dumnezeu“(Romani 10, 17). Atunci, credinta Domnului Isus vine prin studiul Cuvantului lui Dumnezeu. Vezi Apoc. 14, 12. Trebuie sa cautam sa ne aratam ca suntem confirmatI de Dumnezeu si sa acceptam adevarul prezent. Vezi 2 Timotei 2, 15. Atunci, Cuvantul acesta da nastere (in inima noastra) la o viata noua, care este „nasterea din nou“. Vezi 1 Petru 1, 23. Atunci trebuie sa continuam sa bem laptele Cuvantului si sa „crestem“. Vezi 1 Petru 2, 2. Nu astepta vreun sentiment deosebit. Crede-L pe Dumnezeu pe cuvant, nu te uita la sentimentele tale.
Curatit acum
Dragostea noastra fata de Dumnezeu este exprimata printr-o ascultare din iubire fata de poruncile Lui. „Si prin aceasta stim ca il cunoastem, daca pazim poruncile Lui. Cine zice: ‚Il cunosc‘, si nu pazeste poruncile Lui, este un mincinos, si adevarul nu este in el. Dar cine pazeste Cuvantul Lui, in el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desavarsita; prin aceasta stim ca suntem in El.“ (1Ioan 2, 3-5). Roaga-te lui Dumnezeu pentru tot ce doresti si multumeste-I. Apoi primesti si-tI apartine. Vezi Marcu 11, 24. Trebuie desigur sa ceri dupa vointa Sa. Vezi 1 Ioan 5, 14. 15.
Dumnezeu spune: „Te voi curati. Iti voi da o inima noua. Voi pune Duhul Meu in tine” (Ezechiel 36, 25-27). Roaga-L sa faca aceasta. Multumeste-I ca a facut, pentru ca asa a promis El. Marturiseste-I pacatele. Roaga-L sa te ierte. Multumeste-I ca a facut-o. 1 Ioan 1, 9; Matei 7, 7. 11; Filipeni 4, 6.19. Biblia este plina de fagaduinte – toate iti apartin, dupa planul acesta simplu.
Umbla cu Domnul Hristos
Doreste Dumnezeu, draga cititor, sa fii copilul Lui? Raspunsul este „da“. Da, da, da! Intrebarea care urmeaza este: Doresti, draga cititorule, sa fii copilul lui Dumnezeu? Daca raspunsul tau este „da“, atunci tu esti, prin autoritatea Cuvantului lui Dumnezeu, copilul Sau. Pune mana in mana Lui si ramai cu El. „Tu il vei tine pe acela in pace perfecta, a carui minte este statornica in Tine; caci se increde in Tine. Incredeti-va in Domnul pe vecie; caci in Domnul Dumnezeu este putere vesnica“ (Isaia 26, 3.4, dupa King James Bible).
Marea Lupta (Tragedia veacurilor)
Cititi si studiati cartea Tragedia Veacurilor (Marea Lupta). Cele mai multe pasaje ale acestei publicatii au fost extrase din aceasta carte. Cercetati temele care arata multe aspecte necunoscute ale luptei dintre bine si rau. Aceasta lucrare explica evenimentele majore din timpul erei crestine, care conduc la punctul culminant iminent al istoriei. O documentare istorica si biblica completa. Milioane de exemplare vandute in toata lumea.
Pace pe pamant“ este o tema popularizata in fiecare an de lumea crestina cand celebreaza Craciunul. Cu adevarat, oamenii buni de peste tot nu doresc nimic mai mult decat sa aiba pace pe pamant, ca sa poata sa guste bucuriile familiei, credintei, prietenilor si fructele eforturilor lor cinstite. Dar ce slaba s-a aratat pacea mondiala pana acum! Pamantul a avut in experientele din trecut perioade variabile de odihna politica si sociala in timpul imperiilor mondiale: babilonian, medo-persan, grec si roman. Istoria a documentat bine faptul ca, la caderea Imperiului Roman, Europa s-a fragmentat in zece natiuni separate. In timpul multor secole, mii si milioane de persoane au pierit cand diferite personalitati puternice au incercat fara succes sa lipeasca fragmentele.
Primul razboi mondial a fost inceput cu deviza de „a pune capat razboiului“. Zadarnicia acestei pretentii a fost facuta evidenta prin conflagratia celui de-al doilea razboi mondial. Acest razboi cu adevarat global nu a fost terminat decat dupa descoperirea si folosirea puterii uluitoare de fisiune nucleara. Cu ajutorul erei atomice, omenirea a dezvoltat arme de distrugere asa de puternice si de temut, ca ne-am temut ca orice conflict ar putea duce la un macel nuclear, cu puternica probabilitate de distrugere a vietii pe aceasta planeta.
Pacea, ca rezultat al fricii de distrugere reciproca, s-a aratat a nu fi ideala. Chiar sub amenintarea anihilarii nucleare, pamantul a fost martorul unei multimi de conflicte armate minore si a catorva razboaie majore, ca de exemplu in Corea, Vietnam si Afganistan. Ambele mari puteri – Rusia si Statele Unite – s-au retras cu frustratie din razboaie pe care nu le-au putut castiga numai cu arme conventionale, dar in care s-autemut sa dezlege geniul nuclear. In lupta aceasta zadarnica de a aduce acestui pamant vreo forma de unire si speranta, a intrat cu pasi mari un personaj si o putere, oferind o solutie necesitatii omenirii pentru pace si stabilitate.
In octombrie 1978, un arhiepiscop polonez nu prea cunoscut, Karol Wojtyla, a fost ales capul religios al bisericii catolice si sef civil al Vaticanului. Acest papa intrebuinteaza in mod evident rolul lui dualistic de conducere, intr-un efort de a traduce in viata convingerea ca el este papa care se va reintoarce pe tronul papilor, pe care au fost fortati sa-l elibereze in 1798, la sfarsitul evului mediu. Multi il considera ca pe primul papa modern, care poseda potentialul de a realiza aceasta tinta.
Subtitlul cartii „The Keys of This Blood“ (Cheile Acestui Sânge), publicata recent, anunta o serie de evenimente destinate sa schimbe lumea pentru totdeauna. El indica actorii principali in aceste evenimente si tinta lor finala. Subtitlul cartii este: „Papa Ioan Paul al II-lea in lupta impotriva Rusiei si a Vestului pentru dominatia Noii Ordini Mondiale.“
Autorul, Malachi Martin, un iezuit membru desăvârşit al Vaticanului şi un expert în spionaj, adopta o viziune pro papala a acestei lupte pentru dominatia lumii. Cartea face anumite prognoze despre viitorul lumii si defineste mult strategia Vaticanului pentru a prelua stapanirea acesteia.
Una din aceste profetii prevede strategia papei pentru a elimina URSS. Implinirea acestei profetii este la ora actuala un fapt istoric bine documentat. Organele de presa din toata lumea au identificat corect rolul activ al papei in dezintegrarea comunismului, simbolizata prin caderea zidului de la Berlin, la 9 Noiembrie 1989.
Acum, cand fosta Uniune Sovietica este numai o amintire istorica, actorii care mai raman in aceasta batalie, de a influenta si chiar a domina viitorul omenirii, sunt Statele Unite ale Americii, Natiunile Unite si papa Ioan Paul al II-lea. Mai ramane de vazut daca China comunista va developa sau manifesta o agenda geopolitica.
Dar numai pentru ca un autor iezuit prezice ca Noua Ordine Mondiala este iminenta nu este de ajuns sa justifice o alarma exagerata. Factorul alarmant despre problemele puse in cartea The Keys of This Blood (Cheile Acestui Sânge), este ca ele urmeaza foarte strans profetiile scrise in Biblie de peste 2000 de ani.
Pana la ce masura se vor simti obligate Statele Unite si/sau Natiunile Unite sa calmeze conflictele din lumea de azi, care par fara sfarsit ? Ce carari vor fi urmate in incercarile de a aduce pace in mijlocul nelinistei sociale, politice si religioase actuale a lumii ? Va fi stabilita in zilele noastre o noua ordine mondiala sau un sistem de guvernamant, intr-un efort de a recastiga stabilitatea relativa a imperiilor mondiale trecute ?
Nu suntem lasati sa ghicim in privinta acestor chestiuni vitale. Istoria si profetia se imbina pentru a furniza cateva intuitii foarte surprinzatoare si sa ne trezeasca in legatura cu evenimentele care vor scutura pamantul si care stau in fata noastra si a intregii lumi.
Studiati va rog acest subiect de studiu aici https://www.bibleuniverse.com/media-library/study-guide/e/5237/t/semnul-fiarei-
Editorul revistei The Catholic Mirror of Baltimore, MD, a publicat o serie de patru editoriale, care au aparut in publicatie la 2, 9, 16 si 23 septembrie 1893… Deci, aceste articole, desi nu sunt scrise de Cardinal (Gibbons) cu propria lui mana, apar totusi cu sanctiunea lui oficiala si sunt expresia papalitatii referitor la acest subiect, o sfidare deschisa a papalitatii la adresa protestantismului si cererea papalitatii ca protestantii sa-i dea socoteala de ce tin duminica…
„Adventistii sunt singura grupa de crestini care au Biblia ca invatator, care nu gasesc nici o justificare in paginile ei pentru schimbarea zilei a saptea in ziua intai. De unde vine si numele lor, ‚adventisti de ziua a saptea.‘ Protestantii… au respins ziua denumita de Dumnezeu pentru inchinarea Sa si si-au asumat, in clara contradictie cu porunca Sa, o zi de inchinare, pentru care nu exista nici o referinta in sensul acesta in paginile Volumului Sacru…
Dar adevarul, evidenta si dreptul, un simt strict de justitie, interzic condamnarea acestei mici secte (acum, adventistii de ziua a saptea numara peste zece milioane) fara o cercetare calma si impartiala. Lumea protestanta a fost din copilaria ei, din secolul al 16-lea, in acord profund cu Biserica Catolica, tinand ca zi sfanta nu Sambata, ci Duminica.
Daca, pe de alta parte, ultimii (israelitii si adventistii) furnizeaza argumente, convingatoare pentru majoritatea protestantilor, atunci ei (protestantii) nu mai au alta resursa la care sa recurga, decat sa admita ca au invatat si practicat timp de peste trei secole ceea ce este fals din punctul de vedere al Scripturii… Ca adaos la intensitatea acestei mari greseli de neiertat impotriva Sfintei Scripturi este implicarea celei mai clare si accentuate porunci a lui Dumnezeu catre servitorul Sau, omul: ‚Adu-ti aminte de ziua Sabatului, ca s-o sfintesti.‘ (ziua a saptea). Nici un protestant (cu exceptia adventistilor si a altor cativa) care traiesc astazi nu a ascultat vreodata de aceasta porunca, preferand sa-i urmeze bisericii apostate la care se refera decat invatatorului lui, Bibliei, care, de la Genesa pana la Apocalipsa, nu invata alta doctrina…“ Provocarea Romei, 1-5.
„Deci, concluzia este inevitabila, si anume ca cei ce urmeaza Biblia ca ghid al lor, israelitii si adventistii, au greutatea exclusiva a evidentei de partea lor, in timp ce protestantul care se crede bazat pe Biblie nu are nici un cuvant de aparare pentru sine in substituirea Duminicii pentru Sambata.“ Ibid., 11
Ca o incoronare a dramei celei mari de amagire, insusi Satana va lua chipul lui Hristos. Biserica a marturisit timp indelungat ca asteapta venirea Mantuitorului ca implinire a nadejdii ei. Acum, amagitorul cel mare va face sa se arate ca si cand Hristos ar fi venit. In diferite parti ale pamantului, Satana se va prezenta intre oameni ca o fiinta maiestuoasa, de o stralucire orbitoare, care se aseamana cu descrierea Fiului lui Dumnezeu data de Ioan in Apocalipsa (Apoc. 1,13.15). Slava care-l inconjoara nu este intrecuta cu nimic de ceea ce ochii omenesti au vazut vreodata. In vazduh rasuna strigatul de Biruinta: „A venit Hristos! A venit Hristos Oamenii se arunca la pamant in adorare inaintea lui, in timp ce el isi ridica mainile si pronunta asupra lor o binecuvantare, asa cum Hristos ii binecuvanta pe ucenicii Sai cand era pe pamant. Glasul lui este placut, mieros si melodios. Intr-un ton amabil si plin de simpatie, el prezinta unele dintre adevarurile ceresti pline de har, pe care Mantuitorul le-a rostit; vindeca bolile din popor si apoi, in asemanarea cu Hristos pe care si-a asumat-o, pretinde ca a schimbat Sabatul in duminica si porunceste tuturor sa sfinteasca ziua pe care el a binecuvantat-o.
El declara ca aceia care staruiesc sa sfinteasca ziua a saptea hulesc numele lui, refuzand sa asculte de ingerii trimisi la ei cu lumina si adevar. Aceasta este amagirea cea mai puternica, aproape coplesitoare. Ca si samaritenii care au fost amagiti de Simon Magul, multimile, de la cel mai mic pana la cel mai mare, vor da atentie acestor vrajitorii, zicand: „Aceasta este ‚puterea cea mare a lui Dumnezeu‘“ (Fapte 8,10).
Papalitatea si organizatia ei institutionala, Biserica Romano-Catolica, a avut nevoie de aproape 2000 de ani ca sa atinga nivelul si conditia de georeligie… Cu tinta si cu structura politica? Da, cu o tinta si o structura geopolitica. Caci, in ultima analiza, Ioan Paul al II-lea, care se crede vicarul lui Hristos, pretinde a fi ultima instanta de judecata a tuturor statelor ca societate.“ – The Keys of This Blood, M. Martin, pages 374-375.
Identificarea inselatorului
Dar poporul lui Dumnezeu nu va fi indus in eroare. Invataturile acestui hristos fals nu sunt in armonie cu Scripturile. Binecuvantarea lui este pronuntata asupra inchinatorilor fiarei si ai chipului ei, chiar asupra acelei categorii de oameni peste care se va revarsa mania neamestecata a lui Dumnezeu, asa cum declara Biblia.
Si, ce este mai important, este faptul ca lui Satana nu-i este ingaduit sa contrafaca felul venirii lui Hristos. Mantuitorul a avertizat pe poporul Sau impotriva amagirii din acest punct de vedere si a prezis cu claritate felul in care va decurge cea de-a doua venire a Sa. „Se vor scula hristosi mincinosi si prooroci mincinosi; vor face semne mari si minuni pana acolo sa insele, daca va fi cu putinta, chiar si pe cei alesi. Deci, daca va vor zice: ‚Iata-L in pustie‘, sa nu va duceti acolo! ‚Iata- L in odaita ascuns‘, sa nu credeti. Caci cum iese fulgerul de la rasarit si se vede pana la apus, asa va fi si venirea Fiului omului“ (Matei 24,24-27; 25,31; Apoc. 1,7; 1 Tes. 4,16.17). Nu este posibila contrafacerea acestei veniri. Ea va fi universal cunoscuta si vazuta de toata lumea.
Numai Biblia
Numai aceia care au fost cercetatori sarguinciosi ai Scripturilor si care au primit dragostea de adevar vor fi ocrotiti de amagirea cea puternica ce ia lumea in stapanire. Prin marturia data de Biblie, acestia il vor depista pe amagitor in prefacatoria lui. Timpul de incercare va veni peste toti. Prin cernerea ispitei se vor descoperi crestinii cei adevarati. Este poporul lui Dumnezeu atat de solid intemeiat pe Cuvantul Sau, incat sa nu urmeze dovada data de simturile lor? Se vor prinde ei de Biblie si numai de Biblie intr-o astfel de criza? Satana ii va impiedica, daca va putea, sa-si asigure pregatirea pentru a sta in ziua aceea. El va pregati lucrurile asa ca sa le ingradeasca drumul, sa-I ademeneasca cu comori pamantesti, sa-i faca sa duca poveri grele si apasatoare, pentru ca inimile sa le fie supraimpovarate de grijile vie tii acesteia, iar ziua incercarii sa vina peste ei ca un hot.
„Tinta finala a ecumenismului, conceputa de catolici, este unitate in credinta, in inchinare, si recunosterea autoritatii spirituale supreme a episcopului de la Roma.“ Preot J. Cornell.
Fiara cu doua coarne „va face (va porunci) ca toti, mici si mari, bogati si saraci, liberi si robi, sa primeasca un semn pe mana dreapta sau pe frunte; si nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, daca nu are semnul sau numele fiarei, sau numarul numelui ei“(Apoc. 13,16.17). Avertizarea ingerului al treilea este: „Daca se inchina cineva fiarei si chipului ei si primeste semnul ei pe frunte sau pe mana, va bea din vinul neamestecat al maniei lui Dumnezeu“.„Fiara“ mentionata in aceasta solie, a carei inchinare este impusa de fiara cu doua coarne, este prima, sau fiara care seamana cu leopardul, din Apocalipsa 13 – papalitatea. „Chipul fiarei“ reprezinta acea forma a protestantismului decazut, care se va dezvolta atunci cand bisericile protestante vor cauta ajutorul puterii civile pentru impunerea dogmelor lor. „Semnul fiarei“ ramane sa fie definit in viitor.
Doua feluri de inchinare in contrast
Dupa avertizarea impotriva inchinarii la fiara si la chipul ei, profetia spune: „Aici sunt cei care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus“.Deoarece aceia care pazesc poruncile lui Dumnezeu sunt pusi in felul acesta in contrast cu aceia care se inchina fiarei si chipului ei si primesc semnul ei, urmeaza ca pazirea Legii lui Dumnezeu, pe o parte, si calcarea ei, pe de alta parte, sa faca deosebirea dintre inchinatorii lui Dumnezeu si inchinatorii fiarei.
Caracterul fiarei
Caracteristica deosebita a fiarei si a chipului ei este calcarea poruncilor lui Dumnezeu. Daniel zice despre cornul cel mic, papalitatea: „se va incumeta sa schimbe vremile si legea“ (Dan. 7,25). Iar Pavel numea aceeasi putere „omul faradelegii“,care urma sa se inalte pe sine mai presus de Dumnezeu. O profetie este completata de alta. Numai prin schimbarea Legii lui Dumnezeu putea papalitatea sa se inalte mai presus de Dumnezeu; oricine va pastra cu buna stiinta Legea, asa cum a fost ea schimbata, va da cinste suprema acelei puteri prin care s-a facut schimbarea. Un asemenea act de ascultare de legile papale va fi un semn de supunere fata de papa, in locul supunerii fata de Dumnezeu.
Profetia vorbeste despre o schimbare intentionata, deliberata; „Ea se va incumeta sa schimbe vremile si Legea“. Schimbarea poruncii a patra implineste exact profetia. Pentru aceasta, singura autoritate invocata este aceea a bisericii. Aici, puterea papala se ridica pe fata mai presus de Dumnezeu.
Sfintenia Sambetei
In timp ce adevaratii inchinatori ai lui Dumnezeu se vor deosebi prin pazirea poruncii a patra – pentru ca ea este semnul puterii Sale creatoare si dovada dreptului Sau de a pretinde omului ascultarea si inchinarea -, inchinatorii fiarei se vor caracteriza prin eforturile lor de a desfiinta Ziua de amintire a Creatorului si a inalta institutia Romei. Tocmai in sustinerea duminicii si-a rostit papalitatea primele ei pretentii arogante si primul ei apel la puterea statului a fost pentru a impune pazirea duminicii ca „Ziua Domnului“. Dar Biblia arata catre ziua a saptea, si nu catre ziua intaia, ca fiind ziua Domnului. Hristos a spus: „Fiul omului este Domn chiar si al Sabatului“.Porunca a patra spune clar: „Ziua a saptea este Sabatul Domnului“.Iar prin profetul Isaia, Domnul o numeste ca fiind „Ziua Mea cea sfanta“ (Marcu 2,28; Is. 58,13).
Romano-catolicii recunosc ca schimbarea Sabatului a fost facuta de biserica lor si declara ca protestantii, prin pazirea duminicii, recunosc puterea ei. Ca semn al autoritatii Bisericii Catolice, scriitorii papistasi citeaza: „chiar actul schimbarii Sabatului in duminica, pe care protestantii il admit… deoarece prin pazirea duminicii ei recunosc bisericii puterea de a randui sarbatori si de a impune pazirea lor“ – Henry Tuberville, An Abridgment of the Christian Doctrine, p.58. Ce este atunci schimbarea Sabatului, decat semnul sau dovada autoritatii Bisericii Romane, „semnul fiarei“?
Respingerea Bibliei
Biserica Romano-Catolica nu a renuntat la pretentia ei de suprematie; si cand lumea si bisericile protestante accepta un Sabat creat de ea, in timp ce leapada Sabatul biblic, ei admit in realitate aceasta incumetare. Ei isi pot intemeia schimbarea pe autoritatea traditiei si pe aceea a sfintilor parinti; dar, facand lucrul acesta, ei trec cu vederea insusi principiul care-i desparte de Roma – si anume „Biblia si numai Biblia este religia protestantilor“. Papistasii pot vedea ca se amagesc atunci cand inched ochii cu buna stiinta la faptele in cauza. Pe masura ce miscarea pentru impunerea duminicii capata simpatie, ei se bucura, fiind siguri ca aceasta va aduce in curand intreaga lume protestanta sub steagul Romei.
Statele Unite schimba constitutia – Impune sabatul papal – Vorbeste ca un balaur
Inchinarea la fiara
Dar crestinii din generatiile trecute au pazit duminica, crezand ca, facand astfel, ei pazesc Sabatul biblic. Si astazi mai exista crestini adevarati in fiecare biserica, inclusiv in cea Romano-Catolica, ce cred cu sinceritate ca duminica este Sabatul randuit de Dumnezeu.
Dumnezeu primeste sinceritatea scopului lor si integritatea lor inaintea Lui. Dar atunci cand pazirea duminicii va fi impusa prin lege, iar lumea va fi lamurita cu privire la obligatia Sabatului celui adevarat, atunci toti aceia care vor calca porunca lui Dumnezeu, pentru a asculta de un precept care nu are o autoritate mai inalta decat aceea a Romei, vor onora prin aceasta papalitatea mai presus de Dumnezeu. Ei aduc cinstire Romei si puterii care impune institutia randuita de Roma, inchinandu-se fiarei si chipului ei.
