Luther și Calvin. Între dorinţe și realizări

Acum 500 de ani, o mână de oameni au schimbat felul în care fusese înţeles și john-calvin-martin-lutherpracticat creștinismul timp de mai bine de un mileniu. Am putea încerca să ne imaginăm cum s-ar putea întâmpla acest lucru azi, dar nu am ajunge niciunde. Dacă revoluţiile ar putea fi anticipate, nu ar mai fi revoluţii. Iar oameni precum Martin Luther și Jean Calvin au fost revoluţionari în întreprinderea lor. Dar au fost ei eroi sau antieroi?

În mod inevitabil, reformatorii care au criticat Biserica Catolică a secolului al XVI-lea pentru corupţie și abuz de putere, în același timp redându-le oamenilor de rând libertatea de a crede în Dumnezeu și de a relaţiona cu El ca în biserica primară, sunt bărbaţi care împlinesc simultan ambele roluri, în funcţie de cei pe care îi întrebi. Încă de pe vremea lor și până în prezent au existat persoane care i-au lăudat și au crezut în munca lor și persoane care nu au putut să vadă decât scindarea bisericii și războaiele religioase care i-au urmat.

În prezent, atitudinea faţă de reformatori pare să fie în general pozitivă, chiar și în mediul catolic liberal, după reluarea dialogului teologic dintre catolici și luterani din anii 1960, după Conciliul Vatican II, și poate în special după ce papa Francisc le-a cerut în mod public scuze protestanţilor pentru persecuţiile din acel timp. În trecut, Francisc îl și lăudase pe Luther – excomunicat de Biserica Catolică – pentru puterea de a lupta împotriva corupţiei și a lăcomiei bisericii din acea vreme, în același timp trăgând semnale de alarmă pentru biserica pe care o conduce azi.

7243855_origTextele care s-au scris de-a lungul vremii despre reformatori au urmat în mare aceeași dihotomie, plecând de la interpretări ale acelorași texte lăsate de reformatori, ale corespondenţei dintre ei și ale impresiilor martorilor vremii. Atât de multă cerneală a scurs pe acest subiect, încât astăzi efortul e mai degrabă îndreptat spre spargerea miturilor care s-au creat cu privire la reformatori în ultimii 500 de ani. Din nefericire, nici aceste eforturi nu reușesc să păstreze întotdeauna o linie de echilibru între ce a fost bun și ce a fost rău în viaţa reformatorilor, ci acţionează într-o oarecare măsură tot ca avocaţi ai apărării sau ca procurori. Este însă un efort considerabil și cu un rezultat de înţeles, date fiind poziţiile extreme ale izvoarelor istorice.

Probleme s-au născut nu doar din disputele teologice, cât și din incongruenţele dintre creștinismul hristocentric al reformatorilor și anumite atitudini, comportamente și moduri de a gândi ale lor care nu au fost mereu cele de așteptat.

Articol scris de Eliza Vlădescu pentru Revista Semnele Timpului nr. 12/2016.   După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.

 

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: