Archive for iulie 2012

Avertizarea finala a omenirii – Vine Noua Ordine Mondiala! (II)

iulie 31, 2012

Ca sa intelegi unde duce papalitatea, priveste la istoria trecutului ei.

Inchinarea la paganism

Descoperitorul ratacirii fiind indepartat, Satana lucra dupa cum ii era voia. Profetia afirma ca papalitatea urma sa „se incumete sa schimbe vremile si legea“ (Dan. 7,25). Aceasta lucrare n-a fost o actiune usoara. Pentru a oferi convertitilor de la paganism un inlocuitor pentru inchinarea la idoli, si in felul acesta sa-i incurajeze a primi cu numele crestinismul, inchinarea la chipuri si la moaste a fost introdusa treptat in serviciul divin crestin. Decretul unui consiliu general a stabilit in cele din urma acest sistem de idolatrie. Pentru a completa lucrarea hulitoare, Roma s-a incumetat sa scoata din Legea lui Dumnezeu porunca a doua, care opreste inchinarea la chipuri, si sa imparta porunca a zecea in doua, pentru a pastra numarul.

Compromisul continua

Dar spiritul de cedare fata de paganism a deschis calea pentru o alta dispretuire a autoritatii cerului. Satana, lucrand prin conducatorii neconsacrati ai bisericii, s-a amestecat si in porunca a patra si a incercat sa indeparteze vechiul Sabat, ziua pe care Dumnezeu a binecuvantat-o si a sfintit-o (Gen. 2,2.3), iar in locul lui sa inalte sarbatoarea pazita de pagani ca „venerabila zi a soarelui“. La inceput, aceasta schimbare n-a fost incercata pe fata. In primele veacuri, Sabatul cel adevarat a fost tinut de toti crestinii. Ei erau gelosi pe onoarea lui Dumnezeu si, crezand ca Legea Sa este de neschimbat, au pazit cu ravna sfintenia preceptelor ei. Dar Satana a lucrat cu o mare subtilitate prin agentii lui pentru a-si atinge scopul. Pentru ca atentia poporului sa poata fi atrasa asupra duminicii, aceasta a fost declarata ca sarbatoare in cinstea invierii lui Hristos.

Slujbe religioase au fost tinute in ea; era totusi privita ca o zi de recreare, Sabatul fiind inca pazit cu sfintenie. Spre a pregati calea pentru lucrarea pe care planuise sa o indeplineasca, Satana ii facuse pe iudei, inainte de venirea lui Hristos, sa impovareze Sabatul cu cele mai stricte pretentii, facand din pazirea lui o povara. Acum, folosind lumina falsa in care reusise sa-l faca a fi privit, a aruncat ocara asupra lui ca fiind o institutie evreiasca. In timp ce crestinii in general continuau sa pazeasca duminica drept o sarbatoare a bucuriei, i-a condus sa faca din Sabat o zi de post, o zi de amaraciune si tristete, pentru a-si arata ura fata de iudaism.

Schimbarea cutezatoare

In prima parte a sec. al IV-lea, imparatul Constantin a emis un decret care facea din duminica o sarbatoare publica in intregul Imperiu Roman. Ziua soarelui a fost cinstita de catre supusii lui pagani si a fost onorata de crestini; politica imparatului era aceea de a uni interesele adverse ale crestinismului si paganismului. El a fost indemnat sa faca acest lucru de catre episcopii bisericii care, inspirati de ambitii si insetati de putere, au inteles ca, daca va fi pazita aceeasi zi atat de catre crestini, cat si de pagani, aceasta va usura primirea cu numele a crestinismului de catre pagani si in felul acesta puterea si gloria bisericii vor creste. Dar, in timp ce multi crestini tematori de Dumnezeu erau condusi treptat sa primeasca duminica, ziua întâi a saptamânii, ca avand un anume grad de sfintenie, ei socoteau inca Sabatul cel adevarat ca sfintit Domnului si-l pazeau, in ascultare de porunca a patra.

Arhiamagitorul nu-si terminase lucrarea. El s-a hotarat sa adune lumea crestina sub steagul sau si sa-si exercite puterea prin loctiitorul lui, pontiful cel mandru, care pretindea ca este reprezentantul lui Hristos. Prin paganii pe jumatate convertiti, prin prelatii ambitiosi si prin credinciosii iubitori de lume, si-a indeplinit planul. Din timp in timp, au fost tinute mari concilii, in care erau convocati demnitari ai bisericii din toata lumea. Aproape in fiecare conciliu, Sabatul pe care Dumnezeu il instituise era coborat din ce in ce mai mult, in timp ce duminica era in aceeasi masura inaltata. In felul acesta, sarbatoarea pagana a ajuns in cele din urma sa fie onorata ca o institutie divina, in timp ce Sabatul biblic a fost declarat o ramasita a iudaismului, iar pazitorii lui au fost declarati blestemati.

Sigiliul Creatorului schimbat

Marele apostat reusise sa se inalte „mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu sau de ce este vrednic de inchinare“ (2 Tes. 2,4). „Duminica este o institutie catolica, si pretentia de a o pazi nu poate fi sustinuta decat pe baza principiilor catolice… De la inceputul pana la sfarsitul Sfintei Scripturi nu exista nici un pasaj care sa justifice transferul zilei de inchinare publica saptamanala din ultima zi a saptamanii la prima.“ Catholic Press, Sydney, Australia, August 1900.

Adevaratul Sabat a fost tinut in primele secole de toti crestinii.

„Nici un protestant, care are o cunostinta competenta de istorie, nu pune la indoiala faptul ca biserica Romei a varsat mai mult sange nevinovat decat orice alta institutie care a existat vreodata in omenire… Este imposibil sa ne formam o conceptie completa despre multitudinea victimelor ei.“ – W.E. Lecky, Istoria aparitiei si influenta spiritului rationalismului in Europa, vol. 2, pag. 32, editia 1910. „A fost estimata … o medie de 40.000 omoruri religioase pentru fiecare an de existenta a papalitatii.“ – John Dowling, Istoria romanismului, paginile 541-542.

El indraznise sa schimbe singurul precept al Legii divine care indreapta fara gres toata omenirea catre viul si adevaratul Dumnezeu. In porunca a patra, Dumnezeu este descoperit ca fiind Creatorul cerului si al pamantului si prin aceasta Se deosebeste de toti zeii falsi. Deoarece era o amintire a lucrarii de creatiune, ziua a saptea a fost sfintita ca zi de odihna pentru om. Ea a fost destinata sa pastreze continuu in mintile oamenilor pe viul Dumnezeu ca izvor al existentei si ca obiect de inchinare si adorare. Satana se lupta sa-i intoarca pe oameni de la devotamentul lor fata de Dumnezeu si de la ascultarea de Legea Sa; de aceea isi indreapta eforturile indeosebi impotriva poruncii care arata pe Dumnezeu ca Creator.

Protestantii sustin acum ca invierea lui Hristos in ziua duminicii a facut din ea Sabatul crestin. Dar dovezi din Scriptura lipsesc. Nici o onoare de felul acesta n-a fost data zilei acesteia de catre Hristos sau apostolii Sai.

De la Roma Pagana la Roma Papala

In veacul al saselea, papalitatea devenise puternic intemeiata. Scaunul puterii ei a fost stabilit in cetatea imperiala, iar episcopul Romei a fost declarat cap peste intreaga biserica. Paganismul daduse locul papalitatii. Balaurul daduse fiarei puterea lui, tronul lui, si o mare stapanire“ (Apoc. 13,2). Si acum au inceput cei 1260 de ani de persecutie papala, prezisi in profetiile lui Daniel si ale Apocalipsei (Daniel 7,25; Apoc. 13,5-7). Crestinii au fost obligati sa aleaga fie sa-si paraseasca integritatea si sa primeasca ceremoniile si inchinarea papala, fie sa-si petreaca viata in inchisoare sau sa sufere moartea pe roata, pe rug sau de securea calaului.

Acum s-au implinit cuvintele lui Isus: „Veti fi dati in mainile lor pana si de parintii, fratii, rudele si prietenii vostri; si vor omori pe multi dintre voi. Veti fi urati de toti din pricina Numelui Meu“ (Luca 21,16.17). Persecutia s-a dezlantuit asupra celor credinciosi cu o mai mare furie decat oricand mai inainte, iar lumea a devenit un imens camp de lupta. Pentru sute de ani, biserica lui Hristos si-a gasit scapare in izolare si intuneric. Caci zice profetul: „Si femeia a fugit in pustie, intr-un loc pregatit de Dumnezeu, ca sa fie hranita acolo o mie doua sute saizeci de zile“ (Apoc. 12,6).

Incepe epoca intunecoasa

Inaltarea la putere a bisericii Romei a marcat inceputul Evului Intunecat. Pe masura ce puterea ei crestea, intunericul devenea mai profund. Credinta a fost transferata de la Hristos, temelia cea adevarata, la papa de la Roma. In loc sa se increada in Fiul lui Dumnezeu pentru iertarea pacatelor si pentru mantuirea vesnica, oamenii priveau la papa, la preotii si prelatii carora el le daduse autoritatea. Ei erau invatati ca papa era mijlocitorul lor pamantesc, ca nimeni nu se putea apropia de Dumnezeu decat prin el; Si ca el statea in locul lui Dumnezeu pentru ei. Pentru motivul acesta trebuia sa i se dea ascultarea pe care o pretindea. O abatere de la cerintele lui constituia un motiv suficient pentru cea mai aspra pedeapsa care venea peste trupurile si sufletele ofensatorilor. In felul acesta, mintile oamenilor erau intoarse de la Dumnezeu catre oameni gresiti, cu defecte si cruzi, ba mai mult, chiar catre printul intunericului, care-si exercita puterea prin ei. Pacatul era mascat intr-un vesmant de sfintenie.

Cand Scripturile sunt indepartate, iar omul ajunge sa se priveasca pe sine ca fiind suprem, trebuie sa ne asteptam numai la inselatorie, amagire si nelegiuire josnica. O data cu inaltarea legilor si traditiilor omenesti, s-a dat pe fata coruptia care totdeauna se naste din indepartarea Legii lui Dumnezeu.

Zile de pericol

Acelea au fost zile primejdioase pentru biserica lui Hristos. Credinciosii purtatori de steag erau fara indoiala putini. Desi adevarul n-a fost lasat fara martori, uneori se parea totusi ca ratacirea si superstitia vor predomina pe deplin, iar adevarata religie va fi izgonita de pe pamant. Evanghelia a fost pierduta din vedere, formele religioase deveneau mai numeroase, iar oamenii erau impovarati tot mai mult cu obligatii riguroase.

Ei nu erau numai invatati sa priveasca la papa ca mijlocitor al lor, dar si sa-si puna increderea in propriile lor fapte, ca ispasire pentru pacat. Pelerinajele lungi, faptele de penitenta, inchinarea la moaste, inaltarea de biserici, altare si morminte sfinte, plata de sume mari pentru biserica – toate acestea si multe altele asemanatoare erau incurajate pentru a indeparta mania lui Dumnezeu sau a asigura favoarea Sa, ca si cand Dumnezeu ar fi fost ca oamenii, care s-ar fi maniat pentru lucruri de nimic sau ar fi fost impacat prin daruri sau fapte de pocainta!

Intunericul parea sa se indeseasca. Inchinarea la chipuri a devenit aproape generala. Candelele ardeau inaintea icoanelor carora le erau inaltate rugaciuni. Obiceiurile cele mai absurde si mai superstitioase predominau. Mintile oamenilor erau atat de cu totul stapanite de superstitie, incat ratiunea parea ca- si pierduse influenta. In timp ce preotii si episcopii erau iubitori de placeri, senzuali si corupti, nu se putea astepta decat ca poporul care privea la ei drept calauze sa fie cufundat in ignoranta si viciu.

Mandrul pontif

Un alt pas spre suprematia papala a fost facut atunci cand, in sec. al XI-lea, papa Grigore al VII-lea a proclamat desavarsirea bisericii romane. Printre afirmatiile pe care le sustinea, era una care declara ca biserica n-a gresit niciodata, nici nu va putea gresi vreodata, dupa Scripturi. Dar aceasta afirmatie nu era insotita de dovezi din Scriptura. Pontiful cel mandru mai pretindea puterea de a-I detrona pe imparati si declara ca nici o hotarare pe care ar fi pronuntat-o el nu putea fi rasturnata de nimeni, ci ca era prerogativa lui aceea de a rasturna hotararile altora.

Cat de izbitor este contrastul dintre mandria aroganta a acestui pontif dispretuitor si blandetea si umilinta lui Hristos, care Se prezinta pe Sine batand la usa inimii, ca sa intre pentru a aduce iertare si pace, si care i-a invatat pe ucenicii Sai: „Oricine vrea sa fie cel dintai intre voi, sa va fie rob“ (Matei 20,27).

Intunerecul se intareste

Veacurile care au urmat au fost martore la o crestere continua a ratacirii in invataturile sustinute de Roma. Chiar si inainte de nasterea papalitatii, invataturile filozofilor pagani captivasera atentia si-si exercitau influenta in biserica. Multi dintre cei care sustineau ca sunt convertiti se tineau inca de invataturile filozofiei lor paganesti si nu numai ca ei continuau sa le studieze, dar le impuneau si altora, socotindu-le mijloace de a-si extinde influenta printre pagani. Rataciri serioase au fost introduce in felul acesta in credinta crestina. Printre cele mai de frunte erau credinta in nemurirea naturala a omului si constienta lui in moarte. Aceasta invatatura a pus temelia pe care Roma si-a intemeiat invocarea sfintilor si adorarea fecioarei Maria. Din aceasta a izvorat si ratacirea cu privire la chinurile vesnice pentru cel care ramane nepocait, care a fost incorporata de timpuriu in doctrina papala.

Atunci a fost pregatita calea pentru introducerea unei alte nascociri a paganismului, pe care Roma a numit-o purgatoriu si a folosit-o pentru a ingrozi multimile credule si superstitioase. Prin aceasta ratacire se afirma existenta unui loc de tortura, in care sufletele acelora care n-au meritat condamnarea vesnica trebuie sa sufere pedeapsa pentru pacatele lor si din care, dupa ce sunt eliberate de necuratie, sunt primite in ceruri.

Pasajele de mai sus ale acestei publicatii au fost extrase din cartea Marea Lupta (Tragedia Veacurilor) pe care o gasiti pe blogul meu.

Cercetati temele care arata multe aspecte necunoscute ale luptei dintre bine si rau. Aceasta lucrare explica evenimentele majore din timpul erei crestine, care conduc la punctul culminant iminent al istoriei. O documentare istorica si scripturala completa. Milioane de exemplare vandute in toata lumea.

Reclame

Avertizarea finala a omenirii – Vine Noua Ordine Mondiala! (I)

iulie 30, 2012

  • Liderii lumii o doresc
  • Ideea este sustinuta de multi
  • Prezisa cu 2000 ani inainte
  • Aproape a sosit
  • Va captura lumea
  • Cum sa eviti sa-i fii victima
  • Caderea ei subita si complete prezisa
  • Vine exact la timp
  • Adevarata noua ordine

,,Este o idee mare, o noua ordine mondiala, in care diferite natiuni se unesc intr-o cauza comuna… Numai Statele Unite au ambele mijloace s-o puna în practica: atat stabilitate morala, cat si mijloacele pentru aceasta.“ – George Bush, Adresare despre Starea Uniunii, Los Angeles Times, 18 feb. 1991.

„Sub conducerea curajoasa a papei Ioan Paul II, statul Vatican si-a preluat locul lui legitim in lume ca voce internationala. De aceea este corect ca aceasta tara isi manifesta respectul fata de Vatican, recunoscandu-l ca un stat al lumii.“ – Dan Quayle, Appeal to the U.S. Senate, 22 sept. 1983.

,,(Ioan Paul II) insista ca oamenii nu au nici o speranta reala de a crea un sistem geopolitic viabil in afara celui bazat pe crestinismul romano-catolic.“ – M. Martin, Keys of This Blood, pag. 492.

„Conducatori ai natiunilor din Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite au fost azi in New York pentru prima lor intalnire la nivel inalt, gata sa plaseze Natiunile Unite in centrul unei noi ordini a lumii si sa creeze o politica comuna, pentru a face pace si a controla armele… Adunarea conducatorilor celor 15 natiuni din Consiliul de Securitate marcheaza faptul ca, pentru prima data de la infiintarea organizatiei mondiale in 1945, consiliul, cea mai puternica entitate a Natiunilor Unite, s-a intrunit la cel mai inalt nivel.“ – Birmingham News, 31 ian. 1992.

„Acei dintre noi care sunt sub saptezeci de ani vor vedea cel putin instalata structura de baza  a guvernamantului noii ordini mondiale. Cei care au sub patruzeci de ani vor trai in mod sigur sub autoritatea si controlul ei legislativ, executiv si juridic. Intradevar, trei rivali – si mai multi in afara lor, cu cat trece timpul – vorbesc ei insisi despre aceasta noua ordine a lumii ca despre ceva iminent, si nu candva in viitor.“ – M. Martin, Keys of This Blood, 15-16.

„Visul de ordine. Ca multe idei revolutionare, Europa Unita nu este o notiune noua, ci una veche, reanimata. Visul despre ordine si unitate, incorporate odinioara in Roma Cezarilor, a supravietuit in Evul Mediu (perioada aceasta este mai corect denumita Epoca intunecoasa) nu numai in biserica romano-catolica, ci si in Sfantul Imperiu Roman.“ – Time, 6 oct. 1961.

„Ce a fost forjat in Tratatul de la Roma in Piata Comuna este o impletitura stransa, tare centralizata, dirijata puternic, o birocratie noua bine controlata, care incearca vadit sa reface Europei structura economica a Sfantului Imperiu Roman.“ – Christian Science Monitor, 1962.

„Vrand nevrand, gata sau nu, suntem toti implicati intr-o competitive tripartita globala, disperata si nestavilita. Totusi, majoritatea dintre noi nu suntem competitori. Noi suntem in joc. Caci lupta este totala, pentru ca, o data inceputa, nu mai exista nici o cale de a o reversa sau a o opri.“ – Malachi Martin, iezuit si initiat al Vaticanului, Keys of This Blood, 15.

Statele Unite ale Americii – Papalitatea – Natiunile Unite

Va domina Roma lumea din nou ?

Scopul acestei publicatii nu este de a ataca indivizi, ci mai degraba se refera la viitorul sistemului religios catolic, profetizat in Biblie si confirmat de istorie.

Compromisul mortal

Apostolul Pavel, in a doua sa epistola catre Tesaloniceni, a prezis o mare cadere de la credinta, care urma sa aiba ca rezultat intemeierea puterii papale. El declara ca ziua lui Hristos nu va veni „…inainte ca sa fi venit lepadarea de credinta si de a se descoperi omul faradelegii, fiul pierzarii, potrivnicul, care se inalta mai presus de tot ce se numeste ‚Dumnezeu‘, sau de ce este vrednic de inchinare. Asa ca se va aseza in Templul lui Dumnezeu, dandu-se drept Dumnezeu“. Si mai departe, apostolul ii avertizeaza pe fratii sai ca: „Taina faradelegii a si inceput sa lucreze“ (2 Tes. 2,3.4.7). Chiar la acea data timpurie, el a vazut strecurandu-se in biserica rataciri care urmau sa pregateasca drumul pentru dezvoltarea papalitatii.

Incetul cu incetul, la inceput in liniste si pe furis, apoi mai deschis, pe masura ce crestea in putere si castiga stapanire peste mintile oamenilor, „taina faradelegii“ si-a continuat lucrarea ei amagitoare si hulitoare. Aproape pe nesimtite, obiceiurile paganismului si-au gasit intrarea in biserica crestina. Spiritul de compromis si conformismul au fost retinute pentru o vreme de persecutiile crude pe care biserica le-a suferit sub paganism. Dar cand persecutia a incetat, iar crestinismul a intrat in curtile si palatele imparatilor, a fost lasata la o parte simplitatea umila a lui Hristos si a apostolilor Lui, in schimbul pompei si mandriei preotilor si conducatorilor pagani in locul cerintelor lui Dumnezeu, au fost puse teoriile si traditiile omenesti.

Convertirea cu numele a lui Constantin, in prima parte a secolului al IV-lea, a produs o mare bucurie; iar lumea, imbracata cu o forma  a neprihanirii, a patruns in biserica. Atunci, lucrarea de stricaciune a inaintat repede. Paganismul, care parea ca fusese invins, a devenit biruitor. Spiritul lui stapanea biserica. Invataturile, ceremoniile si superstitiile lui au fost introduse in credinta si inchinarea pretinsilor urmasi ai lui Hristos.

Omul faradelegii

Acest compromis intre paganism si crestinism a dat nastere la „omul faradelegii“, prezis in profetie ca unul care se impotriveste si se inalta pe sine mai presus de Dumnezeu. Acel sistem urias de religie falsa este capodopera puterii lui Satana – un monument al eforturilor lui de a se aseza pe tron pentru a conduce pamantul dupa voia lui. Satana mai incercase o data sa se inteleaga cu Hristos. A venit la Fiul lui Dumnezeu in pustia ispitei si, aratandu-I toate imparatiile lumii impreuna cu slava lor, s-a oferit sa dea totul in mainile Sale, daca El va recunoaste suprematia printului Intunericului. Hristos l-a mustrat pe ispititorul semet si l-a obligat sa plece. Dar Satana are success prezentand aceeasi ispita omului. Pentru a-si asigura castiguri si onoruri lumesti, biserica a fost inspirata sa caute favoarea si sprijinul oamenilor mari ai pamantului; si, lepadandu-L astfel pe Hristos, ea a fost amagita sa incheie un legamant cu reprezentantul lui Satana – episcopul Romei.

Fundamentul erorii

Una dintre invataturile de seama ale romanismului este aceea ca papa este capul vizibil al intregii biserici a lui Hristos, învestit cu autoritate suprema peste episcopii si preotii din toate partile lumii. Mai mult decat atat, papei i-au fost date chiar titlurile Dumnezeirii. A fost numit „Domnul Dumnezeul Papa“ si a fost declarat infailibil. El pretinde inchinarea tuturor oamenilor. Aceeasi pretentie a fost ridicata de Satana in pustia ispitei si este inca ceruta de el prin biserica Romei, si multimi imense sunt gata sa-I aduca inchinare.

Dar aceia care se tem de Dumnezeu si-L respecta intampina aceasta incumetare strigatoare la cer, asa cum si Hristos a intampinat pretentiile vrajmasului celui viclean: „Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si numai Lui sa-I slujesti“ (Luca 4,8). Dumnezeu n-a dat nici macar o iota in Cuvantul Sau prin care sa fi desemnat vreun om a fi capul bisericii. Invatatura despre suprematia papala se opune direct invataturii Scripturilor. Papa nu poate avea nici o putere peste biserica lui Hristos, afara de aceea luata prin uzurpare. Romanistii au staruit sa-i acuze pe protestanti de erezie si de despartire voita de adevarata biserica. Dar aceste acuzatii li se aplica mai degraba lor. Ei sunt aceia care au parasit steagul lui Hristos si s-au departat de credinta „care a fost data sfintilor odata pentru totdeauna“ (Iuda 3).

Descoperitorul ratacirii Satana stia bine ca Sfintele Scripturi ii vor face pe oameni in stare sa discearna amagirile lui si sa-i infranga puterea. Chiar Mantuitorul lumii a rezistat atacului lui prin Cuvant. La orice atac, Hristos prezenta scutul adevarului vesnic, spunand: „Sta scris“. La orice sugestie a adversarului, El opunea intelepciunea si puterea Cuvantului. Pentru ca Satana sa-si poata mentine stapanirea asupra oamenilor si pentru a intemeia autoritatea uzurpatorului papal, trebuia sa-i tina in necunostinta fata de Scripturi. Biblia L-ar fi inaltat pe Dumnezeu si i-ar fi asezat pe oamenii marginiti in adevarata lor pozitie: de aceea adevarurile ei sfinte trebuia ascunse si oprimate.

Aceasta logica fost adoptata de biserica romana. Timp de sute de ani, credinta Bibliei a fost interzisa. Oamenilor le-a fost interzis sa o citeasca sau sa o aiba in case, iar preotii si prelatii fara principii interpretau invataturile ei pentru a- si sustine pretentiile. In felul acesta, papa a ajuns sa fie recunoscut aproape in general ca loctiitor al lui Dumnezeu pe pamant, inzestrat cu autoritate peste biserica si stat.

Pasajele de mai sus ale acestei publicatii au fost extrase din cartea Marea Lupta (Tragedia Veacurilor) pe care o gasiti pe blogul meu.

Cercetati temele care arata multe aspecte necunoscute ale luptei dintre bine si rau. Aceasta lucrare explica evenimentele majore din timpul erei crestine, care conduc la punctul culminant iminent al istoriei. O documentare istorica si scripturala completa. Milioane de exemplare vandute in toata lumea.