Cand oamenii leapada institutia pe care Dumnezeu a declarat-o ca fiind semnul autoritatii Sale si cinstesc in locul ei ceea ce Roma a ales ca semn al suprematiei ei, prin aceasta ei aleg semnul supunerii fata de Roma – semnul fiarei. Si lucrul acesta nu se va produce pana cand problema nu va fi pusa lamurit inaintea poporului, iar oamenii vor fi adusi sa aleaga intre poruncile lui Dumnezeu si poruncile oamenilor, iar aceia care continua in nelegiuire vor primi „semnul fiarei“.
Cea mai infricosata amenintare
Cea mai infricosata amenintare adresata vreodata muritorilor este cuprinsa in a treia solie ingereasca. Este un pacat groaznic, care atrage mania lui Dumnezeu neamestecata cu mila. Oamenii nu trebuie sa fie lasati in intuneric cu privire la aceasta problema importanta; avertizarea impotriva acestui pacat trebuie data lumii inainte de venirea judecatilor lui Dumnezeu, pentru ca toti sa cunoasca ce ii asteapta si sa aiba posibilitatea de scapare. In profetie este prezentata ca fiind vestita cu glas tare de un inger zburand prin mijlocul cerului, care va atrage atentia lumii.
Doua clase se dezvolta
Toata crestinatatea se va imparti in doua clase cu privire la aceasta problema – aceia care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus si aceia care se inchina fiarei si chipului ei si primesc semnul ei.Cu toate ca biserica si statul isi vor uni puterea pentru a-i constrange pe„toti, mici si mari, bogati si saraci, liberi si robi“ (Apoc. 13,16) sa primeasca „semnul fiarei“, poporul lui Dumnezeu nu-l va primi. Profetul de pe Patmos ii vede cum „au castigat biruinta asupra fiarei si asupra chipului ei, asupra semnului ei si asupra numarului numelui ei, stand pe marea de sticla, cu alautele lui Dumnezeu in mana“, cantand „cantarea lui Moise si a Mielului“ (Apoc. 15,2-3).
Cele doua rataciri mari
Prin cele doua rataciri mari, nemurirea sufletului si sfintirea duminicii, Satana ii va aduce pe oameni in robia amagirilor sale. In timp ce prima pune temelia pentru spiritism, ultima creeaza o legatura de simpatie cu Roma. Protestantii din Statele Unite se vor afla in primele randuri pentru a intinde mana peste abis si a prinde mana spiritismului; vor trece peste abis pentru a da mana cu puterea romana; si sub influenta acestei uniri intreite, aceasta tara va merge pe urmele Romei, pentru a calca in picioare drepturile constiintei.
Linia de deosebire dintre crestinii cu numele si cei nelegiuiti abia se mai distinge astazi. Membrii bisericii iubesc ce iubeste lumea si sunt gata sa se uneasca cu ea, iar Satana s-a hotarat sa-i uneasca intr-o singura organizatie si in felul acesta sa-si intareasca puterea, aruncandu-i in randurile spiritismului. Papistasii care se lauda cu minunile, ca fiind un semn sigur al bisericii celei adevarate, vor fi amagiti cu usurinta de aceasta putere facatoare de minuni; iar protestantii care au lepadat scutul adevarului vor fi amagiti si ei. Papistasii, protestantii si cei lumesti vor primi in egala masura o forma de evlavie fara putere si vor vedea in aceasta unire o mare miscare pentru pocainta lumii intregi si pentru inaugurarea mileniului mult asteptat.
„Prin tinerea duminicii, protestantii aduc omagiu, in detrimentul lor propriu, autoritatii Bisericii (Catolice).“– Monsignor Segur, Plain Talk About the Protestantism of Today, page 213.
Satana este comandantul noii ordini a lumii
Prin spiritism, Satana apare ca un binefacator al omenirii, vindecand bolile oamenilor si pretinzand a aduce o ordine noua si un sistem mai inalt de credinta religioasa; dar in acelasi timp lucreaza ca un nimicitor. Ispitele lui duc multimile la ruina. Necumpatarea detroneaza ratiunea, urmeaza ingaduinta senzuala, lupta si varsarea de sange. Satana gaseste placere in razboi, caci el provoaca pasiunile cele mai rele ale sufletului si arunca pentru vesnicie victimele cufundate in viciu si in sange. Tinta lui este sa provoace popoarele la razboi unul impotriva altuia, pentru ca in felul acesta poate indeparta mintile oamenilor de la lucrarea de pregatire pentru a sta in ziua lui Dumnezeu.
Dar lumea crestina a dovedit dispret fata de Legea lui Dumnezeu; Domnul insa va face exact ce a spus – isi va retrage binecuvantarile de la pamant si-si va indeparta grija Sa ocrotitoare de la aceia care se rascoala impotriva Legii Sale, invatand si obligand si pe altii sa faca la fel. Satana are stapanire peste toti aceia pe care Dumnezeu nu-i pazeste in mod deosebit. El va favoriza si va face pe unii sa prospere, pentru ca sa-si aduca la indeplinire planurile, si va aduce necazuri pentru altii, facandu-i pe oameni sa creada ca Dumnezeu este Acela care-i chinuieste. In timp ce va aparea inaintea copiilor oamenilor ca un medic mare care le poate vindeca bolile, el va aduce boala si dezastru, pana acolo incat orasele populate sa fie aduse in stare de ruina si parasire.
„Duminica este semnul autoritatii noastre. Biserica este deasupra Bibliei, si acest transfer al pazirii zilei de odihna este dovada acestui fapt.“ –The Catholic Record, London, Ontario, 1 sept. 1923.
Tulburatorii ordinii publice identificati
Si atunci, amagitorul cel mare ii va convinge pe oameni ca aceia care ii slujesc lui Dumnezeu provoaca toate aceste rele. Oamenii care au provocat dizgratia cerului vor pune toate necazurile lor asupra acelora a caror ascultare de Legea lui Dumnezeu este o mustrare continua pentru cei care o calca. Se va spune ca oamenii il insulta pe Dumnezeu prin calcarea sabatului Duminical; ca acest pacat a adus calamitatile care nu vor inceta pana nu se va impune cu strictete pazirea duminicii; si ca aceia care sustin cerintele poruncii a patra, distrugand prin aceasta respectul fata de duminica, sunt tulburatorii poporului, impiedicand revenirea lor in favoarea divina si la prosperitatea materiala.
Puterea facatoare de minuni data pe fata prin spiritism isi va exercita influenta impotriva acelora care aleg sa asculte de Dumnezeu mai mult decat de oameni. Comunicarile din partea duhurilor vor declara ca Dumnezeu le-a trimis pentru a-i convinge pe aceia care leapada duminica de ratacirea lor, afirmand ca legile tarii trebuie ascultate ca fiind Legea lui Dumnezeu. Ele vor deplange nelegiuirea cea mare din lume si vor sustine marturia invatatorilor religiosi dupa care starea morala decazuta este cauzata de necinstirea duminicii. Mare va fi indignarea impotriva tuturor acelora care refuza sa accepte marturia lor.
Pasajele de mai sus ale acestei publicatii au fost extrase din cartea Marea Lupta (Tragedia Veacurilor)pe care o gasiti pe blogul meu.
Cercetati temele care arata multe aspecte necunoscute ale luptei dintre bine si rau. Aceasta lucrare explica evenimentele majore din timpul erei crestine, care conduc la punctul culminant iminent al istoriei. O documentare istorica si scripturala completa. Milioane de exemplare vandute in toata lumea
Demnitarii bisericii si ai statului se vor uni pentru a corupe, a convinge sau pentru a constrange toate clasele de oameni sa cinsteasca duminica. Lipsa autoritatii divine va fi inlocuita cu decretele prigonitoare. Coruptia politica distruge iubirea de dreptate si respectul pentru adevar; chiar si in America cea libera, conducatorii si legiuitorii, pentru a-si asigura favoarea publica, se vor supune cererii populare dupa o lege care sa impuna pazirea duminicii.
Libertatea de constiinta, care a costat o jertfa atat de mare, nu va mai fi respectata. In lupta care se apropie cu grabire vom vedea exemplificate cuvintele profetului: „Si balaurul, maniat pe femeie, s-a dus sa faca razboi cu ramasita semintei ei, care pazesc poruncile lui Dumnezeu, si tin marturia lui Isus Hristos“ (Apoc. 12,17).
In contrast cu cei ce pazesc poruncile lui Dumnezeu si au credinta Domnului Isus, ingerul al treilea indica o alta clasa. Impotriva erorilor lor este pronuntata o avertizare solemna si teribila: „Daca se inchina cineva fiarei si icoanei ei si primeste semnul ei pe frunte sau pe mana, va bea si el din vinul maniei lui Dumnezeu.“ (Apocalipsa 14, 9.10). O interpretare corecta a simbolurilor intrebuintate este necesara pentru intelegerea acestui mesaj. Ce este reprezentat prin icoana, fiara si semnul ei ?
„Deci, daca biserica catolica reclama dreptul de intoleranta dogmatica cu privire la invatatura ei, este nedrept sa i se faca reprosuri din cauza exercitarii acestui drept… Ea priveste intoleranta dogmatica nu numai ca dreptul ei incontestabil, ci ca si o datorie sfanta… Potrivit cu Romani 8,11, autoritatile lumesti au dreptul sa pedepseasca crimele cele mai grave cu moartea; in consecinta, ereticii pot fi nu numai excomunicati, ci pe drept omorati.“ –The Catholic Encyclopedia, 1911 edition, Vol. 14, pages 766, 768.
Balaurul
Linia profetica in care se gasesc aceste simboluri incepe cu cap. 12 din Apocalipsa, cu balaurul care a incercat sa-l distruga pe Domnul Hristos la nasterea Sa. Se spune despre balaur ca este Satana (Apoc. 12, 9). El l-a indemnat pe Irod sa-L omoare pe Mantuitor. Dar agentul principal al lui Satana in razboiul sau impotriva Domnului Hristos si a poporului Sau in primele secole ale erei crestine a fost Imperiul Roman, in care paganismul era religia prevalenta. Asadar, Balaurul reprezinta in primul rand pe Satana, dar in al doilea rand este un simbol al Romei pagane.
Fiara asemanatoare unui leopard
In capitolul 13 (vers.1-10) este descrisa o alta fiara, „ca un leopard“, caruia balaurul i-a dat „puterea lui, tronul lui si o stapanire mare“. Acest simbol, asa cum au crezut majoritatea protestantilor, reprezinta papalitatea care a urmat puterii, tronului si autoritatii detinute odinioara de Imperiul Roman. Despre fiara care seamana cu un leopard este spus: „I s-a dat o gura care rostea lucruri mari si hule… Si-a deschis gura si a hulit impotriva lui Dumnezeu, Numele Sau si cortul Lui si pe cei ce locuiesc in cer. I s-a dat sa faca razboi cu sfintii, si sa-i biruiasca. Si i s-a dat stapanire peste orice semintie, peste orice norod, peste orice limba si peste orice neam.“ (Apoc. 13, 6.7). Aceasta profetie, aproape identica cu descrierea cornului mic din Daniel 7, se refera fara discutie la papalitate.
„I s-a dat putere sa lucreze patruzeci si doua de luni.“Iar profetul spune: „Am vazut unul din capetele ei ranit de moarte“. Si iarasi: „Cel care duce pe altii in robie trebuie sa mearga si el in robie“; „cine ucide cu sabia trebuie sa fie ucis de sabie“. Cele patruzeci si doua de luni sunt acelasi lucru ca o vreme, doua vremi si o jumatate de vreme, trei ani si jumatate, sau 1260 de zile din Daniel 7 – timpul in care puterea papala urma sa persecute pe poporul lui Dumnezeu. In capitolul precedent ni se spune ca aceasta perioada a inceput cu suprematia papala, anul 538 d.Hr., si s-a incheiat in anul 1798. La data aceasta, papa a fost facut prizonier de catre armata franceza, puterea papala primind rana de moarte. S-a implinit astfel prezicerea ca cine duce pe altii in robie va merge si el in robie. (Apoc. 13, 10).
Libertatea de constiinta, care a costat un sacrificiu atat de mare, nu va mai fi respectata. Aceia care onoreaza Sabatul Bibliei vor fi denuntati ca dusmani ai legii si ai ordinii.
America in profetie
In momentul acesta este introdus un alt simbol. Profetul spune: „Apoi am vazut ridicandu-se din pamant o alta fiara, care avea doua coarne ca ale unui miel“ (Apoc. 13,11). Atat aparitia acestei fiare, cat si modul in care s-a ridicat arata ca poporul pe care il reprezinta nu se aseamana cu acela reprezentat in simbolurile precedente. Marile imparatii care au stapanit lumea au fost prezentate profetului Daniel ca niste fiare de prada, ridicandu-se atunci cand „cele patru vanturi ale cerului au suflat peste marea cea mare“ (Dan. 7,2). In Apocalipsa 17, un inger a explicat ca apele reprezinta „popoare, multimi, natiuni si limbi“ (Apoc. 17,15). Vanturile sunt un simbol al luptei. Cele patru vanturi ale cerului sufland pe marea cea mare reprezinta scenele teribile de lupta si revolutie prin care imparatiile au ajuns la putere.
Iesind din pamant
Dar fiara cu coarne ca de miel a fost vazuta „iesind din pamant“.In loc sa distruga alte puteri pentru a o intemeia pe a ei, natiunea reprezentata astfel trebuie sa se ridice intr-un teritoriu neocupat mai inainte si sa se dezvolte treptat si pasnic. Deci, nu putea sa se ridice dintre popoarele in lupta si framantate, din Lumea Veche – acea mare tulburata de „popoare, multimi, natiuni si limbi“ –, ci trebuie cautata in continental apusean.
Care natiune din Lumea Noua crestea in anul 1798 in putere, avand perspectiva puterii si maretiei si atragand atentia lumii? Aplicatia simbolului nu admite nici o indoiala. O singura natiune si numai una implineste toate amanuntele acestei profetii, indicand fara gres spre Statele Unite ale Americii.Foarte adesea, ideile sau chiar exact cuvintele profetiei au fost folosite, fara sa fi fost alese, de barbatii remarcabili care au descris nasterea, ridicarea si cresterea acestei natiuni.
Fiara a fost vazuta ridicandu-se din pamant; si, dupa traducatori, cuvantul profetiei redat prin „iesind“ inseamna literal „a creste, a se inalta ca o planta“.Si, asa cum am vazut, natiunea trebuie sa se ridice intr-un teritoriu neocupat mai inainte. Un scriitor renumit, descriind ridicarea Statelor Unite, vorbeste despre „taina iesirii ei din gol“ si spune: „Ca o samanta tacuta ne-am dezvoltat intr-un imperiu“ (G.A. Townsend, The New World Compared With the Old, p.462). O revista europeana din anul 1850 vorbea despre Statele Unite ca despre un imperiu minunat, care „se ridica“ „in tacerea pamantului, adaugand zilnic la puterea si mandria ei“ (The Dublin Nation).
Cele „doua coarne ca ale unui miel“ reprezinta bine caracterul Statelor Unite, asa cum este exprimat in cele doua principii fundamentale – republicanismul si protestantismul.Aceste principii sunt secretul puterii si prosperitatii natiunii Statelor Unite. Aceia care au gasit intai azil pe tarmurile Americii s-au bucurat ca ajunsesera intr-o tara libera, fara pretentiile arogante ale papalitatii si fara tirania guvernarii regelui. Ei s-au hotarat sa intemeieze o guvernare pe temelia solida a libertatii civile si religioase.
„Zidul de despartire intre biserica si stat este o metafora bazata o pe istorie rea, o metafora care s-a dovedit nefolositoare ca un ghid de judecata. Ar trebui sa fie pur si simplu abandonata.“ William Rehnquist, judecator la Curtea Suprema, Time, 9 decembrie 1991.
O hotarare recenta a Curtii Supreme ale Statelor Unite „declara ca, atunci cand drepturi religioase sunt in conflict cu necesitatea guvernului de a promulga reguli uniforme, curtea va lua parte guvernului.“– Los Angeles Times, 18 aprilie 1990.
Vorbeste ca balaurul
Dar fiara cu coarne ca de miel „vorbea ca un balaur. Si folosea toata puterea fiarei dintai, dinaintea ei si a facut pamantul si pe cei ce locuiesc pe el sa se inchine fiarei dintai a carei rana de moarte fusese vindecata… si a spus celor care locuiesc pe pamant sa faca o icoana fiarei care fusese ranita cu sabia si traia“ (Apoc. 13,11-14).
Coarnele ca de miel si glasul de balaur, din punct de vedere simbolic, indica o contradictie flagranta dintre marturisirile si practicile natiunii reprezentate in felul acesta. Vorbirea acestei natiuni reprezinta actiunile puterilor ei legislative si juridice. Prin astfel de actiuni vor fi contrazise principiile liberale si pasnice pe care le pusese odinioara la temelia politicii ei.
Precizarea ca va vorbi „ca un balaur“si va folosi „toata puterea fiarei dintai“ prezice clar dezvoltarea unui spirit de intoleranta si persecutie, pe care l-au dat pe fata natiunile reprezentate prin balaurul si prin fiara care semana cu un leopard. Iar declaratia ca fiara cu doua coarne „a facut pamantul si pe cei ce locuiesc pe el sa se inchine fiarei dintai“ arata ca autoritatea acestui popor urmeaza sa fie folosita pentru impunerea unei respectari care va constitui un act de omagiu fata de papalitate.
O astfel de actiune va fi direct contrara cu principiile acestei guvernari, geniului institutiilor lor libere, fata de marturisirile solemne si directe din Declaratia de Independenta si din Constitutie. Intemeietorii natiunii au cautat cu intelepciune sa vegheze impotriva folosirii puterii pamantesti din partea bisericii, care are ca urmare inevitabila intoleranta si persecutia. Constitutia prevede ca „Congresul nu poate da nici o lege care sa respecte stabilirea unei religii sau sa interzica exercitarea libera a ei“ si ca „nici o proba religioasa sa nu fie ceruta ca o calificare pentru un serviciu public in Statele Unite“. Numai printr-o violare flagranta a acestor garantii ale libertatii natiunii poate fi impusa o lege religioasa de catre autoritatea civila. De altfel, inconsecventa unei asemenea actiuni nu putea fi mai bine exprimata de cum o exprima simbolurile: o fiara care are coarne ca de miel – pretinzandu-se curata, amabila si nevinovata -, dar vorbeste ca un balaur.
Icoana fiarei
A spus celor care locuiesc pe pamant sa faca un chip fiarei.“ Aici este prezentata lamurit o forma de guvernare, in care puterea legislativa apartine poporului, o dovada izbitoare ca Statele Unite sunt natiunea aratata in profetie. Dar ce este „chipul fiarei“ si cum va fi realizat? Chipul este facut de fiara cu doua coarne si este un chip facut fiarei, adica pentru fiara. Mai este numit si chipul fiarei. Pentru a vedea cu ce se aseamana chipul si cum va fi realizat, trebuie sa studiem caracteristicile fiarei insasi – papalitatea.
Unirea bisericii cu statul
Atunci cand prima biserica a decazut, departandu-se de simplitatea Evangheliei, si a primit riturile si obiceiurile pagane, a pierdut spiritul si puterea lui Dumnezeu. Dar, pentru a stapani totusi constiintele oamenilor, a cautat sprijinul puterii pamantesti. Astfel a rezultat papalitatea, o biserica ce a subjugat chiar si puterea statului si a folosit-o pentru realizarea planurilor ei, indeosebi pentru pedepsirea „ereziei“.Pentru ca Statele Unite sa faca un chip fiarei, puterea religioasa trebuie sa stapaneasca asupra guvernului civil, astfel incat insasi autoritatea statului sa fie folosita de biserica pentru a-si ajunge scopurile. Apostazia a fost aceea care a condus biserica primara sa caute ajutor la conducerea civila, si aceasta a pregatit calea pentru dezvoltarea papalitatii – a fiarei. In felul acesta, apostazia in biserica va pregati calea pentru chipul fiarei.
Istoria se repeta
Biblia spune ca, inainte de venirea Domnului, va exista o stare de decadere religioasa, asemanatoare cu aceea din primele veacuri. „Sa stii ca in zilele din urma vor fi vremuri grele. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, neimblanziti, neiubitori de bine, vanzatori, obraznici, ingamfati; iubitori mai mult de placeri decat iubitori de Dumnezeu; avand doar o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea“ (2 Tim. 3,1-5). „Dar Duhul spune lamurit ca, in vremurile din urma, unii se vor lepada de credinta, ca sa se alipeasca de duhuri inselatoare si de invataturile dracilor“ (1 Tim. 4,1). Cand se va ajunge la aceasta stare de nelegiuire, vor urma aceleasi consecinte ca si in primele secole.
Formarea chipului fiarei
Atunci cand bisericile principale din Statele Unite se vor uni asupra unor puncte de doctrina care le sunt comune, vor influenta statul pentru a impune decretele lor si pentru a sustine institutiile lor, atunci America protestanta va face un chip al ierarhiei Romei, iar aplicarea de pedepse civile asupra disidentilor va fi rezultatul inevitabil al acestor actiuni.
Pasajele de mai sus ale acestei publicatii au fost extrase din cartea Marea Lupta (Tragedia Veacurilor)pe care o gasiti pe blogul meu.
Cercetati temele care arata multe aspecte necunoscute ale luptei dintre bine si rau. Aceasta lucrare explica evenimentele majore din timpul erei crestine, care conduc la punctul culminant iminent al istoriei. O documentare istorica si scripturala completa. Milioane de exemplare vandute in toata lumea
Pentru multe minti, originea pacatului si motivul existentei lui sunt un izvor de mare incurcatura. Ei vad lucrarea raului, cu urmarile lui grozave de vai si distrugere, si se intreaba cum pot exista toate acestea sub conducerea Aceluia care este nemarginit in intelepciune, putere si dragoste.
