Sa ne inchinam Creatorului! – Tu cui te vei inchina?

Apoc. 14:7 – El zicea cu glas tare: „Temeti-va de Dumnezeu si dati-I slava, caci a venit ceasul judecatii Lui; si inchinati-va Celui ce a facut cerul si pamantul, marea si izvoarele apelor!”

Exod 20:8-11 – Adu-ti aminte de ziua de odihna, ca s-o sfintesti. Sa lucrezi sase zile si sa-ti faci lucrul tau. Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului Dumnezeului tau: sa nu faci nicio lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta… Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul si marea, si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit: de aceea a binecuvantat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o.

Gen 2:1-4  Astfel au fost sfarsite cerurile si pamantul si toata ostirea lor. In ziua a saptea, Dumnezeu Si-a sfarsit lucrarea pe care o facuse; si in ziua a saptea S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o facuse. Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca in ziua aceasta S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o zidise si o facuse. Iata istoria cerurilor si a pamantului, cand au fost facute.

Apocalipsa descrie lupta pentru închinare. Noi alegem cui ne închinăm prin modul în care ne inchinam. Prima solie îngerească începe cu temerea de Dumnezeu şi se continuă cu închinarea. Pentru acest fapt trebuie să ne închinăm Lui, pentru că El este Creatorul nostru şi al planetei pe care locuim cu tot ce este pe ea, precum şi al lumilor din Univers.

Faptul că această solie este dată în legătură cu timpul sfârşitului, nu este întâmplător. Ea a început la mijlocul sec. XIX–lea când începe să se pună bazele unui ateism zis ştiinţific, când se încearcă excluderea lui Dumnezeu din Universul creat de El, folosindu-se în scopul acesta de unele descoperiri ştiinţifice din domeniul chimiei, paleontologiei şi biologiei.

În a doua parte a secolului XIX se fondează cele mai virulente doctrine evoluţioniste care spulberă credinţa în Dumnezeu din multe suflete insuficient întemeiate. Lupta pentru excluderea Creatorului din inimile oamenilor şi din creaţiunea Sa, continuă şi se va înteţi. De aceea solia îngerului I este nu numai actuală, ci şi de viitor.

De ce trimite Dumnezeu o astfel de solie? Are El nevoie de închinarea noastră? Nicidecum. Noi avem nevoie de acest lucru. Închinându-ne Lui, luăm legătură cu Sursa Puterii şi a Vieţii. Închinarea în faţa Sa nu-L ridică pe El, ci pe noi. Este singura cale prin care putem scăpa de idolii noştri. Fiecare om se închină cuiva. Aşa cum Pavel îi găseşte pe atenieni foarte religioşi pentru faptul că aveau cetatea plină de zei şi de altare între care şi un altar pe care scria: „unui Dumnezeu necunoscut”, tot aşa este şi cu inima omului în general, şi chiar a multor creştini.

Inima a devenit un templu păgân plin de idoli cărora li se aduce închinare şi printre aceştia figurează şi altarul unui Dumnezeu necunoscut. Acest din urmă Dumnezeu, de mulţi necunoscut, a creat lumea şi tot ce este în ea, spune Pavel atenienilor. Desigur că o astfel de închinare amestecată, compromisă (şi lui Dumnezeu şi idolilor) are darul de a ne ţine departe de Împărăţia Cerurilor.

În Spiritul Profetic citim: „Căci bani nu sunt aruncaţi pe lucruri care sunt numai nişte idoli nefolositori, care ocupă mintea, timp şi forţe, ce ar putea fi folosite pentru scopuri mai înalte. Câte sume nu sunt cheltuite pentru cumpărarea de case şi mobile scumpe, pentru plăceri egoiste, sau pentru alimente nesănătoase şi pentru pofte vătămătoare.”  Ellen White, Divina Vindecare,  p. 146

Dar aceşti idoli sunt cei din afara corpului nostru, dar sunt mult mai mulţi idoli în interior. În Ezechiel 14:3 p.p. citim: „Fiul Omului, oamenii aceştia îşi poartă idolii în inimă şi îşi pironesc privirile pe ceea ce i-a făcut să cadă în nelegiuire.”

Purtătorul şi închinătorul nu-şi dă seama în cele mai multe cazuri de prezenţa lor în propria lui inimă. Solia I-a îngerească pare să ne spună: nu vă mai închinaţi idolilor pentru a nu fi distruşi împreună cu ei şi voi, ci „închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor” pentru a fi salvaţi de mânia care se apropie. Singura cale de a scăpa de idoli este primirea lui Hristos în inimă ca Domn Creator. Isus Hristos ne-a creat la început desăvârşiţi. Păcatul ne-a degradat prin idoli de tot felul, dar Hristos ne poate regenera şi desăvârşi iarăşi prin acceptarea Lui în inima noastră. Aceasta înseamnă a ne închina Lui: a-L accepta ca Mântuitor şi Conducător al fiinţei noastre, a-L sluji, a-L recunoaşte de Stăpân, a-L adora şi a ne dedica Lui.

A ne închina Lui înseamnă a-I da Lui prioritate în toate acţiunile noastre: a începe programul zilnic cu El, a cugeta la El continuu, a-L întreba şi a-L consulta în problemele noastre, a-L chema în ajutor în caz de primejdie, a-I mulţumi pentru orice ajutor primit. Toate acestea presupun comuniune vie cu El, întocmai ca atunci când ucenicii Îl aveau tovarăş de drum prin satele Galileii. Trebuie să recunoaştem că închinarea aceasta este o mare favoare pentru noi, nu pentru El.

Dacă astăzi ne cheamă la adevărata închinare, o face pentru că vede pericolul sufletelor noastre mai mare ca în alte epoci. Idolii s-au înmulţit nespus de mult şi au devenit din ce în ce mai tiranici. Pe unii Satana ni i-a strecurat în suflet prin cele mai nevinovate aparenţe. Ca nişte adevăraţi cai troieni au fost introduşi în cetatea sufletului de unde acum poruncesc cu asprime şi autoritate de stăpâni neînduplecaţi să se facă plăcerile firii, nu ale conştiinţei.

De aceea imperativul timpului este: abandonaţi idolii şi închinaţi-vă Celui ce a creat toate realităţile văzute şi nevăzute, toate tainele şi toate legile Universului. Numai o astfel de putere vă poate scăpa de voi înşivă. Ne trebuie nu numai putere, dar şi înţelepciune pentru a-i depărta şi detrona.

Câţiva dintre cei mai comuni idoli care ne ţin departe de adevărata închinare datorată Creatorului nostru sunt: apetitul, lacomia, imbracamintea sau mai bine zis moda si mandria (motivul pt. care Lucifer a fost alungat din cer Isaia 14:12-14).

Evenimentele finale ale profetiei biblice