Undita financiara
Apoi a fost necesara o alta plasmuire pentru a face ca Roma sa fie in stare sa profite de pe urma temerilor si viciilor adeptilor ei. Aceasta a fost realizata prin invatatura despre indulgente. Iertarea totala a pacatelor, trecute, prezente si viitoare, si scaparea de toate durerile si pedepsele ce decurgeau din ele erau fagaduite tuturor acelora care se inscriau in razboaiele pontifilor, ca sa-si intinda stapanirea lor lumeasca pentru a-si pedepsi vrajmasii sau pentru a-i extermina pe aceia care indrazneau sa conteste suprematia lor spirituala. Oamenii mai erau invatati ca, prin oferirea de bani bisericii, s-ar putea libera de pacate si ar putea elibera si sufletele prietenilor lor decedati, care erau predati flacarilor chinuitoare. Prin mijloace de felul acesta, Roma si-a umplut tezaurele si a sustinut maretia, luxul si viciul pretinsilor reprezentanti ai Aceluia care nu avusese unde sa-si plece capul.
„Papa nu este numai reprezentantul lui Isus Hristos, el este Isus Hristos, ascuns sub un val trupesc.“ – The Catholic National, iulie 1895.
Creatorul creat
Randuiala biblica a Cinei Domnului fusese inlocuita cu jertfa idolatra a liturghiei. Preotii papali pretindeau ca, prin bufoneriile lor fara sens, transforma painea si vinul simplu in „trupul si sangele lui Hristos“ (Cardinalul Wiseman. The Real Presence of the Body and Blood of Our Lord Jesus Christ in the blessed Eucharist Proved from Scripture, lect.8, sect.3, par.26).
Cu o incumetare hulitoare, ei pretindeau pe fata ca aveau puterea de a crea pe Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor. Crestinilor li s-a cerut, sub pedeapsa cu moartea, sa manifeste credinta in aceasta oribila ratacire hulitoare a cerului. Multimile care refuzau erau date flacarilor.
Milioane de martiri
In sec. al XIII-lea, a fost infiintat cel mai teribil din toate instrumentele papalitatii – Inchizitia. Printul intunericului s-a unit cu conducatorii ierarhiei papale. In conciliile lor tainice, Satana impreuna cu ingerii lui stapaneau mintile oamenilor nelegiuiti, in timp ce, nevazut, in mijlocul lor statea un inger al lui Dumnezeu, luand un raport teribil al hotararilor lor nelegiuite si scriind istoria faptelor prea ingrozitoare pentru a fi vazute de ochiul omenesc. „Babilonul cel mare s-a imbatat cu sangele sfintilor.“ Trupurile mutilate ale milioanelor de martiri strigau la Dumnezeu, cerand razbunare asupra puterii apostate.
„Papa Ioan Paul II a cerut iertare pentru razboaiele catolico-protestante din Europa in timpul Contrareformtiunii. „ – U.S. News and World Report, 3 iulie 1995. Evul mediu (epoca intunecoasa). Biblia prezice ca, sub conditiile presante care stau in fata noastra, papalitatea si suporterii ei vor recurge iar la intrebuintarea puterii civile, ca sa-i domine pe disidenti.
Intunecimea maxima
Papalitatea devenise despotul lumii. Regi si imparati se plecau in fata hotararilor pontifului roman. Soarta oamenilor pentru prezent si vesnicie parea a fi sub stapanirea lui. Timp de sute de ani, invataturile Romei fusesera primite fara rezerva pe scara larga, riturile ei fusesera aduse la indeplinire cu respect, sarbatorile ei fusesera pazite peste tot. Clerul ei era onorat si sustinut cu darnicie. Niciodata pana atunci biserica romana nu ajunsese la o demnitate, maretie sau putere mai mare.
Viciu nestapanit
Dar „miezul zilei papalitatii a fost miezul noptii lumii“ (J.A.Wylie – The History of Protestantism, b.1, cap.4). Sfintele Scripturi erau aproape necunoscute nu numai de catre popor, ci si de catre preoti. Ca si fariseii din vechime, conducatorii papali urau lumina care le descoperea pacatele. Legea lui Dumnezeu, masura dreptatii, fiind indepartata, ei exercitau puterea fara masura si practicau viciul fara frau.
Inselatoria, avaritia si desfraul abundau. Oamenii nu se dadeau inapoi de la nici o crima prin care puteau sa castige avere sau pozitie. Palatele papilor si ale prelatilor erau scenele celor mai salbatice dezmaturi. Unii dintre pontifii care domneau erau vinovati de crime atat de revoltatoare, incat conducatorii pamantesti au incercat sa detroneze pe acesti demnitari ai bisericii, ca fiind monstri prea josnici pentru a mai putea fi ingaduiti. Timp de veacuri, Europa n-a facut nici un progres in literatura, arte sau civilizatie. O paralizie morala si intelectuala cazuse peste crestinatate.
Reformatorii protesteaza
Lipsa de cunostinta a Cuvantului lui Dumnezeu i-a permis papalitatii sa domine lumea in timpul epocii intunecoase (Evul mediu). Catre sfarsitul acestei epoci, cand s-a dezvoltat cunostinta Cuvantului lui Dumnezeu, oamenii au inceput sa protesteze impotriva erorilor prevalente in acel timp. Acesti protestanti au scuturat lanturile erorii si ale superstitiei, si au inceput sa permita luminii Cuvantului lui Dumnezeu sa lumineze. Acesti oameni au fost numiti protestanti, pentru ca, asa cum au inteles adevarul Cuvantului lui Dumnezeu, au vazut ca trebuie sa protesteze si sa se opuna erorilor catolicismului, daca voiau sa fie credinciosi lui Dumnezeu. Cunostinta Cuvantului lui Dumnezeu a fost iar pierduta.
„La 24 August 1527, romano-catolicii din Franta, printr-un plan aranjat mai dinainte, sub influenta iezuitica, au ucis 70.000 de protestanti in timp de doua luni. Papa s-a bucurat cand a auzit stirea despre succesul actiunii.“ – Western Watchman, 21 noiembrie 1912 (catolic).
Compara intelegerea reformatorilor despre papalitate cu convingerile generatiei noastre moderne. „Din cauza profesarii credintei contrare bisericii de la Roma, istoria consemneaza ca au fost martirizati mai mult de o suta de milioane de oameni.“ – Brief Bible Readings, page 16.
Papalitatea denuntata
Martin Luther a zis: „Stiu ca papa este Antihristul, ca tronul lui este insusi tronul lui Satana. Papalitatea este vanatoarea generala, comandata de pontiful roman, cu scopul de a incolti si a distruge suflete.“
Charles Spurgeon a zis: „Trebuie sa avertizam cu curaj chibzuit pe aceia care au o inclinatie spre erorile Romei; trebuie sa le spunem despre faptele negre ale papalitatii.“
John Knox a zis ca ,,papa este adevaratul antihrist.”
John Wesley a zis despre papa: „El este in mod categoric omul faradelegii, pentru ca el sporeste tot felul de pacate, fara masura.”
John Calvin a zis: ,,Il numim Antihrist pe pontiful roman.”
Protestantii uita trecutul
Descendentii credinciosilor martiri au uitat astazi de ce se numesc protestanti. Considerati urmatoarele: „A sosit timpul ca protestantii sa se duca la pastor (papa) si sa zica: ‚Ce sa facem ca sa revenim acasa?” – Dr. Robert Schuller, Los Angeles Herald Examiner, 19 sept. 1987.
„Conducatori de biserici americane protestane si ortodoxe de est, care s-au intalnit vineri cu papa Ioan Paul al II -lea, au salutat prima lor discutie reprezentativa ca o piatra de hotar pe calea spre o unitate mare… Rev. Donald Jones, un metodist uniiert si seful departamentului studiilor religioase al Universitatii din Carolina de sud, a numit-o‚ meetingul ecumenic cel mai important al secolului‘… Rev. Paul A. Crow Jr., din Indianapolis, functionar ecumenic al Bisericii Crestine (Ucenicii lui Hristos), a numit-o ‚o zi noua in ecumenism‘, deschizand un viitor in care Dumnezeu‚ ne strange laolalta.‘“ – The Montgomery Advertiser, 2 sept. 1987.
„Daca catolicismul va deveni mai catolic in viitor, ceea ce astept sub prezentul papa, atunci diferentele teologice vor deveni mai ascutite, dar aliantele noastre cu catolicii impotriva culturii lumesti pot deveni mai adanci. Eu, din partea mea, sunt gata pentru negotul in compensatie.“ – David Wells, Eternity Magazine, sept. 1987.
„Invatatura harismatica protestanta despre viata crestina este identica in tel si intentie cu cea catolica. Nu este aceasta semnificativ pentru viitorul crestin ?“ – J.I. Packer, Christianity Today, 22 iune 1992.
Protestantismul si-a uitat originea. El fusese intarit cu binecuvantare ca sa reziste si sa denunte erorile Romei. Acum este voios sa si le insuseasca. Acum, cand intreaga lume se afla la limita asaltului final al Romei, fostii dusmani formeaza aliante. Lumea protestanta a uitat ca este implicata intr-o batalie eterna, si pentru neglijarea lor intentionata a cunostintei, sunt destinati sa fie distrusi.
Pasajele de mai sus ale acestei publicatii au fost extrase din cartea Marea Lupta (Tragedia Veacurilor) pe care o gasiti pe blogul meu.
Cercetati temele care arata multe aspecte necunoscute ale luptei dintre bine si rau. Aceasta lucrare explica evenimentele majore din timpul erei crestine, care conduc la punctul culminant iminent al istoriei. O documentare istorica si scripturala completa. Milioane de exemplare vandute in toata lumea.
februarie 23, 2014 la 2:47 pm |
[…] Cercetati temele care arata multe aspecte necunoscute ale luptei dintre bine si rau. Aceasta lucrare explica evenimentele majore din timpul erei crestine, care conduc la punctul culminant iminent al istoriei. O documentare istorica si scripturala completa. Milioane de exemplare vandute in toata lumea. https://andrerox.wordpress.com/2012/08/02/avertizarea-finala-a-omenirii-vine-noua-ordine-mondiala-iii… […]