Este cu neputinta sa explicam originea pacatului pentru a da un motiv existentei. Cu toate acestea, se pot intelege suficient atat originea lui, cat si masurile luate cu privire la soarta finala a pacatului, masuri care descopera pe deplin dreptatea si mila lui Dumnezeu in toate procedeele Sale cu pacatul. Pacatul este un intrus, pentru a carui existenta nu se poate da nici o explicatie. El este tainic, de neexplicat; a-l scuza inseamna a-l apara. Daca s-ar putea gasi o scuza sau vreo cauza a existentei lui, ar inceta sa mai fie pacat. Unica definitie pe care o putem da pacatului este aceea pe care o gasim in Cuvantul lui Dumnezeu; el „este calcarea Legii“.
Contradictie intre dragostea lui Dumnezeu si mandrie
Legea iubirii fiind temelia guvernarii lui Dumnezeu, fericirea tuturor fiintelor create depindea de asentimentul lor desavarsit fata de marile principii ale dreptatii. Dumnezeu doreste de la toate fapturile Sale o slujire din dragoste – un omagiu care izvoraste dintr-o apreciere inteligenta a caracterului Sau. El nu gaseste placere intr-o slujire silita si, ca urmare, da tuturor libertatea de vointa, ca sa-I aduca o slujire de bunavoie.
Dar a aparut cineva care a ales sa perverteasca aceasta libertate. Pacatul si-a avut originea in acela care, dupa Hristos, fusese cel mai onorat de Dumnezeu si care statea in cea mai inalta pozitie de putere si de slava printre locuitorii cerului. Inainte de cadere, Lucifer era primul dintre heruvimii ocrotitori, sfant si nepatat.Vezi Ezechiel 28, 12-15.
Lucifer ar fi putut ramane in gratia lui Dumnezeu, iubit si onorat de ostile ingeresti, punandu-si la lucru puterile nobile pentru a binecuvanta pe altii si a slavi pe Facatorul sau. Dar profetul spune: „Ti s-a ingamfat inima din pricina frumusetii tale, ti-ai stricat intelepciunea cu stralucirea ta” (vers. 17). Putin cate putin, Lucifer a ajuns sa-si ingaduie dorinta dupa inaltare de sine. „Pentru ca iti dai ifose ca si cand ai fi Dumnezeu… Tu ziceai in inima ta: ‘Imi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi sedea pe muntele adunarii… ma voi sui pe varful norilor, voi fi ca Cel Prea Inalt’” (vers. 6; Is. 14,13.14). In loc sa caute sa faca pe Dumnezeu cel dintai in dragostea si slujirea creaturilor, nazuinta lui Lucifer a fost sa le castige slujirea si inchinarea pentru el. Si, ravnind la onoarea pe care Tatal cel vesnic o revarsase asupra Fiului Sau, acest print al ingerilor a aspirat la puterea pe care numai Hristos o putea intrebuinta.
Fiul lui Dumnezeu era recunoscut ca Suveran al Cerului, una cu Tatal in putere si in autoritate; Hristos participa in toate sfaturile lui Dumnezeu, pe cand lui Lucifer nu-i era ingaduit sa patrunda planurile divine. „De ce“, intreba acest inger puternic, „sa aiba Hristos suprematia? De ce este in felul acesta onorat mai mult decat Lucifer?“
Invaluit in mister
Satana fusese atat de mult onorat si toate faptele lui erau atat de invesmantate in taina, incat era greu sa se descopere ingerilor natura adevarata a lucrarii sale. Pana ce n-a ajuns la dezvoltarea deplina, pacatul n-a parut atat de rau precum era. Deoarece pana atunci nu avusese nici un loc in Universul lui Dumnezeu, fiintele sfinte nu aveau nici o idee cu privire la natura si la rautatea lui. Ele nu puteau vedea urmarile teribile care aveau sa se produca in urma lepadarii lui Dumnezeu. In procedeele Sale cu pacatul, Dumnezeu a folosit numai dreptatea si adevarul.
Satana putea folosi ceea ce Dumnezeu nu putea – lingusirea si amagirea. Satana punea pe seama Legii si guvernarii lui Dumnezeu discordia pe care actiunea lui o provocase in ceruri. Toate relele, spunea el, erau urmarea conducerii divine. El pretindea ca scopul lui era sa imbunatateasca lucrarile lui Dumnezeu. De aceea era necesar ca sa demonstreze natura pretentiilor sale si sa arate efectul schimbarilor propuse in Legea divina. Propria lui lucrare urma sa-l condamne. Satana pretinsese de la inceput ca nu se razvratise. Trebuia sa aiba timp sa se manifeste prin faptele sale rele. Universul intreg trebuia sa vada pe amagitor demascat.
Acelasi spirit
Acelasi spirit care s-a dat pe fata in razvratirea din cer inspira si razvratirea de pe pamant. Satana i-a amagit pe oameni in acelasi fel ca si pe ingeri. Satana l-a atras pe om in pacat prin aceeasi reprezentare falsa a caracterului lui Dumnezeu pe care o practicase in ceruri, facandu-L sa fie privit ca aspru si tiranic.
Si a reusit sa ajunga atat de departe, incat sa declare ca restrictiile nejustificate ale lui Dumnezeu au dus atat la caderea omului, cat si la razvratirea lui. Dumnezeu si-a aratat iubirea, dandu-L pe singurul Sau Fiu sa moara pentru neamul omenesc cazut. In ispasire s-a descoperit caracterul lui Dumnezeu. Argumentul cel puternic al crucii demonstreaza Universului intreg ca drumul pacatului, pe care Lucifer l-a ales, nu putea fi pus in nici un fel pe seama guvernarii lui Dumnezeu.
Mai mult decat mantuirea
Dar Hristos nu a venit pe pamant numai sa aduca la indeplinire mantuirea omului, sa sufere si sa moara. El a venit sa „preamareasca Legea“si „mareata sa fie“. Nu numai pentru ca locuitorii acestui pamant sa priveasca Legea asa cum ar trebui privita, ci ca sa se demonstreze tuturor lumilor din Univers ca Legea lui Dumnezeu este de neschimbat. Daca cerintele ei puteau fi date la o parte, atunci nu era necesar ca Fiul lui Dumnezeu sa-si dea viata ca ispasire pentru calcarea ei. Moartea Domnului Hristos demonstreaza lucrul acesta.
In aducerea la indeplinire a judecatii finale, se va vedea ca nu exista nici un motiv pentru existenta pacatului. Crucea de pe Calvar, in timp ce declara Legea ca fiind de neschimbat, face cunoscut Universului ca plata pacatului este moartea. In strigatul pe cruce al Mantuitorului „S-a sfarsit“, a batut clopotul de moarte al lui Satana. Lupta cea mare care durase atata vreme s-a hotarat atunci, iar eliminarea finala a raului a fost asigurata. Intregul Univers va fi martor cu privire la natura si la urmarile pacatului.
Pasajele de mai sus ale acestei publicatii au fost extrase din cartea Marea Lupta (Tragedia Veacurilor)pe care o gasiti pe blogul meu.
Cercetati temele care arata multe aspecte necunoscute ale luptei dintre bine si rau. Aceasta lucrare explica evenimentele majore din timpul erei crestine, care conduc la punctul culminant iminent al istoriei. O documentare istorica si scripturala completa. Milioane de exemplare vandute in toata lumea
Inca de la inceputul luptei celei mari din ceruri, scopul lui Satana a fost sa distruga Legea lui Dumnezeu.Tocmai pentru a aduce la indeplinire lucrul acesta s-a rasculat impotriva Creatorului si, cu toate ca a fost aruncat din cer, a continuat aceeasi lupta pe pamant. Tinta pe care a urmarit-o neabatut a fost sa-i amageasca pe oameni si sa-i determine sa calce Legea lui Dumnezeu. Lucrul acesta s-a realizat fie prin lepadarea Legii in intregime, fie prin lepadarea unuia dintre principiile ei,dar consecinta va fi in cele din urma aceeasi. Cine calca „o singura porunca“ da pe fata dispret pentru toata Legea; influenta si exemplul lui sunt de partea neascultarii; el devine „vinovat de toate“ (Iac. 2,10).
Cautand sa arunce dispret asupra statutelor divine, Satana a pervertit invataturile Bibliei, si aceste rataciri au fost in felul acesta incorporate in credinta multimilor care marturisesc a crede in Scriptura. Ultima mare lupta dintre adevar si ratacire nu este decat batalia finala a unei lupte indelungate cu privire la Legea lui Dumnezeu. In aceasta lupta intram acum – o lupta intre legile oamenilor si preceptele lui Dumnezeu, intre religia Bibliei si religia fabulelor si a traditiei.
Necredinta predomina intr-o proportie alarmanta, nu numai in lume, dar chiar si in biserica. Multi au ajuns sa combata chiar invataturile care constituie insisi stalpii credintei crestine. Faptele cele mari ale creatiunii, asa cum sunt prezentate de scriitorii inspirati, caderea omului, ispasirea, perpetuitatea Legii lui Dumnezeu, sunt practic lepadate, fie cu totul, fie in parte, de o mare parte din lumea zisa crestina.
Mii de oameni care se mandresc cu intelepciunea si cu independenta lor socotesc ca o dovada de slabiciune sa-si puna cineva increderea in Biblie; ei cred ca este o dovada de talent superior si de cultura sa gaseasca greseli in Scripturi, sa denatureze si sa nege cele mai importante adevaruri ale ei. Multi slujitori invata poporul si multi profesori si invatatori isi invata studentii ca Legea lui Dumnezeu a fost schimbata sau desfiintata, iar aceia care privesc cererile ei ca fiind inca valabile, ca trebuie ascultate literal, sunt socotiti ca meritand numai batjocura sau dispret.
Idolatrie doctrinala
Lepadand adevarul, oamenii Îl leapada pe Autorul lui. Calcand Legea lui Dumnezeu, ei leapada autoritatea Legiuitorului. Este tot atat de usor sa faci un idol din invataturile si teoriile ratacite, cum este sa modelezi un idol din lemn sau din piatra. Reprezentand gresit atributele lui Dumnezeu, Satana ii conduce pe oameni sa si-L imagineze intr-un fel neadevarat. In viata multora, un idol filozofic este intronat in locul lui Dumnezeu, in timp ce viul Dumnezeu, asa cum este descoperit in Cuvantul Sau, in Hristos si in lucrarile creatiunii, este slujit doar de putini. Mii de oameni zeifica natura, in timp ce leapada pe Dumnezeul naturii. Desi intr-o forma deosebita, idolatria exista in lumea crestina de astazi, tot atat de adevarat cum exista in vechiul Israel din zilele lui Ilie. Dumnezeul multora dintre pretinsii oameni intelepti, filozofi, poeti, politicieni, ziaristi – dumnezeul cercurilor rafinate la moda, al multor colegii si universitati, chiar si al unor institutii teologice – este doar cu putin mai bun decat Baal, zeul soare al Feniciei.
Nici o ratacire primita de lumea crestina nu se ridica cu mai multa indrazneala impotriva autoritatii cerului, nici una nu este mai opusa dictatelor ratiunii, nici una nu este mai ucigatoare in consecintele ei decat invatatura moderna, care castiga teren atat de repede, ca Legea lui Dumnezeu nu mai este obligatorie pentru oameni. Sa presupunem ca predicatori proeminenti ar invata in mod public ca legile care guverneaza tara lor si ocrotesc drepturile cetatenilor lor n-ar fi obligatorii, ca ele restrang libertatea oamenilor si de aceea n-ar trebui sa fie ascultate; cat timp ar mai fi ingaduiti astfel de oameni la amvon? Dar este oare o jignire mai grava sa dispretuiesti legile statelor si ale popoarelor decat sa calci acele precepte divine care sunt temelia oricarei guvernari?
Pacatul nu mai este pacatos
Oriunde preceptele divine sunt lepadate, pacatul inceteaza sa mai fie privit ca pacatos, iar neprihanirea nu este de dorit. Aceia care refuza sa se supuna guvernarii lui Dumnezeu sunt cu totul nepregatiti pentru a se conduce pe ei insisi. Prin invataturile lor vatamatoare este vadit spiritul de nesupunere in inima copiilor si a tineretului, care din fire nu pot suporta controlul; si, ca urmare, va fi o societate nelegiuita si imorala. In timp ce-si bat joc de credulitatea acelora care asculta de cerintele lui Dumnezeu, multimile primesc cu usurinta amagirile lui Satana. Ei dau frau liber placerii si practica pacatele care au adus judecatile asupra paganilor.
Societatea in dezordine
De pe acum,invatatura ca oamenii sunt liberi de ascultarea de cerintele lui Dumnezeu a slabit puterea obligatiei morale si a deschis stavilarele nelegiuirii asupra lumii. Nelegiuirea, risipa si coruptia se revarsa peste noi ca un val coplesitor. In familie, Satana este la lucru.Steagul lui flutura chiar si in caminele zise crestine. Gelozia, banuielile, fatarnicia, instrainarea, rivalitatea, lupta, tradarea increderii sacre, ingaduirea poftei se afla acolo. Intregul sistem de principii si de invataturi religioase, care ar trebui sa constituie temelia si structura vietii sociale, pare a fi un edificiu gata sa se prabuseasca in ruina. Criminalii cei mai josnici, cand sunt aruncati in inchisoare pentru abaterile lor, sunt facuti adesea primitorii darurilor si atentiilor, ca si cand ar fi obtinut o distinctie de invidiat. Se face o mare publicitate caracterului si crimelor lor. Presa publica amanunte revoltatoare cu privire la vicii, initiind in felul acesta si pe altii in practicarea inselatoriei, furtului si a crimei; iar Satana tresalta pentru succesele planurilor lui diabolice. Pasiunea nebuneasca a viciului, violenta cu care se ia viata, cresterea teribila a necumpatarii si a nelegiuirii peste orice masura trebuie sa ii trezeasca pe toti aceia care se tem de Dumnezeu, sa se intrebe ce se poate face pentru a opri valul raului.
Scriptura lepadata acum
Nelegiuirea si intunericul spiritual care au stapanit in timpul suprematiei Romei au fost urmarea inevitabila a inabusirii Scripturilor; dar unde trebuie gasita cauza necredintei larg raspandite, a lepadarii Legii lui Dumnezeu si a stricaciunii care este legata de acestea, in lumina deplina a iluminarii Evangheliei si intr-un veac de libertate religioasa? Acum, pentru ca Satana nu mai poate tine lumea sub stapanirea lui prin interzicerea Scripturilor, el recurge la alte mijloace pentru a-si atinge acelasi scop. Distrugerea credintei in Biblie slujeste scopului lui, asa cum slujeste si distrugerea Bibliei insasi.
Prin introducerea ideii ca Legea lui Dumnezeu nu este obligatorie, in realitate el îi conduce pe oameni sa o calce, ca si cand ar fi intru totul necunoscatori ai preceptelor ei. Si acum, ca si in veacurile trecute, el a lucrat prin biserica pentru a-si realiza planurile. Organizatiile religioase ale zilei au refuzat sa asculte adevarurile nepopulare descoperite clar in Scripturi si, combatandu-le, ei au adoptat interpretari si au luat pozitii care au semanat pe o scara larga semintele necredintei.
Acceptand ratacirea papala despre nemurirea de la natura a sufletului si constienta omului in moarte, ei au lepadat singura aparare impotriva amagirilor spiritismului. Invatatura cu privire la chinurile vesnice i-a condus pe multi sa nu mai creada in Biblie. Si cand cuvintele poruncii a patra sunt sustinute inaintea oamenilor, se descopera ca este poruncita pazirea Sabatului zilei a saptea; si ca singura cale de a se elibera de o datorie pe care nu sunt gata sa o indeplineasca, multi invatatori populari declara ca Legea lui Dumnezeu nu mai este obligatorie. In felul acesta, ei leapada Legea si o data cu ea si Sabatul. Cand lucrarea pentru reforma Sabatului se extinde, aceasta lepadare a Legii divine, pentru a evita cerintele poruncii a patra, va deveni aproape generala.
Epoca intunecata (evul mediu) repetata
Modul de procedare al lui Satana in aceasta lupta finala cu poporul lui Dumnezeu este acelasi pe care l-a folosit la inceputul marii controverse din ceruri. El pretindea ca vrea sa promoveze stabilitatea carmuirii divine, in timp ce, in ascuns, depunea toate eforturile pentru a asigura lepadarea ei. Si astfel, chiar lucrarea pe care se straduia sa o indeplineasca o punea in contul ingerilor credinciosi. Aceeasi lucrare de amagire a marcat istoria bisericii romane. Ea a sustinut ca lucreaza ca vice-rege al cerului, in timp ce a cautat sa se inalte mai presus de Dumnezeu si sa-I schimbe Legea. Sub conducerea Romei, aceia care au suferit moartea pentru credinciosia lor fata de Evanghelie au fost denuntati ca facatori de rele; au fost folosite toate mijloacele posibile pentru a-i acoperi de rusine, sa-I faca sa apara in ochii oamenilor si chiar in ochii lor ca cei mai odiosi criminali. Tot asa va fi si acum. In timp ce Satana cauta sa-i distruga pe aceia care cinstesc Legea lui Dumnezeu, va face sa fie acuzati de calcarea legii, ca oameni care Îl dezonoreaza pe Dumnezeu si aduc judecatile Lui asupra lumii.
Constrangere prin cruzime
Dumnezeu nu forteaza niciodata vointa sau constiinta; dar calea continua a lui Satana – pentru a castiga stapanire asupra acelora pe care nu-i poate amagi altfel – sunt constrangerea si cruzimea. Prin teama sau frica, el incearca sa manevreze constiinta si sa-si asigure inchinarea. Pentru implinirea acestui tel, el lucreaza prin autoritatile religioase si pamantesti, mobilizandu-le la impunerea legilor omenesti si dispretuind Legea lui Dumnezeu.
Aceia care cinstesc Sabatul biblic vor fi denuntati ca vrajmasi ai legii si ordinii, ca unii care calca in picioare preceptele morale ale societatii, provocand anarhie si coruptie si atragand judecatile lui Dumnezeu asupra pamantului. Staruintele de a nu-ti calca pe constiinta vor fi socotite ca incapatanare, indaratnicie si dispret fata de autoritate. Ei vor fi acuzati de nemultumire fata de carmuire. Slujitorii care contesta obligativitatea Legii divine vor prezenta de la amvoane datoria de a da ascultare autoritatilor civile ca fiind randuite de Dumnezeu. In salile legislative si in curtile de judecata, pazitorii vor fi gresit prezentati si condamnati. O falsa interpretare va fi data cuvintelor lor, iar asupra motivelor lor va fi pusa cea mai rea intentie.
Lumina inlocuita cu intunericul
Cand bisericile protestante leapada argumentele clare, scripturistice in apararea Legii lui Dumnezeu, ele vor dori sa aduca la tacere pe aceia a caror credinta n-o pot respinge cu ajutorul Bibliei. Cu toate ca inchid ochii fata de acest fapt, ele adopta acum o cale care va duce la prigonirea acelora care refuza in mod constient sa faca ceea ce face restul lumii crestine si sa recunoasca pretentiile sabatului papal.
Pasajele de mai sus ale acestei publicatii au fost extrase din cartea Marea Lupta (Tragedia Veacurilor)pe care o gasiti pe blogul meu.
Cercetati temele care arata multe aspecte necunoscute ale luptei dintre bine si rau. Aceasta lucrare explica evenimentele majore din timpul erei crestine, care conduc la punctul culminant iminent al istoriei. O documentare istorica si scripturala completa. Milioane de exemplare vandute in toata lumea
Apoi a fost necesara o alta plasmuire pentru a face ca Roma sa fie in stare sa profite de pe urma temerilor si viciilor adeptilor ei. Aceasta a fost realizata prin invatatura despre indulgente. Iertarea totala a pacatelor, trecute, prezente si viitoare, si scaparea de toate durerile si pedepsele ce decurgeau din ele erau fagaduite tuturor acelora care se inscriau in razboaiele pontifilor, ca sa-si intinda stapanirea lor lumeasca pentru a-si pedepsi vrajmasii sau pentru a-i extermina pe aceia care indrazneau sa conteste suprematia lor spirituala. Oamenii mai erau invatati ca, prin oferirea de bani bisericii, s-ar putea libera de pacate si ar putea elibera si sufletele prietenilor lor decedati, care erau predati flacarilor chinuitoare. Prin mijloace de felul acesta, Roma si-a umplut tezaurele si a sustinut maretia, luxul si viciul pretinsilor reprezentanti ai Aceluia care nu avusese unde sa-si plece capul.
„Papa nu este numai reprezentantul lui Isus Hristos, el este Isus Hristos, ascuns sub un val trupesc.“– The Catholic National, iulie 1895.
Creatorul creat
Randuiala biblica a Cinei Domnului fusese inlocuita cu jertfa idolatra a liturghiei. Preotii papali pretindeau ca, prin bufoneriile lor fara sens, transforma painea si vinul simplu in „trupul si sangele lui Hristos“ (Cardinalul Wiseman. The Real Presence of the Body and Blood of Our Lord Jesus Christ in the blessed Eucharist Proved from Scripture, lect.8, sect.3, par.26).
Cu o incumetare hulitoare, ei pretindeau pe fata ca aveau puterea de a crea pe Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor. Crestinilor li s-a cerut, sub pedeapsa cu moartea, sa manifeste credinta in aceasta oribila ratacire hulitoare a cerului. Multimile care refuzau erau date flacarilor.
Milioane de martiri
In sec. al XIII-lea, a fost infiintat cel mai teribil din toate instrumentele papalitatii – Inchizitia. Printul intunericului s-a unit cu conducatorii ierarhiei papale. In conciliile lor tainice, Satana impreuna cu ingerii lui stapaneau mintile oamenilor nelegiuiti, in timp ce, nevazut, in mijlocul lor statea un inger al lui Dumnezeu, luand un raport teribil al hotararilor lor nelegiuite si scriind istoria faptelor prea ingrozitoare pentru a fi vazute de ochiul omenesc. „Babilonul cel mare s-a imbatat cu sangele sfintilor.“ Trupurile mutilate ale milioanelor de martiri strigau la Dumnezeu, cerand razbunare asupra puterii apostate.
