Archive for the ‘Ciuma in Biblie’ Category

Ciuma si poporul Israel!

decembrie 16, 2009

Matei 24:7 – Si, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume.

Luca 21:11 – Pe alocuri vor fi mari cutremure de pamant, foamete si ciuma;

Apocalipsa 6:8 – M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce stătea pe el se numea Moartea, şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă …

Ieremia 28:8 – Proorocii care au fost înaintea mea şi înaintea ta, din vremurile străvechi, au prorocit război, foamete şi ciumă împotriva unor ţări puternice şi unor împărăţii mari.

Ieremia 29:17 – Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată, voi trimite între ei sabie, foamete şi ciumă şi-i voi face ca nişte smochine grozave care, de rele ce sunt, nu se pot mânca.”

In peste 51 de versete din Biblie este amintita aceasta boala – ciuma.  In subiectul anterior am vorbit despre boli si motivele pentru care ele vin peste oameni. 

Poporului Isreal din vechime Dumnezeu le promisese ca nu vor fi loviti de bolile cu care ii lovise pe Egipteni atata timp cat ei ei faceau binele, ascultau de poruncile lui Dumnezeu si implineau Legea Sa.  Promisiunea de a fi feriti de boli era conditionata de ascultare. 

Descoperim in Biblie multe relatari despre diferite imprejurari in care Israel, poporul ales de Dumnezeu ca sa fie o lumina pentru celelalte popoare, s-a indepartat de Dumnezeu dedandu-se la idolatrie si pacatuind impotriva lui Dumnezeu.  Iata motivele pentru care Dumnezeu a trimis aceasta boala peste ei. Datorita pacatului, Dumnezeu a ingaduit sa vina aceasta boala peste ei.  Prin ingaduirea acestei epidemii Dumnezeu a vrut ca Isreal sa se intoarca de la calea lor rea la ascultarea de El.

1 Cronici 21:14 – Domnul a trimis ciuma în Israel, şi au căzut şaptezeci de mii de oameni din Israel.

Ieremia 29:18 – Îi voi urmări cu sabie, cu foamete şi cu ciumă, îi voi face o pricină de spaimă pentru toate împărăţiile pământului, de blestem, de pustiire, de batjocură şi de ocară printre toate neamurile pe unde îi voi izgoni, …

Ezechiel 33:22 – Îl voi judeca prin ciumă …

Amos 4:10 – Am trimis în voi ciuma, ca în Egipt; … Şi cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.

Epidemiile au facut mai multe ravagii decat razboaiele. Ele continua sa ucida si in ziua de azi. Gripa, Sida, febra Dengue, paludismul… Iata care sunt epidemiile de care omul s-a temut dintotdeauna, si de care inca n-am scapat!

Ciuma a ajuns pe continentul european in anii 1350, facand doar aici 25 de milioane de victime, si 50 de milioane in intreaga lume. In afara catastrofei umanitare, pandemia de ciuma a adus cu ea si alte inconveniente: mana de lucru s-a imputinat, terenurile au ramas nelucrate, rasismul a luat amploare (evreii erau acuzati ca diseminau in mod voluntar boala, fiind alungati din casele lor).

Ciuma bubonica (numita astfel din cauza bubelor care se formau la nivelul piscaturilor) este o boala purtata de sobolani si transmisa la om prin piscatura de purice si de capuse. Ea se datoreaza unei bacterii numite Yersinia Pestis. Ciuma exista si sub forma pulmonara, insa este mult mai rara.

Moartea Neagra  – Marea Ciuma din Europa

Care pline cu cadavre, familii intregi aflate pe patul de moarte, inchise in propria casa, regi si tarani pusi pe acelasi loc in fata mortii implacabile… Atunci cand vine vorba despre epidemii, putine inspira mai multa groaza decat Moartea Neagra. Considerata a fi prima pandemie adevarata, moartea neagra a ucis jumatate din populatia Europei din anul 1348, ajungand pana in China si India. „Marea moarte” a urmat caile razboiului si caile comerciale, decimand orase intregi si alterand permanent structurile politice, comerciale sau sociale.

Pentru multa vreme s-a crezut ca moartea neagra este o plaga epidemica, care se manifesta intr-o forma bubonica prin intermediul sobolanilor purtatori de paraziti, si intr-o forma pneumonica, pe calea aerului. Studiile recente par sa conteste acest lucru. Unii cercetatori sustin ca infricosatoarea moarte neagra nu era altceva decat manifestarea unui virus hemoragic, similar cu ebola, care se manifesta prin pierderi masive de sange. In prezent, cercetarile asupra ramasitelor umane posibilelor victime ale „ciumei” continua in speranta ca vor fi descoperite dovezi genetice care sa sustina aceste noi teorii.

Insa daca a fost vorba despre ciuma, atunci Moartea Neagra este inca printre noi. Cauzata de bacteria Yersinia pestis, boala poate constitui in continuare o amenintare in zonele foarte sarace, infestate de soareci si de sobolani. Medicina moderna poate trata cu usurinta aceasta afectiune in primele stadii, anulandu-i potentialul mortal. Simptomele includ glande inflamate, febra, tuse, respiratie anevoioasa si, in majoritatea cazurilor, eliminarea sangelui pe cale orala.
http://www.descopera.ro/stiinta/5053672-top-10-cele-mai-necrutatoare-epidemii-care-au-devastat-omenirea

Ciuma in prezent

Ciuma este departe de a fi eradicata. In Europa nu mai face victime, insa in Africa si Asia, ea ucide in mod regulat. In Statele Unite sunt raportate cateva cazuri izolate in fiecare an.