Ultima Solie a Cerului pentru o lume pierduta – Apocalipsa 14

Apoc. 14:6-7 – Si am vazut un alt inger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie vesnica, pentru ca s-o vesteasca locuitorilor pamantului, oricarui neam, oricarei semintii, oricarei limbi si oricarui norod. El zicea cu glas tare: Temeti-va de Dumnezeu si dati-I slava, caci a venit ceasul judecatii Lui; si inchinati-va Celui ce a facut cerul si pamantul, marea si izvoarele apelor!

Apoc. 14:8 – Apoi a urmat un alt inger, al doilea, si a zis: A cazut, a cazut Babilonul, cetatea cea mare, care a adapat toate neamurile din vinul maniei curviei ei!

Apoc. 14:9-11 –  Apoi a urmat un alt inger, al treilea, si a zis cu glas tare: Daca se inchina cineva fiarei si icoanei ei si primeste semnul ei pe frunte sau pe mana, va bea si el din vinul maniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat in paharul maniei Lui; si va fi chinuit in foc si in pucioasa, inaintea sfintilor ingeri si inaintea Mielului. Si fumul chinului lor se suie in sus in vecii vecilor. Si nici ziua, nici noaptea n-au odihna cei ce se inchina fiarei si icoanei ei si oricine primeste semnul numelui ei!

Apoc:14:12 –  Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus.

Îngeri simbolici: Cei trei îngeri, sau trei mesageri ai acestui întreit mesaj reprezintă poporul credincios al lui Dumnezeu.

Evanghelia veşnică: Vestea cea bună a tuturor veşniciilor este istoria lui Dumnezeu despre salvarea omului din starea sa păcătoasă. Fiul lui Dumnezeu a devenit Fiul omului, a trăit o viaţă desăvârşită în trup omenesc decăzut, condamnând astfel păcatul în trup, astfel încât neprihănirea lui Dumnezeu să poată fi manifestată în trupuri muritoare. Aceasta este veşnica veste bună a modului in care Dumnezeu a luat un popor nedesăvârşit şi a făcut din ei sfinţi prin desăvârşirea lui Hristos.

O solie mondială: Această împătrită enumerare: “oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod” indică faptul că solia are o valabilitate mondială. Este mondială şi prin faptul că judecata va urma sfârşitului lucrării ei. Este mondială şi prin faptul că este simbolizată de un înger zburând prin mijlocul cerului. Este pentru toţi bărbaţii şi toate femeile, indiferent de ceea ce cred ei acum, sau de poziţia pe care o ocupă în vreo biserică sau religie.

Prima solie: Solia primului înger ne oferă motivaţia pentru toate trei. Trebuie să ne temem de Dumnezeu şi să Îi dăm slavă. Locuitorii pământului nu Îl pot slăvi pe Dumnezeu în timp ce ei aduc închinare fiarei şi icoanei ei.

Judecata: Urgenţa acestor trei solii se datorează faptului că a sosit ceasul judecăţii Sale. Judecata esenţială va avea loc în timpul mileniului, atunci când “sfinţii vor judeca lumea” şi când îi vor “judeca pe îngeri”. Atunci “sfinţii au luat în stăpânire împărăţia [li s-a dat judecata, versiunea engleză, n.tr.].” Vezi 1 Cor. 6:2,3; Daniel 7:22. Sunt însă câteva texte care indică foarte clar faptul că o judecată de cercetare în ceruri va trebui să o preceadă revenirea lui Hristos. Vezi Daniel 12:1,2; Luca 20:35; Apocalipsa 20:15. Prima judecată este un fel de judecată majoră de cercetare pentru a se vedea cine va fi salvat la revenirea lui Hristos. Această decizie este un fel de acuzare împotriva tuturor celor ce trebuie să fie judecaţi şi condamnaţi în timpul judecăţii generale. Funcţia celui care investighează cazurile este aceea de a decide dacă anumite persoane vor merge la judecată după o totală investigaţie făcută asupra vieţii lor. Aceasta este lucrarea judecăţii care se desfăşoară acum în ceruri.

Sabatul: Faptul că se face referire la Sabat în cuvintele “şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerurile şi pământul” este dincolo de orice discuţie. Într-o vreme în care lumea se închină fiarei şi icoanei ei, rămăşiţa credincioasă a lui Dumnezeu trebuie să proclame închinarea adusă Creatorului. Într-o vreme în care poporul este pedepsit pentru faptul că nu se închină fiarei şi ioanei ei, credincioşii lui Dumnezeu trebuie să rămână puternici şi stăruitori în Domnul şi să declare adevărul Sabatului, chiar dacă apărătorii zilei celei sfinte vor fi puţini.

Pentru că Sabatul este atât memorialul creaţiunii, dar şi semnul sfinţirii, al mântuirii, al recreaţiunii, păzirea Sabatului este o parte importantă a Evangheliei veşnice din toate şi pentru toate timpurile.

Solia celui de-al doilea înger: Babilonul a fost prima cetate construită după potop, şi a devenit centrul idolatriei şi al corupţiei morale. Aici şi-a stabilit Satana centrul religiei sale contrafăcute prin care a sperat să conducă întreaga lume. Temelia acestei religii este mântuirea prin fapte, prin efortul omenesc.

Babilonul a fost de fapt construit ca un afront la adresa lui Dumnezeu curând după potop. A fost făcută o încercare de construire a unui turn puternic. Cetatea care a crescut în jurul turnului s-a numit apoi “Babilon” însemnând “poarta lui Dumnezeu”. Însă din pricina judecăţii lui Dumnezeu împotriva sa, totul a devenit o confuzie de limbi, iar cetatea şi turnul au devenit cunoscute sub numele de Babel, adică “confuzie”, “încurcătură”. Vezi Gen. 8:8-10.

Scriitorul inspirat identifică contrafacerea satanică a ultimelor zile cu “Babilonul cel mare”. Vezi Apocalipsa 17:5. Babilonul spiritual este un sistem confuz care amestecă laolaltă adevărul cu minciuna. Este o combinaţie de credinţe atât creştine, cât şi păgâne. Se prezintă pe sine ca fiind religia, ca fiind poarta prin care se ajunge la Dumnezeu. Însă Inspiraţia îl defineşte clar ca ceva decăzut moral, spiritual şi doctrinal.

Vom descoperi că “TAINĂ, BABILONUL CEL MARE, MAMA CURVELOR ŞI SPURCĂCIUNILOR PĂMÂNTULUI” este Papalitatea. Apocalipsa 17:5. Din moment ce ea este “Mama”, înseamnă că trebuie să aibă şi nişte fiice. De aceea solia celui de-al doilea înger trebuie să se refere la mai mult decât Biserica Romană, din moment ce ea a căzut cu multe secole înainte de proclamarea soliei celui de-al doilea înger. Trebuie deci să îşi găsească împlinirea în depărtarea protestantismului de la curăţia adevărului. Aceia care au fost o parte a marii mişcări advente din secolul XIX au văzut împlinirea acestei profeţii atunci când diferitele biserici protestante au respins lumina soliei referitoare la ceasul judecăţii, la Sabatul zilei a şaptea, al Domnului, la lucrarea mijlocitoare a lui Isus în sanctuarul ceresc, la înţelegerea biblică a naturii omului, la cerinţele reale ale legii lui Dumnezeu, la solia neprihănirii prin credinţă. Parţial sau pe de-a întregul, bisericile protestante au respins adevărurile fundamentale de mai sus aşa cum se desprind ele din Biblie.

În mod tragic Babilonul spiritual va determina ca toate naţiunile s bea din vinul curviei sale. Curvia este o expresie a relaţiei ilicite între două părţi care nu ar trebui să fie împreună. Unirea dintre biserică şi stat este o astfel de relaţie ilicită. Şi nu doar că dovedeşte lipsa credinţei în Dumnezeu, dar mai duce şi la persecutarea celor credincioşi şi neprihăniţi.

Minciuna care va uni biserica cu statul va fi legea (naţională) duminicală. Poporul o va bea/asimila, o va accepta în speranţa că va aduce pacea, însă ceea ce va aduce va fi mânie.

Avertizarea faţă de apostazie: Solia primului înger cheamă pe locuitorii pământului la o închinare adusă Creatorului şi la acordarea slavei cuvenite Lui. Cel de-al treilea înger identifică obiectul închinării creaturii, sau idolatriei, şi ne dezvăluie teribilele consecinţe ale unei astfel de închinări. În Rom. 1:25 idolatria este definită ca schimbând adevărul lui Dumnezeu pentru o minciună, închinarea şi slujirea fiind aduse mai degrabă creaturii decât Creatorului. În timp ce acest avertisment este mondial, se aplică fiecărui om individual spunând “Dacă se închină cineva fiarei…” (14:9)

Responsabilitatea noastră faţă de Dumnezeu este personală, şi nici o lege naţională sau internaţională nu ne poate face să nu mai fim nişte agenţi morali liberi cu dreptul şi datoria de a alege pentru noi înşine. Nu putem scăpa de responsabilitatea de a decide cui vom aduce închinarea şi slujirea noastră, nu ne putem scuza pe baza popularităţii şi universalităţii acestui fals sistem de închinare.

Cei ce vor duce solia: Cuvântul “răbdare” indică faptul că cei care vor proclama întreita solie vor trece printr-o perioadă de persecuţie care le va pune la încercare răbdarea, păzirea poruncilor şi credinţa în Isus. Însă exact credinţa în Isus îi va face să treacă prin toate şi să fie martori puternici împotriva apostaziei copleşitoare. Credinţa lor în Isus este atât de puternică pentru că legea lui Dumnezeu a fost scrisă în inima şi mintea lor. Ei au primit cu adevărat credinţa lui Isus, care reprezintă toate cuvintele lui Isus.

Morţi fericiţi: Sfinţii din toate veacurile vor avea fericirea de a fi înviaţi la a doua venire a lui Hristos. Vezi 1 Tes. 4:16,17. Acest fapt este reprezentat în “prima înviere”. Apocalipsa 20:4-6. Însă aici pare a fi un accent special pus asupra celor care vor muri în timpul proclamării întreitei solii îngereşti, Apocalipsa 14:6-12. Accentul cade asupra celor care vor muri de la acest moment mai departe.

Această înviere este descrisă în Daniel 12:2, acolo unde câţiva neprihăniţi şi câţiva nelegiuiţi vor fi înviaţi împreună pentru a fi martori ai revenirii lui Isus. Ştim că cei nelegiuiţi la care se face referire aici sunt persoanele care au avut responsabilitatea străpungerii/răstignirii lui Isus. Vezi Apocalipsa 1:7. Aici sunt incluşi oameni ca marele preot Caiafa, căruia Isus i-a spus că va vedea pe Fiul lui Dumnezeu venind pe norii slavei cerului. Contextul descris în Daniel 12:2 este acela în care unii sfinţi vor fi în viaţă la sfârşitul timpului. Contextul din Apocalipsa 14:13 face din ei parte a rămăşiţei care va proclama întreita solie îngerească, dar care vor deveni martori în acest proces. Inspiraţia le promite o înviere specială care le va permite să devină martori ai revenirii lui Isus chiar înainte de prima înviere a sfinţilor. Această binecuvântare este înregistrată în Scriptură pentru a aduce mângâiere celor ce vor trebui să facă faţă morţii în criza finală care ne stă în faţă.

Secerătorul împărătesc: Hristos este numit “Semănătorul”, dar şi “Domnul secerişului” Mat. 13:37; 9:38. Isus a spus că “secerişul este sfârşitul lumii; iar secerătorii sunt îngerii” Mat. 13:39. EL a spus că neghina va fi adunată şi “arsă în foc”. Secerişul este vremea în care va avea loc separarea şi răsplătirea.

Sunt două faze ale secerişului. Prima este adunarea grânelor în legături, iar a doua este separarea grâului de neghină, astfel încât grâul să fie adunat, iar neghina să fie arsă. Textul nostru se concentrează asupra fazei finale a secerişului Evangheliei. Adunarea grâului are loc cu puţin timp înainte de încheierea timpului de probă prin predicarea Evangheliei veşnice şi a Ploii Târzii. Solia celor trei îngeri este această solie care adună grâul. Postura fizică şezând a lui Isus din versetul 15 ne indică faptul că această separare care are loc este judecata de cercetare.

Creşterea neprihăniţilor: Atunci când Hristos Îşi adună poporul Său, secerişul este “copt”. Grânele au atins punctul lor maxim de coacere şi dezvoltare. Sfinţii au ajuns la maturitate. Ploaia Timpurie şi Ploaia Târzie au căzut din belşug şi şi-au împlinit misiunea de a aduce grânele spirituale la desăvârşire. Coacerea desăvârşită cere acţiune. Vremea secerişului nu depinde atât de mult de o dată fixă, cât de un scop precis, adică de coacerea grânelor. “Şi când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerişul.” Mar. 4:29.

Cea mai mare nevoie a noastră este acum ca puterea reînviorătoare a Ploilor Timpurie şi Târzie să aducă grânele spirituale la desăvârşire. Marele Secerător nu va aduna caractere coapte pe jumătate sau parţial dezvoltate. Toate trebuie să fie beneficiarele neprihănirii atribuite şi împărtăşite a caracterului lui Hristos.

Un alt seceriş: Respingerea întreitei solii sub puterea Ploii Târzii aduce la maturitate secerişul păcatului şi răzvrătirii. Păcatul îşi atinge punctul de maxim în cei nelegiuiţi în acelaşi moment în care Dumnezeirea se dezvoltă în desăvârşirea sfinţilor.

Solia lui Dumnezeu aşa cum este simbolizată de către cei trei îngeri îi adună pe cei neprihăniţi în grupe, în legături pentru hambarele cerului. Solia lui Satana prin intermediul fiarei şi proorocul mincinos îi adună pe cei nelegiuiţi în legături pentru iazul de foc. Cei care acceptă întreita solie sunt adunaţi de Hristos, iar cei care acceptă solia fiarei şi a proorocului mincinos sunt adunaţi de anti-christ.

Îngerul de la altar: Îngerul de la altar avea putere asupra focului, simbol al judecăţii. Hristos este acela care dă porunca pentru secerarea şi adunarea celor nelegiuiţi “şi aruncaţi în mare teasc al mâniei lui Dumnezeu.”

Teascul mâniei: Ştim că strugurii erau puşi în teasc, iar sucul ieşea prin presarea strugurilor sub picioarele oamenilor care îi zdrobeau. Simbolul este potrivit din moment ce sucul strugurilor este asemănător cu sângele. “Mânia lui Dumnezeu” face referire cel mai sigur la cele şapte plăgi finale care vor distruge pe toţi cei nelegiuiţi, aceştia numărându-se probabil cu miliardele. Teascul mâniei lui Dumnezeu este călcat “afară din cetate” indicând faptul că Dumnezeu şi poporul Său va avea biruinţă asupra nelegiuiţilor. Istoria se va repeta într-un sens literal atunci când Satana şi cei nelegiuiţi vor încerca să cucerească Noul Ierusalim după mileniu. Focul se va coborî din ceruri şi îi va distruge. Vezi Apocalipsa 20:7-9.

Zăbalele cailor: Orice comentator s-a văzut provocat de referinţa celor 1600 de stadii. Ideea că sângele ar putea curge atât de mult la sfârşitul timpului nu este foarte greu de imaginat. Din moment ce majoritatea celor mai bine de şase miliarde de oameni din populaţia planetei vor primi semnul fiarei, înseamnă că va curge într-adevăr mult sânge. Însă este o referire la sânge, şi anume că va ajunge până la zăbalele cailor pe o distanţă de 1600 de stadii. O stadie este egală cam cu 0,17 dintr-un km, astfel că 1600 de stadii ar fi undeva la 280-300km.

Comparând Scriptura cu Scriptura găsim alte pasaje care comentează într-un limbaj asemănător acelaşi eveniment. În cartea lui Isaia citim: “Cine este acesta care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare, şi calcă mândru în plinătatea puterii Lui? Eu sunt Cel care am făgăduit mântuirea, şi am putere să izbăvesc. Dar pentru ce Îţi sunt hainele roşii, şi veşmintele Tale ca veşmintele celui ce calcă în teasc? Eu singur am călcat în teasc şi nici un om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mânia Mea, şi i-am zdrobit în mânia Mea; aşa că sângele lor a ţâşnit pe veşmintele Mele, şi Mi-am mânjit toate hainele Mele cu el. Căci în inima Mea era o zi de răzbunare; şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei.” Isaia 63:1-4.

În acest pasaj avem (1) un teasc, (2) cei nelegiuiţi, (3) Isus, (4) călcarea în picioare şi (5) sânge pe veşmintele lui Hristos. În Apocalipsa 19 ni se spune că Hristos este “îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este Cuvântul lui Dumnezeu.” 19:13. Este evident că va fi o ucidere universală a celor nelegiuiţi în timpul celor şapte plăgi, Bătălia de la Armaghedon, şi a doua venire a lui Isus. Dar ce are de-a face cifra de 1600 de stadii sau aproape 300km cu Isaia 63:1-4 şi Apocalipsa 14:20; 19:13?

Este interesant de notat că distanţa dintre Boţra [Isa. 63:1] şi Meghido [rădăcina cuvântului Armaghedon] este de aproape 300km. Inspiraţia nu se concentrează în special asupra uciderii, însă atunci când aceasta are loc—este vorba de Bătălia universală de la Armaghedon.

Sursa: Jeff WehrApocalipsa lui Isus Hristos

2 Răspunsuri to “Ultima Solie a Cerului pentru o lume pierduta – Apocalipsa 14”

  1. Ancuţi Părcălab Says:

    dar în Biblie, în traducerea de Cornilescu D., Dumnezeu porunceşte ca femiea, din pricina îngerilor aleşi, să aibă pe cap un semn al supunerii ei, iar când se roagă, să fie învălită”. Mai scrie în acelaşi pasaj că părul i-a fost dat ca şi învălitoare a capului. Eu am rugat pe Domnul să-mi deslege totuşi care e porunca referitor la aceasta. Domnul mi-a pus curiozitate în inimă ca să văd cum este textul în original. În limba greacă, în versetele 5, 6, 7în care scrie că femeia trebuie să îşi acopere capul este folosit cuvântul katakaluptos=mahramă, iar în versetul 15 din acelaşi capitol este folosit cuvântul peribolaion=podoabă naturală a capului, aşa cum este coroana arborilor.
    De aici reiese că femeia trebuie să se învăleascî, nu părul este învălitoare aşa cum este traducerea.
    Dealtfel şi în versetul în care Domnul Isus vorbeşte cu tâlharul din dreapta Sa, şi îi spune „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai” tot în traducerea de Cornilescu D., de fapt în original în lb greacă scrie „Adevătat îţi spun astăzi că vei fi cu Mine în rai”.

  2. Ancuţi Părcălab Says:

    da ne putem întreba că dacă este aşa că femeia trebuie să poarte un semn al supunerii pe capul ei, atunci de ce nu i-a dat Dumnezeu Evei în Eden învălitoare. În primul rândBiblia nu spune dacă Evei i s-a dat sau nu să poatrte învălitoare pe cap, iar ca îmbrăcăminte, în Eden cei doi erau goi, îmbrăcaţi cu slava lui Dumnezeu. Când i-a izgonit din rai, Dumnezeu a ucis un animal-Biblia nu specifică ce fel de animal- şi i-a îmbrăcat pe cei doi cu pielea acestuia. Că i-s dat ori nu Evei învălitoare, iar nu specifică. Eu cred că Dumnezeu de aceea nu i-a dat Evei mahramă, pentru că încă nu se făcuseră ţesături. Ce ar fi fost să-i pună piele de animal sau frunză în cap? Abia mai târziu, când s-au făcut ţesături, Biblia specifică mahrama ca învălitoare a capului femeilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: