Atâtea lucruri vin şi trec,
În faţa căror să mă plec?
Atâtea lucruri trec şi vin,
În faţa căror să mă-nchin?
De glasuri totul e tumult
Pe care oare să-l ascult?
În juru-mi de s-ar linişti
Ce vorbe aş putea rosti?
Care-ncotro cărări se duc…
Pe ce cărare să apuc?
Din ce-nţeleg şi nu-nţeleg…
Ce rost ar trebui s-aleg?
Ocean de-atâtea întrebări
Cât valurile scaldă zări,
În sus şi-n jos, de-alung, de-alat
Să tot întrebi, să fi-ntrebat.
Dar unde este-acel răspuns
Ce poate fi îndeajuns
Oricărei vieţi, oricărui ins,…
Se-ascunde oare într-adins?
Ba nu! Când la răscruci de vremi
Minuni de cer în suflet chemi,
Răspunsul rugii va veni
Din sfânt izvor de veşnicii.
Va fi un Nume, un cuvânt
Ce umple ceruri şi pământ,
Din lacrimi multe câte-au fost
Va limpezi al vieţii rost.
Va fi un Nume, un prinos
A tot ce poate fi frumos,
Din Betleem spre noi venind
Şi de pe Cruce răsărind.
Atâtea lucruri vin şi trec
Dar nu am cărui să mă plec;
Atâtea lucruri trec şi vin
Dar nu am cărui să mă-nchin.
Căci e un nume ce îl port
În pământescul vas şi cort;
Mă cheamă, nu pot să m-ascund,
Mă-ntreabă, cum să nu-I răspund?
Cântat în marile lumini
De fără număr heruvimi
Şi-n taina şoaptei mele spus,
Mă plec, mă-nchin, este Isus.
Benone Burtescu, Simplităţi uitate…, pag. 143