Pastele si poporul Israel

Exod 12:3,5,6 – Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: Vorbiţi întregii adunări a lui Israel, şi spuneţi-i: ,În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; Sa-l pastrati pana in ziua a paisprezecea a lunii acesteia; si toata adunarea lui Israel sa-l injunghie seara.

Exod 12: 4 – Daca sunt prea putini in casa pentru un miel, sa-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, dupa numarul sufletelor; sa faceti socoteala cat poate manca fiecare din mielul acesta.

Exod 12:7,8 – Sa ia din sangele lui si sa unga amandoi stalpii usii si pragul de sus al caselor unde il vor manca. Carnea s-o manance chiar in noaptea aceea, fripta la foc; si anume s-o manance cu azime si cu verdeturi amare.

Exod 12:10,11- Sa nu lasati nimic din el pana a doua zi dimineata; si, daca va ramane ceva din el pe a doua zi dimineata, sa-l ardeti in foc. Cand il veti manca, sa aveti mijlocul incins, incaltamintea in picioare si toiagul in mana; si sa-l mancati in graba; caci este Pastele Domnului.

Exod 12:12-14 – In noaptea aceea, Eu voi trece prin tara Egiptului si voi lovi pe toti intaii nascuti din tara Egiptului, de la oameni pana la dobitoace; si voi face judecata impotriva tuturor zeilor Egiptului, Eu, Domnul. Sangele va va sluji ca semn pe casele unde veti fi. Eu voi vedea sangele si voi trece pe langa voi, asa ca nu va va nimici nicio urgie, atunci cand voi lovi tara Egiptului. Si pomenirea acestei zile s-o pastrati si s-o praznuiti printr-o sarbatoare in cinstea Domnului; s-o praznuiti ca o lege vesnica pentru urmasii vostri.

Când cererea pentru eliberarea lui Israel a fost prezentată pentru prima dată împăratului Egiptului, s-a dat avertizarea celei mai teribile plăgi. Moise primise porunca să-i spună lui faraon: „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut’. Îţi spun: ‘Lasă pe fiul Meu să plece, ca să-Mi slujească; dacă nu vrei să-l laşi să plece, voi ucide pe fiul tău, pe întâiul tău născut'” (Ex.4,22.23).

Deşi dispreţuiţi de egipteni, izraeliţii fuseseră onoraţi de Dumnezeu prin faptul că fuseseră puşi deoparte ca să fie păstrătorii Legii Sale. Datorită binecuvântărilor şi privilegiilor speciale care le erau acordate, ei aveau întâietate între naţiuni, aşa cum avea primul născut între fraţii săi.

Pedeapsa despre care Egiptul fusese avertizat de la început avea să fie cea din urmă. Dumnezeu este îndelung răbdător şi bogat în milă. El are o grijă duioasă faţă de fiinţele făcute după chipul Său. Dacă pierderea recoltelor şi a turmelor şi cirezilor ar fi adus Egiptul la pocăinţă, atunci copiii n-ar mai fi fost loviţi; dar naţiunea s-a împotrivit cu încăpăţânare poruncii divine şi, de aceea, lovitura finală era gata să cadă.

Înainte de aducerea la îndeplinire a acestei hotărâri prin Moise, Domnul a dat îndrumări copiilor lui Israel cu privire la plecarea lor din Egipt şi, în mod deosebit, cu privire la ocrotirea lor de pedeapsa care avea să vină. Fiecare familie, singură sau împreună cu altele, trebuia să „junghie” un miel sau un ied „fără cusur” şi, cu un mănunchi de isop, să stropească sângele lui pe „pragul de sus şi cei doi stâlpi ai uşii” casei, pentru ca îngerul nimicitor, venind la miezul nopţii, să nu intre în acea locuinţă.

Ei trebuia să mănânce carnea „friptă la foc” cu „azimi şi verdeţuri amare”, noaptea, după cum spusese Moise: „Să aveţi mijlocul încins, încălţămintele în picioare şi toiagul în mână; şi să-l mâncaţi în grabă, căci sunt Paştele Domnului” (Ex.12,11).

În amintirea acestei mari eliberări trebuia ca poporul Israel să ţină o sărbătoare în fiecare an, în toate generaţiile viitoare. „Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri” (Ex.12,14).

Când ei aveau să prăznuiască această sărbătoare în anii ce aveau să vină, trebuia să le povestească copiilor lor istoria acestei mari eliberări, aşa după cum le spusese Moise: „Să răspundeţi: ‘Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul, şi ne-a scăpat casele noastre'” (Ex.12,26-27).

Pe lângă acestea, întâii născuţi, atât dintre oameni, cât şi dintre animale, trebuia să fie ai Domnului, putând fi luaţi înapoi numai printr-o răscumpărare, ca recunoaştere a faptului că, atunci când întâii născuţi ai Egiptului au pierit, ai lui Israel, deşi au fost izbăviţi în mod minunat, ar fi fost şi ei părtaşi aceleiaşi sorţi, dacă nu s-ar fi adus jertfa ispăşitoare.(Num.3,13).

După ce Moise i-a făcut cunoscut lui Israel măsurile luate de Dumnezeu pentru eliberarea lui, „poporul s-a plecat şi s-a închinat până la pământ” (Ex.12,27). Fericita nădejde a eliberării, înspăimântătoarea cunoaştere a faptului că persecutorii lor aveau să fie fără întârziere pedepsiţi, grijile şi ostenelile datorate plecării lor precipitate – toate au fost acoperite pentru un timp de recunoştinţa faţă de bunul lor Salvator.

Mulţi dintre egipteni fuseseră conduşi la recunoaşterea Dumnezeului evreilor şi aceştia făceau acum rugămintea de a li se permite să găsească adăpost în casele izraeliţilor, când îngerul pierzător avea să treacă prin ţară. Ei au fost primiţi cu bucurie. Aceştia au făgăduit ca de aici înainte să slujească Dumnezeului lui Iacov şi să plece din Egipt o dată cu poporul Său.

Izraeliţii au ascultat de îndrumările pe care Dumnezeu le dăduse. Grabnic şi în taină, ei au făcut pregătirile pentru plecare. Familiile lor s-au adunat laolaltă, mielul pascal a fost junghiat, carnea friptă la foc, azimile şi ierburile amare pregătite. Tatăl, ca preot al familiei, a stropit sângele pe stâlpii casei şi apoi s-a alăturat familiei, înăuntrul casei. Ex. 212:21-27 – Moise a chemat pe toti batranii lui Israel si le-a zis: „Duceti-va de luati un miel pentru familiile voastre si injunghiati Pastele. Sa luati apoi un manunchi de isop, sa-l inmuiati in sangele din strachina si sa ungeti pragul de sus si cei doi stalpi ai usii cu sangele din strachina. Nimeni din voi sa nu iasa din casa pana dimineata. Cand va trece Domnul ca sa loveasca Egiptul, si va vedea sangele pe pragul de sus si pe cei doi stalpi ai usii, Domnul va trece pe langa usa si nu va ingadui Nimicitorului sa intre in casele voastre ca sa va loveasca. Sa paziti lucrul acesta ca o lege pentru voi si pentru copiii vostri in veac. Cand veti intra in tara pe care v-o va da Domnul, dupa fagaduinta Lui, sa tineti acest obicei sfant. Si cand va vor intreba copiii vostri: „Ce inseamna obiceiul acesta?”, sa raspundeti: „Este jertfa de Paste in cinstea Domnului, care a trecut pe langa casele copiilor lui Israel in Egipt, cand a lovit Egiptul, si ne-a scapat casele noastre.

În grabă şi în tăcere mielul pascal a fost mâncat. Cuprins de o teamă sfântă, poporul s-a rugat şi a vegheat; inima întâilor născuţi, de la bărbatul cel puternic şi până la copilul cel mic, bătea cu o teamă ce nu se poate exprima în cuvinte. Taţi şi mame îl strângeau în braţe pe iubitul lor întâi născut, gândindu-se la lovitura îngrozitoare ce avea să cadă în noaptea aceea. Dar nici una dintre locuinţele lui Israel n-a fost vizitată de îngerul aducător de moarte.

Semnul sângelui – semnul protecţiei Mântuitorului – era pe uşile lor şi nimicitorul n-a intrat.

Ellen WhitePatriarhi si Profeti, cap. Pastele

2 răspunsuri to “Pastele si poporul Israel”

  1. Ingerul tau Says:

    Hristos a inviat! Un Paste plin de lumina si iubire! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: