Bijuterii, Cosmetice si Haine Extravagante in Vechiul Testament (III)

Isaia 3, 16-22 – Pentru ca fiicele Sionului sunt mandre si umbla cu gatul intins si cu priviri pofticioase, pentru ca pasesc maruntel si zornaiesc cu verigile de la picior, Domnul va plesuvi crestetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descoperi rusinea. In ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoaba la picioare si sorisorii si lunisoarele, cerceii, bratarile si mahramele; legaturile de la cap, lantisoarele si braiele, cutiile cu mirosuri si braiele descantate; inelele si verigile de la nas,hainele de sarbatoare si camasile cele largi…

1Pet.3:3,4 – Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara, care sta in impletitura parului, in purtarea de scule de aur sau in imbracarea hainelor,ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu.

1Tim.2:9 – Vreau, de asemenea, ca femeile sa se roage imbracate in chip cuviincios, cu rusine si sfiala; nu cu impletituri de par, nici cu aur, nici cu margaritare, nici cu haine scumpe.

Apocalips. 17:1-5 …Vino sa-ti arat judecata curvei celei mari, care sade pe ape mari. Cu ea au curvit imparatii pamantului; si locuitorii pamantului s-au imbatat de vinul curviei ei! Si am vazut o femeie sezand pe o fiara de culoare stacojie, plina cu nume de hula, si avea sapte capete si zece coarne. Femeia aceasta era imbracata cu purpura si stacojiu; era impodobita cu aur, cu pietre scumpe si cu margaritare. Tinea in mana un potir de aur plin de spurcaciuni si de necuratiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o taina: „Babilonul cel mare, mama curvelor si spurcaciunilor pamantului.

Aroganta fiicelor Sionului Un alt exemplu semnificativ de cum hainele extravagante si podoabele hranesc mandria si proslavirea de sine mai mult decat inchinarea fata de Dumnezeu este gasit in Isaia 3,16-20. Acest pasaj este cel mai relevant deoarece contine nu doar cea mai detaliata descriere a diferitelor articole de giuvaergerie si haine pe care le purtau femeile bogate din Ierusalim, dar si cea mai aspra denuntare a mandriei si arogantei etalate prin asemenea articole. Contextul pasajului este anuntarea judecatii lui Dumnezeu asupra poporului Sau, care va duce la o cumplita umilire si distrugere. Motivul este ca poporul L-a parasit pe Dumnezeu. „Se clatina Ierusalimul, se prabuseste Iuda, pentru ca vorbele si faptele lor sunt indreptate impotriva Domnului, infruntand privirile Lui marete” (Isaia 3,8)

Isaia arunca vina apostaziei nationale asupra influentei negative atat a liderilor cat si a femeilor bogate. Cu privire la lideri, profetul spune: „Poporul meu, carmuitorii tai te duc in ratacire si pustiesc calea pe care umbli!  Domnul intra la judecata cu batranii poporului Sau si cu mai marii lui: „Voi ati mancat via! Prada luata de la sarac este in casele voastre!” (Isaia 3,12-14). In loc sa fie pazitori ai viei, adica ai natiunii lui Israel, liderii civili si religiosi au mancat-o, imbogatindu-se pe sine in detrimentul celor saraci.

Isaia se refera mai departe la influenta negativa a clasei sociale superioare a femeilor, ele fiind de fapt sotiile si fiicele liderilor natiunii. Evident, dupa cum spune si Joseph Jensen „Ca si Amos, Isaia vede pe femei responsabile pentru opresiunea practicata de barbatii lor”. Aceasta este sugerata chiar de expresia „poporul meu este asuprit de niste copii si-l stapanesc niste femei!” (Isaia 3,12) Profetul arata, ca si Carl Nagelsbach, ca „Dumnezeu condamna excesele luxului femeiesc nu doar pacatos in sine, dar ca prima cauza a dezordinii sociale si a violentei mentionate mai sus, pedepsite prin boli, vaduvie si expunere rusinoasa.” (Isaia 3,17) Isaia descrie mai intai cum fiicele Sionului isi arata mandria lor aroganta: „Fiicele Sionului sunt mandre si umbla cu gatul intins si cu priviri pofticioase, pentru ca pasesc maruntel si zornaiesc cu verigile de la picior, Domnul va plesuvi crestetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descoperi rusinea” (Isaia 3,16-17).  Mandria din interior a femeilor Sionului este aratata in exterior prin aceea ca arunca „priviri pofticioase” sa vada daca sunt admirate, si atrag atentia „zornaind cu verigile de la picior”.

Lepadarea simbolurilor mandriei  Mandria fiicelor Sionului provoaca judecata lui Dumnezeu care le aduce umilirea prin scoaterea tuturor acelor simboluri ale mandriei si prin supunerea lor la un crud tratament. In Isaia 3,18-26 gasim cea mai amanuntita descriere a ornamentelor femeiesti si a hainelor, din toata Biblia. Acest lucru este surprinzator, deoarece asa cum spune si Franz Delitzsch, nu este obisnuit pentru Isaia „sa intre in asemenea intimitati”. Chiar Ezechiel care da detalii ale ornamentelor femeiesti, (Ezec. 16,8-14) nu se compara cu descrierea lui Isaia. Explicatia este data de scopul lui Isaia de a arata „umblarea dupa ornamente devenita foarte raspandita in vremea lui Ozia si Iotam”, ca si consecintele tragice ale umilirii si nimicirii. Trebuie sa notam ca pasajul include si articole de imbracaminte legitima: mantii, camasi, mahrame, turbane. Isaia le pune laolalta cu ornamentele pagane purtate de femei, deoarece toate erau purtate spre a-si etala aroganta. Intentia lui este de a arata cum mandria femeilor Ierusalimului manifestata prin toate hainele si ornamentele, provoaca judecata lui Dumnezeu si nimicirea.

Relevanta pentru astazi Pasajul ne invata cel putin doua lectii. Mai intai ca hainele luxoase si podoabele descopera mandria din interior si dorinta de inaltare de sine, care pot duce la idolatrie, adulter si apostazie. Este o stransa legatura intre haine si starea spirituala. Lipsa de modestie duce la necuratie. Privirile pofticioase ale fiicelor Sionului au zapacit pe lideri si de fapt au adus natiunea catre pedeapsa divina. Astfel, motivul cel mai important de a renunta la ornamente nu este doar pretul lor, ci influenta negativa asupra altora.

In al doilea rand Dumnezeu uraste mandria manifestata prin purtarea ornamentelor. „Dupa ce va spala Domnul murdariile fiicelor Sionului si va curata Ierusalimul de vinovatia de sange din mijlocul lui, cu duhul judecatii si cu duhul nimicirii… (Isaia 4,4). Femeile bogate ale Ierusalimului impodobeau corpul lor, din cap pana la picioare, cu podoabe scumpe pentru a se arata frumoase pe dinafara, dar Dumnezeu vedea mandria lor dinauntru. Evident, frumusetea care conteaza inaintea lui Dumnezeu nu este cea din exterior, care consta din podoabe din aur si haine scumpe, ci din „omul dinauntru in curatia nepieritoare a unui spirit bland si linistit” (1 Petru 3,4).  

Literal sau alegoric? Unii resping concluziile acestea interpretand alegoric pasajul respectiv. Se argumenteaza ca scoaterea podoabelor femeiesti nu reprezinta o condamnare in sine, adica nu ornamentele sunt condamnate, ci Dumnezeu il leapada pe Iuda ca popor al Sau. Iuda ar fi o femeie trista, neimpodobita, nelogodita si fara sot. Interpretarea alegorica este eronata deoarece pasajul descrie literal ceea ce a dus la respingerea lui Iuda, adica influenta negativa a liderilor si a femeilor bogate. Acestea sunt blamate pentru aroganta lor, exprimata prin adorarea ornamentelor purtate spre a seduce pe barbati, caci astfel s-a ajuns la apostazie. De aceea judecata lui Dumnezeu este manifestata prin smulgerea acestor ornamente. Evident, Dumnezeu priveste aceste podoabe ca parte a problemei, si de aceea le si smulge. Actiunea lui Dumnezeu descrisa de Isaia nu poate fi nicidecum interpretata ca o aprobare pentru folosirea ornamentelor.

Cu accente puternice, clare, profetul da pe fata aversiunea lui Dumnezeu fata de manifestarile mandriei in purtarea de podoabe. Dupa spalarea acelor fleacuri artificiale, Dumnezeu descrie femeile ca fiind ,,sfinte”, ,,frumoase” si ,,atragatoare”. In realitate, El nu lauda frumusetea in acelasi fel cum facem noi. Femeile se impodobesc cu tot felul de bijuterii pentru a fi mai frumoase, dar Dumnezeu spune ca ele sunt ,,murdarii”. Cand totul a fost spalat, El spune ca ele erau pline de stralucire si frumusete. Sa nu pierdeti cumva importanta extrema a acestui mare adevar. Dumnezeu foloseste cuvantul ,,frumos” pentru a descrie pe mireasa Sa, biserica: ,,Pe frumoasa si subtirica fiica a Sionului, o nimicesc!” (Ier. 6,2) (Traducerea engleza King James reda astfel acest text: ,,Am asemanat pe fiica Sionului cu o frumoasa si delicata femeie” – n. tr.).

Si pentru a intari aprecierea Sa cu privire la tipul mandriei in discutie, Dumnezeu face urmatoarea observatie: ,,Infatisarea fetei lor marturiseste impotriva lor si, ca sodomitii, isi dau pe fata nelegiuirea fara s-o ascunda. Vai de sufletul lor, caci isi pregatesc rele” (Is. 3,9). Nici o intrebare nu este ingaduit sa ramana fara raspuns in legatura cu impropia purtare a podoabelor exterioare. Fetele lor ,,aranjate” cu farduri erau implicate intr-un asa grad in aceasta desertaciune, incat Dumnezeu foloseste aceasta ,,fardare” (machiaj) ca un exemplu al unei nerusinari sfruntate.

Este bine sa retinem in acest moment faptul ca Dumnezeu identifica inelul ca fiind o parte a ,,murdariilor fiicelor Sionului„. Despre ce fel de inele este vorba aici? Studentii din anul patru din Universitatile americane, ca si elevii din anul patru al scolilor secundare (din America) vor raspunde imediat: ,,Inelul clasei mele este sun simbol al faptului ca sunt senior. Nu-l port ca un ornament sau ca o podoaba. Dumnezeu vorbea, cu siguranta despre alte inele”. Masonii vor lua apararea inelului lor masonic aproape in aceleasi cuvinte: ,,Dumnezeu nu se referea la inelul meu. El nu reprezinta decat apartenenta mea la Loja Masonica”. Apoi mai sunt inele aniversare, inele de logodna si inele de casatorie – toate au o insemnatate simbolica. Deci, cat de simplu este sa se justifice cineva care poarta inel si sustine ca Dumnezeu n-a vorbit despre acel inel pe care il poarta el! Dar de unde stim noi ca Dumnezeu nu vorbeste tocmai despre inelul pe care-l purtam? N-ar fi o infumurata indrazneala sa consideram ca Dumnezeu face o exceptie in cazul inelului pe care-l purtam , numai pentru faptul ca nu vrem sa renuntam la el?

De fapt, de ce cercetam noi Biblia in legatura cu acest subiect? Nu incercam noi oare sa gasim ce-I place mai mult Domnului? Noi nu cautam cai si mijloace pentru a ocoli ce-I place Lui. Singurul nostru scop este acela de a afla voia Sa si de a o face. Noi il iubim prea mult pentru a risca sa-L suparam. De aceea, adevaratul crestin nu va folosi subterfugii in legatura cu felul inelului sau sa caute un rationament pentru mergerea lor impotriva vointei lui Dumnezeu. Dati la o parte toate inelele. Nu este oare clar ca daca un inel ,,simbolic” poate sa fie aparat, atunci toate inelele simbolice pot fi aparate? In nici un loc nu gasim vreun precedent biblic pentru a purta un semn material al casatoriei.

Istoria inelului de casatorie este patata de adorarea pagana a soarelui si a supersitiilor papale. Nici un argument n-a fost prezentat in favoarea lui si care sa aiba vreo greutate, in comparatie cu un mare fapt, acela ca el nu este pe placul lui Dumnezeu. Un crestin firesc poate argumenta ca nu este clar ca cineva care poarta inel va fi pierdut. Dar crestinul care il iubeste pe Dumnezeu mai presus de orice, va raspunde ca pentru el este destul ca sa stie ca lucrul acesta este neplacut Prietenului si Celui pe care-L iubim.

In mod incidental, exista o multime de dovezi istorice cu privire la originea pagana a purtarii inelului de casatorie. John Henry Newman, dupa ce a parasit anglicanismul, ca mai tarziu sa devina cardinal al Bisericii Romano-Catolice, a scris urmatoarele cuvinte: ,,Constantin, pentru a recomanda paganilor noua religie, a transferat asupra ei podoabele exterioare cu care ei erau obisnuiti. Nu este necesar sa intram intr-un subiect pe care straduinta, harnicia scriitorilor protestanti ni l-a facut foarte familiar. Folosirea templelor si dedicarea acestora unor sfinti…   tamaia…  lumanarile… apa sfintita… procesiunile, inelul de casatorie, intoarcerea spre rasarit, chipurile (la o data mai tarzie), toate acestea sunt de origine pagana si sfintite prin adoptarea lor in biserica crestina.”

Sursa citatelor de mai sus este cartea Imbracaminte si Podoabe scrisa de Samuelle Bacchiocchi, capitolul Hainele si Ornamentele in Vechiul Testament si cartea Compromisul se furiseaza scrisa de Joe Crews, capitolul Farduri si Bijuterii