Evanghelia vestita in toata lumea (Matei 24)

Apoc. 14:6,7 – Si am vazut un alt inger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie vesnica, pentru ca s-o vesteasca locuitorilor pamantului, oricarui neam, oricarei semintii, oricarei limbi si oricarui norod.

El zicea cu glas tare: „Temeti-va de Dumnezeu si dati-I slava, caci a venit ceasul judecatii Lui; si inchinati-va Celui ce a facut cerul si pamantul, marea si izvoarele apelor!”

Matei 24:14 – Evanghelia aceasta a Imparatiei va fi propovaduita in toata lumea, ca sa slujeasca de marturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfarsitul.

Mat. 28:19,20 – Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit.

Rom. 1:16,17 – mie nu mi-e rusine de Evanghelia lui Hristos; fiindca ea este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede….deoarece in ea este descoperita o neprihanire pe care o da Dumnezeu, prin credinta si care duce la credinta, dupa cum este scris: „Cel neprihanit va trai prin credinta.”

Apoc. 14:12 – Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus.

Evanghelia în toata lumea – semnul sfârşitului. Aceasta afirmatie este cheia înţelegerii naturii condiţionate a acestei profeţii. Nu razboaiele şi cutremurele semnalizeaza prabuşirea imediata şi totala a acestei civilizaţii aşezate sub controlul Diavolului, ci predicarea veştii bune ca Iisus este Domnul, ca Împaraţia Lui este aproape, ca orice pacatos şi orice naţionalitate este acceptata de Dumnezeu prin credinţa în jertfa Mântuitorului.

Dar pentru ca Împaraţia înseamna lege şi porunci, lumea o uraşte. Şi Satan face tot posibilul ca sa împiedice evanghelizarea lumii, deoarece aceasta grabeşte ziua pedepsirii lui. În primele secole, creştinismul s-a raspândit în Imperiul Roman, mai ales în partea orientala, şi în oarecare masura în câteva zone din afara lumii greco-romane. Afirmaţiile lui Pavel (Col.1:6.23) pot fi înţelese ca nişte figuri de stil care descriu progresul rapid al Evangheliei din acea generatie, dar nu ca nişte declaraţii de precizie istorica. Abia începând cu secolul XIX s-a impus în creştinatate ideea evanghelizarii tuturor continentelor şi civilizaţiilor, s-au creat societaţile biblice şi societatile misionare în acest scop. În profeţia despre distrugerea Ierusalimului, Hristos a spus: „Din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul”. Profeţia aceasta se va împlini din nou.

Nelegiuirea copleşitoare din zilele acelea îşi găseşte corespondentul în această generaţie. La fel stau lucrurile şi cu profeţia privitoare la predicarea Evangheliei. Înainte de căderea Ierusalimului, Pavel, scriind inspirat de Duhul Sfânt, a declarat că Evanghelia se predicase „oricărei fiinţe de sub cer” (Col. 1,23). Tot astfel şi acum, înainte de venirea Fiului omului, Evanghelia veşnică se va predica „oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod” (Apoc. 14,6.14). Dumnezeu „a rânduit o zi în care să judece lumea” (Fapte 17,31). Domnul Hristos ne spune cum vom putea recunoaşte apropierea acelei zile.

El nu ne spune că toată lumea va fi convertită, ci că „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul”. Stă în puterea noastră să grăbim venirea Domnului, vestind lumii Evanghelia. Noi nu trebuie numai să aşteptăm, dar să şi grăbim venirea zilei Domnului (2 Petru 3,12).

Daca biserica lui Hristos şi-ar fi făcut lucrarea rânduită de Domnul, lumea ar fi fost deja avertizată, iar Domnul Isus ar fi venit pe pământ cu putere şi slavă mare. Dumnezeu i-a avertizat întotdeauna pe oameni despre judecăţile care trebuiau să vină. Cei care credeau în soliile Lui pentru vremea aceea şi aplicau credinţa lor în ascultare de poruncile Lui scăpau de judecăţile care cădeau asupra celor neascultători şi necredincioşi.

Pentru că nu ştim timpul exact al venirii Lui, ni se dă sfatul să veghem. „Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea Lui” (Luca 12,37). Aceia care aşteaptă venirea Domnului nu lenevesc. Aşteptarea venirii lui Hristos are ca scop să-i facă pe oameni să se teamă de Domnul şi de judecăţile Lui asupra neascultării. Ea trebuie să le deschidă ochii faţă de păcatul cel mare al lepădării darurilor milei Sale. Aceia care veghează în vederea venirii Domnului îşi curăţă sufletele, prin ascultare de adevăr. Şi cu vegherea atentă ei combină o activitate plină de zel. Pentru că ştiu că Domnul este la uşă, zelul lor este înviorat şi colaborează cu fiinţele cereşti în lucrarea pentru salvarea sufletelor. Aceştia sunt slujitorii credincioşi şi înţelepţi, care dau celor din casa Domnului „partea lor de hrană la timpul cuvenit” (Luca 12,42). Ei vestesc adevărul care este de folos în vremea aceasta. După cum Enoh, Noe, Avraam şi Moise au vestit adevărul, fiecare pentru vremea lui, tot astfel şi slujitorii lui Hristos dau acum o avertizare deosebită pentru generaţia lor.

Lumea, plină de răzvrătire şi plăceri nelegiuite, a adormit în siguranţa firească. Oamenii consideră venirea Domnului îndepărtată. Ei râd de avertismente. Cu îngâmfare se spune: „Toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii”. „Mâine vom face tot ca azi, ba încă şi mai rău!” (2 Petru 3,4; Is.56,12). Ne vom afunda şi mai mult în iubirea de plăceri. Dar Hristos zice: „Iată, Eu vin ca un hoţ” (Apoc. 16,15). Tocmai în timpul când lumea întreabă în batjocură: „Unde este făgăduinţa venirii Lui?” se împlinesc semnele. Când strigă „pace şi linişte”, vine deodată distrugerea. Când batjocoritorul, cel care leapădă adevărul, a devenit îndrăzneţ, când oamenii caută să câştige bani fără să ţină seama de principii, când cercetătorul caută cunoştinţe de tot felul, dar numai din Biblie nu, Hristos vine ca un hoţ.

Totul se agită în lume. Semnele timpului sunt de rău augur. Evenimentele gata să izbucnească îşi aruncă deja umbrele. Spiritul lui Dumnezeu Se retrage de pe pământ şi nenorociri după nenorociri vin pe apă şi pe uscat. Au loc furtuni mari, cutremure de pământ, incendii, inundaţii, crime de tot felul. Cine poate citi viitorul? Unde este siguranţa? Siguranţa nu este în nimic din cele pământeşti sau omeneşti. Oamenii se grupează rapid sub steagul pe care şi l-au ales. Cu nelinişte, aşteaptă şi urmăresc mişcările conducătorilor lor. Sunt însă şi aceia care aşteaptă, veghează şi lucrează pentru arătarea Domnului nostru. O altă clasă se aliază sub conducerea primului mare apostat. Puţini sunt aceia care cred din toată inima şi din tot sufletul că avem de evitat un iad şi că avem de câştigat un cer.

Criza se furişează asupra noastră. Soarele străluceşte pe cer, urmându-şi cursul obişnuit, şi cerurile încă mai spun slava lui Dumnezeu. Oamenii încă mai mănâncă şi beau, sădesc şi zidesc, se căsătoresc şi dau în căsătorie. Negustorii încă mai cumpără şi mai vând. Oamenii încă se mai aruncă unii asupra altora, luptându-se pentru locul cel mai de frunte. Iubitorii de plăceri încă se mai duc cu grămada la teatre, la curse de cai, la jocuri de noroc.

Deşi se manifestă cea mai mare agitaţie, ceasul de probă este aproape să se încheie şi fiecare caz este pe punctul de a fi hotărât pentru veşnicie. Satana vede că timpul lui este scurt. El şi-a pus toţi agenţii la lucru pentru ca oamenii să fie amăgiţi, înşelaţi, ocupaţi şi vrăjiţi, până când trece ziua cercetării şi uşa milei se va închide pentru totdeauna.

Ellen White, Hristos Lumina Lumii, Cap. 69, Pe Muntele Maslinilor

Prof. Florin Laiu,  Matei 24 – Reflectii istorice si exegetice

Hristosi mincinosi – Falsi Profeti (Matei 24)

Matei 24:4,5 – ….Isus le-a zis: „Bagati de seama sa nu va insele cineva. Fiindca vor veni multi in Numele Meu si vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Si vor insela pe multi.

Matei 24:11 – Se vor scula multi proroci mincinosi si vor insela pe multi.

Matei 24:23,24 – Atunci daca va va spune cineva: „Iata, Hristosul este aici sau acolo”, sa nu-l credeti. Caci se vor scula hristosi mincinosi si proroci mincinosi; vor face semne mari si minuni, pana acolo incat sa insele, daca va fi cu putinta, chiar si pe cei alesi.

Matei 24:26 – Deci daca va vor zice: „Iata-L in pustiu”, sa nu va duceti acolo! „Iata-L in odaite ascunse”, sa nu credeti.

1Ioan 4:1,3 – sa nu dati crezare oricarui duh; ci sa cercetati duhurile, daca sunt de la Dumnezeu; caci in lume au iesit multi proroci mincinosi. ….si orice duh care nu marturiseste pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a carui venire ati auzit. El chiar este in lume acum.

2Ioan 1:7 – Caci in lume s-au raspandit multi amagitori, care nu marturisesc ca Isus Hristos vine in trup. Iata amagitorul, iata Antihristul!

Col. 2:8 – Luati seama ca nimeni sa nu va fure cu filozofia si cu o amagire desarta, dupa datina oamenilor, dupa invataturile incepatoare ale lumii, si nu dupa Hristos.

Întorcându-Se către ucenici, Hristos a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: ‘Eu sunt Hristosul!’ Şi vor înşela pe mulţi”. Mulţi hristoşi mincinoşi se vor arăta, pretinzând că fac minuni şi declarând că a sosit timpul eliberării naţiunii iudeilor. Aceştia vor rătăci pe mulţi. Cuvintele lui Hristos s-au împlinit. Între moartea Sa şi asediul Ierusalimului, s-au arătat mulţi hristoşi mincinoşi. Dar avertismentele au fost date şi pentru aceia care trăiesc în vremea de azi. Aceleaşi înşelăciuni care au fost înainte de distrugerea Ierusalimului au fost practicate de-a lungul veacurilor şi vor fi practicate din nou.

Falşi profeţi. Adevaraţii profeţi, aşa cum sunt descrişi în istoria biblica, sunt cei ce înalţa pe Dumnezeul Creator şi condamna idolatria, cheama la pocainţa indivizi, popoare, biserici, preoţi şi împaraţi. Ei prevad un viitor sumbru pentru cei neascultatori de Dumnezeu şi proclama pe adevaratul Messía – Iisus din Nazaret, Dumnezeul-Om.

Falşii profeţi, predica alţi dumnezei sau predica în mod fals, nebiblic, pe Dumnezeul Creator (creând astfel o falsa imagine a lui Dumnezeu). De regula, aceştia erau profesionişti cu care se înconjurau toate marimile antichitaţii, ocultişti şi şarlatani care mâncau pâine regala şi asmuţeau autoritaţile împotriva celor care n-au alta vina decât ca se închina lui Dumnezeu aşa cum a cerut El.

Falşii profeţi sunt aceia care vestesc un fals Messía. Iudeii au fost foarte vulnerabili spiritual în conflictul cu romanii. Ei au crezut în cei „unşi“ cu spiritul zelotismului şi în manifestari oculte pe care le-au luat drept revelaţii divine. Satan urma sa-I câştige prin christoşi tereştri, care sa imite stilul lui Moise şi al lui Ilie, sau christoşi misterioşi care sa apara în conspiraţii şi seanţe secrete. Prin contrast, adevaratul Christos, ”Fiul omului“, avea sa vina pe faţa, în stralucire cereasca, asemenea fulgerului. Nu este nimic secret în apariţia fulgerului.

Semne în soare, luna şi stele. Aici sunt date nişte semne premergatoare apariţiei adevaratului Christos. Ele sunt cereşti, vizibile, fara nimic secret, aşa cum spuneau şi vechii profeţi (Is 13:9-10, Ioel 2:10.31, 3:15, Amos 5:20, 8:9). Aceste semne trebuiau sa aiba loc imediat dupa necazul cel în legatura cu caderea Ierusalimului, sa inaugureze ziua mâniei şi sa culmineze cu zguduirea pamântului şi a puterilor cerului.

Cutremurul din ziua de apoi este proiectat sa ridice uriaşe tsunami şi sa mute lanţuri muntoase şi insule (Apoc 6:12-17, 11:18.19, 16:17-21). Ca mulţi mor de groaza în asemenea condiţii, este ceva istoric dovedit. Cu ocazia unor simple eclipse, în evul mediu, unii s-au sinucis, gândind ca a venit ziua judecaţii. Aceste semne nu au avut loc imediat dupa caderea Ierusalimului.

Necazul s-a prelungit peste planul lui Dumnezeu (chiar şi acest lucru a fost prevazut!) şi, dupa trecerea celor 1260 zile apocaliptice/ani (Dan 7:25, 12:6-7.11-12, Apoc 11:2-3, 12:6.12, 13:5) încheiaţi cu sfârşitul supremaţiei Bisericii Romane în 1798, înca nu s-au terminat necazurile; înca se aşteapta marele necaz din Daniel 12:1 şi Apoc 7:14. Totuşi, Dumnezeu a trimis câteva semne preliminare pe cerul american, acolo unde interesul spiritual era mai uşor de trezit: „Ziua întunecoasa“ din mai 1780, urmata de o noapte întunecoasa. A urmat cea mai spectaculoasa ploaie meteoritica, în noiembrie 1833.

Venirea lui Iisus, în contrast cu a falşilor messia, este precedata imediat de aceste fenomene cereşti extraordinare; nu este o acţiune politica, religioasa sau magica pe meridiane. Între aceste semne şi venirea lui Iisus nu exista nici o pauza; „atunci vor vedea…“ Semnul „Fiului omului“, în contrast cu christoşii tereştri, este apariţia glorioasa, universal vizibila şi nedorita de lume a lui Iisus, pe norii cerului (Fapt 1:9.11).

Dupa cum Israel avea sa fie adunat din diaspora deportarii babiloniene, tot aşa, la venirea Sa, îngerii vor aduna pe aleşii cei vii şi pe cei înviaţi din toata lumea (1 Tes 4:14-17). Prezenţa trâmbiţei jubiliare vesteşte eliberarea finala şi primirea moştenirii noului pamânt.

Prof. Florin Laiu – Reflectii istorice si exegetice, Matei 24

Persecutii si apostazie (Matei 24)

Mat. 5:11 –  … din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra!

Mat. 10:22 – Veti fi urati de toti, din pricina Numelui Meu; dar cine va rabda pana la sfarsit va fi mantuit.

Mat. 24:9,10 – Atunci va vor da sa fiti chinuiti si va vor omori; si veti fi urati de toate neamurile pentru Numele Meu.  Atunci multi vor cadea, se vor vinde unii pe altii si se vor uri unii pe altii.

Mat. 24:21,22 – Pentru ca atunci va fi un necaz asa de mare, cum n-a fost niciodata de la inceputul lumii pana acum si nici nu va mai fi. Si daca zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scapa; dar, din pricina celor alesi, zilele acelea vor fi scurtate.

Luca 21,16.17 – Veţi fi daţi în mâinile lor până şi de părinţii, fraţii, rudele şi prietenii voştri; şi vor omorî pe mulţi dintre voi. Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu.

2Tim.3:12 – De altfel, toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie in Hristos Isus vor fi prigoniti.

Marea profeţie a lui Iisus, supranumita Apocalipsa de pe Muntele Maslinilor, se dovedeşte a fi un scurt comentariu al carţii lui Daniel şi o cheie a Apocalipsei lui Ioan.  Anul 31 e.n. Iisus prezice caderea Ierusalimului, care avea sa aiba loc în aceeaşi generaţie, la anul 70 e.n. Distrugerea Ierusalimului fusese prezisa şi de Daniel (9:26-27), dar planul iniţial al lui Dumnezeu era ca oraşul sa nu fie cucerit niciodata, aşa cum prevazusera profeţii (Ier 31:38-40, Zah 2:5, 12:9, 14:14) şi cum sperase Iisus (Luca 19:41-44, Luca 7:30).

Iisus dezvaluie aici cele mai triste momente prin care aveau sa treaca urmaşii Lui din interiorul şi din afara naţiei iudaice. Faptele Apostolilor, Epistolele, Apocalipsa şi rapoartele istoriei confirma împlinirea acestor preziceri. Este un fapt straniu în lumea noastra ca religiile de stat produc cele mai multe necazuri inutile şi ca aparatorii tradiţiilor omeneşti sunt în stare sa-şi distruga membrii propriei familii care îmbraţişeaza religia lui Christos. Aceasta se întâmpla în Islam, în iudaism, între hinduşi şi, destul de des, în creştinismul tradiţionalist. În timp ce persecuţiile întaresc pe unii, alţii se poticnesc şi cad de la credinţa. Adesea foştii fraţi devin cei mai îndrazneţi adversari. Iisus a prevazut ca iubirea creştina nu-şi va pastra temperatura iniţiala în Biserica. Cei mai mulţi creştini aveau sa devina caldicei (Apoc 3:15-16). În timp ce creştinii aveau sa fie urâţi de toata lumea, spiritul urii avea sa patrunda în Biserica şi sa raceasca dragostea dintâi.

Mai întâi Evanghelia. Este planul lui Dumnezeu sa permita aceste persecuţii pentru curaţirea Bisericii de milioanele de oportunişti care o asalteaza în timpuri de libertate (Dan 11:30 b. 31 b. 33-35, 12:10). Dar persecuţia este şi cel mai puternic factor evanghelistic. În mod paradoxal, spiritul persecuţiei expune neputinţa disperata a Diavolului. Fara sa vrea, el creeaza ocazia Învingatorului de pe Cruce. Prin reţeaua umana, el stârneşte spiritele, face invitaţii, lipeşte afişe, face reclama, trezeşte curiozitatea, pregateşte terenul prin legi şi decrete, pentru ca, în cele din urma, Spiritul lui Dumnezeu sa poata vorbi în cele mai bune condiţii. În primele veacuri, creştinii erau atât de conştienţi de faptul ca persecuţia este ocazia de a depune marturie, încât termenul martys (martor), era aplicat celor prigoniţi, mutilaţi de torturi (marturisitori) sau ucişi pentru credinţa. De aici vine cuvântul martir.

Spre deosebire de avocaţi, martorii nu pregatesc discursuri. Când e vorba de simpla marturie, numai minciuna are nevoie de meditaţii şi repetiţii. Aceasta trebuie sa fie lecţia întâi pentru misiunea oricarui creştin în lume. Biserica adevarata îşi va sprijini eforturile pe Providenţa care ajuta în timp de nevoie, deoarece lucrarea aparţine în totul Spiritului Sfânt. Oricât de necesare sunt pregatirea intelectuala, instrumentele de studiu şi arta expunerii argumentelor, ceea ce câştiga încrederea este marturia personala pecetluita prin acceptarea suferinţei.

Urâţi de toata lumea. Biblia descrie starea pacatoasa a omenirii ca „vrednici de a fi urâţi şi urându-se unii pe alţii“. Dar, ceea ce este mai grav chiar, cuvântul lui Iisus („M-au urât fara temei!“) s-a împlinit cu urmaşii Lui. Faţa de evrei, anticii au avut în general dispreţ cultural şi ostilitate politica. Istoria s-a repetat apoi cu creştinii, când erau doar o „secta“ iudaica, urâta atât de evrei cât şi de creştini. Pentru ca tabloul sa fie complet, Biserica – mai corect, bisericile – creştine de azi, au şi ele sectanţii şi urâţii lor, ţapi de ispaşire pentru toate relele traite şi închipuite.

Sfârşitul Ierusalimului – anul 70 e.n. Iisus se refera aici la cartea lui Daniel, în care instructiuni ca „fii atent!“ şi „înţelege!“ se repeta des, în special acolo unde este dezvaluit adversarul apocaliptic şi religia lui (Dan 8:13.17, 9:23.25a.27b). „Cei ce fac raul“, fiii pustiitorului, n-au nici o şansa de a înţelege corect (Dan 12:9-10). Vechiul Testament  foloseşte aceasta expresie dura cu referire la imaginile zeilor şi la alte elemente ale culturii idolatre (Deut 7:25-26, 1 Împ 11:5.7, Ier 7:30, Os 9:10). Expresia se refera, în mod clar, la idolatrie şi sabie. Luca vorbeşte despre armatele care aveau sa asedieze Ierusalimul. Într-adevar, steagurile romane erau zeificate şi prezenţa lor în incinta sacra a Ierusalimului ar fi reprezentat o maxima profanare.

În toamna anului 66, când legionarii lui Cestius au asediat Cetatea, reuşind sa patrunda pâna la zidul de nord al Templului, s-a produs o inexplicabila şi nestrategica retragere a romanilor în nişte ţinuturi care nu ofereau aparare şi unde Cestius a pierdut mulţi oameni. Fanaticii care aparau cetatea, credeau ca Dumnezeu le va da victoria finala, însa o parte din populaţie a vazut aici ocazia de a se refugia. Unii iudei au fugit la ţara, alţii l-au însoţit pe regele Agrippa care nu voia razboi cu romanii, alţii au parasit ţara. În acelaşi timp, iudeii creştinaţi, luând seama la avertizarea lui Iisus şi la sfaturile unor profeţi ai lor, au parasit cetatea şi s-au retras la Pella în Pereea, o zona muntoasa. În urma, ramânea vaiul (Luca 23:27-31).

Necaz mare. Este evident ca Iisus citeaza aici pe Daniel (12:1, cf. 9:12) care se referea la un ultim asediu al Ierusalimului (Dan 11:45, 12:7b). Gramatica textului este categorica în favoarea ideii ca Iisus vorbea despre grozaviile care urmau sa aiba loc în razboiul romanilor cu iudeii, în „ziua mâniei“ (Dan 8:19, 11:30.44). Acest necaz trebuia sa fie generalizat, scurt şi final. Dar daca profeţia era condiţionata, daca sfârşitul nu putea veni înainte de evanghelizarea lumii, ne putem aştepta ca, odata cu scurtarea iubirii sa se lungeasca şi sa se adânceasca necazul, timpul de ura. Ierusalimul a fost distrus în anul 70 de catre cezarul Titus, învinşii au fost crucificaţi sau luaţi prizonieri. Cetatea a fost devastata de romani şi avea sa ramâna sub ocupatie pagâna pâna când venirea „Împaratului iudeilor“ avea sa puna capat stapânirii neamurilor.

Prof. Florin Laiu – Reflectii istorice si exegetice,  Matei 24

Răspândirea religiilor false (Matei 24)

Matei 24:2,3 – Dar Isus le-a zis: „Vedeti voi toate aceste lucruri? Adevarat va spun ca nu va ramane aici piatra pe piatra care sa nu fie daramata.”

El a sezut jos pe Muntele Maslinilor. Si ucenicii Lui au venit la El la o parte si I-au zis: „Spune-ne, cand se vor intampla aceste lucruri? Si care va fi semnul venirii Tale si al sfarsitului veacului acestuia?”

Matei 24:4,5 – Drept raspuns, Isus le-a zis: „Bagati de seama sa nu va insele cineva. Fiindca vor veni multi in Numele Meu si vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Si vor insela pe multi.

Matei 24:11 – Se vor scula multi proroci mincinosi si vor insela pe multi.

Matei 24:23,24 – Atunci daca va va spune cineva: „Iata, Hristosul este aici sau acolo”, sa nu-l credeti. Caci se vor scula hristosi mincinosi si proroci mincinosi; vor face semne mari si minuni, pana acolo incat sa insele, daca va fi cu putinta, chiar si pe cei alesi.

Matei 24:26 – Deci daca va vor zice: „Iata-L in pustiu”, sa nu va duceti acolo! „Iata-L in odaite ascunse”, sa nu credeti.

In Matei 24 Isus le vorbeste ucenicilor despre distrugerea Templului din Ierusalim si despre sfarsitul istoriei acestui pamant si semnele revenirii Sale. Cele doua evenimente fiind strans legate una de cealalta. 

Isus nu le-a răspuns ucenicilor, făcând deosebire între distrugerea Ierusalimului şi ziua cea mare a venirii Sale. El a amestecat descrierea acestor două evenimente. Dacă le-ar fi descoperit ucenicilor evenimentele viitoare, aşa cum le vedea El, ei n-ar fi putut suporta priveliştea. Din milă pentru ei, El a amestecat descrierea celor două mari crize, lăsându-i pe ucenici să cerceteze ei înşişi înţelesul. Făcând aluzie la distrugerea Ierusalimului, cuvintele Lui profetice au trecut de la acest eveniment la lupta finală, care va avea loc în ziua când Domnul Se va ridica din locul Său să pedepsească lumea pentru nelegiuirea ei şi când pământul va lăsa să se vadă sângele lui şi nu-şi va mai acoperi ucişii. Toată această cuvântare a fost ţinută nu numai pentru ucenici, ci şi pentru aceia care vor trăi în timpul ultimelor momente ale istoriei pământului.

Raspunsul lui Iisus începe mai întâi cu avertizarea împotriva falşilor Mesia („unşi“). Pentru evrei, aşteptatul Mesia trebuia sa fie un prinţ puternic care sa conduca naţiunea israelita într-un razboi de eliberare împotriva romanilor şi sa stabileasca un imperiu universal cu capitala la Ierusalim. Asemenea revoluţionari au aparut în primul secol (Fapt 5:36-37, 21:38) în special în timpul revoltei antiromane din anii 66-70. Cel mai proeminent fals-mesia a fost Bar-Kochba („Fiul stelei“), acceptat de iudei, liderul revoltei antiromane din anii 132-135 care a culminat cu distrugerea completa şi definitiva a Ierusalimului.

Mulţi hristoşi mincinoşi se vor arăta, pretinzând că fac minuni şi declarând că a sosit timpul eliberării naţiunii iudeilor. Aceştia vor rătăci pe mulţi. Cuvintele lui Hristos s-au împlinit. Între moartea Sa şi asediul Ierusalimului, s-au arătat mulţi hristoşi mincinoşi. Dar avertismentele au fost date şi pentru aceia care trăiesc în vremea de azi. Aceleaşi înşelăciuni care au fost înainte de distrugerea Ierusalimului au fost practicate de-a lungul veacurilor şi vor fi practicate din nou. 

Prin servii Săi, Dumnezeu le-a dat iudeilor o ultimă ocazie de a se pocăi. El S-a manifestat prin martorii Săi, când au fost arestaţi, judecaţi şi închişi. Cu toate acestea, judecătorii i-au condamnat la moarte. Ei erau oameni de care lumea nu era vrednică şi, omorându-i, iudeii răstigneau din nou pe Fiul lui Dumnezeu. Lucrurile acestea se vor petrece din nou. Autorităţile vor face legi pentru a restrânge libertatea religioasă. Ele îşi vor însuşi un drept pe care-l are numai Dumnezeu. Vor crede că pot constrânge conştiinţa, pe care numai Dumnezeu o poate stăpâni. Au început deja să facă lucrul acesta şi vor continua până vor ajunge la o limită peste care nu vor putea trece. Dumnezeu va interveni pentru poporul Său credincios, care păzeşte poruncile.

De fiecare dată când are loc o persecuţie, cei care sunt martori la ea se hotărăsc fie pentru Hristos, fie împotriva Lui. Aceia care îşi arată simpatia pentru cei condamnaţi pe nedrept dovedesc legătura lor cu Hristos. Alţii nu se simt bine, pentru că principiile adevărului constituie o piedică în calea lor. Mulţi se poticnesc şi cad, depărtându-se de credinţa pe care odată au apărat-o. Aceia care cad de la credinţă în vremuri de încercare, pentru a fi ei în siguranţă, vor aduce mărturie mincinoasă şi vor trăda pe fraţii lor. Hristos ne-a avertizat cu privire la aceasta, ca să nu fim surprinşi de puterea nefirească şi crudă a celor care resping lumina.

Ellen White, Hristos Lumina Lumii, Cap. 69, Pe Muntele Maslinilor

Prof. Florin Laiu,  Matei 24 – Reflectii istorice si exegetice

Persecutii si apostazie (II)

Apoc. 12:17 – Si balaurul, maniat pe femeie, s-a dus sa faca razboi cu ramasita semintei ei, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si tin marturia lui Isus Hristos.

Apoc. 12,6 – Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile.

Dan. 7:25 – El va rosti vorbe de hula impotriva Celui Preainalt, va asupri pe sfintii Celui Preainalt si se va incumeta sa schimbe vremurile si legea; si sfintii vor fi dati in mainile lui timp de o vreme, doua vremuri si o jumatate de vreme.

Apoc. 13:5-7 – I s-a dat o gura care rostea vorbe mari si hule. Si i s-a dat putere sa lucreze patruzeci si doua de luni. Ea si-a deschis gura si a inceput sa rosteasca hule impotriva lui Dumnezeu, sa-I huleasca Numele, cortul si pe cei ce locuiesc in cer. I s-a dat sa faca razboi cu sfintii si sa-i biruie. Si i s-a dat stapanire peste orice semintie, peste orice norod, peste orice limba si peste orice neam.

De sapte ori in cartea lui Daniel si in cartea Apocalipsei se vorbeste despre o perioada de stramtorare, de necaz si persecutie, folosindu-se diferite exprimari simbolice, numerice. Trei ani si jumatate, 1260 de zile sau 42 de luni. Conform principiului biblic de interpretare an/zi (Ez.4,6; Num.14,34), avem de-a face cu o singura perioada, exprimata in trei segmente de timp diferite (zile, luni, ani), perioada care indica spre un interval de 1260 de ani.

In Biblie biserica este simbolizata printr-o femeie (Apoc. 12:1,17).  Profetiile din Daniel si Apocalipsa descriu evenimente asemanatoare. Perioadele de timp profetic deasemenea sunt aceleasi. Oamenii adevarati ai lui Dumnezeu au fost persecutati si se ascundeau cand sistemul apostat (decazut) era la putere.

Un an profetic de 360 zile reprezinta 12 luni de 30 zile. Prin principiul an-zi din Numeri 14:34 si Ezechiel 4:6, o zi in profetie este egale cu un an literal.
O vreme – este egala cu un an, sau 360 zile.
Vremi – arata 2 ani, sau 720 zile.
Jumatatea unei vremi – este egala cu o jumatate de an, sau 180 zile.
Total – 1260 zile profetice, sau 1260 de ani literali. Patruzeci si doua de luni inseamna 42 x 30 = 1260 zile profetice, sau ani literali. Perioada de 1260 de ani a inceput in anul 538 d. H. si s-a sfarsit in anul 1798 d. H.

Zilele persecutiei generale s-au sfarsit in jurul anului 1770, cu putin inainte ca perioada profetica de 1260 de ani sa se sfarseasca in anul 1798.

Protestanti de toate confesiunile (fideli principiului Sola Scriptura), profesori, editori, juristi, istorici si alti intelectuali din Lumea Veche (Europa) sau Noua (America de Nord), au recunoscut caracterul profetic al anului 1798. Dar ce s-a intamplat in 1798? Inainte de a raspunde la intrebare ar fi foarte util sa citam doua declaratii ale unor teologi protestanti care au prevazut momentul 1798, pe baza profetiilor din Daniel si Apocalipsa.

Due Cressner, scria prin anul 1689 despre acest subiect urmatoarele:
„Începutul acestei perioade a fost la restaurarea Imperiului de Apus de către Justinian,  din care timp, 1260 de ani  se întind până la circa 1800…Căci dacă prima apariţie a ‘fiarei’ a fost la recucerirea  de către Iustinian a cetăţii Romei (538 n.m.) atunci ea trebuie să se sfârşească cu puţin înainte de anul 1800.”

Socul Revolutiei franceze din 1789 a condus la un studiu mai aprofundat al profetiilor in asa fel incat prin anul 1796, cu doi ani inainte de momentul ’98, in revista Missionary Magazine din Edinburgh aparea urmatorul comentariu:

„Datorită consensului general al profeţiei, domnia Antihristului se grabeşte spre sfârşitul ei. Lucrarea Providenţei, de ceva timp în urmă, a sporit aşteptatarea noastră în această privinţă. Aceasta va nivela calea pentru răsturnarea fiecărui sistem prin care imperiul nelegiuirii şi a rătăcirii a fost menţinut; iar acesta va fi urmat de un veac al neprihănirii şi adevărului.” 

Biserica din pustie: Biserica creştină a fugit din faţa furiei lui Satana şi a găsit refugiul în pustie. Sub Roma păgână biserica a experimentat o persecuţie teribilă. Însă în timpul Romei papale biserica adevărată a fost nevoită efectiv să fugă în pustie. Perioada de timp a celor 1260 de ani menţionată în aceste versete reprezintă Evul Întunecat al supremaţiei Papalităţii dintre anii 538 şi 1798.

Pustia devine efectiv un refugiu pentru sfinţi, pentru că credinţa lor a fost atât de mult respinsă şi dispreţuită. Obstacolele şi opoziţia au fost atât de mari încât Dumnezeu a dat bisericii două aripi ca ale unui vultur pentru a putea fugi în pustie. Aici găsim o exprimare a marii nevoi a sfinţilor după o intervenţie divină. Dacă totul ar depinde numai de ei, atunci nu s-ar putea aştepta la nimic altceva decât exterminare. Dumnezeu a fost însă sprijinul lor. El i-a ţinut puternici în vremea “urâciunii pustiitorului”. Daniel 11:31.

„Faptul că Biserica Romei a vărsat mai mult sânge nevinovat decât orice altă instituţie care a existat vreodată în omenire nu va fi pus la îndoială de nici un protestant care a cunoştinţă completă a istoriei.” William E. H. Lecky, History of the Rise and Influence of the Spirit of Rationalism in Europe, vol. 2, 35.

“Atunci când în anul 1797 papa Pius VI a căzut grav bolnav, Napoleon a dat ordine ca în cazul morţii sale să nu mai fie ales nici un alt succesor în loc, succesiunea Papalităţii fiind astfel întreruptă. Însă papa şi-a revenit. Pacea fost curând încălcată: Berthier a intrat în Roma pe 10 februarie 1798 şi a proclamat (Roma ca fiind) republică.” Joseph Rickaby, The Modern Papacy, 1.

La 15 februarie 1798, generalul Berthier, din ordinul lui Napoleon Bonaparte, pronunta la Roma destituirea papei Pius al VI-lea. Cum acesta a refuzat somatia oficiala, a fost arestat, inelele pontificale i-au fost smulse de pe degete si a fost luat prizonier. Plimbat dintr-o inchisoare in alta, in anul 1799, inceteaza din viata la varsta de 82 de ani in fortareata de la Valence. Pe actul de deces, autoritatile au consemnat sec: „Cetateanul Giovanni Brashi; meserie…pontif…” Cei 1260 de ani ai suprematiei papale, s-au incheiat brusc si spectaculos in 1798. Necazul cel mare trecuse. Incepea o noua perioada, se deschidea o noua fila a calendarului profetic.

Pentru a intelege mai bine profetia biblica va invit sa studiati Daniel si Apocalipsa pe site-ul www.apocalipsa.ro

Studiati si cartea Apocalipsa lui Isus Hristos de Jeff Wehr pe site-ul http://adevarulprezent.files.wordpress.com/2009/03/apocalipsa_lui_isus_hristos.pdf