Archive for august 2012

Avertizarea finala a omenirii – Vine Noua Ordine Mondiala (VI) – Semnul fiarei

august 14, 2012

Semnul fiarei

Fiara cu doua coarne „va face (va porunci) ca toti, mici si mari, bogati si saraci, liberi si robi, sa primeasca un semn pe mana dreapta sau pe frunte; si nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, daca nu are semnul sau numele fiarei, sau numarul numelui ei“ (Apoc. 13,16.17). Avertizarea ingerului al treilea este: „Daca se inchina cineva fiarei si chipului ei si primeste semnul ei pe frunte sau pe mana, va bea din vinul neamestecat al maniei lui Dumnezeu“. „Fiaramentionata in aceasta solie, a carei inchinare este impusa de fiara cu doua coarne, este prima, sau fiara care seamana cu leopardul, din Apocalipsa 13 – papalitatea. „Chipul fiareireprezinta acea forma a protestantismului decazut, care se va dezvolta atunci cand bisericile protestante vor cauta ajutorul puterii civile pentru impunerea dogmelor lor. „Semnul fiarei“ ramane sa fie definit in viitor.

Doua feluri de inchinare in contrast

Dupa avertizarea impotriva inchinarii la fiara si la chipul ei, profetia spune: „Aici sunt cei care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus“. Deoarece aceia care pazesc poruncile lui Dumnezeu sunt pusi in felul acesta in contrast cu aceia care se inchina fiarei si chipului ei si primesc semnul ei, urmeaza ca pazirea Legii lui Dumnezeu, pe o parte, si calcarea ei, pe de alta parte, sa faca deosebirea dintre inchinatorii lui Dumnezeu si inchinatorii fiarei.

Caracterul fiarei

Caracteristica deosebita a fiarei si a chipului ei este calcarea poruncilor lui Dumnezeu. Daniel zice despre cornul cel mic, papalitatea: „se va incumeta sa schimbe vremile si legea“ (Dan. 7,25). Iar Pavel numea aceeasi putere „omul faradelegii“, care urma sa se inalte pe sine mai presus de Dumnezeu. O profetie este completata de alta. Numai prin schimbarea Legii lui Dumnezeu putea papalitatea sa se inalte mai presus de Dumnezeu; oricine va pastra cu buna stiinta Legea, asa cum a fost ea schimbata, va da cinste suprema acelei puteri prin care s-a facut schimbarea. Un asemenea act de ascultare de legile papale va fi un semn de supunere fata de papa, in locul supunerii fata de Dumnezeu.

Profetia vorbeste despre o schimbare intentionata, deliberata; „Ea se va incumeta sa schimbe vremile si Legea“. Schimbarea poruncii a patra implineste exact profetia. Pentru aceasta, singura autoritate invocata este aceea a bisericii. Aici, puterea papala se ridica pe fata mai presus de Dumnezeu.

Sfintenia Sambetei

In timp ce adevaratii inchinatori ai lui Dumnezeu se vor deosebi prin pazirea poruncii a patra – pentru ca ea este semnul puterii Sale creatoare si dovada dreptului Sau de a pretinde omului ascultarea si inchinarea -, inchinatorii fiarei se vor caracteriza prin eforturile lor de a desfiinta Ziua de amintire a Creatorului si a inalta institutia Romei. Tocmai in sustinerea duminicii si-a rostit papalitatea primele ei pretentii arogante si primul ei apel la puterea statului a fost pentru a impune pazirea duminicii ca „Ziua Domnului“. Dar Biblia arata catre ziua a saptea, si nu catre ziua intaia, ca fiind ziua Domnului. Hristos a spus: „Fiul omului este Domn chiar si al Sabatului“. Porunca a patra spune clar: „Ziua a saptea este Sabatul Domnului“. Iar prin profetul Isaia, Domnul o numeste ca fiind „Ziua Mea cea sfanta“ (Marcu 2,28; Is. 58,13).

Romano-catolicii recunosc ca schimbarea Sabatului a fost facuta de biserica lor si declara ca protestantii, prin pazirea duminicii, recunosc puterea ei. Ca semn al autoritatii Bisericii Catolice, scriitorii papistasi citeaza: „chiar actul schimbarii Sabatului in duminica, pe care protestantii il admit… deoarece prin pazirea duminicii ei recunosc bisericii puterea de a randui sarbatori si de a impune pazirea lor“ – Henry Tuberville, An Abridgment of the Christian Doctrine, p.58. Ce este atunci schimbarea Sabatului, decat semnul sau dovada autoritatii Bisericii Romane, „semnul fiarei“?

Respingerea Bibliei

Biserica Romano-Catolica nu a renuntat la pretentia ei de suprematie; si cand lumea si bisericile protestante accepta un Sabat creat de ea, in timp ce leapada Sabatul biblic, ei admit in realitate aceasta incumetare. Ei isi pot intemeia schimbarea pe autoritatea traditiei si pe aceea a sfintilor parinti; dar, facand lucrul acesta, ei trec cu vederea insusi principiul care-i desparte de Roma – si anume „Biblia si numai Biblia este religia protestantilor“. Papistasii pot vedea ca se amagesc atunci cand inched ochii cu buna stiinta la faptele in cauza. Pe masura ce miscarea pentru impunerea duminicii capata simpatie, ei se bucura, fiind siguri ca aceasta va aduce in curand intreaga lume protestanta sub steagul Romei.

Statele Unite schimba constitutia – Impune sabatul papal – Vorbeste ca un balaur

Inchinarea la fiara

Dar crestinii din generatiile trecute au pazit duminica, crezand ca, facand astfel, ei pazesc Sabatul biblic. Si astazi mai exista crestini adevarati in fiecare biserica, inclusiv in cea Romano-Catolica, ce cred cu sinceritate ca duminica este Sabatul randuit de Dumnezeu.

Dumnezeu primeste sinceritatea scopului lor si integritatea lor inaintea Lui. Dar atunci cand pazirea duminicii va fi impusa prin lege, iar lumea va fi lamurita cu privire la obligatia Sabatului celui adevarat, atunci toti aceia care vor calca porunca lui Dumnezeu, pentru a asculta de un precept care nu are o autoritate mai inalta decat aceea a Romei, vor onora prin aceasta papalitatea mai presus de Dumnezeu. Ei aduc cinstire Romei si puterii care impune institutia randuita de Roma, inchinandu-se fiarei si chipului ei.

Cand oamenii leapada institutia pe care Dumnezeu a declarat-o ca fiind semnul autoritatii Sale si cinstesc in locul ei ceea ce Roma a ales ca semn al suprematiei ei, prin aceasta ei aleg semnul supunerii fata de Roma – semnul fiarei. Si lucrul acesta nu se va produce pana cand problema nu va fi pusa lamurit inaintea poporului, iar oamenii vor fi adusi sa aleaga intre poruncile lui Dumnezeu si poruncile oamenilor, iar aceia care continua in nelegiuire vor primi „semnul fiarei“.

Cea mai infricosata amenintare

Cea mai infricosata amenintare adresata vreodata muritorilor este cuprinsa in a treia solie ingereasca. Este un pacat groaznic, care atrage mania lui Dumnezeu neamestecata cu mila. Oamenii nu trebuie sa fie lasati in intuneric cu privire la aceasta problema importanta; avertizarea impotriva acestui pacat trebuie data lumii inainte de venirea judecatilor lui Dumnezeu, pentru ca toti sa cunoasca ce ii asteapta si sa aiba posibilitatea de scapare. In profetie este prezentata ca fiind vestita cu glas tare de un inger zburand prin mijlocul cerului, care va atrage atentia lumii.

Doua clase se dezvolta

Toata crestinatatea se va imparti in doua clase cu privire la aceasta problema – aceia care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus si aceia care se inchina fiarei si chipului ei si primesc semnul ei. Cu toate ca biserica si statul isi vor uni puterea pentru a-i constrange pe „toti, mici si mari, bogati si saraci, liberi si robi“ (Apoc. 13,16) sa primeasca „semnul fiarei“, poporul lui Dumnezeu nu-l va primi. Profetul de pe Patmos ii vede cum „au castigat biruinta asupra fiarei si asupra chipului ei, asupra semnului ei si asupra numarului numelui ei, stand pe marea de sticla, cu alautele lui Dumnezeu in mana“, cantand „cantarea lui Moise si a Mielului“ (Apoc. 15,2-3).

Cele doua rataciri mari

Prin cele doua rataciri mari, nemurirea sufletului si sfintirea duminicii, Satana ii va aduce pe oameni in robia amagirilor sale. In timp ce prima pune temelia pentru spiritism, ultima creeaza o legatura de simpatie cu Roma. Protestantii din Statele Unite se vor afla in primele randuri pentru a intinde mana peste abis si a prinde mana spiritismului; vor trece peste abis pentru a da mana cu puterea romana; si sub influenta acestei uniri intreite, aceasta tara va merge pe urmele Romei, pentru a calca in picioare drepturile constiintei.

Linia de deosebire dintre crestinii cu numele si cei nelegiuiti abia se mai distinge astazi. Membrii bisericii iubesc ce iubeste lumea si sunt gata sa se uneasca cu ea, iar Satana s-a hotarat sa-i uneasca intr-o singura organizatie si in felul acesta sa-si intareasca puterea, aruncandu-i in randurile spiritismului. Papistasii care se lauda cu minunile, ca fiind un semn sigur al bisericii celei adevarate, vor fi amagiti cu usurinta de aceasta putere facatoare de minuni; iar protestantii care au lepadat scutul adevarului vor fi amagiti si ei. Papistasii, protestantii si cei lumesti vor primi in egala masura o forma de evlavie fara putere si vor vedea in aceasta unire o mare miscare pentru pocainta lumii intregi si pentru inaugurarea mileniului mult asteptat.

„Prin tinerea duminicii, protestantii aduc omagiu, in detrimentul lor propriu, autoritatii Bisericii (Catolice).“ – Monsignor Segur, Plain Talk About the Protestantism of Today, page 213.

Satana este comandantul noii ordini a lumii

Prin spiritism, Satana apare ca un binefacator al omenirii, vindecand bolile oamenilor si pretinzand a aduce o ordine noua si un sistem mai inalt de credinta religioasa; dar in acelasi timp lucreaza ca un nimicitor. Ispitele lui duc multimile la ruina. Necumpatarea detroneaza ratiunea, urmeaza ingaduinta senzuala, lupta si varsarea de sange. Satana gaseste placere in razboi, caci el provoaca pasiunile cele mai rele ale sufletului si arunca pentru vesnicie victimele cufundate in viciu si in sange. Tinta lui este sa provoace popoarele la razboi unul impotriva altuia, pentru ca in felul acesta poate indeparta mintile oamenilor de la lucrarea de pregatire pentru a sta in ziua lui Dumnezeu.

Dar lumea crestina a dovedit dispret fata de Legea lui Dumnezeu; Domnul insa va face exact ce a spus – isi va retrage binecuvantarile de la pamant si-si va indeparta grija Sa ocrotitoare de la aceia care se rascoala impotriva Legii Sale, invatand si obligand si pe altii sa faca la fel. Satana are stapanire peste toti aceia pe care Dumnezeu nu-i pazeste in mod deosebit. El va favoriza si va face pe unii sa prospere, pentru ca sa-si aduca la indeplinire planurile, si va aduce necazuri pentru altii, facandu-i pe oameni sa creada ca Dumnezeu este Acela care-i chinuieste. In timp ce va aparea inaintea copiilor oamenilor ca un medic mare care le poate vindeca bolile, el va aduce boala si dezastru, pana acolo incat orasele populate sa fie aduse in stare de ruina si parasire.

„Duminica este semnul autoritatii noastre. Biserica este deasupra Bibliei, si acest transfer al pazirii zilei de odihna este dovada acestui fapt.“ – The Catholic Record, London, Ontario, 1 sept. 1923.

Tulburatorii ordinii publice identificati

Si atunci, amagitorul cel mare ii va convinge pe oameni ca aceia care ii slujesc lui Dumnezeu provoaca toate aceste rele. Oamenii care au provocat dizgratia cerului vor pune toate necazurile lor asupra acelora a caror ascultare de Legea lui Dumnezeu este o mustrare continua pentru cei care o calca. Se va spune ca oamenii il insulta pe Dumnezeu prin calcarea sabatului Duminical; ca acest pacat a adus calamitatile care nu vor inceta pana nu se va impune cu strictete pazirea duminicii; si ca aceia care sustin cerintele poruncii a patra, distrugand prin aceasta respectul fata de duminica, sunt tulburatorii poporului, impiedicand revenirea lor in favoarea divina si la prosperitatea materiala.

Puterea facatoare de minuni data pe fata prin spiritism isi va exercita influenta impotriva acelora care aleg sa asculte de Dumnezeu mai mult decat de oameni. Comunicarile din partea duhurilor vor declara ca Dumnezeu le-a trimis pentru a-i convinge pe aceia care leapada duminica de ratacirea lor, afirmand ca legile tarii trebuie ascultate ca fiind Legea lui Dumnezeu. Ele vor deplange nelegiuirea cea mare din lume si vor sustine marturia invatatorilor religiosi dupa care starea morala decazuta este cauzata de necinstirea duminicii. Mare va fi indignarea impotriva tuturor acelora care refuza sa accepte marturia lor.

Pasajele de mai sus ale acestei publicatii au fost extrase din cartea Marea Lupta (Tragedia Veacurilor) pe care o gasiti pe blogul meu.

Cercetati temele care arata multe aspecte necunoscute ale luptei dintre bine si rau. Aceasta lucrare explica evenimentele majore din timpul erei crestine, care conduc la punctul culminant iminent al istoriei. O documentare istorica si scripturala completa. Milioane de exemplare vandute in toata lumea

 

Reclame

Avertizarea finala a omenirii – Vine Noua Ordine Mondiala (V) – Negarea libertatii de constiinta

august 10, 2012

Negarea libertatii de constiinta

Demnitarii bisericii si ai statului se vor uni pentru a corupe, a convinge sau pentru a constrange toate clasele de oameni sa cinsteasca duminica. Lipsa autoritatii divine va fi inlocuita cu decretele prigonitoare. Coruptia politica distruge iubirea de dreptate si respectul pentru adevar;  chiar si in America cea libera, conducatorii si legiuitorii, pentru a-si asigura favoarea publica, se vor supune cererii populare dupa o lege care sa impuna pazirea duminicii.

Libertatea de constiinta, care a costat o jertfa atat de mare, nu va mai fi respectata. In lupta care se apropie cu grabire vom vedea exemplificate cuvintele profetului: „Si balaurul, maniat pe femeie, s-a dus sa faca razboi cu ramasita semintei ei, care pazesc poruncile lui Dumnezeu, si tin marturia lui Isus Hristos“ (Apoc. 12,17).

In contrast cu cei ce pazesc poruncile lui Dumnezeu si au credinta Domnului Isus, ingerul al treilea indica o alta clasa. Impotriva erorilor lor este pronuntata o avertizare solemna si teribila: „Daca se inchina cineva fiarei si icoanei ei si primeste semnul ei pe frunte sau pe mana, va bea si el din vinul maniei lui Dumnezeu.“ (Apocalipsa 14, 9.10). O interpretare corecta a simbolurilor intrebuintate este necesara pentru intelegerea acestui mesaj. Ce este reprezentat prin icoana, fiara si semnul ei ?

„Deci, daca biserica catolica reclama dreptul de intoleranta dogmatica cu privire la invatatura ei, este nedrept sa i se faca reprosuri din cauza exercitarii acestui drept… Ea priveste intoleranta dogmatica nu numai ca dreptul ei incontestabil, ci ca si o datorie sfanta… Potrivit cu Romani 8,11, autoritatile lumesti au dreptul sa pedepseasca crimele cele mai grave cu moartea; in consecinta, ereticii pot fi nu numai excomunicati, ci pe drept omorati.“ – The Catholic Encyclopedia, 1911 edition, Vol. 14, pages 766, 768.

Balaurul

Linia profetica in care se gasesc aceste simboluri incepe cu cap. 12 din Apocalipsa, cu balaurul care a incercat sa-l distruga pe Domnul Hristos la nasterea Sa. Se spune despre balaur ca este Satana (Apoc. 12, 9). El l-a indemnat pe Irod sa-L omoare pe Mantuitor. Dar agentul principal al lui Satana in razboiul sau impotriva Domnului Hristos si a poporului Sau in primele secole ale erei crestine a fost Imperiul Roman, in care paganismul era religia prevalenta. Asadar, Balaurul reprezinta in primul rand pe Satana, dar in al doilea rand este un simbol al Romei pagane.

Fiara asemanatoare unui leopard

In capitolul 13 (vers.1-10) este descrisa o alta fiara, „ca un leopard“, caruia balaurul i-a dat „puterea lui, tronul lui si o stapanire mare“. Acest simbol, asa cum au crezut majoritatea protestantilor, reprezinta papalitatea care a urmat puterii, tronului si autoritatii detinute odinioara de Imperiul Roman. Despre fiara care seamana cu un leopard este spus: „I s-a dat o gura care rostea lucruri mari si hule… Si-a deschis gura si a hulit impotriva lui Dumnezeu, Numele Sau si cortul Lui si pe cei ce locuiesc in cer. I s-a dat sa faca razboi cu sfintii, si sa-i biruiasca. Si i s-a dat stapanire peste orice semintie, peste orice norod, peste orice limba si peste orice neam.“ (Apoc. 13, 6.7). Aceasta profetie, aproape identica cu descrierea cornului mic din Daniel 7, se refera fara discutie la papalitate.

„I s-a dat putere sa lucreze patruzeci si doua de luni.“ Iar profetul spune: „Am vazut unul din capetele ei ranit de moarte“. Si iarasi: „Cel care duce pe altii in robie trebuie sa mearga si el in robie“; „cine ucide cu sabia trebuie sa fie ucis de sabie“. Cele patruzeci si doua de luni sunt acelasi lucru ca o vreme, doua vremi si o jumatate de vreme, trei ani si jumatate, sau 1260 de zile din Daniel 7 – timpul in care puterea papala urma sa persecute pe poporul lui Dumnezeu. In capitolul precedent ni se spune ca aceasta perioada a inceput cu suprematia papala, anul 538 d.Hr., si s-a incheiat in anul 1798. La data aceasta, papa a fost facut prizonier de catre armata franceza, puterea papala primind rana de moarte. S-a implinit astfel prezicerea ca cine duce pe altii in robie va merge si el in robie. (Apoc. 13, 10).

Libertatea de constiinta, care a costat un sacrificiu atat de mare, nu va mai fi respectata. Aceia care onoreaza Sabatul Bibliei vor fi denuntati ca dusmani ai legii si ai ordinii.

America in profetie

In momentul acesta este introdus un alt simbol. Profetul spune:  „Apoi am vazut ridicandu-se din pamant o alta fiara, care avea doua coarne ca ale unui miel“ (Apoc. 13,11). Atat aparitia acestei fiare, cat si modul in care s-a ridicat arata ca poporul pe care il reprezinta nu se aseamana cu acela reprezentat in simbolurile precedente. Marile imparatii care au stapanit lumea au fost prezentate profetului Daniel ca niste fiare de prada, ridicandu-se atunci cand „cele patru vanturi ale cerului au suflat peste marea cea mare“ (Dan. 7,2). In Apocalipsa 17, un inger a explicat ca apele reprezinta „popoare, multimi, natiuni si limbi“ (Apoc. 17,15). Vanturile sunt un simbol al luptei. Cele patru vanturi ale cerului sufland pe marea cea mare reprezinta scenele teribile de lupta si revolutie prin care imparatiile au ajuns la putere.

Iesind din pamant

Dar fiara cu coarne ca de miel a fost vazuta „iesind din pamant“. In loc sa distruga alte puteri pentru a o intemeia pe a ei, natiunea reprezentata astfel trebuie sa se ridice intr-un teritoriu neocupat mai inainte si sa se dezvolte treptat si pasnic. Deci, nu putea sa se ridice dintre popoarele in lupta si framantate, din Lumea Veche – acea mare tulburata de „popoare, multimi, natiuni si limbi“ –, ci trebuie cautata in continental apusean.

Care natiune din Lumea Noua crestea in anul 1798 in putere, avand perspectiva puterii si maretiei si atragand atentia lumii? Aplicatia simbolului nu admite nici o indoiala. O singura natiune si numai una implineste toate amanuntele acestei profetii, indicand fara gres spre Statele Unite ale Americii. Foarte adesea, ideile sau chiar exact cuvintele profetiei au fost folosite, fara sa fi fost alese, de barbatii remarcabili care au descris nasterea, ridicarea si cresterea acestei natiuni.

Fiara a fost vazuta ridicandu-se din pamant; si, dupa traducatori, cuvantul profetiei redat prin „iesind“ inseamna literal „a creste, a se inalta ca o planta“. Si, asa cum am vazut, natiunea trebuie sa se ridice intr-un teritoriu neocupat mai inainte. Un scriitor renumit, descriind ridicarea Statelor Unite, vorbeste despre „taina iesirii ei din gol“ si spune: „Ca o samanta tacuta ne-am dezvoltat intr-un imperiu“ (G.A. Townsend, The New World Compared With the Old, p.462). O revista europeana din anul 1850 vorbea despre Statele Unite ca despre un imperiu minunat, care „se ridica“ „in tacerea pamantului, adaugand zilnic la puterea si mandria ei“ (The Dublin Nation).

Cele „doua coarne ca ale unui miel“ reprezinta bine caracterul Statelor Unite, asa cum este exprimat in cele doua principii fundamentale – republicanismul si protestantismul. Aceste principii sunt secretul puterii si prosperitatii natiunii Statelor Unite. Aceia care au gasit intai azil pe tarmurile Americii s-au bucurat ca ajunsesera intr-o tara libera, fara pretentiile arogante ale papalitatii si fara tirania guvernarii regelui. Ei s-au hotarat sa intemeieze o guvernare pe temelia solida a libertatii civile si religioase.

