Legea Morala – Cele Zece Porunci

Exod.24:12 – Domnul a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte si ramai acolo. Eu iti voi da niste table de piatra cu Legea si poruncile pe care le-am scris pentru invatatura lor.”

Exod.31:18 – Cand a ispravit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele doua table ale marturiei, table de piatra, scrise cu degetul lui Dumnezeu.

Exod.32:16 – Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu, si scrisul era scrisul lui Dumnezeu, sapat pe table.

Exod.34:28 – Si Domnul a scris pe table cuvintele legamantului, cele Zece Porunci.

Deut.4:13 – El Si-a vestit legamantul Sau, pe care v-a poruncit sa-l paziti, cele zece porunci; si le-a scris pe doua table de piatra.

Iac.1:25 – Dar cine isi va adanci privirile in legea desavarsita, care este legea slobozeniei, si va starui in ea, nu ca un ascultator uituc, ci ca un implinitor cu fapta, va fi fericit in lucrarea lui.

Legea Celor Zece Porunci, rostitã pe Sinai, a fost scrisã de Dumnezeu Însusi pe table de piatrã si pãstratã cu sfintenie în chivot. Cu privire la Legea Celor Zece Porunci, psalmistul declarã: „Cuvântul Tãu, Doamne, dãinuieste în veci în ceruri” (Psalmul 119,89).

Si Însusi Domnul Hristos spune: „Sã nu credeti cã am venit sã stric Legea” Cãci adevãrat vã spun”, fãcând ca declaratia Sa sã iasã si mai mult în evidentã, „câtã vreme nu va trece cerul si pãmântul, nu va trece o iotã sau o frânturã de slovã din Lege, pânã nu se va împlini tot” (Mat.5,17-18). Aici, El ne învatã nu numai care fuseserã cerintele Legii lui Dumnezeu si care erau aceste cerinte atunci, ci si cã aceste cerinte vor dura cât vor fi cerul si pãmântul. Legea lui Dumnezeu este tot atât de neschimbãtoare, ca si tronul Sãu. Ea îsi va pãstra cerintele fatã de omenire în toate veacurile.  Cu privire la Legea proclamatã pe Sinai, Neemia spune: „Te-ai pogorât pe muntele Sinai, le-ai vorbit din înãltimea cerurilor si le-ai dat porunci drepte, legi adevãrate, învãtãturi si orânduiri minunate” (Neemia 9,13). Iar Pavel, „apostolul neamurilor”, declarã: „Legea este negresit, sfântã, si porunca este sfântã, dreaptã si bunã”(Rom.7,12). Aceasta nu poate fi altã lege decât Decalogul, cãci Legea este aceea care spune „sã nu poftesti” (vers.7).

În timp ce a pus capãt legii chipurilor si umbrelor, moartea Mântuitorului nu a scutit pe nimeni de obligatia fatã de Legea moralã. Dimpotrivã, însusi faptul cã a fost necesar ca Hristos sã moarã pentru a putea face ispãsire pentru cãlcarea acelei Legi dovedeste cã ea este neschimbãtoare.  Aceia care pretind cã Domnul Hristos a venit pentru a desfiinta Legea lui Dumnezeu si a înlãtura Vechiul Testament vorbesc despre era iudaicã, ca despre o erã de întunecime, înfãtisând religia evreilor ca fiind alcãtuitã numai din forme si ceremonii.

Dar pãrerea aceasta este gresitã. În toate paginile istoriei sacre, unde sunt consemnate raporturile lui Dumnezeu cu poporul Sãu ales, sunt urme vii ale marelui EU SUNT. Niciodatã Dumnezeu n-a dat fiilor oamenilor o mai deschisã manifestare a puterii si slavei Sale decât atunci când a fost recunoscut drept singurul conducãtor al poporului Israel si i-a dat poporului Sãu Legea. Tatãl a dat lumea în mâinile Domnului Hristos, ca prin lucrarea Sa de mijlocire sã-l poatã mântui pe om si sã apere si sã îndreptãteascã autoritatea si sfintenia Legii lui Dumnezeu. Domnul Hristos nu a fost numai conducãtorul poporului evreu în pustie – Îngerul în care era Numele lui Dumnezeu si care, învãluit în stâlpul de nor, mergea înaintea multimii – ci si Acela care i-a dat lui Israel Legea. În mijlocul slavei înfricosãtoare de la Sinai, Domnul Hristos a proclamat în auzul întregului popor Cele Zece Porunci ale Legii Tatãlui Sãu. El a fost Acela care i-a dat lui Moise Legea, sãpatã pe tablele de piatrã.  Domnul Hristos a fost Acela care i-a vorbit poporului Sãu prin profeti.

Apostolul Petru, scriind bisericii crestine, spune cã profetii „care au proorocit despre harul care vã era pãstrat vouã, au fãcut din mântuirea aceasta tinta cercetãrilor si cãutãrii lor stãruitoare. Ei cercetau sã vadã ce vreme si ce împrejurãri avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos si slava de care aveau sã fie urmate” (1 Petru 1,10-11). Vocea lui Hristos este cea care ne vorbeste prin Vechiul Testament. „Mãrturia lui Hristos este Duhul proorociei” (Apoc. 19,10).  În învãtãturile pe care le dãdea pe când Se afla personal în mijlocul oamenilor, Domnul Isus îndrepta mintile oamenilor cãtre Vechiul Testament. El le spunea iudeilor: „Cercetati Scripturile, pentru cã socotiti cã în ele aveti viata vesnicã, dar tocmai ele mãrturisesc despre Mine” (Ioan 5,39). Pe vremea aceea, cãrtile Vechiului Testament erau singura parte existentã a Bibliei. Si Fiul lui Dumnezeu a mai declarat: „Au pe Moise si pe profeti; sã asculte de ei”. Si a adãugat: „Dacã nu ascultã pe Moise si pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacã ar învia cineva din morti” (Luca 16,29.31). 

Legea nu era rostitã acum numai pentru folosul exclusiv al evreilor. Dumnezeu i-a onorat fãcându-i apãrãtori si pãstrãtori ai Legii Sale, dar ea trebuia sã fie consideratã ca un tezaur sfânt pentru lumea întreagã. Preceptele Decalogului sunt adaptate pentru întreaga omenire si au fost date pentru instruirea tuturor. Zece precepte scurte, dar cuprinzãtoare si pline de autoritate cuprind datoria omului fatã de Dumnezeu si fatã de semenii sãi; si toate, bazate pe marele si fundamentalul principiu al iubirii. „Sã iubesti pe Domnul, Dumnezeul tãu, cu toatã inima ta, cu tot sufletul tãu, cu toatã puterea ta si cu tot cugetul tãu; si pe aproapele tãu ca pe tine însuti” (Luca 10,27; vezi, de asemenea, Deut.6,4-5; Lev.19,18).

Ca simbol al autoritãtii lui Dumnezeu si ca întrupare a vointei Sale, lui Moise i-a fost dat un exemplar al Decalogului, scris cu degetul lui Dumnezeu pe douã table de piatrã (Deut.9,10; Ex.32,15.16) pentru a fi pãstrat cu sfintenie în sanctuar, care, dupã ce avea sã fie fãcut, trebuia sã fie centrul vizibil de închinare al natiunii.  Dintr-un neam de robi, israelitii fuseserã înãltati mai presus de toate popoarele pentru a fi comoara deosebitã a Împãratului împãratilor. Dumnezeu i-a despãrtit de lume, pentru ca sã le poatã încredinta comoara cea sfântã. El îi fãcuse pãstrãtorii Legii Sale, si planul Sãu era ca prin ei sã pãstreze printre oameni cunoasterea de Dumnezeu.

Astfel, lumina cerului avea sã strãluceascã într-o lume cuprinsã de întuneric si o voce trebuia sã fie auzitã chemând toate popoarele sã se întoarcã de la idolatria lor si sã-I slujeascã viului Dumnezeu. Dacã israelitii erau credinciosi însãrcinãrii lor, ei aveau sã devinã o putere în lume. Dumnezeu avea sã fie scutul lor de apãrare si avea sã-i înalte mai presus de toate celelalte natiuni. Lumina si adevãrul Sãu aveau sã fie descoperite prin ei, iar ei aveau sã iasã în evidentã sub cãlãuzirea Lui înteleaptã si sfântã, ca un exemplu al superioritãtii slujirii lui Iehova fatã de orice formã de idolatrie.

Sunt multi care sustin cã Dumnezeu a pus un zid de despãrtire între evrei si ceilalti oameni, cã grija si iubirea Sa, care au fost în mare mãsurã retrase de la restul omenirii, au fost concentrate asupra poporului Israel. Dar Dumnezeu n-a conceput ca poporul Sãu sã înalte un zid de despãrtire între el si semeni. Inima Iubirii infinite era deschisã tuturor locuitorilor pãmântului. Desi ei L-au lepãdat, El cãuta fãrã încetare sã li se descopere si sã-i facã pãrtasi la iubirea si harul Sãu. Binecuvântarea Sa a fost datã poporului Sãu ales, pentru ca, la rândul lui, el sã fie o binecuvântare pentru altii.  Dumnezeu l-a chemat pe Avraam, l-a fãcut sã prospere si l-a onorat; iar credinciosia patriarhului a fost o luminã pentru oamenii din toate tãrile pe unde a peregrinat. Avraam nu s-a izolat de oamenii din jurul sãu. El a cultivat relatii de prietenie cu domnitorii natiunilor înconjurãtoare, dintre care unii îl tratau cu mare respect, iar cinstea, altruismul, vitejia si bunãvointa lui reprezentau caracterul lui Dumnezeu. În Mesopotamia, Canaan, Egipt si chiar înaintea locuitorilor Sodomei, Dumnezeul cerului a fost descoperit prin reprezentantul Sãu.

Ellen White – Patriarhi  si Profeti, Legea si Legamintele

Ellen White – Patriarhi si Profeti,  Legea data lui Israel