Mandria

Prov.16:18 – Mandria merge inaintea pieirii, si trufia merge inaintea caderii.  

Deut.8:14 – Ia seama sa nu ti se umfle inima de mandrie si sa nu uiti pe Domnul Dumnezeul tau care te-a scos din tara Egiptului, din casa robiei;

Ps.19:13 – Pazeste, de asemenea, pe robul Tau de mandrie, ca sa nu stapaneasca ea peste mine! Atunci voi fi fara prihana, nevinovat de pacate mari.

Proverbe 16:5 – Orice inimă trufaşă este o scârbă înaintea Domnului: hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită.

Isa.13:11 – Voi pedepsi – zice Domnul – lumea pentru rautatea ei, si pe cei rai, pentru nelegiuirile lor; voi face sa inceteze mandria celor trufasi si voi dobori semetia celor asupritori.

1Sam.2:3 – Nu mai vorbiti cu atata ingamfare, sa nu va mai iasa din gura cuvinte de mandrie; caci Domnul este un Dumnezeu care stie totul, si toate faptele sunt cantarite de El.

Prov.8:13  – Frica de Domnul este urarea raului; trufia si mandria, purtarea rea si gura mincinoasa, iata ce urasc eu.

Este o boală a spiritului. În limitele normalului se află în fiecare fiinţă umană. Fiecare în mod instinctiv vrea să pară mai frumos, mai bun, mai deştept, mai înalt, mai sfânt, mai talentat, mai pregătit, mai bogat, mai sănătos, mai tânăr sau mai vârstnic, mai înţelept sau mai spiritual. De unde putem vedea aceste tendinţe fireşti?

Există nişte indicatori siguri: să privim trusele de înfrumuseţare, machiajele, promenadele în faţa oglinzilor, tocurile înalte, frazele şi expresiile memorizate, clişeele verbale şi lozincile, smerenia afişată, goana după putere şi influenţă, mimetismul spiritual şi toate măştile împrumutate pe perioade mai mult sau ai puţin determinate şi vom vedea adevărata faţă a lucrurilor.

Un gânditor german (Schopenhauer) constată că „Setea de glorie este cea din urmă patimă care-l părăseşte pe om”. Pentru a-şi ridica un piedestal, omul firesc acţionează fără scrupule. Odată atins de boala aceasta, devine inconştient, pierde noţiunea şi ierarhia valorilor, orb, insensibil, se avântă setos spre mărirea care-i surâde în faţă, ajunge în situaţii ridicole, nu le observă, sacrifică dreptatea, ordinea, recurge la mijloace necinstite, foloseşte orice abilitate pentru a ajunge în vârf, constată că beţia aceasta aduce după ea chinuri sufleteşti pentru că orice plăcere are un revers de durere direct proporţional şi inevitabil. În scurt timp, odată cu începerea declinului, apare şi remuşcare urmată la unii de trezire şi de pocăinţă, iar la alţii, de compromisuri şi mai mari, o adevărată afundare în mocirla păcatului.

Idolul acesta este cel mai urât de Dumnezeu deoarece este la originea tuturor relelor şi primul păcat apărut în Univers. Ce spune Biblia? „Păzeşte de asemenea pe robul Tău de mândrie să nu stăpânească ea peste mine. Atunci voi fi fără vină, nevinovat de păcate mari.” (Psalmul 19:13)

Proverbe 16:5 „Orice inimă trufaşă este o scârbă înaintea Domnului: hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită”.

O cugetare a lui Ludovic al II-lea: „Când mândria şi îngâmfarea merg înainte, ruşinea şi paguba le urmează de aproape”.

Această idolatrie este urâtă şi oamenilor mari care au pătruns înţelepciunea vieţii, dar unui Dumnezeu care a creat cerul şi pământul, dar care s-a umilit până la moarte pe cruce?

Socrate demască falsa umilinţă a unor contemporani de-ai lui spunându-le: „îţi văd mândria prin găurile veşmintelor tale”. Există şi aşa ceva: o mândrie a umilinţei, sau o mândrie a sărăciei şi a mizeriei.

Cuvântul Inspirat precizează că orice fiinţă sau obiect, sau obicei care ocupă în viaţa noastră o poziţie centrală, umbrind prin aceasta întâietatea care se cuvine Creatorului nostru, este un idol ce ne poate despărţi de Dumnezeu. Aceşti idoli pot fi: fiinţe dragi din căminul nostru, plăceri, ocupaţii, programe, obiecte, cum ar fi: cărţi, muzică lumească, televizor, computer, autoturismul, moda, apoi artiştii de muzică uşoară sau de film, fotbal, şi tot felul de alte distracţii care ne absorb energia, timpul, banii şi afectivitatea noastră.

Împotriva acestora nu există decât un antidot. Din templul idolesc nu există decât o singură ieşire: închinarea la Adevăratul Stăpân, şi Domn. El merită toată adorarea şi slujirea noastră pentru că este Creatorul, Răscumpărătorul şi Eliberatorul nostru.