De Ce Este Cinstita Ziua Intai A Saptamanii In Locul Sabatului Biblic?

Potrivit indicatiei date in Sfintele Scripturi, la inceput au fost create cele sase zile de lucru, fara ca vreuna dintre ele sa fi primit vreo denumire. Ultima creata, ziua a saptea, a fost numita de Creator, Sabat, care in limba ebraica inseamna odihna, deci Domnul Sabatului inseamna Domnul odihnei, asa cum este mentionat si in cartea: Leturgica sau Serviciul divin al Bisericii Ortodoxe, scrisa de ieromonarhul Gabriel Rascanu, in anul 1876: ,,Sambata si-a luat inceputul sau, ca lege divina morala, o data cu lumea; astfel ni se spune in Geneza ca Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea si a sfintit-o pe ea, caci in acea zi S-a odihnit de toate lucrarile pe care le facuse, pentru care ziua aceea s-a si numit sambata, adica zi de odihna sau sarbatoare…” (pag. 85) Cum s-a ajuns ca cele sase zile ale saptamanii sa primeasca fiecare cate o denumire?

Este indeobste cunoscut ca paganii din toate timpurile nu s-au inchinat adevaratului Dumnezeu, ci zeilor care, credeau ei, au creat si conduc universul. Printre acestia, cel mai mare zeu ei socoteau a fi Soarele pe care-l considerau creatorul universului, el, luminatorul zilei, care atunci cand rasare, toata natura se inveseleste, se dezvolta, creste si rodeste. Pentru acest motiv, ei si-au construit templele lor paganesti, cu altarele spre rasaritul soarelui, pentru a-i aduce inchinare in momentul cand zeul deschide ochii, pentru ca toata ziua sa fie satisfacut si multumit. Acest obicei a fost insusit, dupa cateva sute de ani de la inaltarea lui Isus si pana in ziua de astazi, de catre unele biserici care sustin ca slujesc lui Dumnezeu, dar cu altarele spre rasaritul soarelui. Fiind socotit primul si cel mai important zeu din univers, caldeo-babilonienii, cu mai mult de 1500 de ani inainte de venirea lui Isus, numesc prima zi a saptamanii cu numele de Ziua Soarelui, primul lor zeu.

,,Cel mai insemnat izvor pentru studiul oranduirii economice si sociale a Babilonului este renumita colectie de legi ale regelui Hammurabi (anii 1792-1750 i.e.n), scrisa pe o coloana de bazalt, avand caractere cuneiforme arhaice. Acest monument foarte insemnat de scriere babiloniana arhaica a fost gasit de invatatul francez Morgan, in anul 1901, la Susa. Pe capatul de sus al coloanei, este reprezentat Hammurabi stand in genunchi in fata zeului Soare, Samas, asezat pe tron. Restul coloanei este acoperita de textul cuneiform care contine 247 articole de legi”(vezi Avdiev, Istoria Orientului Antic, pag. 50, Editura Stiintifica, 1956).

Din acele vremuri, toate zilele saptamanii au primit cate o denumire, dupa ordinea si insemnatatea zeilor la care acesti pagani se inchinau, denumire care este pastrata pana in ziua de astazi, asa cum urmeaza: Primul zeu era Soarele, deci, prima zi a saptamanii s-a numit Ziua Soarelui. Al doilea era Luna, care lumina noaptea, deci a doua zi s-a numit Ziua Lunii, adica luni; a treia zi marti, ziua zeului Marte;  a patra miercuri, ziua zeului Mercur; a cincea joi, ziua zeului Joe sau Jupiter; a sasea vineri, ziua zeitei Venera; a saptea sambata, sau Sabat, sau odihna, luat de unele popoare din Scripturi, ca: italienii, spaniolii, romanii, rusii, iar alte popoare, ca: englezii, latinii si altii, denumirea de ziua lui Saturn, o alta zeitate antica, toate aceste sapte zeitati reprezentand corpuri ceresti la care anticii s-au inchinat (vezi George Stanila, Sisteme calen-daristice, pag. 109-111, Editura Stiintifica si Enciclo-pedica, Bucuresti, 1980).

De remarcat este ca aceste denumiri ale zilelor au trecut la toate popoarele antice care s-au succedat unele dupa altele, ca: babilonienii, medo-persanii, grecii si romanii, care, pe rand, au stapanit popoarele. In mod deosebit, Europa, care timp de secole a fost stapanita de romani, a primit atunci si doctrina lor pagana, complet in afara Scripturilor, afectandu-i, cu regret spus, chiar si pe foarte multi cercetatori ai acestei Carti minunate, asa cum vom vedea in continuare.

Pentru ca poporul evreu a fost intotdeauna afectat de aceste mentalitati paganesti primejdioase, si a avut tendinta de a-I intoarce spatele lui Dumnezeu, Creatorul lor, cu 1500 de ani inainte de venirea Mantuitorului, El ii porunceste lui Moise sa scrie: Deut. 4:19 – Vegheaza asupra sufletului tau, ca nu cumva, ridicandu-ti ochii spre cer, si vazand soarele, luna si stelele, toata ostirea cerurilor, sa fii tarat sa te inchini inaintea lor si sa le slujesti: caci acestea sunt lucruri pe care Domnul Dumnezeul tau le-a facut si le-a impartit ca sa slujeasca tuturor popoarelor, sub cerul intreg.

Pentru ca sa nu se asemene cu paganii care-si construisera templele cu altarul spre rasarit, poporul lui Dumnezeu de alta data a primit porunca sa construiasca cortul, si mai tarziu templul, exact invers, adica cu intrarea spre rasarit si cu altarul sau Sfanta Sfintelor spre apus, asa cum sta scris: Ezec. 8:16-18 – Si m-a dus in curtea dinauntru a Casei Domnului. Si iata ca la usa Templului Domnului, intre pridvor si altar, erau aproape douazeci si cinci de oameni, cu spatele intors spre Templul Domnului si cu fata spre rasarit; si se inchinau inaintea soarelui spre rasarit. (vers. 16) Si El mi-a zis: Vezi, fiul omului? Este prea putin oare pentru casa lui Iuda ca savarsesc ei uraciunile pe care le savarsesc aici? Trebuia sa mai umple si tara cu silnicie si sa nu inceteze sa Ma manie? Iata ca ei isi apropie ramura de nas! (vers. 17) De aceea si Eu voi lucra cu urgie; ochiul Meu va fi fara mila si nu Ma voi indura; chiar daca vor striga in gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta. (vers. 18)

De remarcat este ca toti acesti inchinatori trebuiau pedepsiti cu moartea, potrivit poruncii lui Dumnezeu (vezi Deuteronomul 17:2-7 –Se va gasi poate in mijlocul tau, intr-una din cetatile pe care ti le da Domnul Dumnezeul tau un barbat sau o femeie care sa faca ce este rau inaintea Domnului Dumnezeului tau, si care sa calce legamantul Lui; care sa mearga dupa alti dumnezei ca sa le slujeasca si sa se inchine inaintea lor, dupa soare, luna sau toata ostirea cerurilor, asa cum eu n-am poruncit. De indata ce vei lua cunostinta si vei afla lucrul acesta, sa faci cercetari amanuntite. Daca lucrul este adevarat, daca faptul este intemeiat, daca uraciunea aceasta a fost savarsita in Israel,  atunci sa aduci la portile cetatii tale pe barbatul sau femeia care va fi vinovat de aceasta fapta rea si sa ucizi cu pietre sau sa pedepsesti cu moartea pe barbatul acela sau pe femeia aceea. Cel vinovat de moarte sa fie omorat pe marturia a doi sau trei martori; sa nu fie omorat pe marturia unui singur martor. Intai mana martorilor sa se ridice asupra lui ca sa-l omoare, si apoi mana intregului popor. Sa scoti astfel raul din mijlocul tau.

Din studiile facute pana in prezent, am vazut ca atat ucenicii, cat si apostolul Pavel n-au tinut aceasta zi a Soarelui si nici adevaratii crestini, dupa ei, timp de cateva secole, asa cum vom studia in continuare. In cartea Leturgica sau Serviciul Divin al Bisericii Ortodoxe, amintita ceva mai inainte, scrisa in 1876 de Gabriel Rascanu, profesor la Facultatea de Teologie, citim: ,,Sambata s-a tinut ca sarbatoare in tot timpul Legii vechi conform poruncii a patra: ‘Adu-ti aminte de ziua sambetei ca s-o sfintesti pre ea”’. Intrerupem pentru o clipa citatul, ca sa fim atenti la o afirmatie insemnata pe care profesorul o face in continuarea citatului luat din documentele antice si care sustine fara gres autoritatea Scripturilor.

,,In fine, sambata s-a celebrat intrucat priveste ca Lege Morala, si in secolele primitive ale crestinismului, dupa cum arata Athanasie: ‘ca acei crestini din Alexandria se aduna in ziua sambetei , nu ca si cum ar fi devotati iudaismului, dar ca sa-L adore pe Isus, Domnul sambetei”” (vezi pag. 94, citat luat din documentul: Athan. homel. de semente, tom. II, pag. 60, editat la Paris in anul 1698). De remarcat este faptul ca Athanasie, care a vorbit despre crestinii din orasul in care locuia, a fost episcopul Alexandriei din Egipt si a trait intre anii 328-373 (vezi O istorie a Romei Antice. Horia Matei, Editura Albatros, 1979, pag. 192)

In primele secole d.Hr. au fost zece imparati romani care, dupa inaltarea lui Isus la cer, i-au persecutat pe crestinii care se inchinau lui Dumnezeu si respectau poruncile Sale, asa cum vom constata putin mai tarziu. primul imparat persecutor a fost Nero care, in anul 67, a taiat capul lui Pavel la Roma, iar al zecelea imparat a fost Diocletian. Acestia au ucis, in acest rastimp milioane de crestini prin aruncarea lor la fiarele salbatice si prin multe alte mijloace de tortura si exterminare.

Dupa acestia, a venit ca imparat al Romei Constantin, supranumit si cel Mare, care, pagan fiind, n-a mai procedat ca inaintasii sai. Pentru ca, cu cativa ani inainte de venirea sa la tron, barbarii incepusera sa atace Imperiul Roman si armatele trebuiau sa tina piept acestora si sa nu alerge dupa crestini, asa cum facusera pana la Constantin, acesta a cautat sa-i impace pe crestini cu paganii, facandu-le favoruri si unora si altora, asa cum prevad nenumaratele documente istorice, ca de exemplu:

,,Toate aceste masuri si altele similare faceau din Constantin capul bisericii, in timp ce cultul pagan continua sa coexiste ca un cult de stat, avandu-l tot pe el ca Pontifex Maximus. Strangand legaturile cu crestinii, invingatorul de la podul Milvius pastra bune relatii si cu Senatul, leaganul paganismului. Posturile de conducere in stat si la Roma continuau sa fie in mainile paganilor. Cu prilejul sarbatorii celor zece ani de domnie (decenalia), din vara anului 315, Constantin renunta la obisnuitele rituri pagane, fapt care a produs stupoare in randul Senatului. Incepand din anul 317, in functiile inalte sunt admisi si crestinii. Curand dupa aceea, chipurile zeilor, cu exceptia zeului Soare, sunt inlocuite pe monede cu inscriptii de caracter neutru , dar si cu semne crestine.  Anumite culte pagane, socotite primejdioase pentru stat sau care aveau loc in secret, sunt interzise, iar in anul 322 chipul zeului Soare dispare definitiv de pe monede.

In anul 321, prima zi a saptamanii cunoscuta sub numele de Ziua Soarelui (Dies Solis), care se va confunda cu ‘Ziua Domnului’ (duminica) sau a ‘Soarelui dreptatii’ (sol justitiae), este declarata ca zi de repaus. Treptat, treptat, cele mai reprezentative forme ale vietii de stat luau un caracter crestin” (vezi Ion Barnea si Octavian Iliescu, Constantin cel Mare, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1982, pag. 42, citat luat de autori din: J. Vogt, op.cit.,  pag. 181-184).

In urmatoarele doua citate, gasim exact acelasi ordin dat de imparatul Constantin Cel Mare in anul 321 pentru schimbarea zilei de odihna, din ziua a saptea – Ziua Domnului, in ziua intaia – Ziua Soarelui. ,,In anul 29 sau 30, este data crucificarii, din ordinul prefectului roman al Iudeei, Pontius Pilatus, a lui Isus din Nazaret, predicator religios din Galilea” (vezi Horia Matei, O istorie a Romei Antice, 1979, pag. 128). ,,Constantin Cel Mare introduce duminica (Dies Solis) ca zi de sarbatoare in Imperiu, in anul 321 (Idem, pag. 190).

,,Credinciosii socoteau ca saptamana de sapte zile a fost stabilita de Insusi Dumnezeu, care sase zile a lucrat, iar a saptea zi S-a odihnit. De aceea Biblia interzicea cu strictete sa se lucreze in ziua a saptea – sambata – care este sfanta, fiind inchinata Domnului. Aceasta zi era considerata sarbatoare de catre crestini si evrei. Imparatul roman Hadrian (sec. II e.n) a interzis crestinilor sa sarbatoreasca ziua de sambata, ziua de odihna fiind cea imediat urmatoare, adica duminica – ziua Soarelui. In anul 321, imparatul roman crestinat, Constantin cel Mare, a legalizat aceasta zi ca sarbatoare a Domnului, ea devenind prima zi a saptamanii, sub numele de ‘dies Domini’, duminica, cand oamenii nu lucraü” (vezi George Stanila, Sisteme calendaristice, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1980, pag. 110).