„Papa Ioan Paul II a cerut iertare pentru razboaiele catolico-protestante din Europa in timpul Contrareformtiunii. „ – U.S. News and World Report, 3 iulie 1995. Evul mediu (epoca intunecoasa). Biblia prezice ca, sub conditiile presante care stau in fata noastra, papalitatea si suporterii ei vor recurge iar la intrebuintarea puterii civile, ca sa-i domine pe disidenti.
Intunecimea maxima
Papalitatea devenise despotul lumii. Regi si imparati se plecau in fata hotararilor pontifului roman. Soarta oamenilor pentru prezent si vesnicie parea a fi sub stapanirea lui. Timp de sute de ani, invataturile Romei fusesera primite fara rezerva pe scara larga, riturile ei fusesera aduse la indeplinire cu respect, sarbatorile ei fusesera pazite peste tot. Clerul ei era onorat si sustinut cu darnicie. Niciodata pana atunci biserica romana nu ajunsese la o demnitate, maretie sau putere mai mare.
Viciu nestapanit
Dar „miezul zilei papalitatii a fost miezul noptii lumii“ (J.A.Wylie – The History of Protestantism, b.1, cap.4). Sfintele Scripturi erau aproape necunoscute nu numai de catre popor, ci si de catre preoti. Ca si fariseii din vechime, conducatorii papali urau lumina care le descoperea pacatele. Legea lui Dumnezeu, masura dreptatii, fiind indepartata, ei exercitau puterea fara masura si practicau viciul fara frau.
Inselatoria, avaritia si desfraul abundau. Oamenii nu se dadeau inapoi de la nici o crima prin care puteau sa castige avere sau pozitie. Palatele papilor si ale prelatilor erau scenele celor mai salbatice dezmaturi. Unii dintre pontifii care domneau erau vinovati de crime atat de revoltatoare, incat conducatorii pamantesti au incercat sa detroneze pe acesti demnitari ai bisericii, ca fiind monstri prea josnici pentru a mai putea fi ingaduiti. Timp de veacuri, Europa n-a facut nici un progres in literatura, arte sau civilizatie. O paralizie morala si intelectuala cazuse peste crestinatate.
Reformatorii protesteaza
Lipsa de cunostinta a Cuvantului lui Dumnezeu i-a permis papalitatii sa domine lumea in timpul epocii intunecoase (Evul mediu).Catre sfarsitul acestei epoci, cand s-a dezvoltat cunostinta Cuvantului lui Dumnezeu, oamenii au inceput sa protesteze impotriva erorilor prevalente in acel timp. Acesti protestanti au scuturat lanturile erorii si ale superstitiei, si au inceput sa permita luminii Cuvantului lui Dumnezeu sa lumineze. Acesti oameni au fost numiti protestanti, pentru ca, asa cum au inteles adevarul Cuvantului lui Dumnezeu, au vazut ca trebuie sa protesteze si sa se opuna erorilor catolicismului, daca voiau sa fie credinciosi lui Dumnezeu. Cunostinta Cuvantului lui Dumnezeu a fost iar pierduta.
„La 24 August 1527, romano-catolicii din Franta, printr-un plan aranjat mai dinainte, sub influenta iezuitica, au ucis 70.000 de protestanti in timp de doua luni. Papa s-a bucurat cand a auzit stirea despre succesul actiunii.“ – Western Watchman, 21 noiembrie 1912 (catolic).
Compara intelegerea reformatorilor despre papalitate cu convingerile generatiei noastre moderne. „Din cauza profesarii credintei contrare bisericii de la Roma, istoria consemneaza ca au fost martirizati mai mult de o suta de milioane de oameni.“– Brief Bible Readings, page 16.
Papalitatea denuntata
Martin Luther a zis: „Stiu ca papa este Antihristul, ca tronul lui este insusi tronul lui Satana. Papalitatea este vanatoarea generala, comandata de pontiful roman, cu scopul de a incolti si a distruge suflete.“
Charles Spurgeon a zis:„Trebuie sa avertizam cu curaj chibzuit pe aceia care au o inclinatie spre erorile Romei; trebuie sa le spunem despre faptele negre ale papalitatii.“
John Knox a zis ca ,,papa este adevaratul antihrist.”
John Wesley a zis despre papa: „El este in mod categoric omul faradelegii, pentru ca el sporeste tot felul de pacate, fara masura.”
John Calvin a zis: ,,Il numim Antihrist pe pontiful roman.”
Protestantii uita trecutul
Descendentii credinciosilor martiri au uitat astazi de ce se numesc protestanti. Considerati urmatoarele: „A sosit timpul ca protestantii sa se duca la pastor (papa) si sa zica: ‚Ce sa facem ca sa revenim acasa?” – Dr. Robert Schuller, Los Angeles Herald Examiner, 19 sept. 1987.
„Conducatori de biserici americane protestane si ortodoxe de est, care s-au intalnit vineri cu papa Ioan Paul al II -lea, au salutat prima lor discutie reprezentativa ca o piatra de hotar pe calea spre o unitate mare… Rev. Donald Jones, un metodist uniiert si seful departamentului studiilor religioase al Universitatii din Carolina de sud, a numit-o‚ meetingul ecumenic cel mai important al secolului‘… Rev. Paul A. Crow Jr., din Indianapolis, functionar ecumenic al Bisericii Crestine (Ucenicii lui Hristos), a numit-o ‚o zi noua in ecumenism‘, deschizand un viitor in care Dumnezeu‚ ne strange laolalta.‘“ – The Montgomery Advertiser, 2 sept. 1987.
„Daca catolicismul va deveni mai catolic in viitor, ceea ce astept sub prezentul papa, atunci diferentele teologice vor deveni mai ascutite, dar aliantele noastre cu catolicii impotriva culturii lumesti pot deveni mai adanci. Eu, din partea mea, sunt gata pentru negotul in compensatie.“ – David Wells, Eternity Magazine, sept. 1987.
„Invatatura harismatica protestanta despre viata crestina este identica in tel si intentie cu cea catolica. Nu este aceasta semnificativ pentru viitorul crestin ?“ – J.I. Packer, Christianity Today, 22 iune 1992.
Protestantismul si-a uitat originea. El fusese intarit cu binecuvantare ca sa reziste si sa denunte erorile Romei. Acum este voios sa si le insuseasca. Acum, cand intreaga lume se afla la limita asaltului final al Romei, fostii dusmani formeaza aliante. Lumea protestanta a uitat ca este implicata intr-o batalie eterna, si pentru neglijarea lor intentionata a cunostintei, sunt destinati sa fie distrusi.
Pasajele de mai sus ale acestei publicatii au fost extrase din cartea Marea Lupta (Tragedia Veacurilor)pe care o gasiti pe blogul meu.
Cercetati temele care arata multe aspecte necunoscute ale luptei dintre bine si rau. Aceasta lucrare explica evenimentele majore din timpul erei crestine, care conduc la punctul culminant iminent al istoriei. O documentare istorica si scripturala completa. Milioane de exemplare vandute in toata lumea.
Ca sa intelegi unde duce papalitatea, priveste la istoria trecutului ei.
Inchinarea la paganism
Descoperitorul ratacirii fiind indepartat, Satana lucra dupa cum ii era voia. Profetia afirma ca papalitatea urma sa „se incumete sa schimbe vremile si legea“ (Dan. 7,25). Aceasta lucrare n-a fost o actiune usoara. Pentru a oferi convertitilor de la paganism un inlocuitor pentru inchinarea la idoli, si in felul acesta sa-i incurajeze a primi cu numele crestinismul, inchinarea la chipuri si la moaste a fost introdusa treptat in serviciul divin crestin. Decretul unui consiliu general a stabilit in cele din urma acest sistem de idolatrie. Pentru a completa lucrarea hulitoare, Roma s-a incumetat sa scoata din Legea lui Dumnezeu porunca a doua, care opreste inchinarea la chipuri, si sa imparta porunca a zecea in doua, pentru a pastra numarul.
Compromisul continua
Dar spiritul de cedare fata de paganism a deschis calea pentru o alta dispretuire a autoritatii cerului. Satana, lucrand prin conducatorii neconsacrati ai bisericii, s-a amestecat si in porunca a patra si a incercat sa indeparteze vechiul Sabat, ziua pe care Dumnezeu a binecuvantat-o si a sfintit-o (Gen. 2,2.3), iar in locul lui sa inalte sarbatoarea pazita de pagani ca „venerabila zi a soarelui“. La inceput, aceasta schimbare n-a fost incercata pe fata. In primele veacuri, Sabatul cel adevarat a fost tinut de toti crestinii. Ei erau gelosi pe onoarea lui Dumnezeu si, crezand ca Legea Sa este de neschimbat, au pazit cu ravna sfintenia preceptelor ei. Dar Satana a lucrat cu o mare subtilitate prin agentii lui pentru a-si atinge scopul. Pentru ca atentia poporului sa poata fi atrasa asupra duminicii, aceasta a fost declarata ca sarbatoare in cinstea invierii lui Hristos.
Slujbe religioase au fost tinute in ea; era totusi privita ca o zi de recreare, Sabatul fiind inca pazit cu sfintenie. Spre a pregati calea pentru lucrarea pe care planuise sa o indeplineasca, Satana ii facuse pe iudei, inainte de venirea lui Hristos, sa impovareze Sabatul cu cele mai stricte pretentii, facand din pazirea lui o povara. Acum, folosind lumina falsa in care reusise sa-l faca a fi privit, a aruncat ocara asupra lui ca fiind o institutie evreiasca. In timp ce crestinii in general continuau sa pazeasca duminica drept o sarbatoare a bucuriei, i-a condus sa faca din Sabat o zi de post, o zi de amaraciune si tristete, pentru a-si arata ura fata de iudaism.
Schimbarea cutezatoare
In prima parte a sec. al IV-lea, imparatul Constantin a emis un decret care facea din duminica o sarbatoare publica in intregul Imperiu Roman. Ziua soarelui a fost cinstita de catre supusii lui pagani si a fost onorata de crestini; politica imparatului era aceea de a uni interesele adverse ale crestinismului si paganismului. El a fost indemnat sa faca acest lucru de catre episcopii bisericii care, inspirati de ambitii si insetati de putere, au inteles ca, daca va fi pazita aceeasi zi atat de catre crestini, cat si de pagani, aceasta va usura primirea cu numele a crestinismului de catre pagani si in felul acesta puterea si gloria bisericii vor creste. Dar, in timp ce multi crestini tematori de Dumnezeu erau condusi treptat sa primeasca duminica, ziua întâi a saptamânii, ca avand un anume grad de sfintenie, ei socoteau inca Sabatul cel adevarat ca sfintit Domnului si-l pazeau, in ascultare de porunca a patra.
Arhiamagitorul nu-si terminase lucrarea. El s-a hotarat sa adune lumea crestina sub steagul sau si sa-si exercite puterea prin loctiitorul lui, pontiful cel mandru, care pretindea ca este reprezentantul lui Hristos. Prin paganii pe jumatate convertiti, prin prelatii ambitiosi si prin credinciosii iubitori de lume, si-a indeplinit planul. Din timp in timp, au fost tinute mari concilii, in care erau convocati demnitari ai bisericii din toata lumea. Aproape in fiecare conciliu, Sabatul pe care Dumnezeu il instituise era coborat din ce in ce mai mult, in timp ce duminica era in aceeasi masura inaltata. In felul acesta, sarbatoarea pagana a ajuns in cele din urma sa fie onorata ca o institutie divina, in timp ce Sabatul biblic a fost declarat o ramasita a iudaismului, iar pazitorii lui au fost declarati blestemati.
Sigiliul Creatorului schimbat
Marele apostat reusise sa se inalte „mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu sau de ce este vrednic de inchinare“ (2 Tes. 2,4). „Duminica este o institutie catolica, si pretentia de a o pazi nu poate fi sustinuta decat pe baza principiilor catolice… De la inceputul pana la sfarsitul Sfintei Scripturi nu exista nici un pasaj care sa justifice transferul zilei de inchinare publica saptamanala din ultima zi a saptamanii la prima.“– Catholic Press, Sydney, Australia, August 1900.
Adevaratul Sabat a fost tinut in primele secole de toti crestinii.
„Nici un protestant, care are o cunostinta competenta de istorie, nu pune la indoiala faptul ca biserica Romei a varsat mai mult sange nevinovat decat orice alta institutie care a existat vreodata in omenire… Este imposibil sa ne formam o conceptie completa despre multitudinea victimelor ei.“ – W.E. Lecky, Istoria aparitiei si influenta spiritului rationalismului in Europa, vol. 2, pag. 32, editia 1910. „A fost estimata … o medie de 40.000 omoruri religioase pentru fiecare an de existenta a papalitatii.“ – John Dowling, Istoria romanismului, paginile 541-542.
El indraznise sa schimbe singurul precept al Legii divine care indreapta fara gres toata omenirea catre viul si adevaratul Dumnezeu. In porunca a patra, Dumnezeu este descoperit ca fiind Creatorul cerului si al pamantului si prin aceasta Se deosebeste de toti zeii falsi. Deoarece era o amintire a lucrarii de creatiune, ziua a saptea a fost sfintita ca zi de odihna pentru om. Ea a fost destinata sa pastreze continuu in mintile oamenilor pe viul Dumnezeu ca izvor al existentei si ca obiect de inchinare si adorare. Satana se lupta sa-i intoarca pe oameni de la devotamentul lor fata de Dumnezeu si de la ascultarea de Legea Sa; de aceea isi indreapta eforturile indeosebi impotriva poruncii care arata pe Dumnezeu ca Creator.
Protestantii sustin acum ca invierea lui Hristos in ziua duminicii a facut din ea Sabatul crestin. Dar dovezi din Scriptura lipsesc. Nici o onoare de felul acesta n-a fost data zilei acesteia de catre Hristos sau apostolii Sai.
De la Roma Pagana la Roma Papala
In veacul al saselea, papalitatea devenise puternic intemeiata. Scaunul puterii ei a fost stabilit in cetatea imperiala, iar episcopul Romei a fost declarat cap peste intreaga biserica. Paganismul daduse locul papalitatii. Balaurul daduse fiarei„puterea lui, tronul lui, si o mare stapanire“ (Apoc. 13,2). Si acum au inceput cei 1260 de ani de persecutie papala, prezisi in profetiile lui Daniel si ale Apocalipsei (Daniel 7,25; Apoc. 13,5-7). Crestinii au fost obligati sa aleaga fie sa-si paraseasca integritatea si sa primeasca ceremoniile si inchinarea papala, fie sa-si petreaca viata in inchisoare sau sa sufere moartea pe roata, pe rug sau de securea calaului.
Acum s-au implinit cuvintele lui Isus: „Veti fi dati in mainile lor pana si de parintii, fratii, rudele si prietenii vostri; si vor omori pe multi dintre voi. Veti fi urati de toti din pricina Numelui Meu“ (Luca 21,16.17). Persecutia s-a dezlantuit asupra celor credinciosi cu o mai mare furie decat oricand mai inainte, iar lumea a devenit un imens camp de lupta. Pentru sute de ani, biserica lui Hristos si-a gasit scapare in izolare si intuneric. Caci zice profetul: „Si femeia a fugit in pustie, intr-un loc pregatit de Dumnezeu, ca sa fie hranita acolo o mie doua sute saizeci de zile“ (Apoc. 12,6).
Incepe epoca intunecoasa
Inaltarea la putere a bisericii Romei a marcat inceputul Evului Intunecat. Pe masura ce puterea ei crestea, intunericul devenea mai profund. Credinta a fost transferata de la Hristos, temelia cea adevarata, la papa de la Roma. In loc sa se increada in Fiul lui Dumnezeu pentru iertarea pacatelor si pentru mantuirea vesnica, oamenii priveau la papa, la preotii si prelatii carora el le daduse autoritatea. Ei erau invatati ca papa era mijlocitorul lor pamantesc, ca nimeni nu se putea apropia de Dumnezeu decat prin el; Si ca el statea in locul lui Dumnezeu pentru ei. Pentru motivul acesta trebuia sa i se dea ascultarea pe care o pretindea. O abatere de la cerintele lui constituia un motiv suficient pentru cea mai aspra pedeapsa care venea peste trupurile si sufletele ofensatorilor. In felul acesta, mintile oamenilor erau intoarse de la Dumnezeu catre oameni gresiti, cu defecte si cruzi, ba mai mult, chiar catre printul intunericului, care-si exercita puterea prin ei. Pacatul era mascat intr-un vesmant de sfintenie.
Cand Scripturile sunt indepartate, iar omul ajunge sa se priveasca pe sine ca fiind suprem, trebuie sa ne asteptam numai la inselatorie, amagire si nelegiuire josnica. O data cu inaltarea legilor si traditiilor omenesti, s-a dat pe fata coruptia care totdeauna se naste din indepartarea Legii lui Dumnezeu.
Zile de pericol
Acelea au fost zile primejdioase pentru biserica lui Hristos. Credinciosii purtatori de steag erau fara indoiala putini. Desi adevarul n-a fost lasat fara martori, uneori se parea totusi ca ratacirea si superstitia vor predomina pe deplin, iar adevarata religie va fi izgonita de pe pamant. Evanghelia a fost pierduta din vedere, formele religioase deveneau mai numeroase, iar oamenii erau impovarati tot mai mult cu obligatii riguroase.
Ei nu erau numai invatati sa priveasca la papa ca mijlocitor al lor, dar si sa-si puna increderea in propriile lor fapte, ca ispasire pentru pacat. Pelerinajele lungi, faptele de penitenta, inchinarea la moaste, inaltarea de biserici, altare si morminte sfinte, plata de sume mari pentru biserica – toate acestea si multe altele asemanatoare erau incurajate pentru a indeparta mania lui Dumnezeu sau a asigura favoarea Sa, ca si cand Dumnezeu ar fi fost ca oamenii, care s-ar fi maniat pentru lucruri de nimic sau ar fi fost impacat prin daruri sau fapte de pocainta!
Intunericul parea sa se indeseasca. Inchinarea la chipuri a devenit aproape generala. Candelele ardeau inaintea icoanelor carora le erau inaltate rugaciuni. Obiceiurile cele mai absurde si mai superstitioase predominau. Mintile oamenilor erau atat de cu totul stapanite de superstitie, incat ratiunea parea ca- si pierduse influenta. In timp ce preotii si episcopii erau iubitori de placeri, senzuali si corupti, nu se putea astepta decat ca poporul care privea la ei drept calauze sa fie cufundat in ignoranta si viciu.
Mandrul pontif
Un alt pas spre suprematia papala a fost facut atunci cand, in sec. al XI-lea, papa Grigore al VII-lea a proclamat desavarsirea bisericii romane. Printre afirmatiile pe care le sustinea, era una care declara ca biserica n-a gresit niciodata, nici nu va putea gresi vreodata, dupa Scripturi. Dar aceasta afirmatie nu era insotita de dovezi din Scriptura. Pontiful cel mandru mai pretindea puterea de a-I detrona pe imparati si declara ca nici o hotarare pe care ar fi pronuntat-o el nu putea fi rasturnata de nimeni, ci ca era prerogativa lui aceea de a rasturna hotararile altora.
Cat de izbitor este contrastul dintre mandria aroganta a acestui pontif dispretuitor si blandetea si umilinta lui Hristos, care Se prezinta pe Sine batand la usa inimii, ca sa intre pentru a aduce iertare si pace, si care i-a invatat pe ucenicii Sai:„Oricine vrea sa fie cel dintai intre voi, sa va fie rob“ (Matei 20,27).
Intunerecul se intareste
Veacurile care au urmat au fost martore la o crestere continua a ratacirii in invataturile sustinute de Roma. Chiar si inainte de nasterea papalitatii, invataturile filozofilor pagani captivasera atentia si-si exercitau influenta in biserica. Multi dintre cei care sustineau ca sunt convertiti se tineau inca de invataturile filozofiei lor paganesti si nu numai ca ei continuau sa le studieze, dar le impuneau si altora, socotindu-le mijloace de a-si extinde influenta printre pagani. Rataciri serioase au fost introduce in felul acesta in credinta crestina. Printre cele mai de frunte erau credinta in nemurirea naturala a omului si constienta lui in moarte. Aceasta invatatura a pus temelia pe care Roma si-a intemeiat invocarea sfintilor si adorarea fecioarei Maria. Din aceasta a izvorat si ratacirea cu privire la chinurile vesnice pentru cel care ramane nepocait, care a fost incorporata de timpuriu in doctrina papala.
Atunci a fost pregatita calea pentru introducerea unei alte nascociri a paganismului, pe care Roma a numit-o purgatoriu si a folosit-o pentru a ingrozi multimile credule si superstitioase. Prin aceasta ratacire se afirma existenta unui loc de tortura, in care sufletele acelora care n-au meritat condamnarea vesnica trebuie sa sufere pedeapsa pentru pacatele lor si din care, dupa ce sunt eliberate de necuratie, sunt primite in ceruri.
Pasajele de mai sus ale acestei publicatii au fost extrase din cartea Marea Lupta (Tragedia Veacurilor)pe care o gasiti pe blogul meu.
Cercetati temele care arata multe aspecte necunoscute ale luptei dintre bine si rau. Aceasta lucrare explica evenimentele majore din timpul erei crestine, care conduc la punctul culminant iminent al istoriei. O documentare istorica si scripturala completa. Milioane de exemplare vandute in toata lumea.
e Statele Unite si/sau Natiunile Unite sa calmeze conflictele din lumea de azi, care par fara sfarsit ? Ce carari vor fi urmate in incercarile de a aduce pace in mijlocul nelinistei sociale, politice si religioase actuale a lumii ? Va fi stabilita in zilele noastre o noua ordine mondiala sau un sistem de guvernamant, intr-un efort de a recastiga stabilitatea relativa a imperiilor mondiale trecute ?
Mesaje_Ceresti 