„Zidul de despartire intre biserica si stat este o metafora bazata o pe istorie rea, o metafora care s-a dovedit nefolositoare ca un ghid de judecata. Ar trebui sa fie pur si simplu abandonata.“ William Rehnquist, judecator la Curtea Suprema, Time, 9 decembrie 1991.

O hotarare recenta a Curtii Supreme ale Statelor Unite „declara ca, atunci cand drepturi religioase sunt in conflict cu necesitatea guvernului de a promulga reguli uniforme, curtea va lua parte guvernului.“ Los Angeles Times, 18 aprilie 1990.

Vorbeste ca balaurul

Dar fiara cu coarne ca de miel „vorbea ca un balaur. Si folosea toata puterea fiarei dintai, dinaintea ei si a facut pamantul si pe cei ce locuiesc pe el sa se inchine fiarei dintai a carei rana de moarte fusese vindecata… si a spus celor care locuiesc pe pamant sa faca o icoana fiarei care fusese ranita cu sabia si traia“ (Apoc. 13,11-14).

Coarnele ca de miel si glasul de balaur, din punct de vedere simbolic, indica o contradictie flagranta dintre marturisirile si practicile natiunii reprezentate in felul acesta. Vorbirea acestei natiuni reprezinta actiunile puterilor ei legislative si juridice. Prin astfel de actiuni vor fi contrazise principiile liberale si pasnice pe care le pusese odinioara la temelia politicii ei.

Precizarea ca va vorbi „ca un balaur“ si va folosi „toata puterea fiarei dintai“ prezice clar dezvoltarea unui spirit de intoleranta si persecutie, pe care l-au dat pe fata natiunile reprezentate prin balaurul si prin fiara care semana cu un leopard. Iar declaratia ca fiara cu doua coarne „a facut pamantul si pe cei ce locuiesc pe el sa se inchine fiarei dintai“ arata ca autoritatea acestui popor urmeaza sa fie folosita pentru impunerea unei respectari care va constitui un act de omagiu fata de papalitate.

O astfel de actiune va fi direct contrara cu principiile acestei guvernari, geniului institutiilor lor libere, fata de marturisirile solemne si directe din Declaratia de Independenta si din Constitutie. Intemeietorii natiunii au cautat cu intelepciune sa vegheze impotriva folosirii puterii pamantesti din partea bisericii, care are ca urmare inevitabila intoleranta si persecutia. Constitutia prevede ca „Congresul nu poate da nici o lege care sa respecte stabilirea unei religii sau sa interzica exercitarea libera a ei“ si ca „nici o proba religioasa sa nu fie ceruta ca o calificare pentru un serviciu public in Statele Unite“. Numai printr-o violare flagranta a acestor garantii ale libertatii natiunii poate fi impusa o lege religioasa de catre autoritatea civila. De altfel, inconsecventa unei asemenea actiuni nu putea fi mai bine exprimata de cum o exprima simbolurile: o fiara care are coarne ca de miel – pretinzandu-se curata, amabila si nevinovata -, dar vorbeste ca un balaur.

Icoana fiarei

A spus celor care locuiesc pe pamant sa faca un chip fiarei.“ Aici este prezentata lamurit o forma de guvernare, in care puterea legislativa apartine poporului, o dovada izbitoare ca Statele Unite sunt natiunea aratata in profetie. Dar ce este „chipul fiarei“ si cum va fi realizat? Chipul este facut de fiara cu doua coarne si este un chip facut fiarei, adica pentru fiara. Mai este numit si chipul fiarei. Pentru a vedea cu ce se aseamana chipul si cum va fi realizat, trebuie sa studiem caracteristicile fiarei insasi – papalitatea.

Unirea bisericii cu statul

Atunci cand prima biserica a decazut, departandu-se de simplitatea Evangheliei, si a primit riturile si obiceiurile pagane, a pierdut spiritul si puterea lui Dumnezeu. Dar, pentru a stapani totusi constiintele oamenilor, a cautat sprijinul puterii pamantesti. Astfel a rezultat papalitatea, o biserica ce a subjugat chiar si puterea statului si a folosit-o pentru realizarea planurilor ei, indeosebi pentru pedepsirea „ereziei“. Pentru ca Statele Unite sa faca un chip fiarei, puterea religioasa trebuie sa stapaneasca asupra guvernului civil, astfel incat insasi autoritatea statului sa fie folosita de biserica pentru a-si ajunge scopurile. Apostazia a fost aceea care a condus biserica primara sa caute ajutor la conducerea civila, si aceasta a pregatit calea pentru dezvoltarea papalitatii – a fiarei. In felul acesta, apostazia in biserica va pregati calea pentru chipul fiarei.

Istoria se repeta

Biblia spune ca, inainte de venirea Domnului, va exista o stare de decadere religioasa, asemanatoare cu aceea din primele veacuri. „Sa stii ca in zilele din urma vor fi vremuri grele. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, neimblanziti, neiubitori de bine, vanzatori, obraznici, ingamfati; iubitori mai mult de placeri decat iubitori de Dumnezeu; avand doar o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea“ (2 Tim. 3,1-5). „Dar Duhul spune lamurit ca, in vremurile din urma, unii se vor lepada de credinta, ca sa se alipeasca de duhuri inselatoare si de invataturile dracilor“ (1 Tim. 4,1). Cand se va ajunge la aceasta stare de nelegiuire, vor urma aceleasi consecinte ca si in primele secole.

Formarea chipului fiarei

Atunci cand bisericile principale din Statele Unite se vor uni asupra unor puncte de doctrina care le sunt comune, vor influenta statul pentru a impune decretele lor si pentru a sustine institutiile lor, atunci America protestanta va face un chip al ierarhiei Romei, iar aplicarea de pedepse civile asupra disidentilor va fi rezultatul inevitabil al acestor actiuni.

Pasajele de mai sus ale acestei publicatii au fost extrase din cartea Marea Lupta (Tragedia Veacurilor) pe care o gasiti pe blogul meu.

Cercetati temele care arata multe aspecte necunoscute ale luptei dintre bine si rau. Aceasta lucrare explica evenimentele majore din timpul erei crestine, care conduc la punctul culminant iminent al istoriei. O documentare istorica si scripturala completa. Milioane de exemplare vandute in toata lumea

 

Originea Pacatului – De unde a venit Satana, semanatorul raului?

august 9, 2012

Originea pacatului

Pentru multe minti, originea pacatului si motivul existentei lui sunt un izvor de mare incurcatura. Ei vad lucrarea raului, cu urmarile lui grozave de vai si distrugere, si se intreaba cum pot exista toate acestea sub conducerea Aceluia care este nemarginit in intelepciune, putere si dragoste.

Este cu neputinta sa explicam originea pacatului pentru a da un motiv existentei. Cu toate acestea, se pot intelege suficient atat originea lui, cat si masurile luate cu privire la soarta finala a pacatului, masuri care descopera pe deplin dreptatea si mila lui Dumnezeu in toate procedeele Sale cu pacatul. Pacatul este un intrus, pentru a carui existenta nu se poate da nici o explicatie. El este tainic, de neexplicat; a-l scuza inseamna a-l apara. Daca s-ar putea gasi o scuza sau vreo cauza a existentei lui, ar inceta sa mai fie pacat. Unica definitie pe care o putem da pacatului este aceea pe care o gasim in Cuvantul lui Dumnezeu; el „este calcarea Legii“.

Contradictie intre dragostea lui Dumnezeu si mandrie

Legea iubirii fiind temelia guvernarii lui Dumnezeu, fericirea tuturor fiintelor create depindea de asentimentul lor desavarsit fata de marile principii ale dreptatii. Dumnezeu doreste de la toate fapturile Sale o slujire din dragoste – un omagiu care izvoraste dintr-o apreciere inteligenta a caracterului Sau. El nu gaseste placere intr-o slujire silita si, ca urmare, da tuturor libertatea de vointa, ca sa-I aduca o slujire de bunavoie.

Dar a aparut cineva care a ales sa perverteasca aceasta libertate. Pacatul si-a avut originea in acela care, dupa Hristos, fusese cel mai onorat de Dumnezeu si care statea in cea mai inalta pozitie de putere si de slava printre locuitorii cerului. Inainte de cadere, Lucifer era primul dintre heruvimii ocrotitori, sfant si nepatat. Vezi Ezechiel 28, 12-15.

Lucifer ar fi putut ramane in gratia lui Dumnezeu, iubit si onorat de ostile ingeresti, punandu-si la lucru puterile nobile pentru a binecuvanta pe altii si a slavi pe Facatorul sau. Dar profetul spune: „Ti s-a ingamfat inima din pricina frumusetii tale, ti-ai stricat intelepciunea cu stralucirea ta” (vers. 17). Putin cate putin, Lucifer a ajuns sa-si ingaduie dorinta dupa inaltare de sine. „Pentru ca iti dai ifose ca si cand ai fi Dumnezeu… Tu ziceai in inima ta: ‘Imi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi sedea pe muntele adunarii… ma voi sui pe varful norilor, voi fi ca Cel Prea Inalt’” (vers. 6; Is. 14,13.14). In loc sa caute sa faca pe Dumnezeu cel dintai in dragostea si slujirea creaturilor, nazuinta lui Lucifer a fost sa le castige slujirea si inchinarea pentru el. Si, ravnind la onoarea pe care Tatal cel vesnic o revarsase asupra Fiului Sau, acest print al ingerilor a aspirat la puterea pe care numai Hristos o putea intrebuinta.

Fiul lui Dumnezeu era recunoscut ca Suveran al Cerului, una cu Tatal in putere si in autoritate; Hristos participa in toate sfaturile lui Dumnezeu, pe cand lui Lucifer nu-i era ingaduit sa patrunda planurile divine. „De ce“, intreba acest inger puternic, „sa aiba Hristos suprematia? De ce este in felul acesta onorat mai mult decat Lucifer?“

Invaluit in mister

Satana fusese atat de mult onorat si toate faptele lui erau atat de invesmantate in taina, incat era greu sa se descopere ingerilor natura adevarata a lucrarii sale. Pana ce n-a ajuns la dezvoltarea deplina, pacatul n-a parut atat de rau precum era. Deoarece pana atunci nu avusese nici un loc in Universul lui Dumnezeu, fiintele sfinte nu aveau nici o idee cu privire la natura si la rautatea lui. Ele nu puteau vedea urmarile teribile care aveau sa se produca in urma lepadarii lui Dumnezeu. In procedeele Sale cu pacatul, Dumnezeu a folosit numai dreptatea si adevarul.

Satana putea folosi ceea ce Dumnezeu nu putea – lingusirea si amagirea. Satana punea pe seama Legii si guvernarii lui Dumnezeu discordia pe care actiunea lui o provocase in ceruri. Toate relele, spunea el, erau urmarea conducerii divine. El pretindea ca scopul lui era sa imbunatateasca lucrarile lui Dumnezeu. De aceea era necesar ca sa demonstreze natura pretentiilor sale si sa arate efectul schimbarilor propuse in Legea divina. Propria lui lucrare urma sa-l condamne. Satana pretinsese de la inceput ca nu se razvratise. Trebuia sa aiba timp sa se manifeste prin faptele sale rele. Universul intreg trebuia sa vada pe amagitor demascat.

Acelasi spirit

Acelasi spirit care s-a dat pe fata in razvratirea din cer inspira si razvratirea de pe pamant. Satana i-a amagit pe oameni in acelasi fel ca si pe ingeri. Satana l-a atras pe om in pacat prin aceeasi reprezentare falsa a caracterului lui Dumnezeu pe care o practicase in ceruri, facandu-L sa fie privit ca aspru si tiranic.

Si a reusit sa ajunga atat de departe, incat sa declare ca restrictiile nejustificate ale lui Dumnezeu au dus atat la caderea omului, cat si la razvratirea lui. Dumnezeu si-a aratat iubirea, dandu-L pe singurul Sau Fiu sa moara pentru neamul omenesc cazut. In ispasire s-a descoperit caracterul lui Dumnezeu. Argumentul cel puternic al crucii demonstreaza Universului intreg ca drumul pacatului, pe care Lucifer l-a ales, nu putea fi pus in nici un fel pe seama guvernarii lui Dumnezeu.

Mai mult decat mantuirea

Dar Hristos nu a venit pe pamant numai sa aduca la indeplinire mantuirea omului, sa sufere si sa moara. El a venit sa „preamareasca Legea“ si „mareata sa fie“. Nu numai pentru ca locuitorii acestui pamant sa priveasca  Legea asa cum ar trebui privita, ci ca sa se demonstreze tuturor lumilor din Univers ca Legea lui Dumnezeu este de neschimbat. Daca cerintele ei puteau fi date la o parte, atunci nu era necesar ca Fiul lui Dumnezeu sa-si dea viata ca ispasire pentru calcarea ei. Moartea Domnului Hristos demonstreaza lucrul acesta.

In aducerea la indeplinire a judecatii finale, se va vedea ca nu exista nici un motiv pentru existenta pacatului. Crucea de pe Calvar, in timp ce declara Legea ca fiind de neschimbat, face cunoscut Universului ca plata pacatului este moartea. In strigatul pe cruce al Mantuitorului „S-a sfarsit“, a batut clopotul de moarte al lui Satana. Lupta cea mare care durase atata vreme s-a hotarat atunci, iar eliminarea finala a raului a fost asigurata. Intregul Univers va fi martor cu privire la natura si la urmarile pacatului.

Pasajele de mai sus ale acestei publicatii au fost extrase din cartea Marea Lupta (Tragedia Veacurilor) pe care o gasiti pe blogul meu.

Cercetati temele care arata multe aspecte necunoscute ale luptei dintre bine si rau. Aceasta lucrare explica evenimentele majore din timpul erei crestine, care conduc la punctul culminant iminent al istoriei. O documentare istorica si scripturala completa. Milioane de exemplare vandute in toata lumea

Avertizarea finala a omenirii – Vine Noua Ordine Mondiala (IV) – Legea si Ordinea Adevarata Problema

august 8, 2012

Legea si ordinea – adevarata problema

Inca de la inceputul luptei celei mari din ceruri, scopul lui Satana a fost sa distruga Legea lui Dumnezeu. Tocmai pentru a aduce la indeplinire lucrul acesta s-a rasculat impotriva Creatorului si, cu toate ca a fost aruncat din cer, a continuat aceeasi lupta pe pamant. Tinta pe care a urmarit-o neabatut a fost sa-i amageasca pe oameni si sa-i determine sa calce Legea lui Dumnezeu. Lucrul acesta s-a realizat fie prin lepadarea Legii in intregime, fie prin lepadarea unuia dintre principiile ei, dar consecinta va fi in cele din urma aceeasi. Cine calca „o singura porunca“ da pe fata dispret pentru toata Legea; influenta si exemplul lui sunt de partea neascultarii; el devine „vinovat de toate“ (Iac. 2,10).

Cautand sa arunce dispret asupra statutelor divine, Satana a pervertit invataturile Bibliei, si aceste rataciri au fost in felul acesta incorporate in credinta multimilor care marturisesc a crede in Scriptura. Ultima mare lupta dintre adevar si ratacire nu este decat batalia finala a unei lupte indelungate cu privire la Legea lui Dumnezeu. In aceasta lupta intram acum – o lupta intre legile oamenilor si preceptele lui Dumnezeu, intre religia Bibliei si religia fabulelor si a traditiei.

Necredinta predomina intr-o proportie alarmanta, nu numai in lume, dar chiar si in biserica. Multi au ajuns sa combata chiar invataturile care constituie insisi stalpii credintei crestine. Faptele cele mari ale creatiunii, asa cum sunt prezentate de scriitorii inspirati, caderea omului, ispasirea, perpetuitatea Legii lui Dumnezeu, sunt practic lepadate, fie cu totul, fie in parte, de o mare parte din lumea zisa crestina.

Mii de oameni care se mandresc cu intelepciunea si cu independenta lor socotesc ca o dovada de slabiciune sa-si puna cineva increderea in Biblie; ei cred ca este o dovada de talent superior si de cultura sa gaseasca greseli in Scripturi, sa denatureze si sa nege cele mai importante adevaruri ale ei. Multi slujitori invata poporul si multi profesori si invatatori isi invata studentii ca Legea lui Dumnezeu a fost schimbata sau desfiintata, iar aceia care privesc cererile ei ca fiind inca valabile, ca trebuie ascultate literal, sunt socotiti ca meritand numai batjocura sau dispret.

Idolatrie doctrinala

Lepadand adevarul, oamenii Îl leapada pe Autorul lui. Calcand Legea lui Dumnezeu, ei leapada autoritatea Legiuitorului. Este tot atat de usor sa faci un idol din invataturile si teoriile ratacite, cum este sa modelezi un idol din lemn sau din piatra. Reprezentand gresit atributele lui Dumnezeu, Satana ii conduce pe oameni sa si-L imagineze intr-un fel neadevarat. In viata multora, un idol filozofic este intronat in locul lui Dumnezeu, in timp ce viul Dumnezeu, asa cum este descoperit in Cuvantul Sau, in Hristos si in lucrarile creatiunii, este slujit doar de putini. Mii de oameni zeifica natura, in timp ce leapada pe Dumnezeul naturii. Desi intr-o forma deosebita, idolatria exista in lumea crestina de astazi, tot atat de adevarat cum exista in vechiul Israel din zilele lui Ilie. Dumnezeul multora dintre pretinsii oameni intelepti, filozofi, poeti, politicieni, ziaristi – dumnezeul cercurilor rafinate la moda, al multor colegii si universitati, chiar si al unor institutii teologice – este doar cu putin mai bun decat Baal, zeul soare al Feniciei.

Nici o ratacire primita de lumea crestina nu se ridica cu mai multa indrazneala impotriva autoritatii cerului, nici una nu este mai opusa dictatelor ratiunii, nici una nu este mai ucigatoare in consecintele ei decat invatatura moderna, care castiga teren atat de repede, ca Legea lui Dumnezeu nu mai este obligatorie pentru oameni. Sa presupunem ca predicatori proeminenti ar invata in mod public ca legile care guverneaza tara lor si ocrotesc drepturile cetatenilor lor n-ar fi obligatorii, ca ele restrang libertatea oamenilor si de aceea n-ar trebui sa fie ascultate; cat timp ar mai fi ingaduiti astfel de oameni la amvon? Dar este oare o jignire mai grava sa dispretuiesti legile statelor si ale popoarelor decat sa calci acele precepte divine care sunt temelia oricarei guvernari?

Pacatul nu mai este pacatos

Oriunde preceptele divine sunt lepadate, pacatul inceteaza sa mai fie privit ca pacatos, iar neprihanirea nu este de dorit. Aceia care refuza sa se supuna guvernarii lui Dumnezeu sunt cu totul nepregatiti pentru a se conduce pe ei insisi. Prin invataturile lor vatamatoare este vadit spiritul de nesupunere in inima copiilor si a tineretului, care din fire nu pot suporta controlul; si, ca urmare, va fi o societate nelegiuita si imorala. In timp ce-si bat joc de credulitatea acelora care asculta de cerintele lui Dumnezeu, multimile primesc cu usurinta amagirile lui Satana. Ei dau frau liber placerii si practica pacatele care au adus judecatile asupra paganilor.

Societatea in dezordine

De pe acum, invatatura ca oamenii sunt liberi de ascultarea de cerintele lui Dumnezeu a slabit puterea obligatiei morale si a deschis stavilarele nelegiuirii asupra lumii. Nelegiuirea, risipa si coruptia se revarsa peste noi ca un val coplesitor. In familie, Satana este la lucru. Steagul lui flutura chiar si in caminele zise crestine. Gelozia, banuielile, fatarnicia, instrainarea, rivalitatea, lupta, tradarea increderii sacre, ingaduirea poftei se afla acolo. Intregul sistem de principii si de invataturi religioase, care ar trebui sa constituie temelia si structura vietii sociale, pare a fi un edificiu gata sa se prabuseasca in ruina. Criminalii cei mai josnici, cand sunt aruncati in inchisoare pentru abaterile lor, sunt facuti adesea primitorii darurilor si atentiilor, ca si cand ar fi obtinut o distinctie de invidiat. Se face o mare publicitate caracterului si crimelor lor. Presa publica amanunte revoltatoare cu privire la vicii, initiind in felul acesta si pe altii in practicarea inselatoriei, furtului si a crimei; iar Satana tresalta pentru succesele planurilor lui diabolice. Pasiunea nebuneasca a viciului, violenta cu care se ia viata, cresterea teribila a necumpatarii si a nelegiuirii peste orice masura trebuie sa ii trezeasca pe toti aceia care se tem de Dumnezeu, sa se intrebe ce se poate face pentru a opri valul raului.

Scriptura lepadata acum

Nelegiuirea si intunericul spiritual care au stapanit in timpul suprematiei Romei au fost urmarea inevitabila a inabusirii Scripturilor; dar unde trebuie gasita cauza necredintei larg raspandite, a lepadarii Legii lui Dumnezeu si a stricaciunii care este legata de acestea, in lumina deplina a iluminarii Evangheliei si intr-un veac de libertate religioasa? Acum, pentru ca Satana nu mai poate tine lumea sub stapanirea lui prin interzicerea Scripturilor, el recurge la alte mijloace pentru a-si atinge acelasi scop. Distrugerea credintei in Biblie slujeste scopului lui, asa cum slujeste si distrugerea Bibliei insasi.

Prin introducerea ideii ca Legea lui Dumnezeu nu este obligatorie, in realitate el îi conduce pe oameni sa o calce, ca si cand ar fi intru totul necunoscatori ai preceptelor ei. Si acum, ca si in veacurile trecute, el a lucrat prin biserica pentru a-si realiza planurile. Organizatiile religioase ale zilei au refuzat sa asculte adevarurile nepopulare descoperite clar in Scripturi si, combatandu-le, ei au adoptat interpretari si au luat pozitii care au semanat pe o scara larga semintele necredintei.

Acceptand ratacirea papala despre nemurirea de la natura a sufletului si constienta omului in moarte, ei au lepadat singura aparare impotriva amagirilor spiritismului. Invatatura cu privire la chinurile vesnice i-a condus pe multi sa nu mai creada in Biblie. Si cand cuvintele poruncii a patra sunt  sustinute inaintea oamenilor, se descopera ca este poruncita pazirea Sabatului zilei a saptea; si ca singura cale de a se elibera de o datorie pe care nu sunt gata sa o indeplineasca, multi invatatori populari declara ca Legea lui Dumnezeu nu mai este obligatorie. In felul acesta, ei leapada Legea si o data cu ea si Sabatul. Cand lucrarea pentru reforma Sabatului se extinde, aceasta lepadare a Legii divine, pentru a evita cerintele poruncii a patra, va deveni aproape generala.

Epoca intunecata (evul mediu) repetata

Modul de procedare al lui Satana in aceasta lupta finala cu poporul lui Dumnezeu este acelasi pe care l-a folosit la inceputul marii controverse din ceruri. El pretindea ca vrea sa promoveze stabilitatea carmuirii divine, in timp ce, in ascuns, depunea toate eforturile pentru a asigura lepadarea ei. Si astfel, chiar lucrarea pe care se straduia sa o indeplineasca o punea in contul ingerilor credinciosi. Aceeasi lucrare de amagire a marcat istoria bisericii romane. Ea a sustinut ca lucreaza ca vice-rege al cerului, in timp ce a cautat sa se inalte mai presus de Dumnezeu si sa-I schimbe Legea. Sub conducerea Romei, aceia care au suferit moartea pentru credinciosia lor fata de Evanghelie au fost denuntati ca facatori de rele; au fost folosite toate mijloacele posibile pentru a-i acoperi de rusine, sa-I faca sa apara in ochii oamenilor si chiar in ochii lor ca cei mai odiosi criminali. Tot asa va fi si acum. In timp ce Satana cauta sa-i distruga pe aceia care cinstesc Legea lui Dumnezeu, va face sa fie acuzati de calcarea legii, ca oameni care Îl dezonoreaza pe Dumnezeu si aduc judecatile Lui asupra lumii.

Constrangere prin cruzime

Dumnezeu nu forteaza niciodata vointa sau constiinta; dar calea continua a lui Satana – pentru a castiga stapanire asupra acelora pe care nu-i poate amagi altfel – sunt constrangerea si cruzimea. Prin teama sau frica, el incearca sa manevreze constiinta si sa-si asigure inchinarea. Pentru implinirea acestui tel, el lucreaza prin autoritatile religioase si pamantesti, mobilizandu-le la impunerea legilor omenesti si dispretuind Legea lui Dumnezeu.

Aceia care cinstesc Sabatul biblic vor fi denuntati ca vrajmasi ai legii si ordinii, ca unii care calca in picioare preceptele morale ale societatii, provocand anarhie si coruptie si atragand judecatile lui Dumnezeu asupra pamantului. Staruintele de a nu-ti calca pe constiinta vor fi socotite ca incapatanare, indaratnicie si dispret fata de autoritate. Ei vor fi acuzati de nemultumire fata de carmuire. Slujitorii care contesta obligativitatea Legii divine vor prezenta de la amvoane datoria de a da ascultare autoritatilor civile ca fiind randuite de Dumnezeu. In salile legislative si in curtile de judecata, pazitorii vor fi gresit prezentati si condamnati. O falsa interpretare va fi data cuvintelor lor, iar asupra motivelor lor va fi pusa cea mai rea intentie.

Lumina inlocuita cu intunericul

Cand bisericile protestante leapada argumentele clare, scripturistice in apararea Legii lui Dumnezeu, ele vor dori sa aduca la tacere pe aceia a caror credinta n-o pot respinge cu ajutorul Bibliei. Cu toate ca inchid ochii fata de acest fapt, ele adopta acum o cale care va duce la prigonirea acelora care refuza in mod constient  sa faca ceea ce face restul lumii crestine si sa recunoasca pretentiile sabatului papal.

Pasajele de mai sus ale acestei publicatii au fost extrase din cartea Marea Lupta (Tragedia Veacurilor) pe care o gasiti pe blogul meu.

Cercetati temele care arata multe aspecte necunoscute ale luptei dintre bine si rau. Aceasta lucrare explica evenimentele majore din timpul erei crestine, care conduc la punctul culminant iminent al istoriei. O documentare istorica si scripturala completa. Milioane de exemplare vandute in toata lumea

 

Avertizarea finala a omenirii – Vine Noua Ordine Mondiala! (III)

august 2, 2012

Undita financiara

Apoi a fost necesara o alta plasmuire pentru a face ca Roma sa fie in stare sa profite de pe urma temerilor si viciilor adeptilor ei. Aceasta a fost realizata prin invatatura despre indulgente. Iertarea totala a pacatelor, trecute, prezente si viitoare, si scaparea de toate durerile si pedepsele ce decurgeau din ele erau fagaduite tuturor acelora care se inscriau in razboaiele pontifilor, ca sa-si intinda stapanirea lor lumeasca pentru a-si pedepsi vrajmasii sau pentru a-i extermina pe aceia care indrazneau sa conteste suprematia lor spirituala. Oamenii mai erau invatati ca, prin oferirea de bani bisericii, s-ar putea libera de pacate si ar putea elibera si sufletele prietenilor lor decedati, care erau predati flacarilor chinuitoare. Prin mijloace de felul acesta, Roma si-a umplut tezaurele si a sustinut maretia, luxul si viciul pretinsilor reprezentanti ai Aceluia care nu avusese unde sa-si plece capul.

Papa nu este numai reprezentantul lui Isus Hristos, el este Isus Hristos, ascuns sub un val trupesc.“ The Catholic National, iulie 1895.

Creatorul creat

Randuiala biblica a Cinei Domnului fusese inlocuita cu jertfa idolatra a liturghiei. Preotii papali pretindeau ca, prin bufoneriile lor fara sens, transforma painea si vinul simplu in „trupul si sangele lui Hristos“ (Cardinalul Wiseman. The Real Presence of the Body and Blood of Our Lord Jesus Christ in the blessed Eucharist Proved from Scripture, lect.8, sect.3, par.26).

Cu o incumetare hulitoare, ei pretindeau pe fata ca aveau puterea de a crea pe Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor. Crestinilor li s-a cerut, sub pedeapsa cu moartea, sa manifeste credinta in aceasta oribila ratacire hulitoare a cerului. Multimile care refuzau erau date flacarilor.

Milioane de martiri

In sec. al XIII-lea, a fost infiintat cel mai teribil din toate instrumentele papalitatii – Inchizitia. Printul intunericului s-a unit cu conducatorii ierarhiei papale. In conciliile lor tainice, Satana impreuna cu ingerii lui stapaneau mintile oamenilor nelegiuiti, in timp ce, nevazut, in mijlocul lor statea un inger al lui Dumnezeu, luand un raport teribil al hotararilor lor nelegiuite si scriind istoria faptelor prea ingrozitoare pentru a fi vazute de ochiul omenesc. „Babilonul cel mare s-a imbatat cu sangele sfintilor.“ Trupurile mutilate ale milioanelor de martiri strigau la Dumnezeu, cerand razbunare asupra puterii apostate.

„Papa Ioan Paul II a cerut iertare pentru razboaiele catolico-protestante din Europa in timpul Contrareformtiunii. „ – U.S. News and World Report, 3 iulie 1995. Evul mediu (epoca intunecoasa). Biblia prezice ca, sub conditiile presante care stau in fata noastra, papalitatea si suporterii ei vor recurge iar la intrebuintarea puterii civile, ca sa-i domine pe disidenti.

Intunecimea maxima

Papalitatea devenise despotul lumii. Regi si imparati se plecau in fata hotararilor pontifului roman. Soarta oamenilor pentru prezent si vesnicie parea a fi sub stapanirea lui. Timp de sute de ani, invataturile Romei fusesera primite fara rezerva pe scara larga, riturile ei fusesera aduse la indeplinire cu respect, sarbatorile ei fusesera pazite peste tot. Clerul ei era onorat si sustinut cu darnicie. Niciodata pana atunci biserica romana nu ajunsese la o demnitate, maretie sau putere mai mare.

Viciu nestapanit

Dar „miezul zilei papalitatii a fost miezul noptii lumii“ (J.A.Wylie – The History of Protestantism, b.1, cap.4). Sfintele Scripturi erau aproape necunoscute nu numai de catre popor, ci si de catre preoti. Ca si fariseii din vechime, conducatorii papali urau lumina care le descoperea pacatele. Legea lui Dumnezeu, masura dreptatii, fiind indepartata, ei exercitau puterea fara masura si practicau viciul fara frau.

Inselatoria, avaritia si desfraul abundau. Oamenii nu se dadeau inapoi de la nici o crima prin care puteau sa castige avere sau pozitie. Palatele papilor si ale prelatilor erau scenele celor mai salbatice dezmaturi. Unii dintre pontifii care domneau erau vinovati de crime atat de revoltatoare, incat conducatorii pamantesti au incercat sa detroneze pe acesti demnitari ai bisericii, ca fiind monstri prea josnici pentru a mai putea fi ingaduiti. Timp de veacuri, Europa n-a facut nici un progres in literatura, arte sau civilizatie. O paralizie morala si intelectuala cazuse peste crestinatate.

Reformatorii protesteaza

Lipsa de cunostinta a Cuvantului lui Dumnezeu i-a permis papalitatii sa domine lumea in timpul epocii intunecoase (Evul mediu). Catre sfarsitul acestei epoci, cand s-a dezvoltat cunostinta Cuvantului lui Dumnezeu, oamenii au inceput sa protesteze impotriva erorilor prevalente in acel timp. Acesti protestanti au scuturat lanturile erorii si ale superstitiei, si au inceput sa permita luminii Cuvantului lui Dumnezeu sa lumineze. Acesti oameni au fost numiti protestanti, pentru ca, asa cum au inteles adevarul Cuvantului lui Dumnezeu, au vazut ca trebuie sa protesteze si sa se opuna erorilor catolicismului, daca voiau sa fie credinciosi lui Dumnezeu. Cunostinta Cuvantului lui Dumnezeu a fost iar pierduta.

„La 24 August 1527, romano-catolicii din Franta, printr-un plan aranjat mai dinainte, sub influenta iezuitica, au ucis 70.000 de protestanti in timp de doua luni. Papa s-a bucurat cand a auzit stirea despre succesul actiunii.“ – Western Watchman, 21 noiembrie 1912 (catolic).

Compara intelegerea reformatorilor despre papalitate cu convingerile generatiei noastre moderne. „Din cauza profesarii credintei contrare bisericii de la Roma, istoria consemneaza ca au fost martirizati mai mult de o suta de milioane de oameni.“ – Brief Bible Readings, page 16.

Papalitatea denuntata

Martin Luther a zis: „Stiu ca papa este Antihristul, ca tronul lui este insusi tronul lui Satana. Papalitatea este vanatoarea generala, comandata de pontiful roman, cu scopul de a incolti si a distruge suflete.“

Charles Spurgeon a zis: „Trebuie sa avertizam cu curaj chibzuit pe aceia care au o inclinatie spre erorile Romei; trebuie sa le spunem despre faptele negre ale papalitatii.“

John Knox a zis ca ,,papa este adevaratul antihrist.”

John Wesley a zis despre papa: „El este in mod categoric omul faradelegii, pentru ca el sporeste tot felul de pacate, fara masura.”

John Calvin a zis: ,,Il numim Antihrist pe pontiful roman.”

Protestantii uita trecutul

Descendentii credinciosilor martiri au uitat astazi de ce se numesc protestanti. Considerati urmatoarele: „A sosit timpul ca protestantii sa se duca la pastor (papa) si sa zica: ‚Ce sa facem ca sa revenim acasa?” – Dr. Robert Schuller, Los Angeles Herald Examiner, 19 sept. 1987.

„Conducatori de biserici americane protestane si ortodoxe de est, care s-au intalnit vineri cu papa Ioan Paul al II -lea, au salutat prima lor discutie reprezentativa ca o piatra de hotar pe calea spre o unitate mare… Rev. Donald Jones, un metodist uniiert si seful departamentului studiilor religioase al Universitatii din Carolina de sud, a numit-o‚ meetingul ecumenic cel mai important al secolului‘… Rev. Paul A. Crow Jr., din Indianapolis, functionar ecumenic al Bisericii Crestine (Ucenicii lui Hristos), a numit-o ‚o zi noua in ecumenism‘, deschizand un viitor in care Dumnezeu‚ ne strange laolalta.‘“ – The Montgomery Advertiser, 2 sept. 1987.

„Daca catolicismul va deveni mai catolic in viitor, ceea ce astept sub prezentul papa, atunci diferentele teologice vor deveni mai ascutite, dar aliantele noastre cu catolicii impotriva culturii lumesti pot deveni mai adanci. Eu, din partea mea, sunt gata pentru negotul in compensatie.“ – David Wells, Eternity Magazine, sept. 1987.

„Invatatura harismatica protestanta despre viata crestina este identica in tel si intentie cu cea catolica. Nu este aceasta semnificativ pentru viitorul crestin ?“ – J.I. Packer, Christianity Today, 22 iune 1992.

Protestantismul si-a uitat originea. El fusese intarit cu binecuvantare ca sa reziste si sa denunte erorile Romei. Acum este voios sa si le insuseasca. Acum, cand intreaga lume se afla la limita asaltului final al Romei, fostii dusmani formeaza aliante. Lumea protestanta a uitat ca este implicata intr-o batalie eterna, si pentru neglijarea lor intentionata a cunostintei, sunt destinati sa fie distrusi.

Pasajele de mai sus ale acestei publicatii au fost extrase din cartea Marea Lupta (Tragedia Veacurilor) pe care o gasiti pe blogul meu.

Cercetati temele care arata multe aspecte necunoscute ale luptei dintre bine si rau. Aceasta lucrare explica evenimentele majore din timpul erei crestine, care conduc la punctul culminant iminent al istoriei. O documentare istorica si scripturala completa. Milioane de exemplare vandute in toata lumea.