Cele 2 Legaminte – Legamantul Avraamic (Legamantul Legii scrisa in inima)

Gen. 9:12-13 – Si Dumnezeu a zis: „Iata semnul legamantului pe care-l fac intre Mine si voi si intre toate vietuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni in veci: curcubeul Meu, pe care l-am asezat in nor, el va sluji ca semn al legamantului dintre Mine si pamant.

Gen. 15:18 – In ziua aceea, Domnul a facut un legamant cu Avram si i-a zis: „Semintei tale dau tara aceasta, de la raul Egiptului pana la raul cel mare, raul Eufrat,

Osea 6:7 – Dar ei au calcat legamantul, ca oricare om de rand; si nu Mi-au fost credinciosi atunci.

Is. 42:1,7 – Iata Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, in care Isi gaseste placere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata. Eu, Domnul, Te-am chemat ca sa dai mantuire si Te voi lua de mana, Te voi pazi si Te voi pune ca legamant al poporului, ca sa fii Lumina neamurilor, sa deschizi ochii orbilor, sa scoti din temnita pe cei legati si din prinsoare pe cei ce locuiesc in intuneric.

Evr. 8:6,9 – Dar, acum, Hristos a capatat o slujba cu atat mai inalta cu cat legamantul al carui mijlocitor este El, e mai bun, caci este asezat pe fagaduinte mai bune. nu ca legamantul pe care l-am facut cu parintii lor, in ziua cand i-am apucat de mana, ca sa-i scot din tara Egiptului. Pentru ca n-au ramas in legamantul Meu, si nici Mie nu Mi-a pasat de ei, zice Domnul.

Un alt contract – numit în Scripturã „vechiul legãmânt” – a fost încheiat între Dumnezeu si Israel, la Sinai, si a fost apoi ratificat prin sângele jertfei. Legãmântul avraamic a fost ratificat prin sângele Domnului Hristos si a fost numit „al doilea” sau „noul” legãmânt, deoarece sângele cu care a fost sigilat a fost vãrsat dupã sângele primului legãmânt. Faptul cã noul legãmânt era valabil în zilele lui Avraam reiese în mod clar din aceea cã a fost confirmat atunci atât prin fãgãduintã, cât si prin jurãmântul lui Dumnezeu, cele „douã lucruri care nu se pot schimba si în care este cu neputintã ca Dumnezeu sã mintã” (Evrei 6,18).  Dar, dacã legãmântul avraamic continea fãgãduinta mântuirii, de ce s-a mai fãcut un alt legãmânt la Sinai?

În robie, poporul pierduse în mare mãsurã cunoasterea de Dumnezeu si a principiilor legãmântului avraamic. Eliberându-i din Egipt, Dumnezeu a cãutat sã le descopere puterea si mila Sa, pentru ca ei sã fie fãcuti sã-L iubeascã si sã aibã încredere în El. I-a dus la Marea Rosie, unde, fiind urmãriti de egipteni, scãparea pãrea cã este imposibilã. Aceasta pentru ca ei sã-si poatã da seama de totala lor neputintã, de nevoia lor de ajutor dumnezeiesc, cum si de faptul cã El lucrase izbãvirea lor. În felul acesta, ei au fost umpluti de iubire si recunostintã fatã de Dumnezeu si de încredere în puterea Lui de a-i ajuta. El Si-i alipise de Sine, ca Eliberator al lor din robia trecãtoare. 

Dar mai era un adevãr, mult mai mare, care trebuia sã fie înscris în mintea lor. Trãind în mijlocul idolatriei si al coruptiei, ei nu aveau o conceptie dreaptã cu privire la sfintenia lui Dumnezeu, la pãcãtosenia fãrã margini a inimii lor, la faptul cã în ei însisi nu aveau nici un pic de putere pentru a da ascultare Legii lui Dumnezeu, precum si la nevoia lor dupã un Mântuitor. Toate acestea trebuia sã le învete. 

Dumnezeu i-a adus la Sinai, unde Si-a descoperit slava, le-a dat Legea Sa si fãgãduinta unor mari binecuvântãri, cu conditia ascultãrii: „Dacã veti asculta glasul Meu si dacã veti pãzi legãmântul Meu” Îmi veti fi o împãrãtie de preoti si un neam sfânt” (Ex. 19,5.6). Poporul nu si-a dat seama de pãcãtosenia inimii lor si de faptul cã, fãrã Hristos, era imposibil pentru ei sã tinã Legea lui Dumnezeu; si, în mod pripit, au încheiat un legãmânt cu Dumnezeu. Având impresia cã sunt în stare sã realizeze propria lor neprihãnire, au declarat: „Vom face si vom asculta tot ce a zis Domnul” (Ex.24,7). Ei au fost martori ai proclamãrii Legii într-o mãretie înspãimântãtoare si au tremurat de groazã înaintea muntelui; si, cu toate acestea, n-au trecut decât câteva sãptãmâni si au rupt legãmântul cu Dumnezeu, s-au plecat pânã la pãmânt si s-au închinat înaintea unui chip cioplit. Ei nu mai puteau nãdãjdui în bunãvointa lui Dumnezeu pe temeiul unui legãmânt pe care îl cãlcaserã; si acum, vãzându-si pãcãtosenia lor si nevoia de iertare, au fost adusi în situatia de a-si da seama de nevoia lor dupã un Mântuitor, descoperit în legãmântul avraamic si preînchipuit în jertfele aduse. Acum, prin credintã si iubire, au fost legati de Dumnezeu ca Izbãvitor al lor din robia pãcatului. Acum erau pregãtiti sã pretuiascã binecuvântãrile noului legãmânt.

Conditiile „vechiului legãmânt” erau: ascultã si vei trãi. „Sã le împlineascã omul, ca sã trãiascã prin ele” (Ezechiel 20,11; Leviticul 18,5); dar „blestemat sã fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia si cine nu le va face” (Deut.27,26).

„Noul legãmânt” a fost întemeiat pe „fãgãduinte mai bune” – fãgãduinta iertãrii pãcatelor si a harului lui Dumnezeu de a înnoi inima si a o aduce în armonie cu principiile Legii lui Dumnezeu. „Iatã legãmântul pe care-l voi face cu casa lui Israel, dupã zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înlãuntrul lor, o voi scrie în inima lor” le voi ierta nelegiuirea si nu-Mi voi mai aduce aminte de pãcatul lor” (Ier. 31,33-34). 

Aceeasi Lege care a fost sãpatã pe tablele de piatrã este scrisã de Duhul Sfânt pe tablele inimii. În loc sã încercãm sã realizãm propria noastrã neprihãnire, noi primim neprihãnirea Domnului Hristos. Sângele Sãu face ispãsire pentru pãcatele noastre. Ascultarea Lui este primitã ca fiind a noastrã. Apoi, inima renãscutã prin Duhul Sfânt va aduce „roadele Duhului”. Prin harul lui Hristos, vom trãi în ascultare de Legea lui Dumnezeu, scrisã acum în inimile noastre.

Având Duhul lui Hristos, vom umbla asa cum a umblat El. Prin profet, El declarã despre Sine: „Vreau sã fac voia Ta, Dumnezeule! Si Legea Ta este în fundul inimii mele” (Ps.40,8). Iar când era în mijlocul oamenilor, El a spus: „Tatãl Meu nu M-a lãsat singur, pentru cã totdeauna fac ce-I este plãcut” (Ioan 8,29).  Apostolul Pavel aratã lãmurit legãtura dintre credintã si Lege în cadrul noului legãmânt. El zice: „Fiindcã suntem îndreptãtiti prin credintã, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos”. „Deci, prin credintã desfiintãm noi Legea? Nicidecum, noi întãrim Legea.

Cãci lucru cu neputintã Legii, întrucât firea pãmânteascã o fãcea fãrã putere” – ea nu putea sã-l îndreptãteascã pe om, pentru cã, în natura sa pãcãtoasã, el nu putea sã tinã Legea – „Dumnezeu a osândit pãcatul în firea pãmânteascã, trimitând, din pricina pãcatului, pe Însusi Fiul Sãu într-o fire asemãnãtoare cu a pãcatului, pentru ca porunca Legii sã fie împlinitã în noi, care trãim nu dupã îndemnurile firii pãmântesti, ci dupã îndemnurile Duhului” (Rom.5,1; 3,31; 8,3.4). 

Lucrarea lui Dumnezeu este aceeasi în toate timpurile, desi sunt diferite trepte de dezvoltare si diferite manifestãri ale puterii Sale, pentru a putea face fatã nevoilor oamenilor din diferite timpuri. Începând cu prima fãgãduintã a Evangheliei, coborând prin timpurile patriarhale si iudaice si ajungând pânã în vremurile noastre, are loc o desfãsurare progresivã a scopurilor urmãrite de Dumnezeu în planul de mântuire. Mântuitorul preînchipuit în ritualurile si ceremoniile legii iudaice este acelasi cu Cel descoperit în Evanghelie. Norii care învãluiau fiinta Sa divinã s-au dat la o parte; ceata si umbrele au dispãrut si Isus, Rãscumpãrãtorul lumii, Se descoperã. El, care a proclamat Legea pe Sinai si care i-a dat lui Moise preceptele legii ceremoniale, este acelasi care a rostit Predica de pe Munte.

Marile principii ale iubirii lui Dumnezeu, pe care le-a prezentat ca temelie a Legii si profetilor, sunt numai o repetare a ceea ce i-a spus prin Moise, poporului evreu: „Ascultã, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Sã iubesti pe Domnul Dumnezeul tãu, cu toatã inima ta, cu tot sufletul tãu si cu toatã puterea ta”. „Sã iubesti pe aproapele tãu ca pe tine însuti” (Deut.6,4.5; Lev.19,18). În ambele dispensatiuni, Învãtãtorul este acelasi. Cerintele lui Dumnezeu sunt aceleasi. Cãci toate pornesc de la Cel, „în care nu este nici schimbare, nici umbrã de mutare” (Iacov 1,17).

Ellen White – Patriarhi si Profeti – Legea si Legamintele

Cele 2 Legaminte – Legamantul Harului (Rascumpararii)

Isa: 53:10 – Domnul a gasit cu cale sa-L zdrobeasca prin suferinta… Dar, dupa ce Isi va da viata ca jertfa pentru pacat  va vedea o samanta de urmasi…

Ioan 1:29 – A doua zi, Ioan a vazut pe Isus venind la el si a zis: „Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii!

Rom 3:25 – Pe El, Dumnezeu L-a randuit mai dinainte sa fie, prin credinta in sangele Lui, o jertfa de ispasire, …

Evr. 7:27 – caci lucrul acesta l-a facut o data pentru totdeauna, cand S-a adus jertfa pe Sine insusi.

1 Ioan 2:2 – El este jertfa de ispasire pentru pacatele noastre; si nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale intregii lumi.

1 Ioan 4:10 – Si dragostea sta nu in faptul ca noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi si a trimis pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.

 1 Petru 18:19,20 – caci stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din felul desert de vietuire pe care-l mosteniserati de la parintii vostri, ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana. El a fost cunoscut mai inainte de intemeierea lumii si a fost aratat la sfarsitul vremurilor pentru voi.

Isus a fost lumina poporului Sãu – Lumina lumii – înainte de a veni pe pãmânt în corp omenesc. Prima razã de luminã, care a strãpuns întunericul în care pãcatul învãluise omenirea, a venit de la Domnul Hristos. Si de la El a venit orice razã strãlucitoare a cerului care a cãzut asupra locuitorilor pãmântului. În planul de mântuire, Domnul Hristos este Alfa si Omega – Cel dintâi si Cel de pe urmã.  De când Mântuitorul Si-a vãrsat sângele pentru iertarea pãcatelor si S-a înãltat la cer, „ca sã Se înfãtiseze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (Evr.9,24), s-a revãrsat luminã de la crucea Golgotei si din locurile sfinte ale Sanctuarului ceresc.

Dar lumina aceasta mai clarã, ce ne-a fost datã, n-ar trebui sã ne facã sã o dispretuim pe aceea care, în vremurile de la început, a fost primitã prin simbolurile care vesteau venirea Mântuitorului. Evanghelia lui Hristos revarsã luminã asupra sistemului iudaic si dã importantã legii ceremoniale. Pe mãsurã ce se descoperã adevãruri noi, iar ceea ce era cunoscut de la început ajunge sã fie pus într-o luminã mai clarã, caracterul si scopurile lui Dumnezeu sunt date pe fatã în purtarea Lui cu poporul ales. Fiecare nouã razã de luminã pe care o primim ne aduce o mai clarã întelegere a planului de mântuire, care este aducerea la îndeplinire a vointei divine cu privire la mântuirea omului. Vedem astfel o nouã frumusete si o nouã fortã în Cuvântul inspirat si studiem paginile lui cu un interes mai profund si mai captivant.

Sunt multi care sustin cã Dumnezeu a pus un zid de despãrtire între evrei si ceilalti oameni, cã grija si iubirea Sa, care au fost în mare mãsurã retrase de la restul omenirii, au fost concentrate asupra poporului Israel. Dar Dumnezeu n-a conceput ca poporul Sãu sã înalte un zid de despãrtire între el si semeni. Inima Iubirii infinite era deschisã tuturor locuitorilor pãmântului. Desi ei L-au lepãdat, El cãuta fãrã încetare sã li se descopere si sã-i facã pãrtasi la iubirea si harul Sãu. Binecuvântarea Sa a fost datã poporului Sãu ales, pentru ca, la rândul lui, el sã fie o binecuvântare pentru altii.  Dumnezeu l-a chemat pe Avraam, l-a fãcut sã prospere si l-a onorat; iar credinciosia patriarhului a fost o luminã pentru oamenii din toate tãrile pe unde a peregrinat. Avraam nu s-a izolat de oamenii din jurul sãu. El a cultivat relatii de prietenie cu domnitorii natiunilor înconjurãtoare, dintre care unii îl tratau cu mare respect, iar cinstea, altruismul, vitejia si bunãvointa lui reprezentau caracterul lui Dumnezeu. În Mesopotamia, Canaan, Egipt si chiar înaintea locuitorilor Sodomei, Dumnezeul cerului a fost descoperit prin reprezentantul Sãu.

Astfel, Dumnezeu li S-a descoperit egiptenilor si tuturor natiunilor legate de aceastã puternicã împãrãtie, prin Iosif. De ce a ales oare Dumnezeu sã-l înalte atât de mult pe Iosif în mijlocul egiptenilor? El ar fi putut sã foloseascã o altã cale pentru aducerea la îndeplinire a planurilor Sale fatã de fiii lui Iacov; dar a dorit sã facã din Iosif o luminã si l-a asezat în palatul împãratului, pentru ca lumina cerului sã poatã ajunge la cei de departe si la cei de aproape. Prin întelepciunea si dreptatea sa, prin curãtia si bunãvointa vietii sale zilnice, prin devotamentul lui fatã de interesele poporului – si poporul acela era poporul unei natiuni idolatre – Iosif a fost un reprezentant al lui Hristos. În binefãcãtorul, cãtre care tot Egiptul se întorcea cu recunostintã si laude, acel popor pãgân trebuia sã vadã iubirea Creatorului si Rãscumpãrãtorului lui. Si în Moise, de asemenea, Dumnezeu a asezat o luminã lângã tronul celei mai mari împãrãtii a pãmântului, pentru ca toti aceia care ar fi voit sã-L poatã afla pe viul si adevãratul Dumnezeu. Si toatã aceastã luminã le-a fost datã egiptenilor mai înainte ca mâna lui Dumnezeu sã se întindã asupra lor cu judecãtile Sale.  Cu prilejul eliberãrii poporului Israel din Egipt, cunoasterea puterii lui Dumnezeu s-a rãspândit în lung si-n lat.

La sute de ani dupã exod, preotii filistenilor îi aminteau poporului lor despre plãgile cãzute asupra Egiptului, avertizându-l ca nu cumva sã se împotriveascã Dumnezeului lui Israel.  Dumnezeu l-a chemat pe Israel, l-a binecuvântat si l-a înãltat, nu pentru ca prin ascultarea de Lege numai ei sã primeascã favoarea Lui si sã devinã primitori exclusivi ai binecuvântãrilor Sale, ci ca sã Se descopere prin ei tuturor locuitorilor pãmântului.

În vederea îndeplinirii acestui scop, El le-a poruncit sã se pãstreze deosebiti de natiunile idolatre din jurul lor.  Idolatria si toate pãcatele ce veneau pe urmele ei erau o urâciune înaintea lui Dumnezeu si El a poruncit poporului Sãu sã nu se amestece cu celelalte popoare – „sã nu te iei dupã popoarele acestea în purtarea lor” (Ex.23,24) si sã-L uite pe Dumnezeu. El le-a interzis cãsãtoria cu idolatrii, ca nu cumva inimile lor sã se depãrteze de El. Era tot atât de trebuincios atunci, cum este si astãzi, ca poporul lui Dumnezeu sã fie curat, „neîntinat de lume”.

El trebuia sã se pãstreze neatins, liber de spiritul acesteia, pentru cã ea este vrãjmasã adevãrului si neprihãnirii. Dar Dumnezeu nu intentiona ca poporul Sãu, într-o exclusivistã îndreptãtire de sine, sã se izoleze de lume, astfel încât sã nu poatã avea vreo influentã asupra ei.  Asemenea Învãtãtorului lor, urmasii Domnului Hristos din fiecare veac trebuie sã fie lumina lumii. Aceasta este tocmai ce au fãcut Enoh, Noe, Avraam, Iosif si Moise. Este tocmai ceea ce dorea Dumnezeu sã facã poporul Israel. Inima lor, rea de necredintã, aflatã sub controlul lui Satana, i-a fãcut sã ascundã lumina, în loc s-o facã sã lumineze asupra popoarelor înconjurãtoare; a fost acelasi spirit bigot care i-a determinat fie sã urmeze obiceiurile nelegiuite ale pãgânilor, fie sã se tinã deoparte, într-o atitudine plinã de mândrie, ca si cum iubirea si purtarea de grijã a lui Dumnezeu erau numai pentru ei.

Dupã cum Biblia ne prezintã douã legi – una neschimbãtoare si vesnicã, iar cealaltã trecãtoare, provizorie – tot astfel sunt douã legãminte. Legãmântul harului a fost fãcut întâia datã cu omul în Eden, când, dupã cãdere, s-a dat o fãgãduintã divinã – cã sãmânta femeii urma sã zdrobeascã capul sarpelui. Legãmântul acesta le oferea tuturor oamenilor iertare si sprijinul harului lui Dumnezeu pentru ascultare viitoare prin credinta în Hristos. Li se fãgãduia, de asemenea, viata vesnicã, cu conditia credinciosiei fatã de Legea lui Dumnezeu.

În felul acesta, patriarhii au primit nãdejdea mântuirii.  Acelasi legãmânt a fost reînnoit fatã de Avraam în fãgãduinta: „Toate neamurile pãmântului vor fi binecuvântate în sãmânta ta” (Gen.22,18). Aceastã fãgãduintã arãta spre Domnul Hristos. Asa a înteles-o Avraam (vezi Gal.3,8.16) si si-a pus încrederea în Domnul Hristos pentru iertarea pãcatelor. Credinta aceasta i-a fost socotitã ca neprihãnire. Legãmântul cu Avraam mentinea, de asemenea, autoritatea Legii lui Dumnezeu. Domnul S-a arãtat lui Avraam si i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic; umblã înaintea Mea si fii fãrã prihanã” (Gen.17,1). Mãrturia lui Dumnezeu cu privire la servul Sãu credincios a fost: „Avraam a ascultat de porunca Mea si a pãzit ce i-am cerut, a pãzit poruncile Mele, orânduirile Mele si legile Mele” (Gen.26,5). Si Domnul i-a spus: „Voi pune legãmântul Meu între Mine si tine si sãmânta ta dupã tine, din neam în neam; acesta va fi un legãmânt vesnic, în puterea cãruia Eu voi fi Dumnezeul tãu si al semintei tale dupã tine” (Gen.17,7).  Desi acest legãmânt a fost fãcut cu Adam si reînnoit cu Avraam, a putut fi ratificat numai la moartea lui Isus Hristos.

El existase în chip de fãgãduintã a lui Dumnezeu de la cea dintâi comunicare fãcutã cu privire la mântuire; fusese primit prin credintã; si cu toate acestea, când a fost ratificat de Domnul Hristos, a fost numit un legãmânt nou. Legea lui Dumnezeu stãtea la baza acestui legãmânt, care în principiu era un acord pentru a-i aduce din nou pe oameni în armonie cu vointa divinã, asezându-i într-o pozitie în care puteau asculta de Legea lui Dumnezeu. 

Ellen White – Patriarhi si Profeti – Legea si Legamintele

Legea Morala – Cele Zece Porunci

Exod.24:12 – Domnul a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte si ramai acolo. Eu iti voi da niste table de piatra cu Legea si poruncile pe care le-am scris pentru invatatura lor.”

Exod.31:18 – Cand a ispravit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele doua table ale marturiei, table de piatra, scrise cu degetul lui Dumnezeu.

Exod.32:16 – Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu, si scrisul era scrisul lui Dumnezeu, sapat pe table.

Exod.34:28 – Si Domnul a scris pe table cuvintele legamantului, cele Zece Porunci.

Deut.4:13 – El Si-a vestit legamantul Sau, pe care v-a poruncit sa-l paziti, cele zece porunci; si le-a scris pe doua table de piatra.

Iac.1:25 – Dar cine isi va adanci privirile in legea desavarsita, care este legea slobozeniei, si va starui in ea, nu ca un ascultator uituc, ci ca un implinitor cu fapta, va fi fericit in lucrarea lui.

Legea Celor Zece Porunci, rostitã pe Sinai, a fost scrisã de Dumnezeu Însusi pe table de piatrã si pãstratã cu sfintenie în chivot. Cu privire la Legea Celor Zece Porunci, psalmistul declarã: „Cuvântul Tãu, Doamne, dãinuieste în veci în ceruri” (Psalmul 119,89).

Si Însusi Domnul Hristos spune: „Sã nu credeti cã am venit sã stric Legea” Cãci adevãrat vã spun”, fãcând ca declaratia Sa sã iasã si mai mult în evidentã, „câtã vreme nu va trece cerul si pãmântul, nu va trece o iotã sau o frânturã de slovã din Lege, pânã nu se va împlini tot” (Mat.5,17-18). Aici, El ne învatã nu numai care fuseserã cerintele Legii lui Dumnezeu si care erau aceste cerinte atunci, ci si cã aceste cerinte vor dura cât vor fi cerul si pãmântul. Legea lui Dumnezeu este tot atât de neschimbãtoare, ca si tronul Sãu. Ea îsi va pãstra cerintele fatã de omenire în toate veacurile.  Cu privire la Legea proclamatã pe Sinai, Neemia spune: „Te-ai pogorât pe muntele Sinai, le-ai vorbit din înãltimea cerurilor si le-ai dat porunci drepte, legi adevãrate, învãtãturi si orânduiri minunate” (Neemia 9,13). Iar Pavel, „apostolul neamurilor”, declarã: „Legea este negresit, sfântã, si porunca este sfântã, dreaptã si bunã”(Rom.7,12). Aceasta nu poate fi altã lege decât Decalogul, cãci Legea este aceea care spune „sã nu poftesti” (vers.7).

În timp ce a pus capãt legii chipurilor si umbrelor, moartea Mântuitorului nu a scutit pe nimeni de obligatia fatã de Legea moralã. Dimpotrivã, însusi faptul cã a fost necesar ca Hristos sã moarã pentru a putea face ispãsire pentru cãlcarea acelei Legi dovedeste cã ea este neschimbãtoare.  Aceia care pretind cã Domnul Hristos a venit pentru a desfiinta Legea lui Dumnezeu si a înlãtura Vechiul Testament vorbesc despre era iudaicã, ca despre o erã de întunecime, înfãtisând religia evreilor ca fiind alcãtuitã numai din forme si ceremonii.

Dar pãrerea aceasta este gresitã. În toate paginile istoriei sacre, unde sunt consemnate raporturile lui Dumnezeu cu poporul Sãu ales, sunt urme vii ale marelui EU SUNT. Niciodatã Dumnezeu n-a dat fiilor oamenilor o mai deschisã manifestare a puterii si slavei Sale decât atunci când a fost recunoscut drept singurul conducãtor al poporului Israel si i-a dat poporului Sãu Legea. Tatãl a dat lumea în mâinile Domnului Hristos, ca prin lucrarea Sa de mijlocire sã-l poatã mântui pe om si sã apere si sã îndreptãteascã autoritatea si sfintenia Legii lui Dumnezeu. Domnul Hristos nu a fost numai conducãtorul poporului evreu în pustie – Îngerul în care era Numele lui Dumnezeu si care, învãluit în stâlpul de nor, mergea înaintea multimii – ci si Acela care i-a dat lui Israel Legea. În mijlocul slavei înfricosãtoare de la Sinai, Domnul Hristos a proclamat în auzul întregului popor Cele Zece Porunci ale Legii Tatãlui Sãu. El a fost Acela care i-a dat lui Moise Legea, sãpatã pe tablele de piatrã.  Domnul Hristos a fost Acela care i-a vorbit poporului Sãu prin profeti.

Apostolul Petru, scriind bisericii crestine, spune cã profetii „care au proorocit despre harul care vã era pãstrat vouã, au fãcut din mântuirea aceasta tinta cercetãrilor si cãutãrii lor stãruitoare. Ei cercetau sã vadã ce vreme si ce împrejurãri avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos si slava de care aveau sã fie urmate” (1 Petru 1,10-11). Vocea lui Hristos este cea care ne vorbeste prin Vechiul Testament. „Mãrturia lui Hristos este Duhul proorociei” (Apoc. 19,10).  În învãtãturile pe care le dãdea pe când Se afla personal în mijlocul oamenilor, Domnul Isus îndrepta mintile oamenilor cãtre Vechiul Testament. El le spunea iudeilor: „Cercetati Scripturile, pentru cã socotiti cã în ele aveti viata vesnicã, dar tocmai ele mãrturisesc despre Mine” (Ioan 5,39). Pe vremea aceea, cãrtile Vechiului Testament erau singura parte existentã a Bibliei. Si Fiul lui Dumnezeu a mai declarat: „Au pe Moise si pe profeti; sã asculte de ei”. Si a adãugat: „Dacã nu ascultã pe Moise si pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacã ar învia cineva din morti” (Luca 16,29.31). 

Legea nu era rostitã acum numai pentru folosul exclusiv al evreilor. Dumnezeu i-a onorat fãcându-i apãrãtori si pãstrãtori ai Legii Sale, dar ea trebuia sã fie consideratã ca un tezaur sfânt pentru lumea întreagã. Preceptele Decalogului sunt adaptate pentru întreaga omenire si au fost date pentru instruirea tuturor. Zece precepte scurte, dar cuprinzãtoare si pline de autoritate cuprind datoria omului fatã de Dumnezeu si fatã de semenii sãi; si toate, bazate pe marele si fundamentalul principiu al iubirii. „Sã iubesti pe Domnul, Dumnezeul tãu, cu toatã inima ta, cu tot sufletul tãu, cu toatã puterea ta si cu tot cugetul tãu; si pe aproapele tãu ca pe tine însuti” (Luca 10,27; vezi, de asemenea, Deut.6,4-5; Lev.19,18).

Ca simbol al autoritãtii lui Dumnezeu si ca întrupare a vointei Sale, lui Moise i-a fost dat un exemplar al Decalogului, scris cu degetul lui Dumnezeu pe douã table de piatrã (Deut.9,10; Ex.32,15.16) pentru a fi pãstrat cu sfintenie în sanctuar, care, dupã ce avea sã fie fãcut, trebuia sã fie centrul vizibil de închinare al natiunii.  Dintr-un neam de robi, israelitii fuseserã înãltati mai presus de toate popoarele pentru a fi comoara deosebitã a Împãratului împãratilor. Dumnezeu i-a despãrtit de lume, pentru ca sã le poatã încredinta comoara cea sfântã. El îi fãcuse pãstrãtorii Legii Sale, si planul Sãu era ca prin ei sã pãstreze printre oameni cunoasterea de Dumnezeu.

Astfel, lumina cerului avea sã strãluceascã într-o lume cuprinsã de întuneric si o voce trebuia sã fie auzitã chemând toate popoarele sã se întoarcã de la idolatria lor si sã-I slujeascã viului Dumnezeu. Dacã israelitii erau credinciosi însãrcinãrii lor, ei aveau sã devinã o putere în lume. Dumnezeu avea sã fie scutul lor de apãrare si avea sã-i înalte mai presus de toate celelalte natiuni. Lumina si adevãrul Sãu aveau sã fie descoperite prin ei, iar ei aveau sã iasã în evidentã sub cãlãuzirea Lui înteleaptã si sfântã, ca un exemplu al superioritãtii slujirii lui Iehova fatã de orice formã de idolatrie.

Sunt multi care sustin cã Dumnezeu a pus un zid de despãrtire între evrei si ceilalti oameni, cã grija si iubirea Sa, care au fost în mare mãsurã retrase de la restul omenirii, au fost concentrate asupra poporului Israel. Dar Dumnezeu n-a conceput ca poporul Sãu sã înalte un zid de despãrtire între el si semeni. Inima Iubirii infinite era deschisã tuturor locuitorilor pãmântului. Desi ei L-au lepãdat, El cãuta fãrã încetare sã li se descopere si sã-i facã pãrtasi la iubirea si harul Sãu. Binecuvântarea Sa a fost datã poporului Sãu ales, pentru ca, la rândul lui, el sã fie o binecuvântare pentru altii.  Dumnezeu l-a chemat pe Avraam, l-a fãcut sã prospere si l-a onorat; iar credinciosia patriarhului a fost o luminã pentru oamenii din toate tãrile pe unde a peregrinat. Avraam nu s-a izolat de oamenii din jurul sãu. El a cultivat relatii de prietenie cu domnitorii natiunilor înconjurãtoare, dintre care unii îl tratau cu mare respect, iar cinstea, altruismul, vitejia si bunãvointa lui reprezentau caracterul lui Dumnezeu. În Mesopotamia, Canaan, Egipt si chiar înaintea locuitorilor Sodomei, Dumnezeul cerului a fost descoperit prin reprezentantul Sãu.

Ellen White – Patriarhi  si Profeti, Legea si Legamintele

Ellen White – Patriarhi si Profeti,  Legea data lui Israel

Legea lui Moise sau Cartea Legii – Umbra (III)

Deut 31:9 – Moise a scris Legea aceasta si a incredintat-o preotilor, fiii lui Levi, care duceau chivotul legamantului Domnului, si tuturor batranilor lui Israel.

Deut. 31:24.25 – Dupa ce a ispravit Moise in totul de scris intr-o carte cuvintele Legii acesteia, si a dat urmatoarea porunca levitilor care duceau chivotul legamantului Domnului:

Deut. 31:26 – Luati cartea aceasta a Legii si puneti-o langa chivotul legamantului Domnului Dumnezeului vostru, ca sa fie acolo ca martora impotriva ta.

Col. 2:14 – A sters zapisul cu poruncile lui, care statea impotriva noastra si ne era potrivnic, si l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.

Gal. 2:18,19,21 – Caci, daca zidesc iarasi lucrurile pe care le-am stricat, ma arat ca un calcator de lege. Caci eu, prin Lege, am murit fata de Lege, ca sa traiesc pentru Dumnezeu. Nu vreau sa fac zadarnic harul lui Dumnezeu; caci, daca neprihanirea se capata prin Lege, degeaba a murit Hristos.

Gal. 3:1-2 – O, galateni nechibzuiti! Cine v-a fermecat pe voi, inaintea ochilor carora a fost zugravit Isus Hristos ca rastignit? Iata numai ce voiesc sa stiu de la voi: prin faptele Legii ati primit voi Duhul ori prin auzirea credintei?

Gal. 3:10,11,13. – Caci toti cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru ca este scris: „Blestemat este oricine nu staruie in toate lucrurile scrise in cartea Legii, ca sa le faca. Si ca nimeni nu este socotit neprihanit inaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este invederat, caci „cel neprihanit prin credinta va trai.  Hristos ne-a rascumparat din blestemul Legii, facandu-Se blestem pentru noi – fiindca este scris: „Blestemat e oricine este atarnat pe lemn”

Gal. 3:24-25 – Astfel, Legea ne-a fost un indrumator spre Hristos, ca sa fim socotiti neprihaniti prin credinta. Dupa ce a venit credinta, nu mai suntem sub indrumatorul acesta.

Gal. 4:4-5 – Dar, cand a venit implinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub Lege, ca sa rascumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca sa capatam infierea.

Gal. 5:1,4 – Ramaneti, dar, tari si nu va plecati iarasi sub jugul robiei. Voi, care voiti sa fiti socotiti neprihaniti prin Lege, v-ati despartit de Hristos; ati cazut din har.

Pentru intelegerea deplina a acestor texte, sa ne reamintim ce este scris mai inainte, si anume ca Legea lui Dumnezeu – Cele Zece Porunci – nu-l face pe om neprihanit si nu-l mantuieste. Ea este oglinda desavarsita care ne arata numai murdaria caracterului nostru, adica pacatul; sangele lui Isus– harul Sau – este mijlocul prin care suntem spalati de pacatele noastre, desigur, numai daca dorim din toata inima si le marturisim. Aceasta idee insemnata o gasim scrisa de Pavel, foarte clar, in Romani 3,20: ,,Caci nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului.” Si el continua sa clarifice si mai convingator: ,,Deci ce vom zice? Legea este ceva pacatos? Nicidecum! Dimpotriva, pacatul nu l-am cunoscut decat prin Lege. De pilda, n-as fi cunoscut pofta, daca Legea nu mi-ar fi spus: „Sa nu poftesti!” (Romani 7,7). Deci, ca sa nu facem nici o confuzie, apostolul da aici ca exemplu porunca a zecea din Cele Zece Porunci. 

Dar despre ce lege vorbeste el galatenilor? Pentru a le arata ce a vrut sa spuna prin cuvintele: ,,toti cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem (Gal. 3,10); ,,Hristos ne-a rascumparat din blestemul Legii...(Gal. 3,13); ,,Credinta a desfiintat-o (Gal. 3,25), Pavel pune o intrebare indreptatita: ,,Atunci pentru ce este Legea?”  Si tot el raspunde in acelasi verset: ,,Ea a fost adaugata din pricina calcarilor de Lege, pana cand avea sa vina „Samanta”.(Gal. 3,19)

Din acest ultim text, reiese clar ca Pavel a scris galatenilor despre legea care ,,a fost adaugata”, sau a fost aplicata prima data in paradis dupa ce Adam a pacatuit; deci, legea jertfelor care la Muntele Sinai a fost scrisa de Moise, asa cum am studiat mai inainte si ,,a fost adaugata”, asa cum zice textul, langa chivot. Aceasta a fost cartea Legii. Un alt text, care ne arata astazi si mai clar ca Pavel a scris galatenilor despte legea lui Moise sau cartea Legii, este cel care a fost citat mai inainte numai in parte, si care zice: ,,Caci toti cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru ca este scris: „Blestemat este oricine nu staruie in toate lucrurile scrise in cartea Legii, ca sa le faca”. (Gal. 3,10) Acum stim ca blestemele erau prevazute numai in aceasta carte scrisa de Moise (vezi Daniel 9,11.13; Fapte 13,39; Evrei 10,28). Biblia arata ca evreii, care pe timpul apostolilor primeau credinta crestina, pretindeau ca neamurile care se crestinau sa primeasca taierea imprejur si sa respecte sarbatorile si sabatele ceremoniale (vezi Fapte 15,1). Cu acestia Pavel a avut mult de lucru. Pentru acest motiv, in Galateni 4,10, el scrie: ,,Voi paziti zile, luni, vremuri si ani, sarbatori care erau numai in legea lui Moise.

De aceea, el adauga la versetul 11: ,,Ma tem sa nu ma fi ostenit degeaba printre voi”, si continua: ,,Caci daca zidesc iarasi lucrurile pe care le-am stricat” (vezi Col. 2,14) ma fac calcator de lege. (Gal. 2,18) Pentru a le arata inutilitatea taierii imprejur, scrisa in legea lui Moise care a avut sfarsit, el scria in Gal. 5:2,3 ,,Iata, eu, Pavel, va spun ca, daca va veti taia imprejur, Hristos nu va va folosi la nimic. Si marturisesc iarasi, inca o data, oricarui om care primeste taierea imprejur, ca este dator sa implineasca toata Legea, adica sa se supuna tuturor ceremoniilor din legea lui Moise, care nu mai erau in vigoare: ,,Caci, in Hristos Isus, nici taierea imprejur, nici netaierea imprejur nu sunt nimic, ci a fi o faptura noua”. (Gal. 6,15) Pe acesti convertiti dintre evrei, care ii invatau pe crestinii convertiti dintre neamuri sa se supuna acestor ceremonii scoase din uz, Pavel ii socotea ,,despartiti de Hristos, cazuti din har„. (Gal. 5,4)

Referindu-se din nou la Galateni 3,25, unde sta scris: Dupa ce a venit credinta, nu mai suntem sub indrumatorul acesta„, s-ar parea ca Pavel se contrazice pe sine insusi pentru ca in Romani 3,31 scrie: Deci prin credinta desfiintam noi Legea? Nicidecum. Dimpotriva, noi intarim Legea”. Afirmam ca slujitorul Domnului nu se contrazice. In Galateni 3,25 el vorbeste de legea lui Moise, care s-a sfarsit la cruce (vezi Gal. 3,10; 4,10; 5:2,3; 6,15), iar in Romani 3,31 el vorbeste despre Legea lui Dumnezeu (vezi Romani 2,20-23) care este si azi in vigoare (vezi Luca 16,17).

O alta aparenta contrazicere ar parea sa fie intre Pavel, care in Galateni 5,1 scrie ca legea este ,,jugul robiei”, si declaratia lui Iacov care, in capitolul 2,12, scrie ca este ,,legea slobozeniei”. Cu totii suntem convinsi ca Duhul Domnului, care i-a inspirat pe cei doi apostoli, nu se contrazice. Pavel a vorbit galatenilor despre legea lui Moise, asa cum am studiat pana aici (vezi Gal. 3,10), iar Iacov despre Cele Zece Porunci (vezi Iacov 2:10,11). ,,In timpul sederii sale in Corint, Pavel a sesizat serioase probleme cu unele comunitatideja intemeiate. Prin influenta invatatorilor falsi, care se ridicasera printre credinciosii din Ierusalim, dezbinarea, erezia si senzualismul castigasera repede teren printre credinciosii din Galatia. Acesti falsi invatatori amestecau traditiile iudaice, cu adevarurile Evangheliei. Ignorand hotararile Consiliului General din Ierusalim, ei ii constrangeau pe convertitii dintre neamuri sa pazeasca legea ceremoniala”. (E.G. White, Faptele Apostolilor, pag. 381/1, ed. engleza) 

In Romani 10,4 Pavel scrie: ,,Hristos este sfarsitul legii, pentru ca oricine crede in El, sa poata capata neprihanirea„. Versetul 5 arata ca ,,Moise scrie” … Ori, noi stim acum, din acest studiu, ca Moise a scris in cartea legii toate ceremoniile de la cort, care au fost umbra lui Isus. Daca, totusi, cineva s-ar indoi de aceasta afirmatie din versetul 5, mentionam ca expresia ,,sfarsit” din Romani 10,4, in limba greaca este ,,telos”, care in limba romana inseamna: desavarsit, scop final, punct culminant, maturitate, implinire, tinta. Exact aceeasi expresie ,,telos” o gasim si in 1 Timotei 1,5, unde este tradusa: ,,Tinta poruncii – sau a legii – este dragostea”. Daca acest verset ar fi fost tradus ca in Romani 10,4: ,,Sfarsitul poruncii este dragostea„, oricare dintre cititorii Scripturii ar declara ca traducerea nu este corecta, pentru ca dragostea (Ioan 14,15),  nu va pieri niciodata (1 Corinteni 13,8), caci ea este caracterul lui Dumnezeu. (Isaia 51,4) In concluzie, mai corect ar fi fost ca, in Romani 10,4, sa se traduca: Hristos este tinta Legii, pentru ca aceasta expresie se potriveste pentru amandoua, una fiind caracterul Sau, iar cealalta fiind umbra sa. 

In Romani  14:5,6 Pavel scrie ,,Unul socoteste o zi mai presus decat alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare sa fie deplin incredintat in mintea lui. Cine face deosebire intre zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire intre zile, pentru Domnul n-o face„. In acest verset, Pavel nu vorbeste despre ziua a saptea a saptamanii – sambata- pe care Domnul a creat-o la inceput pentru odihna omului (vezi Marcu 2,27) si care este semnul dintre Dumnezeu si om (vezi Ezechiel 20,12), ci despre zilele de sarbatori ceremoniale, care erau scrise in cartea legii si pentru care Pavel, la inceput, a aratat oarecare ingaduinta crestinilor din Roma, pentru ca mai tarziu aceasta sa provoace o nedorita confuzie intre ei, printre coloseni si galateni.

Pentru acest motiv a fost nevoit sa scrie tot asa galatenilor: ,,Voi paziti zile, luni, vremuri si ani. Ma tem sa nu ma fi ostenit degeaba pentru voi” (Gal. 4:10,11) si colosenilor: ,,Nimeni, dar, sa nu va judece cu privire la mancare sau bautura, sau cu privire la o zi de sarbatoare, cu privire la o luna noua sau cu privire la o zi de Sabat(Col. 2,16),  pentru ca au avut sfarsit la cruce (vezi Col. 2,14). In 2 Corinteni 3:7,11 Pavel scrie: ,, Acum, daca slujba aducatoare de moarte, scrisa si sapata in pietre, era cu atata slava, incat fiii lui Israel nu puteau sa-si pironeasca ochii asupra fetei lui Moise, din pricina stralucirii fetei lui, macar ca stralucirea aceasta era trecatoare, … (vers. 7) In adevar, daca ce era trecator era cu slava, cu cat mai mult va ramane in slava ce este netrecator!(vers. 11)

Cu acest text, unii cercetatori ai Scripturii sustin ca slujba aducatoare de moarte, scrisa si sapata in pietre, adica Legea lui Dumnezeu, a fost trecatoare, conform specificarii din versetul 11. Daca insa citim cu mai multa atentie versetul 7, vedem ca Pavel scrie foarte clar ca stralucirea fetei lui Moise era trecatoare si nicidecum slujba aducatoare de moarte (Romani 6,23) scrisa si sapata in pietre (vezi 2 Corinteni 3,7). In Evrei 7,19 Pavel de asemenea scrie ,,Caci Legea n-a facut nimic desavarsit, si pe de alta, se pune in loc o nadejde mai buna, prin care ne apropiem de Dumnezeu”.

Si in acest text, Pavel vorbeste tot de legea jertfelor, supranumita si umbra, pe care preotii leviti au fost obligati s-o aduca la indeplinire pana la cruce (Coloseni 2,14-17). Asa cum scrie apostolul Pavel in Evrei 7,11.12.28: ,,Daca, dar, desavarsirea ar fi fost cu putinta prin preotia levitilor – caci sub preotia aceasta a primit poporul Legea – ce nevoie mai era sa se ridice un alt preot dupa randuiala lui Melhisedec”, si nu dupa randuiala lui Aaron? (vers. 11)  Pentru ca, odata schimbata preotia, trebuia numaidecat sa aiba loc si o schimbare a Legii. (vers. 12) In adevar, Legea pune mari preoti pe niste oameni supusi slabiciunii; dar cuvantul juramantului, facut dupa ce a fost data Legea, pune pe Fiul, care este desavarsit pentru vesnicie” (vers. 28). De ce legea aceasta a jertfelor, sau umbra, n-a facut nimic desavarsit?

Tot apostolul Domnului arata clar in Evrei 10:1,4:  In adevar, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu infatisarea adevarata a lucrurilor [care era Isus], nu poate niciodata, prin aceleasi jertfe care se aduc neincetat in fiecare an, sa faca desavarsiti pe cei ce se apropie (vers. 1), caci este cu neputinta ca sangele taurilor si al tapilor sa stearga pacatele”  (vers. 4). Aceste jertfe au fost obligatorii; ele au iertat doar pacatele. Sangele animalelor n-a putut face lucrarea de curatire definitiva. Doar moartea lui Isus pe cruce – sangele Sau – poate face aceasta lucrare insemnata!

Iata singurul motiv pe care ni-l prezinta Pavel in Romani 7,7 si Iacov 1,23-25,  si anume, sa ne uitam in OGLINDA sufletului nostru, sa cerem iertare pentru orice calcare de Lege (vezi 1 Ioan 1,9) si prin sangele lui Isus sa fim pe deplin curatiti (vezi 1 Timotei 2:5,6). Pentru a incheia acest subiect important, in care Scripturile ne-au aratat despre ce lege vorbeste Pavel in epistolele sale, cand scrie ca s-a desfiintat, mai amintim inca un text care adesea face obiectul unor discutii controversate in randul cercetatorilor Scripturii: Fapte 15,24  ,,Fiindca am auzit ca unii, plecati dintre noi fara vreo insarcinare din partea noastra, v-au tulburat prin vorbirile lor si v-au zdruncinat sufletele, zicand sa va taiati imprejur si sa paziti Legea”.

Despre ce lege este vorba in acest verset? Acum, toti cititorii acestor studii stim ca taierea imprejur nu facea parte din Legea Celor Zece Porunci, ci din legea ceremoniala sau legea lui Moise. Dar, ca sa ne fie si mai clar, citim in Fapte 15,1: ,,Cativa oameni, veniti din Iudeea, invatau pe frati si ziceau: „Daca nu sunteti taiati imprejur dupa obiceiul lui Moise, nu puteti fi mantuiti”; iar versetul 5 din acelasi capitol ne arata exact la ce lege s-au referit apostolii si presbiterii (vers. 22). ,,Atunci unii din partida fariseilor, care crezusera, s-au ridicat si au zis ca Neamurile trebuie sa fie taiate imprejur si sa li se ceara sa pazeasca Legea lui Moise” (vers. 5) Cu acest text, care arata clar care a fost discutia aprinsa dintre evreii crestinati si neamurile crestinate, cu care au fost confruntati apostolii si mai ales apostolul Pavel, incheiem capitolul acesta, cu speranta ca Sfintele Scripturi ne-au lamurit pe deplin si, pe viitor, nu vom mai face confuzie intre legea ceremoniala a lui Moise sau umbra (vezi Col. 2,17; Evr. 10,1), care a avut sfarsit la cuce, si Legea lui Dumnezeu, care este vesnica (Psalmii 119,160; Luca 16,17), Lege pe care o vom studia in continuare.   

Constantin Petcu – O Singura Scriptura De Ce Atatea Religii

Legea lui Moise sau Cartea Legii – Umbra (II)

Gen. 8:20 – Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate si din toate pasarile curate si a adus arderi de tot pe altar.

Gen.22:9 – Cand au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar si a asezat lemnele pe el. A legat pe fiul sau, Isaac si l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. 

Gen.22:13,14 – Avraam a ridicat ochii si a vazut inapoia lui un berbec incurcat cu coarnele intr-un tufis; si Avraam s-a dus de a luat berbecul si l-a adus ca ardere de tot in locul fiului sau. Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grija.”

Gen.26:25  – Isaac a zidit acolo un altar, a chemat Numele Domnului si si-a intins cortul acolo.

Gen.35:7 – Iacov a zidit acolo un altar si a numit locul acela: „El-Betel” caci acolo i Se descoperise Dumnezeu, cand fugea de fratele sau.

Primul evreu numit astfel in Scriptura a fost Avraam (Geneza 14,13)

Avraam a trait la jumatatea perioadei de timp dintre Adam si Isus, deci in jurul anului 2000 i.Hr. Pana la Avraam, timp de 2000 de ani, credinciosii lui Dumnezeu, neevrei, au adus nenumarate jertfe si numai din animalele curate (Geneza 8,20).  Avraam a avut ca fiu pe Isaac, fiul fagaduintei. Fiii lui Isaac au fost Esau si Iacov. Acest Iacov a ramas credincios lui Dumnezeu; el a avut doisprezece fii. Penultimul fiu, Iosif, a fost vandut de fratii lui si a ajuns in Egipt. De la Adam si pana la Iacov, aproximativ 2200 de ani, capul de familie a fost randuit a fi preotul familiei, el aducea jertfa pe altar pentru pacatele lui si ale familiei sale. Din cauza foametei, Iacov cu fiii si familiile acestora, in numar de saptezeci, au fost chemati de Iosif, in Egipt.

Dupa moartea lui  Iosif, poporul evreu a ajuns rob egiptenilor. Ei au strigat catre bunul Dumnezeu si, prin Moise, au fost scosi din robie. In Egipt ei n-au mai respectat Legea lui Dumnezeu – Cele Zece Porunci – si nici randuielile jertfelor, pe care stramosii lor credinciosi le-au indeplinit cu strictete atatea mii de ani. Ajunsi la Muntele Sinai, Dumnezeu le-a reimprospatat, de acum in scris, toate poruncile si legile pe care pana aici le avusesera doar oral si transmise pe calea aceasta din tata in fiu. Pentru aceasta importanta lucrare, Dumnezeu l-a ales pe Moise care a invatat toata intelepciunea egiptenilor (Fapte 7,22), stiind astfel sa scrie si sa citeasca.        

Dar, pentru ca la iesirea din Egipt au numarat mai mult de doua milioane de suflete, sase sute de mii fiind cei care erau in stare sa poarte arma (Numeri 1,45.46), Dumnezeu a trebuit sa dezvolte sistemul jertfelor si al preotiei, alegand dintre fiii lui Iacov semintia lui Levi,  ca sa indeplineasca slujba de preoti ( Ei sedeau in locul lor obisnuit, dupa Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu, si preotii stropeau sangele pe care-l luau din mana levitilor.  (2Cron.30:1.), pentru tot poporul, si I-a dat instructiuni lui Moise, in mod amanuntit, pentru construirea unui cort pe care, in pelerinajul lor prin pustiu, aveau sa-l foloseasca drept loc de inchinare, asa cum sta scris in Exodul si Leviticul (vezi Evrei 8,5: ,,Ei fac o slujba care este chipul si umbra lucrurilor ceresti, dupa poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, cand avea sa faca cortul; ,,Ia seama, i s-a zis, sa faci totul dupa chipul care ti-a fost aratat pe munte”).  

Evr. 9: 1,2,3,6,7 Legamantul dintai avea si el porunci privitoare la slujba dumnezeiasca si la un Locas pamantesc de inchinare.  In adevar, s-a facut un Cort.  Preotii  fac slujbele intotdeauna in partea dintai a Cortului  numita „Locul Sfant”; dupa perdeaua a doua se afla partea Cortului care se chema „Locul Preasfant”.  Dar in partea a doua intra numai marele preot, o data pe an, si nu fara sange, pe care il aduce pentru sine insusi si pentru pacatele din nestiinta ale norodului.

Evr 9:9-14. Aceasta era o asemanare pentru vremurile de acum, cand se aduc daruri si jertfe care nu pot duce pe cel ce se inchina in felul acesta la desavarsirea ceruta de cugetul lui. Ele sunt doar niste porunci pamantesti date, ca toate cele privitoare la mancari, bauturi si felurite spalaturi, pana la o vreme de indreptare. Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare si mai desavarsit, care nu este facut de maini, adica nu este din zidirea aceasta, si a intrat, o data pentru totdeauna, in Locul Preasfant, nu cu sange de tapi si de vitei, ci cu insusi sangele Sau, dupa ce a capatat o rascumparare vesnica. Caci, daca sangele taurilor si al tapilor si cenusa unei vaci, stropita peste cei intinati, ii sfinteste si le aduce curatarea trupului,  cu cat mai mult sangele lui Hristos, care, prin Duhul cel vesnic, S-a adus pe Sine insusi jertfa fara pata lui Dumnezeu, va va curata cugetul vostru de faptele moarte, ca sa slujiti Dumnezeului celui Viu!

Pe langa acestea, Moise a primit legi si instructiuni in legatura cu toate jertfele, care de aici inainte trebuiau sa fie aduse de popor numai la cort, mentionate in Leviticul capitolele 1-7, si cele in legatura cu marile sarbatori anuale, mentionate in Leviticul capitolul 23, care erau supranumite sarbatori si sabate ceremoniale, pentru ca in unele din ele nu era ingaduit sa se lucreze, ca si in Sabatul zilei a saptea a saptamanii. De exemplu, in Leviticul 23,26-32 este scris despre marea sarbatoare a evreilor, Ziua Ispasirii, care cadea in ziua a zecea a lunii a saptea, deci in oricare zi din saptamana, si totusi se numea Sabat (ceremonial), pentru ca n-aveau voie sa lucreze in aceasta zi.

Reamintim ca toate aceste instructiuni primite de la Dumnezeu si scrise de Moise intr-o carte (se pare sul de piele) (vezi Deut.31:9, 24. Dupa ce a ispravit Moise in totul de scris intr-o carte cuvintele Legii acesteia, …a incredintat-o preotilor, fiii lui Levi, care duceau chivotul legamantului Domnului, si tuturor batranilor lui Israel.), erau in legatura cu jertfele si sarbatorile care il preinchipuiau pe Isus, faceau parte din legea ceremoniala supranumita de apostolul Pavel, umbra. (Coloseni 2,17)

Evr. 9:15-22. – Si tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legamant nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru rascumpararea din abaterile faptuite sub legamantul dintai, cei ce au fost chemati sa capete vesnica mostenire care le-a fost fagaduita. De aceea si intaiul legamant n-a fost sfintit fara sange.  Si intr-adevar, Moise, dupa ce a rostit inaintea intregului norod toate poruncile Legii, a luat sange de vitei si de tapi, cu apa, lana stacojie si isop, a stropit cartea si tot norodul  si a zis: „Acesta este sangele legamantului care a poruncit Dumnezeu sa fie facut cu voi.” De asemenea, a stropit cu sange Cortul si toate vasele pentru slujba. Si, dupa Lege, aproape totul este curatat cu sange; si fara varsare de sange nu este iertare.

Este necesar de precizat ca Sabatul zilei a saptea din legea lui Dumnezeu – Cele Zece Porunci – n-a facut niciodata parte din legea ceremoniala sau umbra, ziua de Sabat fiind instituita de Dumnezeu pentru odihna omului, chiar de la creatiune, deci inainte de caderea omului in pacat (vezi Geneza 2,1-3;  Marcu 2,27), desi sunt cercetatori ai Scripturii, care sustin ca Sabatul a fost dat pentru prima data evreilor de la Muntele Sinai, aceasta sustinere este in directa contrazicere cu Sfintele Scripturi. Pentru a nu face – cu sau fara buna stiinta – vreo greseala de interpretare a textului din Coloseni 2,16,  pe care l-am scris inainte spre a fi studiat, Pavel insusi clarifica ce a intentionat sa spuna colosenilor in acest verset 16, cand in versetul urmator, 17, scrie: care in versetul urmator, 17, scrie: care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.

Din expunerea de mai sus, am ajuns la concluzia ca ,,ziua de sarbatoare, luna noua si sabatul ceremonial” au facut parte din umbra si si-au avut implinirea la cruce, conform afirmatiei lui Pavel din Coloseni 2,14,  text studiat mai inainte. Cum putem incadra insa ,,mancarea si bautura”, despre care Pavel a scris in Coloseni 2,16,  in legea jertfelor care a fost umbra? Este vorba aici despre mancarea si bautura din legea sanitara data de Dumnezeu si scrisa in mod detaliat in Leviticul capitolul 11? A scris el colosenilor ca pot manca si bea orice dupa placere? S-a contrazis Divinitatea cu Pavel? Categoric, NU! In Coloseni 2,17, Pavel vorbeste despre mancarea si bautura care erau puse impreuna cu jertfele pe altar si erau mistuite de foc, asa cum clarifica Scriptura: ,,Sa aduceti din locuintele voastre doua paini ca sa fie leganate intr-o parte si in alta; sa fie facute cu doua zecimi de efa din floarea soarelui si coapte cu aluat. Afara de aceste paini, sa aduceti ca ardere de tot Domnului, sapte miei de un an, un vitel si doi berbeci; sa adaugati la ei darul de mancare si jertfa de bautura obisnuite, ca dar de mancare mistuit de foc, de un miros placut Domnului. (Leviticul 23,17.18; Numeri 28,12-14) Din aceste versete reiese clar ca Pavel n-a vorbit colosenilor despre alimentele pe care ei le foloseau pentru hrana lor, ci de cele care faceau parte din umbra si care erau mistuite de foc pe altar. 

O dovada in plus ca aceste jertfe si daruri de mancare au avut sfarsit la cruce, este si profetia pe care proorocul Daniel o face cu sase sute de ani inainte de implinirea ei, cand scrie: ,,El va face un legamant trainic cu multi, timp de o saptamana, dar la jumatatea saptamanii va face sa inceteze jertfa si darul de mancare…” (Daniel 9,27) 

Avand in vedere explicatia de mai sus a textului din Coloseni2,16, se pune intrebarea: Daca nu s-au desfiintat prevederile legii sanitare din Leviticul 11,1-47. de ce Pavel scrie in epistolele sale texte ca acestea: ,,Eu stiu si sunt incredintat in Domnul Isus ca nimic nu este necurat in sine… (Romani 14,14) ,,Sa mancati din tot ce se vinde pe piata, fara sa cercetati ceva din pricina cugetului. (1 Corinteni 10,25) ,,Totul este curat pentru cei curati… (Tit 1,15) ,,Caci orice faptura a lui Dumnezeu este buna si nimic nu este de lepadat daca se ia cu multumire.”  (1Timotei 4,4) Studiul textelor de mai sus se refera la o lege despre care apostolul Pavel scrie galatenilor ca nu mai este necesara. Despre ce lege este vorba vom vedea in studiul urmator.

Constantin Petcu – O Singura Scriptura De Ce Atatea Religii 

Legea lui Moise sau Cartea Legii – Legea Ceremoniala a Jertfelor si Sarbatorilor – Umbra (I)

Deut.31:24.25 – Dupa ce a ispravit Moise in totul de scris intr-o carte cuvintele Legii acesteia, si a dat urmatoarea porunca levitilor care duceau chivotul legamantului Domnului:

Deut 31:9 – Moise a scris Legea aceasta si a incredintat-o preotilor, fiii lui Levi, care duceau chivotul legamantului Domnului, si tuturor batranilor lui Israel.

Deut.31:26 – Luati cartea aceasta a Legii si puneti-o langa chivotul legamantului Domnului Dumnezeului vostru, ca sa fie acolo ca martora impotriva ta.

Deut.30:10 – Daca vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tau pazind poruncile si randuielile Lui scrise in cartea aceasta a Legii, daca te vei intoarce la Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau.

Despre ce lege este vorba aici? Si care lege s-a desfiintat? Sa reluam textele pe care le-am citit in prezentarea anterioara si sa aflam despre care lege vorbeste Biblia in ele.

Col 2:14 – A sters zapisul cu poruncile lui, care statea impotriva noastra si ne era potrivnic, si l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.

De la prima vedere, s-ar parea ca Pavel vorbeste in acest text despre Cele Zece Porunci, asa cum sustin multi. Daca insa studiem mai cu atentie textul, Pavel arata ca la cruce s-a desfiintat legea lui Moise, sau cartea legii care a fost pusa de leviti in cort, dar afara din chivot. Si, potrivit precizarii, aceasta era impotriva omului, asa cum a scris Moise in Deuteronomul 31,26:  Luati cartea aceasta a Legii si puneti-o langa chivotul legamantului Domnului Dumnezeului vostru, ca sa fie acolo ca martora impotriva ta. Traducerea veche maghiara de Karoli Gaspar spune: A sters ceremoniile. Dar cum era aceasta lege a lui Moise ,,impotriva” omului? Studiind Scripturile, constatam ca, daca cineva calca una sau mai multe porunci dintre cele zece, pe cele doua table ale Legii nu erau scrise pedepsele, ci doar in legea lui Moise sau in cartea legii, care prevedea pedepse aspre pentru calcatorii ei, asa cum scrie Pavel in Evrei 10,28: Cine a calcat Legea lui Moise este omorat fara mila, pe marturia a doi sau trei martori, iar ca exemplu, in Numeri 15,32-36, este scris ca un om a fost gasit strangand lemne in Sabat si a fost omorat cu pietre.

In Deuteronom 28:58, 29:20, 32:46, 27:26,  scrie  ,,Daca nu vei pazi si nu vei implini toate cuvintele Legii acesteia, scrise in cartea aceasta, daca nu te vei teme de acest Nume slavit si infricosat, adica de Domnul Dumnezeul tau, …Pe acela Domnul nu-l va ierta. Ci atunci, mania si gelozia Domnului se vor aprinde impotriva omului aceluia, toate blestemele scrise in cartea aceasta vor veni peste el, si Domnul ii va sterge numele de sub ceruri. ….le-a zis: „Puneti-va la inima toate cuvintele pe care va jur astazi sa le porunciti copiilor vostri, ca sa pazeasca si sa implineasca toate cuvintele Legii acesteia. Blestemat sa fie cine nu va implini cuvintele Legii acesteia si cine nu le va face!” – Si tot poporul sa raspunda: „Amin!”  Iar in 2 Cronici 30:1 si Deuteronom 31:11,12 este scris ,,Ei sedeau in locul lor obisnuit, dupa Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu, si preotii stropeau sangele pe care-l luau din mana levitilor. …cand tot Israelul va veni sa se infatiseze inaintea Domnului Dumnezeului tau in locul pe care-l va alege El, sa citesti Legea aceasta inaintea intregului Israel, in auzul lor. Sa strangi poporul, barbatii, femeile, copiii si strainul care va fi in cetatile tale, ca sa auda si sa invete sa se teama de Domnul Dumnezeul vostru, sa pazeasca si sa implineasca toate cuvintele Legii acesteia.”

Proorocul Daniel, referindu-se la expresia ,,impotriva omului”, scrie cat se poate de clar: Ci tot Israelul a calcat Legea Ta si s-a abatut astfel ca sa n-asculte de glasul Tau. De aceea ne-au si lovit blestemele si juramintele scrise in Legea lui Moise,robul lui Dumnezeu, pentru ca am pacatuit impotriva lui Dumnezeu…Dupa cum este scris in Legea lui Moise, toata nenorocirea aceasta a venit peste noi….(Daniel 9,11.13)

Acelasi Pavel, in cuvantarea sa tinuta in Antiohia Pisidiei, precizeaza ca legea lui Moise era impotriva omului. El scrie: ,,Si oricine este iertat, prin El, de toate lucrurile  de care n-ati putut fi iertati prin legea lui Moise.”(Fapte 13,39) Si astazi omenirea calca Legea lui Dumnezeu si mai ales Sabatul, pentru ca nu-l recunosc a fi ziua Domnului (Marcu 2,27.28; Isaia 58,13; Ezechiel 20,11.12), dar nu mai sunt omorati cu pietre, pentru ca nu mai este in vigoare legea lui Moise, ea fiind desfiintata la cruce (Coloseni 2,14). Totusi, aceste pacate sunt scrise cu exactitate de ingerii lui Dumnezeu in cartile din ceruri si, daca ele nu sunt marturisite si parasite, asa cum vom studia mai tarziu,  nu pot fi iertate, iar la revenirea lui Isus, pacatosii neiertati vor primi pedeapsa pentru ele (Apocalipsa 20,12.13):  ,,Si am vazut pe morti, mari si mici, stand in picioare inaintea scaunului de domnie. Niste carti au fost deschise. Si a fost deschisa o alta carte, care este Cartea Vietii. Si mortii au fost judecati dupa faptele lor, dupa cele ce erau scrise in cartile acelea.” (si 2 Corinteni 5,10): ,,Caci toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul pe care-l va fi facut cand traia in trup.”

Daca la cruce a luat sfarsit legea lui Moise, putem intelege acum foarte usor ce a vrut sa spuna Pavel, cand, in continuare, scria: Coloseni 2,16:  ,,Nimeni, dar, sa nu va judece cu privire la mancare sau bautura, sau cu privire la o zi de sarbatoare, cu privire la o luna noua sau cu privire la o zi de Sabat.” Acest text a fost folosit in toate timpurile, chiar si astazi, de aceia care sustin ca cei convertiti dintre neamuri, pentru care a scris Pavel in mod deosebit, deci si pentru noi, pot manca si bea orice, fara restrictie, dupa placere, fara a mai fi obligati sa pastreze legea sanitara data de Dumnezeu prin Moise si scrisa in Leviticul capitolul 11, pentru ca ea a fost randuita tot pentru evrei la Muntele Sinai.

Pentru acelasi motiv, sustin ei, crestinii nu mai au obligatia sa pazeasca Sabatul – ziua a saptea a saptamanii din Legea lui Dumnezeu, el fiind amintit in acelasi text (Coloseni 2,16). Pentru intelegerea acestui text si pentru a nu fi rastalmacit, cum scrie Petru, apostolul Pavel precizeaza in versetul urmator (17) ce a vrut sa spuna colosenilor: care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.  Din aceasta precizare a lui, intelegem clar ca el nu s-a referit  nicidecum, in versetul 16, la animalele curate si necurate, prevazute in legea sanitara din Leviticul capitolul 11, ci la mancarea si bautura care faceau parte din umbra, la o zi de sarbatoare si luna noua, care facea parte din umbra si la o zi de Sabat ceremonial, care, de asemenea, faceau parte din umbra, si nicidecum la Sabatul zilei a saptea din Legea lui Dumnezeu.   

Ca sa putem intelege aceasta insemnata expresie umbra, suntem nevoiti sa studiem cu atentie Scripturile Vechiului si Noului Testament. Asa cum am scris la inceput, Scriptura spune ca prima pereche n-a ascultat de porunca lui Dumnezeu si a mancat din fructul oprit. Pentru acest motiv, ei trebuiau sa moara negresit, sa nu mai existe (Geneza 2,16.17), dar pentru ca El i-a iubit pe ei si pe cei care aveau sa vina dupa ei, a instituit o cale de salvare. Chiar atunci, El l-a invatat pe Adam sa-si marturiseasca pacatul asupra unui miel nevinovat luat din gradina Eden si tot atunci mielul a fost jertfit pentru iertarea pacatului. Acest miel era un simbol pentru Isus, adevaratul Miel al lui Dumnezeu, care avea sa ridice pacatul lumii. (Ioan 1,29)

Un cititor al Bibliei poate spune ca asa ceva nu sta scris pe primele ei pagini si deci afirmatia ar parea indoielnica. Spre lamurire, sa studiem urmatoarele texte: In Geneza 3,21 sta scris ca ,,Dumnezeu a facut lui Adam si nevestei lui haine de piele si i-a imbracat cu ele.”  Animalul sacrificat l-a imbracat pe omul pacatos cu pielea nevinovatiei lui, care, in mod simbolic, a reprezentat timp de patru mii de ani, de la creatiune la cruce, ca umbra, pe Isus, adevaratul Miel de jertfa, care l-a imbracat in toate vremurile, ca si astazi, pe omul intors la Dumnezeu, cu haina nevinovatiei Lui. (Apocalipsa 5,12)   

Un alt paragraf de la inceputul Scripturii este cel din Geneza 4,3-5, unde ni se arata ca fiii lui Adam, Cain si Abel, dupa ce s-au facut mari, au adus si ei jertfe. Cine i-a invatat sa aduca jertfe pentru pacatul lor? La inceputul Scripturii nu scrie nimic despre aceasta! Totusi, tragem concluzia din aceste texte ca tatal lor, Adam, i-a invatat sa aduca jertfe pentru pacatele lor, asa cum si el a fost invatat de Tatal lui, Creatorul. De ce jertfa lui Abel afost primita cu placere de Dumnezeu, iar a lui Cain, nu? Pentru ca Abel a adus jertfa din oile intai nascute ale turmei lui, care il preinchipuiau pe Mielul lui Dumnezeu care avea sa-si verse sangele pentru pacatos, iar jertfa lui Cain, adusa din roadele pamantului, n-a fost primita, pentru ca n-a adus jertfa o fiinta, n-a curs sange, deci nu L-a reprezentat pe Isus.

Pentru a intari sustinerea acestui principiu divin, redam urmatorul citat: ,,Se pune adesea intrebarea: De ce a instituit Dumnezeu sistemul jertfelor si al varsarii de sange? Dumnezeu uraste pacatul si urmarile lui si unul din scopurile principale ale sacrificiilor era acela de a-l face pe om sa-l urasca la fel. El putea foarte simplu sa-i sfatuiasca pe oameni sa nu mai pacatuiasca, deoarece pacatul este daunator si urmeaza sa fie pedepsit. Dar nu se producea o impresie mai puternica si mai persistenta atunci cand lasa sa se produca asupra lor o demonstratie vizuala a urmarii pacatului, astfel incat pacatul si moartea, sa apara in mintea lor ca o cauza cu efectul ei? Iata motivul pentru care Dumnezeu, in gradina Eden, ca o consecinta a pacatului lui Adam, a sacrificat un miel” (Din C.B.A.Z. la cartea Leviticul) 

Mentionam din nou ca jertfa adusa pentru pacat de Adam si de toti urmasii lui credinciosi nu era Mantuitorul, ci era doar umbra, simbolul Lui. Mantuitorul, adevaratul Miel al lui Dumnezeu, era realitatea (Apocalipsa 5,12):Ei ziceau cu glas tare: ,,Vrednic este Mielul care a fost junghiat, sa primeasca puterea, bogatia, intelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda!” 

Se afirma de catre multi ca jertfele au fost aduse numai de catre evrei si de unii pagani influentati de acestia si numai de la Muntele Sinai incoace. Biblia nu spune asa. Adam nu a fost evreu, caci, daca ar fi fost, toti urmasii lui – deci si noi – am fi fost evrei: si nici Cain si Abel care au adus jertfe, nici patriarhii si nici Noe care, dupa ce s-au scurs apele potopului si a iesit din corabie cu toata familia sa, in anul 1656 de la creatiune, potrivit cronologiei Biblice, a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate si din toate pasarile curate si a adus arderi de tot pe altar. (Geneza 8,18-20)   

Constantin Petcu – O Singura Scriptura De Ce Atatea Religii

Doua Legi Confundate (Legea lui Dumnezeu vs Legea lui Moise)

Exod.24:12 – Domnul a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte si ramai acolo. Eu iti voi da niste table de piatra cu Legea si poruncile pe care le-am scris pentru invatatura lor.”

Exod.31:18 – Cand a ispravit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele doua table ale marturiei, table de piatra, scrise cu degetul lui Dumnezeu.

Exod.32:16 – Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu, si scrisul era scrisul lui Dumnezeu, sapat pe table.

Exod.34:28 – Si Domnul a scris pe table cuvintele legamantului, cele Zece Porunci.

Deut.4:13 – El Si-a vestit legamantul Sau, pe care v-a poruncit sa-l paziti, cele zece porunci; si le-a scris pe doua table de piatra.

Ajunsi la Muntele Sinai in calatoria lor, iesiti din robia egiptenilor, Moise primeste porunca sa urce pe munte. Dumnezeu a rostit cu voce tare Cele Zece Porunci in auzul poporului (Deut. 5:22, 10:4) care a fost de acord cu ele si tot Dumnezeu le-a scris pe doua table de piatra cu degetul Sau si le-a dat lui Moise ca sa le puna in sanctuar. Faptul ca Moise a intarziat pe munte patruzeci de zile si poporul a crezut ca el a murit acolo l-a obligat pe Aaron sa le faca un dumnezeu care sa-i conduca prin pustiu. Acesta a fost vitelul de aur, ce il reprezenta pe boul Apis, unul dintre idolii egiptenilor, la care si ei s-au inchinat acolo.

Cand Moise a coborat de pe Munte cu tablele in mana si a vazut ca poporul se inchina la acel idol, a spart tablele, lovindu-le de stanca. Atunci, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise sa urce din nou pe munte cu doua table, ca cele dintai, ca sa scrie pe ele iarasi ce fusese scris pe cele pe care  Moise le-a spart, si anume Cele Zece Porunci.

Sunt unii care sustin ca Moise a scris a doua serie de table, pentru ca a stiut ce fusese scris pe cele dintai, pe care el le-a spart si nicidecum n-au mai fost scrise de Dumnezeu, ca opera a mainilor Sale, asa cum pretind aceia care sustin cu tarie obligativitatea pazirii acestei legi. Acestia aduc ca argument textul din Exodul 34,27, unde scrie: Domnul a zis lui Moise: ,,Scrie-ti cuvintele acestea, caci pe temeiul acestor cuvinte inchei legamantul cu tine si cu Israel”.

Si, ca o completare la aceasta sustinere, ei folosesc textul urmator (vers. 28), care, potrivit traducerii lui Cornilescu, editia intai, scrie: ,,Moise a stat acolo cu Domnul, patruzeci de zile si patruzeci de nopti; n-a mancat deloc paine si n-a baut deloc apa. Si a scris pe table cuvintele legamantului, Cele Zece Porunci”. (Exodul 34,28) Mai mult decat atat, traducerea romaneasca, facuta de Sinod, mentioneaza in acest text: …Si a scris Moise pe table cuvintele legamantului, Cele Zece Porunci. De retinut este insa faptul ca, in editia urmatoare, in Exodul 34,28, acelasi Cornilescu a tradus: Si Domnul a scris pe table cuvintele legamantului, Cele Zece Porunci, si nicidecum Moise!

Pentru a nu fi nici o confuzie din cauza diferentelor de traducere, Moise, care a fost in prezenta lui Dumnezeu, arata clar cine a scris si a doua serie de table: Deuteronomul 10,1-5: ,,In vremea aceea, Domnul mi-a zis: „Taie doua table de piatra ca cele dintai si suie-te la Mine pe munte; fa si un chivot de lemn. Eu voi scrie pe aceste doua table cuvintele care erau scrise pe tablele dintai pe care le-ai sfaramat, si sa le pui in chivot.”  (vers. 1.2)  Am facut un chivot de lemn de salcam, am taiat doua table de piatra ca cele dintai si m-am suit pe munte cu cele doua table in mana. (vers. 3) Domnul a scris pe table ce fusese scris pe cele dintai, cele zece porunci care va fusesera spuse pe munte, din mijlocul focului, in ziua adunarii; si Domnul mi le-a dat. (vers. 4) M-am intors apoi si m-am coborat de pe munte, am pus tablele in chivotul pe care-l facusem, si ele au ramas acolo, cum imi poruncise Domnul”. (vers. 5)

Din textele de mai sus, ne-am convins ca Dumnezeu a scris si a doua serie de table, ele fiind opera mainilor lui Dumnezeu, pentru ca reprezinta caracterul Sau (vezi Isaia 42,21; 51,4) si, fiind vesnice (vezi Psalmii 119,160; Matei 5,17.18; Luca 16,17), Scriitorul lor trebuie sa fie vesnic. Domnul i-a dat lui Moise tablele si ele au fost puse in chivotul din Sfanta Sfintelor de la cort. Avand in vedere cele de mai sus, care ne-au vorbit de Legea lui Dumnezeu, Sfintele Scripturi mai vorbesc despre inca o lege, tot atat de clar si totusi, foarte multi cititori ai Scripturii nu inteleg si o confunda cu Cele Zece Porunci. Aceasta lege este mentionata in Deuteronomul 31,24-26: ,,Dupa ce a ispravit Moise in totul de scris intr-o carte cuvintele Legii acesteia, a dat urmatoarea porunca levitilor care duceau chivotul legamantului Domnului: Luati cartea aceasta a Legii si puneti-o langa chivotul legamantului Domnului Dumnezeului vostru, ca sa fie acolo ca martora impotriva ta.„

De ce a poruncit Dumnezeu lui Moise sa scrie aceasta lege intr-o carte? Pentru ca legea aceasta a luat fiinta dupa caderea omului in pacat, in paradis; deci a avut un inceput si avea sa aiba un sfarsit si, pentru acest motiv, trebuia sa fie scrisa de cineva care avea sfarsit, un muritor – Moise. Aceasta a fost legea jertfelor, in embrion pana la Muntele Sinai, iar aici, reeditata in scris si in amanunt de Moise, din porunca lui Dumnezeu, pentru toate serviciile de la cort si mai tarziu de la templu, cu jertfele si sarbatorile ceremoniale, lege care a fost supranumita si umbra lui Isus, pana la cruce, El fiind adevaratul Miel de jertfa. Aceste doua legi confundate vor fi tratate mai pe larg in cele ce urmeaza.

Iata deosebirea dintre cele doua legi, pe care Scriptura le prezinta in mod distinct, cu autorul, misiunea si locul unde au fost puse:

Denumirea lor 1.Legea lui Dumnezeu            1.Legea lui Moise 2.Tablele Legii                        2.Cartea Legii 3.Cele Zece Porunci                3.Legea Ceremoniala                                                 a  Jertfelor si sarbatorilor 4.Legea Morala                      4.Umbra * Pusa in chivot                       * Pusa afara din chivot     (Deuteronomul 10,1-5)            (Deuteronomul 31,24-26)

Aceste doua legi au facut intotdeauna si fac si astazi, in mod deosebit, prin confundarea lor, obiectul discutiilor interminabile dintre crestinii nou testamentari. Cunoscand bine rostul acestor doua legi, la explicarea textelor apostolului Pavel, in special, si la explicarea textelor Scripturii, in general, nu mai putem face confuzie in interpretarea lor. De remarcat este faptul ca acest erudit slujitor al lui Dumnezeu, care, inainte de convertire invatase la picioarele lui Gamaliel, om invatat (Fapte 5,43; 22,3),  si pe langa inspiratia divina, in scrierile sale a folosit si intelepciunea data lui, asa incat epistolele lui sunt greu de inteles. (2 Petru 3, 15.16)

Desi slujitorul lui Dumnezeu, inspirat de Duhul Sfant, a scris foarte clar, multi dintre cititori si chiar dintre cei cu pregatire teologica fac interpretari eronate, verbal si mai ales scris. Aceste texte se pot intelege corect numai cu multa rugaciune si studiu intens al intregii Scripturi. Acum sa studiem mai pe larg aceste doua legi si, in mod deosebit, o parte insemnata din textele care vorbesc despre ele.

Nota explicativa la imaginea de mai sus

LEGEA LUI DUMNEZEU – Tablele Legii – IN CHIVOT                     1.Vine din vesnicii: Isaia 51,4 

2 Petru 2,4 – Satana cu ingerii lui au pacatuit – au calcat Legea lui Dumnezeu.

1 Ioan 3,4 – Pacatul este calcarea Legii. (trad. Nitulescu)

Geneza 2,1-3 – Sabatul dat omului si nu evreului. (Marcu 2,27)

Geneza 4,7 – Cain a calcat porunca a 6-a.

Geneza 26,5 – Avraam a pazit Legea.

La creatiune ea a fost pusa in inima.                                                              

2. Merge in vesnicii: Psalmii 119,160.

Mat. 5,17 – Isus n-a venit s-o desfiinteze, ci s-o implineasca.

Luca 16,17 – Ea va dura mai mult decat cerul si pamantul nostru. (Isaia 66,23)

LEGEA LUI MOISE – Cartea legii – AFARA DIN CHIVOT .

Geneza 4,3-4 – Legea jertfelor a luat fiinta dupa pacatuire – Geneza 3,21.

Col, 2, 14,16-17 – A avut sfarsit la cruce.

N.B In noua dispensatiune, Legea lui Dumnezeu trebuie sa fie tot in inima omului, ca la inceput – Evrei 10,16. 

 

Constantin Petcu – O Singura Scriptura De ce Atatea Religii