Apoc.13:1 – Apoi am stat pe nisipul marii. Si am vazut ridicandu-se din mare o fiara cu zece coarne si sapte capete; pe coarne avea zece cununi imparatesti, si pe capete avea nume de hula.
Apoc. 13:5 – I s-a dat o gura care rostea vorbe mari si hule. Si i s-a dat putere sa lucreze patruzeci si doua de luni.
Apoc.13:6 – Ea si-a deschis gura si a inceput sa rosteasca hule impotriva lui Dumnezeu, sa-I huleasca Numele, cortul si pe cei ce locuiesc in cer.
Dan.7:25 – El va rosti vorbe de hula impotriva Celui Preainalt, va asupri pe sfintii Celui Preainalt si se va incumeta sa schimbe vremurile si legea; si sfintii vor fi dati in mainile lui timp de o vreme, doua vremuri si o jumatate de vreme.
Apoc.17:3 – Si m-a dus, in Duhul, intr-un pustiu. Si am vazut o femeie sezand pe o fiara de culoare stacojie, plina cu nume de hula, si avea sapte capete si zece coarne.
Ioan.10:33 – Iudeii I-au raspuns: Nu pentru o lucrare buna aruncam noi cu pietre in Tine, ci pentru o hula si pentru ca Tu, care esti un om, Te faci Dumnezeu.
Luc.5:21 – Carturarii si fariseii au inceput sa carteasca si sa zica in ei insisi: Cine este Acesta, de rosteste hule? Cine poate sa ierte pacatele decat singur Dumnezeu?
8. Biserica Romano-Catolica huleste pretinzand ca este Dumnezeu si acordand iertare de pacate: ,,Noi tinem locul lui Dumnezeu cel Atotputernic pe acest pamant” . Papa Leon al XIII-lea, intr-o scrisoare enciclica din 20 iunie 1894
,,Papa nu este numai reprezentantul lui Isus Hristos, ci el este Isus Hristos, ascuns sub un invelis de carne” . Publicatia The Catholic National, iulie 1895 ,,Dar invatatorul suprem din Biserica este Pontiful Roman… [care] cere… supunere totala a vointei si ascultare… ca Insusi Dumnezeu„. Papa Leon al XIII-lea, Marile scrisori enciclice, pag. 193
,,Pare ca Papa Ioan Paul al II-lea conduce acum Biserica universala din locul sau de pe crucea lui Hristos” . extras fintr-un articol intitulat ,,Episcopul Aucklandului declara ca Papa conduce biserica de pe cruce” AUCKLAND, Noua Zeelanda, 20 sept. 2004, Zenit.org ,,Intr-adevar, nu este prea mult sa spunem ca in sublimitatea indeplinirii indatoririlor lor, preotii sunt in aceeasi masura dumnezei„ . Papa Inocentiu al III-lea
Biserica Romano-Catolica si-a creat o vasta ,,piata” pe pamant pentru un tip unic de marfa, pentru care nu avea concurenta ci doar cerere nesecata. Ea pretindea ca avea dreptul de a vinde pacatosilor iertare divina, actul gratuit de iertare al lui Dumnezeu. Pana in zilele noastre, aceasta putere hulitoare isi mentine puterea de iertare a pacatelor.
,,Aceasta autoritate judiciara va include chiar si puterea de iertare a pacatelor” . Enciclopedia Catolica Vol. 12, articolul ,,Papa” , pag. 265
,,Si Insusi Dumnezeu este obligat sa respecte judecata preotului si sa nu ierte sau sa ierte, dupa cum preotii vor refuza sau acorda iertarea de pacate, cu conditia ca cel ce se pocaieste sa o merite” . Demnitatea si indatoririle preotilor, pag. 27 New York: Benziger Brothers, Editori ai Sfantului Scaun Apostolic, 1888
9. Biserica Romano-Catolica a adus si alte hule, asumandu-si actiuni care ii apartin doar lui Dumnezeu: Iata cateva exemple de pretentii si invataturi hulitoare ale Bisericii Romano-Catolice:
,,Preotul detine puterea cheilor, sau puterea de a elibera pacatosii din iad, de a-i face demni de a intra in Rai si de a-i transforma din robi ai lui Satana in copii ai lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu Insusi este obligat sa respecte judecata acestor preoti…Stapanul Suprem al Universului doar il urmeaza pe slujitorul Sau, confirmand in ceruri tot ceea ce acesta din urma decide pe pamant” . Ligouri, ,,Indatoriri si demnitati ale preotului” , Pag. 27,28
,,Astfel, preotul poate fi numit, intr-o anumita masura, creatorul Creatorului sau, deoarece, rostind cuvintele consacrarii, el creeaza, ca si cum in sacrament s-ar afla Isus, dandu-i existenta sacramentala. si se prezinta pe sine ca jertfa oferita Tatalui Etern… Puterea preotului este puterea persoanei divine; pentru ca transsubstantierea painii cere tot atata putere ca si crearea lumii” . Sfantul Bernardine de Sienna ,,Preotii sunt mantuitorii lumii” . Sfantul Jerome
In ceea ce priveste actiunile hulitoare, Biserica Romano-Catolica a comis cel mai hulitor act cu putinta. A modificat insasi Legea data de Dumnezeu – Cele Zece Porunci: A indraznit sa anuleze integral ce-a de-a doua porunca, pentru ca ii condamna practicile si ritualurile. Si, inca si mai rau, a schimbat ziua de inchinare din Cea de-a Patra Porunca din Sambata in Duminica. A facut acest lucru cu toate ca Dumnezeu i-a dat aceasta porunca vesnica lui Adam atunci cand l-a creat si ne-a confirmat ,,nu-Mi voi calca legamantul si nu voi schimba ceea ce a iesit de pe buzele Mele” Psalmii 89:34.
Cele Zece Porunci sunt singura parte din Biblie care a fost rostita de glasul lui Dumnezeu in prezenta unei adunari. Si pentru a se asigura ca Moise nu omite nici o litera, Dumnezeu le-a scris cu Propria Mana si i le-a inmanat lui Moise. ,,Acestea sunt cuvintele [Cele Zece Porunci] pe care Domnul tare..le-a rostit cu glas tare …catre toata adunarea voastra, fara sa adauge ceva. Si le-a scris pe doua table de piatra..” Deuteronomul 5:22
Isus Insusi a intarit caracterul neschimbator al celor Zece Porunci, cand a spus ,,este mai usor sa treaca cerul si pamantul decat sa cada o singura frantura de litera din Lege” Luca 16:17. Soarele care straluceste pe cer si pamantul pe care traim stau marturie ca Legea lui Dumnezeu este eterna si nu se poate schimba. Si chiar daca ele vor pieri, preceptele divine vor dainui. Iar Hristos a mai intarit acestea inca o data: ,,Sa nu ganditi ca am venit sa desfiintez Legea sau Proorocii: Am venit nu sa desfiintez ci sa implinesc. Caci adevarat va spun, cat timp nu va trece cerul si pamantul, nu va trece o iota sau o frantura de litera din Lege, pana nu se vor implini toate” . Matei 5:17,18
Biserica Catolica nu se rusineaza de faptul ca a schimbat ziua de inchinare. De fapt, se mandreste cu aceasta actiune si o priveste ca pe un ,,semn” al autoritatii si superioritatii sale asupra altor biserici si religii. ,,Sabatul, cea mai cunoscuta zi din Lege, a fost schimbat in Ziua Domnului. Acestea si altele n-au incetat datorita invataturilor primite de la Isus (pentru ca El Insusi spune: ,,N-am venit sa desfiintez Legea, ci s-o implinesc”), ci au fost schimbate datorita autoritatii bisericii”. Arhiepiscopul de Rheggio, Predica din 18.01.1562, Mansi XXIII, pag. 526
,,Duminica este o institutie catolica iar definirea acesteia ca zi sfanta poate fi aparata doar de autoritatea catolica … In Sfanta Scriptura, de la inceput si pana la sfarsit, nu gasim nici un text care sa justifice transferul slujbei de inchinare publica saptamanala din ultima zi a saptamanii in prima zi a acesteia” . Presa catolica, Sidney, 25.08.1900
,,Nicaieri in Biblie nu se mentioneaza ca ziua de inchinare trebuie sa fie schimbata din sambata in duminica. Adevarul este ca Biserica exista deja de mai multe secole inainte ca Biblia sa fie oferita omenirii. Biserica a facut Biblia, nu Biblia a facut Biserica” . Lucruri despre care sunt intrebati catolicii, de Martin J. Scott, ed. 1927, pag. 136
,,Noi sarbatorim duminica in locul sambetei pentru ca Biserica Catolica a transferat caracterul sfant al zilei de sambata asupra duminicii, la conciliul de la Laodiceea din anul 364 d.Hr.” Catehismul Doctrinei Catolice al lui Convert, dupa P. Geiermann, lucrarea Papei Pius al X-lea din 25.01.1910
Conform Bisericii Romano-Catolice, ,,duminica” este semnul autoritatii lor distinct si distins de autoritate. ,,Duminica este semnul nostru de autoritate. Biserica este deasupra Bibliei si acest transfer al respectarii Sabatului este dovada acestui fapt” . Consemnari catolice, Londra, Ontario, 1 septembrie 1923
,,Respectarea duminicii de catre Protestanti este un omagiu pe care-l aduc, in ciuda convingerilor lor, autoritatii Bisericii (Catolice)” . Discutii deschise despre Protestantismul de azi, de Monseniorul Segur, pag. 213
,,Dar mintea Protestantismului nu pare sa inteleaga ca prin respectarea duminicii… ei accepta autoritatea purtatorului de cuvant al Bisericii, papa” . Vizitatorul de Duminica, Saptamana Catolica, 5 feb. 1950
,,Desigur ca Biserica Catolica pretinde ca schimbarea a fost actul sau… un semn al puterii sale ecleziastice si al autoritatii sale in probleme de religie”. Cuvantul Cardinalului Gibbons prin Cancelarul C.F. Thomas, 1 noimebrie 1895
Pe baza greutatii zdrobitoare a acestor probe putem trage concluzia foarte clara ca fiara din Apocalipsa 13 si 14 este Biserica Romano-Catolica si ca semnul (semnul fiarei) este respectarea duminicii.
De ce este atat de important acest semn? Ati semnat vreodata vreun document pentru a-l valida sau a-i confirma autenticitatea? V-ati aplicat vreodata ,,sigiliul de aprobare” a ceva anume? Este o actiune obligatorie in orice tip de guvern. Numai prin aplicarea semnaturii un document este autentificat. Declaratiile date de guverne trebuie sa poarte obligatoriu, intotdeauna, o stampila sau sigiliu oficial (a).
Care sunt caracteristicile acestor insemne sau sigilii guvernamentale? Un sigiliu sau semnatura oficiala trebuie sa includa trei caracteristici: 1. Numele persoanei oficiale 2. Functia persoanei oficiale 3. Teritoriul sau domeniul autoritatii sale. De exemplu, cand Presedintele Statelor Unite semneaza un proiect de lege pentru ca acesta sa devina lege, el trebuie sa semneze cu: George Washington (nume) Presedinte (functie) al Statelor Unite ale Americii (teritoriu). Fiecare document trebuie sa fie semnat astfel, pentru a deveni oficial si legal.
Referindu-se la Tatal Atotputernic, ne dam seama ca El are o Imparatie a Cerurilor. Iar documentul care contine Legea Imparatiei Sale este reprezentat de Cele Zece Porunci. Daca privim direct in centrul acestor porunci, vom descoperi pecetea Dumnezeului Celui Viu! ,,Caci in sase zile DOMNUL a facut cerurile, pamantul si marea…” Exodul 20:11
Observati cele trei caracteristici distincte: 1 Numele: DOMNUL (,,Eu sunt Domnul: acesta este Numele Meu” Isaia 42:8)
2. Functia: CREATOR (,,Domnul a facut”)
3. Teritoriul: CERUL SI PAMANTUL (,,Cerurile si pamantul” ) Desigur, pecetea Creatorului se afla in porunca Sabatului din Legea Sa. Este confirmarea autoritatii Sale de Creator al nostru. Cand tinem Sabatul noi dam expresie convingerii noastre ca El este Creatorul nostru. In ziua de Sabat avem ocazia de a-L venera pe Dumnezeu ca pe Creatorul nostru. Cand tinem ca zi sfanta ziua aleasa de Dumnezeu, noi declaram intregii lumi ca Dumnezeu este Creatorul Universului!
Diavolul, ..Lucifer” , ataca Sabatul, pentru ca vrea ca el sa fie venerat ,,ca Cel Prea Inalt” Isaia 14:14. Creatorul doreste sa ne inchinam Lui in ziua Sa sfanta, Sabatul, iar Satana, dorind sa fie la fel ca Creatorul, doreste sa ne inchinam lui in duminica lui. Ce alegem? ,,Sfintiti Sabatele Mele caci ele vor fi un semn intre Mine si voi, ca sa stiti ca Eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru”. Ezechiel 20:20
Lasă un răspuns