Semne in lumea social-stiintifica

Dan. 12:4 – Tu insa, Daniele, tine ascunse aceste cuvinte si pecetluieste cartea pana la vremea sfarsitului. Atunci multi o vor citi, si cunostinta va creste.

Iac. 5:1-4 – Ascultati acum voi, bogatilor! Plangeti si tanguiti-va, din pricina nenorocirilor care au sa vina peste voi. Bogatiile voastre au putrezit, si hainele voastre sunt roase de molii. Aurul si argintul vostru au ruginit; si rugina lor va fi o dovada impotriva voastra: ca focul are sa va manance carnea! V-ati strans comori in zilele din urma! Iata ca plata lucratorilor care v-au secerat campiile, si pe care le-ati oprit-o prin inselaciune, striga! Si strigatele seceratorilor au ajuns la urechile Domnului ostirilor.

Cartea lui Daniel sigilata Cuvintele si cartea despre care este vorba aici se refera la lucrurile care au fost descoperite lui Daniel in aceasta profetie. Aceste lucruri urmau sa fie ascunse si pecetluite pana la vremea sfarsitului, adica ele nu urmau sa fie intelese pana in acel timp. Timpului sfarsitului a inceput in 1798. Daca pana in acel timp cartea urma sa fie inchisa si sigilata, concluzia logica este ca in acel timp sau din acel punct cartea urma sa fie desigilata. Oamenii vor fi in stare s-o inteleaga si-si vor indrepta in mod deosebit atentia catre aceasta parte a cuvantului inspirat.

In ultima discutie dintre Gabriel si Daniel, ingerul i-a sugerat profetului ca semnificatia viziunii primite avea cea mai mare relevanta in asociere cu vremea sfarsitului. In Daniel 12,4, ingerul Gabriel mai oferea un indiciu al vremii sfarsitului: ”…atunci cunostinta va creste.” Daniel ne reaminteste ca aproape de sfarsitul timpului vom vedea oameni calatorind oriunde. Cresterea cunostintei in secolul al 20-lea este mai mare decat cunostinta din toate secolele precedente ale istoriei lumii. Numai era atomica ar fi de ajuns sa arate implinirea cuvintelor profetului. Dumnezeu a pregatit calea pentru a raspandi Evanghelia in toata lumea. Revolutiile industriale din ultimul secol au creat acele conditii dintre munca si capital care implinesc la litera profetia lui Iacov.

Aceasta previziune se refera la trei dimensiuni concrete ale ideii de cunostinta. Este vorba de cunostinta stiintifica (descoperiri si inventii la sfarsitul secolului XVIII: 1798 – iluminarea cu gaz; 1807 – vaporul; 1825 – calea ferată; 1837 – telegraful; 1839 – fotografia; 1846 – maşina de cusut; 1868 – maşina de scris; 1876 – telefonul; 1879 – căi ferate electrice; 1883 – motorul pe benzină; 1892 – automobilul; 1895 – razele X; 1903 – aeroplanul; etc.); cunostinta biblica (prin intermediul Societăţilor Biblice şi de Misiune care au luat fiinţă începând cu 1800, Scriptura a fost răspândită în lumea întreagă. Până la această dată, în lume nu existau mai mult de patru milioane de copii, însă la vremea sfârşitului, între 1800-1900, într-un timp record, peste un miliard de copii au fost răspândite); cunostinta profetica (este vorba de o creştere a înţelegerii profeţiilor lui Daniel, înţelegere care multă vreme a fost limitată. Aşa că după 1800, mulţi s-au orientat spre aceste profeţii, ca reper pentru viitorul apropiat si aceasta a condus la redesteptari religioase spectaculoase).

Cresterea cunostintei  Aceasta trebuie sa se refere sau la cresterea cunostintei in general, la dezvoltarea arterelor si stiintelor sau la cresterea cunostintei fata de lucrurile descoperite lui Daniel, care au fost ascunse si sigilate pana la vremea sfarsitului. Aici, din nou oricare din aceste aplicatii isi gasesc implinirea cea mai completa. Priviti la minunatele realizari ale mintii omenesti, rivalizand cu cele mai fanteziste vise ale vrajitorilor care au fost realizate in ultima suta de ani. In acest timp a avut loc o mare inaintare in toate cunostintele stiintifice, un mai mare progres in privinta inlesnirilor si comoditatii, in tranzactiile rapide de afaceri intre oameni in circulatia ideilor si cuvintelor dintr-un loc in altul si chiar de pe un continent pe altul, decat a fost facut in 300 de ani anteriori.

Masini de strans recolta 

Comparati metodele de strangere a recoltei din zilele noastre cu vechile metode manuale in zilele bunicilor nostri. Astazi o singura masina secera si strange, treiera si pune in saci cereale pentru a fi transportate la piata.

Vase de razboi moderne si mijloace de razboi mecanizate 

In razboiul modern se folosesc vase de razboi blindate, submarine si avioane de lupta si bombardament nevisate macar la mijlocul secolului trecut. Tancurile si autocamioanele, tunurile motorizate si alte echipamente inlocuiesc animalele si berbecii de lupta din timpurile vechi.

Caile ferate 

Prima locomotiva americana a fost fabricata in turnatoria West Point, New York si a intrat in functiune in1830. Inprezent imbunatatirile aduse au facut posibila deplasarea trenurilor cu viteze mai mari de 100 mile/ora.

Vapoare cu aburi

Dupa mai putin de 100 de ani de la introducerea vapoarelor cu aburi, cele mai mari nave de pasageri pot traversa Atlanticul in 4 zile si sa asigure tot confortul din cele mai luxoase hoteluri.

Televiziunea

Apoi a aparut ca o minune in 1896 – radioul. In 1921 aceasta descoperire s-a dezvoltat prin introducerea emisiunilor radiodifuzate. Acum televiziunea – transmisia fara fir a imaginilor si a sunetelor, transmiterea pe calea undelor a imaginilor in miscare este o realitate obisnuita in casa.

Automobilul

Cu numai cativa ani inainte automobilul era necunoscut. Acum intreaga populatie a SUA poate conduce la un moment dat, iar automobilele de cursa pot realiza viteze de mai mult de 300 de mile/ora. Autobuze uriase strabat continentele iar in marile orase autobuze cu doua etaje au inlocuit in cea mai mare parte vehiculele electrice.

Masina de scris

Primul model de masina de scris a fost scos pe piata in 1874. Acum masini rapide si silentioase pentru birou si portabile sunt adaptate fiecarui tip de scriere si de diagrama, devenind o componenta indispensabila pentru problemele de afaceri si pentru echipamentul de birou, pretutindeni.

Mijloace moderne de tiparit

Ce contrast intre presa manuala de tiparit a lui Benjamin Franklin si masina rotativa de mare viteza pentru tiparit capabila sa tipareasca literele de doua ori mai repede decat frecventa focurilor de mitraliera.

Aparatul de fotografiat

Prima fotografie a unui chip omenesc a fost facuta de profesorul John William Draper din New York in 1840 prin imbunatatirea metodei lui Draguerre, pionierul francez in domeniul fotografiei. Din 1924 prin intermediul unor lentile imbunatatite s-au putut efectua fotografii de la mari distante, pe mari suprafete si de la mari inaltimi din avion. S-au facut fotografii ale unor obiecte imposibil de vazut cu ochiul prin intermediul razelor X si a razelor infrarosii. Fotografia color a cunoscut un mare progres. Incepand din 1895 cinematograful a exercitat o puternica influenta in vietile a milioane de oameni. Cinematograful a fost perfectionat si a devenit destul de ieftin pentru accesul maselor.

Navigatia aeriana

Cucerirea atmosferei de catre om s-a realizat prin avion in 1903. Acesta a fost unul dintre cele mai remarcabile succese ale secolului. S-au infiintat curse regulate pentru pasageri si pentru serviciile postale intre America de Nord si America de Sud si transoceanice ca Europa si Orientul.

Telefonul

Primul patent pentru telefon a fost acordat lui Alexander Graham Bele in 1876. De atunci retelele complicate ale liniilor telefonice s-au raspandit in toate continentele apropiind pe toti oamenii.

Masini de cules litere

Acestea au realizat o revolutie in arta tiparirii. Prima masina mecanica de ales litere a fost patentata in Anglia in 1822 de Dr. William Church. De atunci au fost introduse multe tipuri insa cele mai utilizate sunt cele Linotip inventate de Mergenthaler in 1878 si Monotip inventate de Lanston in 1885.

Teleimprimatorul

Prin combaterea telegrafului cu masina de ales litere este acum posibil ca un operator aflat la o statie centrala sa actioneze prin telegraf o masina de ales litere aflata la orice distanta sau in mai multe locuri cu care este in legatura. Aceasta permite punerea stirilor sub tipar cu rapiditate crescuta de 50 pana la 100%.

Poduri suspendate   

Primul pod suspendat de renume din SUA a fost construit in 1855 peste Fluviul Niagara. Podul Golden Gate peste intrarea in golful San Francisco, termina in 1937 cu un cost de 35 milioane de dolari, are cea mai larga deschidere din lume – 4200 de picioare. Realizari asemanatoare in constructia de poduri au fost atinse in toate tarile dezvoltate ale lumii.

In continuare prezentam o lista partiala a progreselor in cunostinta din timpul sfarsitului care a nceput in anul 1718. Iluminatul cu gaz 1798ș penita 1803ș chibriturile 1820; galvanoplastia 1837; masina de cusut 1841; anestezia cu eter si cu cloroform 1846, 1848; cablu transoceanic 1858; tunul Gatling 1861; vasul de razboi Monitor 1862; frane automate cu aer la trenuri 1872; seismograful 1880; turbine cu aburi 1883; razele X 1895; radiumul 1898; telefon transcontinental 1915.

Ce pleiada de minuni create intr-un singur secol! Cat de uimitoare sunt realizarile stiintifice ale zilelor noastre asupra carora isi concentreaza lumina toate aceste descoperiri! Privind din acest punct de vedere noi am ajuns cu adevarat secolul cresterii cunostintelor.

Spre onoarea crestinismului este de remarcat in ce tari si prin cine au fost facute aceste descoperiri care au imbunatatit atat de mult inlesnirile si confortul vietii. Acestea s-au facut in tarile crestine, prin barbati crestini. Acest progress nu s-a realizat in veacurile intunecate care ne-au oferit numai o denaturare a crestinismului sau printer pagani, care in ignoranta lor nu cunosc pe Dumnezeu; nici prin acei (din tarile crestine) care-L tagaduiesc. Intr-adevar acesta este spiritul egalitatii si libertatii individuale intiparit in Evanghelia lui Hristos predicata in toata curatia ei care elibereaza facultatile si madularele oamenilor, chemandu-i sa isi  foloseasca in cel mai inalt grad toate capacitatile lor si facand posibil un astfel de veac de gandire si actiune libera in care sa poata fi realizate toate aceste minuni.

Cresterea cunoasterii Bibliei     

Dar daca luam in discutie celalalt punct de vedere si ne referim la cresterea cunostintei cu privire la cunoasterea Bibliei noi putem privi la lumina minunata care a stralucit asupra Scripturilor in ultimii 150 de ani. Implinirea profetiei a fost descoperita in lumina istoriei.

Folosirea unui mai bun principiu de interpretare a dus la concluzia incontestabila ca sfarsitul tuturor lucrurilor este aproape. Cu adevarat sigiliul a fost luat de pe carte si cunostinta cu privire la ce a descoperit Dumnezeu in Cuvantul Sau a crescut in chip minunat. Noi consideram ca si in aceasta privinta profetia s-a implinit , dar numai intr-un veac cu inlesniri nemaiintalnite ca cel in care traim a putut fi implinita. Faptul ca suntem in timpul sfarsitului este aratat in Apocalipsa 10,1-2 unde ingerul puternic este vazut coborand din cer cu o carte mica deschisa in mana sa. Atunci cartea acestei profetii nu va mai fi mult timp sigilata. Ea urma sa fie deschisa si inteleasa.

Toate aceste semne au culminat in perioada 1840-1844, cu asa numita Marea Miscare Adventa, o redesteptare interconfesionala din America de Nord care avea drept obiectiv, nici mai mult, nici mai putin, chiar intampinarea lui Isus Hristos care ar fi trebuit sa revina pe acest pamant pe data de 22 Octombrie 1844. La data aceea se incheia ultima perioada profetica, consemnata in profetia biblica. Ultimul reper temporal. Dupa aceea ar fi trebuit sa se intample marele eveniment. Ce s-a intamplat in 1844? Sau mai corect, de ce nu s-a intamplat?

Atunci cand vorbim de vremea sfarsitului trebuie sa luam in calcul o particularitate speciala a perioadelor eschatologice. De-a lungul istoriei biblice au existat momente cheie ale unui sfarsit local sau general care servesc drept tipologii pentru ultima vreme a sfarsitului. Chiar Hristos a oferit aceste exemple pentru o mai buna orientare pe terenul profetic al viitorului. In predica Sa de pe Muntele Maslinilor, El face apel la trei exemple: Noe, Lot si ucenicii. Mai concret, asa cum a fost pe vremea potopului, cu ocazia distrugerii Sodomei si Gomorei si cand Ierusalimul a fost ras de pe fata pamantului, tot asa va fi si la sfarsitul timpului. Adica a existat o perioada de timp (7 zile in timpul lui Noe, 1 zi in timpul lui Lot si 4 ani in timpul ucenicilor) inaintea sfarsitului propriu-zis. Acesta perioada se numeste vremea sfarsitului care anticipa momentul sfarsitului. Astfel ca dupa anul 1800 vorbim despre vremea sfarsitului. Insa au trecut de atunci peste 200 de ani iar momentul sfarsitului n-a venit.

Nu cumva acesta perioada este prea lunga pentru a fi identificata ca vreme a sfarsitului? Sau sunt cumva gresite calculele? Ori poate semnele sunt fortat interpretate? Ar putea exista o explicatie care sa nu anuleze toata aceasta structura, ba chiar sa confirme semnele si calculele, in ciuda acestei sincope a vremii?

La 1 Ianuarie 1900, viitorul suna bine. Economia era in plina ascensiune, legile mai drepte, conducatorii mai omenosi, muzica mai buna iar comertul infloritor. Cel putin asa se exprima un tanar senator de Ohio din vremea aceea. Adevarul era ca lumea era destul de optimista pe la 1900. Si asta in mare parte datorita asa numitei pax britanica, instaurata de Anglia imperiala in perioada 1815-1914. Avand suprematia maritima mondiala, abolind sclavia si starpind pirateria, imperiul britanic a reusit sa stapaneasca lumea timp de 100 de ani.

Raspandind peste tot sistemul postal universal, democratia parlamentara, tehnologia si unitatile de masura, Anglia a reusit sa tina in echilibru celelalte puteri regionale in asa fel incat pe la 1900 se putea circula liber peste tot, fara pasaport, China era deschisa misionarilor iar in Rusia era liniste. In ciuda acestui optimism, o doamna de 72 de ani, aflata in vizita in Australia, ii indemna pe credinciosii adventisti sa mearga urgent, peste tot, pentru a vesti Evanghelia. De ce? Nu doar oportunitatile acelui timp invita la aceasta misiune. Mai era ceva.  “Curând va fi moarte şi distrugere, criminalitatea va spori şi vor avea loc mişcări primejdioase şi pline de cruzime împotriva bogaţilor care s-au considerat mai presus de cei săraci…(Oamenii) vor perfecţiona cea mai puternică maşină capabilă să rănească şi să omoare…(şi astfel nimeni) să nu se mai simtă în siguranţă în nici un loc.” (7)

Si intr-adevar, dupa 14 ani, izbucnea primul razboi mondial. Apoi revolutia bolsevica, al doilea razboi mondial, cortina de fier, razboiul rece iar restul e istorie…Ocazia fusese ratata. “Dacă după marea dezamăgire din 1844, adventiştii ar fi rămas statornici în credinţa lor şi ar fi mers uniţi pe căile deschise de providenţa lui Dumnezeu, Hristos ar fi venit mai de mult.” Ellen White a scris aceste cuvinte undeva inainte de 1900. Vremea sfarsitului nu trebuia sa dureze 200 de ani. Si iata-ne acum, inca aici, in prelungirea vremii sfarsitului, asteptand.

Doar atunci cand Evanghelia va fi proclamata la orice fiinta, va veni sfarsitul (Matei 24,14). Pentru asta e nevoie de conditiile necesare inceputului de secol XX, de ultima pax. Iar in prezent pe tabla de sah a lumii se fac miscari interesante si ireversibile. Ultimul imperiu incepe sa stapaneasca lumea si s-o configureze intr-un anumit fel. Lumea nu va mai fi aceeasi dar va fi pregatita pentru ultimul semn al sfarsitului.

http://www.jurnalul.ro/tehnica/topul-tehnologiilor-militare-care-au-schimbat-cursul-istoriei-587933.htm

Sursa: Daniel si Apocalipsa, capitolul Punctul Culminant al Istoriei Viitoare scrisa de Uriah Smith

Mandria

Prov.16:18 – Mandria merge inaintea pieirii, si trufia merge inaintea caderii.  

Deut.8:14 – Ia seama sa nu ti se umfle inima de mandrie si sa nu uiti pe Domnul Dumnezeul tau care te-a scos din tara Egiptului, din casa robiei;

Ps.19:13 – Pazeste, de asemenea, pe robul Tau de mandrie, ca sa nu stapaneasca ea peste mine! Atunci voi fi fara prihana, nevinovat de pacate mari.

Proverbe 16:5 – Orice inimă trufaşă este o scârbă înaintea Domnului: hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită.

Isa.13:11 – Voi pedepsi – zice Domnul – lumea pentru rautatea ei, si pe cei rai, pentru nelegiuirile lor; voi face sa inceteze mandria celor trufasi si voi dobori semetia celor asupritori.

1Sam.2:3 – Nu mai vorbiti cu atata ingamfare, sa nu va mai iasa din gura cuvinte de mandrie; caci Domnul este un Dumnezeu care stie totul, si toate faptele sunt cantarite de El.

Prov.8:13  – Frica de Domnul este urarea raului; trufia si mandria, purtarea rea si gura mincinoasa, iata ce urasc eu.

Este o boală a spiritului. În limitele normalului se află în fiecare fiinţă umană. Fiecare în mod instinctiv vrea să pară mai frumos, mai bun, mai deştept, mai înalt, mai sfânt, mai talentat, mai pregătit, mai bogat, mai sănătos, mai tânăr sau mai vârstnic, mai înţelept sau mai spiritual. De unde putem vedea aceste tendinţe fireşti?

Există nişte indicatori siguri: să privim trusele de înfrumuseţare, machiajele, promenadele în faţa oglinzilor, tocurile înalte, frazele şi expresiile memorizate, clişeele verbale şi lozincile, smerenia afişată, goana după putere şi influenţă, mimetismul spiritual şi toate măştile împrumutate pe perioade mai mult sau ai puţin determinate şi vom vedea adevărata faţă a lucrurilor.

Un gânditor german (Schopenhauer) constată că „Setea de glorie este cea din urmă patimă care-l părăseşte pe om”. Pentru a-şi ridica un piedestal, omul firesc acţionează fără scrupule. Odată atins de boala aceasta, devine inconştient, pierde noţiunea şi ierarhia valorilor, orb, insensibil, se avântă setos spre mărirea care-i surâde în faţă, ajunge în situaţii ridicole, nu le observă, sacrifică dreptatea, ordinea, recurge la mijloace necinstite, foloseşte orice abilitate pentru a ajunge în vârf, constată că beţia aceasta aduce după ea chinuri sufleteşti pentru că orice plăcere are un revers de durere direct proporţional şi inevitabil. În scurt timp, odată cu începerea declinului, apare şi remuşcare urmată la unii de trezire şi de pocăinţă, iar la alţii, de compromisuri şi mai mari, o adevărată afundare în mocirla păcatului.

Idolul acesta este cel mai urât de Dumnezeu deoarece este la originea tuturor relelor şi primul păcat apărut în Univers. Ce spune Biblia? „Păzeşte de asemenea pe robul Tău de mândrie să nu stăpânească ea peste mine. Atunci voi fi fără vină, nevinovat de păcate mari.” (Psalmul 19:13)

Proverbe 16:5 „Orice inimă trufaşă este o scârbă înaintea Domnului: hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită”.

O cugetare a lui Ludovic al II-lea: „Când mândria şi îngâmfarea merg înainte, ruşinea şi paguba le urmează de aproape”.

Această idolatrie este urâtă şi oamenilor mari care au pătruns înţelepciunea vieţii, dar unui Dumnezeu care a creat cerul şi pământul, dar care s-a umilit până la moarte pe cruce?

Socrate demască falsa umilinţă a unor contemporani de-ai lui spunându-le: „îţi văd mândria prin găurile veşmintelor tale”. Există şi aşa ceva: o mândrie a umilinţei, sau o mândrie a sărăciei şi a mizeriei.

Cuvântul Inspirat precizează că orice fiinţă sau obiect, sau obicei care ocupă în viaţa noastră o poziţie centrală, umbrind prin aceasta întâietatea care se cuvine Creatorului nostru, este un idol ce ne poate despărţi de Dumnezeu. Aceşti idoli pot fi: fiinţe dragi din căminul nostru, plăceri, ocupaţii, programe, obiecte, cum ar fi: cărţi, muzică lumească, televizor, computer, autoturismul, moda, apoi artiştii de muzică uşoară sau de film, fotbal, şi tot felul de alte distracţii care ne absorb energia, timpul, banii şi afectivitatea noastră.

Împotriva acestora nu există decât un antidot. Din templul idolesc nu există decât o singură ieşire: închinarea la Adevăratul Stăpân, şi Domn. El merită toată adorarea şi slujirea noastră pentru că este Creatorul, Răscumpărătorul şi Eliberatorul nostru.

Hainele si Ornamentele in Noul Testament – Atitudinea lui Petru

1Pet.3:1,2 – Tot astfel, nevestelor, fiti supuse si voi barbatilor vostri; pentru ca, daca unii nu asculta Cuvantul, sa fie castigati fara cuvant, prin purtarea nevestelor lor, cand va vor vedea felul vostru de trai: curat si in temere.

1Pet.3:3,4 – Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara, care sta in impletitura parului, in purtarea de scule de aur sau in imbracarea hainelor,ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu.

Rom. 12:2 – Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita.

1Tim.2:9-10 – Vreau, de asemenea, ca femeile sa se roage imbracate in chip cuviincios, cu rusine si sfiala; nu cu impletituri de par, nici cu aur, nici cu margaritare, nici cu haine scumpe ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun ca sunt evlavioase.

Petru si podoabele sotiei crestine Sfaturile lui Pavel despre imbracamintea crestina sunt date si de Petru dar intr-un context diferit. In timp ce contextul lui Pavel este comportamentul femeii in Biserica, contextul lui Petru este comportamentul femeii acasa. Dar cei doi apostoli se aseamana foarte mult in principii ca: modestie si decenta in infatisarea exterioara, atat acasa cat si la Biserica.

Petru ofera sotiilor un sfat dublu pentru a le ajuta sa mentina o relatie fericita cu sotii lor si a-i castiga pe acestia la Hristos daca sunt necredinciosi. Primul sfat este de a avea o atitudine supusa fata de sotii lor prin mentinerea unei atmosfere curate si respectuoase (vezi 1 Petru 3,1-2) Ca si Pavel (1 Cor. 7,13-16), Petru nu sfatuieste pe sotia, care a dovedit destul curaj ca a devenit crestina, sa-si paraseasca sotul, ci sa-l castige printr-o atitudine de respect. Ea trebuie sa manifeste respect nu prin vorbe, certuri, sau argumentari pentru drepturi egale, ci prin marturia tacuta a unei vieti de bunatate. Pe aceasta cale ea poate darama barierele prejudecatii si ale ostilitatii si poate castiga pe sotul ei la Hristos.

Atitudinea de supunere  Notiunea de supunere a unei sotii fata de sotul ei este nepopulara astazi, in special printre feministii care o privesc ca un echivalent al inferioritatii. Dar supunerea se leaga de functie, nu de statutul moral sau fizic. Supunerea functionala nu inseamna inferioritate. Isus era egal cu Dumnezeu in natura (ontologic), dar functional El se supunea pe Sine, devenind un slujitor. Supunerea femeii fata de sotul ei nu vine din teama sau din inferioritate ci dintr-o iubire desavarsita. Ea se supune pentru ca Il iubeste pe Hristos, isi iubeste sotul, si accepta cu placere rolul ei, precum si rolul sotului ei, acela de cap al familiei (Col. 3,18; Efes. 5,22-23). Fragmentul biblic citat arata ca unii soti, in special cei ostili credintei crestine sunt dificil de multumit. In asemenea cazuri credinta sotiei si consacrarea fata de Hristos o va ajuta sa fie supusa barbatului ei. Daca sotul nu primeste Cuvantul (Evanghelia), marturia ei, fara cuvinte, va fi o predica pentru el. Ea traieste Cuvantul in fata sotului ei printr-o atitudine curata si respectuoasa. 

Podoabe nepotrivite  Al doilea indemn al lui Petru este pentru neveste ca sa-si castige sotii pentru Hristos nu prin podoabe luxoase ci prin podoaba launtrica a unui spirit bland si linistit. „Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara, care sta in impletitura parului, in purtarea de scule de aur sau in imbracarea hainelor,ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3,3-4)

In acest citat, Petru foloseste acelasi simbol ca si Pavel in 1 Tim. 2,9-10, punand in contrast impodobirea exterioara a corpului, specifica unei femei lumesti, cu impodobirea launtrica a inimii, caracteristica unei femei crestine. Podoabele exterioare constau din „impletituri de par, scule de aur, haine scumpe”. Lista corespunde aproape in totul cu cea a lui Pavel. Ambii apostoli recunosc ca impletiturile de par care atrag atentia ochiului, podoabele stralucitoare si hainele scumpe nu sunt potrivite pentru o femeie crestina.

Podoabele inimii Podoabele launtrice ale unei femei crestine sunt bunatatea inimii, un duh bland si linistit, o minte voioasa, o inima eliberata de mandrie, vanitate, si orice framantare de a atrage atentia prin ornamente exterioare. Aceasta este impodobirea care recomanda o femeie inaintea lui Dumnezeu, inaintea sotului si inaintea altora. Aceasta este impodobirea nu la nivelul buzelor, nu la suprafata pielii, ci in adancimea sufletului.

Petru nu vrea sa spuna ca o femeie crestina va trebui sa fie indiferenta la infatisarea exterioara si sa se concentreze doar asupra infrumusetarii interioare a sufletului. Nici o sotie sa nu spere la pastrarea unei permanente afectiuni din partea sotului ei, atata vreme cat nu este atenta la felul cum arata. Dar ceea ce un sot apreciaza cel mai mult la sotia lui sunt podoabele inimii: cuvintele ei delicate, un spirit rabdator, calmul in necazuri, dragostea curata. Astfel, o femeie care doreste sa castige permanenta afectiune a sotului sa caute sa aiba nu doar o infatisare exterioara ingrijita ci si o dispozitie amabila, linistita si binevoitoare. 

Petru isi incheie sfatuirea sa prin prezentarea exemplului femeilor din Vechiul Testament, care, ca si Sara, cultiva impodobirea launtrica a inimii si „era supusa barbatului ei”(1 Petru 3,5.6). Sara isi arata pretuirea pentru Avraam numindu-l „domnul meu”. E vrednic de notat ca Pavel si Petru vorbesc despre podoabele unei femei crestine in contextul atitudinii de supunere. Petru apeleaza la o atitudine de supunere imediat inainte si dupa mentionarea podoabelor femeii crestine (1 Tim. 2,11). Aceasta arata ca ambii apostoli recunosc faptul ca impodobirea exterioara este determinata de atitudinea launtrica a inimii. O atitudine umila, supusa, va fi reflectata intr-o imbracaminte modesta, potrivita si sobra, in timp ce o atitudine de nesupunere, mandra, va fi reflectata intr-o infatisare fara modestie, extravaganta si seducatoare.

Concluzie Noul Testament invata pe crestini sa se imbrace, prin intermediul unor alegorii sau chiar in mod direct. Indirect, am descoperit un contrast semnificativ intre infatisarea exterioara a celor doua femei simbolice din Apocalipsa, marea desfranata si Mireasa lui Hristos. Femeia necurata este imbracata extravagant si impodobita cu pietre scumpe, deoarece acestea sunt foarte potrivite si reprezentative pentru mandria si planurile ei seductive.

Prin contrast, femeia cea curata este imbracata simplu si modest, fara podoabe exterioare, pentru ca aceasta infatisare este reprezentativa pentru umilinta si puritatea inimii ei. Ca crestini, noi urmam exemplul miresei lui Hristos, care este de fapt Biserica de care apartinem, aratandu-ne puritatea si bunatatea inimii prin simplitate si modestie in infatisarea exterioara. In mod direct, am gasit la Petru si Pavel contrastul dintre podoabele femeii crestine si ornamentele unei femei lumesti (1 Tim. 2,9-10; 1 Petr. 3,3-4). Ambii apostoli recunosc faptul ca ornamentele stralucitoare nu sunt in armonie cu podoabele launtrice, un duh linistit si faptele bune.  

O analiza a termenilor folositi de Pavel a descoperit trei principii importante: (1) Crestinul trebuie sa se imbrace intr-un mod modest, potrivit, evitand extremele; (2) Crestinul trebuie sa se imbrace intr-un mod decent, demn, aratand respect fata de Dumnezeu, fata de sine si fata de semeni; (3) Crestinul trebuie sa se imbrace sobru, evitand orice dorinta de a se scoate in evidenta prin lucruri care atrag atentia, cosmetice sau bijuterii. Infatisarea exterioara este un martor tacut si fidel al identitatii noastre crestine. Ea spune inimii ca noi traim pentru a-L slavi pe Dumnezeu si nu pe noi insine.

Sursa citatelor de mai sus este cartea Imbracaminte si Podoabe scrisa de Samuelle Bacchiocchi, capitolul Hainele si Ornamentele in Noul Testament

Hainele si Ornamentele in Noul Testament – Atitudinea lui Pavel (III)

1Tim.2:9-10 – Vreau, de asemenea, ca femeile sa se roage imbracate in chip cuviincios, cu rusine si sfiala; nu cu impletituri de par, nici cu aur, nici cu margaritare, nici cu haine scumpe ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun ca sunt evlavioase.

Rom. 12:2 – Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita.

Apoc. 19:8 – Si i s-a dat sa se imbrace cu in subtire, stralucitor si curat. (Inul subtire sunt faptele neprihanite ale sfintilor.)

Podoabe nepotrivite Pentru a nu lasa nici o indoiala cu privire la ceea ce vrea sa spuna prin sfatul lui despre o imbracaminte ordonata, decenta si sobra, Pavel adauga o lista de podoabe nepotrivite pentru o femeie crestina. Lista incepe cu „impletituri de par” (engl. elaborate hair styles”) deoarece in lumea iudaica si romana a timpului, femeile isi impleteau parul cu multa migala, aranjandu-l in diverse feluri dupa schimbarile modei. Ele isi impodobeau parul cu scule de aur si felurite esarfe. Stim ca femeile romane purtau mari agrafe de par cu desene corintice incrustate. ,,Erau tot atatea feluri de impletituri de par cate albine erau in Hybla”, spune Barclay. Parul era valurit si colorat uneori negru alteori rosu inchis. Se purtau peruci, de obicei peruci blonde. Acele de par si pieptenii erau facuti din fildes, din alte materiale si chiar din aur batut cu pietre scumpe. Ceea ce Pavel condamna aici nu este grija de a pune parul in ordine ci „stilurile de pieptanaturi elaborate”, impletituri intesate cu pietre scumpe care atrag atentia la cel care le poarta. Un asemenea stil contravine principiilor crestine pe care Pavel le stabileste aici.

Celelalte doua podoabe nepotrivite mentionate de Pavel sunt”aur si margaritare”. Erau raspandite inelele stralucitoare, bratarile la gat, bratarile la glezne si cerceii cu perle. Apostolul se pronunta impotriva acestora deoarece ele reflecta vanitate si egoism, si nu modestia, decenta si sobrietatea proprie unui crestin. Pavel se refera in ultimul rand la „haine scumpe”. Purpuriul este culoarea favorita pentru haine. Un pound (jumatate de kilogram) din cea mai buna lana de Tir, costa 1000 dinari. Considerand ca un muncitor necalificat castiga un dinar pe zi, inseamna ca erau necesari cam 3 ani pentru a castiga un pound de lana purpurie. Acest pret ridicat nu descuraja pe femeile bogate sa cumpere haine scumpe si podoabe. Plinius povesteste despre o mireasa din Roma, Lollia Paulina, a carei rochie de mireasa a costat echivalentul a 1.600.000 dolari.

Nu este deloc surprinzator faptul ca moralistii condamnau hainele scumpe asa cum au facut-o Pavel si Petru. De exemplu, Quintillian, maestru al oratoriei romane, scria: „O haina frumoasa si cu gust acorda demnitate purtatorului, dar vesmintele luxoase si efeminate nu impodobesc trupul ci numai descopera murdariile mintii” .

Pavel vorbeste impotriva purtarii de haine scumpe deoarece acestea reflecta vanitate, egocentrism , si uneori dorinta de a atrage atentia celuilalt sex. Asemenea atitudini nu sunt in armonie cu standardul crestin al modestiei, decentei si sobrietatii in imbracaminte.  

Hainele scumpe se refera la acele haine pe care cu greu, sau niciodata nu ti le poti procura. Cheltuielile care depasesc posibilitatile cuiva nu sunt compatibile cu principiile crestine. Aceasta nu inseamna ca hainele scumpe sunt potrivite totusi pentru cel care si le poate permite, deoarece, asa cum John Wesley spune, „nici un crestin nu-si poate permite sa risipeasca ceva din ceea ce Dumnezeu i-a dat. Fiecare banut pe care il retine din cheltuielile pentru imbracaminte scumpa, poate fi folosit pentru a imbraca pe cei goi, pentru implinirea nevoilor celor sarmani. Astfel fiecare banut pe care il cheltuiti pentru impodobirea trupului, este de fapt furat de la Dumnezeu si de la cei saraci”.

Podoabele potrivite Dupa lista podoabelor nepotrivite pentru un crestin, Pavel mentioneaza pe cele potrivite,  si anume „faptele bune asa cum se cuvine unor femei care spun ca sunt evlavioase” (1 Tim. 2,10). Ideea „faptelor bune”ca podoabe potrivite pentru un crestin ne aminteste de „faptele neprihanite ale sfintilor”, care imbraca mireasa lui Hristos (Apoc. 19,8). Tabloul acoperirii cu fapte bune este sugestiv, deoarece o viata de lepadare de sine si fapte de mila facute altora poate imbogati mult infatisarea exterioara. Crestini ca Maica Tereza care si-au devotat viata lor intreaga pentru a sluji celor sarmani, au o infatisare atractiva care nu poate fi produsa de margaritare sau de pietre scumpe. „Pe scurt impodobirea unei femei consta nu in ceea ce pune pe ea, ci in serviciul de iubire facut altora” , spunea Donald Guthrie.

Frumusetea exterioara a faptelor bune este potrivita pentru o femeie care spune ca este evlavioasa, deoarece valorile urmarite de ea sunt mai inalte decat cele lumesti. Femeile crestine si-au fixat inima nu pentru a se decora pe sine cu podoabe scumpe ci pentru a-si infrumuseta sufletul cu iubirea lui Dumnezeu. Ele marturisesc ca iubesc pe Mantuitorul lor. Ele Il urmeaza pe Acela „care mergea din loc in loc facand bine” si se impodobesc pe sine cu fapte bune. Doar faptele bune aduc satisfactia de a fi iubite si respectate. Chiar o gramada de haine scumpe si de bijuterii sofisticate n-ar fi de ajuns ca sa acopere slutenia unei persoane egoiste. Pavel vede o stransa legatura intre marturia interioara si practica exterioara. A marturisi credinta lui Hristos si a purta haine scumpe si lipsite de modestie este o forma de ipocrizie. Femeilor crestine credincioase li se potrivesc mai bine faptele bune caci acestea corespund legamantului facut cu Hristos.

Sursa citatelor de mai sus este cartea Imbracaminte si Podoabe scrisa de Samuelle Bacchiocchi, capitolul Hainele si Ornamentele in Noul Testament

Hainele si Ornamentele in Noul Testament – Atitudinea lui Pavel (II)

1Tim.2:9-10 – Vreau, de asemenea, ca femeile sa se roage imbracate in chip cuviincios, cu rusine si sfiala; nu cu impletituri de par, nici cu aur, nici cu margaritare, nici cu haine scumpe ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun ca sunt evlavioase.

Rom. 12:2 – Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita.

Apoc. 19:8 – Si i s-a dat sa se imbrace cu in subtire, stralucitor si curat. (Inul subtire sunt faptele neprihanite ale sfintilor.)

Imbracamintea decenta Al doilea cuvant grecesc folosit de Pavel este aidos, (tradus de Cornilescu prin expresia „cu rusine” ), in engleza „cu decenta”, „sensibilitate”, „cu rusine”. Acest termen, aidos, apare doar aici in tot Noul Testament, dar cuvantul se gaseste frecvent in literatura iudaica elenistica. Cuvantul are intelesul de „reverenta” sau „respect”. Termenul este folosit pentru a arata respect fata de Dumnezeu, fata de rege, fata de varstnici, vecini si judecatori.

Cum poate o femeie crestina sa arate respect fata de Dumnezeu, fata de oameni si fata se sine insasi prin imbracamintea sa? Imbracandu-se cu decenta, cu sensibilitate, fara a cauza rusine sau stanjeneala lui Dumnezeu, oamenilor. Fiecare traducere a acestui cuvant adauga un plus de intelegere la ceea ce ar trebui sa fie o haina respectuoasa. Sfatul lui Pavel referitor la imbracaminte „cu rusine” este in mod special relevant pentru crestinii de azi, cand hainele moderne resping orice respect si reverenta ca baza pentru relatii umane constructive. Scopul modei este de a-si vinde produsele prin exploatarea puternica a sexului, prin expunerea unor haine care hranesc mandria si apetitul sexual.    

Femeia crestina este chemata sa se imbrace modest nu pentru a fi mai putin atractiva, ci pentru a pastra si proteja ceva ce este fragil si care poate fi usor pierdut: intimitatea destinata sotului ei, o experienta care imbogateste pe amandoi. Ratiunea pentru care ne imbracam modest si „cu rusine” este aceeasi pentru care ne incuiem usa. Incuiem casa pentru a apara ceea ce este inauntru fata de oamenii de afara. Tot la fel, crestinii vor actiona si se vor imbraca modest si decent pentru a pastra si proteja intimitatea relatiilor de casnicie fata de intrusii de afara. Hainele solicita raspunsuri: cele mai adanci simtaminte de iubire, exprimari pasionale ale sexualitatii, descoperirea interiorului nostru. Asemenea raspunsuri apartin relatiilor de casnicie. Scopul unei haine modeste si decente nu este de a ne ascunde pe noi insine de privirile celorlalti, ci de a pastra intimitatea pentru partenerul de viata. Modestia si decenta trebuie sa fie respectate chiar intre sot si sotie. Expunerea indecenta chiar in relatiile celor doi poate distruge respectul reciproc si capacitatea de a se bucura de legatura intima a mintii, sufletului si trupului.

Expunerea indecenta  Mary Quant mama unui faimos realizator de moda britanic, spunea ca scopul ei era „de a imbraca pe femei astfel ca barbatii sa fie provocati a le strange in brate”. Ea face haine care sa socheze deoarece „daca hainele nu te scot in evidenta, atunci iti cheltui banii degeaba”. Ea a scos zicala: „Bunul simt e moarte, vulgaritatea e viata”. Cand a fost intrebata „care este scopul modei?” Mary Quant a raspuns prompt: „Sexul”.

Intr-un interviu publicat in Newsweek, Mary Quant a explicat in cuvinte prea clare ca sa nu fie citate: „Sunt eu singura femeie care a dorit vreodata sa mearga in pat cu un barbat intr-o dupa-amiaza? Orice femeie cuminte asteapta pana se face intuneric. Bine, dar exista o multime de fete care nu doresc sa astepte. Fustele scurte sunt un simbol potrivit pentru ele”. Seductia este de asemenea scopul cosmeticelor: „Toate aceste decoratii sunt facute pentru a seduce pe barbati, altfel de ce s-ar mai vorbi despre aceasta?” Aceasta declaratie nestingherita facuta de un realizator de moda, anume ca scopul modei este de a seduce facand apel la senzualitate, face imperativ pentru crestini de a da atentie sfatului lui Pavel de a se imbraca cu decenta, cu rusine, fara a cauza simtaminte de rusine lui Dumnezeu, oamenilor si noua insine. O femeie crestina trebuie sa-si aminteasca faptul ca farmecul ei consta nu numai in ce descopera, ci de asemenea in ceea ce ascunde. O femeie care se imbraca pentru a arata trupul ei, incurajeaza pe barbati s-o trateze ca pe un obiect pentru sex. Prin haine modeste si decente, o femeie evita de a fi tratata ca un obiect si poate spori calitatile spirituale pe care lumea noastra pacatoasa are nevoie atat de mult sa le vada.

Poate ca putem intelege mai bine modul de a opera al lui Satana astazi, daca ne amintim unele manevre clasice din trecut. In 1 Corinteni 10, citim ca experientele veciului Israel au fost scrise pentru invatatura noastra si ca sa ne fie un exemplu. Se face referire la iesirea lor din Egipt, la calatoria lor prin pustie si la intrarea in tara fagaduita. Exista o paralela directa intre poporul lui Dumnezeu de atunci si poporul lui Dumnezeu de astazi. Nu putem ignora faptul ca atacul final, pe viata si pe moarte, al lui Satana impotriva lui Israel, ca sa-i impiedice sa intre in tara fagaduintei, include participarea ilicita la manifestarile lui Baal-Peor. Femeile pagane imorale ale Moabului au invadat tabara lui Israel cu veselie si destrabalare, facand ca mii de barbati din Israel sa cada in pacat. Dumnezeu descrie astfel aceasta scena: ,,Caci ei vi s-au aratat vrajmasi, amagindu-va prin viclesugurile lor.” (Num. 25,18)

Nu este oare aici o izbitoare paralela cu modul in care Satana cauta sa retina pe Israelul spiritual sa intre in Canaanul ceresc? Prin ademenirea la desfraul sexual starnit de catre nuditatea nerusinata, un ultim efort a fost deja lansat pentru a submina integritatea morala a bisericii ramasitei. In plaga judecatii, care a pustiit tabara israelitilor, au murit 24.000 de barbati – 24.000 de barbati care au fost biruiti de frumusetea exotica a femeilor seducatoare si au pierdut astfel privilegiul de a intra in tara fagaduita. 

Cate mii din poporul lui Dumnezeu de astazi nu au fost vrajiti si nimiciti, repetand acest dezmat voluptos? Apostolul Pavel, dupa ce a analizat tragica scena de la Baal-Peor, face acest apel: ,,Aceste lucruri li s-au intamplat ca sa ne slujeasca drept pilde, si au fost scrise pentru invatatura noastra, peste care au venit sfarsiturile veacului. Astfel dar, cine crede ca sta in picioare, sa ia seama sa nu cada.” (1 Cor. 10,11.12)

Nici un barbat si nici o femeie nu se poate mandri ca este o forta impotriva acestui farmece patrunde pretutindeni in acest veac lumesc. Asa dupa cum simturile au fost captivate prin invadarea taberei lui Israel de catre frumusetile Moabului, tot astfel caminele Israelului modern sunt invadate de frumusetile ademenitoare ale nudurilor si frivolitatii transmise de televiziunea in culori. Multi dintre cei care gandesc ca rezista sunt in mod nefericit compromisi deja si nici macar nu-si dau seama de lucrul acesta sau nu vor sa-l recunoasca.

Parada celor dezbracate, a celui mai recent stil si a modei la zi a facut brese in apararea spirituala a multora din biserica. Numai timpul si vesnicia vor descoperi cat de multe minti au capitulat in fata apelurilor senzuale ale imbracamintei lipsite de modestie. Ne intrebam daca Baal-Peor ar fi putut fi mai indraznet in asaltul lui deliberat asupra moralitatii poporului Israel. Mary Quant, creatoarea minifustelor declara: ,,Aceasta moda”, a declarat ea,  ,,a fost creata cu scopul de a face ca sexul ilicit sa fie mai accesibil dupa-amiaza.” Fiind intrebata intr-un interviu ce fel de persoana doreste sa fie femeia de astazi, ea a raspuns: ,,O creatura sexuala. Ea trebuie sa-si expuna sexualitatea in loc sa si-o ascunda in mod sfios. Astazi ea se imbraca pentru a spune: Sunt sexy; Imi plac barbatii. Ma bucur de viata; Hainele in miniatura sunt simbolul acelor fete care vor sa-i seduca pe barbati.”

Traim un timp al curajului: curajul de a lupta cu vulgaritatea modei; curajul de a infrunta prostul gust al timpului nostru; curajul de a deosebi intre capriciile unei mode schimbatoare si stilul care ramane; curajul de a recunoaste ca „supunerea fata de moda …face mai mult decat poate face orice alta putere ca sa separe pe oameni de Dumnezeu; curajul de a respinge ordinele seducatoare ale modei si de a accepta sfatul lui Dumnezeu pentru o imbracaminte respectuoasa. Pentru crestini este timpul de a avea curajul sa primeasca cel de al doilea principiu al lui Pavel: „Infatisarea exterioara trebuie sa fie decenta, demna, aratand respect fata de Dumnezeu, fata de noi insine si fata de altii.”

Imbracamintea sobra Al treilea cuvant pr care Pavel il foloseste pentru a caracteriza imbracamintea potrivita pentru o femeie crestina este sophrosune, redata in engleza prin „soberly”, sobru, cumpatat. (Cornilescu foloseste cuvantul „cu sfiala”). Diferitele versiuni arata dificultatea in care s-au gasit traducatorii fata in fata cu acest cuvant grecesc care nu are echivalent exact in engleza. Cuvantul sophrosune este compus din doua cuvinte „sos”(sunet) si „phrenes” (minte). E vorba despre vigilenta mintii, de auto-control. In contextul respectiv, cuvantul este folosit pentru a arata ca o femeie crestina trebuie sa manifeste control de sine, ca sa nu poarte acele haine sau bijuterii care sa atraga atentia la sine. Asa cum Albert Barnes explica, „acest cuvant vrea sa insemne sanatate mintala, echilibru; sobrietate, moderarea dorintelor si a pasiunilor. Este opusul frivolitatii si a tot ce ar putea trezi pasiuni nesfinte.”

Nu este surprinzator faptul ca in greaca, sophrosune, adica sobrietatea, stapanirea de sine era privita ca una din cele mai importante virtuti. Este atitudinea mentala care determina pe toate celelalte virtuti. Astfel ca moralistii greci asociau frecvent pe sophrosune cu aidos (decent, respectuos). Motivul este evident. Orice este decent si respectuos deriva din stapanirea de sine. Aceasta informatie ne ajuta sa intelegem de ce Pavel sfatuieste pe femei sa se imbrace nu doar cu modestie (kosmios) si decenta (aidos), dar de asemenea si cu sobrietate , cumpatare (sophrosune). Ca si moralistii greci apostolul recunoaste ca o infatisare exterioara ordonata si decenta este rezultatul auto-controlului mental, care este infranarea rationala a acelei dorinte pacatoase de a ne expune mandria prin haine ostentative.

Felul cum ne traim viata crestina este foarte mult determinat de modul de gandire. Noi suntem ceea ce gandim in inima noastra. Pavel recunoaste rolul determinant al mintii pentru stilul de viata crestin. In epistola lui catre Romani, el indeamna pe crestini sa reziste tendintei de a se conforma lumii, si sa fie transformati dupa chipul lui Dumnezeu „prin innoirea mintii” lor (Rom. 12,2). Innoirea mintii este esentiala pentru a rezista modului de viata si modei seducatoare a timpului nostru. Pavel descrie o femeie crestina convertita ca fiind aceea care-si exercita controlul de sine (sophrosune) in imbracaminte. Dorinta ei nu este de a se etala pe sine ci de a reflecta golirea de sine a lui Hristos. Hainele ei nu spun: „Priviti la mine ci „Priviti cum Isus Hristos m-a schimbat dinauntru in spre afara”.

Aceasta conceptie a apostolului despre o femeie crestina care manifesta infranare de sine prin respingerea hainelor si podoabelor care atrag atentia si prin inlocuirea lor cu o imbracaminte ingrijita, potrivita, decenta si demna, este in mod deosebit relevanta pentru zilele noastre. Astazi moda domneste peste tot, si majoritatea femeilor si barbatilor jertfesc pe altarul ei. Multi crestini urmaresc indeaproape schimbarile capricioase ale modei incat sunt gata sa se lipseasca pe sine de alte lucruri de stricta necesitate cu scopul de a purta haine si podoabe la moda. Ei vor sa arate ca acele modele lucioase de pe copertile revistelor. Cine procedeaza asa dovedeste nesiguranta interioara. Ei nu sunt multumiti ca sa fie ceea ce sunt cu adevarat, ci vor sa arate ca un anumit personaj pe care il admira. Ceea ce par a uita este ca imaginea femeilor aparute in reviste nu este imaginea Imparatiei lui Dumnezeu. A ne calauzi viata dupa poruncile modei schimbatoare nu inseamna a cauta mai intai Imparatia lui Dumnezeu. Ca sa rezistam tiraniei acestei mode ispititoare, avem nevoie sa dam atentie celui de-al treilea principiu al lui Pavel: „O imbracaminte sobra, infranandu-ne de la orice dorinta de a purta haine sau bijuterii care atrag atentia asupra noastra.”

Sursa citatelor de mai sus este cartea Imbracaminte si Podoabe scrisa de Samuelle Bacchiocchi, capitolul Hainele si Ornamentele in Noul Testament si cartea Compromisul se furiseaza scrisa de Joe Crews, capitolul Este Nuditatea Modesta?

Hainele si Ornamentele in Noul Testament – Atitudinea lui Pavel (I)

1Tim.2:9-10 – Vreau, de asemenea, ca femeile sa se roage imbracate in chip cuviincios, cu rusine si sfiala; nu cu impletituri de par, nici cu aur, nici cu margaritare, nici cu haine scumpe ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun ca sunt evlavioase.

Pavel si podoabele femeii crestine Contrastul dintre infatisarea marii curve si mireasa lui Hristos apare de asemenea in sfaturile lui Pavel si Petru. Apostolii subliniaza contrastul dintre podoabele lumii si cele crestine. Sfaturile lor merita o atentie deosebita nu numai deoarece ele ne dau unele principii pentru imbracamintea crestina, ci si pentru ca ne furnizeaza o condamnare explicita a folosirii bijuteriilor si hainelor extravagante. Pavel introduce problema podoabelor femeii crestine in contextul sfaturilor lui privind inchinarea publica. Dupa ce sfatuieste pe barbati sa se roage public „ridicand maini curate fara manie sau indoieli”, adica in mod sincer si avand relatii bune cu altii, Pavel isi indreapta atentia asupra comportarii femeilor in inchinarea publica dupa cum citim in versetul de mai sus din 1 Timotei 2,9-10. Unii se intreaba care este relevanta acestor sfaturi pentru crestinii de azi, deoarece ei cred ca ele sunt doar pentru o situatie locala care era in Efes. Este suficient sa citim epistola 1 Timotei, pentru a vedea ca sfaturile lui Pavel sunt adresate nu doar bisericii locale din Efes ci Bisericii crestine in general. Cu toate ca epistola a fost scrisa pentru a contracara influenta unor falsi invatatori (1,3-6; 6,3-5), scopul lui Pavel nu este doar de a combate aceste invataturi false, ci si de a explica adunarii, liderilor ei si lui Timotei insusi, cum trebuie sa traiasca crestinii o viata frumoasa fata in fata cu invataturile eretice si cu depravarea paganilor.

Podoabe potrivite Contrastul aici este intre podoabele femeii crestine care isi traieste religia si cele ale femeii din lume, al carei scop este de a atrage atentia la sine. Fraza, „Vreau, de asemenea, ca femeile sa se roage imbracate in chip cuviincios” (in engleza: „sa se impodobeasca in chip cuviincios”) sugereaza ca Pavel nu este impotriva impodobirii in sine, dar aceasta trebuie sa se faca intr-un mod corect. Dorinta de a aparea bine in fata oamenilor nu este rea cand e corect motivata. Dumnezeu nu condamna adevaratele podoabe. El a umplut lumea cu lucruri care sunt nu doar utile, ci si frumoase. Nuantele de culori ale florilor, penajul pasarilor, blana animalelor, frumusetea corpului omenesc cu obrajii incantator, buze delicate, ochi scanteietori, toate aceste lucruri sunt prin natura lor, podoabe, deoarece sunt supra-adaugate la ceea ce este doar folositor. Dumnezeu putea sa faca toate fructele si legumele verzi, dar a ales o varietate de culori, astfel ca ele ne furnizeaza nu doar hrana, ci si frumusete.

Adevarata impodobire este aceea care permite unei persoane sa exprime adevarata infatisare. Trebuie sa fie o legatura intre viata interioara si infatisarea exterioara. A pretinde ca umbli smerit cu Dumnezeu in timp ce te impodobesti extravagant si ostentativ, este ipocrizie. Ceea ce purtam trebuie sa reflecte ca noi cautam mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui in viata noastra.

Pavel descrie o impodobire corespunzatoare prin folosirea a trei cuvinte: „cuviincios, cu rusine si sfiala”. O privire atenta a celor trei cuvinte in greaca originala ne poate ajuta sa intelegem mai bine principiile lui Pavel, care sunt relevante pentru crestinii de azi. Imbracamintea modesta Primul cuvant grecesc folosit pentru a caracteriza felul de imbracaminte a femeii crestine este kosmios, (tradus de Cornilescu prin „cuviincios” – N. Trad.),  redat in cele mai multe versiuni englezesti prin „modest”. Intelesul lui kosmios este „potrivit, care vine bine, ordonat, demn”. Kosmios deriva de la ordinea manifestata in cosmosul care este universul lui Dumnezeu. Podoabele ordonate, bine calculate ale universului sunt un model pentru infatisarea exterioara. Cu referire la haine, kosmios inseamna „ceea ce este ordonat, decent, potrivit”. Dictionarul teologic al Noului Testament spune despre kosmios ca „descrie pe cineva care se disciplineaza pe sine si care este privit ca moral si respectabil”. Disciplina de sine si atitudinea umila a femeii crestine, este reflectata in afara de imbracamintea ordonata, demna si potrivita.

„Pavel stia destul de bine ca haina unei femei este o oglinda a mintii ei. O imbracaminte ostentativa nu este in acord cu rugaciunea si devotiunea” scria Donald Guthrie. Intr-un mod asemanator, E. G. White scria: „Caracterul unei persoane este judecat prin stilul imbracamintii sale. Bunul gust, mintea cultivata vor fi manifestate prin alegerea unei imbracaminti simple si potrivite”.  In cartea sa, „Personalitate nelimitata”, Veronica Dengel vorbeste despre bunul gust in imbracaminte la fel ca si Pavel. „Bunul gust in imbracaminte porneste de la simplitate, continua cu „a veni bine”, si culmineaza cu potrivirea la ocazie. Culori stridente, material saracacios, combinatii nepotrivite, toate contribuie la prostul gust. Hainele trebuie sa vi se potriveasca. Prea largi, hainele pot cadea, iar prea stramte se pot rupe.. Simplitatea trebuie sa se impleteasca cu o linie frumoasa, potrivita, o croiala reusita. Tocmai absenta ornamentelor pune in evidenta frumusetea croitoriei.”

Sfatul lui Pavel ca hainele sa fie modeste, ordonate si potrivite este relevant si pentru crestinii de azi, si ne provoaca sa dam mare atentie infatisarii exterioare care trebuie sa fie ingrijita, demna, ca sa reflecte valorile morale interioare. El ne reaminteste ca ceea ce noi purtam reflecta nu doar gusturile noastre si valorile morale, dar si afecteaza comportamentul si atitudinea noastra. O haina potrivita tinde sa incurajeze o comportare potrivita.

Modestia conserva intimitatea Dumnezeu ne cheama sa ne imbracam modest nu doar pentru a preveni pacatul, dar si pentru a conserva intimitatea. Oamenii care vor sa pacatuiasca vor pacatui, oricat de modest vor fi imbracati. Puritanii si victorienii erau imbracati extrem de modest, dar aceasta nu i-a ferit de pacat. Dimpotriva, erau mai mult ajutati sa pacatuiasca, deoarece le trebuia un timp mai scurt pentru a se dezbraca… Scopul modestiei este nu doar de a preveni dorintele senzuale, dar si de a conserva ceea ce este foarte fragil si chiar fundamental pentru supravietuirea relatiilor de casatorie: capacitatea de a mentine o relatie profunda si stabila cu partenerul de viata. Chemarea lui Dumnezeu la o imbracaminte modesta este in realitate chemarea de a pastra si a proteja intimitatea noastra. Aceasta este o delicata si pretioasa capacitate pe care o putem pierde usor daca nu o aparam. Daca mariajul se vrea a dainui toata viata, asa cum intentioneaza Dumnezeu, atunci sotul si sotia trebuie sa conlucreze pentru a pastra, proteja si hrani intimitatea.  

Mandria modestiei? Sfatul lui Pavel de a ne imbraca modest, nu sugereaza ca ar fi vreun merit special in ignorarea infatisarii exterioare, prin purtarea unor haine ponosite, saracacioase, mai mult ca prin purtarea de bijuterii. Cineva poate viola codul de imbracaminte crestina prin indiferenta fata de infatisarea exterioara ca si prin a-i acorda o atentie excesiva. Unii se imbraca pentru a-si arata hainele frumoase, altii se imbraca extrem de simplu pentru ca ei vor sa convinga lumea despre umilinta lor. Ambele clase sufera de mandrie. Unii se mandresc cu hainele lor, ceilalti se mandresc cu umilinta lor. Ca sa ne ferim de extreme, avem nevoie sa tinem seama de primul principiu al lui Pavel: „Infatisarea exterioara trebuie sa fie ingrijita, ordonata, potrivita, astfel ca nimeni sa nu fie jignit prin ea”.

Sursa citatelor de mai sus este cartea Imbracaminte si Podoabe scrisa de Samuelle Bacchiocchi, capitolul Hainele si Ornamentele in Noul Testament

Hainele si Ornamentele in Noul Testament (Cele Doua Femei din Apocalipsa)

Apoc. 19:7-8 – Sa ne bucuram, sa ne inveselim si sa-I dam slava! Caci a venit nunta Mielului; sotia Lui s-a pregatit si i s-a dat sa se imbrace cu in subtire, stralucitor si curat (Inul subtire sunt faptele neprihanite ale sfintilor).

Apocalips. 17:4-5 …Si am vazut o femeie sezand pe o fiara de culoare stacojie, plina cu nume de hula, si avea sapte capete si zece coarne. Femeia aceasta era imbracata cu purpura si stacojiu; era impodobita cu aur, cu pietre scumpe si cu margaritare. Tinea in mana un potir de aur plin de spurcaciuni si de necuratiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o taina: „Babilonul cel mare, mama curvelor si spurcaciunilor pamantului.

1Tim.2:9-10 – Vreau, de asemenea, ca femeile sa se roage imbracate in chip cuviincios, cu rusine si sfiala; nu cu impletituri de par, nici cu aur, nici cu margaritare, nici cu haine scumpe ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun ca sunt evlavioase.

Barbatii care se plang ca astazi femeile petrec prea mult timp in fata oglinzii, pot sa se mangaie afland ca in timpurile Noului Testament era si mai rau. De ce? Pentru ca atat clasa superioara cat si cea de mijloc a femeilor nu prea aveau cu ce sa-si omoare timpul. Ele nu puteau detine functii publice, si de fapt nu aveau servicii in afara casei, nu se puteau implini profesional sau academic. Astfel ca petreceau mult timp infrumusetandu-se, deoarece isi puneau toate sperantele in infatisarea exterioara. Poetul roman Lucius Valerius raspundea moralistilor care acuzau femeile pentru hainele si ornamentele lor extravagante, astfel: „De ce sa purtam pica pe femei pentru podoabele si hainele lor? Femeile nu pot detine functii publice, sau religioase, si nici nu pot castiga victorii in lupta; ele nu au nici o ocupatie. Tot ce pot face este sa-si consacre timpul impodobirii si imbracarii”. Aceste lucruri descopera un adevar fundamental, si anume ca oamenii care se dedau excesiv infrumusetarii de sine, de obicei nu au alt lucru mai important cu care sa-si ocupe mintea.

Crestinismul s-a nascut in acea lume a luxului si a degradarii morale. Aparea o noua clasa de mijloc, imbogatita prin prazi de razboi. Aceasta voia sa-si afirme noua stare sociala prin haine scumpe si belsug de bijuterii. Putem spune aceasta si despre femei ca si despre barbati. Unii barbati aveau toate degetele lor asa de pline de inele incat nu puteau sa-si foloseasca mainile decat numai pentru a da ordine servitorilor. In acest context al contrastului dintre lux si saracie, crestinii erau chemati sa-si traiasca credinta. Astfel, nu este deloc surprinzator ca gasim in Noul Testament sfaturi de a cauta infrumusetarea inimii cu un duh smerit si linistit, mai degraba decat a ne impodobi la exterior corpul cu aur, perle si haine scumpe.    

Marea desfranata  In cartea Apocalipsei, Ioan ne ofera un contrast intre doua tipuri de infatisari exterioare prin simbolurile a doua femei, una curata si cealalta „o mare desfranata”. Femeia curata reprezinta Biserica, „mireasa” Mielului. Ea se pregateste pentru nunta si invita si pe altii sa se pregateasca pentru „nunta Mielului” (Apoc. 19,9). Prin contrast, marea desfranata reprezinta puterea politico-religioasa apostata de la sfarsitul timpului; ea ispiteste pe locuitorii pamantului sa comita adulter spiritual cu ea. Ca si Izabela, are o bucurie sadica in varsarea sangelui martirilor, ca si un betiv care isi bea vinul (Apoc. 17,6) Contrastul dintre cele doua femei este dramatic descris prin infatisarea lor (Apoc. 17,4-6).

Aceasta vie descriere a marei curve ne reaminteste de imaginea profetica a Israelului apostaziat acoperit cu ornamente ca o femeie adultera si „curvind” cu alti dumnezei (Ezech 23,30; 16,15; Isaia 23,17). Ea este imbracata in purpuriu si stacojiu, culorile regale ale luxului si maiestatii. Stacojiul (rosu aprins) este in Biblie culoarea pacatului (Isaia 1,18; Apoc. 17,3). Ea este bogat ornamentata cu aur, bijuterii si perle. In mana tine o cupa de aur cu care imbata pe iubitii ei. Cupa de aur serveste la a momi oamenii ca sa i se alature in caile ei rele. Se spune ca aceasta femeie are un nume scris pe frunte. Autori romani ca Seneca si Juvenal ne spun ca prostituatele purtau un fruntar, o diadema cu numele lor. Aceste diademe purtau emblema prostitutiei. Este desigur un detaliu semnificativ in imaginea stricaciunii marei curve. Portretul acesta continand podoabe de aur, bijuterii, perle care indeplinesc scopurile seducatoare ale femeii, reprezinta o implicita condamnare a folosirii acelor podoabe. Aceasta se leaga de ceea ce am descoperit si in Vechiul Testament. Legatura dintre aceste podoabe si un stil de viata imoral nu incurajeaza nicidecum purtarea podoabelor de catre crestinii de azi.       

Mireasa lui Hristos In contrast cu marea desfranata impodobita cu aur, bijuterii, perle si haine luxoase, mireasa lui Hristos este imbracata modest cu in subtire si curat, fara podoabe exterioare: „Sa ne bucuram, sa ne inveselim si sa-I dam slava! Caci a venit nunta Mielului; sotia Lui s-a pregatit si i s-a dat sa se imbrace cu in subtire, stralucitor si curat” (Apoc. 19:7-8). Ioan arata ce inseamna inul subtire al miresei, si anume faptele de supunere credincioasa ale sfintilor. Ideea „faptelor neprihanite” care sunt ca o haina, este foarte sugestiva. Vom vedea ca Pavel foloseste aceeasi imagine pentru a descrie podoabele potrivite ale femeii crestine (1 Tim. 2,10). Semnificatia tabloului nu se refera la faptul ca cei mantuiti se imbraca ei insisi in haine de nunta curate prin propriile lor fapte bune. Haina de nunta le este data („i s-a dat sa se imbrace”) nu este facuta de ei. Mai mult, sa notam ca haina de nunta se da ca un dar divin celor care au rabdat, care au pazit poruncile lui Dumnezeu si au staruit in credinta lui Isus (Apoc. 14,12).

Puritatea launtrica a sfintilor este descoperita in afara nu prin ornamente de aur, bijuterii sau perle, ci printr-o haina de in subtire si curat. Nu doar mireasa din Apocalipsa, ci si marea gloata a mantuitilor care stau inaintea tronului lui Dumnezeu sunt „imbracati cu haine albe” (Apoc. 7,9), fara ornamente exterioare. Hainele albe nu sunt facute din faptele lor bune, ci sunt rezultatul faptului ca au fost spalati „in sangele Mielului„.

Relevanta pentru astazi  Nu putem pierde aceasta lectie. Dumnezeu vede foarte potrivit ca sa reprezinte caracterul celor doua femei prin hainele lor, datorita faptului ca, asa cum am spus mai sus, hainele noastre descopera tocmai ceea ce suntem. Femeia necurata este imbracata extravagant si impodobita cu ornamente costisitoare, tocmai pentru ca o asemenea infatisare reprezinta mandria din interior si planurile seductive. Prin contrast femeia cea curata este imbracata simplu si modest, fara podoabe exterioare, deoarece aceasta infatisare reprezinta umilinta din interior si puritatea. Problema care se pune astazi este: Care dintre cele doua femei pot sluji ca model pentru haina crestina? Daca alegem sa urmam modelul miresei lui Hristos, care reprezinta Biserica Sa, careia ii apartinem, vom exterioriza, ca si ea, puritatea si bunatatea interioara prin simplitate si modestie.

Sursa citatelor de mai sus este cartea Imbracaminte si Podoabe scrisa de Samuelle Bacchiocchi, capitolul Hainele si Ornamentele in Noul Testament

Bijuterii, Cosmetice si Haine Extravagante in Vechiul Testament (VI)

2 Reg. 9:30 – Iehu a intrat in Izreel. Izabela, auzind lucrul acesta, si-a uns sprancenele, si-a impodobit capul si se uita pe fereastra.

Apoc. 2:20-21 – Dar iata ce am impotriva ta: tu lasi ca Izabela, femeia aceea care se zice prorocita, sa invete si sa amageasca pe robii Mei sa se dedea la curvie si sa manance din lucrurile jertfite idolilor. I-am dat vreme sa se pocaiasca, dar nu vrea sa se pocaiasca de curvia ei!

Apocalips. 17:1-5 …Vino sa-ti arat judecata curvei celei mari, care sade pe ape mari. Cu ea au curvit imparatii pamantului; si locuitorii pamantului s-au imbatat de vinul curviei ei! Si am vazut o femeie sezand pe o fiara de culoare stacojie, plina cu nume de hula, si avea sapte capete si zece coarne. Femeia aceasta era imbracata cu purpura si stacojiu; era impodobita cu aur, cu pietre scumpe si cu margaritare. Tinea in mana un potir de aur plin de spurcaciuni si de necuratiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o taina: „Babilonul cel mare, mama curvelor si spurcaciunilor pamantului.

1Pet.3:3,4 – Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara, care sta in impletitura parului, in purtarea de scule de aur sau in imbracarea hainelor,ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu.

Pentru a intari aprecierea Sa cu privire la tipul mandriei in discutie, Dumnezeu face urmatoarea observatie: ,,Infatisarea fetei lor marturiseste impotriva lor si, ca sodomitii, isi dau pe fata nelegiuirea fara s-o ascunda. Vai de sufletul lor, caci isi pregatesc rele” (Is. 3,9). Nici o intrebare nu este ingaduit sa ramana fara raspuns in legatura cu impropia purtare a podoabelor exterioare. Fetele lor ,,aranjate” cu farduri erau implicate intr-un asa grad in aceasta desertaciune, incat Dumnezeu foloseste aceasta ,,fardare” (machiaj) ca un exemplu al unei nerusinari sfruntate.

Unele pasaje din Vechiul Testament vorbesc despre folosirea cosmeticelor in special despre pictarea ochilor. Asemenea cosmetice erau folosite in special pentru atragerea amantilor. Raportul cel mai timpuriu care ne vorbeste despre folosirea fardurilor se gaseste in 2 Regi 9,30. Multi s-au intrebat cu privire la originea expresiei ,,fardata” (sulemenita) ca Izabela. Raspunsul il gasim in acest text. Cornilescu ni-l reda astfel:,,Iehu a intrat in Izreel. Izabela, auzind lucrul acesta, si-a uns sprancenele, si-a impodobit capul si se uita pe fereastra.”

Traducerea engleza King James reda astfel acest text: ,,Cand Iehu a intrat in Izreel, Izabela a auzit lucrul acesta; si ea si-a fardat (sulemenit) fata si si-a pieptanat (coafat) parul si se uita pe fereastra” (n.tr.). Istoria acestei infame regine pagane, care a dat mortii sute de profeti ai lui Dumnezeu, este bine cunoscuta cercetatorilor Bibliei. A trasa originea biblica a obiceiului Izabelei, lucrul acesta arunca, in mod sigur, o umbra nesfanta asupra acestei practici. Dar vom vedea imediat ca folosirea fardurilor, era o caracteristica puternica a femeilor pagane si a femeilor necredincioase din intreg raportul biblic.

Contextul pasajului este intrarea regelui Iehu in Israel, dupa ce acesta ucisese pe Ioram, regelui Israelului, si fiul Izabelei, si pe nepotul ei, Ahazia, regele lui Iuda. Izabela auzise stirile acestea, si stia ca-i venise randul. Sfidatoare, s-a pregatit pentru ultimele clipe, pictandu-si ochii si impodobindu-si capul. Ea s-a acoperit cu ornamente deoarece voia sa apara mai seducatoare. Pregatita astfel, s-a asezat la fereastra pentru a-l astepta pe Iehu. Dar Iehu nu s-a lasat amagit, ci a raspuns la saluturile gratioase ale Izabelei poruncind eunucilor ei s-o arunce jos, ceea ce au si facut (2 Regi 9,33). Ce moarte rusinoasa!

Impodobirea Izabelei nu a ajutat-o in fata lui Iehu sau in fata tribunalului lui Dumnezeu. Pudra si culorile nu ne pot acoperi interiorul corupt al inimii; nici matasurile si satinurile nu ne pot ascunde pietrele hidoase ale sufletului. Izabela era corupta in adancul sufletului, in ciuda oricarui efort de a se infrumuseta in exterior. Dumnezeu se uita la inima si cerceteaza podoabele launtrice, si nu exteriorul. (1 Petru 3,3) Ultima postura seducatoare a Izabelei realizata prin cosmetice si bijuterii este in stransa legatura cu efortul intregii ei vieti de a seduce pe israeliti la idolatrie. Astfel, numele ei a devenit un simbol al seductiei in istoria biblica (Apoc. 2,20).

Profetul Ieremia, asemenea multor altor scriitori din Vechiul Testament, aduce un plus de sfat cu privire la tipul de oameni care poarta podoabe artificiale. Dumnezeu a miscat acesti oameni sfinti, ca acestia sa reprezinte biserica, in simbolistica profetica, cu o femeie. Cand poporul lui Dumnezeu apostazia, ei erau infatisati de catre profet ca o desfranata sau o sotie necredincioasa legamantului conjugal. Astfel ca noi citim texte ca cele ce urmeaza: ,,Si tu, pustiito, ce vei face? Te vei imbraca in carmaz, te vei impodobi cu podoabe de aur, iti vei sulemeni ochii; dar degeaba te vei infrumuseta: ibovnicii te dispretuiesc si vor sa-ti ia viata” (Ier. 4, 30).

Alegoria celor doua femei  Un alt pasaj din Vechiul Testament care vorbeste despre folosirea cosmeticelor este alegoria celor doua femei din Ezechiel 23. Prin Ezechiel, Dumnezeu simbolizeaza pe poporul Sau apostaziat, Iuda si Israel, prin doua femei desfranate Ohola si Oholiba. Descrierea Sa cu privire la podoabele lor indraznete este pe masura comportamentului lor decazut. ,,Au umblat chiar dupa barbati care veneau de departe, le-au trimis soli, si iata ca ei au venit. Pentru ei te-ai scaldat tu, te-ai sulemenit la ochi si te-ai gatit cu podoabele tale” (Ez. 23,40). Alegoria se incheie cu anuntarea judecatii lui Dumnezeu asupra femeilor si asupra familiilor lor.

Ca si Izabela, Ohola si Oholiba isi picteaza ochii si se acopera cu ornamente ca sa fie seducatoare. In aceasta alegorie, scopul cosmeticelor si al podoabelor este acela de a seduce si a comite adulter, ceea ce duce la apostazie.

O femeie ,,pustiita”  Ca si Ezechiel, Ieremia foloseste alegoria unei femei ,,pustiite” imbracata in stacojiu, cu ornamente si ochi pictati, reprezentand un Israel abandonat politic, in zadar incercand sa atraga pe aliatii idolatri ,,Si tu, pustiito, ce vei face? Te vei imbraca in carmaz, te vei impodobi cu podoabe de aur, iti vei sulemeni ochii; dar degeaba te vei infrumuseta: ibovnicii te dispretuiesc si vor sa-ti ia viata” (Ier. 4, 30). Osea exprima acelasi gand atunci cand el descrie ipocrizia lui Israel. Din nou, necredinciosia a fost bine dramatizata de catre o femeie machiata. ,,O voi pedepsi pentru zilele cand tamaia Baalilor, cand se gatea cu veriga de nas, cu salba ei, si alerga dupa ibovnicii ei, uitand de Mine, zice Domnul” (Osea 2,13).

Din nou si din nou, Biblia leaga folosirea fardurilor si a bijuteriilor cu pacatul, apostazia si paganismul. Cand se indeparteaza de Domnul, isi pun pe ei bijuterii care, asa cum spune Isaia, ,,isi marturisesc sau recunosc pacatul lor”. Nu exista o lipsa de texte care sa prezinte, sa spuna pe nume adevarului, si aceasta in mod clar si fara echivoc – Marelui Dumnezeu al Cerului nu-I plac acele lucruri si le foloseste ca sa simbolizeze indepartarea de voia Sa.

Intorcandu-ne spre Noul Testament, tabloul intra intr-o si mai puternica focalizare – Ioan, in cartea Apocalipsei, descrie pe femeia in stacojiu a pacatului (simbolizand falsa biserica), ca fiind ,,imbracata cu purpuriu si stacojiu; era impodobita cu aur, pietre scumpe si cu margaritare. Tinea in mana un potir de aur, plin de spurcaciuni si de necuratiile curviei ei” (Apoc. 17,4). In contrast, adevarata biserica este infatisata in Apocalipsa  12,1 ca o femeie frumoasa, invaluita in soare. Aceasta femeie este numita mireasa lui Hristos in Apocalipsa 21,9. Sa retinem ca nici o podoaba nu este purtata de mireasa lui Hristos. Aceste tipuri de sisteme adevarate si false de religii arata, de asemenea, valoarea pe care o da Dumnezeu folosirii unor podoabe artificiale. Exemplele citate mai sus, din Vechiul Testament arata un acelasi principiu: femeile care-si picteaza fata cu cosmetice incearca intotdeauna sa seduca pe barbati in acte adultere. Ele nu joaca curat, nu sunt satisfacute cu barbatii lor ci se impodobesc si se picteaza pentru a seduce pe alti barbati. „Daca Israel nu putea atrage atentia prin ceea ce Dumnezeu i-a dat, el isi deformeaza adevarata frumusete prin pictarea unei infatisari false. Ochii lui vor, momi pe adulterii spirituali”. (David Neff)

Binele si raul n-au fost niciodata si nici nu vor fi masurate dupa cantitate. Este calitatea pacatului, si nu cantitatea lui, ceea ce constituie o mare problema pentru crestin. Biblia ne descopera faptul ca fardurile, inelele etc. sunt neplacute lui Dumnezeu. Cuvantul lui Dumnezeu nu ne spune ca o anume cantitate de farduri este ceva rau sau ca un anume tip de inel este un lucru neplacut lui Dumnezeu. Chiar si cea mai mica violare in mod deliberat a vointei descoperite a lui Dumnezeu este serioasa. Ea arata o razvratire launtrica impotriva punerii lui Dumnezeu pe primul loc. Astazi, argumentul favorit al lui Satana este urmatorul: ,,putin este suficient, este O.K.” Acesta a fost argumentul lipsit de ratiune al lui Lot atunci cand ingerii i-au poruncit sa fuga la munti. El a cersit permisiunea sa mearga intr-un alt oras, langa Sodoma si Gomora. Argumentul a fost: ,,Nu-i asa ca este mic?” (Gen. 19,20). Poti intelege de ce anume dorea el sa mearga in alt oras dupa pierderea a tot ceea ce avea in Sodoma? Si totusi, acelasi rationament este folosit si astazi de multi crestini. Ei dezbat si despica firul in patru cu privire la marimea inelelor lor sau la cantitatea de nemodestie.

Să notăm că Satana foloseşte egoismul pentru a da ultima luptă disperată împotriva voinţei lui Dumnezeu. Numai cei care iubesc pe Hristos cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul, vor fi capabili să facă 100% predarea care se cere. Cei mai fericiţi oameni din lume sunt cei care nu pun absolut nimic în calea lor care nu este plăcut lui Dumnezeu. Am spus că cei care caută să placă Domnului sunt cei mai fericiţi. Isus a spus: “Dacã pãziţi poruncile Mele, veţi rãmânea în dragostea Mea, dupã cum şi Eu am pãzit poruncile Tatãlui Meu, şi rãmân în dragostea Lui. V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea sã rãmânã în voi, şi bucuria voastrã sã fie deplinã.” (Ioan 15,10.11).

Nu e de mirare că cei predaţi lui Dumnezeu sunt uşor de recunoscut. O lumină sfântă şi o bucurie deplină strălucesc din lăuntrul lor, care le schimbă înfăţişarea exterioară. Cu toate că au lepădat ornamentele lumeşti, ei au podoabele Spiritului Sfânt, care se pot identifica. Unele femei se simt goale după ce au lepădat bijuteriile, dar curând descoperă că Dumnezeu înlocuieşte artificialul cu ceea ce este real. David a scris: “Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, şi nu ţi se umple faţa de ruşine.” (Ps 34,5).

Această privire către Dumnezeu a nou-născutului creştin este cea care face lumea să se uimească. Pentru fiecare lucru lepădat, copilul lui Dumnezeu primeşte un înlocuitor spiritual. Pavel spune: “Să lepădăm faptele întunericului şi să îmbrăcăm armele luminii!” (Rom 13,12). Şi să observăm cât poate fi de dramatică această schimbare când e vorba de hainele şi podoabele noastre. Mireasa lui Hristos primeşte o atenţie specială. Isaia pune în contrast haina de nuntă a poporului lui Dumnezeu cu haina lumii. “Mã bucur în Domnul, şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu; cãci M-a îmbrãcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua izbãvirii, ca pe un mire împodobit cu o cununã împãrãteascã, şi ca o mireasã, împodobitã cu sculele ei.” (Isa 61,10). Când ne-am unit cu Hristos şi am luat Numele Lui, nu trebuie să ne mai împodobim pe noi înşine ca miresele şi ca mirii de pe acest pământ. Atunci primim cu bucurie “haina mântuirii” şi “mantaua neprihănirii”. Aceasta face ca faţa să fie strălucitoare şi înfăţişarea exterioară radiantă, uimeşte lumea.

Acest punct merită toată atenţia. Faţa are multe de spus cu privire la caracterul şi experienţa unei persoane. Cel mai puternic martor pentru Hristos poate fi o înfăţişare plină de lumină. Unul din cele mai convingătoare argumente pe care l-am auzit folosit împotriva folosirii cosmeticelor era bazat pe acest fapt. Frances Parkinson Keyes, cunoscutul autor catolic, explica de ce ea nu se atinge niciodată de podoabe sau cosmetice: “Se prea poate că anii au aşezat riduri pe faţă, în jurul ochilor sau a bărbiei. Într-o anumită perioadă au fost dureri sau bucurii, plăceri sau regrete, viaţă şi moarte. Femeia a luptat şi a supravieţuit, a căzut şi s-a ridicat. Şi-a pierdut şi şi-a redobândit credinţa. Ca rezultat este mai înţeleaptă, mai bună, mai răbdătoare şi mai tolerantă decât la tinereţe. Simţul umorului s-a copt, viziunea s-a lărgit, compasiunea a devenit mai adâncă. Şi toate aceste lucruri trebuie să se vadă. Dacă încearcă să şteargă ceea ce este un semn al anilor, ea riscă să distrugă în acelaşi timp marca experienţei şi a caracterului.”

Ce adevăr tulburător! Femeile creştine poartă cu sine un martor prin expresia feţei lor. Neprihănire, demnitate, puritate şi credinţă în Dumnezeu – aceste atribute sunt clar exprimate prin înfăţişarea exterioară. Poate că asta a vrut Isus să spună: “Lumina voastră să strălucească înaintea oamenilor ca ei văzând faptele voastre bune să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Mat 5,16). Lumina spirituală şi strălucirea unei feţe netransformate prin lucruri artificiale are o mai mare putere de atracţie decât multe predici sau studii biblice.

Am făcut acest studiu pentru a arăta că doar iubirea ne conduce la Biblie ca să căutăm să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Putem să studiem şi alte standarde creştine. Aceleaşi principii sunt valabile în legătură cu dansul, filmele, jocurile de noroc, dietă şi îmbrăcăminte. Se poate arăta cu aceeaşi claritate că aceste standarde înalte ale Bisericii nu se bazează pe hotărârile unor comitete, ci pe voinţa descoperită a lui Dumnezeu. Să ne ajute Dumnezeu să găsim cea mai mare plăcere şi bucurie în îndeplinirea acelor lucruri care sunt plăcute Lui

Concluzie Vechiul Testament asociaza frecvent folosirea bijuteriilor si a cosmeticelor excesive cu ispita si adulterul. O asemenea asociere descopera implicit condamnarea lui Dumnezeu asupra folosirii lor. Sa ne amintim ca in Biblie, Dumnezeu descopera vointa Sa pentru viata noastra nu prin precepte ci prin exemple. Multe exemple negative ale seductiei, adulterului, apostaziei si pedepsei divine rezultand din folosirea bijuteriilor, a cosmeticelor excesive si a hainelor extravagante, constituie o solemna avertizare pentru noi. Ele ne avertizeaza impotriva pacatoasei acoperiri a trupurilor noastre cu bijuterii si haine luxoase si ispititoare. Cand isus intra in viata noastra, El nu acopera pielea cu ornamente pieritoare, ci ne restaureaza total fiinta cu bogatiile nepieritoare ale harului Sau.

Sursa citatelor de mai sus este cartea Imbracaminte si Podoabe scrisa de Samuelle Bacchiocchi, capitolul Hainele si Ornamentele in Vechiul Testament si cartea Compromisul se furiseaza scrisa de Joe Crews, capitolul Farduri si Bijuterii 

Bijuterii, Cosmetice si Haine Extravagante in Vechiul Testament (V)

Exod  23:15,17-20 – Sa faci apoi pieptarul judecatii, lucrat cu maiestrie; sa-l faci din aceeasi lucratura ca efodul; sa-l faci de aur, de fir albastru, purpuriu si caramiziu si de in subtire rasucit. In el sa tesi o tesatura de pietre, si anume patru randuri de pietre: in randul intai: un sardonix, un topaz si un smarald; in al doilea rand: un rubin, un safir si un diamant; in al treilea rand: un opal, un agat si un ametist; in al patrulea rand: un crisolit, un onix si un jasp. Aceste pietre sa fie legate in ferecatura lor de aur.

Exod  23:21-24 – Sa fie douasprezece, dupa numele fiilor lui Israel, sapate ca niste peceti, fiecare cu numele uneia din cele douasprezece semintii. Pentru pieptar sa faci niste lantisoare de aur curat, impletite ca niste sfori. Sa faci pentru pieptar doua verigi de aur, si aceste doua verigi de aur sa le pui la cele doua capete ale pieptarului. Cele doua lanturi de aur impletite sa le prinzi de cele doua verigi de la cele doua capete ale pieptarului.

1Pet.3:3,4 – Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara, care sta in impletitura parului, in purtarea de scule de aur sau in imbracarea hainelor,ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu.

Pieptarul marelui preot Intr-o scrisoare a unui lider credincios respectat si prieten al meu, care si-a luat timp suficient ca sa evalueze primul proiect al cartii de fata, spunea ca efodul si pieptarul marelui preot sugereaza ca Dumnezeu aproba purtarea de aur, bijuterii si podoabe daca si El le-a folosit. Chiar Dumnezeu a dat lui Moise schita pentru construirea acestor lucruri sfinte ale vesmintelor preotesti. Trebuie sa examinam putin acest argument pentru ca si alti crestini gandesc intr-un mod asemanator. Efodul era facut din doua parti, una acoperind pieptul si alta spatele. Cele doua parti erau unite prin doi umeri (Exod 28,7). Prima functie a efodului era aceea de a sustine pieptarul, care era atasat de el, prin intermediul a 4 verigi (Exod 28,23). Pieptarul era o piesa bogat decorata cu aur, materii albastre, purpurii, stacojii si in subtire, rezultand un patrat de 10×10 inch. In fata erau patru randuri de cate trei pietre pretioase diferite, dupa numarul semintiilor lui Israel. Pe fiecare piatra era scris numele semintiilor. Era fara indoiala, piesa centrala a hainelor marelui preot.

Dar faptul ca Dumnezeu a poruncit construirea unui asemenea pieptar cu 12 pietre pretioase, sugereaza in adevar ca El aproba folosirea bijuteriilor pentru toti? Sau, cu alte cuvinte, daca marele preot care servea de exemplu pentru natiunea intreaga, purta pietre scumpe cand slujea in Sanctuar inaintea lui Dumnezeu si credinciosii ceilalti puteau purta bijuterii, dar cu umilinta si reverenta? Raspunsul meu este NU! Motivul sta in inalta simbolistica a efodului si a pieptarului. Aceste articole nu sunt haine obisnuite pentru preoti, si nici chiar pentru marele preot in fiecare zi. Numai marele preot le purta, si numai cand intra in Sanctuar. Preotii de rand purtau haine simple de in (Exod 28,40-42). Este semnificativ faptul ca haina de in a preotilor era pentru cinste si podoaba (Exod 28,2), ca si cea a marelui preot. Albul este folosit in Scriptura ca un simbol al puritatii (Apoc. 4,4; 7,9.14; 19,8). Cu alte cuvinte, frumusetea preotilor era in simplitatea hainelor lor de in subtire.

Rolul celor 12 pietre pretioase nu era acela de a-l infrumuseta pe marele preot, ci pentru a arata interesul lui Dumnezeu pentru fiecare din cele 12 semintii. Fiecare piatra purta pe ea numele uneia din cele 12 semintii. Aceste nume gravate pe cele 12 pietre ilustreaza valoarea oamenilor in ochii Tatalui nostru ceresc. Dumnezeu pretuieste pe poporul Sau ca pe o nestemata pretioasa in cutia cu bijuterii a iubirii Sale (Maleahi 3,17). El se gandeste la Biserica Sa ca la o Mireasa impodobita „cu sculele ei” (Isaia 61,10). Ea este comoara Lui deosebita (Exod 19,5).

O imagine asemanatoare este intalnita in Apocalipsa unde cele 12 temelii sunt facute din pietre pretioase. Acestea poarta gravate pe ele numele celor 12 semintii si numele celor 12 apostoli (Apoc. 21,12.14). Faptul ca fiecare apostol si fiecare semintie sunt scrise pe aceste nestemate, nu inseamna ca fiecare credincios are dreptul de a purta bijuterii ci mai degraba ca „fiecare credincios are are propria lui personalitate, propria lui frumusete in ochii cerului.” Fiecare nume inscris pe cate o piatra pretioasa sugereaza ca Dumnezeu priveste pe poporul Sau ca indivizi cunoscuti si iubiti, de care se ingrijeste personal (Ps. 87, 5-6; Isaia 27,15; Mat. 25,40; Luca 15,3-10). Aceasta este insemnatatea pietrelor scumpe de pe pieptarul marelui preot si a temeliilor si a portilor cetatii sfinte. A extrage din aceste pasaje o justificare pentru purtarea de bijuterii inseamna a le forta sa spuna ceea ce nu interntioneaza.

Mireasa impodobita de Dumnezeu  Un alt pasaj alegoric folosit in sprijinul purtarii podoabelor este Ezechiel 16. In acest capitol, profetul foloseste alegoria unui copil gasit, pentru a ilustra interesul lui Dumnezeu pentru poporul Sau. Fetita a fost abandonata, pe camp in ziua nasterii sale. Domnul a trecut pe acolo, a vazut-o tavalita in sangele ei si i-a zis: „Traieste chiar si in sangele tau si creste ca iarba de pe camp!” (Ezechiel 16,6-7). Mai tarziu, cand a mai crescut Domnul i-a propus sa-I fie mireasa. Pentru a-i arata dragostea Lui, a curatit-o de sange, a imbracat-o si a impodobit-o cu bratari la maini, o salba la gat, o veriga in nas, cercei in urechi si o frumoasa coroana pe cap (vers. 8-16). Din nefericire, cand a devenit foarte frumoasa, a inceput sa se increada in frumusetea ei, si a folosit aurul si argintul pe care le primise de la Dumnezeu, spre a-si face idoli, si a mituit pe barbati sa vina la ea (vers. 15-34). In final, Domnul judeca pe sotia Lui necredincioasa prin abandonarea ei in mainile amantilor, care au despuiat-o de haine, de bijuterii, si au ucis-o cu pietre (v. 39-40).  

Poate oare aceasta alegorie sa indreptateasca folosirea bijuteriilor? Raspunsul este NU! Mai intai, pentru ca acest episod, ca si cel dinainte, este o alegorie integrata in intelegerea culturala a vremii, despre abandonare, frumusete, necredinciosie si pedeapsa.

Asa cum Ioan vizionarul descrie Noul Ierusalim ca pe o „mireasa impodobita pentru barbatul ei” tot asa, Ezechiel descrie pe Israel ca pe o fata abandonata, dar apoi impodobita si adoptata de Dumnezeu ca mireasa a Lui. In ambele situatii, profetul utilizeaza imagini apropiate intelesului general al vremii, privind frumusetea – o mireasa impodobita – ca sa ilustreze actiunea de har a lui Dumnezeu fata de poporul Sau.

Imaginea unei mirese impodobite nu este folosita spre a ne invata ca putem sa purtam podoabe, ci sa ilustreze frumusetea iubirii rascumparatoare a lui Dumnezeu. O imagine similara este in parabola spusa de Isus cu omul bogat si Lazar care se bazeaza pe o gresita conceptie populara cum ca mortii se duc in sanul lui Abraam, iar cei pacatosi se duc in iad (Luca 16,19-31). In aceasta parabola, Isus nu vrea sa ne invete ca exista rai si iad, ci subliniaza importanta folosirii ocaziilor pe care Dumnezeu le ofera astazi pentru a ne pregati destinul viitor.

Cand interpretam parabole sau pasaje alegorice, este important sa ne amintim aceste doua lucruri: mai intai trebuie sa observam care este adevarul esential al parabolei, deoarece detaliile sunt doar „recuzita” piesei. In cazul lui Ezechiel cap. 16 invatatura principala este ca Israel a curvit cu ornamentele pe care i le daduse Dumnezeu, provocand astfel judecata Sa. In al doilea rand, detaliile parabolelor sau ale alegoriilor nu trebuie luate ca doctrina. Doar invatatura principala confirmata de intreaga Scriptura trebuie sa fie considerata ca fundamentala pentru doctrina.

Descoperire progresiva Un alt principiu important este natura progresiva a revelatiei lui Dumnezeu. Chiar daca in unele pasaje alegorice ale Vechiului Testament se vorbeste in mod favorabil despre bijuterii, aceasta nu inseamna ca Dumnezeu le si aproba. Sa ne amintim ca nu tot ceea ce este ingaduit in Vechiul Testament reflecta idealul lui Dumnezeu pentru poporul Sau. Exemple tipice sunt in acest sens poligamia si  divortul, care au fost ingaduite in Vechiul Testament datorita nesupunerii si razvratirii lui Israel. Nu gasim o condamnare explicita a acestor practici in Vechiul Testament. Doar in Noul Testament ni se descopera mai pe deplin planul Sau pentru viata noastra, astfel gasim si o condamnare explicita a poligamiei, ca fiind contrara idealului lui Dumnezeu pentru poporul Sau. Trebuie sa notam ca acelasi principiu al revelatiei progresive se aplica si la purtarea podoabelor, o practica condamnata implicit inVechiul Testament (Gen. 35,1-4; Exod 33,1-6; Isaia 3,16-21) si explicit in Noul Testament (1 Tim. 2,9-10; 1 Petru 3,3-4).

Sursa citatelor de mai sus este cartea Imbracaminte si Podoabe scrisa de Samuelle Bacchiocchi, capitolul Hainele si Ornamentele in Vechiul Testament

Bijuterii, Cosmetice si Haine Extravagante in Vechiul Testament (IV)

1Pet.3:3,4 – Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara, care sta in impletitura parului, in purtarea de scule de aur sau in imbracarea hainelor,ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu.

1Tim.2:9 – Vreau, de asemenea, ca femeile sa se roage imbracate in chip cuviincios, cu rusine si sfiala; nu cu impletituri de par, nici cu aur, nici cu margaritare, nici cu haine scumpe.

Apocalips. 17:1-5 …Vino sa-ti arat judecata curvei celei mari, care sade pe ape mari. Cu ea au curvit imparatii pamantului; si locuitorii pamantului s-au imbatat de vinul curviei ei! Si am vazut o femeie sezand pe o fiara de culoare stacojie, plina cu nume de hula, si avea sapte capete si zece coarne. Femeia aceasta era imbracata cu purpura si stacojiu; era impodobita cu aur, cu pietre scumpe si cu margaritare. Tinea in mana un potir de aur plin de spurcaciuni si de necuratiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o taina: „Babilonul cel mare, mama curvelor si spurcaciunilor pamantului.

Judecata si podoabele  Contextul judecatii, in cele doua pasaje studiate, Exod 33,4-6 si Isaia 3,16-26, l-a facut pe Richard M. Davidson sa sugereze ca „nu purtarea bijuteriilor este gresita in sine”. Mai degraba ceea ce este rau in purtarea podoabelor este ca are loc intr-un timp de pocainta si judecata generala. „Se pare ca intr-un timp de  pocainta si judecata generala, Dumnezeu cere poporului Sau sa abandoneze ornamentele tocmai ca un simbol exterior al judecatii”. Davidson gaseste doua principii biblice referitoare la folosirea ornamentelor. In primul rand, „bijuteriile in vechiul Israel, cand sunt mentionate favorabil, sunt aproape totdeauna puse in legatura cu ornamentele de mireasa”. Pe de alta parte, Dumnezeu cere poporului Sau sa lepede podoabele intr-un timp de pocainta si judecata generala.

Punand alaturi cele doua principii, Davidson ajunge la o anumita interpretare: „E posibil ca incepand cu anul 1844, adventistii au privilegiul de a se retine de la purtarea podoabelor ca un semn exterior special despre adevarul prezent ca ei sunt Laodicea, „poporul judecatii”, deoarece ei traiesc in timpul judecatii de cercetare? E posibil ca ei adopta aceasta masura datorita de asemenea faptului ca Biserica este Mireasa lui Hristos, dar totusi nunta nu a venit? (Apoc. 19,7-8) Pentru cei care inteleg profunzimea acestor probleme, imbracarea podoabelor de mireasa inainte de nunta este caracteristica Babilonului, desfranata cea mare (Apoc. 17,4-5),  si nu a adevaratei Biserici (Apoc. 12,1). Nu ca purtarea bijuteriilor este rea, dar avem privilegiul ca sa asteptam sarbatorirea nuntii, cand Insusi Isus Isi va impodobi Mireasa”. Aceasta interpretare este cel putin creatoare. Ea reprezinta o sincera si laudabila incercare de a impaca acele pasaje alegorice care vorbesc favorabil despre ornamente, cu acele pasaje care condamna folosirea lor. Totusi interpretarea de mai sus a lui Davidson are la baza cateva presupuneri gresite.

Mai intai, Biserica adevarata reprezentata in Apocalipsa printr-o mireasa, se pregateste pentru nunta Mielului, prin impodobire nu cu „aur, margaritare sau haine scumpe”, ci cu „in subtire, stralucitor si curat” (Apoc. 19,8). Si nu numai Mireasa, in Apocalipsa, ci si multimea sfintilor care stau inaintea tronului lui Dumnezeu sunt impodobiti, nu cu podoabe de aur sau argint, ci cu haine albe, curate (Apoc. 7,9). Viziunea profetica a lui Ioan despre mireasa (Biserica), despre mantuitii imbracati in haine albe de in, fara alte ornamente, sugereaza faptul ca ornamentele nu sunt o parte din voia lui Dumnezeu cu privire la poporul Sau nici in lumea de azi si nici in cea viitoare. Am aratat mai devreme ca la creatiune si la restaurarea finala Dumnezeu acopera pe copiii Sai, nu cu bijuterii, ci cu o haina de slava, care emana de la Sine Insusi.

In al doilea rand, daca Dumnezeu ar cere poporului Sau sa abandoneze podoabele intr-un timp de pocainta si judecata generala, e greu de crezut ca El va aproba folosirea lor in alte vremuri. Daca podoabele exterioare sunt un obstacol in calea pocaintei si a impacarii cu Dumnezeu intr-un timp cand El isi cheama poporul la pocainta, atunci acestea sunt un obstacol pentru viata noastra spirituala in orice vreme.

Mai degraba descriptive decat prescriptive  In al treilea rand, un studiu atent al acelor pasaje care vorbesc favorabil despre folosirea podoabelor, descopera ca ele descriu conceptia culturala generala despre frumusete si nu sunt prescriptive despre cum vrea Dumnezeu ca poporul Sau sa se impodobeasca prin folosirea podoabelor. Daca nu facem aceasta distinctie ajungem la interpretari fanteziste. Walter Kaiser, un renumit savant in vechiul Testament, spune in mod just ca „raportarea unor anumite fapte in Biblie, nu inseamna si aprobarea lor, o recomandare sau un normativ pentru cei care citesc.” Un pasaj descriptiv sau alegoric trebuie sa fie interpretat in lumina invataturilor biblice explicite si nu invers.

Acest principiu trebuie retinut cand interpretam pasaje ca Ezechiel 28,13. Aici avem un pasaj descriptiv care este adesea folosit pentru a incuraja folosirea bijuteriilor: „Stateai in Eden, gradina lui Dumnezeu, erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe, cu sardonic, topaz, diamant, iaspis, safir, rubin, smaragd si cu aur etc” Se presupune ca asa cum Dumnezeu l-a creat pe Lucifer si l-a acoperit cu tot felul de pietre scumpe, Dumnezeu aproba purtarea de pietre pretioase si oamenilor. Aceasta interpretare este gresita datorita faptului ca pasajul biblic este simbolic. Descrierea survine in contextul plangerii lui Ezechiel despre mandria si aroganta regelui Tirului, caruia Dumnezeu i-a trimis un sfarsit ingrozitor (Ezec. 28,19).

Prin metoda perspectivei profetice care consta in a lega prezentul de trecut sau de viitor, Ezechiel descrie frumusetea, mandria si nimicirea regelui Tirului, prin aluzii la frumusetea, mandria si nimicirea viitoare a lui Lucifer, care este de fapt instigatorul oricarei mandrii. Imaginea acoperirii cu pietre scumpe e folosita pentru a arata frumusetea lui Lucifer inainte de razvratirea si caderea sa, prin comparatie cu frumusetea regelui Tirului, inaintea caderii sale. Stim ca imparatul Tirului folosea pietre pretioase nu doar pe hainele sale ci si pe peretii palatelor sale. Dubla aplicatie este evidenta prin fraze ca: „Prin marimea negotului tau te-ai umplut de silnicie, si ai pacatuit. De aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu si te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scanteietoare” (Ezec. 28,16) Este o referire clara la negotul necinstit al Tirului. Nu avem nici un indiciu in Biblie despre faptul ca Lucifer a cazut din pricina vreunui negot necinstit in ceruri.

Un simbol al frumusetii Imaginea acoperirii cu pietre pretioase nu poate fi inteleasa literal ca referindu-se la o haina plina de bijuterii, pe care Dumnezeu i-a facut-o lui Lucifer. De ce ar fi avut nevoie Lucifer de o asemenea haina? Era frig in ceruri? Biblia nu aminteste nicaieri despre vreo haina sau bijuterii ale ingerilor. Daca ar fi adevarat, asa cum sugereaza un titlu de carte „Dumnezeu crede in bijuterii si le foloseste pentru a infrumuseta creaturile sale”, de ce nu a impodobit El pe Adam si Eva cu bijuterii?

Am descoperit mai inainte ca prima pereche de oameni precum si cei rascumparati de la sfarsitul istoriei sunt acoperiti cu o haina de lumina emanand de la Dumnezeu insusi. Hainele au fost introduse pentru a acoperi goliciunea adusa de pacat (Gen 3,9.21), dar nu era nevoie a se acoperi goliciunea lui Lucifer in ziua cand a fost creat (Ezec 28,13). Daca nu era nevoie de haine pentru prima prima pereche din Eden, inainte de pacat, de ce pentru Lucifer ar fi fost nevoie? Mai mult, de ce Dumnezeu ar folosi pietrele minerale pamantesti ca sa decoreze haina unei fiinte ceresti?

In lumina acestor consideratii, este evident ca imaginea acoperirii cu pietre scumpe este destinata spre a arata frumusetea originala a lui Lucifer, pe de o parte, ca si pe cea a regelui Tirului, pe de alta parte. In ambele cazuri, frumusetea i-a dus la mandrie si la cadere. Imaginea este folosita nu pentru a incuraja folosirea bijuteriilor ci pur si simplu pentru a exprima notiunea de frumusete in limbaj omenesc, ca sa fie inteleasa de noi. Pietrele pretioase sunt frumoase. Dumnezeu le-a facut pentru a infrumuseta lumea noastra, dar nu gasim nici o indicatie in Biblie ca Dumnezeu le foloseste pentru a infrumuseta corpurile omenesti. Ideea ca Dumnezeu infrumuseteaza o fiinta creata de El cu bijuterii, presupune recunoasterea unei nevoi de imbunatatire, datorita unor deficiente. Dar fiintele create de Dumnezeu, atat cele ceresti cat si cele pamantesti erau desavarsite in ceea ce priveste functiile, infatisarea exterioara si frumusetea. Nu era nevoie de nici o interventie cosmetica sau ornamente care sa acopere sau sa imbunatateasca infatisarea exterioara a fiintelor create.

Cetatea sfanta impodobita ca o mireasa  Un pasaj de asemenea alegoric, adesea citat in sprijinul folosirii de podoabe, este cel din Apocalipsa 21,2, unde Ioan vede in viziune „Sfanta cetate, Noul Ierusalim, coborand din ceruri de la Dumnezeu, gatita ca o mireasa pentru barbatul ei”. Cetatea e descrisa mai departe ca avand slava lui Dumnezeu, stralucirea unor pietre rare ca iaspisul, limpede ca cristalul. Avea un zid inalt cu 12 porti. Zidul era facut din iaspis in timp ce cetatea era din aur curat.” (Apoc. 21,2.11.12.17.18). In acest pasaj alegoric, Noul Ierusalim este comparat cu „o mireasa impodobita pentru barbatul ei„, nu pentru a stabili legitimitatea purtarii de ornamente, ci pur si simplu pentru a ajuta oamenii sa inteleaga frumusetea noii lumi, prin analogie cu o mireasa impodobita. Dumnezeu foloseste lucruri cunoscute pentru a descrie pe cele necunoscute.

Acelasi lucru putem spune si despre zidul cetatii, care era larg de 144 de coti (212 picioare) si inalt de 12.000 de prajini (Apoc. 21,16, aprox. 1500 de mile). Inaltimea cetatii este cum se pare egala cu latimea si lungimea. Dar scopul acestei imagini nu este acela de a ne invata ca trebuie sa construim cladiri cu ziduri atat de inalte, ci de a ne asigura ca noua lume va fi un loc al deplinei sigurante. Dumnezeu foloseste imaginea unei cetati cu ziduri incredibil de inalte, pentru ca era modul cel mai bun de a comunica oamenilor din timpurile Noului Testament, deplina siguranta a acelei lumi care ne asteapta. Cand interpretam imagini alegorice trebuie sa ne concentram asupra adevarului central transmis si nu asupra amanuntelor alegoriei.

Sursa citatelor de mai sus este cartea Imbracaminte si Podoabe scrisa de Samuelle Bacchiocchi, capitolul Hainele si Ornamentele in Vechiul Testament