Hainele si Ornamentele in Noul Testament – Atitudinea lui Pavel (III)

1Tim.2:9-10 – Vreau, de asemenea, ca femeile sa se roage imbracate in chip cuviincios, cu rusine si sfiala; nu cu impletituri de par, nici cu aur, nici cu margaritare, nici cu haine scumpe ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun ca sunt evlavioase.

Rom. 12:2 – Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita.

Apoc. 19:8 – Si i s-a dat sa se imbrace cu in subtire, stralucitor si curat. (Inul subtire sunt faptele neprihanite ale sfintilor.)

Podoabe nepotrivite Pentru a nu lasa nici o indoiala cu privire la ceea ce vrea sa spuna prin sfatul lui despre o imbracaminte ordonata, decenta si sobra, Pavel adauga o lista de podoabe nepotrivite pentru o femeie crestina. Lista incepe cu „impletituri de par” (engl. elaborate hair styles”) deoarece in lumea iudaica si romana a timpului, femeile isi impleteau parul cu multa migala, aranjandu-l in diverse feluri dupa schimbarile modei. Ele isi impodobeau parul cu scule de aur si felurite esarfe. Stim ca femeile romane purtau mari agrafe de par cu desene corintice incrustate. ,,Erau tot atatea feluri de impletituri de par cate albine erau in Hybla”, spune Barclay. Parul era valurit si colorat uneori negru alteori rosu inchis. Se purtau peruci, de obicei peruci blonde. Acele de par si pieptenii erau facuti din fildes, din alte materiale si chiar din aur batut cu pietre scumpe. Ceea ce Pavel condamna aici nu este grija de a pune parul in ordine ci „stilurile de pieptanaturi elaborate”, impletituri intesate cu pietre scumpe care atrag atentia la cel care le poarta. Un asemenea stil contravine principiilor crestine pe care Pavel le stabileste aici.

Celelalte doua podoabe nepotrivite mentionate de Pavel sunt”aur si margaritare”. Erau raspandite inelele stralucitoare, bratarile la gat, bratarile la glezne si cerceii cu perle. Apostolul se pronunta impotriva acestora deoarece ele reflecta vanitate si egoism, si nu modestia, decenta si sobrietatea proprie unui crestin. Pavel se refera in ultimul rand la „haine scumpe”. Purpuriul este culoarea favorita pentru haine. Un pound (jumatate de kilogram) din cea mai buna lana de Tir, costa 1000 dinari. Considerand ca un muncitor necalificat castiga un dinar pe zi, inseamna ca erau necesari cam 3 ani pentru a castiga un pound de lana purpurie. Acest pret ridicat nu descuraja pe femeile bogate sa cumpere haine scumpe si podoabe. Plinius povesteste despre o mireasa din Roma, Lollia Paulina, a carei rochie de mireasa a costat echivalentul a 1.600.000 dolari.

Nu este deloc surprinzator faptul ca moralistii condamnau hainele scumpe asa cum au facut-o Pavel si Petru. De exemplu, Quintillian, maestru al oratoriei romane, scria: „O haina frumoasa si cu gust acorda demnitate purtatorului, dar vesmintele luxoase si efeminate nu impodobesc trupul ci numai descopera murdariile mintii” .

Pavel vorbeste impotriva purtarii de haine scumpe deoarece acestea reflecta vanitate, egocentrism , si uneori dorinta de a atrage atentia celuilalt sex. Asemenea atitudini nu sunt in armonie cu standardul crestin al modestiei, decentei si sobrietatii in imbracaminte.  

Hainele scumpe se refera la acele haine pe care cu greu, sau niciodata nu ti le poti procura. Cheltuielile care depasesc posibilitatile cuiva nu sunt compatibile cu principiile crestine. Aceasta nu inseamna ca hainele scumpe sunt potrivite totusi pentru cel care si le poate permite, deoarece, asa cum John Wesley spune, „nici un crestin nu-si poate permite sa risipeasca ceva din ceea ce Dumnezeu i-a dat. Fiecare banut pe care il retine din cheltuielile pentru imbracaminte scumpa, poate fi folosit pentru a imbraca pe cei goi, pentru implinirea nevoilor celor sarmani. Astfel fiecare banut pe care il cheltuiti pentru impodobirea trupului, este de fapt furat de la Dumnezeu si de la cei saraci”.

Podoabele potrivite Dupa lista podoabelor nepotrivite pentru un crestin, Pavel mentioneaza pe cele potrivite,  si anume „faptele bune asa cum se cuvine unor femei care spun ca sunt evlavioase” (1 Tim. 2,10). Ideea „faptelor bune”ca podoabe potrivite pentru un crestin ne aminteste de „faptele neprihanite ale sfintilor”, care imbraca mireasa lui Hristos (Apoc. 19,8). Tabloul acoperirii cu fapte bune este sugestiv, deoarece o viata de lepadare de sine si fapte de mila facute altora poate imbogati mult infatisarea exterioara. Crestini ca Maica Tereza care si-au devotat viata lor intreaga pentru a sluji celor sarmani, au o infatisare atractiva care nu poate fi produsa de margaritare sau de pietre scumpe. „Pe scurt impodobirea unei femei consta nu in ceea ce pune pe ea, ci in serviciul de iubire facut altora” , spunea Donald Guthrie.

Frumusetea exterioara a faptelor bune este potrivita pentru o femeie care spune ca este evlavioasa, deoarece valorile urmarite de ea sunt mai inalte decat cele lumesti. Femeile crestine si-au fixat inima nu pentru a se decora pe sine cu podoabe scumpe ci pentru a-si infrumuseta sufletul cu iubirea lui Dumnezeu. Ele marturisesc ca iubesc pe Mantuitorul lor. Ele Il urmeaza pe Acela „care mergea din loc in loc facand bine” si se impodobesc pe sine cu fapte bune. Doar faptele bune aduc satisfactia de a fi iubite si respectate. Chiar o gramada de haine scumpe si de bijuterii sofisticate n-ar fi de ajuns ca sa acopere slutenia unei persoane egoiste. Pavel vede o stransa legatura intre marturia interioara si practica exterioara. A marturisi credinta lui Hristos si a purta haine scumpe si lipsite de modestie este o forma de ipocrizie. Femeilor crestine credincioase li se potrivesc mai bine faptele bune caci acestea corespund legamantului facut cu Hristos.

Sursa citatelor de mai sus este cartea Imbracaminte si Podoabe scrisa de Samuelle Bacchiocchi, capitolul Hainele si Ornamentele in Noul Testament