Apoc. 13:1 Apoi am stat pe nisipul marii. Si am vazut ridicandu-se din mare o fiara cu zece coarne si sapte capete; pe coarne avea zece cununi imparatesti, si pe capete avea nume de hula. Fiara pe care am vazut-o semana cu un leopard; avea labe ca de urs si gura ca o gura de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie si o stapanire mare. Unul din capetele ei parea ranit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecata. Si tot pamantul se mira dupa fiara.
Apoc.13:4-8. Si au inceput sa se inchine balaurului, pentru ca daduse puterea lui fiarei. Si au inceput sa se inchine fiarei, zicand: „Cine se poate asemana cu fiara si cine se poate lupta cu ea?” I s-a dat o gura care rostea vorbe mari si hule. Si i s-a dat putere sa lucreze patruzeci si doua de luni. Ea si-a deschis gura si a inceput sa rosteasca hule impotriva lui Dumnezeu, sa-I huleasca Numele, cortul si pe cei ce locuiesc in cer. I s-a dat sa faca razboi cu sfintii si sa-i biruie. Si i s-a dat stapanire peste orice semintie, peste orice norod, peste orice limba si peste orice neam. Si toti locuitorii pamantului i se vor inchina, toti aceia al caror nume n-a fost scris, de la intemeierea lumii, in cartea vietii Mielului care a fost junghiat.
Scopul principal al capitolului 12 este acela de a ne aduce în capitolul 13 acolo unde are loc descrierea marelui conflict final. Prima putere identificată în profeţie este descrisă ca o fiară alcătuită dintr-un leu, un urs şi un leopard. În această profeţie vedem că întreaga lume se va închina acestei fiare. Iar aici este cheia problemei: oamenii vor alege să se închine creaturii mai degrabă decât Creatorului—vor alege să se închine omului în locul lui Dumnezeu. Controversa evidentă în vremurile de pe urmă este în domeniul închinării. Capitolele 13 şi 14 ne vor descoperi cu claritate problemele finale care sunt gata de a ieşi în scenă. Însă, nu uitaţi, aceia care se vor închina fiarei şi icoanei ei sunt pierduţi.
1. De unde a văzut Ioan ridicându-se prima fiară? Ioan a văzut prima fiară ridicându-se din mare. Vezi Apocalipsa 13:1.
2. Ce reprezintă apele în profeţia Bibliei? Mările reprezintă părţile foarte populate ale pământului. Spre exemplu: “… apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi.” Apocalipsa 17:15.
3. De unde a văzut Daniel ridicându-se cele patru fiare? “Şi patru fiare mari au ieşit din mari, deosebite una de alta.” Daniel 7:3. Aceste patru fiare au reprezentat împărăţiile din Babilon, Medo-Persia, Grecia şi Roma. Aceste împărăţii au ocupat partea populată a lumii vechi împreună cu mulţimile ei aglomerate. De aceea această primă fiară se va ridica de undeva din Euro-Asia.
4. Care trei fiare au compus părţile caracteristice ale acestei prime fiare? “Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard, avea labe ca de urs şi o gură ca de leu.” Apocalipsa 13:2
5. Unde mai găsim aceste trei fiare descrise? În Daniel capitolul şapte aceste trei fiare reprezentau Grecia, Medo-Persia şi Babilon. De notat că aceste trei fiare din Apocalipsa 13 sunt date în ordinea inversă decât cea din Daniel şapte. De ce?—Pentru că Daniel privea înainte în viitor (Babilon, Medo-Persia şi Grecia), şi Ioan privea înapoi în timp (Grecia, Medo-Persia şi Babilon).
6. Chiar dacă aceste trei împărăţii au fost învinse militar, oare urmau să trăiască? “Şi celelalte fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o lungire a vieţii până la o vreme şi un ceas anumit.” Daniel 7:12. Vieţile lor au fost prelungite de prima fiară asimilându-le credinţele şi obiceiurile păgâne. Fiara va adopta aceste perverse practici pentru a-şi atrage după sine adepţii.
7. Câte capete are această fiară? Prima fiară are şapte capete. Vezi Apocalipsa 13:1. Capetele reprezintă împăraţi sau împărăţii în profeţia Bibliei. Spre exemplu: “Cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care şade femeia. Şi sunt şi şapte împăraţi.” Apocalipsa 17:9–10. Prima fiară nu reprezintă şapte împărăţii, ci ea este între şapte împărăţii. Aceste şapte capete reprezintă şapte puteri politice consecutive începând cu împărăţia Babilonului. Acestea sunt Babilon, Medo-Persia, Grecia, Roma, Papalitatea, Statele Unite şi Organizaţia Naţiunilor Unite.
Totuşi, care dintre cele şapte capete este descris aici? Biblia spune: “Unul din capetele ei părea rănit de moarte.” (13:3). De notat că numai unul dintre capete este rănit. „Dar rana de moarte fusese vindecată şi tot pământul se mira după fiară (Papalitatea).” (13:3). În versetul 12 citim că lumea se va închina primei fiare (Papalitatea), “a cărei rană de moarte fusese vindecată.” Este evident că Papalitatea a primit rana de moarte în anul 1798. Este de asemenea evident că rana de moarte urma să se vindece, iar Papalitatea se va ridica din nou ca putere politică.
8. Ce nume sunt scrise pe capetele fiarei? Nume de hulă sunt înscrise pe capetele acestei fiare. Vezi Apocalipsa 13:1. Papalitatea este puterea numită ”cornul cel mic” care este descrisă ca vorbind hule. Vezi Daniel 7:25.
9. Câte coarne şi cununi avea această fiară pe cap? Prima fiară avea zece coarne şi şapte cununi. Vezi Apocalipsa 13:1. În Daniel capitolul 2 chipul avea zece degete la picioare, reprezentând cele zece împărţiri ale Romei. In Daniel capitolul şapte cea de-a patra fiară avea zece coarne. Aceste zece coarne de asemenea reprezentau cele zece împărţiri ale Romei. De aceea ne putem aştepta ca prima fiară să se ridice din Roma.
10. Cine a dat fiarei puterea sa, scaunul de domnie, şi o mare stăpânire? Balaurul a dat fiarei puterea sa. Vezi Apocalipsa 13:2.
11. Cine este balaurul? “Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana… a fost aruncat.” Apocalipsa 12:9. Satana a înşelat această putere pentru a face război împotriva bisericii adevărate a lui Dumnezeu. Tronul pe care l-a refuzat Hristos atunci când Satana L-a ispitit pe Isus în pustie a fost acceptat de prima fiară, Papalitatea.
“Cu multe secole în urmă, atunci când Roma, prin neglijarea împăraţilor apuseni a fost lăsată la mila hoardelor barbare, romanii s-au întors către un singur chip pentru ajutor şi protecţie, şi i-au cerut să conducă peste ei; şi astfel, … a început domnia temporală a papilor. Şi păşind cu umilinţă pe tronul cezarului, vicarul lui Hristos a luat sceptrul în faţa căruia trebuiau să se închine împăraţii şi domnitorii Europei timp de multe secole.” American Catholic Quarterly Review, April 1911.
“Biserica, cu umbra stăpânirii antice în urma sa, a fost singurul simbol rămas din Roma imperială; şi episcopul ei, papa, a fost singurul resort al cetăţii de la care se putea aştepta conducere şi protecţie. … Imperiul Roman în Europa urma să fie înlocuit de un imperiu spiritual—care a devenit şi temporal—al cărui domn stăpânitor era episcopul de la Roma.” Scherman, The Birth of France, 164.
“Din ruinele Romei politice a răsărit marele imperiu moral într-o ‘formă gigantică’ al Bisericii Romane.” A.C. Flick, The Rise of the Medieval Biserica, 1909, page 150. “Sub Imperiul Roman papii nu aveau puteri temporale. Însă atunci când Imperiul Roman s-a dezintegrat şi locul său a fost luat de un număr de împărăţii sălbatice şi barbare, Biserica Romano- Catolică a devenit nu numai independentă de state în chestiunile [problemele, afacerile, n.tr.] religioase, ci a şi dominat asemănător chestiunile seculare. … Bine organizata, unificata şi centralizata biserică, avându-l pe papa ca şi cap, a fost nu numai independentă în chestiunile eclesiastice, ci a controlat şi chestiunile civile.” Carl Conrad Eckhardt, The Papacy and World Affairs, The University of Chicago Press, 1937, 1.
12. Ce fel de cuvinte ieşeau din gura fiarei? Rostea vorbe mari şi hule împotriva lui Dumnezeu. Vezi Apocalipsa 13:5–6. Cornul cel mic din Daniel capitolul şapte rostea de asemenea vorbe mari şi hule împotriva Dumnezeu. Vezi Daniel 7:25.
“Toate numele care în Scripturi sunt aplicate lui Hristos, prin virtutea faptului prin care este stabilit că El este deasupra bisericii, aceleaşi nume sunt aplicate papei.” Robert Bellarmine, On the Authority of the Councils, 1628 edition, chap. 17, 1, 266.
“Noi deţinem pe pământ locul Atotputernicului Dumnezeu.” Papa Leo XIII, Encyclical Letter of June 20, 1894.
Căci nu omul, ci Dumnezeu desparte pe acelea pe care pontiful roman (care exercită funcţiuni nu ale unui simplu om, ci ale adevăratului Dumnezeu), cântărind necesitatea sau beneficiul bisericilor le dizolvă, nu prin puterea omenească, ci mai degrabă divină stăpânire.” Decretals of Gregory IX, book 1, title 7, chapter 3, in Corpus Juris Canonici, 1555 edition, vol. 2, col. 203.
“Papa este supremul judecător al legii ţinutului…El este viceregent al lui Hristos, şi nu este doar preot pe veci, ci şi Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor.” La Civilta Cattolica, March 1871.
Papa Bonifaciu VIII î anul 1294 a spus în bula sa sărbătorită Unam Sanctum, “Papa este de o aşa demnitate şi excelenţă încât el nu este un simplu om, ci ca Dumnezeu, şi vicar al lui Dumnezeu. Papa singur este numit prea sfânt, … monarh divin şi suprem împărat, şi împărat al împăraţilor. … Papa este de o aşa mare demnitate şi putere, încât el constituie unul şi acelaşi tribunal cu Hristos, astfel că orice face papa pare să vină din gura lui Dumnezeu. … Papa este ca Dumnezeu pe pământ.”
“Papa nu este o putere între oameni care să fie venerată ca oricare alta. Ci el este o putere cu totul divină. El este susţinătorul şi învăţătorul legii Domnului în întregul univers; el este supremul lider al naţiunilor, pentru a le călăuzi pe drumul salvării veşnice; el este tatăl comun şi păzitorul universal al întregii specii umane în numele lui Dumnezeu. Specia umană a fost desăvârşită în calităţile sale naturale de către o revelaţie divină şi de întruparea Cuvântului, şi a fost ridicată la un ordin supranatural, singurul în care poate să-şi găsească bunăstarea temporală şi eternă. Comorile revelaţiei, comorile harului supranatural pe pământ, au fost depozitate de Dumnezeu în mâinile unui singur om, care este singurul ordonator şi administrator al lor.
Lucrarea dătătoare de viaţă a întrupării divine, lucrarea înţelepciunii, dragostei, milei, este fără încetare continuată prin acţiunea neîncetată a unui singur om, ordinat la asta prin providenţă. Acest om este papa. Faptul este evident implicat prin desemnarea în sine, vicarul lui Hristos. Căci dacă el deţine locul lui Hristos pe pământ, asta înseamnă că el continuă lucrarea lui Hristos în lume, şi este faţă de noi ceea ce Hristos ar fi dacă ar fi aici jos, El Însuşi vizibil conducând Biserica.” Reverend William Arthur, The Pope, the Kings, and the People, vol. 1, 211.
13. Cum i-a tratat această fiară pe sfinţii lui Dumnezeu? Prima fiară a făcut război cu sfinţii şi i-a persecutat. Vezi Apocalipsa 13:7. Cornul cel mic din Daniel 7 i-a persecutat de asemenea pe sfinţii lui Dumnezeu. Vezi Daniel 7:21.
Faptul că Biserica Romei a vărsat mai mult sânge nevinovat decât orice altă instituţie care a existat vreodată în omenire nu va fi pus la îndoială de nici un protestant care are cunoştinţă completă a istoriei.” William E. H. Lecky, History of the Rise and Influence of the Spirit of Rationalism in Europe, vol. 2, 35.
“Ştii că este interesul Sfântului Scaun şi al coroanei tale, deci fă o datorie din exterminarea husiţilor. Nu uita că aceste persoane necredincioase îndrăznesc să proclame principiile egalităţii; ei susţin că toţi creştinii sunt fraţi, şi că Dumnezeu nu a dat nici unui om privilegiat dreptul de a conduce naţiunile; ei susţin că Hristos a venit pe pământ pentru a aboli sclavia; ei cheamă poporul la libertate, adică la exterminarea împăraţilor şi a preoţilor! Cât mai este încă timp întoarceţi-vă forţele împotriva Boemiei; ardeţi, masacraţi, pustiiţi peste tot, căci nimic nu poate fi mai agreabil pentru Dumnezeu, sau mai folositor pentru cauza împăraţilor decât exterminarea husiţilor.” L. M. de Cormenin, The Public and Private History of the Popes of Rome, vol. 2, 116–117.
14. Cât timp a domnit prima fiară? Prima fiară a domnit timp de 42 de luni profetice. Cornul cel mic din Daniel 7 a domnit timp de 1260 de zile profetice. Au condus o aceeaşi perioadă de timp.
“Recunoaşterea Sfântului Scaun ca cea mai înaltă stăpânire eclesiastică a rămas piatra unghiulară a politicii sale [a lui Justinian] în relaţia cu apusul.” G. Kruger, “Justinian I, Emperor of the East,” in The New Shaff-Herzog Encyclopedia of Religious Knowledge, vol. 6, 286.
“Până în secolul al şaselea toţi papii sunt declaraţi sfinţi în martirologii. Vigilius (537-555) este primul dintr-o serie de papi ce nu mai poartă această titulatură, care de acum încolo este oferită rarisim. De la acest moment papii au fost tot mai mult implicaţi în afacerile lumeşti, fără să mai aparţină cu totul Bisericii; ei devin oameni de stat, şi apoi conducători de stat.” Charles Bemont and G. Monod, Medieval Europe from 395 to 1270, 120–121. (Este pe larg recunoscut faptul că domnia lui Vigilius a început în anul 538, anul în care atât de multă putere i-a fost dată Papalităţii de către Justinian. Predecesorul său, papa Silverius, nu a murit până în iunie 538).
Cele zece naţiuni ale Europei au fost formate în anul 476. Papalitatea şi-a început domnia ei în anul 538, împlinind profeţia că ea va apărea după formarea acestor state. Vezi Daniel 7:24. Ca atare ea s-a ridicat în anul 538, astfel domnia ei temporală terminându-se istoric la anul 1798. Să vedem ce s-a întâmplat în acel an:
“Atunci când în anul 1797 papa Pius VI a căzut grav bolnav, Napoleon a dat ordine ca în cazul morţii sale să nu mai fie ales nici un alt succesor în loc, succesiunea Papalităţii fiind astfel întreruptă. Însă papa şi-a revenit. Pacea fost curând încălcată: Berthier a intrat în Roma pe 10 februarie 1798 şi a proclamat (Roma ca fiind) republică. Vârstnicul pontif a refuzat să violeze jurământul său prin recunoaşterea ei, şi astfel a fost dus din temniţă în temniţă în Franţa. Lovit de oboseală şi dureri el a murit la 17 august 1799, în cetatea Valence din Franţa, la vârsta de 82 de ani. Nu este de mirare că jumătate din Europa a crezut că veto-ul lui Napoleon va fi respectat, şi că cu papa a murit Papalitatea.” Joseph Rickaby, The Modern Papacy Papalitatea este fără îndoială prima fiară din Apocalipsa 13. Este aceeaşi putere cu cornul cel mic din Daniel 7, care este evident Papalitatea.
15. Ce urma să se întâmple cu prima fiară? Ea urma să primească o rană de moarte. Vezi Apocalipsa 13:3. În anul 1798, generalul lui Napoleon, Berthier, l-a arestat pe papa. Ca atare jumătate din Europa a crezut că de acum Papalitatea era moartă.
16. Totuşi, ce urma să se întmple cu rana de moarte? Urma să fie vindecată. Vezi Apocalipsa 13:3. Nu trebuie uitat faptul că aceste “fiare” reprezintă puteri politice. Vezi Daniel 7:17. Ea a început ca o biserică—nu ca o putere politică. Ea a devenit o fiară-putere politică în anul 538. A încetat să mai fie o fiară-putere politică în anul 1798, atunci când a primit rana de moarte. Din anul 1798, ea a devenit din nou doar o biserică. Totuşi în anul 1929 şi-a recăpătat stăpânirea peste 108.7 acri ai Vaticanului semnând Tratatul Lateran. S-ar putea interpreta acest gest ca o vindecare a rănii, care îi va permite să devină din nou o fiară-putere politică. Însă, ceea ce vindecă cu adevărat rana astfel încât Papalitatea să-şi recapete supremaţia pierdută este a doua fiară din Apocalipsa 13.
Sursa: Jeff Wehr – Apocalipsa lui Isus Hristos
Mesaje_Ceresti 
Lasă un răspuns