In acest ultim citat, remarcam ca imparatul Hadrian, in secolul al doilea, i-a persecutat pe crestinii care tineau sambata. Se pune intrebarea: pe cine a mai persecutat imparatul Hadrian daca, potrivit sustinerii multora, apostolii si dupa aceea crestinii din timpul lui si chiar dupa el au sarbatorit ziua intaia a saptamanii – Ziua Soarelui, in cinstea invierii lui Isus, deci ziua lor, a paganilor? La aceasta intrebare sa raspundem noi, toti crestinii nou testamentari. ,,Evreii au folosit saptamana de sapte zile care purta numere de ordine 1-6, numai ziua a saptea fiind numita ‘Sabat’(Idem, pag. 112)

Din tot ce am studiat pana acum, reiese cat se poate de clar, desigur daca dorim din toata inima sa cunoastem purul adevar, ca sambata, ca zi de odihna, n-a fost schimbata de nici unul dintre apostoli, asa cum ne lamuresc Scripturile, si nici adevaratii crestini dupa inaltarea lui Isus, despre acestia ne vorbeste si Leturgica Bisericii Ortodoxe la pag. 94, citat prezentat mai inainte.

Ei au pastrat sambata, ,,intrucat priveste ca lege morala, si in secolele primitive ale crestinismului; desigur aceasta pana la Constantin cel Mare, care in anul 321 d.Hr. a schimbat ziua de odihna, sambata, stabilita si sfintita de Dumnezeu, cu ziua intai a saptamanii, adica Ziua Soarelui. Desi nescripturistica, ziua aceasta a fost si este ina acceptata de majoritatea omenirii pana in ziua de astazi, cinstind-o la fel  ca toti aceia care, mii de ani, s-au inchinat Soarelui si nu Creatorului lui (vezi Deuteronomul 4,19; 17,2-5; Romani 1,25).

Pentru a demonstra ca nu multimea oamenilor este calauza dupa care trebuie sa ne conducem in pastrarea principiilor lui Dumnezeu, ci Sfintele Scripturi, Isus personal declara: Matei 22:29 –Drept raspuns, Isus le-a zis: Va rataciti! Pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Matei 7:13-14 – Intrati pe poarta cea stramta. Caci larga este poarta, lata este calea care duce la pierzare, si multi sunt cei ce intra pe ea. Dar stramta este poarta, ingusta este calea care duce la viata, si putini sunt cei ce o afla. Marcu 7:7 – Degeaba Ma cinstesc ei, dand invataturi care nu sunt decat niste porunci omenesti.

O dovada in plus a cinstirii Zilei Soarelui este si faptul ca unele popoare care n-au origine latina – cum sunt germanii care numesc duminica Sonntag, iar englezii si americanii Sunday – pana in ziua de astazi o numesc Ziua Soarelui. De la Constantin incoace, crestinatatea, care a acceptat schimbarea Zilei Domnului – Sabatul, in Ziua Soarelui – Dies Solis, a socotit ca aceasta denumire nu mai este potrivita si, prin reprezentantii ei, a schimbat numele din Ziua Soarelui – Dies Solis, in Ziua Domnului – Dies Domini, duminica de astazi.

De aceea, in declaratiile sale oficiale, biserica romana declara ca schimbarea facuta este semnul autoritatii ei, asa cum se gaseste scris si in Doctrinal Catechism alcatuit de Keenau si care precizeaza: ,,Intrebare: Poti dovedi cu ceva ca biserica are putere sa porunceasca sarbatori? Raspuns: Daca nu ar avea aceasta putere, nu ar fi putut face ceea ce admit toate religiile crestine moderne, cu ea impreuna, adica nu ar fi putut pune tinerea duminicii, ziua intaia a saptamanii, in locul tinerii sambetei , ziua a saptea, schimbare in favoarea careia nu exista nici un semn in Scriptura„” (pag. 174).

Daca aceasta biserica pretinde ca schimbarea zilei de odihna este semnul autoritatii ei, cu atat mai interesati trebuie sa studiem Scripturile ca sa descoperim in ele care a fost dintotdeauna, si este si astazi, semnul autoritatii lui Dumnezeu pentru om: Ezechiel 20:11,12,20 – Le-am dat legile Mele si le-am facut cunoscut poruncile Mele, pe care trebuie sa le implineasca omul ca sa traiasca prin ele. (vers. 11) Le-am dat si Sabatele Mele, sa fie ca un semn intre Mine si ei, pentru ca sa stie ca Eu sunt Domnul care-i sfintesc. (vers. 12) Sfintiti Sabatele Mele, caci ele sunt un semn intre Mine si voi, ca sa stiti ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru! (vers. 20)

Referindu-se la aceste texte, multi ar putea spune ca semnul Sabatului, fiind scris in Vechiul Testament a fost dat numai pentru evrei si nicidecum pentru crestinii nou testamentari. Desi aceasta sustinere gresita a mai fost reamintita pana acum, o mai reamintim pentru intarirea ideii ca, de la prima pagina pana la ultima, Scriptura a fost inspirata si scrisa pentru omul din toate timpurile, caci Isus zice:

Cercetati Scripturile, pentru ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica, dar tocmai ele marturisesc despre Mine (Ioan 5,39). Cand Isus a spus aceste cuvinte, nu era nici un rand scris din Noul Testament; iar cand Pavel a scris: Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna (2Timotei 3,16-17), pe vremea lui nu era in intregime alcatuit Noul Testament, pentru ca unele carti, ca de exemplu Apocalipsa, cele trei epistole si evanghelia lui Ioan au fost scrise de acesta cand era exilat pe insula Patmos, aproape patruzeci de ani dupa ce a scris Pavel. Si chiar daca ar fi fost alcatuit Noul Testament, Pavel declara in textul de mai sus ca toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos…

Este indeobste cunoscut ca cei care resping Vechiul Testament nu pot intelege cu nici un chip prevederile Noului Testament, asa cum scrie apostolul: Dar ei au ramas greoi la minte: caci pana in ziua de astazi, la citirea Vechiului Testament, aceasta marama ramane neridicata, fiindca marama este data la o parte in Hristos. Da, pana astazi, cand se citeste Moise, ramane o marama peste inimile lor. (2 Corinteni 3,14-15)

Din expunerea de mai sus, intelegem ca Dumnezeu are un singur semn intre El si om, pe acest pamant, si acesta este Sabatul zilei a saptea, conform poruncii a patra din Decalog, Lege pe care Isus a venit s-o implineasca si nicidecum s-o desfiinteze. (Matei 5,17-18)

Intelegem insa ca mai exista un semn distinct intre biserica aceea, care l-a acceptat dupa trei secole de la Isus si pe care-l declara a fi semnul autoritatii ei, si un mare numar de pamanteni care, pe parcursul veacurilor, si l-a insusit, impreuna cu bisericile lor.

Acest semn este ziua intai a saptamanii, sau duminica, sau Ziua Soarelui, denumire data de unele popoare acestei zile, pana astazi. In opozitie cu semnul lui Dumnezeu, Scriptura il declara pe acesta a fi semnul fiarei. Aceste doua semne vor avea un mare rol pentru zilele dinaintea revenirii lui Isus, Mantuitorul nostru.

Si nu trebuie sa ne surprinda, pentru ca, cu 600 de ani inainte de nasterea lui Isus si cu 300 de ani dupa El, deci aproximativ cu 900 de ani mai inainte de schimbarea Sabatului, proorocul Daniel face o profetie care ne uimeste: Daniel 7:25 – El va rosti vorbe de hula impotriva Celui Preainalt, va asupri pe sfintii Celui Preainalt si se va incumeta sa schimbe vremurile si legea; si sfintii vor fi dati in mainile lui timp de o vreme, doua vremuri si o jumatate de vreme. Vedem ca, dupa aproximativ 900 de ani, profetia lui Daniel s-a implinit intocmai ca toate celelalte profetii, schimbandu-se semnul lui Dumnezeu cu semnul autoritatii bisericii care, potrivit acestei profetii, avea sa-i asupreasca pe sfintii Celui Preainalt timp de o vreme, doua vremi si o jumatate de vreme, care inseamna 42 de luni (Apocalipsa 13,5) sau 1260 de zile (Apocalipsa 12,6) si, potrivit lui Ezechiel 4,6, inseamna 1260 de ani.

Aceasta perioada a inceput in anul 538, cand biserica, potrivit decretului din anul 533 al lui Iustinian, imparatul Romei, si-a insusit, pe langa puterea religioasa pe care o avea deja, si, puterea politica, prerogative pe care le-a avut timp de 1260 de ani, pana cand, in anul 1798, Bertier, generalul lui Napoleon Bonaparte, l-a luat prizonier pe seful bisericii si l-a dus la Avignon, in sudul Frantei, unde a murit, pierzand astfel puterea politica de a avea suprematie asupra Europei apusene si a-si da avizul pentru incoronarea regilor ei. Implinindu-se prin excelenta aceasta profetie a lui Daniel, toti sfintii Celui Preainalt care n-au acceptat semnul autoritatii bisericii si doctrina ei au avut de suferit teribila Inchizitie, asa cum ne-o descrie istoria pe toata durata acestei perioade de 1260 de ani. O alta indicatie valoroasa, pe care o precizeaza proorocul Daniel, este prima parte a versetului 25 scris mai sus, pentru a se sti despre cine este vorba si care sunt vorbele de hula impotriva Celui Preainalt.

Biserica aceea care, in decursul veacurilor, a declarat ca duminica este semnul autoritatii ei, semn pe care, pe parcurs, crestinatatea si l-a insusit in general, aceasta biserica, prooroceste Daniel, va rosti vorbe de hula, prin reprezentantii ei, impotriva Celui Preainalt. Titlul de Vicarius Filii Dei, detinut de capul bisericii timp de veacuri, titlu la care s-a referit si Daniel, si care tradus din limba latina inseamna Loctiitorul Fiului lui Dumnezeu, reflecta aceasta, desi Isus a declarat ca Tatal il va trimite pe Duhul Sfant in Numele Lui (Ioan 14,26)

Ioan, apostolul Domnului, mentioneaza la sfarsitul Scripturii acelasi lucru, chiar si mai mult, si inspirat scrie: Apocalipsa 13:17-18 – Si nimeni sa nu poata cumpara sau vinde fara sa aiba semnul acesta, adica numele fiarei sau numarul numelui ei. Aici e intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei. Caci este un numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase. Si, ca sa-l putem socoti, mai scriem odata titlul fiarei, mai sus mentionat, astfel:

V – 5                                     F –  –                                     D – 500

I – 1                                       I – 1                                      E –   –

C – 100                                 L – 50                                  I –  1__

A –  –                                      I – 1                                              501

R –  –                                      I – 1_                                               112+

I – 1                                             53                                                  53

U – 5                                                                                                    501

S –  -___                                                                                 TOTAL: 666

112

Cunoastem ca unele litere din alfabetul latin au fost socotite de acestia si ca cifre, asa cum mi le-am insusit si noi ca popor in diferite situatii, ca de exemplu, numarul lunilor din an etc. Acest titlu latinesc, transformat in cifre arabe, da, dupa cum vedem, exact numarul 666 si, ca sa nu avem nici un dubiu asupra intelegerii lui, ingerul Domnului (Apocalipsa 22,8) ii spune lui Ioan sa scrie ca este un numar de nume de om (Apocalipsa 13,17-18).

In decursul secolelor, acesti conducatori crestini si-au mai insusit, asa cum precizeaza istoria, inca un nume: LATINVS REX SACERDOS, care tradus inseamna: Preot, Rege Latin, titlu care, transformat in cifre arabe, da exact acelasi numar – 666.

Constantin Petcu – O Singura Scriptura De Ce Atatea Religii

Cele 9 Texte din Scripturi care vorbesc despre Ziua Intai A Saptamanii

1. Gen.  1:5 – Dumnezeu a numit lumina zi, iar intunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seara, si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua intai.

Lev. 23:32 – Aceasta sa fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihna, si sa va smeriti sufletele in ziua aceasta; din seara zilei a noua pana in seara urmatoare, sa praznuiti Sabatul vostru.

2. Mat. 28:1 – La sfarsitul zilei Sabatului, cand incepea sa se lumineze inspre ziua dintai a saptamanii, Maria Magdalena si cealalta Marie au venit sa vada mormantul.

3. Marc. 16:2 – In ziua dintai a saptamanii, s-au dus la mormant dis-de-dimineata, pe cand rasarea soarele.

4. Marc. 16:9 – Isus, dupa ce a inviat, in dimineata zilei dintai a saptamanii, S-a aratat mai intai Mariei Magdalena, din care scosese sapte draci.

Sa studiem pe rand aceste texte si sa vedem daca vreunul dintre ele ne arata ca, dupa inaltarea lui Isus la cer, avem obligatia sa sarbatorim ziua intai a saptamanii. Geneza 1:5 – Dumnezeu a numit lumina zi, iar intunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seara, si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua intai si tot asa este scris in Scriptura in continuare, despre toate cele sapte zile ale creatiunii. Desi acest text nu este folosit de nimeni pentru a sustine pazirea zilei intai a saptamanii, il amintim pentru simplul motiv ca el este textul cheie pentru studierea celorlalte opt.

Precizam ca expresia Yom, din limba ebraica veche, reprezinta o zi care incepe la apusul soarelui si care se termina dupa 24 de ore, tot la apusul soarelui, si nicidecum de la ora 0 sau miezul noptii si pana la orele 24 sau miezul noptii din ziua urmatoare. Sfanta Scriptura nu recunoaste o asa zi. Ca exemplu, citim texul din Leviticul 23,32, care vorbeste nu de Sabatul zilei a saptea a saptamanii, ci de un Sabat ceremonial, asa cum am studiat in prezentarile anterioare, in explicatia textului din Coloseni 2.16 –  Nimeni, dar, sa nu va judece cu privire la mancare sau bautura, sau cu privire la o zi de sarbatoare, cu privire la o luna noua sau cu privire la o zi de Sabat; Marcu 16,1 – Dupa ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, si Salome au cumparat miresme ca sa se duca sa unga trupul lui Isus.

Constatam ca acesti evanghelisti, Matei si Marcu, dupa aproximativ douazeci de ani de la inaltarea lui Isus la cer, nu numesc aceasta zi ca fiind ziua Domnului, ci o declara ziua intai a saptamanii.

5. Luc. 24:1 – In ziua intai a saptamanii, femeile acestea, si altele impreuna cu ele, au venit la mormant dis-de-dimineata si au adus miresmele pe care le pregatisera.

De asemenea, doctorul Luca, cel ce a scris evanghelia si Faptele Apostolilor, pe la anul 63 d.Hr., dupa mai mult de treizeci de ani de la inaltarea lui Isus, numeste aceasta zi tot ziua intai a saptamanii si nu ziua Domnului, la fel ca Matei si Marcu.

6. Ioan 20:1 – In ziua dintai a saptamanii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineata la mormant, pe cand era inca intuneric; si a vazut ca piatra fusese luata de pe mormant.

7. Ioan 20:19 –  In seara aceleiasi zile, cea dintai a saptamanii, pe cand usile locului unde erau adunati ucenicii erau incuiate, de frica iudeilor, a venit Isus, a stat in mijlocul lor si le-a zis: Pace voua!

Acest text este folosit de multi, ca sa dovedeasca faptul ca ucenicii s-au adunat in acea zi, ca sa cinsteasca marele eveniment al invierii lui Isus. Si, ca sa intareasca aceasta sarbatoare, chiar Isus a venit in mijlocul lor si le-a spus: ,,Pace voua!”  Remarcam si de data aceasta ca Ioan, dupa saizeci si cinci de ani de la inaltarea Domnului,  numeste ziua aceasta tot ziua intai a saptamanii, si nu ziua Domnului, si tot el apreciaza ca ucenicii nu s-au adunat in acea zi ca s-o sfinteasca, ci, de frica iudeilor, stateau ascunsi cu usile incuiate (vers.19) si nici nu credeau ca Isus a inviat. (Marcu 16,11-14 – Cand au auzit ei ca este viu si ca a fost vazut de ea, n-au crezut-o. Dupa aceea S-a aratat, in alt chip, la doi dintre ei, pe drum, cand se duceau la tara. Acestia s-au dus de au spus lucrul acesta celorlalti, dar nici pe ei nu i-au crezut. In sfarsit, S-a aratat celor unsprezece, cand sedeau la masa; si i-a mustrat pentru necredinta si impietrirea inimii lor, pentru ca nu crezusera pe cei ce-L vazusera inviat; Luca 24,33-35)

Potrivit studiului facut mai inainte, prima intalnire a lui Isus cu cei unsprezece ucenici, dupa invierea Sa, a fost in noaptea cand cei doi ucenici se intorsesera deja de la Emaus si, dupa scripturi, era ziua a doua – luni.

Reamintim si faptul ca multi folosesc si textul din Ioan 20,26, ca sa sustina ca Isus a venit iarasi in mijlocul ucenicilor, cand era si Toma – deci in Duminica Tomii, asa cum e numita azi – pentru a intari cinstirea acestei zile, in locul Sabatului evreiesc. Dar ,,Cum zice Scriptura”? Textul amintit nu mentioneaza ca Isus a venit dupa sapte zile, ci dupa opt zile, aceasta insemnand ca era cel putin luni, daca nu chiar marti.

8. Fapt. 20:7 – In ziua dintai a saptamanii, eram adunati laolalta ca sa frangem painea. Pavel, care trebuia sa plece a doua zi, vorbea ucenicilor si si-a lungit vorbirea pana la miezul noptii.

Iata textul pe care se sprijina toti aceia care sustin ca ucenicii au sarbatorit, dupa inaltarea lui Isus la cer, ziua intai a saptamanii in locul Sabatului, si in mod deosebit apostolul Pavel, randuit de Isus pentru cei dintre neamuri. Sa fie oare acesta adevarul? In primul rand, amintim ca evanghelistul Luca relateaza aceasta intamplare nu pentru frangerea painii, act pe care crestinii de atunci il indeplineau ori de cate ori se intalneau (vezi Fapte 2,46), ci pentru misiunea pe care Pavel a facut-o cu tanarul Eutih pe care l-a readus la viata (vezi Fapte 20,8-12)

Se pune intrebarea: In ce zi s-a dus totusi Pavel l-a Troa ca sa vorbeasca nemurilor? A fost ziua a saptea sau ziua intai?Chiar versetul 7  spune ce declara Pavel: In ziua dintai a saptamanii eram adunati laolalta ca sa frangem painea. Daca citim versetul 6, constatam ca Pavel si cu tovarasii lui se gaseau in Troa deja de sapte zile; a mers in sinagoga in Sabat dupa obiceiul sau (vezi cap. 17,2; 18,4.11), le-a vorbit tot Sabatul si, pentru ca ajungea rar pe la ei, si-a lungit vorbirea pana la miezul noptii; a cazut tanarul Eutih de pe fereastra, de la catul al treilea, biruit de somn, iar Pavel a coborat si l-a readus la viata. El s-a suit iarasi, a frant painea in ziua intai, a mai vorbit pana la ziua si apoi a plecat. El obisnuia ca in ziua intai sa calatoreasca.

De remarcat este faptul ca, daca Pavel ar fi sarbatorit ziua intai cu cei din Troa, asa cum nu era obiceiul lui, si si-ar fi lungit vorbirea pana la miezul noptii, in acest caz, painea ar fi fost franta in a doua zi, adica luni, dar Scriptura nu zice (vers.7): In ziua dintai a saptamanii, eram adunati ca sa frangem painea… Scriptura spune, in Fapte 20,13-21, ca din Troa, Pavel a ajuns, se pare, miercuri la Milet si, in aceasta localitate, el a avut o adunare insemnata cu toti prezbiterii bisericii din partile acelea. Nu s-a auzit vreodata ca o grupare de oamenisa tina miercurea. Chiar daca Pavel ar fi avut i adunare undeva, in ziua intai, acesta fapt nu poate anula cu nici un chip cele aproximativ optzeci si patru de adunari tinute de el in ziua de Sabat pentru neamuri si evrei, asa cum raporteaza Scriptura (Fapte 13,42 – Cand au iesit afara, Neamurile i-au rugat sa le vorbeasca si in Sabatul viitor despre aceleasi lucruri.)

Fapt. 18:4 – Pavel vorbea in sinagoga in fiecare zi de Sabat si indupleca pe iudei si pe greci.

9. 1Cor. 16:2 – In ziua dintai a saptamanii, fiecare din voi sa puna deoparte acasa ce va putea, dupa castigul lui, ca sa nu se stranga ajutoarele cand voi veni eu.

Deci, credinciosii din Corint se gaseau acasa in ziua intai si nu la adunare, iar Pavel trecea in aceasta zi pe la ei ca sa stranga ajutorul pentru saracii din alte biserici.  De notat este si faptul ca Pavel scrie corintenilor pe la anul 57, iar Luca scrie Faptele Apostolilor pe la anul 63, si, dupa cateva zeci de ani de la inaltarea lui Isus, ei numesc aceasta zi, tot ziua intai.

Sunt inca un numar insemnat dintre aceia care sustin ca duminica este ziua a saptea, si nu sambata, si ca Scripturile sectantilor numesc duminica ziua intai a saptamanii. Precizam ca ziua aceasta este numita asa de Scripturile tuturor popoarelor, iar in traducerea in limba romana facuta cu aprobarea data de Sinod, este scris si mai clar in toate cele opt texte pe care le-am studiat din Noul Testament, in care, dupa expresia ,,ziua intai a saptamanii”, este scris in paranteza duminica; de exemplu: Matei 28.1 – La sfarsitul zilei Sabatului, cand incepea sa se lumineze inspre ziua dintai a saptamanii (duminica), Maria Magdalena si cealalta Marie au venit sa vada mormantul.

Constantin Petcu – O Singura Scriptura De Ce Atatea Religii

 

Legea lui Dumnezeu in NT – Atitudinea lui Ioan fata de Legea lui Dumnezeu

1Ioan 2:3-4 – Si prin aceasta stim ca Il cunoastem, daca pazim poruncile Lui. Cine zice: Il cunosc, si nu pazeste poruncile Lui, este un mincinos, si adevarul nu este in el.

Apoc. 21:8 – Dar, cat despre fricosi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, inchinatorii la idoli si toti mincinosii, partea lor este in iazul care arde cu foc si cu pucioasa, adica moartea a doua.

Ioan, ucenicul iubit, exilat pe insula Patmos, scrie cartea Apocalipsa, cele trei epistole ale sale si evanghelia. Ca unul care, impreuna cu ceilalti ucenici, a petrecut trei ani si jumatate la picioarele Invatatorului lor, el a cunoscut perfect atitudinea lui Isus fata de Legea Celor Zece Porunci. In versetele de mai sus acest credincios apostol face o cutremuratoare afirmatie si scrie de asemenea si care va fi si soarta celor care nu asculta de Legea lui Dumnezeu. 

1Ioan 3:22 –  Si orice vom cere vom capata de la El, fiindca pazim poruncile Lui si facem ce este placut inaintea Lui. Dar, in opozitie cu acest verset, inteleptul Solomon scrie: Daca cineva isi intoarce urechea ca sa n-asculte Legea, chiar si rugaciunea lui este o scarba (Proverbe 28,9), o expresie neplacuta pentru noi, oamenii. Este posibil totusi sa pazim poruncile lui Dumnezeu?

 1Ioan 5:2-3 – Cunoastem ca iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea ca iubim pe Dumnezeu si pazim poruncile Lui. Caci dragostea de Dumnezeu sta in pazirea poruncilor Lui. Si poruncile Lui nu sunt grele, pentru ca Pavel, care ridica Legea lui Dumnezeu la rangul cel mai inalt (Asa ca Legea, negresit, este sfanta, si porunca este sfanta, dreapta si buna – Romani 7,12), din experienta personala, declara: Pot totul in Hristos care ma intareste (Filipeni 4,13)

In continuare, Ioan scrie, de pe insula Patmos, tuturor credinciosilor din toate vremurile, care este emblema adevaratilor fii ai lui Dumnezeu, in mijlocul carora sa ne gasim fericirea:

Apocalipsa 12:17 – Si balaurul, [Satana, vezi vers.9], maniat pe femeie [biserica], s-a dus sa faca razboi cu ramasita semintei ei, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si tin marturia lui Isus Hristos.

Si cum vorbeste Isus despre aceasta ramasita?

Matei. 7:13-14 – Intrati pe poarta cea stramta. Caci larga este poarta, lata este calea care duce la pierzare, si multi sunt cei ce intra pe ea. Dar stramta este poarta, ingusta este calea care duce la viata, si putini sunt cei ce o afla.

Ne apropiem cu pasi grabiti de revenirea lui Isus. El vrea sa gaseasca aici o biserica de credinciosi care si-au marturisit toate pacatele si au fost spalati prin sangele Sau, pentru ca sa-i poata prezenta inaintea Tatalui, asa cum scrie Pavel, in Efeseni 5,27: ca sa infatiseze inaintea Lui aceasta Biserica, slavita, fara pata, fara zbarcitura sau altceva de felul acesta, ci sfanta si fara prihana, iar Ioan ni-i descopera pe acesti sfinti si scrie:

Apoc. 14:12 – Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus.

Constantin Petcu – O Singura Scriptura De Ce Atatea Religii

Pentru studiu suplimentar puteti citi cartile de pe blog-ul meu:

Ellen White – Hristos Lumina Lumii – Sabatul

Ellen White – Tragedia Veacurilor – Legea lui Dumnezeu de neschimbat

Ellen White – Tragedia Veacurilor – Conflictul care se apropie

Ellen White – Tragedia Veacurilor – Scripturile, o aparare sigura

Legea lui Dumnezeu in NT – Atitudinea lui Iacov fata de Legea lui Dumnezeu

Iac. 1:22-25 –  Fiti implinitori ai Cuvantului, nu numai ascultatori, inselandu-va singuri. Caci, daca asculta cineva Cuvantul, si nu-l implineste cu fapta, seamana cu un om care isi priveste fata fireasca intr-o oglinda, si, dupa ce s-a privit, pleaca si uita indata cum era. Dar cine isi va adanci privirile in Legea Desavarsita, care este legea slobozeniei, si va starui in ea, nu ca un ascultator uituc, ci ca un implinitor cu fapta, va fi fericit in lucrarea lui.

Iac. 2:10-12 – Caci, cine pazeste toata Legea, si greseste intr-o singura porunca, se face vinovat de toate. Caci, Cel ce a zis: Sa nu preacurvesti, a zis si: Sa nu ucizi. Acum, daca nu preacurvesti, dar ucizi, te faci calcator al Legii; vorbiti si sa lucrati ca niste oameni care au sa fie judecati de o lege a slobozeniei.

Apoc. 14:12 – Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus.

La prima vedere, s-ar parea ca Iacov se contrazice cu Pavel, cand scrie in versetul 25 si capitolul 2,12 despre legea slobozeniei, iar Pavel in Galateni 5,1 scrie ca ea este jugul robiei. este posibil sa se contrazica? Nu! In timp ce Pavel scria galatenilor in capitolul 5,1 si 2 despre taierea imprejur, care facea parte din legea lui Moise si care nu mai insemna nimic (Galateni 6,15 – Caci, in Hristos Isus, nici taierea imprejur, nici netaierea imprejur nu sunt nimic, ci a fi o faptura noua; 1 Corinteni 7,19 – Taierea imprejur nu este nimic, si netaierea imprejur nu este nimic, ci pazirea poruncilor lui Dumnezeu.), Iacov scrie despre Legea lui Dumnezeu – legea slobozeniei -, care este in vigoare, asa cum vom vedea in versetele care urmeaza:

Iac. 2:10-12 – Caci, cine pazeste toata Legea, si greseste intr-o singura porunca, se face vinovat de toate.

Si ca sa stim despre ce porunci este vorba, el da ca exemplu poruncile a saptea si a sasea dintre Cele Zece Porunci, asa cum scrie in continuare: Caci, Cel ce a zis: Sa nu preacurvesti, a zis si: Sa nu ucizi. Acum, daca nu preacurvesti, dar ucizi, te faci calcator al Legii;

Referindu-se la acest text, foarte multi vor pune o intrebare indreptatita: Dar cine este acela care are pretentia ca nu calca nici una dintre Cele Zece Porunci? Nu zice Ioan ca cel ce zice ca n-are pacat se inseala singur si adevarul nu este in el? (1 Ioan 1,8) Intr-adevar, Ioan scrie asa in epistola sa si trebuie sa recunoastem ca acesta este adevarul. Ioan insa clarifica aceasta problema de viata si de moarte pentru noi oamenii, cand, in continuare, in capitolul 2, versetele 1 si 2, scrie: Copilasilor, va scriu aceste lucruri ca sa nu pacatuiti. Dar, daca cineva a pacatuit, avem la Tatal un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihanit. El este jertfa de ispasire pentru pacatele noastre; si nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale intregii lumi.

Din aceste versete, am putea trage o concluzie gresita, ca putem pacatui, deci putem calca Legea lui Dumnezeu fara grija, pentru ca avem la Tatal pe Isus, Mijlocitorul nostru. Oare acesta a vrut sa spuna Ioan? De ce atunci, in versetul 1, precizeaza: Sa nu pacatuiti si de ce oare cu el se uneste si Pavel cand, in Romani 6, 1.2 scrie: Ce vom zice, dar? Sa pacatuim mereu, ca sa se inmulteasca harul? Si, ca sa schimbe conceptia gresita a omului nepasator fata de pacat, tot el continua in versetul 2, ca si cum ne-ar da o porunca: ? Nicidecum! Noi, care am murit fata de pacat, cum sa mai traim in pacat?, Ioan declara clar ca este calcarea Legii lui Dumnezeu (1 Ioan 3,4, trad. Nitulescu).

Si de ce acesti apostoli inspirati scriu categoric sa nu mai pacatuim? Pentru ca, in Romani 6,23, Pavel declara: Fiindca plata pacatului este moartea, dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Hristos, Domnul nostru.

Cat de mare trebuie sa fie pacatul, pentru ca cineva sa piarda viata vesnica? La aceasta intrebare raspunde Ioan, in Apocalipsa 21,27: Nimic intinat nu va intra in ea, nimeni care traieste in spurcaciune si in minciuna; ci numai cei scrisi in Cartea Vietii Mielului.

In acest caz, mai poate fi cineva mantuit? La aceasta intrebare, tot Ioan da un raspuns  minunat: Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire. (1Ioan 1,9)

Aflam din acest text ca, pentru a fi iertati, trebuie neaparat sa ne marturisim pacatele. Si de unde stim ce pacate am facut? Singurul mijloc de a le identifica este Legea lui Dumnezeu, asa cum arata Pavel: Deci ce vom zice? Legea este ceva pacatos? Nicidecum! Dimpotriva, pacatul nu l-am cunoscut decat prin Lege. De pilda, n-as fi cunoscut pofta, daca Legea nu mi-ar fi spus: Sa nu poftesti! (porunca a zecea, Romani 7,7)

Pentru ca Ioan scrie ca Dumnezeu este drept (1Ioan 1,9), apostolul Pavel scrie ca si Legea Lui este dreapta, sfanta si buna (Romani 7,12), pentru ca acesta este  caracterul Lui (Isaia 51,4) Daca toti oamenii sunt pacatosi(Romani 3,12; 5,12), si fiecare dintre noi avem nevoie sa ne marturisim pacatele, pentru a fi iertati, cum trebuie sa facem aceasta marturisire?

,,Adevarata marturisire are totdeauna un caracter deosebit si recunoaste pacatul pe nume. Pacatele pot fi de o asa natura incat trebuiesc marturisite numai lui Dumnezeu; pot fi din cele ce trebuie sa fie marturisite celor carora le-am adus vatamare, sau pot avea un caracter public si deci va trebui sa fie marturisite public. Dar oricum ar fi marturisirea, ea trebuie sa fie categorica, bine definita si la subiect, recunoscand pe nume pacatele de care cel gresit s-a facut vinovat„. (Calea catre Hristos, pag.38/2)

Din citatul de mai sus, reiese clar, si cu atat mai mult din Scriptura, ca atunci cand isi marturisea pacatele asupra mielului care il reprezenta pe Isus, pacatosul trebuia sa zica: ,,Doamne, iarta-ma caci am furat, sau am desfranat, sau am mintit, m-am inchinat la idoli, am calcat Sabatul sau alta poruncadintre cele zece”, si atunci preotul mijlocea pentru el, si acesta era iertat.

Astazi, crestinii, in general, cer iertare lui Dumnezeu si zic: ,,Doamne, am pacatuit si te rog sa ma ierti”, fara sa numeasca pacatul. Aceasta linisteste contiinta lor si-i indreptateste sa calce mai departe Legea lui Dumnezeu. Si chiar daca ei recunosc, in principiu, ca trebuie sa pastreze cele sase porunci de pe tabla a doua, iar crestinii neoprotestanti si primele trei de pe tabla intai, si unii si altii calca, fara nici o mustrare de constiinta, porunca a patra de pe prima tabla, adica Sabatul, zi pe care Creatorul o numeste ziua Lui cea sfanta (Isaia 58,13), si tot El, in noua dispensatiune, vine si declara ca l-a facut pentru OM si nu pentru evreu (Sabatul a fost facut pentru om, iar nu omul pentru Sabat – Marcu 2,27)

Daca un pacat ramane asupra noastra nemarturisit, acesta ne poate condamna la ziua judecatii pentru ca Iacov scrie cat se poate de clar: Sa nu preacurvesti, a zis si: Sa nu ucizi. Acum, daca nu preacurvesti, dar ucizi, te faci calcator al Legii. Sa vorbiti si sa lucrati ca niste oameni care au sa fie judecati de o lege a slobozeniei. (Iacov 2:11-12)

Ioan, de asemenea, scrie ca sfintii nu sunt calcatorii legii, ci cei ce pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus (Apocalipsa 14,12), si nu credinta in Isus, asa cum sustin foarte multi, pentru ca si dracii cred si se infioara (Iac. 2,19), dar nu vor sa asculte de Legea lui Dumnezeu. Este acesta un adevar de care noi trebuie sa tinem seama neaparat?

La intrebarea aceasta, apostolul Pavel raspunde: Caci cei ce au fost luminati odata si au gustat darul ceresc, si s-au facut partasi Duhului Sfant, si au gustat Cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor, si care totusi au cazut, este cu neputinta sa fie innoiti iarasi si adusi la pocainta, fiindca ei rastignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu si-L dau sa fie batjocorit. (Evrei 6,4-6)

De ce avertizeaza Pavel sa nu facem acest grav pacat, adica sa calcam Legea lui Dumnezeu cu buna stiinta? Caci, daca pacatuim cu voia, dupa ce am primit cunostinta adevarului, nu mai ramane nicio jertfa pentru pacate. (Evrei 10,26)

Constantin Petcu – O Singura Scriptura De Ce Atatea Religii

Pentru studiu suplimentar puteti citi capitolul Marturisirea Pacatelor din cartea Calea catre Hristos de Ellen White, carte pe care o puteti gasi pe blogul meu.

 

Legea lui Dumnezeu in NT – A Pazit Pavel Legea lui Dumnezeu, Deci si Sabatul?

Rom. 2:13 – Pentru ca nu cei ce aud Legea sunt neprihaniti inaintea lui Dumnezeu, ci cei ce implinesc Legea aceasta vor fi socotiti neprihaniti.

Rom. 7:22 –  Fiindca, dupa omul dinauntru, imi place Legea lui Dumnezeu

Rom. 8:4 – pentru ca porunca Legii sa fie implinita in noi, care traim nu dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului.

Fapt. 13:13-15 – Pavel si tovarasii lui au pornit cu corabia din Pafos si s-au dus la Perga in Pamfilia. Ioan s-a despartit de ei si s-a intors la Ierusalim. Din Perga si-au urmat drumul inainte si au ajuns la Antiohia din Pisidia. In ziua Sabatului, au intrat in sinagoga si au sezut jos. Dupa citirea Legii si a Prorocilor, fruntasii sinagogii au trimis sa le zica: „Fratilor, daca aveti un cuvant de indemn pentru norod, vorbiti.”

Fapt. 20:7 – In ziua dintai a saptamanii, eram adunati laolalta ca sa frangem painea. Pavel, care trebuia sa plece a doua zi, vorbea ucenicilor si si-a lungit vorbirea pana la miezul noptii.

Multi sustin ca Pavel s-a dus in Sabat si a intrat in sinagoga, pentru ca numai in aceasta zi ii gasea pe evrei adunati, dar la neamuri se ducea in intaia zi a saptamanii, cum scrie in Fapte 20,7. Luca, evanghelistul, lamureste aceasta problema si scrie:

Fapt. 13:42-44 – Cand au iesit afara, Neamurile i-au rugat sa le vorbeasca si in Sabatul viitor despre aceleasi lucruri si nicidecum evreii care. potrivit versetului 45, s-au umplut de pizma si-i batjocoreau. In Sabatul viitor, aproape toata cetatea s-a adunat ca sa auda Cuvantul lui Dumnezeu.

Fapte 16,13 – In ziua Sabatului am iesit afara pe poarta cetatii, langa un rau, unde credeam ca se afla un loc de rugaciune. Am sezut jos si am vorbit femeilor care erau adunate laolalta.

In Scripturi nu sta scris ca Pavel a iesit sa se roagein ziua intai a saptamanii. Textele din Fapte 20,7 si 1 Corinteni 16,1.2, care ar parea ca mentioneaza aceasta, vor fi studiate ceva mai tarziu.

Fapt. 17:2 – Pavel, dupa obiceiul sau, a intrat in sinagoga. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi.

Potrivit acestui text, se pune intrebarea: De ce Pavel a avut acest obicei de a tine Sabatul si celelalte porunci? Textul din 1 Corinteni 11,1, da raspunsul:  ,,Calcati pe urmele mele, intrucat si eu calc pe urmele lui Hristos.” Ori Hristos, dupa obiceiul Sau, in ziua Sabatului a intrat in sinagoga (Luca 4,16). Si, ca sa-i dea o lectie puternica lui Pavel, chiar si noua astazi, El declara: ,,Sa nu credeti ca am venit sa stric Legea sau Prorocii; am venit nu sa stric, ci sa implinesc.” (Matei 5,17) Deci Pavel a calcat pe urmele lui Hristos, asa cum suntem datori sa calcam si noi pe urmele Lui si ale lui Pavel. (1 Corinteni 11,1)

Fapt. 18:4 – Pavel vorbea in sinagoga in fiecare zi de Sabat si indupleca pe iudei si pe greci.

Acest text arata cat se poate de clar care a fost atitudinea lui Pavel fata de Sabat. Aici, in Corint, oras grecesc, el a predicat Evanghelia lui Hristos timp de un an si jumatate (vers.11) si, adunate cu Sabatele mentionate mai sus, totalizam un numar de optzeci si patru de Sabate. Chiar daca ocazional el s-a intalnit, se pare intr-o zi de miercuri, cu unii crestini si prezbiteri ai bisericilor, ca la Milet (Fapte 20,13-16), aceasta adunare intamplatoare nu poate desfiinta cele optzeci si patru de adunari tinute de Pavel in Sabat, dupa obiceiul sau.

Evr. 4:9 – Ramane, dar, o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.

Traducerea acestui text facuta de Cornilescu, asa cum este scris, i-a incurajat pe unii sa creada ca, asa cum Sabatul a fost ziua de odihna pentru evrei, la fel ca Sabatul este ziua intai a saptamanii pentru crestini. In original scrie: Ramane o odihna de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.

Dr. Nitulescu, in titlul care se gaseste deasupra capitolului 4 din Epistola catre Evrei, traduce: Repausul fagaduit evreilor este dat celor ce cred in Hristos, iar versetul 9 este tradus de el astfel: Ramane inca repaus de Sambata pentru poporul lui Dumnezeu.

De remarcat este si faptul ca in Noul Testament tradus de preotul dr. Emil Pascal, tiparit la Paris in 1992, sub ingrijirea Bisericii Catolice, citim acest text astfel: Prin urmare, odihna de sambata a poporului lui Dumnezeu ramane in viitor. Cu acest pasaj incheiem studiul pe care l-am facut numai asupra catorva texte, pentru ca noi astazi sa cunoastem care a fost atitudinea lui Pavel fata de Legea lui Dumnezeu.

Constantin Petcu – O Singura Scriptura De Ce Atatea Religii

 

 

Legea lui Dumnezeu in Noul Testament – Atitudinea lui Pavel fata de Legea lui Dumnezeu

Rom. 2:12-13 – Toti cei ce au pacatuit fara Lege vor pieri fara Lege; si toti cei ce au pacatuit avand Lege vor fi judecati dupa Lege. Pentru ca nu cei ce aud Legea sunt neprihaniti inaintea lui Dumnezeu, ci cei ce implinesc Legea aceasta vor fi socotiti neprihaniti.

Rom. 2:14-15- Cand Neamurile, macar ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, isi sunt singuri lege; si ei dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa in inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gandurile lor, care sau se invinovatesc sau se dezvinovatesc intre ele.

Rom. 2:17-20 –  Tu, care te numesti iudeu, care te rezemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tau, care cunosti voia Lui, care stii sa faci deosebire intre lucruri, pentru ca esti invatat de Lege; tu, care te magulesti ca esti calauza orbilor, lumina celor ce sunt in intuneric, povatuitorul celor fara minte, invatatorul celor nestiutori, pentru ca in Lege ai dreptarul cunostintei depline si al adevarului;

Fapte 16,13 – In ziua Sabatului am iesit afara pe poarta cetatii, langa un rau, unde credeam ca se afla un loc de rugaciune. Am sezut jos si am vorbit femeilor care erau adunate laolalta.

Pana aici, am studiat Sfintele Scripturi si am constatat care a fost atitudinea lui Pavel fata de legea lui Moise, supranumita si cartea legii sau legea ceremoniala, care a avut sfarsit la cruce (Coloseni 2.14.16.17; Galateni 3,19.10; Deuteronom 31,26; Daniel 9,11).

Acum sa studiem care a fost inspiratia divina, in legatura cu atitudinea lui fata de Legea lui Dumnezeu, supranumita Legea Celor Zece Porunci sau Tablele Legii. In epistolele lui si in mod deosebit in filozofica lui Epistola catre Romani – pe care se sprijina mult i -Pavel ridica Legea lui Dumnezeu, potrivit descoperirii primite, la rangul cel mai inalt si, se pare, mai mult decat oricare dintre apostoli, asa cum vom studia in continuare acest important subiect.

Daca s-a desfiintat Legea, asa cum sustin multi, atunci ce lege trebuie sa mai implinim ca sa fim socotiti neprihaniti? Potrivit versetului 12 din Romani capitolul 2, toti cei care n-au acceptat Legea, nu vor fi mantuiti fara ea, ci apostolul spune ca acestia vor pieri fara ea.

Referindu-se la aceste texte, cineva ar putea sustine ca Pavel a vorbit aici de legea celor zece porunci: sa iubesti pe Dumnezeu si pe aproapele, acestea inlocuind in noua dispensatiune pe cele zece, sustinere care a fost lamurita deja pe parcursul studiilor anterioare. Daca totusi cineva a ramas cu un semn de intrebare, apostolul neamurilor scrie, de asemenea, despre ce lege vorbeste el in mod deosebit in versetele de mai sus si chiar in aceasta epistola.

Incepand cu versetul 17, el ii mustra pe evreii din Roma, pentru ca, in loc sa fie un exemplu bun pentru cei dintre neamuri, ei nesocoteau Legea lui Dumnezeu, si le spunea in Romani 2,17-20 – Tu, care te numesti iudeu, care te rezemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tau, (vers. 17) care cunosti voia Lui, care stii sa faci deosebire intre lucruri, pentru ca esti invatat de Lege; (vers. 18) tu, care te magulesti ca esti calauza orbilor, lumina celor ce sunt in intuneric, (vers. 19) povatuitorul celor fara minte, invatatorul celor nestiutori, pentru ca in Lege ai dreptarul cunostintei depline si al adevarului (vers. 20)

In aceste versete, vedem cat se poate de clar ca Pavel declara Legea lui Dumnezeu ca fiind, mai presus de orice, dreptarul adevarului si inca dreptarul cunostintei depline. Putin mai tarziu, in epistola sa, apostolul Ii multumeste lui Dumnezeu pentru unii credinciosi sinceri dintre romani, care au ascultat din inima de dreptarul invataturii pe care au primit-o din partea Domnului, prin gura lui. (Romani 6,17 – Dar multumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru ca, dupa ce ati fost robi ai pacatului, ati ascultat acum din inima de dreptarul invataturii pe care ati primit-o.)

Ca sa nu fie nici o confuzie in mintea oricarui cercetator al Scripturilor si pentru a se sti despre ce Lege vorbeste, Pavel da ca exemplu porunca a opta, porunca a saptea si porunca a doua dintre Cele Zece Porunci. Romani 2,21-24 – tu deci, care inveti pe altii, pe tine insuti nu te inveti? Tu, care propovaduiesti: „Sa nu furi”, furi?  (vers.21) Tu care zici: „Sa nu preacurvesti”, preacurvesti? Tu, caruia ti-e scarba de idoli, le jefuiesti templele?  (vers.22) Tu, care te falesti cu Legea, necinstesti pe Dumnezeu prin calcarea acestei Legi? (vers.23) Caci „din pricina voastra este hulit Numele lui Dumnezeu intre Neamuri” (vers.24)

Apostolul Domnului ne avertizeaza sa nu Il necinstim pe Dumnezeu, prin calcarea vreuneia dintre poruncile Sale, ca evreii din timpul lui, ci sa fim un exemplu pozitiv in mijlocul ,,neamurilor” din jurul nostru.

Rom. 3:20 – Caci nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului. Tuturor celor care se sprijina pe acest text li se pune intrebarea: S-a contrazis Pavel in expunerea lui? In capitolul 2,13, sta scris ca cei ce implinesc Legea vor fi socotiti neprihaniti si, numai dupa cateva versete, capitolul 3,20, scrie tocmai contrar?

Nu cumva textele acestea sunt cautate de multi dispretuitori si Scripturii, ca sa dovedeasca cu ele ca ea nu este inspirata pentru ca se contrazice? Am ajuns si noi oarecum la convingerea aceasta? S-a contrazis Duhul Sfant in tot ceea ce i-a inspirat pe profeti si pe apostoli? (2Petru 1,19-21 – Si avem cuvantul prorociei facut si mai tare; la care bine faceti ca luati aminte, ca la o lumina care straluceste intr-un loc intunecos, pana se va crapa de ziua si va rasari luceafarul de dimineata in inimile voastre. Fiindca mai intai de toate, sa stiti ca nicio prorocie din Scriptura nu se talcuieste singura. Caci nicio prorocie n-a fost adusa prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, manati de Duhul Sfant.)

In textul din Romani 3,20, Pavel descopera un principiu de netagaduit, asa cum am mai scris deja. Menirea Legii lui Dumnezeu nu este aceea de a ne spala de pacat sau de a ne mantui, ci doar de a ni-l descoperi, exact asa cum scrie apostolul: prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului. Sangele lui Isus este singurul care poate spala pacatele noastre, desigur, numai cu conditia de a le recunoaste pe deplin, a le marturisi si a le parasi, asa cum zice Scriptura: Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire. (1Ioan 1,9)

Rom. 3:31 – Deci prin credinta desfiintam noi Legea? Nicidecum. Dimpotriva, noi intarim Legea.

Iata un alt text care, la prima vedere, s-ar parea ca Pavel se contrazice. In Galateni 3,25, ,,Dupa ce a venit credinta, nu mai suntem sub indrumatorul acesta”,  el scrie ca aceasta credinta in Isus a desfiintat Legea, iar in acest text scrie clar ca aceasta credinta n-o desfiinteaza, ci, din contra, intareste Legea.

Apostolul Domnului nu se contrazice. In Galateni 3,25, el scrie ca nu mai suntem sub legea lui Moise – cartea legii (vezi Galateni 3,10 – Caci toti cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru ca este scris: „Blestemat este oricine nu staruie in toate lucrurile scrise in cartea Legii, ca sa le faca.”), iar in Romani 3,31, scrie ca credinta intareste Legea lui Dumnezeu, ,,Deci prin credinta desfiintam noi Legea? Nicidecum. Dimpotriva, noi intarim Legea.” (vezi si Romani 2.21.22 –tu deci, care inveti pe altii, pe tine insuti nu te inveti? Tu, care propovaduiesti: „Sa nu furi”, furi? Tu care zici: „Sa nu preacurvesti”, preacurvesti? Tu, caruia ti-e scarba de idoli, le jefuiesti templele?”)

Romani 5:13 spune: ,,Caci inainte de Lege pacatul era in lume. Dar pacatul nu este tinut in seama cata vreme nu este o lege.” Deci, singurul mijloc prin care ne putem cunoaste pacatele este oglinda, adica Legea lui Dumnezeu, care are menirea de a ni le descoperi, asa cum arata foarte clar apostolul, in textul care urmeaza: Romani 7,7 – Deci ce vom zice? Legea este ceva pacatos? Nicidecum! Dimpotriva, pacatul nu l-am cunoscut decat prin Lege. De pilda, n-as fi cunoscut pofta, daca Legea nu mi-ar fi spus: „Sa nu poftesti!”  Si, de data aceasta, pentru a nu face nici o confuzie intre legi, Pavel da ca exemplu porunca a zecea din Decalog.

Avand aceasta convingere puternica despre insemnatatea Legii lui Dumnezeu, in versetul urmator el o inalta pe culmile cele mai inalte, mai mult decat oricare alt apostol, asa cum constatam din versetele studiate pana acum si din cele ce vor urma: Romani 7:12 – Asa ca Legea, negresit, este sfanta, si porunca este sfanta, dreapta si buna. Romani 7:14 – Stiu, in adevar, ca Legea este duhovniceasca; dar eu sunt pamantesc, vandut rob pacatului, adica regretabil, calcator de lege.  Romani 7:16 – Acum, daca fac ce nu vreau, marturisesc prin aceasta ca Legea este buna.

Apostolul, in versetele care urmeaza, face o descoperire senzationala, si anume ca atata timp cat nu L-am cunoscut pe Dumnezeu, in fiinta noastra n-a existat decat o singura fire: firea pamanteasca. In clipa cand am luat hotararea sa-I slujim lui Dumnezeu, a luat nastere in noi o a doua fire: firea dumnezeiasca sau, cum scrie el, omul dinlauntru, si de aceea striga: O, nenorocitul de mine! Cine ma va izbavi de acest trup de moarte? (Romani 7:24)

Romani 7:22 – Fiindca, dupa omul dinauntru, imi place Legea lui Dumnezeu, declaratie pe care o face el satisfacut, pentru a fi un exemplu de urmat de toti crestinii de dupa el si de noi, astazi.

Romani 8:4 –Pentru ca porunca Legii sa fie implinita in noi, care traim nu dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului. Se pune intrebarea logica: De ce trebuie ca porunca Legii sa fie implinita in noi, daca s-a desfiintat Legea? Care dintre cele doua firi: cea veche, pamanteasca, sau cea noua, dumnezeiasca, nu accepta Legea lui Dumnezeu? Si tot Pavel in versetul urmator raspunde clar:

Romani 8:7 –  Fiindca umblarea dupa lucrurile firii pamantesti este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, caci ea [firea pamanteasca] nu se supune Legii lui Dumnezeu si nici nu poate sa se supuna. In acest ultim text, apostolul neamurilor face o zguduitoare declaratie, fara putinta de a fi interpretata gresit, si anume ca, acolo unde firea pamanteasca predomina in crestin sau in oricare fiinta omeneasca, Legea lui Dumnezeu nu este acceptata; ea este respinsa. Concluzionand cele scrise de el in versetele de mai sus, in urmatorul verset apostolul avertizeaza categoric:

Romani 8:8 –Deci cei ce sunt pamantesti nu pot sa placa lui Dumnezeu. Ca o incoronare a acestui studiu facut din epistolele sale, mai amintim un text, in care Pavel scrie despre ambele legi pe care le-am studiat pana aici, cu rostul si valabilitatea fiecareia dintre ele: 1 Corinteni 7:19 – Taierea imprejur nu este nimic, si netaierea imprejur nu este nimic, asa cum declara si in Galateni 6,15, ,,Caci, in Hristos Isus, nici taierea imprejur, nici netaierea imprejur nu sunt nimic, ci a fi o faptura noua.”, pentru ca a facut parte din legea lui Moise, ,,ci pazirea poruncilor lui Dumnezeu„, iar dr. Nitulescu, profesor la Facultatea de Teologie, cel care a tradus Biblia dupa original, accentueaza si mai mult: ,,Ci paza poruncilor lui Dumnezeu este totul.”

Constantin Petcu – O Singura Scriptura De Ce Atatea Religii

 

Legea lui Dumnezeu in Noul Testament – Atitudinea lui Isus fata de Legea Sa

Mat. 5:17-18 – Sa nu credeti ca am venit sa stric Legea sau Prorocii; am venit nu sa stric, ci sa implinesc. Caci adevarat va spun, cata vreme nu va trece cerul si pamantul, nu va trece o iota sau o frantura de slova din Lege, inainte ca sa se fi intamplat toate lucrurile.

Luc. 16:17 – Este mai lesne sa treaca cerul si pamantul decat sa cada o singura frantura de slova din Lege.

Luc. 4:16 – A venit in Nazaret, unde fusese crescut; si, dupa obiceiul Sau, in ziua Sabatului a intrat in sinagoga. S-a sculat sa citeasca,

Ioan 14:15,21 – Daca Ma iubiti, veti pazi poruncile Mele. Cine are poruncile Mele si le pazeste acela Ma iubeste; si cine Ma iubeste va fi iubit de Tatal Meu. Eu il voi iubi si Ma voi arata lui.

1Ioan 5:2-3 –  Cunoastem ca iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea ca iubim pe Dumnezeu si pazim poruncile Lui. Caci dragostea de Dumnezeu sta in pazirea poruncilor Lui. Si poruncile Lui nu sunt grele;

Marc. 7:7 – Degeaba Ma cinstesc ei, dand invataturi care nu sunt decat niste porunci omenesti.

In textele de mai sus, Isus  personal declara ca n-a venit sa desfiinteze Legea care, potrivit textului din Isaia 51,4, este caracterul Sau, (,,Ia aminte spre Mine, dar, poporul Meu, pleaca urechea spre Mine, neamul Meu! Caci din Mine va iesi legea, si voi pune legea Mea lumina popoarelor.”) ci s-o implineasca in intregime (Luc,16 -A venit in Nazaret, unde fusese crescut; si, dupa obiceiul Sau, in ziua Sabatului a intrat in sinagoga. S-a sculat sa citeasca) si sa arate ca este posibil ca in acest corp omenesc s-o implinim si noi, caci ea este ,,sfanta, dreapta si buna” (Romani 7,12), si ca aceste porunci ,,nu sunt grele„, daca-L iubim pe Dumnezeu din toata inima (1 Ioan 5,3), pentru ca putem totul prin Hristos care ne intareste. (Filipeni 4,13) In versetul 18, Isus a declarat ca Legea Sa va dura cat cerul si pamantul. In traducerea Nitulescu versetul din Matei 5,17 este tradus ,,N-am venit sa desfiintez…”

Se pune intrebarea: A facut Dumnezeu un cer nou si un pamant nou, asa cum sustin unii cercetatori ai Scripturii, anume ca Isus a venit acum cateva zeci de ani si a intemeiat Imparatia Sa de o mie de ani? Si-o fi schimbat El programul dat ucenicilor pentru a doua Sa venire? Ne-o fi dus Pavel in eroare cand a scris in Evrei 13.8 ca Isus este acelasi ieri, azi si in veci sau Iacov care scrie in capitolul 1,17 ca in El nu este nici schimbare, nici umbra de mutare?

Ce criterii ne-a dat Isus sa stim precis cand va veni El, ca sa nu fim inselati de Satana, care va cauta sa contrafaca venirea Lui?

Matei 24,24-27 -Caci se vor scula hristosi mincinosi si proroci mincinosi; vor face semne mari si minuni, pana acolo incat sa insele, daca va fi cu putinta, chiar si pe cei alesi. Iata ca v-am spus mai dinainte. Deci daca va vor zice: „Iata-L in pustiu„, sa nu va duceti acolo! „Iata-L in odaite ascunse„, sa nu credeti. Caci, cum iese fulgerul de la rasarit si se vede pana la apus, asa va fi si venirea Fiului omului.

Ioan, ucenicul iubit al lui Isus, care a fost de fata cand El a spus ucenicilor aceste cuvinte de avertizare, dupa aproximativ saizeci si cinci de ani de la inaltarea Invatatorului lor, repeta aceasta precizare extrem de importanta pentru noi, care asteptam cu dor revenirea Lui, ca sa nu fim inselati de catre cei care sustin cu tarie ca Isus a venit, si scrie:  Apoc. 1:7 – Iata ca El vine pe nori. Si orice ochi Il va vedea; si cei ce L-au strapuns. Si toate semintiile pamantului se vor boci din pricina Lui!

De remarcat este faptul ca nici unul dintre supravietuitorii acelui an, care traiesc si astazi, nu ne poate declara ca L-a vazut pe Isus venind pe norii cerului. Chiar daca s-ar gasi vreunul care, inselat de Satana, ar declara ca a vazut un asa eveniment, Ius ne avertizeaza, sa nu-l credem, pentru ca orice ochi Il va vedea. Un alt argument in plus este si faptul ca, atunci cand Domnul va face un cer nou si un pamant nou, nu va mai fi lacrima, nici moarte, nici durere, asa cum scrie Ioan in Apocalipsa 21,4 (El va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut.”) Ori se constata ca acum sunt mai multe lacrimi, tanguire, moarte si durere decat oricand pana acum.

Dar Isus, Mantuitorul nostru, face o declaratie care ne uimeste, El completand marturia pe care am scris-o mai sus si ne-a dat-o in Matei 5,18, spunand in continuare:

Mat. 5:18 – Caci adevarat va spun, cata vreme nu va trece cerul si pamantul, nu va trece o iota sau o frantura de slova din Lege, inainte ca sa se fi intamplat toate lucrurile.

Luc. 16:17 – Este mai lesne sa treaca cerul si pamantul decat sa cada o singura frantura de slova din Lege, pentru ca ea este vesnica (Psalmii 119,160).

Intr-una din zile, vine la Isus un tanar bogat si Il intreaba: Matei 19,16-22 – …Invatatorule, ce bine sa fac, ca sa am viata vesnica?”El i-a raspuns: „De ce ma intrebi: Ce bine? Binele este Unul singur. Dar daca vrei sa intri in viata, pazeste poruncile.” Si tanarul l-a intrebat: ,,Care?” Atunci Isus i-a amintit cinci porunci dintre cele sase de pe tabla a doua. Unii sustin ca Domnul Isus n-a amintit tanarului bogat despre Sabat, deci, nu mai trebuie tinut.

Gandesc oare acesti cercetatori ai Scripturii ca Isus a vrut sa spuna tanarului bogat ca poate calca cele patru porunci de pe prima tabla si porunca a zecea de pe tabla a doua, pe care nu i le-a amintit? Categoric nu! Isus i-a amintit numai cinci dintre Cele Zece Porunci pe care, se pare ca tanarul nu le pastra cu credinciosie. Cea mai buna dovada este atitudinea lui Isus fata de porunca a patra din Decalog, pe care a pastrat-o cu sfintenie, ca si pe celelalte noua, caci, ,,dupa obiceiul Sau, in ziua Sabatului a intrat in sinagoga. S-a sculat sa citeasca, si I s-a dat cartea prorocului Isaia. Cand a deschis-o, a dat peste locul unde era scris: -a coborat in Capernaum, cetate din Galileea, si acolo invata pe oameni in ziua Sabatului. (Luca 4,16.17.31)

Totusi multi sustin ca Isus s-a dus de multe ori in Sabat sa vindece, fapt pentru care a fost invinuit de mai marii evreilor; El a facut aceasta, afirma ei, pentru a ne invata ca nu trebuie sa mai tinem aceasta zi pe care Dumnezeu le-a dat-o numai lor. Insa cum raspunde Isus acestei interpretari gresite? ,,Cine este omul acela dintre voi care, daca are o oaie, si-i cade intr-o groapa, in ziua Sabatului, sa n-o apuce si s-o scoata afara? Cu cat mai de pret este deci un om decat o oaie? De aceea este ingaduit a face bine in zilele de Sabat.” (Matei 12.11.12; Luca 13,15), si nicidecum nu este ingaduit a-ti face gusturile si lucrarile tale in zilele de Sabat (Exod 20,10; Isaia 58,13; Matei 5,17).

Cand ucenicii L-au intrebat pe Isus care va fi semnul revenirii Sale, El le-a spus tot ce avea sa se intample inainte de acest insemnat eveniment pentru intreaga omenire si, dupa ce le-a spus despre semnele naturii si framantarile dintre popoare, a mai adaugat: ,,Atunci va vor da sa fiti chinuiti si va vor omori; si veti fi urati de toate neamurile pentru Numele Meu. Si daca zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scapa; dar, din pricina celor alesi, zilele acelea vor fi scurtate. Rugati-va ca fuga voastra sa nu fie iarna, nici intr-o zi de Sabat.” (Matei 24,9.22.20)

De ce credinciosii trebuie sa se roage ca fuga lor sa nu fie iarna? Pentru ca iarna, fiind frig, ar fi o problema pentru ei sa-si paraseasca domiciliul incalzit. Dar de ce trebuie sa se roage ei ca fuga lor sa nu fie in ziua de Sabat? Pentru ca, asa cum am studiat pana acum, de la creatiune si pana la venirea lui Isus a doua oara, aceasta insemnata zi a fost data omului sa se odihneasca in ea si sa aduca inchinare Creatorului Sau, in liniste si pace, fara nici o alta preocupare. Din textul de mai sus, reiese ca Isus personal a prezentat ziua de Sabat, ca fiind singura si adevarata zi de odihna pentru toti credinciosii zilelor din urma.

Acest punct de vedere este combatut de unii care sustin ca Isus n-a vorbit, in Matei 24,20 despre timpul cand El avea sa vina a doua oara pe norii cerului, ci despre timpul cand armatele romane urmau sa distruga Ierusalimul. Si, pentru ca evreii aveau randuiala ca portile Ierusalimului sa fie inchise pe tot timpul Sabatului, crestinii, zic ei, trebuiau sa se roage din timp ca fuga lor sa nu fie in Sabat, ca sa poata iesi din oras, pentru a nu fi ucisi impreuna cu ceilalti.

Pentru clarificarea acestei afirmatii sustinute de cei ce resping Legea lui Dumnezeu, deci si Sabatul, amintim precizarile facute de istorie, si anume ca, inainte de anul 70 d.Hr., ostile romane comandate de Cestius au asediat Ierusalimul o buna bucata de vreme, timp in care toti evreii din interiorul cetatii au avut de suferit de foame si alte neajunsuri, pentru ca, in jurul anului 68, acest comandant sa se retraga cu armatele sale fara sa atace orasul si nimeni n-a stiut de ce. Acesta insa a fost pentru crestini semnul de a fugi din oras, asa cum le spusese Isus cu aproximativ patruzeci de ani inainte: ,,Cand veti vedea Ierusalimul inconjurat de osti, sa stiti ca atunci pustiirea lui este aproape. Atunci, cei din Iudeea sa fuga la munti, cei din mijlocul Ierusalimului sa iasa afara din el, si cei de prin ogoare sa nu intre in el.” (Luca 21,20.21)

In acest rastimp, toti crestinii seriosi in credinta au ascultat avertizarea data de Isus si au iesit din Ierusalim, fugind in munti. Acestia au luat cu ei si scrierile proorocilor Vechiului Testament, pe care le-au avut, si o parte din cele ale Noului Testament, care fusesera deja scrise pana atunci, si le-au ascuns prin pesterile muntilor Libanului din apropierea Marii Moarte. Bunul Dumnezeu il inspirase pe Cestius, comandantul roman, sa se retraga cu armatele lui, pentru ca acei crestini sa primeasca semnul distinct de a fugi din Ierusalim, exact asa cum le spusese Isus. Dupa doi ani, adica in anul 70 d.Hr., armatele romane comandate de Titus, au distrus complet Ierusalimul si templul, incat n-a mai ramas piatra pe piatra (Luca 19.43.44 ,,Vor veni peste tine zile, cand vrajmasii tai te vor inconjura cu santuri, te vor impresura si te vor strange din toate partile: te vor face una cu pamantul, pe tine si pe copiii tai din mijlocul tau; si nu vor lasa in tine piatra pe piatra, pentru ca n-ai cunoscut vremea cand ai fost cercetata.”   si History of the Jews, Book 16, de Milman). 

Mentionam ca, in Matei capitolul 24, Isus a vorbit de ambele evenimente, adica de distrugerea Ierusalimului si de distrugerea finala, la a doua Sa venire. In Matei 24,20, El i-a avertizat in mod deosebit si pe crestinii zilelor din urma sa se roage ca fuga lor sa nu fie intr-o zi de Sabat, pentru ca, la distrugerea Ierusalimului, din anul 70, Isus stia ca toti crestinii ascultatori de avertismentul Sau n-aveau sa se mai gaseasca in Ierusalimul cu portile incuiate, afara de cei neseriosi in credinta, care au murit impreuna cu ceilalti, asa cum se va intampla si in zilele din urma, la revenirea lui Isus, cu toti aceia care nu iau in serios tot ce zice Scriptura. (Ioan 7,38 –  ,,Cine crede in Mine, din inima lui vor curge rauri de apa vie, cum zice Scriptura”)

O dovada in plus ca, in Matei capitolul 24,20 Isus a vorbit in mod deosebit despre a doua Sa venire, cand toti credinciosii trebuie sa se roage ca fuga lor sa nu fie iarna, nici intr-o zi de Sabat, este si faptul ca o parte insemnata dintre traducatorii Bibliei, in Matei 24,3 au tradus: …,,Spune-ne, cand se vor intampla aceste lucruri? Si care va fi semnul venirii Tale si al sfarsitului lumii?” De exemplu: In limba romana, Noul Testament tradus de preot dr. Emil Pascal si tiparit la Paris in 1992, a patra editie neschimbata, sub ingrijirea Bisericii Catolice. In limba germana, traducerea de Leander van Ess. In limba engleza, versiunea King James. In limba franceza, versiunea Sinodala. In limba latina, traducere din greaca de Eberhard Nestle. In limba maghiara, traducerea de Karoly Gaspar, prima si a doua editie. In limba spaniola, traducerea lui Cipriano de Valera si altele.   

Acest text din Matei 24,20 ne arata clar ca Isus, care a tinut Sabatul (Luca 4.16,17,31), a poruncit tuturor celor care au urmat dupa El sa faca la fel, pana la revenirea Lui. Pe langa dovada istorica mentionata mai sus, in legatura cu distrugerea Ierusalimului, mai exista si ,,descoperirea epocala”  din 1947, asa cum o numeste revista Flacara, a sulurilor profetilor, care alcatuiesc Scripturile, scrise pe piei de animale si gasite la acea data de niste pastori in pesterile muntilor Libanului din apropierea Marii Moarte, pe care crestinii le-au ascuns cand au fugit, inainte de distrugerea Ierusalimului. Amanuntele acestei descoperiri sunt mentionate in cartea: Manuscrisele de la Marea Moarta, tiparita de Editura Stiintifica in 1967, autor I.D. Amusin.

Unul dintre cele mai insemnate texte ale Sfintelor Scripturi il gasim scris in ultimul capitol din Evanghelia lui Matei, ultimul verset, cuvinte spuse de Isus ucenicilor Sai numai cu cateva clipe inainte de inaltarea Sa la cer, in a patruzecea zi de la inviere: ,,Si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.” Amin.” (Matei 28,20)

Si acum, intrebarea: Unde scrie in Scripturi ca a poruncit Isus sa tinem datinile stramosesti, sa ne supunem hotararilor sfintilor si ale consiliilor bisericesti, traditiei sau chiar respectarii zilei intai a saptamanii, in cinstea invierii Lui, asa cum sustin multi?

Deoarece stia ca o parte din omenire avea sa sustina aceasta dupa plecarea Sa la cer, si, regretabil, chiar si slujitorii la altare, Isus da avertismentul: ,,Degeaba Ma cinstesc ei, dand invataturi care nu sunt decat niste porunci omenesti.” (Marcu 7,7)

Vor fi totusi cercetatori ai Scripturii care vor pune intrebarea: De ce atunci evanghelistul Luca scrie in Faptele Apostolilor 20,7, ca ucenicii impreuna cu Pavel erau adunati in ziua intai a saptamanii? Nu ca sa sarbatoreasca aceasta zi in cinstea invierii Domnului? Intrebarea este la locul ei si va primi raspuns cand vom studia toate cele noua texte despre ziua intai a saptamanii, din Sfintele Scripturi, ceva mai tarziu. Dupa cum am scris mai inainte, Dumnezeu a iubit lumea atat de mult,  incat L-a dat pe singurul Lui Fiu ca sa moara pentru noi, pentru a ne salva. (Ioan 3,16) Pentru ca Tatal ne iubeste atat de mult, Isus a venit aici sa ne ceara sa-L iubim si noi la fel. Desigur, toti cercetatorii Scripturii pretind ca si noi Il iubim pe Creator.

Spre a nu fi inselati in felul nostru de interpretare a Scripturii si pentru ca nici unul dintre noi sa nu primeasca teribila sentinta la revenirea Sa: ,,M-ati cinstit degeaba”, Creatorul nostru a venit printre noi si ne-a invatat cum sa-L iubim. ,,Daca Ma iubiti, veti pazi poruncile Mele. Cine are poruncile Mele si le pazeste acela Ma iubeste; si cine Ma iubeste va fi iubit de Tatal Meu. Eu il voi iubi si Ma voi arata lui.” (Ioan 14:15,21) ,,Daca paziti poruncile Mele, veti ramane in dragostea Mea, dupa cum si Eu am pazit poruncile Tatalui Meu si raman in dragostea Lui.” (Ioan 15,10)

Dupa cum am constatat pana aici, Isus a respectat Legea Sa deci si Sabatul (Luca 4,16.17.31), iar pe noi, pamantenii, ne invata sa facem la fel ca El, desigur numai daca Il iubim, asa cum scrie si Ioan: ,,Cunoastem ca iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea ca iubim pe Dumnezeu si pazim poruncile Lui. Caci dragostea de Dumnezeu sta in pazirea poruncilor Lui. Si poruncile Lui nu sunt grele.” (1 Ioan 5,2.3)

Constantin Petcu – O Singura Scriptura De Ce Atatea Religii

 

Pentru studiu suplimentar puteti citi cartile de pe blog-ul meu:

Ellen White – Hristos Lumina Lumii – Sabatul

Ellen White – Tragedia Veacurilor – Legea lui Dumnezeu de neschimbat

Ellen White – Tragedia Veacurilor – Conflictul care se apropie

Ellen White – Tragedia Veacurilor – Scripturile, o aparare sigura

Legea lui Dumnezeu in VT – La Muntele Sinai si Dupa Aceea, Pana la Isus

Exod. 34:28 – Si Domnul a scris pe table cuvintele legamantului, cele Zece Porunci.

Deut. 4:13 – El Si-a vestit legamantul Sau, pe care v-a poruncit sa-l paziti, cele zece porunci; si le-a scris pe doua table de piatra.

Deut. 9:9-11 – Cand m-am suit pe munte, ca sa iau tablele de piatra, tablele legamantului pe care l-a facut Domnul cu voi, am ramas pe munte patruzeci de zile si patruzeci de nopti,… si Domnul mi-a dat cele doua table de piatra, scrise cu degetul lui Dumnezeu si cuprinzand toate cuvintele pe care vi le spusese Domnul pe munte, din mijlocul focului, in ziua cand tot poporul era adunat. Dupa acele patruzeci de zile si patruzeci de nopti, Domnul mi-a dat cele doua table de piatra, tablele legamantului.

Ezec. 20:11.12.20 – 11. Le-am dat legile Mele si le-am facut cunoscut poruncile Mele, pe care trebuie sa le implineasca omul ca sa traiasca prin ele. Le-am dat si Sabatele Mele, sa fie ca un semn intre Mine si ei, pentru ca sa stie ca Eu sunt Domnul care-i sfintesc. Sfintiti Sabatele Mele, caci ele sunt un semn intre Mine si voi, ca sa stiti ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!

Ps. 119:160 – Temelia cuvantului Tau este adevarul, si toate legile Tale cele drepte sunt vesnice.

Iac. 1:25 – Dar cine isi va adanci privirile in legea desavarsita, care este legea slobozeniei, si va starui in ea, nu ca un ascultator uituc, ci ca un implinitor cu fapta, va fi fericit in lucrarea lui.

Dupa aproximativ 2500 de ani de la creatiune si cu 1500 de ani inainte de nasterea lui Isus, Moise impreuna cu poporul scos din Egipt au ajuns la Muntele Sinai. Aici, Domnul a reeditat in scris Cele Zece Porunci si pe toate celelalte, asa cum am studiat pana acum. Spre deosebire de celelalte legi pe care le-a scris Moise din porunca lui Dumnezeu, cele doua table de piatra au fost scrise cu degetul lui Dumnezeu, singura opera de pe pamant scrisa cu degetul Sau.

Lev. 23:26-32 – Domnul a vorbit lui Moise si a zis: In ziua a zecea a acestei a saptea luni, va fi ziua Ispasirii: atunci sa aveti o adunare sfanta, sa va smeriti sufletele si sa aduceti Domnului jertfe mistuite de foc. Sa nu faceti nicio lucrare in ziua aceea, caci este ziua Ispasirii, cand trebuie facuta ispasire pentru voi inaintea Domnului Dumnezeului vostru. Oricine nu se va smeri in ziua aceea va fi nimicit din poporul lui. Pe oricine va face in ziua aceea vreo lucrare oarecare il voi nimici din mijlocul poporului lui. Sa nu faceti nicio lucrare atunci. Aceasta este o lege vesnica pentru urmasii vostri, in toate locurile in care veti locui. Aceasta sa fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihna, si sa va smeriti sufletele in ziua aceasta; din seara zilei a noua pana in seara urmatoare, sa praznuiti Sabatul vostru.

Lev. 16:2 – Domnul a zis lui Moise: „Vorbeste fratelui tau, Aaron, si spune-i sa nu intre in tot timpul in Sfantul Locas, dincolo de perdeaua dinauntru, inaintea capacului ispasirii, care este pe chivot, ca sa nu moara; caci deasupra capacului ispasirii Ma voi arata in nor.

Ele au fost puse in chivot, care se afla in Sfanta Sfintelor de la cortul intalnirii si asupra caruia, potrivit Scripturii, se manifesta prezenta Dumnezeirii. Acest chivot, in care erau puse tablele Legii, era socotit piesa principala din cort, inima cortului, piesa pe care n-avea ingaduinta s-o vada nimeni, nici preotii care slujeau la cort, si mai tarziu la templu, si nici chiar marele preot, ca sa nu moara. Marele preot avea ingaduinta sa-l vada doar o singura data pe an, in ziua a zecea a lunii a saptea, deci in Ziua Ispasirii (Levitic 23,26-32), si sa indeplineasca lucrarea incredintata lui (Levitic 16,1-34). Redam in continuare porunca a patra din Cele Zece Porunci.

Exod. 20:8-11 – Adu-ti aminte de ziua de odihna, ca s-o sfintesti. Sa lucrezi sase zile si sa-ti faci lucrul tau. Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului Dumnezeului tau: sa nu faci nicio lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici vita ta, nici strainul care este in casa ta. Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul si marea, si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit: de aceea a binecuvantat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o.

Isa. 58:13-14 – Daca iti vei opri piciorul in ziua Sabatului ca sa nu-ti faci gusturile tale in ziua Mea cea sfanta; daca Sabatul va fi desfatarea ta, ca sa sfintesti pe Domnul, slavindu-L, si daca-L vei cinsti neurmand caile tale, neindeletnicindu-te cu treburile tale si nededandu-te la flecarii, atunci te vei putea desfata in Domnul, si Eu te voi sui pe inaltimile tarii, te voi face sa te bucuri de mostenirea tatalui tau Iacov; caci gura Domnului a vorbit.

In traducerea din original Nitulescu. Galaction, trad. engleza si altele gasim scris: Adu-ti aminte de ziua Sambetei ca s-o sfintesti. Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului Dumnezeului tau: sa nu faci nicio lucrare in ea...Mentiunea facuta la inceputul poruncii: Adu-ti aminte …ne da convingerea, in plus, ca toti credinciosii au pastrat ziua de Sabat ca zi de odihna inchinata Domnului, de la creatiune si pana la robia egipteana. Daca cinstirea acestei zile n-ar fi existat pana aici, cei ajunsi la Muntele Sinai n-ar fi avut despre ce sa-si aduca aminte.

O alta remarca foarte insemnata este si faptul ca, daca omenirea ar fi respectat Legea lui Dumnezeu, deci si Sabatul in care se arata ca Domnul este singurul Creator, n-ar fi existat atei si nici evolutionisti care sa nascoceasca teorii pretins stiintifice. De aceea Pavel, inspirat, scrie: S-au falit ca sunt intelepti, si au innebunit; si au schimbat slava Dumnezeului nemuritor intr-o icoana care seamana cu omul muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare. De aceea, Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca isi necinstesc singuri trupurile; caci au schimbat in minciuna adevarul lui Dumnezeu si au slujit si s-au inchinat fapturii in locul Facatorului, care este binecuvantat in veci! (Rom. 1:22-25 )

Proorocul Isaia ne atentioneaza ca Sabatul este ziua sfanta a Creatorului (Marcu 2,28:…Fiul omului este Domn chiar si al Sabatului) si nu a lui Moise sau a evreilor, iar Pavel scrie ca El este Acelasi ieri si azi si in veci (Evrei 13,8) si, pentru ca Legea a fost rostita cu voce tare de Creator pe Sinai (Deuteronom 5,6-22), El nu va schimba ce a iesit de pe buzele Lui (Psalmii 89,34; Maleahi 3,6; Iacov 1,17).

Isa. 42:21 – Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, sa vesteasca o lege mare si minunata. Acelasi prooroc Isaia, care a vestit nasterea si suferintele lui Hristos, asa cum am scris la inceput, se uneste cu David, si acesti doi prooroci inspirati marturisesc ca poruncile lui Dumnezeu sunt drepte si dainuiesc din vesnicii si pana in vesnicii, ca si Autorul lor, afirmatie pe care o repeta Isus si in noua dispensatiune, in Luca 16,17:  Este mai lesne sa treaca cerul si pamantul decat sa cada o singura frantura de slova din Lege. Cu o mie de ani inainte de nasterea lui Isus, David ii numeste fericiti pe toti implinitorii Legii, facand aceeasi afirmatie ca si Iacov, in capitolul 1,25  Dar cine isi va adanci privirile in legea desavarsita, care este legea slobozeniei, si va starui in ea, nu ca un ascultator uituc, ci ca un implinitor cu fapta, va fi fericit in lucrarea lui. De remarcat este si faptul ca psalmistul scrie, in capitolul 119, aproximativ saizeci de texte despre Legea Domnului. Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi si nu se asaza pe scaunul celor batjocoritori! Ci isi gaseste placerea in Legea Domnului, si zi si noapte cugeta la Legea Lui! (Ps. 1:1-2)  Temelia cuvantului Tau este adevarul, si toate legile Tale cele drepte sunt vesnice (Ps. 119:160)

Isa. 56:1-8 – Asa vorbeste Domnul: Paziti ce este drept si faceti ce este bine; caci mantuirea Mea este aproape sa vina, si neprihanirea Mea este aproape sa se arate. Ferice de omul care face lucrul acesta si de fiul omului care ramane statornic in el pazind Sabatul, ca sa nu-l pangareasca, si stapanindu-si mana ca sa nu faca niciun rau! Strainul care se alipeste de Domnul sa nu zica: Domnul ma va desparti de poporul Sau! Si famenul sa nu zica: Iata, eu sunt un copac uscat! Caci asa vorbeste Domnul: Famenilor care vor pazi Sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este placut si vor starui in legamantul Meu,  le voi da in Casa Mea si inauntrul zidurilor Mele un loc si un nume mai bune decat fii si fiice; le voi da un nume vesnic, care nu se va stinge. Si pe strainii care se vor lipi de Domnul ca sa-I slujeasca si sa iubeasca Numele Domnului, pentru ca sa fie slujitorii Lui, si pe toti cei ce vor pazi Sabatul, ca sa nu-l pangareasca, si vor starui in legamantul Meu, ii voi aduce la muntele Meu cel sfant si-i voi umple de veselie in Casa Mea de rugaciune. Arderile lor de tot si jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, caci Casa Mea se va numi o casa de rugaciune pentru toate popoarele.

Am redat aici cateva texte care arata ca Dumnezeu i-a chemat in toate timpurile pe toti oamenii ca sa-i slujeasca, fara sa tina cont de rasa sau de neam, nu numai pe evrei, ca sa-i faca fii si fiice in casa Sa de rugaciune, randuita pentru toate popoarele.

Obligatia de capetenie a tuturor este respectarea Legii lui Dumnezeu, supranumita, asa cum este aratat in versetul 6 de mai sus: ..cuvintele legamantului – Cele Zece Porunci- (Exod 34,28; Deut. 4,13; Deut. 9.9.11 etc). Pe langa acestea, au trebuit, desigur, aduse la indeplinire, asa cum am studiat, si legile ceremoniale, valabile pana la cruce.

Se pune intrebarea: Pentru ce zice Scriptura ca Cele Zece Porunci sunt ,,cuvintele legamantului?” Pentru ca ele sunt caracterul lui Dumnezeu, asa cum acelasi prooroc scrie in continuare: Ia aminte spre Mine, dar, poporul Meu, pleaca urechea spre Mine, neamul Meu! Caci din Mine va iesi legea, si voi pune legea Mea lumina popoarelor. (Isaia 51:4)

Duhul Domnului i-a aratat lui Isaia lucrarea pe care aveau s-o faca ucenicii si adevaratii crestini printre toate popoarele, dupa invierea si inaltarea lui Isus la ceruri, si anume sa vesteasca Evanghelia Imparatiei, in care este cuprinsa Legea care a iesit din Dumnezeu. Ea avea sa fie vestita tuturor si noua, astazi, care ne apropiem cu pasi grabiti de revenirea lui Isus.

Un motiv esential pentru care trebuie sa ne insusim caracterul lui Dumnezeu este acela ca trebuie sa ajungem din nou in raiul de unde am cazut si unde Adam, inainte de pacatuire, s-a odihnit dupa sase zile de activitate si L-a preamarit pe Creator in ziua Lui cea sfanta (Isaia 58,13; Exod 20,10; Marcu 2,28), zi care va fi sarbatorita si pe Noul Pamant de catre sfintii lui Dumnezeu, la fel ca la creatiune, asa cum proorocul inspirat declara:  Caci, dupa cum cerurile cele noi si pamantul cel nou, pe care le voi face, vor dainui inaintea Mea – zice Domnul – asa va dainui si samanta voastra si numele vostru. In fiecare luna noua si in fiecare Sabat, va veni orice faptura sa se inchine inaintea Mea – zice Domnul. (Isaia 66:22,23)

Deci Sabatul, fiind facut la creatiune pentru om, asa cum declara Creatorul lui in Marcu 2,27, a fost dat ca SEMN intre El, Dumnezeu, si toti descendentii omului din toate timpurile, SEMN care avea sa-i deosebeasca pe fiii lui Dumnezeu de toti ceilalti oameni, in trecut, in prezent si in viitor, asa cum mentioneaza si proorocul Ezechiel, cand scrie:  Le-am dat legile Mele si le-am facut cunoscut poruncile Mele, pe care trebuie sa le implineasca omul ca sa traiasca prin ele. Le-am dat si Sabatele Mele, sa fie ca un semn intre Mine si ei, pentru ca sa stie ca Eu sunt Domnul care-i sfintesc. Sfintiti Sabatele Mele, caci ele sunt un semn intre Mine si voi, ca sa stiti ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru! (Ezechiel 2,11.12.20)  Aceasta zi este singurul semn dintre Dumnezeu si om, pe care il descopera Sfintele Scripturi.

Constantin Petcu – O Singura Scriptura De Ce Atatea Religii

 

Pentru studiu suplimentar puteti citi cartile de pe blog-ul meu:

Ellen White – Hristos Lumina Lumii – Sabatul

Ellen White – Tragedia Veacurilor – Legea lui Dumnezeu de neschimbat

Ellen White – Tragedia Veacurilor – Conflictul care se apropie

Ellen White – Tragedia Veacurilor – Scripturile, o aparare sigura

Legea lui Dumnezeu in Vechiul Testament – Inainte de Muntele Sinai

Dupa Iesirea din Paradis

Gen. 4:6-7 – Si Domnul a zis lui Cain: Pentru ce te-ai maniat si pentru ce ti s-a posomorat fata? Nu-i asa? Daca faci bine, vei fi bine primit; dar daca faci rau, pacatul pandeste la usa; dorinta lui se tine dupa tine, dar tu sa-l stapanesti.

1 Ioan 3:4 – Oricine face pacat face si faradelege; si pacatul este faradelege.

Gen. 4:10-11 – Si Dumnezeu a zis: „Ce ai facut? Glasul sangelui fratelui tau striga din pamant la Mine. Acum blestemat esti tu, izgonit din ogorul acesta, care si-a deschis gura ca sa primeasca din mana ta sangele fratelui tau!

Din Paradis au fost scosi numai Adam si Eva, ca, dupa aceea, ei sa aiba pe Cain si apoi pe Abel, primii lor fii. Acestia, ajunsi la maturitate, au trebuit sa aduca jertfe pentru pacatele lor, asa cum am studiat mai inainte. Jertfa lui Abel a fost primita de Dumnezeu, pentru ca el a adus-o, conform instructiunii date lor de Adam, din oile turmei lui. Jertfa lui Cain nu a fost primita, pentru ca el a adus-o din roadele pamantului, deci, n-a murit o viata, n-a curs sange, nu L-a preinchipuit pe Mantuitorul.

Pentru ca Domnul nu i-a mistuit jertfa lui Abel, Cain si-a pus de gand sa-l ucida pe fratele sau si, pentru acest motiv, este avertizat: Ai grija ca ,,pacatul pandeste la usa”, care insemna calcarea Legii (1 Ioan 3,4)  Totusi Cain n-a ascultat si l-a ucis pe fratele sau, Abel. Pentru aceasta, Scriptura spune ca Domnul l-a blestemat. (Geneza 4,10.11)

Se pune intrebarea: Cum a putut Domnul sa-l traga la raspundere pe Cain, daca el nu stia ca A UCIDE este pacat? … Legea era pusa in inima lui si o cunostea, desi la inceputul Scripturii nu scrie: ,,Sa nu ucizi”.

 

Inainte de Muntele Sinai

Gen 26:4-5 – Iti voi inmulti samanta, ca stelele cerului; voi da semintei tale toate tinuturile acestea; si toate neamurile pamantului vor fi binecuvantate in samanta ta, ca rasplata, pentru ca Avraam a ascultat de porunca Mea si a pazit ce i-am cerut, a pazit poruncile Mele, oranduirile Mele si legile Mele.

Gen. 39:9 – El nu este mai mare decat mine in casa aceasta si nu mi-a oprit nimic, afara de tine, pentru ca esti nevasta lui. Cum as putea sa fac eu un rau atat de mare si sa pacatuiesc impotriva lui Dumnezeu?

Exod 15:26 – El a zis: Daca vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tau, daca vei face ce este bine inaintea Lui, daca vei asculta de poruncile Lui si daca vei pazi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni; caci Eu sunt Domnul care te vindeca.

Avraam a trait in jurul anului 2000 i.Hr., la jumatatea timpului dintre creatiune si nasterea lui Isus. Deci, cu 500 de ani inainte de a ajunge evreii la Muntele Sinai, Dumnezeu il lauda pe acest credincios ca pazea poruncile Sale. Ne intrebam, de unde, a stiut el sa pazeasca poruncile lui Dumnezeu, daca ele au fost date prima data evreilor la Muntele Sinai, asa cum sustin cei mai multi?

Gen. 39:9 –  Cum as putea sa fac eu un rau atat de mare si sa pacatuiesc impotriva lui Dumnezeu? Din Scriptura stim ca penultimul fiu al lui Iacov a fost vandut de fratii lui si a ajuns in Egipt, rob in casa lui Potifar, dregatorul lui Faraon. Cuvintele de mai sus au fost adresate de el sotiei stapanului sau, care ar fi dorit  ca el sa pacatuiasca cu ea. Din cuvintele adresate ei, reiese clar ca Iosif cunostea bine porunca a saptea, dintre Cele Zece Porunci, desi pana la el nu gasim mentionata aceasta porunca in Scriptura. El n-a vrut sa-L dezonoreze pe Dumnezeu, prin calcarea acestei porunci.

Exod 16:22-24 – In ziua a sasea, au strans hrana indoit, si anume doi omeri de fiecare. Toti fruntasii adunarii au venit si au spus lui Moise lucrul acesta. Si Moise le-a zis: „Domnul a poruncit asa. Maine este ziua de odihna, Sabatul inchinat Domnului; coaceti ce aveti de copt, fierbeti ce aveti de fiert si pastrati pana a doua zi dimineata tot ce va ramane!” Au lasat-o pana a doua zi dimineata, cum poruncise Moise; si nu s-a imputit si n-a facut viermi.

Exod 16:25-30 – Moise a zis:  Mancati-o azi, caci este ziua Sabatului; azi nu veti gasi mana pe camp. Veti strange timp de sase zile; dar in ziua a saptea, care este Sabatul, nu va fi.  In ziua a saptea, unii din popor au iesit sa stranga mana, si n-au gasit. Atunci Domnul a zis lui Moise: Pana cand aveti de gand sa nu paziti poruncile si legile Mele? Vedeti ca Domnul v-a dat Sabatul; de aceea va da in ziua a sasea hrana pentru doua zile. Fiecare sa ramana la locul lui, si, in ziua a saptea, nimeni sa nu iasa din locul in care se gaseste.  Si poporul s-a odihnit in ziua a saptea.

Isa. 42:21 – Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, sa vesteasca o lege mare si minunata.

Isa. 51:4 – Ia aminte spre Mine, dar, poporul Meu, pleaca urechea spre Mine, neamul Meu! Caci din Mine va iesi legea, si voi pune Legea Mea lumina popoarelor.

Dupa ce au trecut Marea Rosie, Moise cu tot poporul au ajuns la Mara, unde Domnul le-a dat apa de baut, si apoi in pustia Sin, unde, pentru prima data, au primit ca hrana mana cereasca pe care o adunau in fiecare zi, in afara de Sabat, in tot timpul calatoriei lor prin pustiu. Desi ei se aflau cu mult inainte de Muntele Sinai, Domnul ii mustra pentru calcarea Sabatului si a celorlalte porunci.

Cum au calcat insa evreii Sabatul si celelalte porunci, daca el au fost date prima data la Muntele Sinai si pana sa ajunga acolo mai aveau mult de calatorit? Deci, Legea lui Dumnezeu, fiind caracterul Sau (Isaia 51,4 …  Caci din Mine va iesi legea, si voi pune Legea Mea lumina popoarelor, iar Isaia 42,21 acelasi prooroc scrie: Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, sa vesteasca o lege mare si minunata), a existat, exista si va exista vesnic, la fel ca El Insusi. (Luca 16,17:  Este mai lesne sa treaca cerul si pamantul decat sa cada o singura frantura de slova din Lege.)

Constantin Petcu – O Singura Scriptura De Ce Atatea Religii

 

Pentru studiu suplimentar puteti citi cartile de pe blog-ul meu:

Ellen White – Hristos Lumina Lumii – Sabatul

Ellen White – Tragedia Veacurilor – Legea lui Dumnezeu de neschimbat

Ellen White – Tragedia Veacurilor – Conflictul care se apropie

Ellen White – Tragedia Veacurilor – Scripturile, o aparare sigura

Legea lui Dumnezeu in Vechiul Testament – La Creatiune

Gen. 2:1-3 – Astfel au fost sfarsite cerurile si pamantul si toata ostirea lor. In ziua a saptea, Dumnezeu Si-a sfarsit lucrarea pe care o facuse; si in ziua a saptea S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o facuse. Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca in ziua aceasta S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o zidise si o facuse.

Gen. 3:17 – Omului i-a zis: „Fiindca ai ascultat de glasul nevestei tale si ai mancat din pomul despre care iti poruncisem: „Sa nu mananci deloc din el”, blestemat este acum pamantul din pricina ta. Cu multa truda sa-ti scoti hrana din el in toate zilele vietii tale;

Ioan 1:1-3.14 – La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu. El era la inceput cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El.

Col. 1:12-16 – El este chipul Dumnezeului celui nevazut, Cel intai nascut din toata zidirea. Pentru ca prin El au fost facute toate lucrurile care sunt in ceruri si pe pamant, cele vazute si cele nevazute: fie scaune de domnii, fie dregatorii, fie domnii, fie stapaniri. Toate au fost facute prin El si pentru El.

Sunt cititori ai Scripturii care si la aceste versete gasesc o remarca, si anume ca, in Cartea Sfanta, sta scris ca Dumnezeu S-a odihnit de toata lucrarea pe care o facuse, asa cum spune textul, iar pe om l-a blestemat sa lucreze ,,in toate zilele vietii” lui, pentru ca a pacatuit (Geneza 3,17), fara ca sa aiba dreptul la o zi de odihna.

Pentru clarificarea acestei probleme foarte importante, dupa patru mii de ani, vine Creatorul planetei noastre (Ioan 1,1-3.14; Col. 1,12-16), ca sa ne spuna pentru cine a creat El aceasta zi, si spune: Sabatul a fost facut pentru om, pentru ca omul fusese deja creat in ziua a sasea (Marcu 2,27)

De remarcat este faptul ca Adam si sotia lui au pastrat aceasta zi in paradis, inainte de pacatuire, ea fiind sfintita de Creator, pentru doua lucruri: sa se odihneasca omul dupa sase zile de lucru si, oprindu-se de la orice activitate fizica, sa-L preamareasca pe Creatorul Sau, in mod deosebit in ziua de Sabat.

Scriptura reaminteste ca Isus, potrivit declaratiei Sale, a facut Sabatul pentru om si nicidecum pentru evreu – Adam nefiind evreu si nici urmasii lui, timp de doua mii de ani, pana la Avraam. Sa retinem insa si faptul ca, la inceputul Scripturii, nu sta scris ca la creatiune Domnul ar fi zis: Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine; Sa nu-ti faci chip cioplit; Sa nu iei in desert numele Meu; Sa nu ucizi; Sa nu comiti adulter; Sa nu furi; Sa nu minti; Sa nu poftesti, porunci pe care toti crestinii, cu unele exceptii, le accepta.

La creatiune, Dumnezeu a pus Legea Sa in inima omului si a dorit ca ea sa ramana acolo in tot timpul existentei sale pe acest pamant, dupa cum este scris in Deuteronomul 6,4-6: Asculta, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta. Si poruncile acestea, pe care ti le dau astazi, sa le ai in inima ta...Reamintim ca aceste doua porunci ale iubirii sunt rezumatul celor zece, cum am mai scris, si nicidecum inlocuirea lor (2 Ioan 1:5-6)

Aceeasi afirmatie o face si Pavel cand scrie in Romani 2,14.15: Caci Neamurile macar ca n-au Lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, isi sunt singuri lege; si ei dovedesc ca lucrarea Legii, este scrisa in inimile lor.

Tot apostolul Domnului spune ca Legea lui Dumnezeu trebuie sa se gaseasca acolo unde Creatorul a pus-o, cand l-a facut pe om, si scrie: Iata legamantul pe care-l voi face cu ei dupa acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele in inimile lor si le voi scrie in mintea lor.” (Evrei 10,16)

Este interesant ca tocmai porunca a patra, care vorbeste de Sabatul zilei a saptea, pe care Creatorul a instituit-o chiar atunci pentru om, si care este respinsa de foarte multi, este mentionata cu precadere la inceputul Scripturii, cand scrie: Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca in ziua aceasta S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o zidise si o facuse. (Geneza 2,3)

Constantin Petcu – O Singura Scriptura De Ce Atatea Religii