Planul de Mantuire (II)

Ioan 1:29 – A doua zi, Ioan a vazut pe Isus venind la el si a zis: „Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii!

Ioan.3:16 – Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.

Rom 3:25 – Pe El, Dumnezeu L-a randuit mai dinainte sa fie, prin credinta in sangele Lui, o jertfa de ispasire, …

1 Ioan 2:2 – El este jertfa de ispasire pentru pacatele noastre; si nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale intregii lumi.

1 Ioan 4:10 – Si dragostea sta nu in faptul ca noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi si a trimis pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.

1 Petru 18:19,20 – caci stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana. El a fost cunoscut mai inainte de intemeierea lumii si a fost aratat la sfarsitul vremurilor pentru voi.

Planul Mântuirii are un mai larg si mai profund scop decât mântuirea omului, nu numai pentru acest lucru a venit Hristos pe pãmânt; El n-a venit numai ca locuitorii acestei mici lumi sã poatã considera Legea lui Dumnezeu asa cum ar trebui privitã, ci lucrul acesta a fost fãcut pentru apãrarea caracterului lui Dumnezeu înaintea întregului Univers. La acest rezultat al marelui sãu sacrificiu – influenta sa asupra inteligentelor altor lumi, ca si asupra omului – Mântuitorul a privit chiar înaintea crucificãrii Sale, când a spus: „Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stãpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afarã. Si dupã ce voi fi înãltat de pe pãmânt, voi atrage la Mine pe toti oamenii” (Ioan 12,31-32).

Jertfa lui Hristos pentru salvarea omului nu numai cã va face cerul accesibil pentru oameni, dar, înaintea întregului Univers, va fi justificatã atitudinea lui Dumnezeu si a Fiului fatã de rãzvrãtirea lui Satana. Ea va stabili perpetuitatea Legii lui Dumnezeu si va descoperi natura si rezultatele pãcatului.

La început, marea luptã s-a dat în legãturã cu Legea lui Dumnezeu. Satana a cãutat sã dovedeascã faptul cã Dumnezeu era nedrept, cã Legea Sa era gresitã si cã binele Universului cerea ca ea sã fie schimbatã. Atacând Legea, el tinea sã rãstoarne autoritatea Autorului ei. În aceastã luptã, trebuia sã se vadã dacã rânduielile divine erau necorespunzãtoare, si deci era posibil sã fie schimbate, sau sunt desãvârsite si de neschimbat.

Când Satana a fost aruncat din ceruri, el s-a hotãrât sã facã pãmântul împãrãtia sa. Când i-a ispitit si i-a înfrânt pe Adam si Eva, el a crezut cã a câstigat stãpânirea asupra acestui pãmânt: „pentru cã”, spunea el, „ei m-au ales în calitate de conducãtor al lor”. El pretindea cã iertarea era imposibil de acordat pãcãtosului, si de aceea fiintele ce compuneau neamul omenesc cãzut erau de drept supusii lui, iar lumea era a lui. Dar Dumnezeu a dat pe singurul Sãu scump Fiu – Unul egal cu Sine – sã poarte pedeapsa nelegiuirii si sã ofere o cale prin care ei sã poatã fi readusi în gratia Sa si în cãminul lor din Eden. Hristos S-a angajat sã-l rãscumpere pe om si sã salveze lumea din mâna lui Satana. Marea luptã a început în ceruri si avea sã fie decisã în acelasi loc, pe acelasi teren pe care Satana îl pretindea ca fiind al lui.

A fost lucrul de care s-a mirat întregul Univers, si anume ca Hristos sã Se umileascã spre a salva neamul omenesc. Ca Acela care a mers din stea în stea si din planetã în planetã, supraveghind si conducând totul, satisfãcând, în providenta Sa, nevoile tuturor fiintelor din vasta Sa creatiune – ca El sã consimtã sã pãrãseascã slava Sa si sã ia asupra Sa natura omeneascã, aceasta a fost o tainã pe care inteligentele necãzute în pãcat din alte lumi doreau sã o înteleagã.

Când Hristos a venit în lumea noastrã în trup omenesc, toti erau nespus de interesati sã-L urmeze în timp ce parcurgea, pas cu pas, calea însângeratã de la iesle la Golgota. Cerul a retinut insultele si batjocurile pe care El le-a primit si a stiut cã ele au fost rostite la instigarea lui Satana. Ei au vãzut lucrarea agentilor împotrivirii mergând înainte, pe Satana, aducând mereu întuneric, necazuri si suferintã asupra neamului omenesc, iar pe Hristos, lucrând împotriva acestora.

Ei au urmãrit lupta dintre luminã si întuneric, în timp ce aceasta crestea în intensitatea ei. Si când Hristos, în agonia Sa de pe cruce, a strigat: „S-a sfârsit” (Ioan 19,30), un strigãt de triumf a rãsunat prin toate lumile si chiar în cer. Finalul marii lupte ce se desfãsura de atâta timp în aceastã lume era acum hotãrât, si Hristos era biruitor. Moartea Sa a dat rãspuns la întrebarea dacã Tatãl si Fiul au suficientã dragoste pentru om, ca sã dea pe fatã renuntare la sine si un spirit de sacrificiu. Satana si-a descoperit adevãratul sãu caracter, ca mincinos si ucigas. S-a vãzut cã acelasi spirit, cu care el i-a convins pe fiii oamenilor ce se aflau sub puterea sa, va fi manifestat dacã i se va permite sã controleze fiintele inteligente ale cerului. Într-un glas, fiintele din Universul întreg, care au rãmas credincioase lui Dumnezeu, s-au unit în a preamãri conducerea divinã.

Dacã Legea ar fi putut fi schimbatã, atunci omul ar fi putut fi salvat si fãrã sacrificiul lui Hristos; dar faptul cã a trebuit ca Hristos sã-Si dea viata pentru neamul omenesc cãzut dovedeste cã Legea lui Dumnezeu nu îl va scuti pe pãcãtos de cerintele ei. S-a demonstrat astfel cã plata pãcatului este moartea. Când Hristos a murit, nimicirea lui Satana a devenit o certitudine.

Dar dacã Legea ar fi fost desfiintatã la cruce, asa cum pretind multi, atunci agonia si moartea Fiului celui scump al lui Dumnezeu ar fi fost îndurate numai pentru a-i da lui Satana exact ceea ce el a pretins; atunci, printul rãului ar fi triumfat, iar acuzatiile lui împotriva conducerii divine ar fi fost dovedite. Chiar faptul cã Hristos a luat asupra Sa vinovãtia nelegiuirii omului este un argument puternic pentru toate fiintele inteligente, cã Legea este de neschimbat, cã Dumnezeu este drept, milostiv, dând pe fatã renuntare la sine, si cã dreptatea si mila infinite s-au unit în administrarea guvernãrii Sale.

Ellen White – Patriarhi si Profeti, Planul de Mantuire