Marea Reformă nu a fost o simplă schismă în interiorul creștinismului occidental, nu a fost doar o mișcare religioasă și politică, deși toate acestea sunt descrieri corecte, complementare. Reforma protestantă, cu spiritul și principiile ei specifice, a fost înainte de toate o întoarcere la adevăratele surse și valori ale creștinismului – o tentativă de restaurare.
În ciuda imperfecţiunii acestei restaurări și în ciuda problemelor pe care le ridică în general restauraţionismul, Reforma a fost înainte de toate ridicarea din praf a steagului creștinismului vechi, un curajos și clar semnal de goarnă și o întoarcere la Scriptură.
În mod natural, bisericile istorice de Apus sau de Răsărit, aflate sub umbra Romei și a Constantinopolului, resping Reforma, sub diverse motive. Reforma a fost „securea… [lui Ioan Botezătorul] înfiptă la rădăcina pomilor” Bisericii imperiale, iar un asemenea mesaj cu greu poate fi acceptat de creștinismul uscat spiritual, a cărui duhovnicie stă mai ales în exerciţii omenești de subordonare, în aventuri mistice, credinţă superstiţioasă, magie sacră și materialism pragmatic.
În cele ce urmează, vom arăta de ce Reforma este expresia autentică, lucidă și demnă de urmat a creștinismului și că principiile proclamate de reformatori, începând cu Martin Luther, nu sunt o noutate, ci sunt principiile fundamentale ale creștinismului.
Articol scris de Florin Laiu – Profesor de Teologie pt. revista Semnele Timpului nr. 12/2016
Lasă un răspuns