Semne in Cer – Marea Lupta dintre Hristos si Satana

Apoc. 12:1-4 – In cer s-a aratat un semn mare: o femeie invaluita in soare, cu luna sub picioare si cu o cununa de douasprezece stele pe cap. Ea era insarcinata, tipa in durerile nasterii si avea un mare chin ca sa nasca. In cer s-a mai aratat un alt semn: iata, s-a vazut un mare balaur rosu cu sapte capete, zece coarne si sapte cununi imparatesti pe capete. Cu coada tragea dupa el a treia parte din stelele cerului si le arunca pe pamant. Balaurul a stat inaintea femeii, care statea sa nasca, pentru ca sa-i manance copilul, cand il va naste.

Apoc. 12:5-6 Ea a nascut un fiu, un copil de parte barbateasca. El are sa carmuiasca toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost rapit la Dumnezeu si la scaunul Lui de domnie. Si femeia a fugit in pustiu, intr-un loc pregatit de Dumnezeu, ca sa fie hranita acolo o mie doua sute saizeci de zile.

Apoc. 12:7-10 Si in cer s-a facut un razboi. Mihail si ingerii lui s-au luptat cu balaurul. Si balaurul cu ingerii lui s-au luptat si ei, dar n-au putut birui; si locul lor nu li s-a mai gasit in cer. Si balaurul cel mare, sarpele cel vechi, numit diavolul si Satana, acela care insala intreaga lume, a fost aruncat pe pamant; si impreuna cu el au fost aruncati si ingerii lui. Si am auzit in cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mantuirea, puterea si imparatia Dumnezeului nostru si stapanirea Hristosului Lui; pentru ca parasul fratilor nostri, care zi si noaptea ii para inaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.

„În Apocalipsa, se întâlnesc și se încheie toate cărţile Bibliei. Aici este încheierea cărţii lui Daniel. Una este o profeţie; cealaltă o descoperire.” – Istoria Faptelor Apostolilor, pag. 585 engl.

Apocalipsa 12 este probabil unul dintre cele mai cuprinzătoare capitole din întreaga Biblie—ducându-ne de la războiul din ceruri până la ultima generaţie de pe pământ. El ne descoperă că adevărata luptă se duce între Hristos şi Satana. În primele şase versete şi în ultimul ni se descoperă: (1) un război care începe în ceruri, (2) lupta dusă între biserică şi şarpe înainte de naşterea lui Hristos, (3) conflictul între Hristos şi Satana atunci când Isus era pe pământ, (4) atacul Satanei împotriva bisericii încă din primele zile ale existenţei ei şi până în Evul Mediu şi (5) atacul Satanei împotriva bisericii rămăşiţei în aceste zile de pe urmă.

Apocalipsa 12 slujeşte şi ca un capitol pivotal care separă partea istorică a Apocalipsei, capitolele 1-11, de partea ei escatologică, capitolele 13-22. Acest capitol cuprinzător serveşte nu numai ca o recapitulare a părţii istorice, ci aşează scena pentru a ne putea concentra asupra bisericii rămăşiţei în aceste evenimente ale zilelor de pe urmă, biruinţa finală a bisericii şi învingerea lui Satana şi a adepţilor săi, mia de ani, moartea a doua şi acel iaz de foc, iar în final pământul făcut nou.

O femeie simbolică: “În cer s-a arătat un semn mare” indică faptul că aici sunt folosite simboluri. Toate eforturile de a face să pară cum că această femeie o reprezintă pe Maria se prăbuşesc în faţa luminii desprinsă din realitatea că această femeie continuă să trăiască timp de 1260 de ani (12:6,14), apoi se şi luptă cu mânia lui Satana în zilele de pe urmă (12:17). De-a lungul Scripturii biserica este reprezentată simbolic de o femeie. Vezi Ieremia 6:2; Isaia 54:5,6; Osea 2:19, 20; Ioan 3:29; 2 Cor. 11:2; Apocalipsa 10:7-9. Chiar şi biserica apostaziată este simbolizată de o femeie. Vezi Apocalipsa 17.

Semn în cer: Unii cercetători rămân blocaţi în faţa faptului că această simbolică femeie reprezentând biserica este văzută “în cer”. În primul rând biserica este de origine cerească, şi prin credinţă ea “trăieşte în locurile cereşti”. Vezi Efes. 2:6; Col. 1:13. În al doilea rând biserica este o parte a marii familii a lui Dumnezeu, care include toate oştirile cereşti. Vezi Efes. 3:14,15; Evr. 12:22,23. În plus, atacul împotriva bisericii lui Dumnezeu începe în realitate în ceruri, nu pe pământ.

Învăluită în soare: Soarele este sursa de lumină şi deci este un simbol pentru Hristos ca “Soarele Neprihănirii”. Mal. 4:2; Ioan 8:12; 9:5. A fi “învăluit în soare” înseamnă a fi îmbrăcat cu haina neprihănirii lui Hristos. Ca creştini noi trebuie să ne îmbrăcăm cu armura luminii. Vezi Rom. 13:12,14; Gal. 3:27.

Temelia bisericii: În Apocalipsa descoperim cel puţin trei puteri—adică papalitatea, ateismul şi islamul—care ies din “fântâna Adâncului”—simbolizând faptul că ele nu sunt întemeiate pe temelia Cuvântului lui Dumnezeu. În contrast, adevărata biserică are luna sub picioare. Aici este reprezentat Cuvântul lui Dumnezeu, care este o reflectare a “Soarelui Neprihănirii”. Luna reprezintă permanenţa. Vezi Psalm 89:35-37. Adevărata biserică a stat de-a lungul veacurilor pe o temelie permanentă a lui Isus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, Stânca veacurilor. Însă nu numai simpla cunoştinţă a făcut din adevărata biserică o biserică puternică. Aşa după cum luna reflectă soarele, cei adevăraţi şi credincioşi sunt împlinitorii Cuvântului lui Dumnezeu, nefiind destul numai să asculţi. Aici se observă dorinţa lor de a reflecta zilnic imaginea lui Hristos.

Cununa celor doisprezece stele: Din moment ce femeia reprezintă biserica din toate timpurile, cele douăsprezece stele simbolizează pe cei doisprezece patriarhi şi pe cei doisprezece apostoli. Lucrarea va fi sfârşită de către cei 144.000—douăsprezece grupe de câte 12.000.

Copilul de parte bărbătească: Acest copil, odrasla, robul nu este nimeni altcineva decât Isus Hristos. La vremea răstignirii Sale şi chiar şi după înălţarea Sa, Isus era încă numit “Robul Tău cel sfânt Isus” Fapte 4:27,30. Chiar de la căderea omului lumea a fost în aşteptarea lui Mesia. Vezi Gen. 3:15.

Balaurul roşu: Roşul este adesea folosit pentru a simboliza păcatul. Vezi Isaia 1:18. Balaurii din Scripturi sunt folosiţi pentru a simboliza puteri pustiitoare şi persecutoare.

Şapte capete: Şaptele este simbolul desăvârşirii şi de aceea reprezintă o totalitate. În Apocalipsa 17:9-12 ni se spune că aceste capete şi coarnele reprezintă împăraţi sau împărăţii. Balaurul cu şapte capete reprezintă acele puteri descrise în cărţile Daniel şi Apocalipsa pe care Satana le-a folosit pentru a duce la îndeplinire eforturile sale de a-i distruge pe cei neprihăniţi. Aşa cum vom vedea mai târziu cele şapte capete reprezintă: Babilonul, Medo-Persia, Grecia, Roma, Papalitatea, Statele Unite şi Organizaţia Naţiunilor Unite.

Zece coarne: Prima fiară din Apocalipsa 13 şi fiara de culoare stacojie din Apocalipsa 17 au de asemenea şapte capete şi zece coarne. Aici vedem strânsa legătură dintre Satana şi aceste puteri. “Coarnele” reprezintă de asemenea puteri politice în profeţia Bibliei, însă ele reprezintă nişte puteri mai mici decât cele şapte capete. Spre exemplu, cele “zece coarne” cu zece coroane ale primei fiare din Apocalipsa 13, reprezintă cele zece părţi ale Romei. Coroanele de pe aceste zece coarne indică faptul că vorbim aici despre zece naţiuni separate—fiecare având propria sa coroană.

Balaurul în expectativă: Satana a aşteptat timp de o mie de ani ca Fiul lui Dumnezeu să devină Fiul omului. Atunci când Hristos a fost născut Satana era pregătit pentru a-L distruge. Din moment ce Satana a folosit Roma ca un mijloc de a-L distruge pe Hristos-copil, înseamnă că balaurul reprezintă în plan secund Roma.

Balaurul văzut în cer: Simbolul marelui balaur roşu, asemeni femeii neprihănite este văzut “în cer”. Aici este un adevăr în primul rând pentru că războiul dus între Hristos şi Satana începe în ceruri. În al doilea rând, chiar dacă bătălia s-a relansat în mica noastră lume, războiul pe care îl ducem se poartă de fapt “în locurile cereşti”. Efes. 6:11-13.

Mai mult decât atât, Satana a fost aruncat din ceruri. Descoperim un dublu sens al adevărului. Primul, Satana şi demonii săi au trecut de limita propriei lor perioade de cercetare şi probă. Când a devenit evident faptul că ei nu mai pot fi determinaţi să se supună din nou deplin lui Dumnezeu, au fost aruncaţi afară din ceruri. Un al doilea sens se desprinde de la momentul răstignirii lui Hristos, când Satana s-a descoperit cu adevărat ceea ce este—un ucigaş. Timp de 4.000 de ani, de la Adam la răstignirea lui Hristos, Satana a camuflat adevăratele sale simţiri şi motive. Crucea i-a demascat aceste intenţii nelegiuite. De la acel moment mai departe lumile necăzute nu au mai fost orbite de căile înşelătoare ale lui Satana. A treia parte din stelele cerului: Dâra cozii balaurului reprezintă înşelăciunea care mătură o treime dintre îngeri. Ni se spune că mulţi îngeri au păcătuit, şi “nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa”. Vezi 2 Pet. 2:4; Iuda 6.

Cum a reuşit balaurul să înşele o treime dintre îngeri? În Isaia 9:15 citim că “proorocul care învaţă pe oameni minciuni este coada”. Despre diavol găsim că este “un mincinos şi tatăl minciunii”. Prin minciuni şi falsităţi Satana a înşelat şi a atras o treime dintre îngeri.

Originea păcatului: Fărădelegea împotriva lui Dumnezeu, a guvernului Său, a Legii Sale, a început în ceruri. Cauza primară a păcatului este o taină. Cum se poate ca o fiinţă perfectă într-un mediu perfect să devină imperfectă? Este o taină. Ştim însă că temelia căderii lui Lucifer s-a numit lăcomie şi mândrie. Vezi Isaia 14:12-14; Ezec. 28:11-17.

Biruinţa şi sărbătorirea ei: Moartea lui Hristos de la cruce a pecetluit soarta Satanei. Victoriosul eveniment al morţii şi învierii lui Hristos au împiedicat accesul Satanei în faţa lui Dumnezeu ca acuzator al sfinţilor. Sărbătorirea a avut loc la momentul în care Isus l-a învins pe Satana la cruce.

Biruinţa noastră: Există biruinţă pentru fiinţele umane căzute prin sângele vărsat şi acoperitor al lui Hristos. Acceptând moartea Sa răscumpărătoare noi suntem îndreptăţiţi. Prin puterea sângelui care ne acoperă, aplicat vieţilor noastre de zi cu zi, noi putem să învingem ispitirile Satanei. Aceeaşi dragoste a sacrificiului de sine care L-a condus pe Isus la cruce trebuie să fie şi principiul nostru călăuzitor în viaţă. Dragostea noastră pentru Hristos trebuie să fie într-atât de puternică încât mai degrabă să murim decât să nu ascultăm de Mântuitorul nostru. Având o mărturie, împărtăşind această mărturie, noi rămânem puternici în Domnul.

Vai de Pământ: Învins fiind în orice bătălie dusă împotriva lui Hristos, Satana ştie că nu mai are nimic altceva de făcut decât să facă de acum război cu poporul lui Dumnezeu de pe pământ. Satana ştie că vremea lui se apropie de sfârşit, fiind scurtă. El ştie că într-o zi va fi distrus. La cruce el şi-a dat seama de consecinţele biruinţei lui Hristos de la cruce. Gândul privitor la soarta sa este acela care îl face să fie atât de furios. De aceea el vine cu o mare mânie pentru a distruge cât mai mulţi dintre membrii poporului lui Dumnezeu.

Biserica din pustie: Biserica creştină a fugit din faţa furiei lui Satana şi a găsit refugiul în pustie. Sub Roma păgână biserica a experimentat o persecuţie teribilă. Însă în timpul Romei papale biserica adevărată a fost nevoită efectiv să fugă în pustie. Perioada de timp a celor 1260 de ani menţionată în aceste versete reprezintă Evul Întunecat al supremaţiei Papalităţii dintre anii 538 şi 1798.

Pustia devine efectiv un refugiu pentru sfinţi, pentru că credinţa lor a fost atât de mult respinsă şi dispreţuită. Obstacolele şi opoziţia au fost atât de mari încât Dumnezeu a dat bisericii două aripi ca ale unui vultur pentru a putea fugi în pustie. Aici găsim o exprimare a marii nevoi a sfinţilor după o intervenţie divină. Dacă totul ar depinde numai de ei, atunci nu s-ar putea aştepta la nimic altceva decât exterminare. Dumnezeu a fost însă sprijinul lor. El i-a ţinut puternici în vremea “urâciunii pustiitorului”. Daniel 11:31.

Un puternic element de distrugere: “Apa” în profeţia Bibliei reprezintă mase de oameni. “Potopul/Revărsările” reprezintă armate de revoltaţi. Vezi Daniel 9:26; 11:22. O revărsare de ape violentă ar indica deci o forţă copleşitoare, distrugătoare. Vezi Psalmi 90:5; 124:4,5. Atunci când reformatorii au început să proclame cele două doctrine privitoare la neprihănirea prin credinţă şi demascarea Papalităţii ca antichristul din profeţia Bibliei, Vaticanul a tunat şi a fulgerat ca replică cu bule papale, armate, masacre şi inchizitori. Încă o dată Dumnezeu a deschis pământul pentru a oferi ajutor femeii. Sunt mai multe moduri prin care pământul putea ajuta pe femeia neprihănită împotriva potopului forţelor papale. În primul rând au fost pustiurile Europei. În al doilea rând, au fost puteri pământeşti care au început să fie de partea reformatorilor protestanţi. În cele din urmă a mai fost un alt pământ, Lumea Nouă—America.

Atacul final: La început diavolul a fost mâniat pe femeie pentru că el a fost învins la cruce. Ca rezultat sfinţii au învins ispitirile sale prin sângele Mielului, prin împărtăşirea mărturiei lor personale, prin dispoziţia lor de a muri pentru adevăr. În acest ultim verset ni se oferă două motive speciale din pricina cărora Satana urăşte biserica rămăşiţei, sau biserica lui Dumnezeu în zilele de pe urmă. Pare evident faptul că aceste două caracteristici ale bisericii rămăşiţei împiedică încercările Satanei de a pune stăpânire pe întreaga lume. Aceste două caracteristici sunt două motive primare pentru succesul lor împotriva forţelor răului. Care sunt acest două caracteristici? Biblia spune “şi balaurul, mâniat pe femeie [biserica adevărată a lui Dumnezeu], s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei [cei care vor trăi în zilele de pe urmă], care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos.” (12:17)

Este evident faptul că ultimul conflict se va da în jurul celor Zece Porunci. Un avantaj al rămăşiţei este acela că “ţin mărturia lui Isus.” În partea finală a cărţii ni se spune că “mărturia lui Isus este duhul proorociei.” Apocalipsa 19:10. Darul proorociei este unul dintre darurile Duhului care a fost pus în biserică pentru a aduce “desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.” Efes. 4:11,12. A avea duhul proorociei înseamnă mai mult decât a avea Biblia, căci până şi creştinii apostaziaţi au Biblia. Ceea ce este indicat aici este darul în sine manifestat în mijlocul poporului lui Dumnezeu, căci numai acest fapt i-ar putea aduce mânia balaurului.

Satana a fost întotdeauna mâniat pe prooroci şi cei ce au ascultat de cuvintele proorocilor. Prin acest dar profetic Domnul Şi-a făcut cunoscută voia către poporul Său, demascând în acelaşi timp vicleniile diavolului. Este numai normal pentru Satana să urască un grup, o mişcare de creştini care:

􀂙 Au o solie de sigilare pentru lume. Apoc. 7
􀂙 Sunt ei înşişi sigilaţi de această solie. Apoc. 7
􀂙 Au mâncat/asimilat cartea lui Daniel. Apoc. 10
􀂙 Au măsurat templul lui Dumnezeu şi au înţeles lucrarea mijlocitoare a lui Isus din sanctuarul ceresc. Apoc. 11:1
􀂙 Proclamă iminenta revenire a lui Hristos. Apoc. 10, 11
􀂙 Păzesc poruncile lui Dumnezeu. Apoc. 12:17
􀂙 Au mărturia lui Isus. Apoc. 12:17
􀂙 Refuză să se închine fiarei cu riscul pedepselor civile. Apoc. 13:17
􀂙 Refuză să se închine fiarei cu riscul morţii. Apoc. 13:15
􀂙 Proclamă o Evanghelie veşnică. Apoc. 14:6
􀂙 Se tem de Dumnezeu şi Îi aduc slavă. Apoc. 14:7
􀂙 Proclamă faptul că a început judecata. Apoc. 14:7
􀂙 Se închină Creatorului prin păzirea Sabatului zilei a şaptea. Apoc. 14:7
􀂙 Proclamă faptul că Babilonul spiritual a căzut. Apoc. 14:8
􀂙 Avertizează împotriva semnului fiarei. Apoc. 14:9
􀂙 Avertizează împotriva închinării aduse fiarei. Apoc. 14:9
􀂙 Avertizează împotriva închinării aduse icoanei fiarei. Apoc.14:9
􀂙 Păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Apoc. 14:12
􀂙 Cheamă poporul lui Dumnezeu să iasă afară din Babilon. Apoc. 18:1-5
􀂙 Vor prefera mai degrabă să fie omorâţi decât să se închine fiarei. Apoc. 20:4

Da, dragă cititorule, Satana urăşte rămăşiţa. Iar acest mare conflict dintre Hristos şi Satana, dintre adevăr şi minciună, dintre Legea lui Dumnezeu şi tradiţiile omeneşti—este cu mult mai mare decât ne imaginăm. Dar nu avem a ne teme de nimic, căci Isus deja l-a biruit pe Satana. Responsabilitatea noastră este aceea de a umbla împreună cu Dumnezeu şi de a împărtăşi “cuvântul mărturiei noastre”.

Sursa: Jeff Wehr – Apocalipsa lui Isus Hristos