Harul si Cele Doua Legaminte (II)

Ex. 24:4-8 – Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s’a sculat dis de dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui,… A trimes pe nişte tineri dintre copiii lui Israel, să aducă Domnului arderi-de-tot, şi să junghie tauri ca jertfe de mulţămire. Moise a luat jumătate din sânge, şi l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar… zicând: ,,Iată sângele legământului, pe care  l-a făcut Domnul cu  voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.

Ev. 9:19-22 – după Lege, aproape totul este curăţit cu sânge; şi fără vărsare de sânge, nu este iertare.

Ev. 8:6,9 – Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune… …nu ca legământul, pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului.

Harul este iubirea şi mila veşnică, nemeritată a lui Dumnezeu cu care S-a întors către omenirea căzută în păcat, hotărând, pregătind şi desăvârşind prin Isus Hristos salvarea omenirii. Legamant = testament, contract, intelegere, conventie intre doua parti, cuprinzand drepturile si indatoririle fiecarei parti. Cand vorbim de legamintul dintre Dumnezeu si om trebuie sa intelegem ceva mai mult decat un simplu contract, o simpla negociere. El reprezinta o forma profunda a legaturii personale dintre Dumnezeu si om.

Biblia este alcătuită din două mari capitole: din Vechiul şi Noul Testament. Ele nu sunt opuse unul altuia, ci se completează reciproc. Vechiul legământ reprezintă alegerea lui Israel ca popor al lui Dumnezeu. Noul legământ se refera la alegerea bisericii crestine ca popor al lui Dumnezeu.

Vechiul legamant

1. Incheiat intre Dumnezeu si poporul evreu la muntele Sinai, in timpul exodului. Exod 19, 4-8

2. Caracteristicile acestui legamant sunt:

a) S-a bazat pe fagaduinta omului: Exod 24, 3. 7

b) A fost ratificat cu sange de animale: Exod 24, 4-8; Evrei 9, 19-22

c) Temeiul lui a fost Legea; Exod 34, 28; Deuteronom 9,9  ( cele doua table pe care  a fost scrisa Legea Morala sunt numite in Biblie “ tablele legamantului” )  ,,Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Şi Domnul a scris pe table cuvintele legământului, cele zece porunci. ..m’am suit pe munte, ca să iau tablele de piatră, tablele legământului pe care   l-a făcut Domnul cu voi,”

d) A fost conditionat de ascultarea poporului fata de cerintele lui Dumnezeu: Deuteronom 31, 16-17 – ,,Domnul a zis lui Moise: … poporul acesta se va scula şi va curvi după dumnezeii străini ai ţării în care intră. Pe Mine Mă va părăsi, şi va călca legământul Meu, pe care l-am încheiat cu el. În ziua aceea, Mă voi aprinde de mânie împotriva lui. Îi voi părăsi, şi-Mi voi ascunde Faţa de ei.”

3. A fost calcat de poporul evreu la putin timp dupa ratificarea lui: Exod 32

4. Din cauza apostaziei poporului Israel, Dumnezeu a prezis scoaterea lui din statutul de popor ales, rolul si misiunea lui fiind incredintate bisericii crestine.

Noul legamant

1. Incheiat in sanul Dumnezeirii, inainte de crearea pamantului, intre Tatal si Fiul. In acest legamant a fost inclusa intreaga omenire. Geneza 9, 12-13  ,,- Dumnezeu a zis: ,,Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi, şi între toate vieţuitoarele cari sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci:curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ.

2. Expresia noului legamant este Insusi Hristos: Isaia 42, 6-7

,,Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care ‘şi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El. El va vesti neamurilor judecata…. Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire, şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor,..”

3. Caracteristicile acestui legamant sunt:

a) Se bazeaza pe fagaduinta lui Dumnezeu, mai buna si mai sigura decat cea a omului. Evrei 8, 6.9  ,,Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune… …nu ca legământul, pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului.”

b) A fost ratificat cu sangele lui Hristos: Luca 22, 20; Evrei 7, 22 ,,Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi.   ..prin chiar faptul acesta, El s’a făcut chezăşul unui legământ mai bun.”

c) Temeiul lui a fost Legea, ca si in cazul vechiului legamant: Evrei 8, 10  ( Un Dumnezeu neschimbator nu putea schimba temeiul si conditiile legamintului ) ,,iată legământul, pe care-l voi face …, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.”

Daca temeiul celor doua legaminte a fost aceeasi Lege Morala, unde este diferenta intre cele doua legaminte?

Diferenta este urmatoarea: In vechiul legamant Legea a fost scrisa pe lespezi de piatra, in timp ce in noul  legamant aceeasi Lege este scrisa de Dumnezeu in inima omului. Ieremia 31, 31-34

De ce noul legamant este numit “nou” din moment ce el a fost incheiat inainte de cel “vechi” ?

Noul legamant a fost ratificat mult mai tarziu decat cel vechi, respectiv la moartea Domnului Hristos. De aceea acest legamant este numit “noul legamant” desi el a fost incheiat inainte de crearea pamantului.

Paralela intre cele doua legaminte

Vechiul legamant                                                         

1. Intre Dumnezeu si poporul Israel                           

2. Temporar                                                                          

3. Ratificat cu sange de animale                          

4. Incheiat pe baza promisiunilor omului                    

5. Mijlocitorul este omul ( preotul )                                   

6. Legea Morala era scrisa pe pietre                                  

7. Semnul exterior al legamantului era circumciziunea    

 8. Continea prevederi temporare si ceremoniale care aratau spre venirea Mantuitorului

 

Noul legamant

1. Intre Tatal si Fiul

2. Vesnic

3. Ratificat cu sangele lui Hristos

4. Incheiat pe baza promisiunilor lui Dumnezeu

5. Mijlocitorul este Hristos

6. Legea Morala este scrisa in inima

7. Semnul exterior al legamantului este botezul

8. Contine oranduiri de aducere aminte care se refera la actul ispasirii

Mantuirea doar prin harul lui Dumnezeu     – Efeseni 2, 8-9

Noi datoram totul harului nemarginit al lui Dumnezeu, fara de care nu ar fi fost posibila mantuirea noastra, rascumpararea noastra, innoirea noastra.

Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu nu reprezinta un merit pentru omul care doreste mantuirea, ci este o datorie.Conditiile vietii vesnice, sub har, sunt exact aceleasi care au fost si in Eden: neprihanire desavarsita, armonie cu Dumnezeu si ascultare fata de principiile Legii Sale. Nimeni dintre oameni nu poate implini prin propria putere aceste conditii, de aceea Dumnezeu a luat toate masurile ca sa ne ajute in implinirea lor:

-Iertarea pacatelor prin jertfa lui Christos

-Eliberarea de sub robia pacatului prin puterea Duhului Sfant

-Calauzirea prin Providenta Sa

-Ocrotirea  prin ingerii cei sfinti

Toate acestea, impreuna cu multe alte mijloace randuite de Dumnezeu pentru mantuirea noastra, nu sunt altceva decat manifestari ale harului nemeritat acordat de un Dumnezeu al iubirii omului pacatos.  Ioan 3,16; Tit 2, 11-13; 3, 5; 2 Timotei 1, 9

Un răspuns to “Harul si Cele Doua Legaminte (II)”

  1. Harul Lui Dumnezeu | Mesagerii Sperantei Says:

    […] Postat in Harul lui Dumnezeu | Leave a Comment » […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: