Lumea păcatului se îndreaptă cu paşi repezi spre nimicire. În curând judecăţile lui Dumnezeu urmează a fi revărsate, iar păcatul şi păcătoşii să fie nimiciţi. Mântuitorul nostru spune:
„Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un hoţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului” – asupra tuturor acelora ale căror interese sunt legate de lumea aceasta. „Vegheaţi dar în tot timpul şi rugaţi-vă ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului” (Luca 21,34-36).
Înainte de nimicirea Sodomei, Dumnezeu a trimis lui Lot solia: „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi şi să nu te opreşti în vreun loc din câmpie; scapă la munte, ca să nu pieri”. Aceeaşi voce de avertizare a fost auzită de ucenicii lui Hristos înainte de distrugerea Ierusalimului: „Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că pustiirea lui este aproape. Atunci cei din Iudea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el şi cei de prin ogoare să nu intre în el” (Gen.19,17; Luca 21,20-21). Ei nu trebuia să zăbovească pentru ca să ia ceva din bunurile lor, ci trebuia să folosească cât mai bine acel prilej pentru a scăpa.
Avea loc o ieşire, o categorică despărţire de cei nelegiuiţi, o fugă pentru a scăpa cu viaţă. Aşa a fost în zilele lui Noe; aşa s-au petrecut lucrurile cu Lot; aşa a fost cu ucenicii înainte de distrugerea Ierusalimului şi aşa va fi în zilele din urmă. Din nou vocea lui Dumnezeu se aude într-o solie de avertizare, îndemnând pe poporul Său să se despartă de nelegiuirea ce predomină.
Starea de decădere şi apostazie ce va exista în zilele din urmă în lumea religioasă a fost înfăţişată profetului Ioan în viziunea cu privire la Babilon, „cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului” (Apoc.17,18). Înainte de nimicirea ei urmează să se adreseze din cer chemarea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei” (Apoc.18,4). Ca şi în zilele lui Noe şi ale lui Lot, trebuie să existe o vizibilă despărţire de păcat şi păcătoşi. Nu trebuie să fie nici un compromis între Dumnezeu şi lume, nici o întoarcere pentru a pune la adăpost comorile pământeşti. „Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Mat.6,24).
Asemenea locuitorilor din valea Sidimului, oamenii visează belşug şi pace. „Scăpaţi-vă viaţa” este avertizarea din partea îngerilor lui Dumnezeu; dar alte glasuri se aud spunând: „Nu vă neliniştiţi; nu este nici un motiv de îngrijorare”. Mulţimile strigă: „Pace şi siguranţă”, în timp ce Cerul spune că o nimicire grabnică este gata să se abată peste călcătorul de Lege. În noaptea dinaintea nimicirii lor, cetăţile din câmpie se desfătau în plăceri şi îşi băteau joc de temerile şi avertizările solului lui Dumnezeu, dar batjocoritorii aceia au pierit în flăcări; chiar în noaptea aceea, uşa milei s-a închis pentru totdeauna pentru locuitorii cei nelegiuiţi şi nepăsători ai Sodomei. Dumnezeu nu poate fi batjocorit la infinit. El nu Se lasă a fi mult desconsiderat. „Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă care va preface tot pământul în pustiu şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el” (Is.13,9).
Cea mai mare parte a locuitorilor lumii va lepăda mila lui Dumnezeu şi va fi copleşită de o pieire grabnică şi fără scăpare. Dar aceia care iau seama la avertizare vor locui „sub ocrotirea Celui Prea Înalt” şi se vor odihni „la umbra Celui Atotputernic”. Adevărul Lui va fi scutul şi pavăza lor. Pentru ei făgăduinţa sună: „Îl voi sătura cu viaţă lungă” (Ps.91,1.4.16).
Când Lot a intrat în Sodoma, a intenţionat în mod categoric să se păstreze departe de nelegiuire şi să poruncească familiei sale după el. Dar el a dat în totul greş. Influenţele corupătoare din jurul său au avut efect chiar asupra credinţei sale, iar legăturile copiilor săi cu locuitorii Sodomei au făcut ca într-o măsură oarecare interesele sale să fie ca ale lor. Urmările ne stau în faţă. Mulţi fac şi astăzi aceeaşi greşeală. În alegerea unui loc de locuit, ei privesc mai mult la avantajele trecătoare pe care le pot avea decât la influenţa morală şi socială care îi va înconjura pe ei şi familiile lor.
Ei aleg un ţinut frumos şi roditor sau se mută într-un oraş înfloritor, în speranţa strângerii unei averi mai mari; dar copiii lor sunt înconjuraţi de ispite şi prea adesea îşi fac prietenii ce sunt nefavorabile creşterii evlaviei şi formării unui caracter drept. Atmosfera unei moralităţi decăzute, a necredinţei, a indiferenţei faţă de cele religioase are tendinţa de a lucra împotriva influenţei părinţilor. Exemple de răzvrătire împotriva autorităţii părinteşti şi divine stau totdeauna înaintea tineretului; mulţi ajung să facă legături cu cei necredincioşi şi netemători de Dumnezeu şi aleg să împărtăşească soarta vrăjmaşilor lui Dumnezeu.
În alegerea unei locuinţe, Dumnezeu doreşte ca mai întâi să luăm seama la influenţele morale şi religioase care ne vor înconjura pe noi şi familiile noastre. S-ar putea să fim aduşi în situaţii dificile, căci mulţi nu pot avea în jurul lor ceea ce ar dori să aibă; şi oriunde ne cheamă datoria, Dumnezeu ne va ajuta să rămânem neatinşi de stricăciune, dacă veghem şi ne rugăm, încrezându-ne în harul lui Hristos. Noi însă nu ar trebui să ne expunem – fără să fie nevoie – influenţelor nefavorabile formării unui caracter creştin.
Dacă ne aşezăm de bunăvoie într-o atmosferă lumească şi de necredinţă, ajungem neplăcuţi lui Dumnezeu şi alungăm îngerii cei sfinţi din căminul nostru. Aceia care strâng pentru copiii lor bogăţie şi onoare lumească cu preţul vieţii veşnice vor descoperi în final că aceste avantaje sunt o pierdere îngrozitoare. Asemenea lui Lot, mulţi văd pe copiii lor pierduţi şi abia dacă ajung să se salveze pe ei înşişi. Osteneala întregii lor vieţi este spulberată, iar viaţa lor” un trist eşec. Dacă ar fi dat pe faţă adevărata înţelepciune, atunci copiii lor poate că ar fi avut mai puţine bunuri pământeşti, dar şi-ar fi asigurat o moştenire nepieritoare.
Moştenirea pe care Dumnezeu a făgăduit-o poporului Său nu este din lumea aceasta. Avraam n-a avut nici o stăpânire pe pământul acesta, „nici măcar o palmă de loc” (Fapte 7,5). El a avut o mare avere şi a folosit-o spre slava lui Dumnezeu şi spre binele semenilor săi; dar el n-a considerat lumea aceasta ca fiind căminul său.
Aceia care sunt copii ai lui Avraam vor umbla după cetatea pe care o aştepta şi el, „al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu”.
Ellen White – Patriarhi si Profeti, Cap. 14, Distrugerea Sodomei.
Mesaje_Ceresti 
Lasă un răspuns