Planul de Mantuire – Jertfa lui Avraam

Gen.22:2 – Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, pe Isaac; du-te in tara Moria si adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ti-l voi spune.”

Gen.22:7 – Atunci Isaac, vorbind cu tatal sau, Avraam, a zis: „Tata!” „Ce este, fiule?”, i-a raspuns el. Isaac a zis din nou: „Iata focul si lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?”

Gen.22:8  – „Fiule”, a raspuns Avraam, „Dumnezeu insusi va purta grija de mielul pentru arderea de tot.” Si au mers amandoi impreuna inainte.

Evr.11:17 – Prin credinta a adus Avraam jertfa pe Isaac, cand a fost pus la incercare: el, care primise fagaduintele cu bucurie, a adus jertfa pe singurul lui fiu!

Ioan.3:16 – Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.

Gen.22:9,10 – Cand au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar si a asezat lemnele pe el. A legat pe fiul sau, Isaac si l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. Apoi Avraam a intins mana si a luat cutitul ca sa injunghie pe fiul sau.

Gen. 22:11-12  Atunci Ingerul Domnului l-a strigat din ceruri si a zis: „Avraame! Avraame!” „Iata-ma!”, a raspuns el. Ingerul a zis: „Sa nu pui mana pe baiat si sa nu-i faci nimic; caci stiu acum ca te temi de Dumnezeu, intrucat n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pentru Mine.”

Gen.22:13,14 – Avraam a ridicat ochii si a vazut inapoia lui un berbec incurcat cu coarnele intr-un tufis; si Avraam s-a dus de a luat berbecul si l-a adus ca ardere de tot in locul fiului sau. Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grija”. De aceea se zice si azi: „La muntele unde Domnul va purta de grija”.

Dumnezeu îl chemase pe Avraam sã fie tatãl celor credinciosi si viata sa trebuia sã stea ca un exemplu de credintã pentru generatiile care aveau sã vinã. Dar credinta sa n-a fost desãvârsitã. El a dat pe fatã neîncredere în Dumnezeu atunci când a ascuns faptul cã Sara este sotia lui si, de asemenea, atunci când a luat-o pe Agar de sotie. Pentru ca el sã poatã atinge cel mai înalt standard, Dumnezeu l-a supus la o altã încercare, cea mai grea pe care omul a fost chemat cândva s-o suporte. Într-o vedenie de noapte, el a fost înstiintat sã meargã în tinutul Moria si acolo sã-l aducã pe fiul sãu ca jertfã – ardere de tot – pe un munte care urma sã-i fie arãtat.

În ascultarea credintei, Avraam pãrãsise tara sa natalã – se depãrtase de mormintele pãrintilor sãi si de casa rudelor sale. El peregrinase ca un strãin în tara mostenirii sale. El asteptase mult nasterea mostenitorului fãgãduit. La porunca lui Dumnezeu, îl alungase pe fiul sãu Ismael. Si acum, când copilul asa de mult dorit ajunsese la vârsta de bãrbat si patriarhul pãrea cã ajunsese sã întrezãreascã roadele nãdejdii sale, îi stãtea înainte o încercare mai mare decât toate celelalte de mai înainte.

În cele din urmã, Avraam îl trezi pe fiul sãu, spunându-i despre porunca primitã de a aduce jertfã pe un munte depãrtat. Isaac mersese adesea cu tatãl sãu sã se roage la vreunul din diferitele altare care marcaserã pelerinajul sãu si aceastã chemare nu trezi nici o surprizã. Ziua aceea – cea mai lungã zi din câte trãise Avraam – se târa încet spre sfârsit. În timp ce fiul sãu si cei doi tineri au adormit, el a petrecut noaptea în rugãciune, tot mai nãdãjduind cã un sol ceresc putea veni sã-i spunã cã încercarea fusese îndestulãtoare si cã tânãrul se putea întoarce nevãtãmat la mama sa.

Cu toate acestea, numai singur Dumnezeu putea întelege cât de mare a fost sacrificiul tatãlui, ce trebuia sã dea mortii pe fiul sãu; La locul rânduit, ei au zidit un altar si au pus lemnele pe el. Apoi, cu glasul tremurând, Avraam îi descoperi fiului sãu solia divinã. Cu groazã si uimire aflã Isaac ce soartã îl astepta, dar nu se împotrivi. El ar fi putut sã scape de ceea ce-l astepta, dacã ar fi ales sã facã asa; bãtrânul, paralizat de durere, istovit de lupta celor trei zile îngrozitoare, nu s-ar fi putut împotrivi vointei tânãrului plin de vigoare.

Dar Isaac fusese educat din copilãrie sã asculte de îndatã si cu încredere, si când planul lui Dumnezeu i-a fost descoperit, el a dat pe fatã o supunere plinã de bunãvointã. El era pãrtas al credintei lui Avraam si îsi dãdu seama cã era onorat prin faptul cã era chemat sã-si dea viata ca jertfã lui Dumnezeu. Cu duiosie el cãutã sã usureze durerea tatãlui si sã încurajeze mâinile lui întepenite sã lege frânghiile ce-l fixau de altar.

Apoi, au fost rostite ultimele cuvinte pline de iubire, s-au vãrsat ultimele lacrimi si avu loc ultima îmbrãtisare. Tatãl ridicã cutitul pentru a-l junghia pe fiul sãu, când, deodatã, bratul sãu fu oprit. Un înger al Domnului îl chemã pe patriarh, vorbindu-i din ceruri. Pe muntele Moria, Dumnezeu Si-a reînnoit legãmântul Sãu, întãrind printr-un jurãmânt solemn binecuvântarea fãgãduitã lui Avraam si semintei sale de-a lungul tuturor generatiilor viitoare: „Pe Mine Însumi jur, zice Domnul: pentru cã ai fãcut lucrul acesta, si n-ai crutat pe fiul tãu, pe singurul tãu fiu, te voi binecuvânta foarte mult si-ti voi înmulti foarte mult sãmânta si anume: ca stelele cerului si ca nisipul de pe tãrmul mãrii; si sãmânta ta va stãpâni cetãtile vrãjmasilor ei. Toate neamurile pãmântului vor fi binecuvântate în sãmânta ta, pentru cã ai ascultat porunca Mea” (vers.16-18).

Marele act al credintei lui Avraam stã asemenea unui stâlp de luminã, iluminând calea slujitorilor lui Dumnezeu din toate veacurile. Avraam n-a cãutat o scuzã pentru a se sustrage aducerii la îndeplinire a voii lui Dumnezeu. În timpul celor trei zile cât a tinut cãlãtoria, al a avut suficient timp sã se gândeascã si sã se îndoiascã de Dumnezeu, dacã el ar fi dorit sã se îndoiascã. El ar fi putut gândi cã prin sacrificarea fiului sãu avea sã fie privit ca un ucigas, un al doilea Cain, cã acest fapt ar fi fãcut ca învãtãtura lui sã fie lepãdatã si dispretuitã si sã-i nimiceascã astfel puterea de a face bine semenilor sãi. El ar fi putut argumenta cã vârsta sa îl scutea de ascultare. Dar patriarhul n-a cãutat refugiu în nici una din aceste scuze. Avraam era si el om; sentimentele si atasamentele lui erau ca si ale noastre; dar el nu s-a oprit ca sã întrebe cum avea sã se împlineascã fãgãduinta fãcutã, dacã Isaac avea sã fie sacrificat. El n-a stat sã discute cu inima lui chinuitã. El stia cã Dumnezeu este drept si neprihãnit în toate cerintele Lui si împlini porunca primitã, pânã la litera ei.

Prin simboluri si fãgãduinte Dumnezeu „a propovãduit lui Avraam înainte de Evanghelie” (Gal.3,8 KJV). Iar credinta patriarhului s-a prins de Rãscumpãrãtorul ce avea sã vinã. Isus spunea iudeilor: „Tatãl vostru, Avraam, a sãltat de bucurie cã are sã vadã ziua Mea; a vãzut-o si s-a bucurat ” (Ioan 8,56). Berbecul adus ca jertfã în locul lui Isaac Îl reprezenta pe Fiul lui Dumnezeu, care avea sã fie sacrificat în locul nostru. Când omul a fost dat mortii din cauza cãlcãrii Legii lui Dumnezeu, Tatãl, privind asupra Fiului Sãu, spuse pãcãtosului: „Trãieste, am gãsit un pret de rãscumpãrare”.

Pentru ca sã imprime în mintea lui Avraam valoarea Evangheliei, cum si pentru a-i pune la probã credinta, Dumnezeu îi poruncise sã aducã jertfã pe fiul sãu. Chinul de moarte prin care el a trecut în timpul zilelor de teribilã încercare a fost îngãduit pentru ca el sã poatã întelege, din propria sa experientã, ceva din mãretia sacrificiului fãcut de Dumnezeul cel vesnic pentru mântuirea omului.

Nici o altã încercare nu i-ar fi pricinuit lui Avraam un astfel de chin sufletesc, cum a fost aducerea fiului sãu ca jertfã. Dumnezeu L-a dat pe Fiul Sãu pradã unei morti chinuitoare si pline de ocarã. Îngerilor, care erau martori la umilirea si chinul sufletesc al Fiului lui Dumnezeu, nu li s-a îngãduit sã intervinã, ca în cazul lui Isaac. Nu a fost nici un glas care sã strige: „Destul”. Pentru a salva neamul omenesc cãzut, Împãratul slavei Si-a dat viata. Ce dovadã mai puternicã poate fi datã cu privire la mila si iubirea fãrã de margini a lui Dumnezeu? „El care n-a crutat nici chiar pe Fiul Sãu, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fãrã platã, împreunã cu El, toate lucrurile?” (Rom.8,32).

Sacrificiul cerut lui Avraam nu a fost numai pentru binele sãu si nici chiar numai spre folosul generatiilor viitoare; ci a fost de asemenea pentru învãtãtura fiintelor lipsite de pãcat din cer si din celelalte lumi. Câmpul luptei dintre Hristos si Satana – câmp în care se aduce la îndeplinire Planul de Mântuire – este Manualul întregului Univers.

Pentru cã Avraam dãduse pe fatã o lipsã de credintã în fãgãduintele lui Dumnezeu, Satana îl acuzase înaintea îngerilor si înaintea lui Dumnezeu de faptul cã a dat gres în a îndeplini conditiile legãmântului, dovedindu-se astfel nedemn de binecuvântãrile lui Dumnezeu. Dumnezeu dorea sã dovedeascã înaintea întregului cer credinciosia slujitorului Sãu, pentru a demonstra cã nu poate fi primitã decât numai o ascultare desãvârsitã cum si pentru a face mai clar Planul de Mântuire înaintea lor.

Fiinte ceresti au fost martore la scena punerii la probã a credintei lui Avraam si a supunerii lui Isaac. Încercarea aceasta a fost mult mai grea decât aceea prin care trecuse Adam. Ascultarea de interdictia pusã înaintea primilor nostri pãrinti nu aducea cu sine nici o durere, dar porunca datã lui Avraam cerea sacrificiul cel mai chinuitor. Întregul cer privi cu uimire si admiratie ascultarea nesovãitoare a lui Avraam. Tot cerul a pretuit credinciosia lui. Acuzatiile lui Satana au fost dovedite ca fiind false. Dumnezeu declarã slujitorului Sãu: „Stiu acum cã te temi de Dumnezeu (cu toate învinuirile lui Satana) întrucât n-ai crutat pe fiul tãu, pe singurul tãu fiu, pentru Mine” (vers.12). Legãmântul lui Dumnezeu, întãrit lui Avraam printr-un jurãmânt înaintea fiintelor din celelalte lumi, dovedeste faptul cã ascultarea va fi rãsplãtitã.

Fusese greu chiar si pentru îngeri sã pãtrundã întelesul adânc al tainei mântuirii – sã înteleagã faptul cã Comandantul cerului, Fiul lui Dumnezeu, trebuia sã moarã pentru omul vinovat. Când lui Avraam i-a fost datã porunca de a aduce ca jertfã pe fiul sãu, aceasta a trezit interesul fiintelor ceresti. Cu un viu interes, ele au urmãrit fiecare pas în aducerea la îndeplinire a acestei porunci.

Când, la întrebarea lui Isaac: „Unde este mielul pentru arderea de tot?”, Avraam a rãspuns: „Domnul Însusi va purta de grijã de miel” si când mâna tatãlui a fost opritã în momentul în care era gata sã înjunghie pe fiul sãu, si berbecul de care Se îngrijise Dumnezeu a fost adus ca jertfã în locul lui Isaac – s-a revãrsat atunci luminã asupra tainei mântuirii si chiar îngerii au înteles mult mai clar hotãrârea minunatã pe care Dumnezeu o luase pentru mântuirea omului (1 Petru 1,12).

Ellen WhitePatriarhi si Profeti, Incercarea credintei

Anunțuri

Un răspuns to “Planul de Mantuire – Jertfa lui Avraam”

  1. Tractari auto Bucuresti Says:

    I could not refrain from commenting. Very well written!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: