Bijuterii, Cosmetice si Haine Extravagante in Vechiul Testament (IV)

1Pet.3:3,4 – Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara, care sta in impletitura parului, in purtarea de scule de aur sau in imbracarea hainelor,ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu.

1Tim.2:9 – Vreau, de asemenea, ca femeile sa se roage imbracate in chip cuviincios, cu rusine si sfiala; nu cu impletituri de par, nici cu aur, nici cu margaritare, nici cu haine scumpe.

Apocalips. 17:1-5 …Vino sa-ti arat judecata curvei celei mari, care sade pe ape mari. Cu ea au curvit imparatii pamantului; si locuitorii pamantului s-au imbatat de vinul curviei ei! Si am vazut o femeie sezand pe o fiara de culoare stacojie, plina cu nume de hula, si avea sapte capete si zece coarne. Femeia aceasta era imbracata cu purpura si stacojiu; era impodobita cu aur, cu pietre scumpe si cu margaritare. Tinea in mana un potir de aur plin de spurcaciuni si de necuratiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o taina: „Babilonul cel mare, mama curvelor si spurcaciunilor pamantului.

Judecata si podoabele  Contextul judecatii, in cele doua pasaje studiate, Exod 33,4-6 si Isaia 3,16-26, l-a facut pe Richard M. Davidson sa sugereze ca „nu purtarea bijuteriilor este gresita in sine”. Mai degraba ceea ce este rau in purtarea podoabelor este ca are loc intr-un timp de pocainta si judecata generala. „Se pare ca intr-un timp de  pocainta si judecata generala, Dumnezeu cere poporului Sau sa abandoneze ornamentele tocmai ca un simbol exterior al judecatii”. Davidson gaseste doua principii biblice referitoare la folosirea ornamentelor. In primul rand, „bijuteriile in vechiul Israel, cand sunt mentionate favorabil, sunt aproape totdeauna puse in legatura cu ornamentele de mireasa”. Pe de alta parte, Dumnezeu cere poporului Sau sa lepede podoabele intr-un timp de pocainta si judecata generala.

Punand alaturi cele doua principii, Davidson ajunge la o anumita interpretare: „E posibil ca incepand cu anul 1844, adventistii au privilegiul de a se retine de la purtarea podoabelor ca un semn exterior special despre adevarul prezent ca ei sunt Laodicea, „poporul judecatii”, deoarece ei traiesc in timpul judecatii de cercetare? E posibil ca ei adopta aceasta masura datorita de asemenea faptului ca Biserica este Mireasa lui Hristos, dar totusi nunta nu a venit? (Apoc. 19,7-8) Pentru cei care inteleg profunzimea acestor probleme, imbracarea podoabelor de mireasa inainte de nunta este caracteristica Babilonului, desfranata cea mare (Apoc. 17,4-5),  si nu a adevaratei Biserici (Apoc. 12,1). Nu ca purtarea bijuteriilor este rea, dar avem privilegiul ca sa asteptam sarbatorirea nuntii, cand Insusi Isus Isi va impodobi Mireasa”. Aceasta interpretare este cel putin creatoare. Ea reprezinta o sincera si laudabila incercare de a impaca acele pasaje alegorice care vorbesc favorabil despre ornamente, cu acele pasaje care condamna folosirea lor. Totusi interpretarea de mai sus a lui Davidson are la baza cateva presupuneri gresite.

Mai intai, Biserica adevarata reprezentata in Apocalipsa printr-o mireasa, se pregateste pentru nunta Mielului, prin impodobire nu cu „aur, margaritare sau haine scumpe”, ci cu „in subtire, stralucitor si curat” (Apoc. 19,8). Si nu numai Mireasa, in Apocalipsa, ci si multimea sfintilor care stau inaintea tronului lui Dumnezeu sunt impodobiti, nu cu podoabe de aur sau argint, ci cu haine albe, curate (Apoc. 7,9). Viziunea profetica a lui Ioan despre mireasa (Biserica), despre mantuitii imbracati in haine albe de in, fara alte ornamente, sugereaza faptul ca ornamentele nu sunt o parte din voia lui Dumnezeu cu privire la poporul Sau nici in lumea de azi si nici in cea viitoare. Am aratat mai devreme ca la creatiune si la restaurarea finala Dumnezeu acopera pe copiii Sai, nu cu bijuterii, ci cu o haina de slava, care emana de la Sine Insusi.

In al doilea rand, daca Dumnezeu ar cere poporului Sau sa abandoneze podoabele intr-un timp de pocainta si judecata generala, e greu de crezut ca El va aproba folosirea lor in alte vremuri. Daca podoabele exterioare sunt un obstacol in calea pocaintei si a impacarii cu Dumnezeu intr-un timp cand El isi cheama poporul la pocainta, atunci acestea sunt un obstacol pentru viata noastra spirituala in orice vreme.

Mai degraba descriptive decat prescriptive  In al treilea rand, un studiu atent al acelor pasaje care vorbesc favorabil despre folosirea podoabelor, descopera ca ele descriu conceptia culturala generala despre frumusete si nu sunt prescriptive despre cum vrea Dumnezeu ca poporul Sau sa se impodobeasca prin folosirea podoabelor. Daca nu facem aceasta distinctie ajungem la interpretari fanteziste. Walter Kaiser, un renumit savant in vechiul Testament, spune in mod just ca „raportarea unor anumite fapte in Biblie, nu inseamna si aprobarea lor, o recomandare sau un normativ pentru cei care citesc.” Un pasaj descriptiv sau alegoric trebuie sa fie interpretat in lumina invataturilor biblice explicite si nu invers.

Acest principiu trebuie retinut cand interpretam pasaje ca Ezechiel 28,13. Aici avem un pasaj descriptiv care este adesea folosit pentru a incuraja folosirea bijuteriilor: „Stateai in Eden, gradina lui Dumnezeu, erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe, cu sardonic, topaz, diamant, iaspis, safir, rubin, smaragd si cu aur etcSe presupune ca asa cum Dumnezeu l-a creat pe Lucifer si l-a acoperit cu tot felul de pietre scumpe, Dumnezeu aproba purtarea de pietre pretioase si oamenilor. Aceasta interpretare este gresita datorita faptului ca pasajul biblic este simbolic. Descrierea survine in contextul plangerii lui Ezechiel despre mandria si aroganta regelui Tirului, caruia Dumnezeu i-a trimis un sfarsit ingrozitor (Ezec. 28,19).

Prin metoda perspectivei profetice care consta in a lega prezentul de trecut sau de viitor, Ezechiel descrie frumusetea, mandria si nimicirea regelui Tirului, prin aluzii la frumusetea, mandria si nimicirea viitoare a lui Lucifer, care este de fapt instigatorul oricarei mandrii. Imaginea acoperirii cu pietre scumpe e folosita pentru a arata frumusetea lui Lucifer inainte de razvratirea si caderea sa, prin comparatie cu frumusetea regelui Tirului, inaintea caderii sale. Stim ca imparatul Tirului folosea pietre pretioase nu doar pe hainele sale ci si pe peretii palatelor sale. Dubla aplicatie este evidenta prin fraze ca: „Prin marimea negotului tau te-ai umplut de silnicie, si ai pacatuit. De aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu si te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scanteietoare” (Ezec. 28,16) Este o referire clara la negotul necinstit al Tirului. Nu avem nici un indiciu in Biblie despre faptul ca Lucifer a cazut din pricina vreunui negot necinstit in ceruri.

Un simbol al frumusetii Imaginea acoperirii cu pietre pretioase nu poate fi inteleasa literal ca referindu-se la o haina plina de bijuterii, pe care Dumnezeu i-a facut-o lui Lucifer. De ce ar fi avut nevoie Lucifer de o asemenea haina? Era frig in ceruri? Biblia nu aminteste nicaieri despre vreo haina sau bijuterii ale ingerilor. Daca ar fi adevarat, asa cum sugereaza un titlu de carte „Dumnezeu crede in bijuterii si le foloseste pentru a infrumuseta creaturile sale”, de ce nu a impodobit El pe Adam si Eva cu bijuterii?

Am descoperit mai inainte ca prima pereche de oameni precum si cei rascumparati de la sfarsitul istoriei sunt acoperiti cu o haina de lumina emanand de la Dumnezeu insusi. Hainele au fost introduse pentru a acoperi goliciunea adusa de pacat (Gen 3,9.21), dar nu era nevoie a se acoperi goliciunea lui Lucifer in ziua cand a fost creat (Ezec 28,13). Daca nu era nevoie de haine pentru prima prima pereche din Eden, inainte de pacat, de ce pentru Lucifer ar fi fost nevoie? Mai mult, de ce Dumnezeu ar folosi pietrele minerale pamantesti ca sa decoreze haina unei fiinte ceresti?

In lumina acestor consideratii, este evident ca imaginea acoperirii cu pietre scumpe este destinata spre a arata frumusetea originala a lui Lucifer, pe de o parte, ca si pe cea a regelui Tirului, pe de alta parte. In ambele cazuri, frumusetea i-a dus la mandrie si la cadere. Imaginea este folosita nu pentru a incuraja folosirea bijuteriilor ci pur si simplu pentru a exprima notiunea de frumusete in limbaj omenesc, ca sa fie inteleasa de noi. Pietrele pretioase sunt frumoase. Dumnezeu le-a facut pentru a infrumuseta lumea noastra, dar nu gasim nici o indicatie in Biblie ca Dumnezeu le foloseste pentru a infrumuseta corpurile omenesti. Ideea ca Dumnezeu infrumuseteaza o fiinta creata de El cu bijuterii, presupune recunoasterea unei nevoi de imbunatatire, datorita unor deficiente. Dar fiintele create de Dumnezeu, atat cele ceresti cat si cele pamantesti erau desavarsite in ceea ce priveste functiile, infatisarea exterioara si frumusetea. Nu era nevoie de nici o interventie cosmetica sau ornamente care sa acopere sau sa imbunatateasca infatisarea exterioara a fiintelor create.

Cetatea sfanta impodobita ca o mireasa  Un pasaj de asemenea alegoric, adesea citat in sprijinul folosirii de podoabe, este cel din Apocalipsa 21,2, unde Ioan vede in viziune „Sfanta cetate, Noul Ierusalim, coborand din ceruri de la Dumnezeu, gatita ca o mireasa pentru barbatul ei”. Cetatea e descrisa mai departe ca avand slava lui Dumnezeu, stralucirea unor pietre rare ca iaspisul, limpede ca cristalul. Avea un zid inalt cu 12 porti. Zidul era facut din iaspis in timp ce cetatea era din aur curat.” (Apoc. 21,2.11.12.17.18). In acest pasaj alegoric, Noul Ierusalim este comparat cu „o mireasa impodobita pentru barbatul ei„, nu pentru a stabili legitimitatea purtarii de ornamente, ci pur si simplu pentru a ajuta oamenii sa inteleaga frumusetea noii lumi, prin analogie cu o mireasa impodobita. Dumnezeu foloseste lucruri cunoscute pentru a descrie pe cele necunoscute.

Acelasi lucru putem spune si despre zidul cetatii, care era larg de 144 de coti (212 picioare) si inalt de 12.000 de prajini (Apoc. 21,16, aprox. 1500 de mile). Inaltimea cetatii este cum se pare egala cu latimea si lungimea. Dar scopul acestei imagini nu este acela de a ne invata ca trebuie sa construim cladiri cu ziduri atat de inalte, ci de a ne asigura ca noua lume va fi un loc al deplinei sigurante. Dumnezeu foloseste imaginea unei cetati cu ziduri incredibil de inalte, pentru ca era modul cel mai bun de a comunica oamenilor din timpurile Noului Testament, deplina siguranta a acelei lumi care ne asteapta. Cand interpretam imagini alegorice trebuie sa ne concentram asupra adevarului central transmis si nu asupra amanuntelor alegoriei.

Sursa citatelor de mai sus este cartea Imbracaminte si Podoabe scrisa de Samuelle Bacchiocchi, capitolul Hainele si Ornamentele in Vechiul Testament

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: