Bijuterii, Cosmetice si Haine Extravagante in Vechiul Testament (V)

Exod  23:15,17-20 – Sa faci apoi pieptarul judecatii, lucrat cu maiestrie; sa-l faci din aceeasi lucratura ca efodul; sa-l faci de aur, de fir albastru, purpuriu si caramiziu si de in subtire rasucit. In el sa tesi o tesatura de pietre, si anume patru randuri de pietre: in randul intai: un sardonix, un topaz si un smarald; in al doilea rand: un rubin, un safir si un diamant; in al treilea rand: un opal, un agat si un ametist; in al patrulea rand: un crisolit, un onix si un jasp. Aceste pietre sa fie legate in ferecatura lor de aur.

Exod  23:21-24 – Sa fie douasprezece, dupa numele fiilor lui Israel, sapate ca niste peceti, fiecare cu numele uneia din cele douasprezece semintii. Pentru pieptar sa faci niste lantisoare de aur curat, impletite ca niste sfori. Sa faci pentru pieptar doua verigi de aur, si aceste doua verigi de aur sa le pui la cele doua capete ale pieptarului. Cele doua lanturi de aur impletite sa le prinzi de cele doua verigi de la cele doua capete ale pieptarului.

1Pet.3:3,4 – Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara, care sta in impletitura parului, in purtarea de scule de aur sau in imbracarea hainelor,ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu.

Pieptarul marelui preot Intr-o scrisoare a unui lider credincios respectat si prieten al meu, care si-a luat timp suficient ca sa evalueze primul proiect al cartii de fata, spunea ca efodul si pieptarul marelui preot sugereaza ca Dumnezeu aproba purtarea de aur, bijuterii si podoabe daca si El le-a folosit. Chiar Dumnezeu a dat lui Moise schita pentru construirea acestor lucruri sfinte ale vesmintelor preotesti. Trebuie sa examinam putin acest argument pentru ca si alti crestini gandesc intr-un mod asemanator. Efodul era facut din doua parti, una acoperind pieptul si alta spatele. Cele doua parti erau unite prin doi umeri (Exod 28,7). Prima functie a efodului era aceea de a sustine pieptarul, care era atasat de el, prin intermediul a 4 verigi (Exod 28,23). Pieptarul era o piesa bogat decorata cu aur, materii albastre, purpurii, stacojii si in subtire, rezultand un patrat de 10×10 inch. In fata erau patru randuri de cate trei pietre pretioase diferite, dupa numarul semintiilor lui Israel. Pe fiecare piatra era scris numele semintiilor. Era fara indoiala, piesa centrala a hainelor marelui preot.

Dar faptul ca Dumnezeu a poruncit construirea unui asemenea pieptar cu 12 pietre pretioase, sugereaza in adevar ca El aproba folosirea bijuteriilor pentru toti? Sau, cu alte cuvinte, daca marele preot care servea de exemplu pentru natiunea intreaga, purta pietre scumpe cand slujea in Sanctuar inaintea lui Dumnezeu si credinciosii ceilalti puteau purta bijuterii, dar cu umilinta si reverenta? Raspunsul meu este NU! Motivul sta in inalta simbolistica a efodului si a pieptarului. Aceste articole nu sunt haine obisnuite pentru preoti, si nici chiar pentru marele preot in fiecare zi. Numai marele preot le purta, si numai cand intra in Sanctuar. Preotii de rand purtau haine simple de in (Exod 28,40-42). Este semnificativ faptul ca haina de in a preotilor era pentru cinste si podoaba (Exod 28,2), ca si cea a marelui preot. Albul este folosit in Scriptura ca un simbol al puritatii (Apoc. 4,4; 7,9.14; 19,8). Cu alte cuvinte, frumusetea preotilor era in simplitatea hainelor lor de in subtire.

Rolul celor 12 pietre pretioase nu era acela de a-l infrumuseta pe marele preot, ci pentru a arata interesul lui Dumnezeu pentru fiecare din cele 12 semintii. Fiecare piatra purta pe ea numele uneia din cele 12 semintii. Aceste nume gravate pe cele 12 pietre ilustreaza valoarea oamenilor in ochii Tatalui nostru ceresc. Dumnezeu pretuieste pe poporul Sau ca pe o nestemata pretioasa in cutia cu bijuterii a iubirii Sale (Maleahi 3,17). El se gandeste la Biserica Sa ca la o Mireasa impodobita “cu sculele ei” (Isaia 61,10). Ea este comoara Lui deosebita (Exod 19,5).

O imagine asemanatoare este intalnita in Apocalipsa unde cele 12 temelii sunt facute din pietre pretioase. Acestea poarta gravate pe ele numele celor 12 semintii si numele celor 12 apostoli (Apoc. 21,12.14). Faptul ca fiecare apostol si fiecare semintie sunt scrise pe aceste nestemate, nu inseamna ca fiecare credincios are dreptul de a purta bijuterii ci mai degraba ca “fiecare credincios are are propria lui personalitate, propria lui frumusete in ochii cerului.” Fiecare nume inscris pe cate o piatra pretioasa sugereaza ca Dumnezeu priveste pe poporul Sau ca indivizi cunoscuti si iubiti, de care se ingrijeste personal (Ps. 87, 5-6; Isaia 27,15; Mat. 25,40; Luca 15,3-10). Aceasta este insemnatatea pietrelor scumpe de pe pieptarul marelui preot si a temeliilor si a portilor cetatii sfinte. A extrage din aceste pasaje o justificare pentru purtarea de bijuterii inseamna a le forta sa spuna ceea ce nu interntioneaza.

Mireasa impodobita de Dumnezeu  Un alt pasaj alegoric folosit in sprijinul purtarii podoabelor este Ezechiel 16. In acest capitol, profetul foloseste alegoria unui copil gasit, pentru a ilustra interesul lui Dumnezeu pentru poporul Sau. Fetita a fost abandonata, pe camp in ziua nasterii sale. Domnul a trecut pe acolo, a vazut-o tavalita in sangele ei si i-a zis: “Traieste chiar si in sangele tau si creste ca iarba de pe camp!” (Ezechiel 16,6-7). Mai tarziu, cand a mai crescut Domnul i-a propus sa-I fie mireasa. Pentru a-i arata dragostea Lui, a curatit-o de sange, a imbracat-o si a impodobit-o cu bratari la maini, o salba la gat, o veriga in nas, cercei in urechi si o frumoasa coroana pe cap (vers. 8-16). Din nefericire, cand a devenit foarte frumoasa, a inceput sa se increada in frumusetea ei, si a folosit aurul si argintul pe care le primise de la Dumnezeu, spre a-si face idoli, si a mituit pe barbati sa vina la ea (vers. 15-34). In final, Domnul judeca pe sotia Lui necredincioasa prin abandonarea ei in mainile amantilor, care au despuiat-o de haine, de bijuterii, si au ucis-o cu pietre (v. 39-40).  

Poate oare aceasta alegorie sa indreptateasca folosirea bijuteriilor? Raspunsul este NU! Mai intai, pentru ca acest episod, ca si cel dinainte, este o alegorie integrata in intelegerea culturala a vremii, despre abandonare, frumusete, necredinciosie si pedeapsa.

Asa cum Ioan vizionarul descrie Noul Ierusalim ca pe o “mireasa impodobita pentru barbatul ei” tot asa, Ezechiel descrie pe Israel ca pe o fata abandonata, dar apoi impodobita si adoptata de Dumnezeu ca mireasa a Lui. In ambele situatii, profetul utilizeaza imagini apropiate intelesului general al vremii, privind frumusetea – o mireasa impodobita – ca sa ilustreze actiunea de har a lui Dumnezeu fata de poporul Sau.

Imaginea unei mirese impodobite nu este folosita spre a ne invata ca putem sa purtam podoabe, ci sa ilustreze frumusetea iubirii rascumparatoare a lui Dumnezeu. O imagine similara este in parabola spusa de Isus cu omul bogat si Lazar care se bazeaza pe o gresita conceptie populara cum ca mortii se duc in sanul lui Abraam, iar cei pacatosi se duc in iad (Luca 16,19-31). In aceasta parabola, Isus nu vrea sa ne invete ca exista rai si iad, ci subliniaza importanta folosirii ocaziilor pe care Dumnezeu le ofera astazi pentru a ne pregati destinul viitor.

Cand interpretam parabole sau pasaje alegorice, este important sa ne amintim aceste doua lucruri: mai intai trebuie sa observam care este adevarul esential al parabolei, deoarece detaliile sunt doar “recuzita” piesei. In cazul lui Ezechiel cap. 16 invatatura principala este ca Israel a curvit cu ornamentele pe care i le daduse Dumnezeu, provocand astfel judecata Sa. In al doilea rand, detaliile parabolelor sau ale alegoriilor nu trebuie luate ca doctrina. Doar invatatura principala confirmata de intreaga Scriptura trebuie sa fie considerata ca fundamentala pentru doctrina.

Descoperire progresiva Un alt principiu important este natura progresiva a revelatiei lui Dumnezeu. Chiar daca in unele pasaje alegorice ale Vechiului Testament se vorbeste in mod favorabil despre bijuterii, aceasta nu inseamna ca Dumnezeu le si aproba. Sa ne amintim ca nu tot ceea ce este ingaduit in Vechiul Testament reflecta idealul lui Dumnezeu pentru poporul Sau. Exemple tipice sunt in acest sens poligamia si  divortul, care au fost ingaduite in Vechiul Testament datorita nesupunerii si razvratirii lui Israel. Nu gasim o condamnare explicita a acestor practici in Vechiul Testament. Doar in Noul Testament ni se descopera mai pe deplin planul Sau pentru viata noastra, astfel gasim si o condamnare explicita a poligamiei, ca fiind contrara idealului lui Dumnezeu pentru poporul Sau. Trebuie sa notam ca acelasi principiu al revelatiei progresive se aplica si la purtarea podoabelor, o practica condamnata implicit inVechiul Testament (Gen. 35,1-4; Exod 33,1-6; Isaia 3,16-21) si explicit in Noul Testament (1 Tim. 2,9-10; 1 Petru 3,3-4).

Sursa citatelor de mai sus este cartea Imbracaminte si Podoabe scrisa de Samuelle Bacchiocchi, capitolul Hainele si Ornamentele in Vechiul Testament

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: