Acum jumătate de mileniu, cuiul lui Luther a prins cele 95 de teze pe ușa catedralei 
din Wittenberg. În ce lumină se văd azi motivele care au dus la Reformă?
Margery Kempe ieși din confesional, împiedicându-se ca un om beat. Era a treia ei vizită în acea zi pentru mărturisirea păcatelor, iar plânsul, foamea și conștiinţa îi luaseră tribut echilibrul. Nimic neobișnuit pentru ea. Era în fiecare zi la biserică, unde se ruga fierbinte și adesea în lacrimi pentru iertare. Felul în care implora mila lui Hristos o făcuse cunoscută în întreaga comunitate catolică din Lynn, Norfolk (Anglia), dar puţini erau cei care o mai credeau în toate minţile. Cei mai mulţi erau fie înfricoșaţi, fie dezgustaţi de femeia care fusese tulburată până la paroxism după ce i s-a născut primul copil. Devenise atât de apăsată de simţământul păcătoșeniei ei respingătoare, încât se zbuciuma zilnic și public pentru obţinerea iertării divine. Deși se spune că era analfabetă, învăţase pe de rost Pater noster, Ave Maria, Cele Zece Porunci și alte câteva doctrine religioase, iar memoriile ei, dictate preotului căruia i se confesa la biserică, sunt considerate prima lucrare autobiografică scrisă vreodată în limba engleză.
Unii istorici spun că, din cauza naturii autobiografice a scrierii lui Kempe, cartea este cea mai profundă imersiune literară în viaţa unei femei din clasa de mijloc din Evul Mediu.
În secolul al XIV-lea, în care a trăit Margery Kempe, doar bărbaţii – mai exact preoţii – aveau dreptul să interpreteze Scriptura și acţiunile lui Dumnezeu. Femeile Îl puteau interpreta pe Dumnezeu doar în sens mistic, prin hipersensibilizarea simţurilor – vedenii, auzenii, viziuni spirituale, inspiraţie verbală sau iluminare intelectuală.
De aceea, din condiţia de medieval (încolţit de propria lipsă de educaţie, de ignoranţa care decurge din aceasta și de superstiţii) și, pe deasupra, și de femeie, era aproape firesc ca Margery Kempe să dispere în privinţa mântuirii. În ziua în care a ieșit dezechilibrată din confesional, a început să vadă diavoli înconjurând-o, îmbrâncind-o, făcând-o să se muște și să se zgârie. „Știa de când a ieșit de la spovedanie că nu era suficient de neprihănită pentru a merita să fie mântuită.” Culpabilitatea propriei insuficienţe a făcut-o pe Margery să pornească într-un turneu lung, extenuant și exorbitant în câteva zeci din cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din Europa. Auzise că din acele locuri sfinte se pot cumpăra indulgenţe, așa că a cumpărat astfel de certificate de iertare pentru prieteni, pentru dușmani, pentru sufletele captive în purgatoriu și pentru ea însăși.
Câteva zeci de ani mai târziu, un alt credincios catolic, de astă dată german și bărbat, dar tulburat și el, peste măsură, de propria vinovăţie în faţa unui Dumnezeu pur, avea să reclame hârtiile în care Margery Kempe își punea speranţa pentru mântuire. Doctrine false și malpraxis bisericesc! Martin Luther, căci despre el este vorba, s-a putut da un pas înapoi, astfel încât să vadă dimensiunea nedreptăţii vânzării de șanse pentru rai. Însă același Luther a făcut și un salt înainte, catalizând multifaţetata revoluţie a Reformei Protestante. Despre ce l-a ajutat pe Luther să pornească acest seism spiritual, istoricii vorbesc în termenii „cauzelor”, precum și în ai „antecedentelor”. Diferenţa este una de substanţă: A fost Reforma Protestantă un rezultat inevitabil al circumstanţelor în care s-a născut? Sau nu?
Articol scris de Alina Kartman redactor Semnele Timpului pentru Revista Semnele Timpului nr. 12/2016. Are peste 9 ani de experiență în presa online din România și, atunci când nu scrie pentru ST, îmbină jurnalismul cu videografia și copywriting-ul la studioul KiteMedia.
Etichete: Luther; teze; indulgente; Evul Mediu
Mesaje_Ceresti 
Lasă un răspuns