Unde este biserica în acest peisaj?

Copleșită de panorama noii „normalităţi”, biserica este ispitită să-și redefinească misiunea și strategia pe baze noi, întrucât criteriile biblice i se par depășite cultural. Drept urmare, serviciile divine se diversifică, după nevoi. Christianity Today listează meniul: „Planul Daniel” – seminare de pierdere în greutate, frecventate cu succes de 12.000 persoane; programe de fitness creștin: Body Gospel, Bod 4 God, Body Temple Wellness, Firm Believer; diaconatul de tineri „Cascadorii Împărăţiei” efectuează acrobaţii cu motociclete. Ei își mărturisesc astfel dorinţa arzătoare de „a ajunge la cei pierduţi și a le arăta că Iisus este singura cale”; „Clovnii pentru Hristos” vor să le aducă vindecare spirituală trecătorilor prin Clowning for Christ – dos and don’ts; în Texas, biserica capacitează familiile prin programul „Șapte zile de sex”, cu obiectivul „de a avea performanţe mai bune la serviciu și de a lăsa o moștenire iubitoare copiilor”; Biserica din emisfera sudică, angajată în lupta împotriva SIDA, le oferă credincioșilor „prezervative sfinţite”.

Aripa dură a bisericii, însă, abordează atitudini mai deschise faţă de lumea în schimbare: în 2003, Biserica Episcopaliană din SUA a hotărât să devină transparentă. Ca atare, l-a înscăunat pe homosexualul declarat Gene Robinson ca episcop în dioceza New Hempshire. Abia în 2016 Biserica Anglicană a avut tăria să-i urmeze exemplul, ungându-l episcop pe Nicholas Chamberlain. Biserica Luterană din SUA oficiază încă din 2010 hirotonirea preoţilor/ preoteselor LGBT. În 2009, dioceza luterană din Stockholm a uns-o pe Eva Brunne ca primul episcop lesbian.

Blocată în canoanele ei rigide care îi împiedică transparenţa, Biserica Catolică a fost lovită de o cascadă de scandaluri de pedofilie. În 2014, papa Francisc s-a văzut nevoit să recunoască oficial, conform datelor Vaticanului, că 2% din preoţi, episcopi și cardinali sunt pedofili. De notat că numărul clericilor urcă la aproape jumătate de milion! Și ce face curia papală? Papa Ioan Paul al II-lea oferea, pentru jubileul anului 2000, indulgenţe plenare noi pentru remisiunea totală a pedepselor temporare pentru păcat, astfel să nu mai fie necesare alte expieri în purgatoriu.

Fundalul timpului și-a schimbat decorul. Aparenţele însă înșală… Spirala istoriei se întoarce în blestemata zodie a lui Borgia. Pulberea umple din nou butoiul.

Unde ești tu, Luther frate?

Articol scris de Lucian Cristescu pentru Revista Semnele Timpului nr. 12/2016.

Footnotes

[1]„Leon al X-lea, pe numele său laic Giovanni, fiul lui Lorenzo de Medici, un laic nepreot înscăunat politic pe tronul papal. El este cel care declarase: «Odată ce Dumnezeu ne-a încredinţat funcţia papală, să ne bucurăm de ea!»”

[2]„Anthony Bonner, The Complete Works of François Villon, David McKay Company, Inc., 1960, p. 97.”

[3]„Tobias F. Gittes, Boccaccio’s Naked Muse, University of Toronto Press, Toronto, 2008, p. 320.”

[4]„Paul Tillich, Aspects of a Religious Analysis of Culture, 1987, p. 103.”

[5]„ Francesco Petrarca, Epistolae sine nomine, University Press, 1969, letter VIII.”

[6]„Stefano Infessura, Diario de la citá di Roma, Roma, 1890, https://archive.org/stream/diariodellacitt01infeuoft#page/n12/mode/1up”.

[7]„Vezi Edward Gibbon, The History of the Decline and Fall of the Roman Empire, 6 vol., prima ediţie 1776.”

[8]„Johannes Burckard din Strassbourg, cardinal și maestru de ceremonii la curtea a patru papi (1483-1506), notează în jurnalul său personal cu referire la papa Alexandru al VI-lea: «Nu există nicio crimă sau act nerușinat care să nu aibă loc în Roma, atât în public, cât și în casa pontifului. (…) Cine n-ar fi oripilat de relatarea actelor teribile și monstruoase care sunt comise la vedere în casa papei, fără respect pentru Dumnezeu sau om? Violurile și incesturile sunt nenumărate, fiii și fiicele sale sunt cu totul depravaţi, gloate și curtezane frecventează palatul Sf. Petru, proxeneţi, bordeluri, lupanare sunt peste tot, o situaţie dintre cele mai îngrozitoare.»  (Johannes Burckard, Dietari secret, apud Pope Alexander VI and his court: Extracts from the Latin Diery of Johannes Burchardus, New York, 1922, https://archive.org/stream/popealexandervih00burcuoft#page/n5/mode/2up”.

[9]„Vezi Adam Kirsch, Are We Really Modern?, 5 sept. 2016, newyorker.com”.