Legea si legãmintele

Ioan.3:16 – Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.

1 Ioan 2:2 – El este jertfa de ispasire pentru pacatele noastre; si nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale intregii lumi.

Rom 3:25 – Pe El, Dumnezeu L-a randuit mai dinainte sa fie, prin credinta in sangele Lui, o jertfa de ispasire, …

Evr. 7:27 – caci lucrul acesta l-a facut o data pentru totdeauna, cand S-a adus jertfa pe Sine insusi.

1 Ioan 4:10 – Si dragostea sta nu in faptul ca noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi si a trimis pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.

 1 Petru 18:19,20 – caci stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din felul desert de vietuire pe care-l mosteniserati de la parintii vostri, ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana. El a fost cunoscut mai inainte de intemeierea lumii si a fost aratat la sfarsitul vremurilor pentru voi.

La data creãrii lor, Adam si Eva aveau cunostintã de Legea lui Dumnezeu; ei cunosteau cerintele pe care ea le avea de la ei; preceptele ei erau scrise în inimile lor. Când omul a decãzut prin cãlcarea Legii, aceasta nu a fost schimbatã, ci a fost rânduit un sistem de îndreptare a lucrurilor, care sã-l aducã pe om înapoi, la ascultare. A fost datã fãgãduinta unui Mântuitor, si jertfele rânduite a fi aduse arãtau spre moartea Domnului Hristos, ca fiind Marea Jertfã pentru pãcat. Dacã Legea lui Dumnezeu n-ar fi fost cãlcatã, atunci n-ar fi fost moarte si n-ar fi fost nevoie de un Mântuitor; în consecintã, n-ar fi fost nevoie nici de jertfã.

Adam i-a învãtat pe urmasii sãi Legea lui Dumnezeu si ea a fost transmisã din tatã în fiu de-a lungul generatiilor urmãtoare. Dar, cu toate mãsurile pline de bunãvointã, luate pentru mântuirea oamenilor, putini au fost aceia care au primit-o si au ascultat de ea. Prin neascultare, lumea a devenit atât de stricatã, încât a fost nevoie sã fie curãtitã de nelegiuirea ei prin potop. Legea a fost pãstratã de Noe si familia sa, iar, la rândul sãu, Noe i-a învãtat pe urmasii sãi Cele Zece Porunci. Deoarece oamenii s-au îndepãrtat iarãsi de Dumnezeu, Domnul l-a ales pe Avraam, despre care a spus: „Avraam a ascultat de porunca Mea si a pãzit ce i-am cerut, a pãzit poruncile Mele, orânduirile Mele si legile Mele” (Gen. 26,5). Lui i-a fost dat ritualul circumciziunii, care era un semn cã aceia care îl primeau erau consacrati slujirii lui Dumnezeu – un angajament cã ei se vor tine departe de idolatrie si cã vor asculta de Legea lui Dumnezeu.

Nerespectarea de cãtre urmasii lui Avraam a acestui angajament, asa cum se vede din înclinatia lor de a încheia aliante cu pãgânii si de a adopta practicile lor, a fost cauza rãmânerii si robiei lor în Egipt. Dar, datoritã legãturilor lor cu idolatrii si supunerii impuse cu forta de egipteni, preceptele divine au ajuns sã fie si mai mult înjosite datoritã amestecului cu învãtãturile stricate si crude ale pãgânismului. De aceea, când i-a scos din Egipt, Domnul a coborât pe Muntele Sinai învãluit în slavã si înconjurat de îngerii Sãi si, într-o mãretie înfricosatã, a rostit Legea Sa în auzul întregului popor.  Dar nici chiar atunci El n-a încredintat preceptele Sale memoriei unui popor care era gata sã uite cerintele Sale, ci le-a scris pe table de piatrã. El dorea sã ia de la israeliti orice posibilitate de a amesteca traditiile pãgâne cu preceptele Sale sfinte si de a confunda cerintele Sale cu obiceiuri sau forme omenesti.

Dar nu S-a limitat numai sã le dea preceptele Decalogului. Poporul dovedise cã se lasã asa de usor amãgit, încât Dumnezeu nu voia sã lase nepãzitã nici o usã pe care putea veni ispita. Lui Moise i s-a poruncit sã scrie, atunci când îi spunea Dumnezeu, rânduieli si legi prin care se dãdeau lãmuriri si amãnunte în legãturã cu ceea ce se cerea. Îndrumãrile acestea, cu privire la îndatoririle israelitilor fatã de Dumnezeu si unul fatã de celãlalt, cum si fatã de strãin, erau doar principiile Celor Zece Porunci, dezvoltate si redate în asa fel, încât nimeni sã nu poatã gresi. Ele aveau scopul de a apãra sfintenia Celor Zece Porunci, sãpate pe tablele de piatrã.  Dacã omul ar fi pãzit Legea lui Dumnezeu, asa cum i-a fost datã lui Adam dupã cãderea sa, pãstratã apoi de Noe si pãzitã de Avraam, n-ar mai fi fost nevoie de rânduiala circumciziunii. Si dacã urmasii lui Avraam ar fi pãstrat legãmântul al cãrui semn era circumciziunea, n-ar fi fost niciodatã dusi în idolatrie si n-ar fi fost nevoie pentru ei sã îndure o viatã de robie în Egipt; ar fi pãstrat Legea lui Dumnezeu în minte si n-ar fi fost nevoie ca ea sã fie vestitã pe Sinai sau sãpatã pe tablele de piatrã. Iar dacã poporul ar fi trãit principiile Celor Zece Porunci, n-ar mai fi fost nevoie de un plus de îndrumãri date lui Moise. 

Sistemul jertfelor încredintat lui Adam a fost, de asemenea, pervertit de cãtre urmasii sãi. Superstitia, idolatria, cruzimea si desfrâul au denaturat serviciul simplu si plin de însemnãtate pe care îl rânduise Dumnezeu. Prin îndelungata legãturã cu idolatrii, poporul Israel a amestecat multe obiceiuri idolatre în închinarea lui; de aceea Domnul le-a dat la Sinai învãtãturi precise cu privire la serviciul jertfelor.

Dupã terminarea cortului întâlnirii, El a vorbit cu Moise din norul de slavã de deasupra milostivitorului si i-a dat îndrumãri amãnuntite cu privire la sistemul jertfelor si formelor de închinare practicate la sanctuar. Legea ceremonialã i-a fost datã astfel lui Moise si a fost scrisã de acesta într-o carte. Dar Legea Celor Zece Porunci, rostitã pe Sinai, a fost scrisã de Dumnezeu Însusi pe table de piatrã si pãstratã cu sfintenie în chivot. 

Sistemul ceremonial consta din simboluri care Îl preînchipuiau pe Hristos, jertfa si preotia Lui. Aceastã lege ritualã, cu jertfele si rânduielile ei, trebuia sã fie îndeplinitã de evrei pânã când preînchipuirea întâlnea realitatea în moartea Domnului Hristos, Mielul lui Dumnezeu, care ridicã pãcatele lumii. Atunci trebuia sã înceteze toate jertfele. Aceasta este legea, sau zapisul cu poruncile lui, „care stãtea împotriva noastrã si ne era potrivnic” si pe care l-a nimicit, pironindu-l pe cruce” (Col.2,14). Dar cu privire la Legea Celor Zece Porunci, psalmistul declarã: „Cuvântul Tãu, Doamne, dãinuieste în veci în ceruri” (Psalmul 119,89).

Si Însusi Domnul Hristos spune: „Sã nu credeti cã am venit sã stric Legea” Cãci adevãrat vã spun”, fãcând ca declaratia Sa sã iasã si mai mult în evidentã, „câtã vreme nu va trece cerul si pãmântul, nu va trece o iotã sau o frânturã de slovã din Lege, pânã nu se va împlini tot” (Mat.5,17-18). Aici, El ne învatã nu numai care fuseserã cerintele Legii lui Dumnezeu si care erau aceste cerinte atunci, ci si cã aceste cerinte vor dura cât vor fi cerul si pãmântul. Legea lui Dumnezeu este tot atât de neschimbãtoare, ca si tronul Sãu. Ea îsi va pãstra cerintele fatã de omenire în toate veacurile.  Cu privire la Legea proclamatã pe Sinai, Neemia spune: „Te-ai pogorât pe muntele Sinai, le-ai vorbit din înãltimea cerurilor si le-ai dat porunci drepte, legi adevãrate, învãtãturi si orânduiri minunate” (Neemia 9,13). Iar Pavel, „apostolul neamurilor”, declarã: „Legea este negresit, sfântã, si porunca este sfântã, dreaptã si bunã”(Rom.7,12).

Ellen White – Patriarhi  si Profeti, Legea si Legamintele