Harul si Cele Doua Legaminte (II)

Ex. 24:4-8 – Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s’a sculat dis de dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui,… A trimes pe nişte tineri dintre copiii lui Israel, să aducă Domnului arderi-de-tot, şi să junghie tauri ca jertfe de mulţămire. Moise a luat jumătate din sânge, şi l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar… zicând: ,,Iată sângele legământului, pe care  l-a făcut Domnul cu  voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.

Ev. 9:19-22 – după Lege, aproape totul este curăţit cu sânge; şi fără vărsare de sânge, nu este iertare.

Ev. 8:6,9 – Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune… …nu ca legământul, pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului.

Harul este iubirea şi mila veşnică, nemeritată a lui Dumnezeu cu care S-a întors către omenirea căzută în păcat, hotărând, pregătind şi desăvârşind prin Isus Hristos salvarea omenirii. Legamant = testament, contract, intelegere, conventie intre doua parti, cuprinzand drepturile si indatoririle fiecarei parti. Cand vorbim de legamintul dintre Dumnezeu si om trebuie sa intelegem ceva mai mult decat un simplu contract, o simpla negociere. El reprezinta o forma profunda a legaturii personale dintre Dumnezeu si om.

Biblia este alcătuită din două mari capitole: din Vechiul şi Noul Testament. Ele nu sunt opuse unul altuia, ci se completează reciproc. Vechiul legământ reprezintă alegerea lui Israel ca popor al lui Dumnezeu. Noul legământ se refera la alegerea bisericii crestine ca popor al lui Dumnezeu.

Vechiul legamant

1. Incheiat intre Dumnezeu si poporul evreu la muntele Sinai, in timpul exodului. Exod 19, 4-8

2. Caracteristicile acestui legamant sunt:

a) S-a bazat pe fagaduinta omului: Exod 24, 3. 7

b) A fost ratificat cu sange de animale: Exod 24, 4-8; Evrei 9, 19-22

c) Temeiul lui a fost Legea; Exod 34, 28; Deuteronom 9,9  ( cele doua table pe care  a fost scrisa Legea Morala sunt numite in Biblie “ tablele legamantului” )  ,,Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Şi Domnul a scris pe table cuvintele legământului, cele zece porunci. ..m’am suit pe munte, ca să iau tablele de piatră, tablele legământului pe care   l-a făcut Domnul cu voi,”

d) A fost conditionat de ascultarea poporului fata de cerintele lui Dumnezeu: Deuteronom 31, 16-17 – ,,Domnul a zis lui Moise: … poporul acesta se va scula şi va curvi după dumnezeii străini ai ţării în care intră. Pe Mine Mă va părăsi, şi va călca legământul Meu, pe care l-am încheiat cu el. În ziua aceea, Mă voi aprinde de mânie împotriva lui. Îi voi părăsi, şi-Mi voi ascunde Faţa de ei.”

3. A fost calcat de poporul evreu la putin timp dupa ratificarea lui: Exod 32

4. Din cauza apostaziei poporului Israel, Dumnezeu a prezis scoaterea lui din statutul de popor ales, rolul si misiunea lui fiind incredintate bisericii crestine.

Noul legamant

1. Incheiat in sanul Dumnezeirii, inainte de crearea pamantului, intre Tatal si Fiul. In acest legamant a fost inclusa intreaga omenire. Geneza 9, 12-13  ,,- Dumnezeu a zis: ,,Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi, şi între toate vieţuitoarele cari sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci:curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ.

2. Expresia noului legamant este Insusi Hristos: Isaia 42, 6-7

,,Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care ‘şi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El. El va vesti neamurilor judecata…. Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire, şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor,..”

3. Caracteristicile acestui legamant sunt:

a) Se bazeaza pe fagaduinta lui Dumnezeu, mai buna si mai sigura decat cea a omului. Evrei 8, 6.9  ,,Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune… …nu ca legământul, pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului.”

b) A fost ratificat cu sangele lui Hristos: Luca 22, 20; Evrei 7, 22 ,,Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi.   ..prin chiar faptul acesta, El s’a făcut chezăşul unui legământ mai bun.”

c) Temeiul lui a fost Legea, ca si in cazul vechiului legamant: Evrei 8, 10  ( Un Dumnezeu neschimbator nu putea schimba temeiul si conditiile legamintului ) ,,iată legământul, pe care-l voi face …, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.”

Daca temeiul celor doua legaminte a fost aceeasi Lege Morala, unde este diferenta intre cele doua legaminte?

Diferenta este urmatoarea: In vechiul legamant Legea a fost scrisa pe lespezi de piatra, in timp ce in noul  legamant aceeasi Lege este scrisa de Dumnezeu in inima omului. Ieremia 31, 31-34

De ce noul legamant este numit “nou” din moment ce el a fost incheiat inainte de cel “vechi” ?

Noul legamant a fost ratificat mult mai tarziu decat cel vechi, respectiv la moartea Domnului Hristos. De aceea acest legamant este numit “noul legamant” desi el a fost incheiat inainte de crearea pamantului.

Paralela intre cele doua legaminte

Vechiul legamant                                                         

1. Intre Dumnezeu si poporul Israel                           

2. Temporar                                                                          

3. Ratificat cu sange de animale                          

4. Incheiat pe baza promisiunilor omului                    

5. Mijlocitorul este omul ( preotul )                                   

6. Legea Morala era scrisa pe pietre                                  

7. Semnul exterior al legamantului era circumciziunea    

 8. Continea prevederi temporare si ceremoniale care aratau spre venirea Mantuitorului

 

Noul legamant

1. Intre Tatal si Fiul

2. Vesnic

3. Ratificat cu sangele lui Hristos

4. Incheiat pe baza promisiunilor lui Dumnezeu

5. Mijlocitorul este Hristos

6. Legea Morala este scrisa in inima

7. Semnul exterior al legamantului este botezul

8. Contine oranduiri de aducere aminte care se refera la actul ispasirii

Mantuirea doar prin harul lui Dumnezeu     – Efeseni 2, 8-9

Noi datoram totul harului nemarginit al lui Dumnezeu, fara de care nu ar fi fost posibila mantuirea noastra, rascumpararea noastra, innoirea noastra.

Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu nu reprezinta un merit pentru omul care doreste mantuirea, ci este o datorie.Conditiile vietii vesnice, sub har, sunt exact aceleasi care au fost si in Eden: neprihanire desavarsita, armonie cu Dumnezeu si ascultare fata de principiile Legii Sale. Nimeni dintre oameni nu poate implini prin propria putere aceste conditii, de aceea Dumnezeu a luat toate masurile ca sa ne ajute in implinirea lor:

-Iertarea pacatelor prin jertfa lui Christos

-Eliberarea de sub robia pacatului prin puterea Duhului Sfant

-Calauzirea prin Providenta Sa

-Ocrotirea  prin ingerii cei sfinti

Toate acestea, impreuna cu multe alte mijloace randuite de Dumnezeu pentru mantuirea noastra, nu sunt altceva decat manifestari ale harului nemeritat acordat de un Dumnezeu al iubirii omului pacatos.  Ioan 3,16; Tit 2, 11-13; 3, 5; 2 Timotei 1, 9

Harul si Cele Doua Legaminte (I)

Ioan 1:17 – caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos.

Efes. 2:8 –  Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

Rom. 3:24 – Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Hristos Isus.

Ex. 19:4-8 – Aţi văzut ce am făcut Egiptului, şi cum v’am purtat pe aripi de vultur şi v’am adus aici la Mine. Acum, dacă veţi asculta glasul meu, şi dacă veţi păzi legămîntul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe cari le vei spune copiilor lui Israel. Moise a venit de a chemat pe bătrânii poporului, şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul. Tot poporul a răspuns: ,,Vom face tot ce a zis Domnul!” Moise a spus Domnului cuvintele poporului.

Ex. 24:3,7 – Tot poporul a răspuns: ,,Vom face tot ce a zis Domnul!”  Moise a spus Domnului cuvintele poporului. A luat cartea legământului, şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: ,,Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.”

HAR( chesed in ebraica si charis in greaca ) = bunavointa, amabilitate, dar nemeritat, favoare, atentie plina de mila.

Harul este, prin urmare, iubirea nemeritata a lui Dumnezeu fata de omul pacatos, iubire care s-a manifestat prin jertfire de sine. Efeseni 2, 8- 9  Harul este iubirea şi mila veşnică, nemeritată a lui Dumnezeu cu care S-a întors către omenirea căzută în păcat, hotărând, pregătind şi desăvârşind prin Isus Hristos salvarea omenirii.

LEGAMANT = testament, contract, intelegere, conventie intre doua parti, cuprinzand drepturile si indatoririle fiecarei parti.

Cand vorbim de legamintul dintre Dumnezeu si om trebuie sa intelegem ceva mai mult decat un simplu contract, o simpla negociere. El reprezinta o forma profunda a legaturii personale dintre Dumnezeu si om. Legământul este o înţelegere intervenită între două părţi care prevede condiţiile şi îndatoririle fiecăruia ce decurg din legământ.

Legământul lui Dumnezeu – prin amplasarea sa – este o formă mai profundă a legăturii personale decât un contract şi nu trebuie confundat cu nici o formă a înţelegerilor negociate. În legământul harului, viaţa bisericii este înrădăcinată în taina elecţiei divine a poporului ales şi arată către destinul istoriei umane în împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. Chiar din cauza acestei legături personale, intime cu Dumnezeu, el este un dar cu promisiune, el implică o datorie, adică participarea responsabilă în viaţa de servire a comuniunii legământului cu Dumnezeu. De aceea între începutul (creaţiunea) şi între ţinta (eschatologia) faptelor măreţe ale lui Dumnezeu, Biblia redă – generaţie după generaţie – descrierea despre Dumnezeu şi poporul Său într-o luptă dramatică.

Acţiunea trece prin trei acte:

1. guvernarea dreaptă a lui Dumnezeu şi rebeliunea poporului Său (Legea şi păcatul nostru) ;

2. judecarea noastră şi răscumpărarea prin harul lui Dumnezeu (Hristos şi noua noastră fiinţă) ;

3. recreerea noastră prin Spiritul lui Dumnezeu, prin revenirea noastră la responsabilitatea legământului (biserica, misiunea ei şi chemarea noastră creştină).

După cum Biblia ne prezintă două legi, una neschimbătoare şi eternă, alta provizorie şi temporară, la fel există şi două legăminte. Legământul harului a fost încheiat cu omul în Eden, – după cădere – i s-a dat făgăduinţa divină că sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui. Legământul acesta a oferit iertarea şi harul ajutător al lui Dumnezeu tuturor oamenilor în vederea ascultării lor viitoare, prin credinţa în Hristos. De asemenea, le-a promis şi viaţă veşnică, condiţionată de credincioşia faţă de Legea lui Dumnezeu. Astfel au primit patriarhii nădejdea mântuirii.

Biblia este alcătuită din două mari capitole: din Vechiul şi Noul Testament. Ele nu sunt opuse unul altuia, ci se completează reciproc. Vechiul legământ reprezintă alegerea lui Israel ca popor al lui Dumnezeu. Noul legământ se refera la alegerea bisericii crestine ca popor al lui Dumnezeu. 

Înainte de a se fi aşezat temeliile pământului, Tatăl şi Fiul Se uniseră într-un legământ pentru răscumpărarea omului, dacă el ar fi fost biruit de Satana. El dăduse mâna într-un solemn legământ că Hristos Se va face garant pentru neamul omenesc. Acum El zise: „Tată, S-a sfârşit. Am împlinit voia Ta, o, Dumnezeul Meu! Am săvârşit lucrarea de răscumpărare. Dacă dreptatea Ta este satisfăcută ‘vreau ca şi aceia pe care Mi  i-ai dat să fie cu Mine acolo unde sunt Eu’ (Ioan 19,30; 17,24).”  Legământul acesta fusese împlinit în Hristos. Când strigase pe cruce: „S-a sfârşit!”, El Se adresase Tatălui. Înţelegerea fusese împlinită.

Prin ascultarea Lui desăvârşită, El a făcut cu putinţă oamenilor să asculte de Legea lui Dumnezeu. Când ne supunem lui Hristos, inima noastră se uneşte cu inima Lui, voinţa noastră se cufundă în voinţa Lui, cugetele noastre sunt robite Lui; atunci noi trăim viaţa Lui. Atunci Domnul priveşte asupra noastră şi vede nu haina de frunze de smochin, ci propriul veşmânt al dreptăţii Sale, care este desăvârşită ascultare de Legea lui Dumnezeu.”

Noi datorăm totul harului, harului liber, harului nemărginit. Harul a dispus – prin legământ – înfierea noastră. Harul a realizat, în Mântuitorul, răscumpărarea noastră; înnoirea noastră şi admiterea noastră la moştenirea cu Hristos.

Condiţiile vieţii veşnice, sub har, sunt exact aceleaşi care au fost şi în Eden – neprihănire desăvârşită, armonie cu Dumnezeu, desăvârşită conformare faţă de principiile Legii Sale… Nimeni dintre noi nu poate împlini aceste cerinţe. Fiecare poruncă sau ordin dat de Dumnezeu conţine câte o făgăduinţă foarte sigură care stă la baza poruncii. Dumnezeu a luat măsuri ca noi să putem deveni asemenea Lui, şi El va împlini aceasta pentru toţi care nu interpun voinţa lor, zădărnicind astfel harul Său.“

Monahismul medieval spera să obţină merite pentru mântuire prin ascentism. Ei căutau dreptatea divină care să le confere drepturi pentru veşnicie, recunoscându-le meritele. În concepţia lor aproape că şi Evanghelia a devenit o lege rigidă ce se rezuma la fapte meritorii. Călugărul Martin Luther se zbătea zi şi noapte să caute un Dumnezeu milostiv. Şi L-a găsit. Când harul divin i-a iluminat sufletul zbuciumat, în noua sa viziune despre legământul de har, chiar şi Legea lui Dumnezeu a devenit Evanghelie. El a înţeles că orice ar face păcătosul să răspundă dragostei pline de har a lui Dumnezeu, în nici un fel nu poate merita mântuirea. Pentru că mântuirea este acordată din har acelora care au primit răscumpărarea prin Hristos şi s-au supus lucrării harului divin.

Harul lui Dumnezeu (II)

Ioan.3:16 – Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.

Ioan 1:17 – caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos.

Efes. 2:8 –  Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

Rom. 3:24 – Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Hristos Isus.

Evr.2:9 – Dar pe Acela care a fost facut „pentru putina vreme mai prejos decat ingerii”, adica pe Isus, Il vedem „incununat cu slava si cu cinste” din pricina mortii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El sa guste moartea pentru toti.

Tit.3:7 – pentru ca, odata socotiti neprihaniti prin harul Lui, sa ne facem, in nadejde, mostenitori ai vietii vesnice.

Harul lui Dumnezeu s-a manifestat universal pentru toata lumea, dar, de asemenea individual pentru fiecare in parte. Dumnezeu trateaza cu persoanele la un nivel general sau global, dar si la un nivel personal.

Din timpurile bisericii primitive, au existat probleme legate de Evanghelia Harului. In acel timp, multi iudaizatori vroiau sa continue sa traiasca sub perceptele legii, deoarece nu intelesesera semnificatia adevarata a Harului. Cel mai rau in toata aceasta, era ca ei vroiau ca si neamurile care isi puneau increderea in Hristos, sa tina si Legea lui Moise la fel ca ei. Acestora nu le era foarte dificil sa inteleaga ca erau liberi in Hristos. Erau atat de obisnuiti sa incerce sa primeasca indreptatirea prin intermediul faptelor, incat li se parea imposibil ca acum, prin simplul fapt de a se increde in Hristos, sa primeasca indreptatire deplina.

In Fapte 15, a trebuit sa se faca un consiliu la Ierusalim, primul consiliu al bisericii primare crestine, pentru a rezolva problema iudaizatorilor care doreau sa continue sa impuna poveri pe umerii noilor credinciosi in Hristos care proveneau din neamuri. Duhul Sfant i-a calauzit pe apostoli pentru a-i invata pe cei dintre neamuri ca nu trebuia sa tina Legea.

In ziua de azi, conceptul despre Har este dificil de inteles pentru unii deoarece si acestia cred ca trerbuie sa faca ceva pe langa a crede pentru a fi mantuiti. Atunci cand nu se intelege adevaratul concept despre Har, omul cu mintea sa umana intotdeauna va incerca sa se ajute in mantuirea lui prin intermediul faptelor. Unii inca cred si invata ca, desi Legea a trecut, inca exista aspecte ale Legii care trebuie sa fie pazite. Mai mult, ei cred ca Il ofenseaza pe Dumnezeu si isi pierd mantuirea daca nu o pazesc.

Spiritul legalist continua inca sa fie viu in forme multe si variate printre unele grupuri de crestini in acest timp. Religiozitatea ii atrage, se crede ca daca nu exista procesiuni, ritualuri si diferite fapte, nu este posibil sa ajungi la mantuire sau sa ai o relatie cu Dumnezeu. Apostolul Pavel ne vorbeste impotriva faptului de a lasa Harul si a ne intoarce la lucrurile rudimentare slabe si saracacioase care inrobesc, tinand zile, luni, vremuri si ani. (Gal. 4:8-11).

Unele biserici au sabatizat ziua de duminica, s-au adaugat ritualuri cum ar fi botezul, liturghia, marturisirea in fata oamenilor care se fac intermediari intrei ei si Dumnezeu, penitentele si sacramentele ca si cerinte si parte din mantuire. Unii care se numesc evanghelici de asemenea au tendinte legaliste sau traditionaliste. De aceea folosesc vase de apa, poruncec posturi fortate, stabilesc timpul celor ce se roaga si cred ca in acest fel isi asigura mantuirea. Apostolul anumit aceasta serie de practici si lucruri elementare ale lumii: „au in adevar o aparenta de intelepciune, intr-o inchinare voita, o smerenie falsa si o asprime fata de trup, dar nu sunt de nici un pret impotriva multumirii firii pacatoase” Col. 2:23.

Atunci cand nu exista un concept intreg despre ceea ce reprezinta Harul si ce inseamna aceasta pentru credinciosul care este in Hristos, se va incerca sa se adauge alte forme de traditii pentru a face religia mai completa. Fara indoiala, Harul lui Dumnezeu este complet si are binecuvantari mari pe care le vom vedea in continuare:

Beneficiile Harului lui Dumnezeu:

1. Este un legamant mai bun – Evrei

2. Ne mantuie – Tit 2:10; 3:4-7

3. Ne da viata vesnica – Ioan 3:16

4. Ne declara drepti – Rom. 5:17; 1 Petru 5:12

5. Ne face sfinti – Evrei 10:14

6. Ne desavarseste – Evrei 10:1,14

7. Ne da promisiuni mai bune – Evrei

8. Ne echipeaza – Tit 2:11,12

             •    Pentru a respinge necuratia si dorintele lumesti.

             •    Pentru a trai cu sobrietate – pentru noi insine.

             •    Pentru a trai drept – cu semenii nostri.

             •    Pentru a trai cu evlavie – pentru Dumnezeu.

             •    Pentru a-L sluji pe Dumnezeu – 1 Cor. 15:9,10; Efeseni 3:8; 4:7.

 9. Ne da promisiunile Duhului Sfant – Gal. 3:2

10. Ne da ungerea Duhului Sfant – 1 Ioan 2:20; 2 Cor. 1:21

11. Ne da daruri – 1 Cor. 12; Rom. 12:3-8 12. Ne da siguranta mantuirii – Ef. 1:3-14

13. Primim plinatatea lui Dumnezeu – Ioan 1:16,17 14.

Harul este:

a. „dreptatea lui Dumnezeu” – Rom. 3:21-26

b. „legea Duhului Sfant: calauzirea Duhului Sfant” – Romani 8:1,2

c. „legea lui Hristos” – 1 Corinteni 9:21; Gal. 5:14; Matei 7:12; 22:40; Iacov 2:8

d. „libertatea in Hristos” – Gal. 2:4; 5:1,13

e. „legamantul libertatii” – Gal. 4:22-26

Cum sa traiesti si sa cresti in Har?  Unica modalitate de a ajunge sa primesti Harul lui Dumnezeu este prin credinta – Rom. 4:5;16;5:1,2.

 1. Ramanand fermi si fara sa ne intoarcem la sistemul de fapte – Gal. 5:1

2. Nefolosind libertatea ca libertinaj pentru a pacatui – Gal. 5:13

3. Iubindu-ne aproapele – Gal. 5:14

4. Fiind controlati de Duhul Sfant, nu de firea pamanteasca – Gal. 5:16; Ef. 4:18

5. Nedand loc laudaroseniei – Gal. 5:26

6. Restaurand pe cel cazut – Gal. 6:1 7. Ducand poverile altora – Gal. 6:2,3

8. Supunand la proba si ducand propria noastra povara – Gal. 6:4,5

9. Impartasind cu ceilalti – Gal. 6:6

10. Neobosind sa facem binele – Gal. 6:9,10

11. Nedispretuindu-L pe Hristos – Evrei

12. Nelasand adunarea – Evrei 10:25

13. Neluand Harul lui Dumnezeu cu usuratate – 2 Cor. 6:1; 12:9 14. Increzandu-ne in lucrarea lui Hristos.

„Dar Dumnezeu care este bogat in indurare, pentru dragostea Lui cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos; prin har sunteti mantuiti.” Efeseni 2:4,5

Harul lui Dumnezeu (I)

Ioan.3:16 – Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.

Ioan 1:17 – caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos.

Efes. 2:8 –  Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

Rom. 3:24 – Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Hristos Isus.

Evr.2:9 – Dar pe Acela care a fost facut „pentru putina vreme mai prejos decat ingerii”, adica pe Isus, Il vedem „incununat cu slava si cu cinste” din pricina mortii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El sa guste moartea pentru toti.

Tit.3:7 – pentru ca, odata socotiti neprihaniti prin harul Lui, sa ne facem, in nadejde, mostenitori ai vietii vesnice.

Harul este iubirea şi mila veşnică, nemeritată a lui Dumnezeu cu care S-a întors către omenirea căzută în păcat, hotărând, pregătind şi desăvârşind prin Isus Hristos salvarea omenirii. Legământul este o înţelegere intervenită între două părţi care prevede condiţiile şi îndatoririle fiecăruia ce decurg din legământ.

Definitia harului in Vechiul Testament este ,,a se inclina catre un inferior” iar in Noul Testament ,,favoare de bunavoie, fara interese personale”, dispozitie favorabila si plina de bunatate fata de pacatos.

Iacov 4:6; Daniel 1:9 – favoare, instrument  ,,Dar, in schimb, ne da un har si mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu sta impotriva celor mandri, dar da har celor smeriti.” ,,Dumnezeu a facut ca Daniel sa capete bunavointa si trecere inaintea capeteniei famenilor dregatori.

Efeseni 4:7 – putere ,,Dar fiecaruia din noi harul i-a fost dat dupa masura darului lui Hristos”.

Romani 1:5 – lucrare ,,Astfel, in ce ma priveste pe mine, am o vie dorinta sa va vestesc Evanghelia voua, celor din Roma”.

2 Cor. 12:9 – tarie ,,Si El mi-a zis: „Harul Meu iti este de ajuns; caci puterea Mea in slabiciune este facuta desavarsita.” Deci ma voi lauda mult mai bucuros cu slabiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos sa ramana in mine.

1. Dumnezeu a aratat Har in gradina Edenului – le-a dat o noua oportunitate lui Adam si Evei. Le-a pregatit haine.

2. Dumnezeu Si-a aratat Harul in viata lui Avraam fiind indreptatit prin credinta.

3. Dumnezeu Si-a aratat Harul in viata lui Iosif – Gen. 39:21.

4. Dumnezeu Si-a aratat Harul in viata lui Noe. Fusesera anuntati despre potop si Dumnezeu le-a pregatit arca.

5. Dumnezeu Si-a aratat Harul prin faptul ca Israel a fost iubit – Osea 14:4.

6. Dumnezeu i-a aratat Harul Sau hotului de pe cruce. Hristos i-a promis un loc in paradis.

DIFERITELE FATETE ALE HARULUI LUI DUMNEZEU

1. Dumnezeu Si-a manifestat Harul – Tit 2:11

2  Harul a fost manifestat prin mantuire – Rom. 3:24

3. Harul lui Dumnezeu ne aduce la un nou statut inaintea lui Dumnezeu – Rom. 6:4

4. Harul lui Dumnezeu furnizeaza pentru toate nevoile zilnice ale crestinului – Evrei 4:16.

Astazi noi traim sub legamantul Harului, acest sistem frumos pe care Dumnezeu l-a pregatit dinainte pentru noi cei care credem in Hristos. Fara indoiala, predicarea Evangheliei Harului nu a venit fara dificultati. Da, deoarece aceasta este Evanghelia „Harului lui Dumnezeu”. Pentru a putea intelege ce este Harul, trebuie sa incepem vorbind despre ceea ce nu este Harul. Cel mai bine este sa vorbim despre legamantul legii pentru a intelege conceptul.

1. Legea – Inainte sa vina Harul, a existat Legea (ceremoniala dupa cum am vazut in studiile anterioare). Legea era un legamant bazat pe fapte. Biblia spune ca sub legamantul Legii, iertarea si mantuirea se obtineau prin intermediul faptelor, desi acest lucru era imposibil. Fara harul lui Dumnezeu, chiar fiind sub Lege, nimeni nu ar fi putut fi mantuit. Legea spunea: daca ascultai, primeai recompensa (binecuvantare), dar daca nu ascultai, primeai pedeapsa (blestem). Asa ca, din moment ce nimeni nu putea tine Legea, toti se aflau sub blestem. Nimeni nu putea sa traiasca sub Lege pentru ca nimeni nu putea sa pazeasca sau sa asculte Legea in intregime. Daca tineai toata Legea, dar o incalcai intr-un singur lucru, te faceai vinovat de toata Legea. In contrast, harul nu este un legamant bazat pe fapte, ci pe credinta, asa cum vom vedea mai departe.

Limitele Legii – Nu poate indreptati – Galateni 2:16; 3:11;  – Nu poate da viata – Galateni 3:21;  – Nu poate da Duhul Sfant – Galateni 3:2,14; – Nu poate da spiritualitatea – Galateni 3:21; 5:5; Romani 8:3;  – Nu poate desavarsi sau sa lupte in mod permanent cu pacatul Evrei 7:19.

Ce poate face Legea:

a. Aduce blestem – Galateni 3:10-12

b. Aduce moarte, omoara – 2 Corinteni 3:6,7; Romani 7:9,10

c. Aduce condamnare – 2 Corinteni 3:9

d. Face ca pacatul sa fie revelat – Romani 7:7-13

e. Declara omul vinovat – Romani 3:19

f. Mentine omul legat de pacat si moarte (Galateni 4:3-5,9,24; Romani 7:10-14;)

Romani 3:23 – omul in pacat nu poate implini toata legea deoarece aceasta il condamna.

Scopul legii: a. Sa furnizeze un model de dreptate si corectitudine – Deut. 4:8; Psalm 19:7-9

b. Sa descopere sfintenia si bunatatea lui Dumnezeu – Deut. 4:8; Rom. 7:12-14

c. Sa identifice pacatul si sa-i descopere omului pozitia sa – Rom. 1:9+; 7:7-8; 5:20; Gal. 3:19

d. Sa ne aduca la Hristos – Gal. 3:24

Putem defini harul ca fiind actul plin de indurare al lui Dumnezeu prin care ofera mantuire si viata vesnica tuturor pacatosilor care isi pun increderea in Hristos pentru a fi mantuiti. Cred ca cel mai bine putem vedea mesajul Harului lui Dumnezeu in cuvintele lui Isus: „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat a dat pe singurl Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara ci sa aiba viata vesnica.” Ioan 3:16

In Efeseni 2, apostolul Pavel ne vorbeste desprea acest Har atat de puternic pe care l-a primit din partea lui Dumnezeu si care ne aduce mantuirea: „Caci prin har sunteti mantuiti, prin credinta, si aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte ca sa nu se laude nimeni.” Efeseni 2:8,9

Cand citim versetele anterioare, putem sa intelegem ca Harul este etalarea Dragostei, a Milei si a Iertarii lui Dumnezeu fata de o umanitate care nu merita. Dumnezeu Si-a oferit Harul Sau „pe cand eram morti in greselile si in pacatele noastre” Efeseni 2:1,5.

Mesajul clar este ca: a. Dumnezeu iubeste lumea pacatoasa.

b. Dumnezeu ofera o modalitate de Mantuire (Isus) – toti oamenii – Tit 2:11

c. Pacatosul crede – Ioan 3:16; Romani 10:10

d. Primeste mantuirea – viata vesnica – Ioan 3:16

Cele 2 Legaminte – Legamantul Avraamic (Legamantul Legii scrisa in inima)

Gen. 9:12-13 – Si Dumnezeu a zis: „Iata semnul legamantului pe care-l fac intre Mine si voi si intre toate vietuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni in veci: curcubeul Meu, pe care l-am asezat in nor, el va sluji ca semn al legamantului dintre Mine si pamant.

Gen. 15:18 – In ziua aceea, Domnul a facut un legamant cu Avram si i-a zis: „Semintei tale dau tara aceasta, de la raul Egiptului pana la raul cel mare, raul Eufrat,

Osea 6:7 – Dar ei au calcat legamantul, ca oricare om de rand; si nu Mi-au fost credinciosi atunci.

Is. 42:1,7 – Iata Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, in care Isi gaseste placere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata. Eu, Domnul, Te-am chemat ca sa dai mantuire si Te voi lua de mana, Te voi pazi si Te voi pune ca legamant al poporului, ca sa fii Lumina neamurilor, sa deschizi ochii orbilor, sa scoti din temnita pe cei legati si din prinsoare pe cei ce locuiesc in intuneric.

Evr. 8:6,9 – Dar, acum, Hristos a capatat o slujba cu atat mai inalta cu cat legamantul al carui mijlocitor este El, e mai bun, caci este asezat pe fagaduinte mai bune. nu ca legamantul pe care l-am facut cu parintii lor, in ziua cand i-am apucat de mana, ca sa-i scot din tara Egiptului. Pentru ca n-au ramas in legamantul Meu, si nici Mie nu Mi-a pasat de ei, zice Domnul.

Un alt contract – numit în Scripturã „vechiul legãmânt” – a fost încheiat între Dumnezeu si Israel, la Sinai, si a fost apoi ratificat prin sângele jertfei. Legãmântul avraamic a fost ratificat prin sângele Domnului Hristos si a fost numit „al doilea” sau „noul” legãmânt, deoarece sângele cu care a fost sigilat a fost vãrsat dupã sângele primului legãmânt. Faptul cã noul legãmânt era valabil în zilele lui Avraam reiese în mod clar din aceea cã a fost confirmat atunci atât prin fãgãduintã, cât si prin jurãmântul lui Dumnezeu, cele „douã lucruri care nu se pot schimba si în care este cu neputintã ca Dumnezeu sã mintã” (Evrei 6,18).  Dar, dacã legãmântul avraamic continea fãgãduinta mântuirii, de ce s-a mai fãcut un alt legãmânt la Sinai?

În robie, poporul pierduse în mare mãsurã cunoasterea de Dumnezeu si a principiilor legãmântului avraamic. Eliberându-i din Egipt, Dumnezeu a cãutat sã le descopere puterea si mila Sa, pentru ca ei sã fie fãcuti sã-L iubeascã si sã aibã încredere în El. I-a dus la Marea Rosie, unde, fiind urmãriti de egipteni, scãparea pãrea cã este imposibilã. Aceasta pentru ca ei sã-si poatã da seama de totala lor neputintã, de nevoia lor de ajutor dumnezeiesc, cum si de faptul cã El lucrase izbãvirea lor. În felul acesta, ei au fost umpluti de iubire si recunostintã fatã de Dumnezeu si de încredere în puterea Lui de a-i ajuta. El Si-i alipise de Sine, ca Eliberator al lor din robia trecãtoare. 

Dar mai era un adevãr, mult mai mare, care trebuia sã fie înscris în mintea lor. Trãind în mijlocul idolatriei si al coruptiei, ei nu aveau o conceptie dreaptã cu privire la sfintenia lui Dumnezeu, la pãcãtosenia fãrã margini a inimii lor, la faptul cã în ei însisi nu aveau nici un pic de putere pentru a da ascultare Legii lui Dumnezeu, precum si la nevoia lor dupã un Mântuitor. Toate acestea trebuia sã le învete. 

Dumnezeu i-a adus la Sinai, unde Si-a descoperit slava, le-a dat Legea Sa si fãgãduinta unor mari binecuvântãri, cu conditia ascultãrii: „Dacã veti asculta glasul Meu si dacã veti pãzi legãmântul Meu” Îmi veti fi o împãrãtie de preoti si un neam sfânt” (Ex. 19,5.6). Poporul nu si-a dat seama de pãcãtosenia inimii lor si de faptul cã, fãrã Hristos, era imposibil pentru ei sã tinã Legea lui Dumnezeu; si, în mod pripit, au încheiat un legãmânt cu Dumnezeu. Având impresia cã sunt în stare sã realizeze propria lor neprihãnire, au declarat: „Vom face si vom asculta tot ce a zis Domnul” (Ex.24,7). Ei au fost martori ai proclamãrii Legii într-o mãretie înspãimântãtoare si au tremurat de groazã înaintea muntelui; si, cu toate acestea, n-au trecut decât câteva sãptãmâni si au rupt legãmântul cu Dumnezeu, s-au plecat pânã la pãmânt si s-au închinat înaintea unui chip cioplit. Ei nu mai puteau nãdãjdui în bunãvointa lui Dumnezeu pe temeiul unui legãmânt pe care îl cãlcaserã; si acum, vãzându-si pãcãtosenia lor si nevoia de iertare, au fost adusi în situatia de a-si da seama de nevoia lor dupã un Mântuitor, descoperit în legãmântul avraamic si preînchipuit în jertfele aduse. Acum, prin credintã si iubire, au fost legati de Dumnezeu ca Izbãvitor al lor din robia pãcatului. Acum erau pregãtiti sã pretuiascã binecuvântãrile noului legãmânt.

Conditiile „vechiului legãmânt” erau: ascultã si vei trãi. „Sã le împlineascã omul, ca sã trãiascã prin ele” (Ezechiel 20,11; Leviticul 18,5); dar „blestemat sã fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia si cine nu le va face” (Deut.27,26).

„Noul legãmânt” a fost întemeiat pe „fãgãduinte mai bune” – fãgãduinta iertãrii pãcatelor si a harului lui Dumnezeu de a înnoi inima si a o aduce în armonie cu principiile Legii lui Dumnezeu. „Iatã legãmântul pe care-l voi face cu casa lui Israel, dupã zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înlãuntrul lor, o voi scrie în inima lor” le voi ierta nelegiuirea si nu-Mi voi mai aduce aminte de pãcatul lor” (Ier. 31,33-34). 

Aceeasi Lege care a fost sãpatã pe tablele de piatrã este scrisã de Duhul Sfânt pe tablele inimii. În loc sã încercãm sã realizãm propria noastrã neprihãnire, noi primim neprihãnirea Domnului Hristos. Sângele Sãu face ispãsire pentru pãcatele noastre. Ascultarea Lui este primitã ca fiind a noastrã. Apoi, inima renãscutã prin Duhul Sfânt va aduce „roadele Duhului”. Prin harul lui Hristos, vom trãi în ascultare de Legea lui Dumnezeu, scrisã acum în inimile noastre.

Având Duhul lui Hristos, vom umbla asa cum a umblat El. Prin profet, El declarã despre Sine: „Vreau sã fac voia Ta, Dumnezeule! Si Legea Ta este în fundul inimii mele” (Ps.40,8). Iar când era în mijlocul oamenilor, El a spus: „Tatãl Meu nu M-a lãsat singur, pentru cã totdeauna fac ce-I este plãcut” (Ioan 8,29).  Apostolul Pavel aratã lãmurit legãtura dintre credintã si Lege în cadrul noului legãmânt. El zice: „Fiindcã suntem îndreptãtiti prin credintã, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos”. „Deci, prin credintã desfiintãm noi Legea? Nicidecum, noi întãrim Legea.

Cãci lucru cu neputintã Legii, întrucât firea pãmânteascã o fãcea fãrã putere” – ea nu putea sã-l îndreptãteascã pe om, pentru cã, în natura sa pãcãtoasã, el nu putea sã tinã Legea – „Dumnezeu a osândit pãcatul în firea pãmânteascã, trimitând, din pricina pãcatului, pe Însusi Fiul Sãu într-o fire asemãnãtoare cu a pãcatului, pentru ca porunca Legii sã fie împlinitã în noi, care trãim nu dupã îndemnurile firii pãmântesti, ci dupã îndemnurile Duhului” (Rom.5,1; 3,31; 8,3.4). 

Lucrarea lui Dumnezeu este aceeasi în toate timpurile, desi sunt diferite trepte de dezvoltare si diferite manifestãri ale puterii Sale, pentru a putea face fatã nevoilor oamenilor din diferite timpuri. Începând cu prima fãgãduintã a Evangheliei, coborând prin timpurile patriarhale si iudaice si ajungând pânã în vremurile noastre, are loc o desfãsurare progresivã a scopurilor urmãrite de Dumnezeu în planul de mântuire. Mântuitorul preînchipuit în ritualurile si ceremoniile legii iudaice este acelasi cu Cel descoperit în Evanghelie. Norii care învãluiau fiinta Sa divinã s-au dat la o parte; ceata si umbrele au dispãrut si Isus, Rãscumpãrãtorul lumii, Se descoperã. El, care a proclamat Legea pe Sinai si care i-a dat lui Moise preceptele legii ceremoniale, este acelasi care a rostit Predica de pe Munte.

Marile principii ale iubirii lui Dumnezeu, pe care le-a prezentat ca temelie a Legii si profetilor, sunt numai o repetare a ceea ce i-a spus prin Moise, poporului evreu: „Ascultã, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Sã iubesti pe Domnul Dumnezeul tãu, cu toatã inima ta, cu tot sufletul tãu si cu toatã puterea ta”. „Sã iubesti pe aproapele tãu ca pe tine însuti” (Deut.6,4.5; Lev.19,18). În ambele dispensatiuni, Învãtãtorul este acelasi. Cerintele lui Dumnezeu sunt aceleasi. Cãci toate pornesc de la Cel, „în care nu este nici schimbare, nici umbrã de mutare” (Iacov 1,17).

Ellen White – Patriarhi si Profeti – Legea si Legamintele

Cele 2 Legaminte – Legamantul Harului (Rascumpararii)

Isa: 53:10 – Domnul a gasit cu cale sa-L zdrobeasca prin suferinta… Dar, dupa ce Isi va da viata ca jertfa pentru pacat  va vedea o samanta de urmasi…

Ioan 1:29 – A doua zi, Ioan a vazut pe Isus venind la el si a zis: „Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii!

Rom 3:25 – Pe El, Dumnezeu L-a randuit mai dinainte sa fie, prin credinta in sangele Lui, o jertfa de ispasire, …

Evr. 7:27 – caci lucrul acesta l-a facut o data pentru totdeauna, cand S-a adus jertfa pe Sine insusi.

1 Ioan 2:2 – El este jertfa de ispasire pentru pacatele noastre; si nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale intregii lumi.

1 Ioan 4:10 – Si dragostea sta nu in faptul ca noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi si a trimis pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.

 1 Petru 18:19,20 – caci stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din felul desert de vietuire pe care-l mosteniserati de la parintii vostri, ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana. El a fost cunoscut mai inainte de intemeierea lumii si a fost aratat la sfarsitul vremurilor pentru voi.

Isus a fost lumina poporului Sãu – Lumina lumii – înainte de a veni pe pãmânt în corp omenesc. Prima razã de luminã, care a strãpuns întunericul în care pãcatul învãluise omenirea, a venit de la Domnul Hristos. Si de la El a venit orice razã strãlucitoare a cerului care a cãzut asupra locuitorilor pãmântului. În planul de mântuire, Domnul Hristos este Alfa si Omega – Cel dintâi si Cel de pe urmã.  De când Mântuitorul Si-a vãrsat sângele pentru iertarea pãcatelor si S-a înãltat la cer, „ca sã Se înfãtiseze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (Evr.9,24), s-a revãrsat luminã de la crucea Golgotei si din locurile sfinte ale Sanctuarului ceresc.

Dar lumina aceasta mai clarã, ce ne-a fost datã, n-ar trebui sã ne facã sã o dispretuim pe aceea care, în vremurile de la început, a fost primitã prin simbolurile care vesteau venirea Mântuitorului. Evanghelia lui Hristos revarsã luminã asupra sistemului iudaic si dã importantã legii ceremoniale. Pe mãsurã ce se descoperã adevãruri noi, iar ceea ce era cunoscut de la început ajunge sã fie pus într-o luminã mai clarã, caracterul si scopurile lui Dumnezeu sunt date pe fatã în purtarea Lui cu poporul ales. Fiecare nouã razã de luminã pe care o primim ne aduce o mai clarã întelegere a planului de mântuire, care este aducerea la îndeplinire a vointei divine cu privire la mântuirea omului. Vedem astfel o nouã frumusete si o nouã fortã în Cuvântul inspirat si studiem paginile lui cu un interes mai profund si mai captivant.

Sunt multi care sustin cã Dumnezeu a pus un zid de despãrtire între evrei si ceilalti oameni, cã grija si iubirea Sa, care au fost în mare mãsurã retrase de la restul omenirii, au fost concentrate asupra poporului Israel. Dar Dumnezeu n-a conceput ca poporul Sãu sã înalte un zid de despãrtire între el si semeni. Inima Iubirii infinite era deschisã tuturor locuitorilor pãmântului. Desi ei L-au lepãdat, El cãuta fãrã încetare sã li se descopere si sã-i facã pãrtasi la iubirea si harul Sãu. Binecuvântarea Sa a fost datã poporului Sãu ales, pentru ca, la rândul lui, el sã fie o binecuvântare pentru altii.  Dumnezeu l-a chemat pe Avraam, l-a fãcut sã prospere si l-a onorat; iar credinciosia patriarhului a fost o luminã pentru oamenii din toate tãrile pe unde a peregrinat. Avraam nu s-a izolat de oamenii din jurul sãu. El a cultivat relatii de prietenie cu domnitorii natiunilor înconjurãtoare, dintre care unii îl tratau cu mare respect, iar cinstea, altruismul, vitejia si bunãvointa lui reprezentau caracterul lui Dumnezeu. În Mesopotamia, Canaan, Egipt si chiar înaintea locuitorilor Sodomei, Dumnezeul cerului a fost descoperit prin reprezentantul Sãu.

Astfel, Dumnezeu li S-a descoperit egiptenilor si tuturor natiunilor legate de aceastã puternicã împãrãtie, prin Iosif. De ce a ales oare Dumnezeu sã-l înalte atât de mult pe Iosif în mijlocul egiptenilor? El ar fi putut sã foloseascã o altã cale pentru aducerea la îndeplinire a planurilor Sale fatã de fiii lui Iacov; dar a dorit sã facã din Iosif o luminã si l-a asezat în palatul împãratului, pentru ca lumina cerului sã poatã ajunge la cei de departe si la cei de aproape. Prin întelepciunea si dreptatea sa, prin curãtia si bunãvointa vietii sale zilnice, prin devotamentul lui fatã de interesele poporului – si poporul acela era poporul unei natiuni idolatre – Iosif a fost un reprezentant al lui Hristos. În binefãcãtorul, cãtre care tot Egiptul se întorcea cu recunostintã si laude, acel popor pãgân trebuia sã vadã iubirea Creatorului si Rãscumpãrãtorului lui. Si în Moise, de asemenea, Dumnezeu a asezat o luminã lângã tronul celei mai mari împãrãtii a pãmântului, pentru ca toti aceia care ar fi voit sã-L poatã afla pe viul si adevãratul Dumnezeu. Si toatã aceastã luminã le-a fost datã egiptenilor mai înainte ca mâna lui Dumnezeu sã se întindã asupra lor cu judecãtile Sale.  Cu prilejul eliberãrii poporului Israel din Egipt, cunoasterea puterii lui Dumnezeu s-a rãspândit în lung si-n lat.

La sute de ani dupã exod, preotii filistenilor îi aminteau poporului lor despre plãgile cãzute asupra Egiptului, avertizându-l ca nu cumva sã se împotriveascã Dumnezeului lui Israel.  Dumnezeu l-a chemat pe Israel, l-a binecuvântat si l-a înãltat, nu pentru ca prin ascultarea de Lege numai ei sã primeascã favoarea Lui si sã devinã primitori exclusivi ai binecuvântãrilor Sale, ci ca sã Se descopere prin ei tuturor locuitorilor pãmântului.

În vederea îndeplinirii acestui scop, El le-a poruncit sã se pãstreze deosebiti de natiunile idolatre din jurul lor.  Idolatria si toate pãcatele ce veneau pe urmele ei erau o urâciune înaintea lui Dumnezeu si El a poruncit poporului Sãu sã nu se amestece cu celelalte popoare – „sã nu te iei dupã popoarele acestea în purtarea lor” (Ex.23,24) si sã-L uite pe Dumnezeu. El le-a interzis cãsãtoria cu idolatrii, ca nu cumva inimile lor sã se depãrteze de El. Era tot atât de trebuincios atunci, cum este si astãzi, ca poporul lui Dumnezeu sã fie curat, „neîntinat de lume”.

El trebuia sã se pãstreze neatins, liber de spiritul acesteia, pentru cã ea este vrãjmasã adevãrului si neprihãnirii. Dar Dumnezeu nu intentiona ca poporul Sãu, într-o exclusivistã îndreptãtire de sine, sã se izoleze de lume, astfel încât sã nu poatã avea vreo influentã asupra ei.  Asemenea Învãtãtorului lor, urmasii Domnului Hristos din fiecare veac trebuie sã fie lumina lumii. Aceasta este tocmai ce au fãcut Enoh, Noe, Avraam, Iosif si Moise. Este tocmai ceea ce dorea Dumnezeu sã facã poporul Israel. Inima lor, rea de necredintã, aflatã sub controlul lui Satana, i-a fãcut sã ascundã lumina, în loc s-o facã sã lumineze asupra popoarelor înconjurãtoare; a fost acelasi spirit bigot care i-a determinat fie sã urmeze obiceiurile nelegiuite ale pãgânilor, fie sã se tinã deoparte, într-o atitudine plinã de mândrie, ca si cum iubirea si purtarea de grijã a lui Dumnezeu erau numai pentru ei.

Dupã cum Biblia ne prezintã douã legi – una neschimbãtoare si vesnicã, iar cealaltã trecãtoare, provizorie – tot astfel sunt douã legãminte. Legãmântul harului a fost fãcut întâia datã cu omul în Eden, când, dupã cãdere, s-a dat o fãgãduintã divinã – cã sãmânta femeii urma sã zdrobeascã capul sarpelui. Legãmântul acesta le oferea tuturor oamenilor iertare si sprijinul harului lui Dumnezeu pentru ascultare viitoare prin credinta în Hristos. Li se fãgãduia, de asemenea, viata vesnicã, cu conditia credinciosiei fatã de Legea lui Dumnezeu.

În felul acesta, patriarhii au primit nãdejdea mântuirii.  Acelasi legãmânt a fost reînnoit fatã de Avraam în fãgãduinta: „Toate neamurile pãmântului vor fi binecuvântate în sãmânta ta” (Gen.22,18). Aceastã fãgãduintã arãta spre Domnul Hristos. Asa a înteles-o Avraam (vezi Gal.3,8.16) si si-a pus încrederea în Domnul Hristos pentru iertarea pãcatelor. Credinta aceasta i-a fost socotitã ca neprihãnire. Legãmântul cu Avraam mentinea, de asemenea, autoritatea Legii lui Dumnezeu. Domnul S-a arãtat lui Avraam si i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic; umblã înaintea Mea si fii fãrã prihanã” (Gen.17,1). Mãrturia lui Dumnezeu cu privire la servul Sãu credincios a fost: „Avraam a ascultat de porunca Mea si a pãzit ce i-am cerut, a pãzit poruncile Mele, orânduirile Mele si legile Mele” (Gen.26,5). Si Domnul i-a spus: „Voi pune legãmântul Meu între Mine si tine si sãmânta ta dupã tine, din neam în neam; acesta va fi un legãmânt vesnic, în puterea cãruia Eu voi fi Dumnezeul tãu si al semintei tale dupã tine” (Gen.17,7).  Desi acest legãmânt a fost fãcut cu Adam si reînnoit cu Avraam, a putut fi ratificat numai la moartea lui Isus Hristos.

El existase în chip de fãgãduintã a lui Dumnezeu de la cea dintâi comunicare fãcutã cu privire la mântuire; fusese primit prin credintã; si cu toate acestea, când a fost ratificat de Domnul Hristos, a fost numit un legãmânt nou. Legea lui Dumnezeu stãtea la baza acestui legãmânt, care în principiu era un acord pentru a-i aduce din nou pe oameni în armonie cu vointa divinã, asezându-i într-o pozitie în care puteau asculta de Legea lui Dumnezeu. 

Ellen White – Patriarhi si Profeti – Legea si Legamintele