Evanghelia vestita in toata lumea (Matei 24)

Apoc. 14:6,7 – Si am vazut un alt inger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie vesnica, pentru ca s-o vesteasca locuitorilor pamantului, oricarui neam, oricarei semintii, oricarei limbi si oricarui norod.

El zicea cu glas tare: „Temeti-va de Dumnezeu si dati-I slava, caci a venit ceasul judecatii Lui; si inchinati-va Celui ce a facut cerul si pamantul, marea si izvoarele apelor!”

Matei 24:14 – Evanghelia aceasta a Imparatiei va fi propovaduita in toata lumea, ca sa slujeasca de marturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfarsitul.

Mat. 28:19,20 – Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit.

Rom. 1:16,17 – mie nu mi-e rusine de Evanghelia lui Hristos; fiindca ea este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede….deoarece in ea este descoperita o neprihanire pe care o da Dumnezeu, prin credinta si care duce la credinta, dupa cum este scris: „Cel neprihanit va trai prin credinta.”

Apoc. 14:12 – Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus.

Evanghelia în toata lumea – semnul sfârşitului. Aceasta afirmatie este cheia înţelegerii naturii condiţionate a acestei profeţii. Nu razboaiele şi cutremurele semnalizeaza prabuşirea imediata şi totala a acestei civilizaţii aşezate sub controlul Diavolului, ci predicarea veştii bune ca Iisus este Domnul, ca Împaraţia Lui este aproape, ca orice pacatos şi orice naţionalitate este acceptata de Dumnezeu prin credinţa în jertfa Mântuitorului.

Dar pentru ca Împaraţia înseamna lege şi porunci, lumea o uraşte. Şi Satan face tot posibilul ca sa împiedice evanghelizarea lumii, deoarece aceasta grabeşte ziua pedepsirii lui. În primele secole, creştinismul s-a raspândit în Imperiul Roman, mai ales în partea orientala, şi în oarecare masura în câteva zone din afara lumii greco-romane. Afirmaţiile lui Pavel (Col.1:6.23) pot fi înţelese ca nişte figuri de stil care descriu progresul rapid al Evangheliei din acea generatie, dar nu ca nişte declaraţii de precizie istorica. Abia începând cu secolul XIX s-a impus în creştinatate ideea evanghelizarii tuturor continentelor şi civilizaţiilor, s-au creat societaţile biblice şi societatile misionare în acest scop. În profeţia despre distrugerea Ierusalimului, Hristos a spus: „Din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul”. Profeţia aceasta se va împlini din nou.

Nelegiuirea copleşitoare din zilele acelea îşi găseşte corespondentul în această generaţie. La fel stau lucrurile şi cu profeţia privitoare la predicarea Evangheliei. Înainte de căderea Ierusalimului, Pavel, scriind inspirat de Duhul Sfânt, a declarat că Evanghelia se predicase „oricărei fiinţe de sub cer” (Col. 1,23). Tot astfel şi acum, înainte de venirea Fiului omului, Evanghelia veşnică se va predica „oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod” (Apoc. 14,6.14). Dumnezeu „a rânduit o zi în care să judece lumea” (Fapte 17,31). Domnul Hristos ne spune cum vom putea recunoaşte apropierea acelei zile.

El nu ne spune că toată lumea va fi convertită, ci că „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul”. Stă în puterea noastră să grăbim venirea Domnului, vestind lumii Evanghelia. Noi nu trebuie numai să aşteptăm, dar să şi grăbim venirea zilei Domnului (2 Petru 3,12).

Daca biserica lui Hristos şi-ar fi făcut lucrarea rânduită de Domnul, lumea ar fi fost deja avertizată, iar Domnul Isus ar fi venit pe pământ cu putere şi slavă mare. Dumnezeu i-a avertizat întotdeauna pe oameni despre judecăţile care trebuiau să vină. Cei care credeau în soliile Lui pentru vremea aceea şi aplicau credinţa lor în ascultare de poruncile Lui scăpau de judecăţile care cădeau asupra celor neascultători şi necredincioşi.

Pentru că nu ştim timpul exact al venirii Lui, ni se dă sfatul să veghem. „Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea Lui” (Luca 12,37). Aceia care aşteaptă venirea Domnului nu lenevesc. Aşteptarea venirii lui Hristos are ca scop să-i facă pe oameni să se teamă de Domnul şi de judecăţile Lui asupra neascultării. Ea trebuie să le deschidă ochii faţă de păcatul cel mare al lepădării darurilor milei Sale. Aceia care veghează în vederea venirii Domnului îşi curăţă sufletele, prin ascultare de adevăr. Şi cu vegherea atentă ei combină o activitate plină de zel. Pentru că ştiu că Domnul este la uşă, zelul lor este înviorat şi colaborează cu fiinţele cereşti în lucrarea pentru salvarea sufletelor. Aceştia sunt slujitorii credincioşi şi înţelepţi, care dau celor din casa Domnului „partea lor de hrană la timpul cuvenit” (Luca 12,42). Ei vestesc adevărul care este de folos în vremea aceasta. După cum Enoh, Noe, Avraam şi Moise au vestit adevărul, fiecare pentru vremea lui, tot astfel şi slujitorii lui Hristos dau acum o avertizare deosebită pentru generaţia lor.

Lumea, plină de răzvrătire şi plăceri nelegiuite, a adormit în siguranţa firească. Oamenii consideră venirea Domnului îndepărtată. Ei râd de avertismente. Cu îngâmfare se spune: „Toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii”. „Mâine vom face tot ca azi, ba încă şi mai rău!” (2 Petru 3,4; Is.56,12). Ne vom afunda şi mai mult în iubirea de plăceri. Dar Hristos zice: „Iată, Eu vin ca un hoţ” (Apoc. 16,15). Tocmai în timpul când lumea întreabă în batjocură: „Unde este făgăduinţa venirii Lui?” se împlinesc semnele. Când strigă „pace şi linişte”, vine deodată distrugerea. Când batjocoritorul, cel care leapădă adevărul, a devenit îndrăzneţ, când oamenii caută să câştige bani fără să ţină seama de principii, când cercetătorul caută cunoştinţe de tot felul, dar numai din Biblie nu, Hristos vine ca un hoţ.

Totul se agită în lume. Semnele timpului sunt de rău augur. Evenimentele gata să izbucnească îşi aruncă deja umbrele. Spiritul lui Dumnezeu Se retrage de pe pământ şi nenorociri după nenorociri vin pe apă şi pe uscat. Au loc furtuni mari, cutremure de pământ, incendii, inundaţii, crime de tot felul. Cine poate citi viitorul? Unde este siguranţa? Siguranţa nu este în nimic din cele pământeşti sau omeneşti. Oamenii se grupează rapid sub steagul pe care şi l-au ales. Cu nelinişte, aşteaptă şi urmăresc mişcările conducătorilor lor. Sunt însă şi aceia care aşteaptă, veghează şi lucrează pentru arătarea Domnului nostru. O altă clasă se aliază sub conducerea primului mare apostat. Puţini sunt aceia care cred din toată inima şi din tot sufletul că avem de evitat un iad şi că avem de câştigat un cer.

Criza se furişează asupra noastră. Soarele străluceşte pe cer, urmându-şi cursul obişnuit, şi cerurile încă mai spun slava lui Dumnezeu. Oamenii încă mai mănâncă şi beau, sădesc şi zidesc, se căsătoresc şi dau în căsătorie. Negustorii încă mai cumpără şi mai vând. Oamenii încă se mai aruncă unii asupra altora, luptându-se pentru locul cel mai de frunte. Iubitorii de plăceri încă se mai duc cu grămada la teatre, la curse de cai, la jocuri de noroc.

Deşi se manifestă cea mai mare agitaţie, ceasul de probă este aproape să se încheie şi fiecare caz este pe punctul de a fi hotărât pentru veşnicie. Satana vede că timpul lui este scurt. El şi-a pus toţi agenţii la lucru pentru ca oamenii să fie amăgiţi, înşelaţi, ocupaţi şi vrăjiţi, până când trece ziua cercetării şi uşa milei se va închide pentru totdeauna.

Ellen White, Hristos Lumina Lumii, Cap. 69, Pe Muntele Maslinilor

Prof. Florin Laiu,  Matei 24 – Reflectii istorice si exegetice