Pastele si Isus Hristos

Ex.12:21 – Moise a chemat pe toti bãtrânii lui Israel, si le-a zis: „Duceti-vã de luati un miel pentru familiile voastre, si junghiati Pastele.

Ex. 12:7,8 – Sa ia din sangele lui si sa unga amandoi stalpii usii si pragul de sus al caselor unde il vor manca. Carnea s-o manance chiar in noaptea aceea, fripta la foc; si anume s-o manance cu azime si cu verdeturi amare.

Ex 12,11 – Când îl veti mânca, sã aveti mijlocul încins, încãltãmintele în picioare, si toiagul în mânã; si sã-l mâncati în grabã; cãci sunt Pastele Domnului.

Exod 12:12-14 – In noaptea aceea, Eu voi trece prin tara Egiptului si voi lovi pe toti intaii nascuti din tara Egiptului, de la oameni pana la dobitoace; si voi face judecata impotriva tuturor zeilor Egiptului, Eu, Domnul. Sangele va va sluji ca semn pe casele unde veti fi. Eu voi vedea sangele si voi trece pe langa voi, asa ca nu va va nimici nicio urgie, atunci cand voi lovi tara Egiptului. Si pomenirea acestei zile s-o pastrati si s-o praznuiti printr-o sarbatoare in cinstea Domnului; s-o praznuiti ca o lege vesnica pentru urmasii vostri.

Paştele trebuia să fie atât un act comemorativ, cât şi un act preînchipuitor, care să arate nu numai înapoi, la eliberarea din Egipt, ci şi înainte, la marea eliberare pe care Isus Hristos avea s-o aducă la îndeplinire în eliberarea poporului Său din sclavia păcatului.

Mielul de jertfă Îl reprezintă pe „Mielul lui Dumnezeu”, în care este unica noastră nădejde de mântuire. Apostolul spune: „Căci Hristos, Paştele nostru, a fost jertfit” (1 Cor.5,7).

 

Nu a fost de ajuns ca mielul pascal să fie junghiat; ci sângele lui trebuia să fie stropit pe stâlpii uşii; tot astfel este nevoie ca meritele sângelui lui Hristos să fie aplicate sufletului. Noi trebuie să credem nu numai că El a murit pentru lume, ci că a murit pentru fiecare dintre noi, în mod individual.

 

Noi trebuie să ne însuşim meritele jertfei ispăşitoare.Isopul folosit pentru stropirea sângelui era un simbol al curăţirii,fiind astfel folosit la curăţirea leprei şi a acelora care se întinau prin atingerea cu cei morţi. (Ps.51,7)

Mielul trebuia pregătit în întregime şi nici un os nu trebuia să-i fie zdrobit. Tot astfel, nici un os al Mielului lui Dumnezeu, care urma să moară pentru noi, nu trebuia să fie zdrobit (Ioan 19,36). În felul acesta a fost reprezentată plinătatea desăvârşită a jertfei lui Hristos.

Carnea trebuia mâncată. Nu este de ajuns să credem în Hristos pentru iertarea păcatelor; prin credinţă noi trebuie să primim fără încetare putere şi hrană spirituală de la El, prin Cuvântul Său. Hristos spune: „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, nu aveţi viaţă în voi. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, rămâne în Mine şi Eu rămân în el” (Ioan 6,53-54). Iar pentru a lămuri însemnătatea celor spuse, El a zis: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă” (vers.63).

Isus a primit Legea Tatălui Său, a trăit în viaţa Sa de fiecare zi principiile ei, a dat pe faţă spiritul ei şi a arătat puterea ei binefăcătoare asupra inimii. Ioan spune: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1,14)

Urmaşii lui Hristos trebuie să fie părtaşi ai experienţei Lui. Ei trebuie să primească şi să asimileze Cuvântul lui Dumnezeu, aşa încât el să ajungă forţa motrice a vieţii şi acţiunilor lor. Prin puterea lui Hristos ei trebuie să fie schimbaţi spre a ajunge asemenea Lui şi a reflecta însuşirile dumnezeieşti.

Ei trebuie să mănânce carnea şi să bea sângele Fiului lui Dumnezeu sau, dacă nu, n-au viaţă în ei înşişi. Spiritul şi lucrarea lui Hristos trebuie să devină spiritul şi lucrarea ucenicilor Săi.

Mielul trebuia mâncat cu ierburi amare, ca o amintire a trecutului, a amărăciunii robiei în Egipt. La fel, când ne hrănim din Hristos, trebuie să facem lucrul acesta cu inima zdrobită, din cauza păcatelor noastre.

Folosirea azimilor avea, de asemenea, o însemnătate. Această însemnătate este cuprinsă în mod expres în legea serbării Paştelui, păzită cu stricteţe de către evrei în practicile lor, astfel încât nici un fel de aluat să nu se găsească în casele lor în timpul acestei sărbători.

Tot astfel aluatul păcatului trebuie să fie îndepărtat de la toţi aceia care vor să primească viaţa şi hrana de la Hristos. De aceea Pavel scrie bisericii din Corint: „Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. Să prăznuim dar praznicul acesta nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimile curăţiei şi adevărului” (1 Cor.5,7- 8).

 

Înainte de a obţine libertatea, robii trebuia să-şi dovedească credinţa în marea eliberare care era gata să se înfăptuiască.Semnul sângelui trebuia pus pe casele lor şi trebuia ca ei să se separe, ei şi familiile lor, de egipteni şi să se strângă înăuntrul caselor lor.

 

Dacă izraeliţii ar fi nesocotit în vreo privinţă oarecare vreuna din îndrumările primite, dacă ar fi neglijat să-şi separe copiii de egipteni, dacă ar fi junghiat mielul, dar n-ar fi uns stâlpii uşii cu sânge, sau dacă vreunul dintre ei ar fi ieşit din casă, n-ar mai fi fost în siguranţă. S-ar fi putut ca în sinceritatea inimii lor să fi crezut că au făcut tot ce era necesar, dar sinceritatea lor nu i-ar fi izbăvit. Toţi aceia care nu aveau să ia seama la îndrumările Domnului aveau să-l piardă pe întâiul lor născut, lovit de mâna îngerului pierzător.

Prin ascultare, poporul trebuia să dea dovadă de credinţă. Tot astfel, toţi aceia care nădăjduiesc să fie salvaţi prin meritele sângelui lui Hristos îşi vor da seama că şi ei înşişi au de făcut ceva, pentru a-şi asigura mântuirea.

În timp ce numai Hristos, numai El singur, ne poate răscumpăra de sub pedeapsa neascultării, noi trebuie să ne întoarcem de la păcat, la ascultare. Omul trebuie să fie mântuit prin credinţă, şi nu prin fapte; cu toate acestea, credinţa sa trebuie să fie dovedită prin faptele sale.

Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său să moară ca ispăşire pentru păcat. El a făcut cunoscut lumina adevărului, calea vieţii, El a dat mijloacele ajutătoare, rânduieli şi privilegii; acum, omul trebuie să coopereze cu aceste instrumente salvatoare; el trebuie să aprecieze şi să folosească ajutoarele pe care Dumnezeu i le-a pus la dispoziţie – să creadă şi să asculte de toate cerinţele dumnezeieşti.

Ellen White – Patriarhi si Profeti, cap. Pastele