Lupta din Spatele Scenei – Trei Mesaje Revelatoare – Al Treilea Mesaj (IV)

Ioan 14:1-3 – Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta in Dumnezeu si aveti credinta in Mine. In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi.

Filip.3:20-21 – Dar cetatenia noastra este in ceruri, de unde si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul starii noastre smerite si-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Si supune toate lucrurile.

1Tes. 4:15-17- Iata, in adevar, ce va spunem prin Cuvantul Domnului: noi cei vii, care vom ramane pana la venirea Domnului, nu vom lua-o inaintea celor adormiti. Caci insusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trambita lui Dumnezeu, Se va cobori din cer, si intai vor invia cei morti in Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti toti impreuna cu ei in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

CEI SALVAŢI VOR MERGE ÎNTÂI ÎN CERURI  Când Isus se va intoarce, cei salvaţi vor fi ridicaţi în aer şi duşi în Cer. Cei salvaţi vor fi purtaţi în cer toţi odată să îl întâlnească pe Dumnezeu. (Isus nu va coborî pe pămant atunci). Isus nu va cobori atunci pe pămînt şi cei salvaţi vor fi purtaţi în aer. Cerul le este făgăduit:

Apoc. 15:2 – Si am vazut ca o mare de sticla amestecata cu foc; si pe marea de sticla, cu lautele lui Dumnezeu in mana, stateau biruitorii fiarei, ai icoanei ei si ai numarului numelui ei.

Biblia spune că cei salvaţi vor fi în ceruri pentru 1000 ani (Apocalipsa 20:4) Acelea vor fi timpuri glorioase, împreună cu Isus, Salvatorul nostru şi cu cei salvaţi. Dar vor fi deasemenea şi timpuri pline de seriozitate. Biblia spune că cei salvaţi vor asista la judecata de apoi. Ei vor avea grijă ca cei care au fost salvaţi să fi primit o dreaptă judecată şi ca Dumnezeu să fie drept. După o mie de ani, cei care nu au fost salvaţi se vor ridica din mormintele lor şi vor primi judecata lor finală.

DUMNEZEU ARE PUTEREA

Chiar dacă aparent, cei care conduc lumea azi au un avantaj, tot Dumnezeu deţine puterea. El va interveni la timpul Lui pentru a elibera poporul Lui şi să îl aducă acolo unde este El – în ceruri (Ioan 14:1-3). Prin urmare Biblia descrie deznodămîntul acestei bătălii astfel: ,,Si am vazut ca o mare de sticla amestecata cu foc; si pe marea de sticla, cu lautele lui Dumnezeu in mana, stateau biruitorii fiarei, ai icoanei ei si ai numarului numelui ei. Ei cantau cantarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, si cantarea Mielului. Si ziceau: „Mari si minunate sunt lucrarile Tale, Doamne Dumnezeule atotputernice! Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor!” (Apocalipsa 15:2-3)

Apocalipsa 17:14 ne vorbeste deasemenea despre cei care vor fi victorioşi : ori “fiara”(papalitatea) şi ai săi aliaţi, ori “Mielul“ (Isus Hristos) şi cei care vor sta de partea Mielului. Concluzia este astfel descrisă : ,,Ei se vor razboi cu Mielul; dar Mielul ii va birui, pentru ca El este Domnul domnilor si Imparatul imparatilor. Si cei chemati, alesi si credinciosi, care sunt cu El, de asemenea, ii vor birui” – şi aceia care vor sta de partea Lui vor fi aceia victorioşi în lupta din faţa noastră. Cei credincioşi vor avea credinţa lui Isus. În dragostea lor pentru Dumnezeu şi cu ajutorul Duhului Sfant ei vor respecta pocuncile Lui nu cu forţa ci cu bucurie. Biblia spune:

,,Oricine crede ca Isus este Hristosul este nascut din Dumnezeu; si oricine iubeste pe Cel ce L-a nascut iubeste si pe cel nascut din El. Cunoastem ca iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea ca iubim pe Dumnezeu si pazim poruncile Lui. Caci dragostea de Dumnezeu sta in pazirea poruncilor Lui. Si poruncile Lui nu sunt grele.” ( 1 Ioan 5:1-3).

CINE SE VA ALĂTURA?

Cei trei îngeri care “proclamă mesajul celor trei îngeri reprezintă oameni care şi-au dedicat viaţa lui.  Ei vor proclama ,,mesajul celor trei îngeri” cu voce tare. Va fi o voce clară si răspicată, deoarece le este alături şi Duhul Sfant. Nu iţi doreşti şi tu să vi cu noi şi să proclami “mesajul celor trei îngeri?”  Timpul a venit să iei această hotărire acum. Dacă te simţi legat de lanţurile Satanei şi ale elitei puterii roagă-te la Dumnezeu din Ceruri pentru puterea de a te elibera .

Biblia apelează la noi: “Iata postul placut Mie: dezleaga lanturile rautatii, deznoada legaturile robiei, da drumul celor asupriti si rupe orice fel de jug;” (Isaia 58:6).

Tu şi cu mine ar trebui să ne rugăm pentru a scăpa de toate poverile pe care lumea le pune pe umerii noştri şi care sunt împotriva cuvântului lui Dumnezeu şi principiilor acestui cuvânt. Ei încearcă să nu putem fi liberi cu Dumnezeu. Dar adevărata libertate este cea găsită atunci când începem să colaborăm cu forţele divine pentru a ne putea elibera de povara păcatelor. Ne sunt încă o dată remintite aceste cuvinte încurajatoare din Biblie: ”Caci Domnul este Duhul; si unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.” ( 2 Corinteni 3:17)

Pentru că trăim aproape de sfârşitul zilelor şi timpul încercării este aproape de final este aşteptat ca poporul lui Dumnezeu să facă tot ce îi este cu putinţă pentru a salva oamenii de capcanele întinse de Satana şi să facă să îi deschidă ochii către mesajul salvării.

Biblia numeşte comunitatea religioasă din timpul Apocalipsei: “Laodicea”(Apocalipsa 3:14-22). Laodicea este caracterizată de prostie şi nepăsare. Majoritatea celor care mărturisesc să creadă în mesajul celor trei îngeri sunt credincioşi nepăsători care nu demonstrează nici o dorinţă de a duce mesajul către alţii. Ei nu sunt nici pro nici contra. Ei rămân neutri şi în acelaşi timp se mândresc cu faptul că nu au nevoie de nimic. Nu sunt dispuşi să se lepede de egoismul lor. Cred despre ei că sunt bogaţi şi că nu le lipseşte nimic în sens spiritual, dar sunt săraci, orbi şi goi. Nu se pot vedea pe ei  asa cum sunt de fapt. Eşti tu şi cu mine în aceiaşi situaţie a nepăsării?

Dar să îi mulţumim Domnului! El ne oferă o cale de ieşire din această situaţie lipsită de speranţă. El vine la noi cu o încurajare din toată inima, plină de dragoste pentru ca noi să ne convertim şi să luăm balsamul pe care El ni-l oferă. ,,te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatat prin foc, ca sa te imbogatesti; si haine albe, ca sa te imbraci cu ele si sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale; si doctorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii si sa vezi.” (Apocalipsa 3:18).

Acest balsam este cuvântul lui Dumnezeu aşa cum el ne vorbeşte conştiinţei noastre cu ajutorul Duhului Sfant. Ungandu-ne cu el vom primi puterea spirituală a judecăţii de a sta împotriva atacului înşelător al Satenei, de a recunoaşte păcatul şi de a ne lepăda de el pentru a vedea adevărul şi a ne supune lui. Când această transformare va avea loc, Dumnezeu ne va folosi din nou şi vom fi martori puternici ai lui Dumnezeu în lucrarea sa finală.

Noi sperăm ca îţi vei consacra viaţa în slujba lui Dumnezeu şi vei veni cu noi să proclamăm “mesajul celor trei îngeri “ atât în viaţa ta cât şi în învătăturile pe care le dai celorlalţi. Acesta este ultimul mesaj de avertizare şi un mesaj de graţie către o lume decăzută şi este o solemnă şi apăsătoare responsabilitate care este pusă pe umerii nostri. Trebuie să înţelegem că ne apropiem de sfârşitul istoriei acestei lumi. Când timpul încercării se va termina şi Isus se va întoarce, nu vor mai fi date alte şanse. Acum trebuie să dăm un răspuns afirmativ chemării Duhului Sfant către inimile şi minţile noastre.

Ma rog ca cei mai mulţi dintre cei care citesc aceste cuvinte să simtă a participa la răspîndirea mesajului celor trei îngeri şi să considere acest lucru un privilegiu. Vremea recoltei a venit, dar muncitorii sunt puţini şi Dumnezeu îi va folosi pe aceia care îşi vor consacra vieţile Lui.

Fie ca tu şi cu mine să ne aflăm printre ei!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: